CUVÂNT ÎNAINTE
M-am decis să aștern pe hârtie toate
evenimentele trăite de mine ori cărora le-am fost martor pasiv. Toate acestea
pentru ca tinerii, cei ce vor veni după ce eu mă voi fi petrecut din astă lume,
să aibă idee de felul cum au trăit înaintașii lor din punct de vedere social și
politic. Fără să am pretenția de a fi istoric, am consemnat faptele așa cum
le-am simțit, trăit și cum mi-au fost împărtășite de părinții și bunicii mei.
Nu pretind, nu cred și nici nu vreau să
inoculez ideea, celor ce se vor osteni să arunce o privire asupra cărților mele,
că eu dețin adevărul și că eventualele mele sfaturi ar trebui să fie urmate.
Să nu uităm că orice scriitor este
subiectiv, oricât de mult ar încerca să se detașeze și să descrie faptele cu
sânge rece, subconștientul intervine fără voia noastră.
În toate cărțile mele, fie că tratez
aspecte ale vieții de după revoluția din 1989, fie că le arăt pe cele de
dinaintea acestor evenimente, referirile la aspectele de ordin politic se
bazează pe documentele vremurilor respective. Rar am făcut referire la
folclorul politic.
Nu am pretenția că o anumită etapă
istorică, prin care a trecut mult prea încercata nostră Țară, este deasupra
altora. Fiecare ciclu istoric are părțile lui bune, mai puțin bune și unele
de-a dreptul catastrofale. De aceea, voi evita să spun că poporul român a trăit
mai bine într-un stadiu istoric și mai puțin bine, ori mizerabil în altul.
Poporul român, ca toate popoarele de altfel, este format din mai multe pături
și clase sociale. Ierarhiile sunt date de mai mulți factori: pregătirea intelectuală
și poziția în societate care nu ține neapărat de pregătirea intelectuală. Până
la urmă condiția socială, mai pe românește spus, banii sunt aceia care fac
diferența și nu neapărat studiile universitare.
Pentru mine ca truditor cu condeiul ar
fi o bucurie ca eventualii cititori să-și poată forma o părere despre viața și
condițiile de viață ale celor care au viețuit pe acest pământ înainte de venirea
lor pe această lume minunată cu toate tarele ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu