Calomfira, adusă cu căruța de Lazăr,
curățase rana lui Vasile, apoi o pansase după ce presărase pe rană un praf
gălbui făcut din plante doar de ea știute. Tot timpul moțăise din cap în timp
ce în colțul buzelor avea un zâmbet enigmatic.
-A avut noroc, glonțul a făcut o gaură în
marginea pântecului fără să atingă vreun organ vital, și ce este cel mai bine,
glonțul nu a rămas în trup. Se va vindeca, are noroc Vasile, este a treia rană
pe care o primește și care nu-i afectează în mod serios viața. Este un bărbat puternic.
Gheorghe, fii mândru că ai un asemenea ginere, iar tu Anghele, să fii sănătos,
mă bucur că ți-a ieșit boieria din cap. Frusino, ai grijă de băiat, ai grijă de
Didina, cu strajnică noră te-ai ales și nu uita să te înțelegi cu Filofta și cu
Gheorghe, oameni ca ei sunt puțini în sat. Didino, doar tu, dacă stai lângă
Vasile și-i veghezi convalescența, îl vei vindeca. Să-i schimbi des pansamentul
și să-i pui prafurile pe rană. În scurt timp va fi pe picioarele lui.
Gheorghe a oftat, a închis ochii, un
zâmbet i-a apărut în colțul buzelor, era mulțumit de Vasile, se vindecase și
deja reîncepuse serviciul la Primărie. Belciug, Haralamb și ginerele lui erau
închiși, doar Dumitru Belciug fusese condamnat la închisoare pe viață, Haralamb
primise o sentință de condamnare la 10 ani, iar ginerele lui la 8 ani de
închisoare. Ceilalți chiaburi, după acea întâmplare, băgaseră capul la cutie,
chiar dacă în sinea lor urau comuniștii, i-ar fi vrut fi vrut mai repede morți
de s-ar fi putut, în fața lor începuseră să facă sluj. Belciug, neoficial,
poate și prin faptul că era cununat de Dobreanu, era considerat șeful
chiaburimii din sat. Un fel de staroste. Detronarea și condamnarea lui Belciug
i-a pus pe gânduri, se terminase domnia banului, a boierului și chiaburului,
începea domnia celui sărac, a proletarului. Dacă rânduiala în timpul proletariatului
a fost bună ori rea, doar istoria ne poate spune. O istorie neutră este greu de
găsit, fiindcă și istoricii neutri lipsesc. Un istoric fără ideologii politice
nu va putea scrie în timpul comunismului despre mărețele realizări ale
țărăniștilor și liberalilor. La fel nu va putea să scrie împotriva liberalilor
când la putere este un guvern de dreapta. De aceea istoria, în cele mai multe
cazuri, va fi părtinitoare.
…………………………………………………………………………………………………….......
Sfârșitul lui noiembrie 1946. Timpul se
răcise, gerul pusese stăpânire pe satul lor. Bruma groasă albea dimineața
acoperișul caselor și iarba uscată de pe marginea drumului.
În casa lui Gheorghe Lemnaru era o mare
petrecere. Pe lângă Lixandru cu Smărăndița, Vasile cu Didina, mai erau Lazăr cu
nevasta, instructorul de partid și Prâslea care se cuibărise într-un colt,
nefiind încă primit în discuția celor mari.
Vorbea Furtună, instructorul de partid,
de fapt făcea o analiză a alegerilor parlamentare ce tocmai se încheiaseră.
-Prieteni, ne-a trecut glonțul pe la
ureche la alegeri. La noi, aici, a fost bine, nu prea au mișcat reacționarii în
front. Doar câțiva amețiți au votat cu țărăniștii. Sloganul nostru :„cine nu
este cu noi, este împotriva noastră” a dat roade. Unde nu am stat chiar bine am
aplicat învățătura marelui Stalin, nu a contat cine și cum a votat, ci a contat
cine și cum a înnumărat voturile.
Voi știți că în România, conform
înțelegerii de la Ialta, sunt reprezentanții celor trei mari puteri militare:
Vâșinski din partea URSS, Averell Hariman din partea SUA și Clerk Kerr din
partea Regatului Unit al Marii Britanii. Maniu face poteci zilnice, nu la
Vâșinski, ci la reprezentatul SUA Averell Hariman. Ne pârăște că am fi
falsificat alegerile și cere SUA și Regatului Unit să nu recunoască noul guvern.
E posibil ca americanii și englezii să
promită multe, însă, în mod sigur nu se vor ține de cuvânt. Nimeni nu are
nevoie de o escaladare a conflictului. Între occident și est s-a tras o
cortină, „cortina de fier” cum plastic a denumit-o Churchill la Posdam în
martie 1946. Tovarăși, România a pornit pe un drum nou, drumul victoriei în
lupta împotriva exploatatorilor. Vremea lor a apus, viitorul României este un
nou răsărit de soare. Alde Maniu, Brătianu, Mihalache, Malaxa etc. simt
nisipurile mișcătoare sub picioare lor. De ce se zbat mai tare, de aceea se vor
scufunda mai adânc. Nu au nici o crăcuță de care să se prindă, se vor îneca în
propria lor mocirlă. Ne condamnă pe noi că îi nedreptățim acum? Fals, prieteni.
Noi nu am uitat umilința la care am fost supuși în anii de adâncă ilegalitate.
Am fost precum brazii cei înalți și puternici pe care ei ne-au tăiat, au
încercat să ne scoată din rădăcini. Au uitat un lucru elementar, noi avem
rădăcinile adânc înfipte în acest pământ românesc. Indiferent de vântul,
ploaia, viscolul, omătul, ori furtuna care s-au abătut asupra țării noastre,
noi n-am fugit, nu ne-am plecat, am rămas aici, pe acest pământ cu rădăcinile
adânc prinse în glia strămoșească. Chiar dacă ne-au fost retezate ramurile, de
multe ori trunchiurile, am revenit, noi lăstari din rădăcinile noastre au împădurit
pământul. Prieteni, un copac crește și moare, altul îi ia locul. Așa suntem
noi, nu putem fi dezrădăcinați. Să ne gândim la Dobreanu, marele moșier al
nostru care ne-a supt sângele zeci de ani ca un vampir, a fost ministru, om de
stat, cum a simțit greul a rupt-o la fugă peste hotare. Noi am rămas aici să
ducem mai departe flamura tricoloră a României într-o nouă era. Vom avea o
revoluție proletară, clasa muncitoare împreună cu țărănimea vor fi cei care vor
realiza revoluția, călăuziți fiind de flacăra vie a lui Stalin, al ideologiei marxist
-leniniste sub îndrumarea farului călăuzitor al Partidului Comunist Român.
Lixandre, vei fii pe mai departe primar al
satului, și-a continuat Furtună monologul, te-ai descurcat bine, ești un om
energic, ai reușit să strângi în jurul tău oameni adevărați, puternici și cu
dragoste de sat. Organizația voastră de partid s-a mărit cu fiecare zi ce a
trecut. Știi când ai venit la mine să mă întrebi dacă este bine să primești în
organizația de partid oamenii de la opoziție?? Era vorba de doi fruntași, unul
țărănist și unul liberal, care voiau să se înscrie la noi. Ți-am spus atunci
să-i primești, bine am făcut. De multe ori cei doi au vorbit în cadrul
întâlnirilor electorale împotriva fostelor lor partide. Însă, Lixandre, nu
uita, cine a trădat o dată, va mai trăda. De aceea e bine să fim cu ochii pe ei
și prima data când o zbârcesc, nu contează că vor fi la prima abatere, să-i dai
afară. Sunt îmbătrâniți în rele, nu trebuie păstrați, ne-am folosit de ei,
gata, nu ne mai trebuie, îi aruncăm peste bord! Ei sunt precum merele putrede
așezate într-o ladă cu mere sănătoase, dacă nu vom extrage fructele atinse de
rău, vor îmbolnăvi toate merele sănătoase.
Prieteni, să nu uităm că Dumnezeu a făcut
mielul, dar tot El a făcut și lupul. A făcut lumina, dar și întunericul. De noi
depinde să păzim mielul de lup și să luminăm întunericul. Asta va fi prima
noastră grijă, să alfabetizăm populația ținută în intenționat în întuneric.
Însă tot de noi depinde și păzirea mieilor de atacul lupilor. Nu va fi ușor,
însă, împreună, vom reuși!
Dragi prieteni, suntem la început de drum
și ca orice început va fi greu. Nu va curge lapte și miere doar pentru că am
ajuns noi la putere. Anul acesta a fost unul teribil de secetos, va fi foamete,
mai ales în Moldova. Țara este după război, rezervele statului nu sunt mari,
avem speranța că ne vor ajuta prietenii sovietici. Trebuie să fim strânși uniți
în jurul partidului. O nuia dacă o prinzi în mână o poți frânge, însă un
mănunchi de nuiele nu mai pot fi frânte, dar o țară întreagă? Unirea ne va face
puternici. Vorbiți cu oamenii, ascultați-le păsurile, încercați să-i ajutați,
aveți grijă să nu promiteți ce nu puteți da. O minciună poate să-i depărteze de
voi, sunt sătui de bătăi și minciuni. Vă cunoașteți, Lixandre, Vasile, Lazăre, vorbiți-le
oamenilor pe înțelesul lor, sunteți dintre ei. Samfiro, discută cu femeile,
vezi ce-ți spun, transmite cuvântul partidului să prindă încredere în tine și
în PCR.
Nea Gheorghe, noi nu bem o țuică? Mi s-a
uscat gâtlejul…
-Păi dacă nu vă mai opreați din vorbit?
Se vede treaba că sunteți învățat să spuneți voroave, i-a tăiat cuvântul
Lemnaru. Acu ce să zic, dumneata le potrivești bine din grai, dar pân la fapte
mai este cale de mers. Oamenii încă sunt speriați, nu știu ce să aleagă în mod
fățiș. Până mai ieri, Belciug, Haralamb și alții ca ei tăiau și spânzurau în
sat, în timp ce noi, ăștialalți, eram la coada rânduielilor fără drepturi și
fără vreo apărare, așa cum în capul satului este o salcie bătrână care se
leagănă de zici că e smulsă din rădăcină când viscolele cele mari se abat prin
câmpia întinsă spre satul nostru.
-S-a terminat nea Gheorghe, de acum de noi
depinde cum ne vom așterne. Anul ce va să vină va fi unul al foametei, al
nesiguranței zilei de mâine, ultimii ani secetoși, la care s-a mai adăugat și
războiul, ne vor crea mari probleme. Chiaburimea și forțele reacționare vor
căuta să profite de nenorocirea abătută asupra noastră. Nu trebuie să cedăm, nu
trebuie să ne abatem de la directivele pe care ni le vor trimite tovarășii din
guvern și din Comitetul Central al PCR. Uniunea Sovietică, prietena noastră, nu
ne va lăsa să murim de foame, ne va trimite bucatele de care vom avea nevoie.
Să ne și bucurăm, vom vedea ce va fi,
„bucuroși le-om duce toate…” vorba poetului. Acum să sărbătorim victoria în
alegeri a PCR. A fost o luptă politică grea, însă rezultatele ne bucură și ne
șterge osteneala din oase. Mă bucur că am aici, în jurul meu, pe cei mai dragi
oameni din acest sat. Vezi nea Gheorghe cum se aranjează toate? Te speriaseși
că nu vei avea cu ce să faci nunta lui Lixandru. Ai văzut cum s-a găsit de
toate? Partidul nu ne lasă bre la greu. A căutat în teșchereaua depozitelor
sale și a scos de acolo tot ce a trebuit pentru nunta acestor tineri frumoși.
Să ne trăiască! Să trăiți cu toții! Cu paharul în mână Furtună s-a ridicat în
picioare și într-un avânt revoluționar a început să cânte „Internaționala”.
Epilog,
În 1947 a fost cea mai mare foamete a sec
XX. Mulți oameni, mai ales din Moldova, au murit din cauza inaniției. Banii
s-au devalorizat într-o dinamică uluitoare.
Familia Lemnaru a reușit să treacă cu
bine peste lipsurile provocate de secetă. Lixandru și cumnatul lui, Vasile, ca
funcționari ai primăriei, primeau ajutoarele venite de la stat pentru populația
aflată în nevoi. Cei doi, oameni cinstiți, împărțeau sătenilor ajutoarele în
funcție de nevoile fiecăruia. Pentru ei opreau doar ce se lipea de mână și se…
lipea, nu mult, însă suficient încât să nu ducă familiile lor și a lui Lazăr
lipsă de ceva. Erau vremuri grele, banii nu mai aveau valoare. Alimentele
lipseau, specula era la ea acasă. Chiaburii făceau avere din vânzarea cu suprapreț
a cerealelor. Anchetele poliției erau intensificate, dar, cum toți trebuiau să
mănânce, rezultatele erau aproape nule.
Familia Lemnaru reușise să devină cea mai
de vază familie din sat, asta datorită lui Lixandru, lui Vasile, dar și al
cumătrului Lazăr împreună cu bătăioasa lui nevastă, Samfira. Toți trei erau
nucleul organizației de partid din sat. Trecuseră prin multe împreună, însă în
final reușiseră.
Prin decretul 310 din iulie 1964 Spirache
Belciug a fost eliberat din închisoare, însă nu s-a mai întors în sat. Tatăl
lui murise în închisoare, iar mama-sa Aritina înebunise, după ce tocase averea
cu toți neisprăviții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu