Ieri, 22 decembrie 2016 ora 2,30 pm, d-l Președinte Iohannis ne-a anunțat, de la pupitrul prezidențial și din înălțimea funcției sale, că amână nominalizarea lui Sevil Shhaideh drept candidat de premier până după sărbători. Întrebarea se pune: de ce a făcut Iohannis această mișcare, în condițiile în care conform Constituției el trebuia doar să ia act de constituirea unei alianțe care este majoritară în Parlament și să emită decretul de numire a candidatului de prim ministru propus de alianța PSD-ALDE-UDMR? Ei bine, domnul Președinte nu a făcut ce simplu e scris în Constituție, ci a preferat să arate poporului cine-i șeful. Amânarea până după sărbători a numiri candidatului de prim ministru poate duce la o criză politică cu consecințe majore.
Domnul Iohannis ne demonstrează încă odată, deși nu mai era nevoie, că pe el nu-l interesează ce se întâmplă cu propriul popor, ci cât este de demagog și de ipocrit. Ca leal reprezentat al puterilor străine acționează în consecință. Faptul că nu a primit avizul ambasadelor, atunci când le-a consultat, de a forma un guvern social-democrat, l-a determinat să încerce formarea unui guvern de dreapta în jurul lui Julien Cioloș. Eșuarea în negocieri l-a făcut, să turbeze, nu știe, cum să scoată cămașa în fața celor care-l dirijează. Pentru că domnul Iohannis nu este altceva, decât o păpușă în mâna unor păpușari cum este Merkel, FMI și SUA.
Poporul nu contează în toată această luptă politică, aș putea spune chiar, că este făcut cu intenție acest rău. Contează doar multinaționalele, contează doar banii marilor companii care trebuie să iasă din țară. Poporul poate să moară, îmi amintesc cuvintele lui Lăpușneanu, citat aproximativ :” poporul? dar cine-l întreabă pe popor?” .Pe noi ne-au întrebat, ne-au chemat la vot, ne-am spus părerea, dar cui îi pasă? Cine ia în seamă, ce a votat poporul?
Iohannis spune clar , ca un veritabil dictator: ”eu, ...când voi decide eu..., eu hotărăsc...,vreau țara mea..., partidul meu..., guvernul meu..., parlamentul meu...,”
Dintr-o dată riscă, să nu mai aibă nimic din toate acestea. În loc să se comporte ca un președinte de țară, care se află deasupra intereselor de partid și să vegheze doar la bunul mers al lucrurilor, iar acolo unde i se părea că schioapătă ceva, să intervină ca un adevărat mediator, a preferat, să intre în jocul în care nu are nici-o calitate.
Iohannis a avut posibilitatea, de a fi un mare om de stat, a ratat ocazia, ne-a demonstrat încă odată că este un om mic, ajuns prin împrejurări nefericite (ghinionul nostru) președintele României. Avem cea mai bună dovadă că nu există o directă proporționalitate între inteligență, înălțime și kg avute.
Pentru aș satisface orgoliul nemăsurat, Iohannis este gata să îngroape poporul și votul lui. Ar fi trebuit, dacă era un adevărat președinte să lucreze zi/noapte și să vină, fie cu decretul de nominalizare a lui Sevil Shhaideh pentru a fi candidatul de premier, fie cu respingerea nominalizării, dând cale liberă unor noi negocieri cu alianța majoritară. A preferat să fugă, fără a ne explica motivul amânării cu 5 zile a nominalizării, sau respingerii propunerii făcute de PSD. Ținând cont de faptul că suntem pe sfârșitul anului și este nevoie, să fie luate de urgență unele hotărâri de guvern până în data de 1 ianuarie, pentru a putea fi implementate măsurile propuse, a fi făcute în anul viitor, era nevoie urgentă, ca acest guvern să fie investit cât mai repede. Dar pentru a înțelege aceste nevoi, trebuia să avem un președinte pe care-l interesa bunul mers al României , ori noi avem un președinte pe care-l interesează ce spune oculta străină, călcând peste dorința electoratului.
Dummnezeu să apere România de președintele ei!
vineri, 23 decembrie 2016
miercuri, 21 decembrie 2016
Iohannis, ia de la Dragnea !
După propunerea alianței PSD-ALDE făcută președintelui țării, prin care Sevil Shhaideh a fost nominalizată drept candidată pentru funcția de premier al guvernului, Iohannis s-a trezit cu un cartof fierbinte în mână.
În aceasta situație d-l Președinte ar trebui, să înceteze consultările, acestea ne mai având obiect. Pentru a nu fi acuzat, că întârzie formarea guvernului, d-l Iohannis ar trebui ca diseară cel târziu, să emită decretul, prin care d-na Sevil Shhaideh este desemnată candidat de premier și este împuternicită să formeze guvernul.
Orice întârziere nu este benefică pentru nimeni, d-l Președinte trebuie, să vadă lucrurile realist și nu subiectiv, să se comporte ca un adevărat bărbat de stat și să facă nominalizarea. Nu are la ce se gândi, au gândit PSD-iști care au majoritatea în parlament, domnia sa nefiind altceva decât ecoul social-democraților.
În cazul în care nu va face această nominalizare, există riscul de a fi suspendat și chiar demis. Nu cred că Iohannis, este așa de curajos, încât să nesocoteasca propunerea alianței PSD-ALDE. A întârzia nominalizarea, motivând că trebuie, să se mai consulte cu USR , UDMR și PMP este o pierdere de timp. Niciun alt partiduleț nu mai poate schimba nimic în privința numelui, ce va fi nominalizat pentru funcția de prim ministru.
Liviu Dragnea prin această propunere, îl lasă fără replică pe Iohannis. Poate că i se va reproșa lui Dragnea, că viitorul premier va fi obedient față de el. Foarte bine, Dragnea va deconta, dacă guvernul nu va implementa cele scrise în programul de guvernare.
Prin urmare W.K.Iohannis trebuie, să emită de urgență decretul de nominalizare al d-nei propuse de alianța PSD-ALDE.
Iohhannis ia de la Dragnea!

marți, 20 decembrie 2016
Ultima găselniță iohannistă și soroșistă, manifestația de stradă
Se anunță o manifestație pentru astăzi 20 dec. și una pentru mâine, amândouă în sprijinul formării unui guvern în jurul lui Julian Cioloș, probabil sprijinit de USR, Iohannis și o parte dintre liberali. În principiu nu am nimic împotriva manifestațiilor, este un mod democratic prin care poporul își manifestă nemulțumirea față de anumite măsuri politice luate de guvern, președinție ori parlament. În acest caz ne aflăm la o săptămână de la alegerile parlamentare. Cetățenii cu drept de vot și care au dorit să-și exprime opțiunea , s-au prezentat la urne și au votat. În urma votului au fost alese anumite partide, să conducă țara, a încerca, să schimbi votul popular prin manifestații de stradă, înseamnă să instaurăm haosul. Esența democrației este votul popular, manifestațiile, grevele și orice altă mișcare socială , se face punctual împotriva unor măsuri politico-economice luate de guvern, primărie, consiliu județean, parlament.
A chema poporul, să iasă în stradă, înseamnă destabilizarea țării, iar cei care organizează aceste manifestații luptă împotriva poporului român. Dacă voiau, să câștige o anumită formațiune politică, soroșistă sau nu, trebuia să mobilizeze electoratul, să iasă la vot și să voteze în masă cu formațiunea dorită. Au rămas multe persoane cu drept de vot, care au refuzat, să se prezinte la urne, aproape 61%. Aici trebuia, să lucreze acești manifestanți de profesie.
Cum naiba se întâmplă, când guvernul Boc a luat o serie întreagă de măsuri nepopulare (chiar împotriva poporului), nu i-am văzut manifestând, iar când a fost vorba de anchetarea lui Oprea gata manifestația sau când trebuia, să cadă guvernul Ponta în urma incendiului de la clubul Colectiv, pentru că în laboratoarele de la Bruxelles se pregătise instalarea unui alt guvern sub conducerea lui Cioloș, 30.000 de tineri au fost pe străzile Bucureștiului?.
Să ne înțelegem 50.000 de oameni în stradă, 100.000 , nu reprezintă poporul, poporul a vorbit, cine iese în stradă, încearcă destabilizarea țării.
Sigur și președintele României prin măsurile și interpretările proprii date legilor, se situează alături de protestatari. Există oarece degringoladă printre patronii marilor corporații străine, cauzată de mărirea salariului minim și din cauza altor măsuri pe care guvernul social-democrat intenționează să le ia.
Singura măsură bună pe care o pot lua cei din opoziție, este aceea, de a ajuta puterea, să-și instaleze guvernul înainte de anul nou. Apoi din fotoliile de parlamentari să urmărească PSD-ul, dacă își implementează măsurile din programul de guvernare . Orice abatere de la program să fie sancționată de cei din opoziție și chiar să organizeze manifestații de protest pentru a aduce guvernul în limitele promisiunilor electorale. Acum în faza organizării parlamentului ar trebui să negocieze puterea cu opoziția pentru a forma cât mai repede comisiile și numi președinții celor două camere. Apoi să aibă loc ședința de votare a guvernului până în 31 decembrie a.c.
O ultimă remarcă : Rușine premierului Cioloș care nu a catadixit să ia toate măsurile pentru ca pensionarii să-și primească pensia înainte de 20 decembrie. Altă dată, până acum pensiile erau înmânate pensionarilor, iar oamenii își puteau face cumpărăturile pentru ziua de Crăciun în liniște și fără stresul, că este posibil ca unii să primească banii după 25 decembrie. Bravo guvernului de mercenari, soroist și alogen!

luni, 19 decembrie 2016
Iohannis, Cioloș și Alina groparii PNL-ului
Scena politică în loc să se calmeze după terminarea alegerilor, este în continuă fierbere. PNL-ul, acest partid struțo-cămilă, mă așteptam să se dea la fund, să dispară pentru un timp din prim planul scenei politice. Urmând să stea în opoziție și să-și lingă rănile suferite.
Nici vorbă de așa ceva, sunt foarte vocali, încearcă să lungească voturile obținute de USR și să cumpere cinstea lui Tăriceanu promițându-i de nevastă PNL-ul însăși. În tot acest demers liberalii sunt ajutați, dacă nu cumva el este tartorul , de Iohannis. Cine este Iohannis? Este Președintele ales printr-un accident. Este cel care începe orice frază cu:”eu...”. exp. ”când voi decide eu”, ”eu vreau: guvernul meu, parlamentul meu, DNA-ul meu, etc”. Ce face domnul președinte de dimineața până seara? Încalcă Constituția, o joacă în picioare. De ce face asta? Pentru că poate, pentru că nimeni nu-l trage de mânecă, pentru că nimeni nu-l aruncă din fotoliul unde este cocoțat . Și mai încalcă dintr-un motiv : stăpânii lui de peste mări și țări spumegă de mânie că au câștigat alegerile social-democrații, asta presupune că soroiștii, merkeliștii, barosiștii și ce naiba mai sunt, să nu mai aibă nicio putere.
PSD-ul vine cu un program puternic, coerent și cu accente atât liberale cât și sociale, jumătate dacă se realizează din acest program și țara va face un pas înainte.
Să revin la liberali, în loc să facă ședințe, unde să fie analizate la sânge greșelile, care au dus partidul la un scor catastrofal, ei s-au chitit pe Dragnea. Vor ca Dragnea să dispară din spectrul politic. Aici sunt de acord cu ei, cu liberali. Când ai un adversar cu o capacitate organizatorică precum liderul PSD, musai să scapi de el. Că nu este tocmai ortodox modul în care Iohannis și liberalii vor să-l linșeze, este deja o discuție care ar ține de fair play.
Iohannis luptă din răsputeri să creeze o majoritate, încearcă metodele aplicate de Băsescu în 2004 când a destructurat majoritatea ieșită de la vot. Nu-i va ieși din două motive : 1) lui Băsescu îi trebuia puțin pentru a face majoritatea și 2) Băsescu, cu durere spun asta, este un politician de rasă (păcat că a făcut doar lucruri rele), în timp ce Iohannis este un politician de două paralele, fără elocință, fără simț politic, dar mai ales, la fel ca și predecesorul lui, fără dragoste de țară.
Ultimul zvon apărut pe piață ar fi vorba de convocarea unei marii manifestații împotriva PSD-ului. Ar fi o greșeală catastrofală, social democrații putând opune și ei foarte mulți partizani, iar scena ar putea deveni un loc al masacrului cu mult sânge vărsat.
PNL- din 2008 și până astăzi a suferit în încrederea populației astfel:
În alegerile parlamentare din 2008 PDL obține 32%, iar PNL 18,5% un total de 50% (sigur, chestiune fiind teoretică, partidele erau în opoziție unul față de celălalt)
În alegerile parlamentare din 2012 PDL a obținut 16,7%, iar PNL-ul fiind în USL a obținut peste 25%
În alegerile europarlamentare din 2014, după ce PNL a ieșit din USL rezultatele au fost astfel : PDL 12,23%, iar PNL 15%.
În toată această perioadă PSD-ul a avut o constantă în preferința electoratului undeva la 35-38%, în timp ce, pentru PNL și PDL preferința electoratului a fost fluctuantă.
PNL-ul câștigă 18% după guvernarea liberală din timpul lui Tăriceanu, crește în 2012 datorită USL la peste 25%, iar după ieșirea liberalilor din USL în 2014 să scadă la
15%.
În 2016 prin fuziunea PNL și PDL și în condițiile în care au fost în opoziție, cele două partide ar fi trebuit să crească în încrederea electoratului. Acest lucru nu s-a întâmplat, politica noului PNL fiind una autodistructivă. În perioada guvernării Ponta, liberalii au strigat demisia lui Ponta, fără să vină cu argumente politice de anihilare a măsurilor luate de guvernarea social-democrată. După demisia lui Ponta, au susținut politica guvernului Cioloș, deși era una împotriva României și a românilor. Această susținere necondiționată și ruperea de realitățile imediate ale populației, au dus la scăderea dramatică în sondaje. Un alt motiv a fost și politica bună dusă de PSD condus de L. Dragnea.
Prin urmare, PNL-ul format din PDL și vechiul PNL în loc să își conserve minimul de procente avut la parlamentarele din 2014 de 27% , nu mai spun că la localele din 2016 liberalii au avut peste 30%, din cauza politicii prost gestionate de o conducere bicefală infantilă, s-au prăbușit vertiginos în preferințele electoratului. Așadar din două partide care separat ar fi putut atinge un procent de minimum 27%, prin fuziune au scăzut la 20%.
Scăderea dramatică a fost posibilă și din cauza opoziție ferme făcută la legile social democraților de a crește salariile profesorilor și doctorilor , dar și de eliminarea celor 102 taxe.
A o înfiera doar pe Alinuța de eșec, este o ipocrizie. Partidul în tot ansamblul lui a greșit. Problema este că persistă în greșeală. Dacă Liberalii ar reuși să facă un guvern cu ALDE ar însemna ieșirea liberalilor definitiv de pe scena politică. O guvernare făcută de o alianță din cinci partide cu doi lideri carismatici și care nu sunt de la PNL, mă refer la Tăriceanu și Băsescu ar înghiți definitiv PNL, moment în care ar fi trimis în coșul de gunoi al istoriei alături de PNȚcd. Să ne reamintim că unul din groparii țărăniștilor, a fost Traian Băsescu.
O alianță cu USR în condițiile în care membrii acestui partid sunt anti ori ce este românesc, este catastrofală.
Liberalii au o singură șansă de a renaște, să facă o analiză lucidă, a tot ce a dus la prăbușirea lor. Această analiză o pot face prin acceptarea criticilor venite de la proprii membrii, fără să îi elimine din partid. O opoziție constructivă față de guvernul ce va fi ales, îi va ajuta să crească.
Politica pe care o face acum și care este îndreptată împotriva omului Dragnea, îi vor prăbuși de tot în preferințele electorale. PSD-ul având cu ALDE o majoritate confortabilă, pot trece absolut orice lege, fără să fie necesară prezența liberalilor.
Totodată Iohannis, e bine, să-și vadă de bradul de Crăciun și de excursia programată la MIAMI, politica de alianțe să o lase partidelor politice, altfel riscă să se trezească pe drumuri. Zic!!

vineri, 16 decembrie 2016
Iohannis un dictator rătăcit într-o democrație originală
Se bate apa în piuă cu numele viitorului premier. Cred că la casele de pariuri deja a atins cote uriașe. Toată tevatura se petrece într-un stil specific românesc.
Despre ce este vorba? Au fost alegeri parlamentare, PSD-ul a câștigat alegerile într-un mod incontestabil; președintele PSD este Liviu Dragnea. Se știe, că Dragnea a suferit o condamnare politică de 2 ani cu suspendare. Motivarea sentinței încă nu a fost redactată așa că nu știm precis, faptele care i-au fost reținute în sarcină și pe cale de consecință au stat la baza condamnării. Ce știm cu exactitate, este faptul că instanța, nu i-a aplicat o pedeapsă complementară prin interzicerea unor drepturi civile. Prin urmare Dragnea a putut candida și chiar a fost ales ca parlamentar de către electoratul din colegiul său.
Dragnea ca președinte al PSD este cel mai îndreptățit să fie primul ministru al României, doar că se lovește de două obstacole.
Primul obstacol este o lege din 2001, în care se spune că un om condamnat penal nu poate fi premier. În 2003 se elaborează o nouă Constituție, aici nu se stipulează în mod expres, că nu poate fi prim ministru cineva condamnat penal, ci doar acela care are interzis dreptul de a alege și a fi ales.
Mai mult, Dragnea nu este condamnat pentru o faptă de corupție, ci pentru faptul că a chemat lumea la vot. Deci, nu vorbim de un om corupt, cel puțin în această fază.
Al doilea obstacol este președintele Iohannis care are propriile principii, elaborate nu de Constituție, ci de creierul încins al domniei sale. Că este așa, ne spune chiar el, citez ”: legea este secundară, voința mea predomină”.
Nu spune nici o lege că președintele are vreun drept în a desemna candidatul de premier, el ia notă de propunerea partidului sau alianței care are majoritate. Chiar acum când scriu acest articol Iohannis susține o conferințăde presă, de fapt ziariștii pun întrebări, iar Iohannis răspunde stereotip : nu răspund la această întrebare, de fapt nu spune nimic.
Să ne gândim altfel. Dragnea ajunge premier, el fiind condamnat, ei și? Care este problema? Să ne gândim la guvernul de tristă amintire condus de Boc- Băsescu, formal nici unul nu fusese condamnat, dar asta nu i-a împiedicat să aibă cea mai nocivă guvernare. Majoritatea miniștrilor din acel guvern, curați din punct de vedere juridic, au ajuns acum în boxa inculpaților penali. Așadar, faptul că un viitor premier nu a suferit o condamnare penală, nu este o garanție că va fi un prim ministru corect, necorupt și bun administrator.
În cazul Dragnea este vorba de ura lui Iohannis împotriva social-democraților. Iohannis este un dictator din aceste motive.
1) „Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”. citat din Constituție art.103 al 1.
2)„Curtea constată că procedura de desemnare a candidatului la funcția de prim-ministru trebuie să aibă în vedere în mod concurent cele două criterii anterior menționate, pentru că nu se poate ignora nici rezultatul electoral al competitorilor electorali, dar nici finalitatea procedurii, respectiv desemnarea unui candidat care să poată asigura coagularea unei majorități parlamentare în vederea obținerii votului de încredere”.
”De aceea, Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competența de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului”. Citat din hotărârea CCR nr 80 din 16 februarie 2014.
În clipa în care Iohannis spune: ”eu hotărăsc cine și ce” și când mă voi dori eu”, deja încalcă Constituția, urmând ca de aici să se declanșeze procedurile constituționale. Iohannis își dorește să fie autocrat, dictator, imperatore.
Vax, e doar președinte constituțional cu prerogative foarte limitate pe linie administrativă și executivă.

marți, 13 decembrie 2016
Dragnea, cartoful fierbinte din mâna lui Iohannis
Alegerile s-au terminat, PSD-ul a câștigat în stil de mare campion, acum urmează partea grea, formarea guvernului și punerea în aplicare a programului de guvernare.
Premierul trebuie să fie președintele PSD, Liviu Dragnea. Sigur, parcă văd o grămadă de contestări împotriva lui Dragnea, cea mai importantă dintre toate este aceea că, a fost condamnat cu suspendarea executării pedepsei. Domnilor, aveți dreptate, Dragnea a fost condamnat. Fapta este una de cascadorii râsului, dar vorba unui liberal, ”nu contează pentru ce a fost, important e că a fost”. Bravo, așa este! Udrea, Sandu,Cocoș, Pinalti etc. fuseseră condamnați înainte de a fi numiți miniștrii, primari,etc. ? Nu, nu fuseseră, asta nu i-a împiedicat să fure. În plus de asta fapta lui Dragnea( dacă a existat) nu este una de corupție. Mai mult decât atât, instanța nu-i retrage dreptul cetățenesc, acela de a alege și de a fi ales. Dragnea are votul popular de partea sa, are încrederea oamenilor.
În Constituție nu se vorbește despre faptul că, dacă ai fost condamnat, nu poți fi ministru, ci doar de interdicția instanței de a alege și de a fi ales. Prin urmare, conform Constituției, Dragnea poate fi desemnat candidat de prim ministru . Este adevărat, că există o lege din 2003, care spune că : ”dacă ai o condamnare nu poți fi ministru”, dar legile trebuie să fie în cadrul constituțional, ori aici această lege iese din acest cadru.
Mingea este în terenul, în brațele președintelui K.W. Iohannis. Sunt convins că acesta, Iohannis, ca un bun român ce se află, nu va lăsa România fără buget și-l va nominaliza pe Dragnea drept candidat la funcția de prim ministru. Altfel se va rămâne în situație de interimat până după anul nou, iar toate relele ce vor decurge din această situație, se vor revărsa în grădina Cotroceniului, via tronul prezidențial.
Domnule președinte, vă invit, să fiți alături de țară și să acționați conform Constituției, orice întârziere a numirii viitorului candidat de premier, va duce la pierderi salariale pentru multe categorii socio-profesionale și pentru pensionari. În aceste condiții încrederea populației în președintele ei, va fi un adevărat topogan, pe care vă veți rostogoli.
Știu că interesele dvs. nu coincid cu interesele românilor, ați demonstrat de multe ori acest lucru, iar pentru a nu fi acuzat de minciună, vă reamintesc incidentul de anul trecut cu demisia lui Ponta și numirea lui Cioloș, dar să revin, faceți ca măcar acum în al xiv-lea ceas, să fiți alături de poporul, care vă plătește excursiile, patul unde dormiți și mașinile cu care vă plimbați. Nu sunteți un monarh autocrat, care să fii moștenit aceste drepturi, sunteți un biet profesor ajuns printr-un complex de împrejurări Președintele României. Demonstrați că sunteți un mare bărbat de stat și acționați cu responsabilitate. Nu vă mai comportați ca un administrator de bloc, veghind doar asupra PNL, nu de alta dar, dacă mai vegheați dvs mult, este foarte posibil, să dispară PNL.
Țara a vorbit la vot pe 11 decembrie, Dragnea a candidat din postura de președinte al PSD, a câștigat printr-o victorie istorică. Poporul l-a însărcinat cu destinele administrative și legislative ale țării. Nu aveți ce face, resemnați-vă, plimbați-vă, poate dacă sunteți cuminte, vă cumpără și avion, nu de alta dar mai bine să stați în MIAMI să faceți plajă, decât la București să faceți gafe.
Era să uit, cu sau fără voia dvs. Dragnea va fi Premier, dacă va fi fără voie, asta presupune că veți fi suspendat și vă asigur eu, demis. Acum e ușor, 30% din total votanți. Nu îmi doresc asta, alegeți Dumneavoastră calea.
Dumnezeu să vă lumineze, iar pe noi să ne apere de gândurile Dumneavoastră negre! Dacă nu le aveți, îmi cer iertare, că am gândit așa!

duminică, 11 decembrie 2016
Iohannis are Guvernul și Parlamentul...lor
Românii au votat. Prin votul lor au taxat: minciuna, ipocrizia,hoția și instituțiile de forță. PSD-ul de-a lungul întregii campanii electorale a prezentat programul de guvernare și în general intențiile lor în a guverna țara în situația în care vor câștiga. Nu au nominalizat un prim ministru, din simplul motiv că social-democrații nu aveau nevoie de o locomotivă specială, fruntașii partidului:Ponta,Firea, Vasilescu,Dragnea, fiind oricare și toți la un loc locomotivă pentru PSD.
PNL a pierdut din patru motive:
1) Asocierea cu Cioloș a fost otrăvitoare, un prim ministru care nu a realizat nimic timp de un an de zile, nu putea fi o locomotivă reală, care să tragă partidul după el, a fost o frână în calea ascensiunii partidului.
2) Rămânerea lângă Iohannis a fost o altă greșeală catastrofală. Nu poți susține un președinte care este dedicat luxului, opulenței, turismului și mai puțin adevăratelor probleme ale României. Mai mult decât atât, pierderea celor două case prin hotărârii definitive date de instanță și unde Iohannis și soția sa au fost declarați cumpărători de rea credință (s-au folosit de acte false în dobândirea caselor), au aruncat asupra locatarului de la Cotroceni o pată de murdărie.
3) Președinta PNL Alina Gorghiu, unul dintre cei mai slabi președinți de partid, a făcut o campanie de Gâgă, de Bulă-n vacanță, a făcut o campanie neserioasă, de contre la PSD și nicidecum de prezentare a unui program solid de guvernare. Exp. PSD a propus mărirea salariilor profesorilor și medicilor cu 15%, liberalii s-au opus pe motiv că nu sunt bani, în schimb veneau cu propria propunerea de mărire a salarilor acestor categorii cu 50% din luna iunie. Mă întreb dacă în ianuarie nu erau 15%, în iunie de unde naiba luau 50%? Rămânerea PNL-ului alături de Iohannis și cu asemenea conducere va avea soarta PNȚcd.
4) Fuziunea dintre PNL și PDL nu putea rămâne nepedepsită. Românii nu au uitat umilința prin care au trecut în perioada 2010-2012, atunci când, guvernul pedelist de tristă amintire avându-l pe Boc în frunte, au furat din buzunarele pensionarilor și bugetarilor pentru a avea gașca Udrea- Cocoș-Pinalti-Sandu-Băsescu-etc. ce fura. Dacă acest sacrificiu ar fi fost cu adevărat pentru Țară, nu aș fi scos nici un cuvânt acum. Mai reamintesc și despre cele 20 de miliarde de euro împrumutate de la FMI, BM și Consiliul Europei, despre care nu se știe unde au ajuns. Nu poți să vii în fața electoratului cu Roberta Anastase și să te aștepți să nu fi taxat.
Ar fi încă un motiv, dosarele penale întocmite de DNA fruntașilor pesediști, ceea ce s-a vrut, să fie o intimidare, s-a întors ca o lovitură de bumerang împotriva lor.
Prin urmare, Iohannis va avea de acum și până i se termină mandatul: Parlamentul lor și guvernul lor. Un singur sfat îi dau domnului Președinte: să stea frumos la Cotroceni, să se plimbe, iar dacă se va opune noilor guvernanți, să o facă pe motive constituționale, altfel există posibilitatea să primească cartonașul roșu, iar eliminarea acum este foarte simplă, fiind necesare doar 30% din voturile electoratului.
PSD a câștigat într-un fel de mare lider, este din *90 încoace cel mai mare scor obținut de acest partid. Asta arată faptul că cetățenii și-au pus speranțe în membrii acestui partid, sper să nu dezamăgească și să arate Europei că România încă există și că nu este încă totul pierdut, că putem renaște din propria cenușă. Social-Democrații nu trebuie, să uite, că dacă România arată în halul în care arată, iar la această degradare a contribuit și ei alături de liberali, democrați liberali, țărăniști și celelalte forțe politice care s-au perindat la guvernare în ultimii 27 de ani.
PSD-ul nu trebuie, să uite, că poporul l-a votat într-o proporție covârșitoare. Un fiasco al acestei guvernări, va distruge și bruma de încredere pe care poporul o mai are în conducătorii săi.
Am fost mințiți timp de 27 de ani, sper ca de această dată cineva să oprească prăbușirea României.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
De ce vrea Fritz alegeri anticipate
Toate partidele parlamentare, mai puțin PSD , strigă în cor că ele vor alegeri anticipate ca singura soluție de rezolvare a crizei politi...
-
A fost odată ca niciodată, a fost odată, pe vremea când se potcoveau puricii cu 99 ocale de fier şi săreau până în înaltul cerului. ...
-
După evenimentele din dec.'89 românii au început să se organizeze conform noilor orientări. Sigur, nu am rămas nici un moment...
-
Astăzi cu ocazia serbării Imnului Naţional, Parlamentul României în prezenţa Preşedintelui Klaus Iohannis, a ţinut o şedinţă solemnă....