Accidentul IX. Trimisul Iuliei.

 

 Bogdan, a doua zi după întâmplarea din restaurant, încă mai era supărat, faptul că o văzuse pe Iulia la brațul acelui tip din neamul lui Adonis îi lăsase un gust amar. Nu dormise toată noaptea, se frământase continuu, nu era gelos pe ea sau pe frumosul cavaler, era indignat fiindcă fusese mințit fără să fi fost neapărată nevoie de minciună. Putea foarte bine să spună adevărul, chiar dacă nu spunea nimic despre frumosul însoțitor. A fost tentat să o sune, să-i ceară explicații, s-a oprit de fiecare dată. Iulia a mințit, ei și? Are el vreun drept asupra ei? Este ea obligată să-i spună adevărul? Cine este el pentru ea? Tot căutând argumente, în minte i-a venit unul puternic și irefutabil. Biletul cu numărul de telefon strecurat de ea în buzunarul lui când se întâlniseră prima dată. În numele acelui bilet avea dreptul să-i ceară să nu mintă. Când doi oameni caută punți de legătură, este de la sine înțeles că se vor comporta corect amândoi, în cazul în care unul va încerca să-l păcălească pe celălalt, punțile lor vor deveni paralele și nu se vor întâlni niciodată, iar dacă o vor face, locul va fi prea strâmt, iar unul din cei doi, în principal cel care a trișat va cădea în gol.

    Fără să bată, secretara a băgat capul pe ușă și cu vocea înceată, parcă nu voia să alunge liniștea mormântală din elegantul birou capitonat cu piele, i-a comunicat patronului:

-Un domn vrea să vă vadă!

-Cine este? Nu primesc pe nimeni! Vrea să cumpere mobilă sau scândură?

-Nu, nu este genul!

-Spune-i să intre!

În birou a pătruns întâi un miros fin de parfum bărbătesc, prea dulceag pentru gustul lui Bogdan, apoi un bărbat de 42-45 de ani, înalt, elegant, îmbrăcat în costum cu batistă din mătase verde în buzunarul de sus al sacoului din lână englezească. Cravata fină legată în nod simplu și toate accesoriile lui arătau un om de lume, prieten al caselor de modă conservatoare.

Stăpân pe el și sigur pe impresia bună pe care o lasă de fiecare dată când se întâlnea cu persoane străine, s-a îndreptat spre  Bogdan cu mâna întinsă. Acesta, din spatele uriașului birou, i-a făcut semn să ia loc, fără a da mâna cu el. Primirea rece și neprotocolară l-a descumpănit pe Adonisul modern. A luat loc fără a se  instala comod, privea atent la patron, era convins că exista posibilitatea ca acesta să-l poftească afară din încăpere cu toată eleganța lui.

-Vă ascult!

-Vin din partea unei doamne.

-Sunteți ambasadorul doamnei? Aveți acreditări? De ce ar trebui să vă cred, cine este această femeie? Bogdan îi vorbea în zeflemea, abia suporta să respire același aer cu acest dandy plin de el.

-Nu am acreditare, sunt doar un biet mesager prins într-un joc ingrat. Sunteți dispus să mă ascultați? Adonis-ul, descumpănit, nu se aștepta la asemenea primire, părea destul de încurcat. Cum era un om care trecuse prin multe situații delicate, s-a recules, încercând să facă față ostilității afișate de gazdă.

-Întâi de toate cine este această misterioasă doamnă?

-Una care vă interesează...

-Drace!- spuse Bogdan-De unde știți dumneavoastră cine mă interesează? Sunteți duhovnicul meu, iar eu am aflat abia acum?

-Așa am fost informat, dacă am greșit, vă rog să mă iertați, mă retrag și gata.

-Stați puțin, nu mi-ați spus numele femeii.

-Oare? Iulia.

Figura lui Bogdan a rămas împietrită, nici un mușchi nu s-a clintit la auzul numelui femeii care altădată îl făcuse să trăiască emoțiile iubirii.

-Aveți vreun mesaj din partea acestei doamne?-Patronul vorbea calm, dezinteresat, deși abia aștepta să afle ce urma să-i spună acest dandy infatuat.

-Vă transmite sănătate și totodată vă roagă să nu o mai căutați, m-a rugat să vă transmit că totul a fost o greșeală pe care o regretă din tot sufletul și, vă mai roagă, să o iertați dacă v-a făcut să nutriți anumite sentimente profunde...

-Nu mi-a provocat nimic sentimental, decât un gust amar când  mi-am dat seama că sub frumusețea ei se află minciună și ipocrizie. Mulțumesc! Dumneavoastră ce rol jucați pe lângă această femeie?

-Să spunem că sunt jumătatea care lipsea din întregul iubirii ei. O iubesc, sunt de mult îndrăgostit de ea, pot spune că din copilăria noastră suntem atrași unul de celălalt. Întâmplarea a făcut să ne reîntâlnim, iubirea a reînviat, trăim o frumoasă poveste de dragoste.-Jean, ăsta era numele Adonis-ului, se uita la Bogdan cu un rânjet superior, dominator de mascul alfa, îi plăcea să se vadă în postura de învingător.

De cealaltă parte Bogdan îl privea cu ochi reci, plictisit și cu ușor dispreț, după câteva clipe de tăcere, fără nici o legătură cu discuția de mai înainte l-a întrebat intempestiv :

-Cu ce vă ocupați?

Jean Mândruță a tresărit, s-a uitat buimac la patron, nu se aștepta la o asemenea întrebare, el, domnul elegant, cu un limbaj împrumutat din saloanele franceze, să fie întrebat cu ce se ocupă? Cine se credea acest impertinent analfabet?

-V-am întrebat ceva, nu sunteți obligat să răspundeți, dar în acest fel mă veți convinge că am avut dreptate când v-am întrebat.

-Domnule, sunt un om instruit, este adevărat că momentan nu am un serviciu stabil, dar...

-Ați avut vreodată? –Lui Bogdan îi plăcea să-l tachineze, să-l tortureze, simțise că îl prinsese descoperit, era răzbunarea lui nevinovată.

-De ce mă tot întrebați? Sunt musafirul dumneavoastră...Mândruță se foia pe scaun căutând o situație prin care putea părăsi biroul. Dintr-o dată aerul din încăpere devenise sufocant.

-Stați puțin, nu sunteți invitatul meu, ați năvălit peste mine, nu v-am poftit eu.

-Da, este adevărat, însă legile ospeției spun că trebuie să vă purtați frumos cu oaspetele. Dumneavoastră v-ați purtat tot timpul ostil, v-am simțit ca pe un dușman.

-Pe vremuri ,solilor cu un asemenea mesaj, li se tăiau capul. Eu nu sunt așa de dur, vă întreb direct: sunteți gigolo?

-Recunosc, nu este o ocupație rea, se pot câștiga bani din practicarea ei, am fost o vreme asaltat de  doamne drăguțe bătrâne și mai ales pline de bani. Acum este vremea de cu totul altceva...

-Despre ce este vorba domnule?-Bogdan l-a întrerupt tăios.

-Despre iubire, despre dragostea adevărată simțită cu toată fibra și prin toți porii, trăim sublimul contopirii trupurilor și sufletelor noastre, țesem împreună o poveste a erotismului pur. -Jean închisese ochii și declama ca un actor bulevardier, uitase unde se află, dacă ar fi privit atent ar fi observat că patronul  îl privea cu desconsiderare.

Pentru Bogdan Barbu, asta și dintr-un pic de gelozie, Jean nu era altceva decât un un bărbat cu moravuri dubioase care s-a căpătuit în urma unor servicii amoroase aduse unor femei bătrâne și pline de bani. El, care se zbătuse să câștige fiecare leu, ura din suflet parveniții cărora le picase pleașcă averi nemuncite.

Dintr-o dată Iulia a căpătat altă dimensiune, de data asta una mică, insignifiantă, se prăbușise de pe soclul pe care el o ridicase, își pierduse rangul moral pe care el i-l atribuise.

Iulia și Jean o pereche împotriva naturii, așa considera Bogdan pe cei doi alături într-o poveste de iubire.

A ridicat privirea din hârtii, ochii s-au oprit pe mesagerul femeii care, puțin stingher, se așezase nepoftit pe o margine de scaun. În zeflemea și cu dispreț arătat fățiș l-a întrebat:

-Încă mai sunteți? Nu ați plecat?

-Aștept răspunsul! -Jean primise ca pe o lovitură în plex privirea și vorba patronului.

-Ce răspuns? Te rog să-i comunici doamnei că nu trebuie să-și facă griji pentru mine, deja am uitat că există. O femeie care iubește un întreținut, nu poate fi demnă de aprecierea mea. Apropo, cum vă plătește, la lună sau pe noapte? Vă plătește cu ora sau doar pentru prestația sexuală?

-Cuvintele dumneavoastră mă jignesc. Aici e vorba de dragoste, de iubire.

-Despre asta vorbesc și eu, sunteți om de afaceri, sper că v-ați negociat bine „slujba„.

-Domnule, dacă mai continuați să mă jigniți, voi fi nevoit să vă părăsesc.

-Drace, asta trebuie să faceți, să ieșiți pe ușa aceea și vă asigur că nu voi regreta nici o secundă faptul că am pierdut compania dumneavoastră!  Drum bun, domnule! Mi-ați răpit o grămadă de timp. La mine timpul este prețuit, trebuie să produc bani, din nefericire încă nu am găsit o femeie care să-mi cumpere talentele de gigolo. Adio! -Tot timpul a vorbit cu dispreț, se simțea o anumită repulsie față de persoana din fața sa.

Jean a părăsit biroul cu capul sus țanțoș ca un cocoș.

După plecarea lui, Bogdan a ieșit din birou să verifice ce se întâmplase cu scândură de ce nu era uscată la parametrii deși timpul standard necesar uscării trecuse. Totodată simțea nevoia să ia aer, discuția cu mesagerul Iuliei avusese efectul unei căni cu ceai de pelin băut fără zahăr.

În curte, lângă o stivă de scândură proaspăt gaterată, Alexandra îl certa pe șeful de echipă de la ”uscătorie” din cauza procentului mare de apă din scândura aflată în cuptor.

-Ce s-a întâmplat? –Patronul cu voce gravă s-a adresat celor doi. Cu inginera nu vorbise de câteva zile.

-Răfăilă, băiatul pe care l-ai angajat acum o lună de zile, în urmă cu trei nopți a fost beat și în loc să facă focul a dormit toată noaptea, din cauza asta în cuptor s-a produs condens și scândura s-a umezit, trebuie să o ținem încă două zile, pentru a fi bună de livrat. –Alexandra vorbise privind pe lângă Bogdan. Încă nu-l putea privi în ochi după ultima lor discuție.-Mitică, adu-l aici pe muncitorul care a greșit.

Mitică, șeful de echipă, a plecat spre cuptoare. Patronul s-a uitat la Alexandra cu reproș:

-De ce nu ai controlat zilnic umiditatea din cuptoare? Nu convenisem că asta trebuie să faci? Nici măcar nu l-ai atenționat pe șeful de la uscător să-și facă treaba. Nu veți scăpa nepedepsiți, toate greșelile voastre pe mine mă costă bani.

Între timp ajunsese lângă ei Mitică cu Răfăilă, acesta din urmă era un tânăr de 20-22 de ani nespălat și murdar, cu părul negru, des și lung, unsuros și nepieptănat, ochii blegi, privirea apatică.

Bogdan s-a uitat la omul din fața sa, apoi la Alexandra și Mitică.

-Ăsta lucrează aici?

-Da, de o lună de zile, tu l-ai angajat. –Inginera privea cu o anumită satisfacție spre patron.

-Mi l-ați prezentat voi, sau mi-ai spus că ai găsit un om pe care tu l-ai verificat și eu, credul, am acceptat angajarea fără să-l văd?

-Ai dreptate, așa s-a întâmplat, nu m-am gândit că poate fi așa de indolent.

În tot acest timp Răfăilă privea cu apatie de parcă nu era vorba despre el, ci despre altcineva.

-Mitică, mergi la Aurora la contabilitate să-ți dea o salopetă nouă pentru flăcăul ăsta. Tu pleacă la duș și fă-ți baie. Domnișoara ingineră, băiatul ăsta pentru un timp va lucra numai schimbul unu, iar după terminarea programului te ocupi de el să învețe să să se comporte în societate și să înțeleagă că aici are niște sarcini de serviciu pe care trebuie să le respecte, altfel nu-și va lua salariul sau și mai rău, își va pierde locul de muncă. Acum nu-l voi sancționa, nici nu ar înțelege de ce nu își ia salariul întreg. Sper să fie receptiv! –Bogdan s-a întors cu fața spre Răfăilă și a continuat:

-Băiete, ai să lucrezi doar schimbul unu timp de o lună de zile, după ce termini programul, în fiecare zi vei mai rămâne cu domnișoara ingineră o oră, două, cât va considera ea necesar pentru ca tu să înveți cum să te comporți în relațiile cu oamenii, dar să înveți și care îți sunt sarcinile de serviciu, ai înțeles?

Privind tâmp, băiatul a dat din cap aprobator și a scos un sunet ce semăna cu „îhî”.

-Nu prea ai înțeles, sper ca într-o lună de zile să înțelegi mai multe. Să nu mai vii niciodată beat la serviciu, ne-am înțeles?

-Îhî!

-Băi, ne-am înțeles?-Patronul începuse să-și piardă răbdarea și ridicase tonul ca un bubuit de tunet.

Răfăilă a tresărit și, parcă, trezit dintr-un vis urât a răspuns:

-Da, am înțeles șefu*!

Toți au rămas uimiți când a auzit vocea lui clară și hotărâtă. Bogdan a văzut atunci că băiatul e viclean, nu este chiar prost. A mai privit odată la cei doi muncitori, apoi a plecat. Nu se grăbea, înțelesese încă un lucru, trebuia să pregătească bine oamenii dacă vrea rezultate bune. Îi va băga pe toți în cursuri de perfecționare, o va plăti suplimentar pe Alexandra să se ocupe de instruirea lor.

Ar fi vrut să caute și un economist bun care să le predea câteva lecții de management, până la urmă organizarea și conducerea unei întreprinderi începe de la muncitor, șef de echipă, șef de brigadă, etc.

Întors la birou, binedispus acum că a găsit o soluție bună pentru rezolvarea problemei celei mai spinoase, adică a productivității muncii, a cerut secretarei să facă două cafele, apoi pe mobil a sunat-o pe Aurora, rugând-o să vină până la el. În așteptarea femeii, începuse să socotească cât îl va costa născocirea sa.

-Bună ziua șefu*! Am venit! Contabila înflorea în fiecare zi de când lucra în firmă. Începuse să se îmbrace elegant, fără a fi provocatoare. Rochiile sau bluzele ei niciodată nu erau generoase în decolteu, iar lungimea fustelor era undeva la jumătatea genunchiului. Doar brațele erau dezgolite mai sus de cot. Machiajul era discret sau lipsea cu desăvârșire. Buzele cărnoase erau tot timpul roșii de la natură, fără a se folosi de ruj.

-Ia loc, Aurora!-Bogdan, printr-un gest elegant, a arătat unul din cele două fotolii dispuse în jurul unei măsuțe joase aflată în apropierea barului. Așezați comod, cu cafele fierbinții din care ieșeau aburi plini de arome în fața lor, Barbu se gândea la problema care  îl frământa, în timp ce Aurora, contrariată, nu înțelegea scopul invitației. Observa doar că patronul era într-o formă bună.

-Aurora, vreau să-mi spui dacă putem finanța doi profesori cu câte 100 de lei pe seară timp de 30 de zile calendaristice. Vreau să fac un program de pregătire a muncitorilor, atât profesional cât și social.

-Trebuie să fac calcule să verific balanțele, apoi vă comunic. Aurora era cumva decepționată, de mult aștepta un cuvânt plin de curtenie din partea lui. Deși se apropia anul de când o vizita, niciodată nu trecuse peste banalități și discuțiile oficiale cu ea. Doar Alisia i-a spus odată că Bogdan a făcut aprecieri la adresa frumuseții ei.

-Aurora, nu fii contabilă! Vreau un răspuns aproximativ.

-Da, ne putem permite, nu este un efort bugetar mare. Aurora a spus ca pe o poezie, știa totul pe din afară, cifrele erau viața ei.

-Cum te înțelegi cu Dode Zamfir? -Barbu deturnase special discuția.

-Nicicum, telefonează înainte, apoi vine o ia pe fată și o aduce acasă la ora stabilită. Cred că și el s-a răcit, a înțeles că între noi nu mai poate să se reînnoade un fir rupt. Nu-l condamn, într-un fel îl admir că a reușit să treacă peste toate necazurile avute. Nu a fost vinovat, știu asta, nu l-am condamnat, nu-l pot ierta pentru  violența verbală și faptul că m-a lovit. Alisia se înțelege bine cu el, îl respectă și încearcă să-i facă viața frumoasă. Știți ce i-a propus fata? Nici mai mult nici mai puțin decât să se recăsătorească. A zâmbit și i-a răspuns că este o idee bună și se va gândi la ea. Trebuie să mai spun că este foarte apreciat la locul de muncă, patronul i-a oferit 5% din acțiuni, iar salariul este pe măsură.

-Ce părere ai dacă i-aș cere să vină să țină câteva ore de instruire cu salariații? Te-ar deranja? –Bogdan, aparent nepăsător, urmărea cu atenția mimica feței femeii.

-Nu m-ar deranja, de mult nu mai tresar la auzul numelui său sau la vederea sa. Îmi este indiferent și cred că și eu lui îi sunt la fel. Suntem doar părinții Alisiei.

-Mulțumesc Aurora mi-ai fost de un real folos. Trebuie să găsim o formă legală pentru a fi plătiți aceea care vor instrui personalul. Te ocupi de asta, da?

-Am înțeles, mă voi ocupa, de altfel intră în sarcinile mele de serviciu. Vă mulțumesc pentru cafea!

Distrugerea României, hotărâtă în laboratoarele străine patronate de Rockefeller, Rothschild,Soros

   Se vorbește despre holocaust, despre moarte evreilor în camerele de gazare. Nu vreau să neg nimic din toate acestea, dar nu ar strica să ne aruncăm ochii asupra celor întâmplate atunci. Materialul este vast, voi face o trecere succintă prin el.
   
Concernul I.G.Farben apărut înaintea primului război mondial și consolidat prin anii 1920  prin absorție a mai multor fabricii de mediacamente, în timpul primului război mondial a produs și furnizat armatei germane un gaz toxic care a dus la moartea a peste 91.000 de persoane și a afectat sănătatea a peste 1.300.000 de alte persoane.
    Al doilea război mondial s-a desfășurat cu tetraetilul de plumb necesar pentru combustibilul avioanelor. Acesta era livrat de firmele americane conduse de Rockefeller atît germanilor cât ți englezilor.
I.G.Farben a cumpărat în 1939 tetraetil de plumb în valoare de 15.000.000 de dolari susținută financiar de banca„Chase” care era deținută de familia Rockefeller.
La finele celui de-al doilea război mondial s-a constatat că în Frankfurt mai erau în picioare neatinse de bombe și nedistruse de soldații americani doar clădirile I.G.Farben, asta datorită ordinelor date de ministrul de război american care era avocatul familiei Rockefeller și care reușise să-l impună lui Roosevelt ca ministru de război. Rockefeller era partenerul de afaceri a lui I.G.Farben.
Gazul furnizat lagărelor de exterminare ZYKLON-B era fabricat de I.G.Farben care știa pentru ce este produs, de altfel au lucrat și la planificarea camerelor de gazare. Mulți dintre conducătorii concernului au fost condamnați în timpul procesului de la Nuremberg.
Conducerea I.G.Farben ca și Rockefeller, Rothscchild, Warburg sau Oppenheimer sunt evrei.
I.G. Farben a fost unul dintre cei mai mari susținători ai lui Hitler, atît material cât și ideologic.
Pe cale de consecință întreb: cine a susținut holocaustul de tristă amintire asupra evreilor ? Răspuns: evreii.
    Ce au făcut mai târziu după 1948, când evreilor li s-a dat un pământ pe care să-și întemeieze un stat după 2000 de ani de pribegie? Evreii au cerut banii pentru morții lor din timpul holocaustului. Pentru evreii omorâți cu gaz produs de alții evrei în mod conștient.Evreii și-au vândut morțiila bucată.
Institutul Elie Wiesel din România nu face altceva decât să ne scoată vinovați de un oarece holocaust petrecut pe pământ românesc. Lucru total neadevărat, se știe că Antonescu(Ion) a salvat mii de evrei de la deportare. Pe de altă parte nimeni nu vorbește de evreii comuniști din Basarabia care în timpul războiului mai precis în 1941-44 au schinjuit și omorât zeci de soldați români și populație civilă de origine română.
    Trebuie să se dovedească că pe teritoriul României  s-a produs holocaust. De ce pe vremea comuniștilor nu se discuta despre acest lucru? Nu exista nici un institut evreisc de studiere a holocaustului. Doar conducătorii pe care i-a avut România în ultimii ani au susținut ideea de holocaust. Dacă spui unui evreu că este jidan deja ai făcut discriminare și ești pasibil de pedeapsă.
Da, s-a produs un holocaust în România dar nu în timpul războiului, ci acum în timp de pace prin distrugerea sistematică a economiei țării prin planuri bine întocmite în laboratoarele secrete ale organizațiilor finanțate de Rockefeller, Rothschild, Soros. Da, s-a produs un exod de populație românească, primul din istoria noastră milenară, din cauza programelor de distrugere a României și a devenirii noastre o simplă colonie neasumată de nimeni, dar jefuită de toți.
Da, s-a produs unul din cele mai mari catastrofe economice din istoria lumii, o țară bogată, atât prin bogățiile subsolului, solului, cât și a industriei, SINGURA ȚARĂ DIN LUME FĂRĂ DATORII EXTERNE ȘI CU O MARE ACUMULARE DE CAPITAL ÎN BANCA NAȚIONALĂ , să ajungă în 27 de ani una din cele mai sărace țări din lume la toate capitolele. Cu datorii exorbitante la marile bănci mondiale fără ca în țară să se fi construit ceva. Da, s-a produs un holocaust industrial, un exod major al populației din cauza lipsei locurilor de muncă, circa 4.000.000 de oameni muncesc în afara țării. Industria românească distrusă, flota comercială, una dintre cele mai mari din lume, distruse, Căile Ferate cu transport de persoane și de mărfuri distruse odată cu infrastrctura, transportul aerian distrus, agricultura distrusă, armata distrusă, mai avem 20% din capacitatea de luptă a armatei din 1989. Învățământul distrus, sănătatea distrusă. Instituțiile de forță sunt sub control extern ca și alegerea președintelui țării. Legile elaborate de Parlament ( încă mai avem, deși sunt duse lupte puternice pentru desființarea lui), trebuie să primească OK-ul UE și ambasadelor străine. Ambasadorii se comportă pe pământ românesc și cu reprezentații legali ai statului precum trimișii sultanului cu domnii români când erau maziliți. Nu-i plâng pe Iohannis sau peBăsescu când a fost, plâng acest popor care s-a născut din suferință și continuă să trăiască în umilință.
    Nu mai avem nimic, bogățiile subsolului le-am vândut, concesionat, cedat. Pădurile se taie de parcă mâine nu am mai exista, irațional, doar sunt tăiate de firme străine.
Aici e holocaust, în afara unor mici prăvălii de colțul străzii, comerțul este al marilor concerne externe. Există un scandal al alimentelor de proastă calitate care se găsesc pe rafturile magazinelor, așa este, nu ne omoară, dar ne îmbolnăvesc, nu este nici o problemă I.G.FARBEN PRODUCE MEDICAMENTE și alte mari concerne, noi trebuie să cumpărăm și alimentele, iar după consumul lor și medicamentele.
   Cum dracu se numește atacul ăsta de distrugere a României. A contabilizat cineva câți oameni au murit din această cauză?
Doamne, apără-ne Tu! Că noi nu mai putem.
Mulțumesc pentru poză : vocearomilor.ro

Accidentul VIII. Alexandra

    

Alesia îl sunase pe Bogdan la telefon și, cu multă grație, îl invitase să mănânce împreună o prăjitură la cofetărie. Nu se mai întâmplase până acum, de aceea era curios să afle motivul invitației. Bărbatul cu ceașca de cafea aburindă și aromată în față și fata cu o prăjitură și un pahar de citronadă, erau ca doi oameni care nu aveau nicio treabă și găsiseră cu cale să-și omoare timpul la cofetărie. Au discutat multe nimicuri, până când, fata, privindu-l cu ochii ei mari și albaștri, cu un zâmbet de copil răsfățat prins de buzele ei rumene și pline, l-a abordat direct:

-Nenea Bogdan, mama este chiar așa de urâtă? -Copila cu glas alintat și un pic șăgalnic a continuat : secretara e frumușică, iar inginera este de-a dreptul o păpușă, dar mama mea este o Femeie-Doamnă,  mai frumoasă decât toate, tocmai, pentru că este mai în vârstă decât ele și trecută prin multe greutăți.

-De unde le cunoști?

-Mi le-a arătat mama când am mers cu tine la firmă.

-De atunci ai devenit codoașă? Te-ai pregătit să te ocupi de pețit? Eu aveam alte pretenții de la tine. Spune-mi cum merge pregătirea la istorie și română? Asta vreau să știu.

-Nu schimba vorba, ești invitatul meu, eu sunt femeie și va trebui să te porți cu delicatețe, să-mi răspunzi la toate întrebările.-Mutra cu obrăjorii bucălați era puțin îmbufnată, știa că Bogdan nu rezistă farmecelor ei copilărești.-Ce are mama?

-Nimic, este una dintre cele mai minunate femei din câte am cunoscut eu. Este frumoasă, foarte frumoasă pentru vârsta ei. S-a deschis mult de când lucrează la mine. Vezi tu copilă, nu m-am gândit să mă însor.

-Dar cine vorbește despre căsătorie? Acum cuplurile sunt moderne, nu aleargă cum se cunosc la preot să  li se pună pirostriile. -Fata era doctă, îl privea cu superioritate, părea că îi dă îndrumări ca un antrenor jucătorului de fotbal pe marginea terenului.

-De unde știi tu toate aceste lucruri, asta te interesează pe tine? Eu mă zbat să ai tot ce îți trebuie, iar tu îmi ții cursuri maritale? S-au schimbat rolurile? -Bogdan intenționat își luase o figură serioasă, voia să vadă cât de stăpână era fata pe ea.

-Nu țin cursuri, nu vreau să te plictisesc -fata s-a tras cu scaunul lângă el, l-a prins de braț, apoi a rezemat capul ei cu bucle blonde de umărul lui, în timp ce îi mângâia mâna, i-a șoptit ca o îndrăgostită la ureche : te iubesc mult tăticul meu, vreau să fiți fericiți! De multe ori o aud pe mama suspinând, singură, în patul uriaș din dormitorul ei. Atunci gândul meu fuge la tine, iartă-mă, dar în acel moment îmi zic că și tu , singur fiind, suferi la fel. Ăsta e motivul pentru care am abordat discuția asta. Nu te supăra pe mine, uite îți dau un pupic pe obrazul tău cu miros de primăvară și proaspăt ras.

-Nu mă supăr Alisia, acum am să-ți spun pe scurt o poveste în care tu ai avut un rol determinant. Când te-am accidentat mergeam la o întâlnire, nu am mai ajuns, câteva luni nu am mai știut nimic despre persoana cu care trebuia să mă văd în acea seară fatidică, până de curând când m-a contactat din nou. Vrei să-ți spun mai departe?

-Da, te rog! Indiferent despre ce este vorba, tu ești tăticul meu iubit. Fata aproape că își încolăcise brațele în jurul gâtului, bărbatul o privea cu drag cum se răsfață.

-Nu știu ce va fi mâine, ce mi-ai spus tu m-a bucurat, ai un suflet minunat. Vom mai vorbi pe tema asta. Spune-mi, cum merg întâlnirile cu tatăl tău?-Bogdan a redevenit serios, voia ca fata să nu se piardă în ping-pongul dintre mamă și tată, își dorea să fie un arbitru corect.

-Primele întâlniri au fost stânjenitoare, aproape că nu aveam ce să ne spunem. A fost greu până când am găsit subiecte comune. Faptul că fusese închis și se comportase violent de atâtea ori în fața mea îl făcea să fie timorat. Nu l-am ajutat prea mult, l-a început îmi era teamă de el, deși era tot timpul foarte atent să nu greșească cu ceva, doar privirea lui, rea și temătoare, scăpăra câteodată. Asta mă speria, apoi am înțeles că este doar un mijloc al lui de a se apăra. Acum suntem în relații bune, să zicem că nu-l mai țin tot timpul sub observație, nu îmi mai este teamă de el, norii întunecați din ochii lui nu mă mai sperie.

   Era foarte gelos pe tine, cu timpul a înțeles că nu are motive, că are doar de câștigat din faptul că tu mă protejezi. Îți spun un secret: îi intrase-n cap să te șantajeze cu accidentul, deși știa că nu erai vinovat, dar el gândea așa:” până el reușește să se disculpe, să aducă argumente, imaginea deja îi va fi afectată”. Nu a apucat să facă mișelia asta oribilă. L-am întrebat de ce vrea să murdărească un om, care nu făcuse altceva decât să-l ajute. Mi-a răspuns că din gelozie. Încă nu suntem cordiali, câteodată îmi este milă de el, suferă, suferă în tăcere ca un câine care își linge rănile și din când în când scoate un schelălăit de durere.

I-am sugerat să se însoare, să nu mai stea singur, are o locuință mică, era neîngrijită când am mers prima dată la el. Abia am rezistat, simțeam că nu voi mai putea să respir. Când am revenit acasă, i-am explicat mamei mele ce am găsit acolo. Mama s-a uitat la mine, în ochii ei am citit un reproș, apoi mi-a zis:

”-De ce nu ai pus mâna să faci curat? E casa tatălui tău. Pe viitor, dacă vei mai găsi dezordine, să te apuci să speli, să strângi tot ce este aruncat, să mături, să faci casa să strălucească de curățenie”.

Așa am făcut, l-a început nu m-a lăsat, se simțea jenat de mizeria găsită, atunci o descoperise și el, era obișnuit cu casa lui și nu înțelegea că este murdară.

-”Nu te simții stingherit, sunt fata ta, hai mai bine să facem ordine și curățenie”. S-a comportat ca un copilaș până ce am reușit să fac din cocina lui o casă curată ca un pahar de cristal. De atunci menține tot timpul curat. Acum  îmi este drag să merg la el, câteodată gătim împreună ce îmi place mie să mănânc, el este o catastrofă în bucătărie, dar nu se lasă, deși este în stare să lase cojile de ou în bol și să arunce conținutul. Mă distrez grozav când îl văd așa de neîndemânatic, iar el de ce vede că eu râd, face și mai multe giumbușlucuri.

   Este un om neînțeles, cred că nu este cel mai rău din lumea asta, a avut o copilărie grea care și-a pus amprenta pe caracterul lui, apoi a fost și boxul, pumnii încasați, răutatea acumulată în suflet. A reușit să-și facă studiile pe bune și să ajungă economist. Lovitura cea mai grea a primit-o când, tânăr fiind și plin de speranță, proaspăt însurat cu mama care abia mă născuse, el a rămas fără serviciu din cauza firmei care dăduse faliment, aveau datorii la bănci, iar în situația asta nu mai aveau cum să plătească. Aici a fost cumpăna lui. Și-a dat interesul să-și găsească un loc de muncă, nu conta ce lucrează, doar să-și câștige banii necesari întreținerii casei și plătiri ratelor. Societatea l-a respins, i-a râs în nas când s-a plâns că are datorii și familie de întreținut. Totul în jurul lui s-a transformat în junglă, era singur înconjurat de hiene gata să-l doboare. S-a răzvrătit în interiorul lui, iar ultima picătură de răutate și-a revărsat-o când a fost atacat în cârciuma în care i-a omorât pe nenorociții ăia.

    În pușcărie, mi-a spus, a crezut că lucrurile sunt altfel decât în societatea civilă. A fost dezolat să vadă că și acolo, între gratii, corupția este la ea acasă. La fel ca atunci când mergi la un ghișeu să rezolvi o problemă, iar funcționarul nu are timp și chef de tine, scoți un ban îl dai amploiatului, iar el rezolvă ce trebuia să facă prin sarcinile lui de serviciu. Așa spunea tata că era și în pușcărie, orice îi trebuia de la cearșaf până la o bucată de săpun trebuia să-l plătească. A ajuns cu moralul la pământ, a început să se revolte, iar de aici au apărut pedepsele care au dus invariabil la amânarea eliberării condiționate.

Tata e beteag, boala lui este în sufletul plin de ură și de revolte interminabile. De când merg la el, a început să se destindă, știi, chiar l-am văzut zâmbind, era așa frumos cu șiragul lui de dinți egali și albi ca niște perle veritabile! Nu te supăra că îl vorbesc de bine, sunt fericită să-l văd că nu mai suferă, este un om bun, chinuit de propriul destin, de propria viață nedreaptă.

-Nu mă supăr, este tatăl tău și este normal să fiți într-o relație minunată, eu voi fi prietenul tău, sfătuitorul tău și sponsorul de care vei avea nevoie până când îți vei câștiga singură bucata de pâine.

Acum te duc acasă, mai am multe treburi de rezolvat.

În birou, inginera Alexandra Bucur, îl aștepta de aproape o oră. Vorbise cu el la telefon și îi promisese că în cel mai scurt timp va ajunge. Plictisită, femeia era pe punctul de a părăsi încăperea, în dreptul ușii a dat nas în nas cu patronul.

-Ce faci aici? De ce nu ești printre oameni? Știi bine că trebuie supravegheați continuu!

-Ți-am adus demisia, plec! –Femeia era foarte hotărâtă.

-Unde pleci? Cum dracu, pleci? Mie de ce nu mi-ai spus nimic până acum? Vrei mărire de salariu? Ce să fac pentru ca tu să rămâi?

-Să mă vezi!!!-Alexandra aproape că și-a strigat disperarea.-Tu mă privești ca pe un robot, ca pe o mașină multifuncțională, niciodată ca pe un om. Te-ai întrebat dacă am suflet, dacă respir, dacă plâng, dacă râd, dacă am ciclu, dacă prin venele mele circulă sânge sau ulei de motor?

-Stai puțin, nu înțeleg nimic, ce ți-a venit?-Bogdan era intrigat.

-Lucrez ca proasta de atâta timp la tine, dar niciodată nu mi-ai făcut un compliment, nu mi-ai spus că îmi stă bine cu o coafură, o bluză, un batic, o rochie, sau un ruj, că arăt bine sau din contră, că sunt muma pădurii.-Alexandra era rănită în orgoliul ei de femeie.

 Bogdan nu știa și nici nu bănuia măcar că frumoasa ingineră blondă era îndrăgostită până peste cap de el.

Încercase să mențină o relație de serviciu corectă, fără a lăsa stările emoționale să-și spună cuvântul. O plăcea cu adevărat pe Alexandra, dar tot timpul se gândise la ea ca la o soră, ca la cineva foarte apropiat față de care sentimentele de iubire ar trebui să fie cel puțin interzise.

-Nu amestec serviciul cu plăcerea, aici ești salariată și așa vei rămâne, dacă pentru asta simți că nu ești suficient de bine plătită, îmi spui. Dacă vrei să-mi reproșezi ceva legat de serviciu ascult, despre sentimentele noastre vorbim altă dată și în alte locuri. Îmi lași o listă cu revendicări, le voi studia și am să-ți comunic după aceea ce am hotărât.

Femeia s-a uitat la el cu un fel de milă, nu înțelegea cum putea rezista tentației de a-i face curte când în jurul ei roiau continuu bărbații, precum cocoșii în jurul găinii. A deschis ușa, s-a mai uitat odată la el, apoi i-a strigat printre dinți:

-Du-te dracului cu seriozitatea ta cu tot.-Răcorită, inginera a plecat spre ieșire, din urmă l-a auzit pe Bogdan când îi spunea cu admirație, poate pentru a anula tot ce discutaseră până atunci:

-Când te enervezi, ești foarte frumoasă!

Seara însoțit de Panaite, negustorul cu care tocmai semnase un contract de furnizare a unor produse din mobilă din nuc, a intrat într-un restaurant de lux din apropierea firmei sale. Au fost conduși de către șeful de sală la masa pe care secretara lui o rezervase din timp. Erau într-un fel de balcon-terasă, mesele erau elegante, scaunele înalte tapițate și îmbrăcate în piele. De aici puteau privi întregul salon de la parter, mai puțin partea care se găsea sub terasă. O privire de ansamblu asupra localului nu a reliefat nici un cunoscut , abia în momentul în care s-a uitat spre ușa de la intrare a văzut o doamnă foarte elegantă, la brațul unui bărbat apropiat de vârstă ei, înalt, elegant, plăcut la înfățișare, ce purta brațul doamnei ca pe un trofeu de preț. Dintr-o dată pupilele i s-au mărit, atenția i-a fost captivată, inima îi venise în gât, iar pe șira spinării începuse să curgă o sudoare rece, femeia de la brațul domnului elegant era Iulia. Când revenise în oraș? Cu câteva ore în urmă vorbise cu ea la telefon și îi spusese că mai are de stat circa 14 zile, iar acum o vedea aici, în restaurant, la brațul unui bărbat. Nu-i venea să-și creadă ochilor, nu înțelegea de ce îl mințise, pentru că era clar că asta făcuse în urmă cu trei ore când vorbise cu ea, îi spusese că este plecată din localitate, mai precis că nu s-a întors din delegație. Din orașul unde era plecată și până aici  nu putea veni în trei ore decât cu un avion particular. Ori ea a fost în oraș și l-a mințit? A urmărit discret să vadă unde se vor așeza noii veniți, s-a speriat când a văzut că vor veni  în apropierea lor. Fără prea multe explicații a făcut schimb de locuri cu convivul său, acum se găsea cu spatele spre ea, indiferent unde s-ar fi așezat . Nu voia să o pună într-o situație jenantă, era curios ce îi va spune mâine când va vorbi cu ea.

Ca prin farmec cina și-a pierdut tot interesul, mâncarea sofisticată aranjată cu artă pe farfurie nu a mai avut gust, băutura nu avea aromă și nici tărie. A rămas până la sfârșitul cinei doar pentru musafirul care urma să-i bage bani în buzunar. A motivat, la întrebarea tovarășului său de masă dacă a pățit ceva, că este în regulă, doar o ușoară indispoziție care speră să-i treacă repede.