Despre rechizitoriul lui Georgescu

 

În aritmetică 2+2 =4. Această afirmație este de netăgăduit. Aritmetica, matematica, este o știință exactă.

Acum, actul de justiție ar trebui să fie asemănător, dacă nu identic, cu afirmațiile matematice. Mai ales că justiția se ocupă de soarta oamenilor, uneori chiar de viața lor.

Am citit rechizitoriul, mă rog, nu tot, atât cât am găsit pe Hot News, prin care Călin Georgescu, fost candidat la alegerile Prezidențiale, este trimis în judecată. Din rechizitoriul, care se spune că ar avea 300 de pagini, reiese o poveste în stilul lui don Quijote de la Mancha. Georgescu a făcut, a dres, dar nimic concret despre ruși, de fapt din cauza ăstora s-au oprit alegerile. Mi-ar fi plăcut să văd documente din care să reiasă clar amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din 2024. Sper ca procurorii să nu fi dat publicității adevăratul rechizitoriu, cel autentic, să fie la Instanța de Judecată și, deasemenea, să fie „încărcat”cu probe juridice indubitabile.

Dumnezeu să ne lumineze cu adevărul despre anularea alegerilor prezidențiale!

Cine fură un ou este un bou

 

Aseară la poartă, țipa un vecin: „ieși vecine afară, am mare nevoie să mă poți salva”. Am ajuns la poartă, vecinul, un flăcău voinic, o cruce pot să zic, își cam trăgea palme , iar, când obosea, se prindea de cap și se jeluia.

-I-a stai măi vecine, să vobim cinstit, ce ți s-a întâmplat, cu ce ai greșit?

-Nu sunt om cinstit, dragul meu vecin, am furat din raft, de la magazin, cinci ouă și șuncă să le fac omletă, îmi era cam foame. Însă m-a surprins, apoi am fost prins de către patron, un mare zdrahon, ce era însoțit de câțiva gealați toți bine înarmați. M-au dus la poliție, ăștia parcă asta așteptau că de îndată mi-au dres un dosar pe care-l numeau că ar fi penal. Învață-mă tu, dragul meu vecin, cum să mă descurc, ca să nu ajung să plătesc amendă, mai bine să merg drept la pușcărie, pentru ca o vreme să nu mai am grijă ce va fi cu mine. Poate că îmi pun, cât stau pe acolo, dinții ăștia lipsă, mă vindec de boală, că mă tot frământă pe la lingurică.

-Vezi, tu, măi vecine, ești un mare prost. De unde faci rost de bani pentru avocat să dai să pledeze, să nu-ți dea amendă că nu o poți plăti, dacă va fi și va fi mai bine să te închidă. Măcar că acum vântul suflă a frig și tu nu ai nici măcar un băț de lemn ca să arzi la iarnă.

-Mă, am continuat eu, ai văzut vreodată vreun parlamentar amenadat penal? Ăștia nici pe la bulău nu fac mare brânză. Intră pe o ușă și iese pe o alta, știi de ce mă, sărăntocule? Pentru că nu fură cinci ouă ca tine. El a furat ferma cu găini cu tot și un abator să-i poarte noroc. Chiar dacă a zis cineva că „o fi, o păți, câr, mâr”, a avut cu ce plăti pe avocat și pe toți aceea ce stau cu mâna întinsă să-l scape de grijă. Să înveți de-acu, caută bine, încă se mai găsește ceva de furat, măcar o uzină de mult părăsită dar cu utilaje să fie ticsită. Să vezi tu atunci dacă te mai cheamă vreun polițist, să te bage în seamă. Te va saluta ca pe un patron, când te va vedea ce bine hrănit ești și ce înțolit, cu ce cu nonșalanță  îți arunci paltonul peste limuzină, să-l prindă slugoii, că d-aia îi plătești.

Cine fură azi un ou, este un bou. Dacă tot furi, fură ferma cu găini cu tot!

Acesta este un pamflet.

 

Despre evrei

 

Vreme de peste 1900 de ani poporul evreu a fost blamat și condamnat. Nu voi aduce argumente nici pro, nici contra acestei prigoniri. Blamarea poporului evreu a atins apogeul atunci când Hitler, în perioada celui de-aldoilea război mondial, a dat ordin pentru exterminarea în masă a evreilor din Germania și statele ocupate de Germania. Numărul morților ar fi undeva între 5 și 6 milioane de evrei.

Din 1948 poporul evreu are o Țară a lor, Israelul. Faptul că de-a lungul istorie au fost prigoniți, ar fi trebuit ca acest popor mult încercat  să aibă o mai mare empatie față de om în general. Din contră, s-a văzut că s-a transformat într-un popor cu tente belicoase, din care mila a dispărut cu totul.

În veți spune că palestinienii au comis acele răpiri în urmă cu aproape doi ani. Mă întreb, ținând cont de faptul că se spune că MOSAD-ul este cea mai puternică instituție de spionaj și contraspionaj din lume, cum a fost posibile acele răpiri de persoane fără ca MOSAD-ul să nu știe, mai ales că era un eveniment, concert, atunci?

Luptele din Fâșia Gaza nu au mai lăsat piatră pe piatră, cărămidă pe cărămidă și cred, că nici supravietuitori nu sunt mulți.

Recent a fost atacat și Qatarul. Israelul nu se liniștește. Sigur că este susținut intens de marea putere finaciară a globului, știut fiind că băncile în mare parte sunt în stăpânirea evreilor. Altfel, unei Țări cu 10-11 milioane de locuitori, izolată între state musulmane șiite și sunite, iar fi greu să supraviețuiască.

Evreii cer continuu ca toate Țările să recunoască și să aducă un pios omagiu evreilor morți în lagărele naziste. Dar despre civilii morți în Fâșia Gaza nu putem discuta? Acolo nu s-au comis crime?

 

 

 

Prima zi de școală

 

Deoarece 15 septembrie s-a nimerit să fie într-o duminică, anul școlar în 1957 a început luni 16 septembrie. Îmi amintesc de parcă ieri s-a întâmplat evenimentul. Eram un mic omuleț de 6 ani și aproape cinci luni. Puțintel la trup, nu prea înalt, cu ochii mari verzi-căprui curioși, timizi și neastâmpărați. Mă îmbrăcase mama într-un șorț pipit, de fapt era o rochiță cu un buzunar în față cum aveau vânzătoarele de înghețată. Pe spate purtam mândru un ghiozdan din carton presat în care tot mama îmi pusese cărțile și caietele pe care tata le cumpărase. În acea vreme cărțile nu erau gratuite.

Cu mama de mână am intrat în curtea școlii. Mi se părea a fi uriașă, în fapt nu era atât de mare pe cât ar fi trebuit. Toți copii până la clasa a IV, de la a V în sus învățau în alt sat, eram adunați acolo într-un semicerc având în față pe domnul Băilă, directorul școlii și celelalte învățătoare și învățători. Îmi amintesc că mai era un bărbat străin, îmbrăcat luxos, cu șapcă în cinci colțuri și cravată la gât.

Cred că ne-a vorbit, însă păsăreasca lui nu a putut fi tradusă de creierul meu încă neobișnuit cu limbajul de lemn.

Am intrat cu emoție în clasă, aici ne aștepta doamna învățătoare Mona, nu-mi amintesc numele de familie, știu că a stat doar două luni, apoi a plecat. Nu pot să uit mirosul puternic de motorină cu care femeia de serviciu, mama Gheorghița, cum îi spuneam noi, spălase dușumelele. Pe pereți erau două lămpi nr.11, nu exista curent electric în sat. Pe peretele opus ferestrelor mari, erau la loc de cinste tablouri cu niște bărbați, unii bărboși, ce semănau cu tata Niță un pocăit din satul nostru.

Mai târziu aveam să aflu că tablourile prezentau portretele lui Marx, Engels, Lenin, Gheorghiu-Dej și dr. Petru Groza.

Mă uitam la colegii mei pe care nu-i cunoșteam în totalitate, satul era destul de mărișor, iar parte dintre ei locuiau în celălalt capăt. Eu eram printre copiii mândri, aveam și de ce: față de cei care aveau trăisti, eu aveam ghiozdan, mulți nu aveau cărți, părinții lor nu avuseseră bani să le cumpere, eu aveam cărți noi care miroseau plăcut și în interiorul cărora se găseau poze frumoase.

În pauză am mâncat o bucată de cocoace pe care mama mi-o pusese în ghiozdan. Nu am putut singur să o mănânc, lângă mine se așezase un copil blond, slab ca un țâr, cu ochii albaștri precum cerul după ploaie, privea cu jind la fiecare înghițitură a mea. I-am dat lui jumătate din cocoacea mea, el a luat-o cu mâna tremurândă și a fugit ceva mai departe unde și el a rupt bucățica lui în jumătate și a dat-o unui frățior de-al lui mai mare cu un an. Așa era atunci.

Prima zi s-a încheiat fără să facem prea multe lecții, a fost doar așa să ne cunoaștem. Mi-am luat ghiozdanul din bancă, banca era lungă, încăpeam pe ea patru elevi, și țipând de bucurie că se terminase prima zi de școală am plecat spre casă. Pe drum praful era gros, nu plouase de mult timp, noi copiii mergeam cu picioarele prin colb încercând să-l facem să se ridice și el se ridica în urma noastră ca o pânză subțire de mătase.

De a doua zi nu am mai încălțat tenișii, am mers desculț până ce a dat bruma.

Poate voi scrie mai multe despre aceste minunate  zile

 

 

Scurtă istorie

 

În ianuarie 1775, drept premiu pentru că a stat neutru în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, Imperiul Otoman dă Bucovina și Ținutul Herța Imeriului austriac.
În 1812, în urma păcii încheiate la București dintre Imperiul țarist și Imperiul Otoman, care punea capăt războiului ruso-turc dintre anii 1806-1812, Basarabia intră în posesia Imperiului Rus.
După terminarea primului război mondial, ca o voință a poporului român din Basarabia și Bucovinaacestea se unesc cu România, patria mamă. Astfel cele două provincii românești ies de sub jugul străin și întregesc România.
În urma pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, URSS, printr-un ultimatum dat statului Român, cere ca armata română să se retragă din Basarabia și Bucovina în cel mai scurt timp, iar cele două provincii să revină din nou URSS. Astfel la 28 iunie 1940 URSS a ocupat Basarabia și Bucovina.
Stalin a dat sudul Basarabiei, Buceagul și Bucovina Ucrainei și nu Rusiei așa cum fusese cândva.
Întrebare: Ucraina în 1991 când și-a declarat independența, pe care nu o contest, de ce nu a cedat provinciile Bucovina de Nord, Ținutul Herței și sudul Basarabiei, respectiv Buceacul cu orașele Ismail, Cetatea Albă, etc, republicii Moldova căreia îi aparțineau de fapt?
Sunt întrebări care mă frământă, asta pentru a stabili dreptaea Ucrainei în războiul cu Rusia.
Apropo, Crimeea a fost luată din stăpânirea RSF Ruse și trecută în administrarea Ucrainei în 1954 printr-o reformă administrativ teritorială făcută de Hrușciov.
Dumnezeu să lumineze capul celor cu mintea întunecată!

Doi români în curtea Chinei

  România, prin instituțiile sale, nu înțelege cum se face politica externă. În politica externă politica nu se face pentru azi, ci mai ales pentru mâine. În politica externă întotdeauna trebuie să fie lăsată o portiță întredeschisă pentru că niciodată nu știm cum vor decurge evenimentele globale și astfel să avem posibilitatea să ne repoziționăm. Sau cum ar spune țața Floarea, „nu pune toate toate ouăle într-un coș când mergi la piață.

Pe vremea comunismului România făcea parte din CAER, un fel de UE și din Trataul de la Varșovia, un fel de NATO. La fel și atunci, ca și acum, România nu trebuia să iasă din aceste două structuri, ele erau primordiale în legăturile comerciale și financiare. Dar, cu toate aceste îngrădiri, România a stabilit relații diplomatice cu SUA, RFG, Franța, Marea Britanie, țări care nu făceau parte din lagărul nostru. Mai mult, România avea relații diplomatice cu OEP (Organizația pentru Eliberarea Palestinei, dar și cu Egiptul și Israelul, țări aflate în conflict.
România avea relații cu China, URSS și SUA, ultimele două aflate în conflict cu China și la împăcarea cărora România și-a adus o reală contribuție. La fel România avea relații diplomatice cu Iran și Irak țări aflate în conflict armat.
Acum, războiul din Ucraina se va sfârșii, nu știu când, poate peste o lună, poate peste cinci ani, Ferească DUmnezeu!. Indiferent de cine va câștiga războiul Rusia va fi tot în coasta noastră, nu o putem urni de aici. De aceea în politica externă trebuie să privim cu echilibru în viitor.
Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, doi foști premieri ai României au fost invitați, ca personalități private ale României, la manifestația organizată de China cu ocazia sărbătorii eliberării de sub jugul japonez. Sunt mândru că doi români sunt acolo.
China ar trebui să fie curtată, noi avem nevoie de investitori serioși, iar chinezii sunt. Economia României nu este una înfloritoare, dovada stă în măsurile de austeritate luate de guvernul de tristă amintire, l-am numit pe Ilie Bolojan.
Nu suntem în postura să tuflim chinezii și jumătate de continent peste bot pentru că așa vrea Ursula. Trebuie să vedem care este cu adevărat interesul României.
Dumnezeu să apere România!

Un Bolojan care și-a învins propriul popor

 

 

    Ieri, 1 septembrie, premierul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pe pachetul doi cu măsuri care trebuie să ducă la îmbunătățirea financiară a Țării. Aceste măsuri luate de Bolojan, acelea de a tăia din venituri și a mări taxele, nu vor duce la creșterea economică a Țării. Categoric vor duce la o involuție economică, sau cum spunea  fostul premier Boc, de tristă amintire, măsurile vor duce la o creștere economică pe minus.

   Însă, dincolo de aceste măsuri, care peste câțiva ani se vor fi dovedit a fi fost foarte proaste, am privit pe inițiatorul și declamatorul de la tribuna Parlamentului, domnul Ilie Bolojan. L-am privit cu atenție, nu am observat nici o clipă pe fața lui empatie, suferința omului care este nevoit să ia măsuri de austeritate împotriva poporului pe care-l păstorește. Am văzut pe fața lui Bolojan victoria asupra inamicului, unde inamicul eram noi, poporul.

  Cum dracu vine asta? Ei, guvernanții și clicile lor cheltuie, risipește banul public,fură avutul Țării iar noi, poporul, trebuie să plătim ce au furat ei?

                              Dumnezeu să apere România!