Din iubire faţă de poporul român Margareta şi surorile au acţionat în judecată statul român pentru ca acesta să le dea despăgubire 1.000.000 de lei

  Margareta Duda şi cele patru surori ale sale: Elena, Sofia, Maria şi Irina  la nici patru luni de la decesul tatălui său, fostul rege al României, a acţionat în judecată statul român, în speţă Ministerul apelor şi pădurilor,  pentru a fi despăgubite cu 1.000.000 de lei pentru că fostul suveran nu a fost lăsat să exploateze fondul forestier din cele 140.000 de ha de pădure din proprietatea privată a regelui.

Faptul că pădurea a rămas intactă nu este nimic rău, poate fi exploatată acum. Mai rău era dacă era lăsat să taie la ras toată pădurea care înseamnă mai mult de 3,5 % din totalul fondului forestier al ţării.

Uluitor de mare suprafaţa de pădure deţinută de fostul rege.

Fetele fostului rege, dornice de bani nemunciţi, cu foamea în gât, nu ştiu de unde să scoată mai mulţi bani pentru folosul propriu. Nu ştiu cine o consiliază pe Margareta Duda, sper că nu Duda, că prost o consiliază!  Nu se putea să apari cu un asemenea proces public când doi fraieri, i-am numit pe Tăriceanu şi Dragnea, se chinuie să dea o lege prin care Margareta să fie ridicată în rang, recunoscută mai mult decât trebuie şi cu alocaţii marii de bani de la bugetul statului.

  Nu poţi să dai unui om  care nu lucrează în favoarea României bani nemunciţi! Să mă explic : Vor să-i dea Margaretei Palatul Elisabeta în concesiune pe 49 de ani. Pentru ce merite? Aici ar intra pe lângă Palat şi întreţinerea lui, dar şi plata a 20 de slugi care ar urma să lucreze în interiorul Palatului.

Deasemeni o îndemnizaţie viageră egală cu a unui fost şef de stat, pe ce criterii? Ca fiică a lui Mihai? Aşa poate cere şi Dragoş Constantinescu după decesul tatălui său, sau Ioana şi Elena Băsescu. Toţi au aceleaşi merite, adică sunt copiii taţilor lor.

  Dacă Margareta Duda ar primi acea îndemnizaţie cât şi Palatul Elisabeta în concesiune ar avea statutul unui asistat social de lux.

ROMÂNIA, DOMNILOR TĂRICEANU ŞI DRAGNEA, NU ÎŞI PERMITE SĂ PLĂTEASCĂ MILOGI! Dacă vreţi să-i plătiţi, sunteţi destul de realizaţi financiar, faceţi-o din propriile voastre averi!

Ce dracu, aţi înnebunit cu toţii!? Vreţi pensii speciale de parlamentari, vreţi pensii speciale pentru o mulţime de categorii profesionale, vreţi să daţi pomeni unor aterizate prinţese pe pământ românesc! Ce rău v-a făcut poporul român pentru ca voi să vă bateţi joc de el? Gândiţi naibii cu capul pentru binele poporului, nu doar pentru interesele voastre meschine!

Treziţi-vă! România nu este a voastră, iar bugetul nu este uzufructul vostru, nu împărţiţi bani după cum vi se năzăre vouă!

Dragnea, de când un partid de stânga este monarhic, de când un partid de stânga nu mai este interesat de aceia care îi exploatează poporul? Monarhul este primul exploatator! Pe Tăriceanu îl înţeleg, el este liberal, nu prea are treabă cu poporul, cât poate să exploateze poporul, pentru ca să le fie bine la câteva sute de patroni!

Apropo fetele fostului rege Mihai, ce avere aţi luat moştenire în urma decesului mamei voastre Anna de Bourbon-Parma? Sunt curios, poate îmi trimite-ţi o notiţă să aflu şi eu!

Iohannis a dat cu flit Parlamentului .

  Parlamentul s-a reunit într-o şedinţă solemnă  dedicată  împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu patria mamă, România, în 27 martie 1918. Au participat pe lângă preşedenţii celor două camere ale Parlamentului, patriarhul României, primul ministru, primarul general al Capitalei, viceprim ministrul Moldovei şi preşedintele Parlamentului moldovean, absent a fost Preşedintele României Klaus Iohannis.

Noi, românii, suntem sănătoşi la cap? Cum putem pretinde unui cetăţean român de etnie germană să simtă româneşte? El este neamţ, va fi neamţ şi va muri neamţ. Apostol Bologa a luptat alături de armata austro-ungară, în schimb a dezertat când a trebuit să lupte împotriva României. Să nu uităm că a fost posibilă marea Unire doar datorită faptului că Germania a fost învinsă şi imperiul austro-ungar desfiinţat, probabil că toate acestea îi lasă un gust amar.

 „Este Preşedintele României” îmi vor zice unii.

Ei şi? Ce vină are el că a ajuns Preşedinte? A obligat el pe cineva să-l voteze? Făcuse multe lucruri pentru România şi îşi merita tronul? S-a trezit, doar el ştie cum, dacă a aflat între timp, Preşedinte.

Bietul om nu ştie bine nici cum a dobândit casele, d-apăi să ştie cum s-a cocoţat în Dealul Cotroceniului.

  Încă un lucru, era să-mi scape, cum dracu să vină un neamţ curat, declarat cumpărător de rea credinţă alături de soţie, a unui imobil, făcând uz de fals şi fals în acte publice, aşa spune hotărârea Tribunalului Braşov, alături de penalii din Parlament?

Nechibzuit şi rupt de însemnătatea evenimentului nu este etnicul german, ci electoratul care l-a cocoţat în cea mai înaltă funcţie a statului. Aceasta nu este singura ignorare a unor evenimente istorice sărbătorite de poporul român, au mai fost şi altele, nu le mai enumăr.

  Domnul Iohannis face totul anti. Putea acum, la ceas aniversar, să vină cu proiecte de viitor pentru România şi Basarabia, putea să ne spună, de la tribuna Parlamentului, care au fost contactele domniei sale cu liderii ţărilor interesate de unirea României cu Basarabia. Era important de ştiut cum văd ruşii această unire, cum văd ucrainienii unirea şi care ar fi situaţia Transnistriei în situaţia în care Basarabia ar reveni la patria mamă. Asta ar fi trebuit să facă Iohannis în calitatea lui de Preşedinte al României împreună cu ministerul nostru amorţit de externe.

  În loc să tatoneze diplomatic aceste căi pentru a găsi oportunităţi, domnul Preşedinte fie se scaldă în Teneriffe, fie schiază la munte. Funcţia de Preşedinte al României nu este una onorifică, este una cu o încărcătură diplomatică mare. Funcţia de Preşedinte nu se rezumă la tenis, navetă Buc.- Sibiu, schiat şi băgat băţul prin gardul celor de la putere şi provocarea Rusiei.

  Ar fi fost interesantă poziţia marelui absent în legătură cu modalitatea în care vede realizarea unirii Basarabiei cu România. Dar pentru a face acest lucru trebuie să simţi româneşte, trebuie să fi os de român, în cazul nostru nici pe departe nu este. Noi l-am votat, acum se vede rezultatul votului.

Diplomaţi ruşi declaraţi persoana non grata şi trimişi în Rusia de către SUA în loc de condoleanţe pentru victimele din oraşul Kemerovo.

  Marea Britanie a decretat că  cetăţeanul rus  Serghei Skripal, care făcea spionaj dublu pentru Rusia şi Maria Britanie,  a fost omorât de către ruşi. Încă nu s-a dovedit acest lucru, dar americanii deja au luat măsura expulzării unor diplomaţi ruşi acreditaţi la Washington, Marea Britanie la fel, ţări din UE s-au aliat SUA şi Regatului Unit şi au expulzat diplomaţi ruşi. România, la fel ca martie care nu lipseşte din post, a expulzat un diplomat rus.

  Chestiunea cu suprimarea unor agenţi(spioni), care nu mai folosesc statului care i-au trimis pentru că au fost prinşi făcând joc dublu, e veche. Nimeni nu a demonstrat că ruşii au suprimat pe Serghei şi  pe fiica sa, substanţa care ar fi putut provoca moartea celor doi a fost găsită şi în trupul lui Michel Jackson şi în multe alte locuri. Mă întreb de ce naiba atâta grabă în a expulza diplomaţii ruşi, mai ales din partea SUA, acum când Rusia trece printr-o mare tragedie. Duminică în oraşul Kemerovo din Siberia a izbucnit un incendiu într-un mall, aici au murit 41 de copii, dar bilanţul tuturor morţilor şi răniţilor este mult mai mare. În Rusia s-a decretat  doliu pentru astăzi 28 martie 2018.

  Reiau, duminică 25 martie a  izbucnit  un incendiu într-un mall din Siberia, aici au murit 41 de copii şi mai mulţi adulţi. Luni întreaga Rusie era răvăşită de catastrofa din oraşul Kemerovo, atunci SUA în loc să trimită condoleanţe familiilor ruse care au avut de pătimit de pe urma incendiului, a transmis Kremlinului că le-a expulzat 60 de diplomaţi ca urmare a uciderii de către Rusia a dublui spion. Chestiunea este ipotetică, încă nu s-a stabilit că într-adevăr substanţa cu care a fost otrăvit Skripal şi fiica sa ar fi provenit din Rusia şi a fost administrată de către agenţi ruşi.

Asta îmi aminteşte de bombardamentele asupra Serbiei din ziua de Paşti a anului 1999. Încă o dată SUA a demonstrat că nu are nimic sfânt. Nici nu poate avea ceva sfânt, un popor care a nimicit al popor pentru a-i fura pământul şi ţara. Americanii adevăraţi încă mai trăiesc în rezervaţii. Graba de a încrimina Rusia mi se pare suspectă, cred că se aştepta un motiv pentru a provoca Rusia. Poate că serviciile secrete ruse, din raţiuni de stat, şi-au omorât spionul, sigur, este de plâns soarta fetei lui Skripal, dar de când îşi fac nord americanii probleme pentru crimele colaterale? Oare în Irak, Afganistan şi alte state câte victime colaterale or fi provocat armatele SUA şi a aliaţilor? Skripal ştia ce îl aşteaptă în cazul în care devenea agent dublu, îşi asumase consecinţele. Toate astea dacă cu adevărat a fost omorât de către ruşi, dar la fel de posibil este ca spionul Skripal să fii fost omorât de serviciile britanice sau chiar de ce cele americane. Lumea spionajului este foarte complicată, iar a politicii este întortocheată de adevăratelea. Orice rezultat va avea ancheta făcută de procuratura britanică fără să colaboreze cu partea rusă va fi contestată.

Şi România s-a grăbit să expulzeze un diplomat rus, suntem cu turma? Bulgarii nu au procedat aşa, de ce ne tot ne insinuăm ca duşmani ai Rusiei? Ce câştigăm dintr-un eventual conflict cu marea putere din est? Ar trebui să avem o politică mult mai abilă şi mai alunecoasă, nu suntem în măsură să fim declaraţi duşmani de către ruşi. Rusia lui Putin nu este Rusia anesteziatului Elţân. După aproape 20 de ani de domnie a lui Putin Rusia arată cu cu totul altfel, este stabilă şi destul de bine înarmată.

Nu înţeleg de ce SUA vrea cu tot dinadinsul să trezească ursul rusesc, ce crede că va câştiga? Nimic!

  Ţine neapărat SUA să „încălzească” războiul „rece”, doar pentru a demonstra că este cea mai puternică ţară?

  Doi titani ai războiului au încercat să cucerească Rusia, Napoleon şi Hitler. Amândoi au clacat lamentabil, amândoi s-au autodistrus. Natura însăşi apără Rusia. Bun, până la urmă se luptă SUA / NATO cu Rusia, noi suntem în NATO, automat va trebui să luptăm de partea NATO, cu ce dracu luptăm? Aţi auzit dacă am importat şi prăştii din SUA?

Ruşii îşi plâng morţii din Kemerovo, SUA et co. le expulzează diplomaţii, astea sunt condoleanţele lor. Aşa înţeleg ei să participe la durerea unui popor care a suferit o gravă tragedie. Puteau aştepta să se „răcească” proaspăta durere, apoi puteau lua ce măsuri voiau împotriva Rusiei.

Aştept finalizarea cercetărilor la Londra, abia atunci putem discuta despre vinovăţie.

Înconjurarea Rusiei din toate părţile şi aşezarea de baze militare SUA-NATO în imediata graniţă a Rusiei, nu sunt făcute să ne aducă liniştea, ci neliniştea.

La mulţi ani Alteţă!

                           

 

  Vă doresc sănătate şi viaţă lungă!  Antena 3 , dar şi alte televiziuni ne spuneau că : „Principesa Margareta în urma decesului fostului rege al României, Mihai I, a devenit regină, fiind prima în ordinea succesiunii la tron, şi custodele coroanei.

În concluzie mass media se adresează principesei cu apelativul „Majestatea sa”.  Prin acest articol nu vreau să fiu răutăcios, vreau doar să înţeleg lucrurile care sunt şi aşa foarte încurcate în România. Un singur lucru era cât de cât clar, faptul că România este o republică, acum tinde să se complice şi acesta.

De ce ar trebui ca Principesa să fie numită regină? Conform dex şi al uzanţelor regina este: 1) soţia unui rege. 2) femeie care deţine prerogativele unui rege, fiind suverana unui regat. În cazul nostru, Principesa Margareta nu este soţia unui rege  ci al unui Duda. România este republică, nu este un regat.

Nu poate fi  apelată cu „majestate” nici pentru faptul că este custodele coroanei. Conform dex custode este: 1) paznic, 2) persoană însărcinată cu paza şi păstrarea unor bunuri (mobile) la muzeu, bibliotecă, 3) persoană  însărcinată cu paza unui obiect aflat sub sechestru.

Coroana regală a României pe care a purtat-o Carol I se află în custodia muzeului de istorie, prin urmare nu ştiu cum ar putea fi custodele ei şi Principesa Margareta.

  Ne place să ne jucăm de-a regalitatea, poate o fi bună, nu am trăit în acea perioadă, dar am apucat să văd cum se trăise atunci şi pot să afirm cu tărie că satul românesc era în feudalism ca relaţii sociale şi mod de viaţă. Nu vreau să critic regalitatea, toţi politicienii acelor vremuri sunt vinovaţi. Degeaba se încearcă cosmetizarea unor evenimente tragice din istoria apropiată a României, ele au existat. În 1907 se aruncă vina pe evrei pentru răscoala ţăranilor, aşa o fi, dar evreii nu erau sub incidenţa legilor? Indiferent de cine a fost vinovat e clar că regele şi politicienii nu au gestionat bine evenimentele, iar rezultatul s-a soldat cu morţi, cu mulţi morţi. 1929, 1933 au murit muncitori, cinci, şase, zece, doar unul nu contează, acolo s-au produs crime, mâinile politicienilor, ale guvernanţilor de atunci, au fost pătate cu sânge. Că Vasile Roaită a fost erou sau nu, nu are importanţă, important este că a murit un tânăr şi nimeni nu a plătit pentru crimă(e).

  M-am înfierbântat. Sigur că Principesa Margareta nu are nicio vină pentru asta, dar să nu uite că ceea ce moşteneşte provine în cea mai mare parte din munca poporului român şi pentru asta este datoare să-l slujească cu toată forţa alteţei sale. Poporul român nu-i datorează nimic prinţesei, poate nici tatălui său, deşi aici e de discutat, domnia sa este datoare acestui popor care i-a dat posibilitatea ca acum, să aibă o bătrâneţe liniştită. Nu voi fi niciodată împotriva principesei Margareta atâta timp cât se comportă ca o persoană particulară, ceea ce este de fapt. Trebuie să recunosc că alteţa sa s-a comportat cu destulă modestie, cu bun simţ şi respect pentru valorile culturii noastre. Poate înţepenitul de Duda să lase altă împresie, mai ales pe aceea de eminenţă cenuşie, păcat, e posibil să piardă. Ştiu că este dornic de mărire a demonstrat-o în 2009 când a vrut să candideze la funcţia de Preşedinte al republicii. Domnule Duda, atunci dumneata ai recunoscut de fapt forma de guvernare a României-Republica. Mare greşeală, la fel de mare ca a aşa zisului prinţ Paul care şi el fusese candidat la funcţia supremă în stat şi la fel de mare ca a liberalui Radu Câmpeanu care chema pe regele Mihai să candideze la funcţia de Preşedinte al României.

  Alteţă, liderii politici Dragnea şi Tăriceanu au făcut un proiect de lege prin care cer recunoaşterea Casei Regale a României ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică şi recunoaşterea Dumneavoastră ca Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui şef de stat. Refuzaţi public această ofertă otrăvită, rămâneţi independentă  mai ales financiar, altfel riscaţi să intraţi în slujba politicienilor, chiar dacă nu o veţi face, aşa veţi fi etichetată pentru că veţi primi bani de la guvern.

Principesă, faceţi-vă un ONG puternic, aveţi un nume curat, aveţi bani din care să trăiţi, nu intraţi în troaca porcilor, fiţi deasupra bătăliilor politice, fiţi deasupra mizeriilor politice, fiţi o persoană augustă, guvernaţi, domniţi ca o regină de la Săvârşin, nu acceptaţi pomeni guvernamentale. Pentru că o indemnizaţie primită de la guvern ca fost şef de stat este o pomană pentru Dumneavoastră şi asta vă va crea obligaţii faţă de aceea care vă plătesc. Nu vă trebuie aşa ceva, cum nu vă trebuie nici Palatul Elisabeta cu slugi plătite de către guvern, fiţi sigură că personalul ar avea stele pe umăr, iar serviciile secrete ar şti tot ceea ce faceţi Dumneavoastră.

  La mulţi ani Alteţă! Rămâneţi regina Săvârşinului, iar dacă veţi putea, deveniţi regina morală a naţiunii române!

Frăţia serviciilor secrete străine cu politicienii români a transformat România în colonie

  Nu cred că ne mai facem bine. Dacă spui un singur cuvânt de bine despre perioada comunistă, imediat eşti taxat ca nostalgic, comunist şi în general tot ce este rău. Dacă spui un cuvânt de rău despre ţara Unchiului Sam, eşti filorus, vânzător de ţară etc.

Eu cred că România a luat-o la vale, rău, din toate punctele de vedere, precizez, cetăţenii români au făcut ca România să meargă spre prăpastie. Este adevărat că serviciile secrete străine au lucrat împotriva României, este adevărat că ONG-urile lui Soros au lucrat împotriva României, este adevărat că Mosadul lucrează împotriva României. Aici nu este nimic nou, din totdeauna au exista servicii de spionaj străine pe teritoriul României şi spionii României pe teritoriile altor state. Nu asta este problema, problema cea mai mare rezidă din faptul că politicienii aleşi de „noi” să conducă România, împreună cu şefii instituţiilor care trebuiau să anihileze încercările serviciilor de spionaj străine de destabilizare a ţării, şi-au dat mâna cu spionii străini şi au ajutat la distrugerea economiei României. Au făcut această înţelegere pentru bani. Aceşti politicieni pentru noi au fost precum Iuda pentru Iisus Hristos, doar numărul zerourilor de la suma de bani pentru care s-a tranşat vâzarea face diferenţa. Am ajuns în acest moment să nu mai avem industrie, agricultură, bănci, armată, spitale şcoli, etc.  BNR-ul, după părerea mea, este condusă de undeva din exterior, iar politicile bănci naţionale sunt împotriva poporului român.

  Am intrat în cel de-al 29-lea an de la revoluţie (revoltă, lovitură de stat, răscoală, ocupaţie străină) spuneţi-i cum vreţi, de 28 de ani se lucrează intens la demolarea culturii româneşti, a istoriei şi a economiei. S-a mers până acolo încât s-a încurajat deznaţionalizarea prin emigrarea populaţiei spre alte zări în căutarea unui loc de muncă pentru ca oamenii să îşi  asigure o bucată de pâine.

În peste 28 de ani de la momentul ’89, guvernanţii au jefuit România de toate bogăţiile ei, mai mult decât atât, au şi îndatorat-o cu ceva peste 100 de miliarde de euro fără să fie construită o dudă.

Să facem un exerciţiu: ce s-ar fi întâmplat dacă mai erau în ţară şi cei peste 5 milioane de români plecaţi peste graniţă? Unde ar fi lucrat? Cum ne descurcam? Vede cineva cu adevărat marea catastrofă care s-a produs şi, la dracu, continuă să se producă? Pentru că măsurile pe care încearcă guvernul PSD-ALDE să le ia sunt măsuri de cârpeală, ţara ne mai având potenţial de creştere reală. Nici nu se poate o creştere reală a economiei, dacă noi nu avem economie. Firmele străine care exploatează românii pe teritoriul nostru îşi iau banii şi pleacă de unde au venit, ei nu sunt reinvestiţi în România pentru a produce plus valoare.

  Niciodată de când există România nu a fost mai divizată ca în ziua de azi. Diferendumurile între generaţii au existat din totdeauna, dar nu exacerbate ca acum. Există cu adevărat două Românii antagonice. Fiecare crede că deţine adevărul, nu, fiecare deţine o frântură de adevăr, dar pentru că manipularea este puternică şi bine susţinută, fiecare crede că are dreptate.

Instituţiile de forţă, acelea care au ca rol vegherea la respectarea legilor şi legalităţii, prin acţiunile lor alimentează aceste conflicte deschise şi periculoase. Trebuie ca cetăţenii români, aceea care încă nu vomită când aud cuvântele: români şi românism, să se trezească la realitate, să se uite la ţările din jurul nostru şi să ia exemplu. Nu poţi ridica o ţară vânzând-o cu bucata sau cu toptanul în funcţie de paraîndărăt. Drumul pe care mergem nu este cel bun, de 28 de ani rătăcim, orbecăim prin ceaţă. Sigur, ceaţa a fost creată în mod artificial pentru ca România să fie furată. Trebuie să ne găsim  un nou drum, guvernul ăsta este bine intenţionat să mărească, pensii, salarii, etc. Foarte bine şi eu am primit ceva în plus, să ne înţelegem, vorbesc şi pentru cei cu # , guvernul nu face altceva decât să-mi dea înapoi din banii pe care eu i-am dat statului să mi-i ţină, nu face guvernul pomană cu mine, asta trebuie să înţeleagă acei tineri din piaţă. Fac o paranteză, copii, nu veţi rămâne tot timpul tineri, veţi îmbătrâni şi voi, atunci să vedeţi cum este!

  Reiau, nu este suficient să mărim, trebuie creată o industrie solidă care să poată susţine aceste măriri, doar cu lanţuri de magazine şi acelea străine, nu este suficient.

Nicolae Ceauşescu, cizmar ca meserie după cum spun unii, dacă a fost aşa, bravo lui că a condus bine România, în 24 de ani cât a fost la conducerea ţării, prin politica de idustrializare intensivă, ajunsesem să producem camioane de toate tonajele, tractoare, autobuze, avioane, elicoptere, locomotive, autoamfibii, armament de toate felurile în cele câteva zeci de uzine militare, oţel, neferoase, etc, etc. Sănătatea era gratuită, învăţământul gratuit, dacă un muncitor era chibzuit cu banii putea să-şi facă concediul şi la munte şi la mare. Aveam atunci aproape 11 milioane de salariaţi. S-au făcut greşeli, în toate orânduirile au fost făcute greşeli şi acum în pseudo democraţia asta în care trăim se fac greşeli mari care ne vor costa pe termen mediu şi lung.

Atunci nu era libertatea de acum, dar acum avem libertatea de a merge unde vrem, mai ales în Europa. Chestiunea este falsă, putem merge doar să muncim, altfel nu avem bani să facem excursii. Sigur, sunt cetăţeni români care îşi fac concediile la Miami şi alte staţiuni exotice, dar aceştia sunt dintre cei care au furat ce construise Ceauşescu împreună cu poporul până în 1989.

Voi fi catalogat drept comunist notoriu, nostalgic, etc. Da, sunt nostalgic, mi-ar plăcea să văd din nou plecând dimineaţa 10 autobuze pline cu muncitori la Mija, alte trei autobuze la Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, 2 autobuze la Automecanica Moreni şi IMUT, nu le mai scriu pe toate, aşa era până în 1990. Acum pleacă dimineaţa un microbuz pentru Mija cu muncitori din trei sate. Vedeţi domnilor, pentru asta sunt nostalgic!

  Nu mai avem armată şi ce bruma avem este înzestrată de la second-hand de prin SUA şi alte state occidentale. Stăm liniştiţi, am plătit câteva miliarde de dolari pe câteva rachete Patriot, ne-a asigurat marele analist militar Radu Tudor că acum armata este înzestrată şi cu aceste rachete se pot apride câteva ţigări. Dar avem scut la Deveselu montat de SUA, vai de capul nostru, tichie de mărgăritar ne trebuia, scutul ăsta în loc să ne apere ne-a făcut ţinta ruşilor.

  Gata, am tăcut, au început ăştia să-mi zică să plec la Putin că sunt filorus. Nu băieţi, sunt filoromân, fir-ar dracu al dracului, iubesc ţara asta pe care nişte nenorociţi au scos-o la mezat şi vor să o termine.

  Am înţeles că am ajuns o colonie, măcar recunoaşteţi dracului o dată și spuneți cine ne este stăpânul!

Scorpia V

  Andrei  îşi amintea vag despre frumoasa femeie întâlnită în bar şi despre altercaţia avută cu tipul arogant. Băuse mult, avusese dureri de cap, fusese nevoit să ia două aspirine. Îl măcina faptul că fusese nevoit să se bată în cârciumă, de fapt în afara ei într-un loc izolat, pe de altă parte el era un inginer, nu putea să suporte mitocănia unui derbedeu oarecare. Simţise că provocarea haimanalei nu fusese întâmplătoare, îl vizase tocmai pentru că era „cineva”, probabil că tipul nu suporta pe aceia care ştiau mai mult decât tabla înmulţirii.

 S-a gândit la femeia pe care o apărase în prăvălie, îşi amintea că era frumoasă şi decentă, îl contraria faptul că nimic din înfăţişarea ei nu cadra cu aspectul altor femei care frecventau cârciumile. A făcut un salt de la femeia din bodegă, la nevasta care îl aştepta seară de seară să vină treaz acasă. Intrase într-un carusel din care nu putea ieşi. Îi plăcea să fie considerat un lider, aşa cum era la serviciu şi în cârciumă, doar acasă pierdea teren. Ştia că dacă va continua să întârzie serile la crâşmă, risca să-şi piardă familia, aproape că îşi asumase riscul, mai avea mici îndoieli, nu se îndura să piardă copiii. Până la urmă va fi un tată de duminică. Dacă se lăsa de băutură şi îşi părăsea prietenii, se întreba adesea, care ar fi fost  impresia băieţilor  despre el în momentul în care îi va părăsi? El îi învăţase pe subordonaţii lui să fie tari, să aibă personalitate  în faţa nevestelor, să nu se lase băgaţi sub „papuc”. I se părea că ar fi o trădare  din partea lui, să-i abandoneze.

Seara a mers cu băieţii în localul Matildei, cum i-a văzut patroana, ochii i s-au luminat, gura s-a deschis într-un rânjet larg, cu mâinile şi-a aşezat mai bine sutienul şi decolteul rochiei subţiri şi transparente.

-A, domnu’ Andrei, bine aţi venit, mergeţi la masă, vă aduc acolo băutura dumneavoastră preferată. Cu mâna i-a făcut semn să se apropie mai mult de bar. Matilda s-a aplecat peste tejghea, ţâţele enorme erau gata să evadeze din sutienul care le acoperea doar sfârcurile, când a fost aproape de urechea lui Andrei, care se aplecase la fel peste bar, i-a şoptit:

-A venit fata de ieri, a comandat o vodcă mică şi un pahar cu apă şi lămâie, nu a gustat din ele deşi e venită de o oră. Cred că pe dumneavoastră vă aşteaptă, vreţi să o testez, să văd ce vrea? E frumoasă fata şi curăţică, e păcat să ajungă pe mâinile la vreun jegos. Domnu’ Andrei, schimbaţi „mâncare”, e păcat, uitaţi-vă ce sâni frumoşi, ce corp de viespă are! De picioare nici nu mai vorbesc, sunt fine cu pulpele rotunde, am studiat-o când a venit. Pe ea, domn’ inginer!

-Nu doamnă, am nevastă şi copii acasă, nu mă bag în asemenea aventuri. Andrei părea ferm.

-Nu spune nimeni domn’ inginer să vă distrugeţi familia, doar să mai încercaţi şi altceva, aşa, pentru divertisment. Lăsaţi pe mine,  o întreb eu pe frumoasa asta ce urmăreşte, văd eu în ce apă se scaldă, în ce „bărci se dă”. Mergeţi la masă domnu’ inginer, vă fac eu semn, poate mergeţi şi vorbiţi cu ea în separeu. Matilda a încheiat discuţia făcându-i cu ochiul încurajator şi complice.

Andrei a plecat  de la bar spre masa unde îl aşteptau prietenii de pahar, a trecut pe lângă misterioasa femeie, a salutat-o cu o înclinare a capului, la care femeia a răspuns cu o uşoară mişcare a pleoapelor şi un zâmbet cald.

După discuţia cu Matilda, Andrei a mers la masă şi a rămas gânditor, băieţii încercau să-l scoată din melancolia care îl cuprinsese subit, fără rezultat, inginerul, la toate provocărilor lor, răspundea monosilabic, de multe ori fără legătură cu întrebarea. Nici vodca nu mai avea gustul plăcut care îl atrăgea de fiecare dată în localul Matildei. A rugat pe unul dintre băieţi să facă schimb de locuri cu el, de unde era aşezat, nu o putea urmări discret pe Marga. Vorbele patroanei îl răscoliseră, în el se trezise masculul, simţea că se înăbuşă, ar fi vrut să fie undeva departe pe o poiană întinsă cu iarbă verde şi flori de câmp. Un nuc cu umbra lui deasă să ofere răcoare sufletului său încins, alături să fie femeia misterioasă, să o ţină de mână şi să o privească-n ochi. S-a ridicat de la masă şi a plecat spre toaletă, nu înţelegea ce se întâmplă cu el, vorbele Matildei intraseră adânc în inima lui, rămăseseră acolo ca într-o capcană. Acum realizase cât de mult îi era de pustiit sufletul. Patroana semănase, prin vorba ei şoptită şi complice, într-o inimă pregătită să primească sămânţa dragostei. A dat puţină apă rece pe faţă, s-a şters şi a rămas privindu-se în oglindă. Din apele oglinzii îl privea un Andrei cu cearcăne, cu ochii injectaţi şi uşoare vinişoare roşiatice pe umerii obrajilor. La tâmple firele albe de păr îşi făcuseră apariţia, fruntea i se înălţase, părul începuse să-i cadă. Avea 36 de ani, era încă tânăr. A privit adânc în ochii celui din oglindă, a vrut să-şi facă o promisiune, nu a putut, a renunţat. A dat din cap, pentru o secundă s-a simţit pierdut. Nu, nu va accepta femeia! Atunci ce va face? S-a întrebat privindu-se mai departe în luciul obiectului atârnat în perete. Va bea în continuare alături de băieţi sau va încerca să se rupă căutând refugiu în braţele calde ale femeii misterioase? Dar soţia, pe ea nu o pune la socoteală? Ea nu mai conta pentru el? Nu simţea nicio tresărire când se gândea la ea, băutura lui şi cicăleala ei îl răcise de ea. Poate iubea copiii. Poate, simţea nevoia să fie cu ei din când în când, însă nu ardea de dorinţă. A constatat cu durere că nu îl mai lega nimic de familie. Anturajul lui şi despotismul femeii distruseseră o frumoasă iubire.

Andrei s-a întors la masă, ştia ce avea de făcut. A privit în direcţia patroanei, când Matilda s-a uitat la el a înclinat uşor, abia perceptibil, capul, femeia a închis ochii în semn că a înţeles.

Oamenii au observat schimbarea petrecută cu şeful lor, nu o înţelegeau, altădată când se discuta o problemă cum era aceea pusă de Georgel şi căreia ei nu-i găsiseră rezolvarea, inginerul ar fi sărit în ajutorul lor şi le-ar fi explicat cum stă treaba.

Paharul cu vodcă rămăsese aproape neatins în faţa lui Andrei, deşi ceilalţi erau deja la al doilea pahar.

-Domnu’ inginer nu vă simţiţi bine? Vă doare ceva?

- Da băiete, mă doare sufletul.

-E gravă boala şefu? Muncitorul îl privea năuc, nu auzise de asemenea boală. Nu există leac? Poate un algocalmin ori o aspirină vă ajută, trimit un băiat la farmacie, zău, spuneţi-mi, ce vă trebuie?!

-Pentru boala mea nu are farmacia leac, spuse Andrei zâmbind în colţul gurii.

-Atunci e grav, păcatele mele, dacă nu se găseşte doctorie pentru ea!

-O fi băiete! Nici nu ştiu cum am contactat-o, sper să nu avanseze, să rămână în stadiul de microb subdezvoltat.

Un semn discret al Matildei l-a făcut pe Andrei să se ridice de la masă.

-Băieţi, mă scuzaţi, este cineva în separeu şi vrea să discute cu mine. Continuaţi să beţi, nu uitaţi când se va face socoteala să mă puneţi şi pe mine.

-Păi dumneavoastră nu aţi băut domnu’ inginer.

-Lasă mă, îmi scot eu pârleala altă dată, voi faceţi cum vă spun. Petrache, ai grijă de băieţi să nu le lipsească ceva. Să văd cât eşti de destoinic şi aici, ca şef de echipă, nu doar la firmă.  De când îi făcuse patroana semn, Andrei îşi revenise, parcă renăştea. A plecat de la masa băieţilor a traversat în diagonală salonul şi a dispărut după  draperia  care ascundea uşa  de la intrarea în separeul din spatele barului. Aici, de regulă, se retrăgea patroana când închidea prăvălia şi avea pe cineva cu care voia să discute afaceri. Camera era micuţă, cochetă, avea un băruleţ destul de încărcat cu sticle cu băutură colorată, situat pe perete deasupra unei măsuţe joase încadrate de două fotolii largi şi primitoare care se puteau rabata şi transforma în pat.

La intrarea lui Andrei, Matilda i-a făcut semn să ia loc, apoi a deschis o uşă minusculă care dădea spre stradă. Pe uşă a intrat Magda ţinută de mână de Matilda:

-Domnu inginer, daţi-mi voie să vă prezint pe Magdalena.

-Îmi pare bine domnu’ inginer, Magda pentru prieteni, sper să-mi daţi voie să vă consider unul dintre ei.

Andrei ceremonios i-a sărutat mâna, apoi cu o înclinare reverenţioasă a capului s-a prezentat:

-Inginerul Andrei, doar Andi pentru prieteni. Luaţi loc! Bărbatul a condus-o până la fotoliu şi a ajutat-o să ia loc.

-Eu vă las, vreţi să vă aduc ceva de băut?

-Magda, îmi dai voie să-ţi spun aşa, ce doreşti?

-Un pahar cu apă, fără lămâie. Da, sunt de acord să ne tutuim.

-Mă bucur, mie te rog să-mi aduci o vodcă!

Matilda s-a retras în linişte, a revenit repede cu băuturile.

-De acum voi avea grijă să nu vă mai deranjeze nimeni, o dată spuse ultimele cuvinte, a închis uşa şi a tras bine draperia.

Rămaşi singuri cei doi tineri au privit stingheri unul la altul, începeau să vorbească simultan, apoi iar tăceau timizi.

După încă o gură de vodcă, Andrei a tras adânc aer în piept şi a început un tir de întrebări:

-De unde sunteţi? Nu v-am mai văzut pe aici.

-Din acest oraş, eu vă cunosc, lucraţi la firma „Zimbrul”. Magda ataca, ştia că nu mai are altă şansă.

-Aşa este, de unde ştiţi, cum aţi aflat? Andrei a devenit suspicios.

-V-am văzut o dată într-un magazin, mi-a plăcut ţinuta dumneavoastră, deşi nu aveaţi haine de firmă , eraţi elegant  şi  cu vorba aleasă, apoi v-am mai văzut prin oraş, aşa am aflat unde lucraţi, mai multe nu ştiu.

-Nu sunt multe de spus despre mine. Sunt fericit că pot sta alături de o femeie frumoasă şi inteligentă aşa cum sunteţi. Am o curiozitate, ce caută o femeie de calibrul dumneavoastră social, pentru că sunt convins că aveţi aşa ceva, într-o bombă ca asta?

- Să spunem că am vrut să evadez din mijlocul lumii aristrocratice şi false şi am căutat sinceritatea în lumea vulgului din acest local. Nu regret că am venit, aşa v-am regăsit.

-Ştiaţi că obişnuiesc să frecventez localul? Andrei era încă derutat.

-Nu, nici vorbă! Am intrat la întâmplare, cu două zile mai înainte fusesem în alte două spelunci, nu mi-au plăcut, aici a fost mai bine, chiar dacă, l-a început, putea fi rău, din cauza acelui derbedeu repede pus la punct de dumneavoastră.

Andrei o privea în ochi, Magda, femeie versată, îi susţinea privirea fără să clipească. Bărbatul a întins picioarele sub masă pentru a se face comod, a simţit când a atins picioarele femeii, din instinct şi le-a retras ca electrizat, privirea Magdei avea un fel de regret, a întins din nou picioarele, atent, ştia că le va întâlni pe ale ei, femeia venea cu piciorul drept în întâmpinarea lui, când s-au întâlnit l-a sprijinit de al lui. Andrei a simţit că l-a ars atingerea femeii, de mult nu mai simţise acel fior, se simţea ca un tânăr în sala de cinema care căuta pe întuneric să atingă mâna şi piciorul fetei cu care venise la film. Se purta stângaci, nu mai avea tupeul de odinioară care îi adusese porecla de „crai”.

-Sunteţi însurat? Întrebarea a căzut ca un trăznet, ştia că va veni, spera să întârzie pentru a găsi răspunsul potrivit. Acum nu avea niciunul pregătit, a răspuns la fel de direct cum a fost şi întrebarea:

-Da, sunt însurat, am doi copii, doi băieţi. Mariajul nostru este în impas, în criză, nu ştiu dacă vom mai  regăsi drumul vieţii împreună, îmi este teamă că nici eu nici ea nu căutăm soluţii, amândoi considerăm că s-au consumat bateriile iubirii, nu am încercat cu redresor.

-Ce înţelegeţi prin redresor? Marga s-a speriat pentru o clipă, se aştepta ca Andrei să spună că „o nouă iubire l-ar putea trezi”.

-O prostie, nici eu nu ştiu ce am vrut să spun. Dumneavoastră sunteţi măritată?

-Întâi de toate am hotărât să ne vorbim cu „tu”, nu sunt căsătorită, nu am fost niciodată, vom vorbi despre asta altădată. Sunt o femeie liberă. Nu am obligaţii faţă de nimeni, am propria mea casă, eu încui, eu descui. Mi-a plăcut că nu m-aţi minţit în legătură cu căsătoria, dacă veţi fi sincer cu mine, vom putea deveni prieteni buni, eu, recunosc, îmi doresc acest lucru. Depinde de noi amândoi dacă vom reuşi acest deziderat. Nu voi căuta să îţi afectez căsătoria, asta însemnând că nu îţi voi cere să divorţezi. M-a luat gura pe dinainte, de fapt, nu înţeleg de ce anticipez, poate tie nici nu îţi trece prin gând să ne mai întâlnim.

-Ba da, nu îmi doresc nimic altceva  decât să te văd în fiecare zi, să pot să te ating, să respir acelaşi aer cu tine. Pentru mine eşti luminiţa de la capătul întunecatului tunel în care trăiesc de mai mult de un an de zile. Vreau să ne întâlnim, vreau să te cunosc mai bine,nu mă întreba de ce? Simt o imensă atracţie pentru tine, deşi nu ştiu cine eşti, de unde vii şi ce hram porţi. La mine este simplu, sunt un inginer căzut în patima băuturii şi în pragul unui divorţ. Nu ştiu dacă această sumbră carte de vizită interesează pe cineva. Magda, fereşte-te de mine! Fugi acum, cât ai timp! Sunt alcoolic...

-Dar un foarte bun specialist, aşa te caracterizează colegii tăi de muncă. Eşti un om bun, dacă ai avea voinţă, te-ai putea lecui de băutură. Te-ai gândit vreodată să te internezi pentru o cură de dezalcolizare?

-Nu, nu m-am gândit, nici nu cred că este necesară cura, când sunt la serviciu nu visez la băutură, nu intru în sevraj, asta înseamnă că încă nu sunt alcoolic irecuperabil. Problema este de dependenţă, sunt dependent de oamenii mei, îmi este teamă că, dacă îi părăsesc, mă vor condamna.

-De oameni trebuie să ai grijă cât timp sunt la serviciu, o dată ieşiţi pe poarta firmei sunt pe picioarele lor. Nu cred că este bine că ţi-ai însuşit rolul de dădacă a lor. Cred mai repede că este o scuză, că tu ai început să vezi viaţa prin ei, tu te-ai legat ombilical de ei. Nu îţi voi cere să rupi cordonul, de fapt nu îţi voi cere nimic, mă întreb dacă am făcut bine, acceptând să mă întâlnesc cu tine. Poate nu eşti omul pe care l-am văzut eu, sigur m-am înşelat, nu eşti altceva decât un stâlp de cârciumă gata să sacrifici totul pe altarul unei „bombe”ordinare  de dragul de a poza în zeu în faţa unor beţivi semianalfabeţi. Iartă-mă te rog, mă retrag, nu cred că ne vom mai întâlni! M-am înşelat, nu eşti omul căruia îi făcusem soclu şi urma să te urc pe el în chip de statuie, eşti un bărbat aflat pe marginea prăpastiei, gata să te sinucizi, doar că eu nu am chemare de salvatoare a sinucigaşilor. Magda s-a ridicat demnă şi-a luat geanta în mână stângă, a întins mâna lui Andrei, care se ridicase în picioare, acesta a sărutat-o cu respect.

Nu a putut-o privi în ochi, simţea că o va pierde, nu a fost în stare să-i spună că va rupe cordonul  care îl lega de colegii lui de petrecere. A rămas în picioare lângă fotoliu  privind cum femeia, pentru care începuse să nutrească sentimente aparte, încă neînţelese, ieşea pe uşa. Simţea că  Magda plecase cu o parte din sufletul lui şi aşa pustiit.

Dezvăluirile lui Ghiţă o lasă rece pe Kovesi

  Sebastian Ghiţă  spune lucruri într-un interviu acordat lui Ion Cristoiu, dar a mai spus multe alte lucruri şi în serialele în care a apărut singur cu un an de zile în urmă.

S-a creat o presiune fără precedent asupra televiziunilor să nu mai transmită acest interviu. La TVR s-a mers până la tragerea la răspundere a directorului TVR pentru difuzarea în emisiunea lui Ionuţ Cristache a interviului luat de Cristoiu lui Ghiţă. Adică, directorul TVR, a fost chemat în faţa comisiei de cultură din Camera Deputaţilor pentru ca acesta să explice cum de a permis difuzarea pe post a interviului.  Cristache şi-a asumat difuzarea, având mână liberă din partea conducerii TVR în realizarea emisiunilor. Strada s-a mobilizat împotriva lui Cristache.

Nu înţeleg, este un interviu video în care S. Ghiţă spune lucruri, reale sau nu. Informaţiile sunt de mare interes. Mă aşteptam ca susţinătorii lui Kovesi să-i ceară zeiţei dreptăţii să ia poziţie clară împotriva spuselor lui Ghiţă. Să clarifice toate învinuirile aduse de Sebi. Poate unele sunt adevărate, altele nu. Dar ca învinuit, ca pomenit în interviu, mă refer la Codruţa, să arunci simple vorbe că nu vorbeşti cu penalii, nu-i suficient.

Până la urmă faptul că Kovesi s-a întâlnit cu Ponta, Ghiţă, Dragnea sau Oprea nu văd nimic rău atâta timp cât amiciţia arătată acestor oameni ,nu a putut-o opri să le facă dosare penale când au fost prinşi că au greşit. Problema cea mai mare a Codruţei nu este faptul că s-a întâlnit cu Ghiţă, până la urmă şi ea este un om, ci faptul că a minţit cu neruşinare de fiecare dată când a fost întrebată dacă s-a întâlnit. Este posibil să fie o plăsmuire a lui Ghiţă, Kovesi să fie curată, dar pentru asta trebuie să vorbească.

  În cine putem avea încredere. Ponta îl acuză pe Dragnea, Dragnea îl acuză pe Ponta, Ghiţă acuză pe Koveşi, Coldea, Maior. L. Orban face greşeli şi prostii până peste cap, Băsescu este istorie şi precursorul acestui amestec între instituţii. Iohannis are problemele lui destul de mari rămase în aer nerezolvate. Mă refer la modul în care au fost achiziţionate casele şi problema cu vânzarea copiilor, niciodată lămurită deplin.

 Întâlnirile de la K2 unde alături de reprezentanţii SRI şi Kovesi participa şi reprezentantul CIA în România naşte multe semne de întrebare. Cumva agentul CIA dădea instrucţiuni SRI-ului şi DNA pentru a distruge anumite televiziuni, trusturii de presă, întreprinderi, patroni, etc? Întreb, poate avea altă misiune, cineva trebuie sălămurească lucrurile. Şi mai multe semne de întrebare se nasc din faptul că Ghiţă, un individ civil din afara sistemului SRI,  să participe la aceste întâlniri. Prin urmare, cine este Ghiţă, cine a fost? Cum a putut să facă atâtea şmecherii fără ca SRI-ul să nu-l simtă? Ori le era mult prea util în anumite scopuri şi era special lăsat să zburde şi toţi închideau ochii la matrapazlâcurile lui?

Iar atunci când nu a mai fost folositor a fost dat la casare? Greşită tactică pentru un serviciu de contraspionaj, acum înghesuit, Ghiţă vorbeşte, transmite semnale, se abţine să spună lucrurile mult prea grave care ar putea îngropa definitiv posibilitatea revenirii lui în ţară. Aşteaptă reprezentanţii DNA-SRI pentru aş negocia albirea dosarelor contra probelor pe care le deţine.

 Strada nu trebuie să se înfierbânte împotriva televiziunilor, ci să ceară răspicat elucidarea problemelor. Eu nu spun că Ghiţă spune doar adevărul, dar nu pot să cred că spune numai minciuni. Organele abilitate, drace! mai avem oameni integrii?, să ancheteze aceste mărturii, aşa cum se sesizează de fiecare dată când un detractor scrie o jalbă.

România este într-un moment de cotitură istorică, suntem într-un moment în care realizăm că totul este fals, că nu există instituţii cu adevărat, că nu numai partidele sunt găşti organizate cu scopul de îmbogăţire a membrilor săi, dar şi mai grav, organele statului puse să vegheze la respectarea legilor şi legalităţii sunt organizate pe acelaşi tip de gaşcă, având ca scop vămuirea politicienilor. Trăim într-o Românie falsă, într-o Românie cu un decor de mucava, iar în spatele decorului, este minciuna, hoţia, tirania, toate stând la masă servite fiind de aceia care ar trebui să-i stârpească. Plastic spus : „la stână au fost omorâţi câinii, acum lupii fac pe paznicii oilor, dar fiind lupi, nu se lasă până nu prăduiesc oile.”

 Niciodată, de când este locuit teritoriul ţării noastre, nu a existat o mai mare corupţie pe toate planurile în ţara noastră ca acum. Biata bătrână Cociorvan, Dumnezeu să o ierte!, avea dreptate, trebuie schimbaţi toţi cei care conduc ţara şi instituţiile ei, inclusiv măturile din aceste instituţii, posibil să se fi contaminat şi ele.

 Sunt sigur că aceste dezvăluiri ale lui Ghiţă vor trece fără urme, mocirla este prea mare, cancerul prea avansat, greu de făcut o asanare morală a societăţii, de chiuretare a problemelor reale ale corupţiei.

Anchetele la plesneală ale DNA, "incoruptibila" Kovesi.

  Că nu mai suntem o ţară cu oameni sănătoşi la cap, am mai spus-o. Partea rea este că nu ne vindecăm, ci continuăm să ne conservăm bolânzirea căpătată.

Suntem fericiţi că am depopulat ţara, că am trimis forţa de muncă departe, peste graniţă, practic  ne-am trimis poporul în exil, l-am surghiunit. O precizare, nu eu am făcut acest lucru, nu noi am făcut posibil pribegia poporului, ci politicienii, indiferent de culoarea politică, noi doar le-am asigurat suportul prin vot. De ce a fost nevoie să alungăm surplusul de forţă de muncă peste graniţă? Simplu, pentru a se putea vinde uzinele, fabricile şi combinatele unor profitori. Profitori au fost şi vânzătorii, în speţă reprezentanţii statului român, dar şi cumpărătorii. Preţul privatizărilor a fost infim, de multe ori mai dădea statul de la el doar să scape de „gaura neagră” cum erau denumite uzinele sau energofagi neprofitabili. În spatele acestor tranzacţii au existat mulţi bani negri daţi de cumpărător pe sub masă vânzătorilor, adică reprezentanţilor  statului. Nimeni nu a avut curiozitatea să ancheteze aceste uriaşe fraude. Procuratura s-au ocupat de can-can-uri politice, nu de anchete adevărate cu trimiteri în judecată şi condamnări pe speţele distrugerii industriei româneşti.

  Chiar şi când, din greşeală, au ajuns cu anchetele în zone fierbinţi, în loc să sape pentru a merge la rădăcina răului, onor instituţiile de anchetă i-au făcut scăpaţi peste graniţă pe posibilii infractori.

  Despre ce se vorbeşte în aceste zile la televizor? Despre Ponta, Coldea, Kovesi, Dragnea şi un biet purceluş sacrificat de nişte fraţi mai mari şi mai bine hrăniţi. Întrebarea care ne va aduce tot prejudiciul pierdut în urma privatizărilor frauduloase este următoarea: „a sacrificat Dragnea porcul?, au mâncat toţi şorici”? Bun, admitem că Dragnea, gospodar cum îl ştiu, cu mustaţă şic şi iubită „trăznet” a înjungheat bietul animal, l-a pârlit pe porc, pe el îl pârleşte acum tovarăşa de chiolhan, l-a spălat fain frumos, apoi au purces să facă pomana porcului. Nu văd nimic rău. A fost Kovesi acolo, a mâncat şorici, nu i-a plăcut, a fost şoricul tare, iar drept răzbunare i-a făcut câteva dosare lui Dragnea să se înveţe minte cum să pârlească porcul.

  Un alt exemplu, Kovesi a fost cu Ponta şi Ghiţă în vie, ei şi? Atât Ponta cât şi Ghiţă au dosare penale, ştiţi de ce? Au fost strugurii acrii, altă dată când inviţi o femeie cu greutate cum este Codruţa să alegi bine momentul, adică strugurii să fie dulci, mustul să curgă, iar pastrama să sfârâie pe grătar pe muzica de ocnă preferabil „La Chilia în port”.

  Kovesi a fost în sufrageria lui Oprea, nu a recunoscut, dar nu mai contează, a fost, ei şi? Din cauza cafelei pe care a băut-o în sufragerie şi care nu avea aroma şi aciditatea conform stasului, bietul Oprea s-a ales cu dosar penal.

Să mai spună cineva că este coruptă Kovesi! Este noul Eliot Cafea solubilă, parcă aşa se numea detectivul care l-a  priponit pe „Scarface” Al Capone.

  De aici putem deduce că domnii din partidele politice actuale care au distrus economia României nu au supărat-o cu nimic pe doamna Kovesi, altfel era imposibil să nu le facă dosare penale.

Ştiţi ce este cutremurător? Să vezi pe Petre Roman, vopsit ras şi frezat venind să ne dea lecţii de modul în care trebuie să trăim în sărăciei după ce el a tăiat panglica şi a ordonat start jefuirii ţării. Să-l vezi pe Traian Băsescu, plângând că DNA-ul s-a luat de familia lui după ce el a distrus numeroase familii prin măsurile luate cât timp a fost la putere.  Nu vorbesc de flota comercială care nu mai este, aici instanţa a zis că Băsescu nu ştie nimic. Să vezi pe Ponta certându-se cu Antonescu şi Dragnea după ce ani de zile se sărutau cu neruşinare în văzul tuturor.

  Colac peste pupăză îl avem pe Iohannis, acest mut plimbăreţ care este un fel de gâgă pe post de Gică Contra. Un sas în slujba lui Merkel, un străin plătit de români.

Un Congres pentru liniştea lui Dragnea

 

  O reeditare a congreselor PCR din vremurile apuse se petrece acum la PSD. Nici celelalte partide nu sunt mai breze. Partidul se manifestă prin  voinţa liderului, ceilalţi membrii se pliază pe această voinţă. Cine mişcă în front nu mai pupă funcţii. Eu nu spun că este neapărat rău, atâta vreme cât se asumă acest fapt, atâta vreme cât liderul spune clar: „eu sunt partidul, precum Ludovic al XIV-lea :”eu sunt statul” în această situaţie membrii de partid ştiu că nu mai au dreptul la opinie. Ai vorbit contra şefului, ţi-ai pierdut pâinea politică, aşa este jocul. Cu alte  cuvinte, spune liderul: „ bă lăsaţi-o mai uşor cu critica, veniţi cu laude, cu susţinere, cu elogii, cu :” şefule, eşti cel mai frumos, cel mai deştept, să moară mama!” Dacă te faci deştept şi consideri că partidul este al tuturor membrilor, iar cel mai tare este statutul partidului, ideologia şi doctrina lui, ai pus-o! În filmul serial „Lumini şi umbre” era o replică formidabilă, unul de la centru PCR îi spunea unui secretar de organizaţie orăşenească: „mă, mai bine să greşeşti odată cu partidul, decât să ai singur dreptate împotriva lui”. Sigur şi în acest caz partidul era liderul.

 Când un individ, fie el şi mediocru sau mai ales, ajunge mare lider, dintr-o dată devine şi cel mai deştept, al dracului de deştept, atât de deştept că dacă îi spui că greşeşte, liderul va considera că este o insultă de neiertat, ceva gen: „s-a oprit pământul din învârtitul lui cotidian.”

La PSD va fi un congres fără punerea în joc a mandatului de preşedinte plin, ci doar pentru alegerea vicepreşedinţilor, a secretarului general şi a Preşedintelui Executiv.

Domnul Dragnea pentru a dormi liniştit îşi ia noi vice preşedinţi care să nu mai mişte în front, unii obedienţi, gata să-i facă pantofii şi să-i ţină oglinda pentru aş aranja mustaţa. Deja au început să curgă adeziunii din teritoriu pentru conducătorul iubit. Nu am nimic cu Dragnea, să fie în veci Preşedinte PSD, dar ştiam că s-a făcut o revoluţie, că s-au schimbat mentalităţi, că suntem occidentali prin gândire. Suntem pe dracu! În ziua de azi România arată mai rău decât după război, iar Partidul Comunist Român (PCR) s-a multiplicat în mai multe partide. De ce trece timpul de aceea văd mai mulţi lideri bolnavi de paranoia. Văd lideri de partid care nu acceptă nici un fel de contrazicere, ei sunt alfa şi omega. Probabil s-au molipsit de la Băsescu şi acum mai nou Iohannis, la fel de paranoici dacă nu mai mari decât Ceauşescu. Ăsta din urmă timp de 24 de ani cât a fost la putere a făcut ceva, avea cu ce se mândri, au şi ăştia, unul are şase case rămase, altul are multă avere personală, asta au putut face pentru ei în detrimentul ţării. Nu pot spune despre Băsescu că a înstrăinat flota fiindcă instanţa de judecată la declarat nevinovat. Oricum flota nu mai este, unde o fi, cred că tot fostul secretar de stat din ministerul transporturilor din perioada guvernului Roman ştie. Şi mulţi din jurul lui.

  Din teama că Ecaterina Andronescu va câştiga funcţia de Preşedinte Executiv, Dragnea a ordonat premierei Dăncilă să candideze pentru funcţia de Preşedinte Executiv. Prin această manevră Liviu Dragnea şi-ar asigura liniştea în partid.

După părerea mea lucrurile ar trebui să fie mult mai democratice, partidul trebuie să fie un organism viu, cu contre, păreri pro, idei noi, toate  să fie dezbătute în cadrul partidului, iar de aici să se iasă cu rezoluţii. Cred că dacă s-ar fi procedat aşa, nu s-ar fi ajuns să se schimbe trei guverne într-un an de zile.

  Faptul că au fost hotărâri de lider, fără dezbatere ori cu simulacru de dezbatere, a dus la un lucru inedit petrecut vreodată în vreo ţară din lumea asta. Anume ca un partid să-şi trântească propriile guverne, de fapt propri prim miniştri. Nu vorbiţi de Italia anilor ’70, acolo se schimbau guvernele pentru că nu mai aveau sprijin în Parlament din cauza unor crize politice, ruperi de alianţe, etc.

 Nu înţeleg de ce se mai face acest simulacru de Congres, lucrurile oricum sunt tranşate, vicepreşedinţii vin ţinându-se de mânuţe perechi, un băiat şi o fată, din regiunile PSD, au în buzunare voturile asigurate, doar ceva emoţii vor fi pentru funcţia de Preşedinte executiv, nu multe dar vor fi.

PSD-ul sâmbătă va mai bifa un Congres, un fel de MAN-ul de pe vremuri sau al XIV-lea Congres când Ceauşescu nu mai trebuia să candideze, a făcut-o şi la costat viaţa, pe Liviu nu-l va costa nimic, sper că nici pe noi. Conform tradiţie urez succes lucrărilor celui de-al nuştiucâtelea Congres al PSD!

Poza aparţine : ziaruldeiaşi

Scorpia IV

 

  De multe ori se întâmpla să vină să-i facă scandal soţiile datornicilor săi. În ziua de salariu clienţii, încă treji, veneau cu salariul direct la Matilda. Plini de importanţă  se prezentau la bar. Matilda îi privea cu bucurie , răspundea cu amabilitate şi încurajare la complimentele lor referitoare la bustul său expus destul de obraznic.  Patroana nu voia să supere pe nimeni, azi trebuia să le ia banii, se alinta în faţa lor doar pentru a le adormi suspiciunile cu privire la sumele înscrise în caiet ca datorii ale lor. Oamenii acceptau, fiindcă nu aveau cum să dovedească că Matilda îi înşela. Le vorbea frumos, toţi erau domni, nici unul nu mai era „Scarfas”. Se întâmpla să mai vină câte o nevastă „nestrunită” bine de bărbat şi să-i ceară socoteală patroanei. Matilda, femeie crescută în mahala, cu sânge fierbinte de ţigan în vene care cunoscuse bătaia şi batjocura toată viaţa, nu se lăsa uşor intimidată de o caţă de muiere.

 Doar Scorpia reuşise să o pună la punct. Noroc cu bărba-su care nu acceptase tutela ei. Îi era recunoscătoare lui Andrei, el o ajutase să câştige bătălia cu Flori-Scorpia. Se uita în salon,  clienţii, erau potoliţi la vorbă, inginerul Andrei, soţul Scorpiei, era cel care conducea discuţia. Era cel mai mare în grad, era un ’telectual, ceilalţi ascultau de el, asta până se îmbătau, apoi vorbea fiecare şi nu asculta nimeni.

Privind în sală, Matildei i-a venit o idee năstruşnică, va încerca să o cupleze pe fătuca asta, care-i făcuse comanda, cu Andrei, doar pentru a o supăra pe nevastă-sa, altfel, nu îi plăcea rolul de codoaşă.

Magda a luat paharul cu vodcă şi cel cu apă şi, privind în faţă, a pornit către masa care i se părea cea mai bună pentru a fi văzută de Andrei. Culuarul dintre mese era destul de mic, femeia mergea fără să privească mesenii, era atentă doar să nu verse paharele.

  Unul dintre tinerii meseni a considerat că ar fi un gest de macho să pună piedică Magdei. Femeia nu a observat piciorul întins al bărbatului şi s-a împiedicat de el. A fost gata să cadă, doar o mână salvatoare întinsă în extremis de un cavaler, a făcut ca fata să rămână în picioare. Andrei, el fusese cavalerul, a sprijinit-o de mână şi cu mare atenţie, aşa cum porţi un bibelou scump, a condus-o la masă. După ce s-a asigurat că femeia este în regulă, s-a întors la masa tânărului care pusese piedică fetei, i-a vorbit încet, pentru a nu face zarvă, mai ales că băiatul nu era de la firma lui.

-De ce te-ai comportat ca un derbedeu? Crezi că aşa eşti mai deştept?

-Ce te interesează pe tine cum mă port eu? Ce, tu eşti tata?  Fac ce vreau, cui nu-i convine să nu mai vină în cârciuma asta.

-Eşti rudă cu patroana şi te-a instruit să-i alungi clienţii??

-Nu, fac ce vreau, sunt major, îmi câştig pâinea  singur, iar cui nu-i place ce fac eu, nu are decât să mă invite afară să stăm de vorbă bărbăteşte. Ai înţeles tipule? Dacă nu îţi este pe plac comportamentul meu, invită-mă afară să „vorbim”, dacă nu, cară-te dracu’ de la masa mea, m-ai plictisit destul! Eu nu sunt ca proştii din gaşca ta pe care îi dădăceşti cum vrei.

Andrei s-a văzut într-o situaţie limită, tovarăşii lui apreciau curajul, mai puţin inteligenţa. Femeia căreia i-a luat apărarea îl putea găsi un laş care se lasă urecheat de un tânăr imberb. Dar cel mai mult se simţea umilit el, ca om. Nu greşise cu nimic, cel puţin aşa gândea, de ce trebuia să asculte aroganţa tânărului derbedeu?  Şi-a amintit că în spatele localului este un teren ferit de privirile curioşilor. Fără să mai stea pe gânduri i-a făcut un semn discret flăcăului  recalcitrant care-l provocase, acesta a înţeles. S-a ridicat de la masă şi-a aranjat hainele într-un mod ostentativ, apoi a pornit în urma inginerului legănându-se uşor şi privindu-i pe toţi cu dispreţ. O dată ajunşi pe locul unde urma să aibă loc înfruntarea, inginerul i-a cerut flăcăului să-şi ceară scuze şi să oprească conflictul, acesta nu a acceptat , mai mult, s-a aruncat ca un taur furios asupra lui Andrei. Acesta intuise mişcarea, s-a ferit într-o parte , apoi l-a lovit peste ceafă cu o lovitură de karate, tânărul a căzut cu o bufnitură la pământ. Privind la el cu milă i-a aruncat:

-Am uitat să-ţi spun că am făcut karate în timpul facultăţi, când te vei trezi vei înţelege mai multe.

Andrei s-a întors în local, a înclinat capul spre frumoasa  Magda apoi a început să petreacă cu prietenii de parcă nu se întâmplase nimic.

Magda a tresărit, a încercat în ultimul moment să evite piciorul întins ca o piedică în calea ei. S-a clătinat pe picioare fără să verse băuturile din pahare, mâna întinsă de Andrei a fost salvatoare.

Se gândea că scăpase, datorită unui gentleman, din capcana întinsă de o puşlama.

Cârciuma, mai ales una ordinară de mahala cum este asta în care se găsea ea, este un loc în exclusivitate al bărbaţilor, mai ales al bărbaţilor înfrăţiţi cu Bacchus-Dionis. Aterizarea unei femei, fie ea şi frumoasă, în această locantă e o încălcare a teritoriului  ocupat de masculi. Prin urmare, beţivii,stăpâni de drept ai locului,consideră că pot face orice cu un intrus. Pe mulţi dintre clienţii aflaţi în cârciumă îi interesau mai mult ţuica din pahare decât nurii femeii aflate singură la masă.

Femeia, în accepţiunea convivilor, este ca un obiect, sigur, unul care face mâncare, spală, calcă, face copii, îi duce la grădiniţă, la şcoală, se ocupă de educaţia lor. Ei nu înţeleg de ce nevestele au pretenţia ca ei să ajute în gospodărie, nu este suficient că aduc bani în casă? Ba le mai scot şi la restaurant, e drept că nu cheltuie prea mult cu masa, ieşirea este mai mult  pentru soţie care vrea să-şi etaleze ultima rochie cumpărată „de gata” .

Complicat cu nevastă, seara intri şi tu ca omu’ în cârciumă pentru „una mică”, te întâlneşti cu prietenii, apoi „una mică” se transformă în „zece mari”, că doar nu vei pleca înainte de a pleca şi prietenii, nu de alta, dar, vor râde de tine că eşti sub papucul nevestei. Ori tu eşti un mascul Alfa, nu pleci din cârciumă decât pe trei cărări. Cu paşi nesiguri mergi într-o direcţie aproximativă. După lungi discuţii cu tine însuţi pe tema : „cine mi-a mutat casa din locul ei”, că doar tu ştiai că o lăsaseşi într-un loc şi acum nu o mai găseşti acolo sau şi mai grav necazul îţi pică pe efectul de lună plină, asta ti-a zăpăcit minţile.  În sfârşit ajungi acasă cu bucuria sinceră că nimic nu s-a întâmplat, că totul a plecat de la o neînţelegere, de la un calcul greşit al timpului şi spaţiului. Deschizi uşa încet să nu sperii nevasta, tocmai atunci ea apare ca o nălucă cu părul vâlvoi, cu faţa mototolită de somn, ochii închişi şi pusă pe harţă:

-La ora asta se vine, mă? Se stropşeşte nevasta la tine.

-Dacă este prea devreme, plec înapoi, încerci tu să glumeşti lălăind mult cuvintele.

-Intră beţivu’ dracu’ în casă, unde vrei să pleci iar?! Nu te-ai mai săturat de băutură? Nu te-ar mai sătura Dumnezeu! Conchide nevasta scârbită de duhoarea de butoi pe care o răspândeşti.

Fericit că ai scăpat de gura ei, treci pe lângă Cerber după ce ţi-ai fixat cap compas patul. Ajungi totuşi cu greu, scaunele, deşi păreau la locul lor ,dintr-o dată îţi sar în faţă, doar aşa pentru a te împiedica tu de ele.

Mai viteaz decât don Quijote reuşeşti să învingi toate obstacolele şi să ajungi în sfârşit în pat. Doamne, ce bine este! Se învârte casa cu tine, e drept şi pământul se roteşte. Brusc te cuprinde un somn adânc, nu şti când nevasta te dezbracă, o face cu multă silă. Preferă să sufere dezgustul, repulsia faţă de „leguma” din pat, decât să-i murdărească cearceafurile.

  Dimineaţa întârzii mai mult în baie pentru ca nevasta să nu aibă timp să-ţi facă morală. Îmbrăcat, treci prin bucătărie, o săruţi în fugă pe frunte, îţi iei pacheţelul cu mâncare şi fugi spre uşă sperând să scapi de porţia de cicălelală. Femeia ajunge cu o secundă înaintea ta, se aşează cu spatele la uşă şi faţa la tine.

Eşti obligat să o priveşti în faţă, încerci să glumeşti, să o săruţi şi să deschizi uşa, nu o păcăleşti, te aruncă cât colo.

-Spune dragule, diseară tot ca aseară vii şi ca în ultimele luni? Nevasta s-a transformat în scorpie, încearcă să pară calmă.

-Dacă tot te-ai obişnuit, ce rost are să mă schimb?

-Are, fiindcă diseară dacă mai vii târziu şi beat nu mă mai găseşti acasă sau vei găsi uşa încuiată.  Scorpia, toate nevestele de beţivi sunt scorpii, era fermă, vocea-i vibra ca o lamă de oţel.

- Nu ai dreptul să încui uşa, casa este bun comun. Tu încerci să fii calm, să potoleşti cumva vulcanul din faţa ta.

-Voi pleca de acasă, să nu mă mai găseşti când vii.

-Dacă asta este hotărârea ta, ce pot face eu? Mergi cu Domnul! În sinea ta speri, ca ea să nu fie atât de hotărâtă pe cât pare.

-Adică, preferi să rămâi fără nevastă, decât să vii mai devreme acasă? Să vii şi tu devreme şi treaz aşa cum vine Vasile Pomârleanu, ăsta de ce nu merge toată ziua cu voi la băutură??

-Cine-l primeşte în gaşcă pe neînţărcatul ăla de Vasile care nu pleacă de la sânul femeii decât pentru a merge la serviciu, apoi tot într-o fugă acasă. Ăsta nici nu ştie pe unde se iese de sub fustele nevestei. Toţi prietenii mei râd de el, aşa vrei tu să ajung, de râsul lor? Sunt un om respectat, când vorbesc eu, toţi ascultă cu evlavie. Tu vrei să faci din mine un Boblea? Părăseşte-mă femeie, dacă asta vrei! Dumnezeu să te lumineze! Acum pleacă din faţa mea, nu vreau să te mai văd! A împins cu mâna să o dea la o parte din calea lui, mâna a alunecat pe umărul femeii, iar în drumul ei a prins breteaua de la cămăşuţa de noapte care a alunecat de-a lungul braţului, cum nu avea sutien, sânul tare al femeii parcă atât a aşteptat să iasă din ascunzătoare şi să se arate bărbatului în toată splendoarea lui.

Fără să mai spună ceva a ieşit din casă cu imaginea sânului întipărit pe retină. A fost tentat să se întoarcă, să petreacă ziua cu nevasta, până la urmă a întins pasul, trebuia să meargă la muncă.

Şi-a făcut sieşi legământul ca seara, când va ieşi de la serviciu, să meargă direct acasă.

Cele opt ore de muncă au trecut greu. Gândul i-a fost numai la femeia lui frumoasă de care nu se mai bucurase de foarte mult timp.

Când s-a terminat schimbul, a ieşit val-vârtej pe poartă. Colegii când l-au văzut aşa grăbit au început să facă glume pe seama lui:

-Îţi arde gâtul mă? A zis unul dintre prieteni

-Ţi-a făcut nevasta farmece? A zis altul.

-Mă grăbesc, am ceva treabă.

-Se vede că te-a bătut nevasta aseară şi mai spuneai că eşti bărbat, eşti o muiere ca şi Vasile. Du-te mă acasă, spală vasele, fă-i mâncare, spal-o pe picioare, vai de capul tău de prost! Apoi către ceilalţi : hai mă să bem una mică!

Pentru un moment ai şovăit, nu ai ştiut în ce parte să mergi, spre fericirea de la sânul femeii sau spre drogul care te făcea neom, în schimb erai „apreciat” de o gaşcă de beţivi.

-Staţi mă, pentru una mică merg şi eu.

Nu ai avut puterea să rezişti, mai tari au fost prietenii şi viciul cuibărit în tine decât căldura şi liniştea casei. Asta e soarta alcoolicului.

Magda privea într-un punct fix din peretele opus. Cu coada ochiului îl urmărea discret pe Andrei. Admira virilitatea lui bine zugrăvită pe chipul colţuros. Avea ochii căprui , părul şaten, bărbia pătrată. Vocea îi era autoritară, obişnuită să ordone.

Când s-a întors la masă, băieţii l-au primit cu urale, toţi se întreceau în laude.

-Nu este  cazul băieţi să mă lăudaţi, mai repede blamaţi-mă! Am ajuns, ditamai inginerul, să mă bat prin cârciumi cu toţi beţivii.

-De ce don inginer , de ce aţi dat în el, aşa ştie el să agaţe o femeie, iar dacă ei nu-i place să nu mai intre în cârciumă. Unul dintre băieţii lui îl apostrofează cu timiditate.

-Cum mă? De ce să nu intre în prăvălie, din cauza unor proşti ca voi? Dacă vă place de ea, găsiţi soluţii şi agăţaţi-o, nu vă comportaţi ca nişte derbedei, iar tu dacă mai continui să te comporţi ca un bădăran, va trebui să pleci din echipa mea!

-Gagica vă filează discret, domnu’ inginer, spuse un alt băiat care voia să-i intre în graţii.

Andrei s-a înroşit la faţă, considera că acţionase ca un adevărat gentlemen, dar în acelaşi timp acceptul provocării unui individ de joasă speţă îl descalifica în proprii ochi, deşi în ochii tovarăşilor de pahar era un erou.

  Magda pierdută în propriile gânduri, era ruptă de gălăgia din local care se amplifica pe măsură ce timpul trecea şi creştea cantitatea de alcool băută.

Când a văzut că bărbaţii se ameţiseră s-a ridicat să plece. A împins scaunul sub masă, apoi cu pas hotărât a mers spre ieşire. A întins mâna spre uşa, a observat că este deschisă, Andrei, falnic ca un majordom ţinea uşa să poată ieşi Magda. Femeia a pus mâna pe mâna lui ca şi când ar fi vrut să se ţină de ivăr. Privindu-l în ochi i-a aruncat un zâmbet şăgalnic, erau simple şiretlicuri pentru a-l atrage în cursă. A ieşit pe uşă murmurând suav un „la revedere” care promitea o nouă întâlnire.

  După plecarea femeii, Andrei a rămas în uşă privind în urma ei, până când silueta i s-a pierdut în noapte. A ieşit afară din local, răcoarea nopţii l-a trezit, a privit cerul, de mult nu-l mai văzuse în toată splendoarea lui. Era un cer întunecat, doar stelele clipeau poznaş, luminiţa uneia strălucea intermitent parcă îi făcea cu ochiul. Imaginea Magdei a apărut conturată de luminiţele plăpânde agăţate pe bolta cerească, îl privea de acolo cu zâmbetul ei fermecător. Bărbatul a mai rămas mult timp cu ochii pe cer  pierdut în gânduri. Un fior l-a pătruns până în măduva oaselor, s-a scuturat ca de trecerea morţii, apoi a intrat în local. A gustat din paharul cu vodcă, alcoolul avea gust ciudat, totuşi, l-a dat de duşcă, apoi a trimis unul dintre băieţi să-i mai aducă un pahar cu votcă. Băutura a început să-l cuprindă, întâi ca o moleşeală, apoi parcă trezit din letargie a devenit volubil. Golise paharul, în ochii i-a apărut pentru o clipă imaginea ei, apoi mâna unuia dintre convivi care îi întindea un alt pahar plin cu tărie. Imaginile se succedau cu repeziciune , fata cu frumuseţea ei, paharul cu tăria lui. Cu o fluturare de mână în dreptul feţei a îndepărtat imaginea fetei, a rămas cu paharul. Când a plecat de la bodegă uitase de Magda, a ajuns din nou acasă beat, având o singură dorinţă, să doarmă.

41 de ani de la cutremurul din 1977

 

  4 martie 1977 ora 21, 20 la televizor rula filmul bulgăresc „dulce şi amar”. O seară de primăvara liniştită,nimic nu părea să tulbure liniştea serii. De nicăieri s-a auzit un urlet,câinii au început să urle,animalele  în grajd au devenit neliniştite, fracţiune de secundă,apoi s-a dezlănţuit natura, pământul se mişca, casele se legănau, stâlpi de curent se plecau de parcă voiau să sărute pământul. Totul s-a prăbuşit, oamenii nu mai gândeau logic, tipau, alergau fără ţintă, câţiva încremeniseră cu câteva boarfe în braţe luate în pripă din casă în fuga disperată. Eneria electrică căzuse, telefonia fixă, manuală şi automată căzuse, era suprasolicitată. Eram lipsiţi de informaţii. Am plecat în celălalt capăt al satului acolo unde locuia bunicul singur şi orb. Aveam o lanternă în mână, noaptea era întunecoasă, fascicolul de lumină descoperea câte un grajd dărâmat sau case întregi căzute la pământ. Un consătean m-a rugat să merg cu el în grajd, se dărâmase, voia să vadă dacă scăpase viţelul abia fătat. L-am însoţit, sub dărâmături, ocrotit de o grindă ca o mână a divinităţii, era viţeluşul, sănătos , dar speriat. L-am ajutat să-l scoată, apoi am plecat în drumul meu. Bunicul era bine,ieşise în curte şi asculta şoaptele nopţii.

  Grozăvia petrecută noaptea am putut-o vedea a doua zi când televiziunea română a început să dea informaţii. Bucureştiul era foarte afectat de cutremur, Zimnicea aproape fusese rasă de pe suprafaţa pământului,se vorbea despre morţi şi răniţi,despre oameni prinşi sub dărâmăturile blocurilor. Cutremurul de peste 7 grade pe Richter făcuse ravagii.Oamenii şi-au dat mâna într-o adevărată solidaritate frăţească.Au ajutat toţi cetăţenii ţării cum au putut la salvarea şi într-ajutorarea celor sinistraţi. Salariaţii au donat câte o zi din salariu în fondul pentru ajutoarele destinate sinistraţilor, deasemeni haine şi alimente.

  Militarii, cascadorii studiorilor din Buftea, oameni ai muncii, au luptat zi şi noapte pentru salvarea celor prinşi sub dărâmături. Erau adevărate sărbători când după zile era salvat cineva încă viu de sub vagoanele de moloz. S-a luptat zi şi noapte pentru curăţarea locurilor, pentru îndepărtarea resturilor rămase din ceea ce fusese cofetăria Scala, sau din blocurile ucigaşe care luaseră viaţa lui T.Caragiu, D. Badea, Bocăneţ şi mulţi,mulţi alţii.

  Partidul a hotărât ca prioritate construcţia de blocuri  care să fie repartizate celor care rămăseseră fără casă în urma marelui dezastru. Atunci s-a putut reface totul, pentru că exista o conducere centralizată.

  Dacă acum va veni peste noi un cutremur de aceeaşi anvergură sau poate mai puternic, oamenii ar fi lăsaţi în voia sorţii. Singurul lucru pe care l-au făcut autorităţile în 28 de ani a fost să pună buline pe blocuri prin care locatarii sunt avertizaţi că la un eventual cutremur blocul respectiv se va dărâma.

Cine să ia iniţiativa salvării sinistraţilor, apoi a despăgubirilor pentru dezastrele suferite? Nimeni, va exista o bătălie politică, lupta va fi pe acumulare de capital electoral fără a avea nimic în comun cu suferinţa sinistraţilor.

  Singurul ajutor îl putem primi de la Dumnezeu în sensul în care ne va feri de un asemenea dezastru.

Suntem asiguraţi, ne trezim că societatea a dat faliment, ei şi? Cui îi pasă? Lui Iohannis? De ce i-ar păsa? Mai are şase case. Lui Dragnea? Câştigă ceva electoral? Lui Orban L.? Drace, ăsta poate să ne cânte la chitară.

  Un eventual cutremur va fi un moment de bătălie politică, toţi vor încerca să facă ceva, fiecare partid faultându-l pe celălalt. Interesul va fi doar din perspectiva alegerilor, nu din grija faţă de cetăţean.

În 1977 conducerea ţării administrativă şi economică era într-o singură mână,asta a contat foarte mult.

  Acum? Dumnezeu ştie! Doamne apără-ne şi ne păzeşte de dezastrele naturale!