De-a lungul secolelor în Europa au avut loc sute de războaie, multe milioane de oameni au murit fără să știe care au fost cauzele acelor lupte unde ei și-au găsit sfârșitul. De fiecare dată, după asemenea confruntări, s-au căutat soluții de găsire a unor echilibre de putere.
În ultimii zeci de ani, în vremea „Cortinei de Fier”, au fost două mari blocuri militare: „NATO, în care intrau SUA și statele din Vestul Europei, zise și capitaliste și „Tratatul de la Varșovia”din care făceau parte URSS și statele din Est zise și Socialiste.
Statele Europei de Vest erau unite economic în Uniunea Europeană, care s-a construit pe scheletul „Pieței Comune”. Statele din Europa de Est erau reunite în „Comunitatea Economică de Ajutor Reciproc”(CAER).
După 1989, „Cortina de Fier” a căzut, „Zidul Berlinului” s-a prăbușit, statele socialiste au pornit pe un drum necunoscut, acela de a distruge cu târnăcopul socialismul și a aduce în loc capitalismul. Odată cu căderea socialismului au fost desființate „CAER” și „Tratatul de la Varșovia”. Europa de Este s-a trezit descoperită din punct de vedere economic și comercial. Alianța militară a Europei de Est se autodesființase. A pornit o cursă nebună a fostelor țări socialiste de a intra în „Uniunea Europeană” și în „NATO” pentru a putea să supraviețuiască economic și să-și păstreze o anumită independență.
„NATO” a început să se umfle, să primească, sigur, lăsându-se rugat, noi membri. Tot mai multe state provenite din Europa de Est au steagurile arborate la sediul „NATO” din Bruxelles. În acest moment s-a produs un mare dezechilibru militar. Rusia, care se vede izolată în Europa, nu va înghiți fără multe noduri apropierea „NATO” de granițele sale.
Spunea un istoric, profesor universitar, fost ministru de externe, l-am numit pe domnul Cioroianu, că, citez: „nu NATO a vrut să vină spre Rusia, ci statele, foste aliate ale URSS, au fugit de Rusia și au cerut azil în „NATO”.
Cert este că în Europa, la acest moment, s-a produs un mare dezechilibru militar. Rusia, fie că îl va avea drept țar pe Putin, Medvedev, ori Ivan cel Groaznic, nu va privi, fără să nu se îngrijoreze și, mai ales, să nu-și ia măsuri de contrabalansare a puterii. Cum este întinsă pe două continete, foarte ușor va putea găsi aliați în Asia. Marea expansiune rusă a început sub Ivan al III, a continuat cu Petru I, Ecaterina cea Mare și ceilați țari ce au urmat. Rusia, învinsă, va fi mai rea decât o femeie trădată în dragoste, ori un animal rănit. Nu va accepta înfrângerea și se va trece la atac nuclear, există precedentul de la Hiroșima, nu va mai ține cont de nimic, doar de orgoliul terfelit, pe acela vor dori să-l spele și îl va spăla cu sânge.
Războiul din Ucraina, acolo unde mor oameni nevinovați, nu este pornit întâmplător, el are precedent în Iugoslavia. Peste tot au murit mii, sute de mii, milioane de oameni, fără ca cineva să le spună motivul pentru care au murit înainte ca ața să li se fi terminat de pe mosor.
Cine este Putin? Cine este Zelenski? Cine este Biden? Cine este Trump, Cine este Xi Jiping? Cine sunt ceilalți așa ziși lideri ai țărilor lor?
Cine le dă dreptul să ordone moartea a milioanelor de oameni? Putin, admit că este nebun. Însă Zelenski a căutat să vadă ce vrea nebunul? A făcut totul pentru a preîntâmpina acest sângeros război? De fapt este un pleonasm, războaiele toate au fost, sunt și vor fi sângeroase. În război nu luptă sfinții, ci oameni pregătiți special pentru a ucide cu sânge rece. Soldații, indiferent de națiune, sunt mașini de ucis.
SUA, ONU, NATO, au făcut totul să oprească în fașă războiul ce era pe cale să pornească? Nu. Nici nu au încercat. SUA a văzut imediat oportunitatea de a-si vinde armele, de a slăbi Ursul de la Răsărit, de a distruge reputația unui lider uitat de alegătorii ruși în fotoliul de la Kremlin. Prin urmare, politica lui Biden, față de războiul din Ucraina, a fost aceea de a pune câte un vreasc, atunci când se potolea focul.
Nimeni dintre liderii enumerați mai sus nu s-au gândit la oamenii care mor sub șenilele tancurilor, între zidurile prăbușite ale blocurilor, sub focul gloanțelor. În loc să caute soluții, să facă întruniri de criză, să ceară încetarea focului pe perioada negocierilor, să caute soluții de compromis, soluții care tot vor trebui găsite în cele din urmă, însă, cu uriașe costuri umane. De fapt cui îi pasă de civilii morți pe străzile, în tranșeele, în blocurile dărâmate? Nimănui. Zelenski este într-o furibundă campanie electorală. În loc să plângă, să se plângă, să incite toată Europa la război, mai bine punea mâna pe telefon și-l suna pe Putin, mai ales că amândoi vorbesc rusa.
-„Băi, Putin, ești nebun? Spune-mi ce vrei?
-„Vreau ca Ucraina să fie neutră, Crimeea să fie a noastră, așa cum o avem de la „Mama Patriei” Ecaterina cea Mare, iar cele două republici separatiste să fie independente”.
Dacă războiul va continua și va continua, vor muri mai mulți oameni decât cetățenii celor două republici separatiste.
Nu uitați că există precedentul Kosovo. Putin tot timpul se va raporta la acest precedent.
În loc de concluzii: cu cât „NATO”va avea mai mulți membri, cu atât pacea va fi mai efemeră. Războiul din Ucraina poate genera ultimul război al planetei.
La conducerea țărilor puternice sunt lideri nebuni, însă, mai nebuni sunt cei din spatele liderilor. Doar nu suntem așa de naivi să credem că Biden conduce ceva, ori Zelenski, nici chiar Putin, cât este el de Țar ales de popor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu