Pandemia lui Iohannis. Cum m-am vindecat de Covid-19

 

Câteva concluzii în urma experienței nedorite a infectării cu Sars Cov2 și a bolii Covid-19. Boala a debutat în cel mai agresiv mod, cu febră de peste 38,5, transpirație abundentă, lipsa poftei de mâncare, oboseală. Am luat legătura cu medicul de familie, am fost îndrumat ce medicamente să iau și să MĂ TESTEZ. Avea dreptate medicul. Însă eu aveam febră mare, eram mai tot timpul ud din cauza transpirației. Trebuia să chem „Salvarea” care ar fi urmat să mă ducă la Spitalul de Urgențe Târgoviște pentru testarea contra Covid. După recoltarea probelor trebuia să aștept, în faimosul și de acum groaznicul cort de triaj, rezultatul care putea dura de la 12 ore în sus. Groaznic! Aici celor mai mulți dintre pacienți li s-a agravat boala care în final a dus la deces. Așteptarea rezultatelor la test în asemenea condiții ar trebui să fie analizată și anchetată de către organele competente, sigur, dacă în România mai putem vorbi despre organe competente, aici putem vorbi cel mult de Iohannis și Orban, iar în cazul lor nu despre competență este vorba. Cortul de triaj a devenit un simbol al răului, al urii față de pacient. Acolo s-au produs crime prin modul de organizare și funcționare a modului în care suspecții de Covid și nu numai, erau nevoiți să supraviețuiască ore întregi până erau confirmați, ori infirmați a fi pozitivi.

Vor fi unii, mai ales dintre aceia care nu au avut de suferit de pe urma acestei proaste organizări, care vor spune că astea sunt condițiile, că PSD-ul cu Dragnea a distrus tot, noroc cu Iohannis care încearcă „săracul„ să îngroape ce a mai rămas pe afară din ceea ce se numea cândva „sistem sanitar”.

Revin la mine, aveam febră de 9 zile, organismul era slăbit, cu un ultim efort am sunat la 112, chiar cu riscul de a aștepta ore întregi rezultatul la test  în sumbrul cort al groazei.

Operatoarea de la 112 mă întreabă, rămân mască, dacă vreau să trimită un echipaj de la „Salvare” să mă testeze acasă. Sigur că asta îmi doream cel mai mult. După 30 de minute a sosit ambulanța. O asistentă m-a testat fără să fiu evaluat. Au plecat. După 24 de ore am primit un SMS, eram confirmat pozitiv, asta era seara la 20. A doua zi de dimineață un medic din partea DSP Dâmbovița a luat legătura cu mine. A urmat o anchetă sumară despre locul în care fusesem contactul unei persoane infectate. Nu am știut să dau un răspuns exact. Fusesem în câteva magazine, nu am înțeles cum m-am contaminat, sunt un tip precaut. Medicul de la DSP mi-a recomandat să sun la „salvare” pentru a merge la boli infecțioase în vederea evaluării, eventual internarii. Așa am procedat. De aici lucrurile au decurs foarte bine, eram testat, se știa că sunt infectat. Am fost tratat timp de 14 zile în Spitalul de boli infecțioase din Târgoviște, apoi în Spitalul suport covid Găești. Trebuie să recunosc abnegația, profesionalismul și sacrificiul medicilor, cadrelor sanitare, infirmierelor.

Oare clasa politică, această ipocrită plagă aflată la conducerea României de ce nu poate privi oamenii cu omenie? Oare de ce politicienii văd în oameni doar voturi, sinecuri, stipendii, paraîndărături și alte moduri prin care omul poate fi jefuit, umilit, distrus?  Urăsc politicianismul ieftin practicat de un politruc precum Iohannis și un alter ego precum Orban.

Revin. Soluția cea mai bună este ca ambulanțelele să meargă acasă la persoanele care sunt în stare gravă și nu numai, să le testeze la domiciliu, apoi cei testați ar urma să primească rezultatele prin SMS, whatsapp, etc. de la DSP. O ambulanță la un drum poate recolta teste de la mai multe persoane, astfel am putea decongestiona acel cort al GROAZEI. Însă testarea acasă a pacienților nu ar satisface ura viscerală a politicienilor puterii în a umili populația bolnavă, mai ales a celor de peste 65 de ani. 

Soluții sunt, trebuie găsite. O ultimă remarcă, din 30 de cereri pentru „Salvare”, doar doi am fost testați la domiciliu, restul au fost duși în cort. Oare de ce? Nu există un protocol? Ori totul se aplică aleatoriu?

Aliatul nostru-stăpânul nostru

 

De-a lungul istoriei, România a fost sub dominația turcilor, apoi a rușilor ca urmare a victoriei sovieticilor în cel de-al doilea război mondial. Toate țările care, conform înțelegerii celor trei mari puteri: SUA, Regatul Unit al Marii Britanii și URSS, au intrat sub influența sovietică, au devenit socialiste conform ordinului Moscovei. Pentru că pacea de la Potsdam nu a reușit să împace toate pretențiile celor trei mari puteri s-a creat o ruptură între vestul și estul Europei. Sigur, aici sunt multe de spus despre URSS, americani și despre englezi, nu vreau să dezbat acum această chestiune.

România a fost obligată să plătească daune de război URSS-ului pe o perioadă de 20 de ani, tot pentru aceeași perioadă de timp trebuia să rămână și Basarabia alipită URSS, fiind tot o consecință a datoriei de război. După 20 de ani datoriile au fost plătite, în schimb Basarabia nu a mai fost dată niciodată României. După război, trupele sovietice au rămas pe teritoriul României până în 1957 când Hrușciov a hotărât retragerea lor. Încet, dar sigur, România încerca să iasă de sub influența sovietică, mai târziu a și realizat acest lucru.

Între cele două orânduiri, ideologi, cum vrem să le spunem, între cele două lagăre capitalist și comunist având fiecare vectorii săi de putere, vestul cu SUA în frunte, estul cu URSS ca port drapel, s-a produs o ruptură abruptă, s-a căscat o uriașă prăpastie. Fiecare parte văzând în cealaltă un potențial inamic.

Din acest motiv țările vestice au făcut o alianță militară denumită generic „Alianța Nord Atlantică” (NATO), iar în est s-a format o alianță politico-militară denumită „Tratatul de la Varșovia” ca o contrapondere la NATO.

România ca țară din estul Europei aflată sub influența URSS a devenit parte a acestui Tratat.

De-a lungul timpului România a participat cu efective militare în diferitele aplicații organizate de Tratatul de la Varșovia. Însă, Partidul Comunist Român punea mai mult accentul pe partea politică a acestei alianțe militare decât pe partea militară. Din această cauza și multe altele, cum ar fi hotărârea luată la Moscova ca România să rămână o țară eminamente agrară, s-au născut multe asperități între Ceaușescu și Brejnev, mai ales după 1966. România a participat în continuare la manevrele militare ale Tratatului doar cu ofițeri în calitate de observatori. „Deși în opoziție totală cu celelalte state membre și în special cu URSS, România nu și-a denigrat niciodată partenerii, dar nici nu s-a ploconit în fața cuiva. Prin această poziție România a dovedit că o țară membră într-o alianță militară, chiar dacă nu este o mare putere își poate susține punctul de vedere cu argumente solide, cu demnitate și convingerea în justețea cauzei sale” spunea șeful Marelui Stat Major al Armatei din acea perioadă de început a anilor *70.

În august 1968, atunci când URSS împreună cu Bulgaria, Polonia, Germania de Est și Ungaria au invadat Cehoslovacia, Ceaușescu, nu numai că nu a participat cu trupe alături de celelalte state membre ale Tratatului, însă a și condamnat cu îndârjire invazia sovietică și a acoliților săi într-un stat independent.

Președintele României din perioada socialistă era primit cu cele mai înalte onoruri de stat de către cei mai puternici lideri ai lumii, amintesc printre alții Nixon, Ford, Carter, Regina Elisabeta a II, De Gaule, etc. România conta în plan internațional. Demnitarii români din ministerul de externe au putut media diferite conflicte la nivel internațional. 

Așa a fost atunci. Acum ca țară membră NATO lucrurile s-au schimbat. Pe teritoriul românesc avem staționate trupe străine, avem baze militare străine, sigur sunt ale NATO și ale aliatului nostru strategic SUA care abia au așteptat să plece rușii și să ne încalece ei. Dacă Trump dă un „vânt” la Washington, Iohannis se și înființează cu hârtia igienică la fundul lui să-l șteargă. Cam așa sunt relațiile noastre cu NATO și aliatul nostru strategic SUA care ne târăsc după ei prin toate țările pe unde SUA mai găsește un os de ros. Sigur că noi nu avem parte din os, noi ne bucurăm că ei, americanii,mănâncă pe săturate. Din cauza acestei alianțe, mult clamate de un pupincurist ca Radu Tudor și mulți alții ca el, ne mor prin diferite teatre de război soldații care nu au alt merit decât acela de mercenari ai statului. NATO nu ne poate apăra de ruși, nu ne poate apăra de nimeni, la dracu, americanii știu asta, însă le convine. Din când  în când SUA ne vând niște rachete cu care nu poți aprinde nici măcar o țigară, ori avioane stoarse de vlagă, dar care costă enorm statul român. Să dea Dumnezeu ca rușii așa cum au făcut-o de-a lungul timpului să o facă și acum, adică să nu ne atace, altfel, va trebui să învățăm să vorbim rusește, ori și mai rău, să ajungem în lumea celor care tac.