vineri, 31 octombrie 2025

Pensia este dreptul contribuabilului la sistemul de pensii.

 

    Un membru PNL, aseară într-o emisiune de la România TV moderată de Cristina Șincai, spunea cu glas de foc că deficitul României se datorează în foarte mare parte  măririi pensiilor în anul 2024.

     Domnule parlamentar liberal, domnilor politicieni imbecili în gândire, ori doar rău intenționați, pensionarii au plătit cotizație la pensii pe toată perioada lucrată. Acei bani ar fi trebuit să fie puși într-un cont care genera dobândă și când salariații ieșeau la pensie puteau fi plătiți din acel cont (conturi). Însă banii au fost furați de câtre partidele aflate la putere din 1990 și până astăzi. Acei bani nu mai există. Nu i-am luat noi pensionarii, i-ați furat voi politicienii lu’ pește și acum veniți să spuneți că vă împrumutați să plătiți pensiile? Nu aveți scuză, cum că voi ați intrat în politică de un an doi și nu ați furat voi banii. Nu este o scuză!  Atâta timp cât sunteți liberal, social democrat udemerist etc. înseamnă că vă asumați politica partidului de-a lungul existenței sale, dacă vreți chiar și împușcarea țăranilor din 1907.

      Lăsați dracului placa cu plata pensiilor. Pensionarii nu sunt cerșetori, pensiile lor sunt niște drpepturi și nu sinecuri. Prin legea 360/ 2023 mi s-a calculat corect pensia, timp de 10 ani am luat o pensie cu 2000 de lei mai mică. Nimeni nu îmi mai dă acești bani înapoi. Acum vine un pițiflender liberal, altădată a fost un puști  userist care îmi face capul calendar și asmute populația activă împotriva pensionarilor cum că, vezi Doamne, ei trăiesc rău din cauza pensionarilor.

       Să vă fie rușine! Cum să te legi de pensia unuia cu 2500-3000 de lei când tu te lăfăi cu îndemnizație de la stat de zeci de mii de lei? Asta se numește ipocrizie, indolență, insolență și gând de neam prost.

               Dumnezeu să apere România de răutatea conducătorilor ei!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pensia este dreptul contribuabilului la sistemul de pensii.

      Un membru PNL , aseară într-o emisiune de la România TV moderată de Cristina Șincai , spunea cu glas de foc că deficitul României se ...