Accidentul IX. Trimisul Iuliei.

 

 Bogdan, a doua zi după întâmplarea din restaurant, încă mai era supărat, faptul că o văzuse pe Iulia la brațul acelui tip din neamul lui Adonis îi lăsase un gust amar. Nu dormise toată noaptea, se frământase continuu, nu era gelos pe ea sau pe frumosul cavaler, era indignat fiindcă fusese mințit fără să fi fost neapărată nevoie de minciună. Putea foarte bine să spună adevărul, chiar dacă nu spunea nimic despre frumosul însoțitor. A fost tentat să o sune, să-i ceară explicații, s-a oprit de fiecare dată. Iulia a mințit, ei și? Are el vreun drept asupra ei? Este ea obligată să-i spună adevărul? Cine este el pentru ea? Tot căutând argumente, în minte i-a venit unul puternic și irefutabil. Biletul cu numărul de telefon strecurat de ea în buzunarul lui când se întâlniseră prima dată. În numele acelui bilet avea dreptul să-i ceară să nu mintă. Când doi oameni caută punți de legătură, este de la sine înțeles că se vor comporta corect amândoi, în cazul în care unul va încerca să-l păcălească pe celălalt, punțile lor vor deveni paralele și nu se vor întâlni niciodată, iar dacă o vor face, locul va fi prea strâmt, iar unul din cei doi, în principal cel care a trișat va cădea în gol.

    Fără să bată, secretara a băgat capul pe ușă și cu vocea înceată, parcă nu voia să alunge liniștea mormântală din elegantul birou capitonat cu piele, i-a comunicat patronului:

-Un domn vrea să vă vadă!

-Cine este? Nu primesc pe nimeni! Vrea să cumpere mobilă sau scândură?

-Nu, nu este genul!

-Spune-i să intre!

În birou a pătruns întâi un miros fin de parfum bărbătesc, prea dulceag pentru gustul lui Bogdan, apoi un bărbat de 42-45 de ani, înalt, elegant, îmbrăcat în costum cu batistă din mătase verde în buzunarul de sus al sacoului din lână englezească. Cravata fină legată în nod simplu și toate accesoriile lui arătau un om de lume, prieten al caselor de modă conservatoare.

Stăpân pe el și sigur pe impresia bună pe care o lasă de fiecare dată când se întâlnea cu persoane străine, s-a îndreptat spre  Bogdan cu mâna întinsă. Acesta, din spatele uriașului birou, i-a făcut semn să ia loc, fără a da mâna cu el. Primirea rece și neprotocolară l-a descumpănit pe Adonisul modern. A luat loc fără a se  instala comod, privea atent la patron, era convins că exista posibilitatea ca acesta să-l poftească afară din încăpere cu toată eleganța lui.

-Vă ascult!

-Vin din partea unei doamne.

-Sunteți ambasadorul doamnei? Aveți acreditări? De ce ar trebui să vă cred, cine este această femeie? Bogdan îi vorbea în zeflemea, abia suporta să respire același aer cu acest dandy plin de el.

-Nu am acreditare, sunt doar un biet mesager prins într-un joc ingrat. Sunteți dispus să mă ascultați? Adonis-ul, descumpănit, nu se aștepta la asemenea primire, părea destul de încurcat. Cum era un om care trecuse prin multe situații delicate, s-a recules, încercând să facă față ostilității afișate de gazdă.

-Întâi de toate cine este această misterioasă doamnă?

-Una care vă interesează...

-Drace!- spuse Bogdan-De unde știți dumneavoastră cine mă interesează? Sunteți duhovnicul meu, iar eu am aflat abia acum?

-Așa am fost informat, dacă am greșit, vă rog să mă iertați, mă retrag și gata.

-Stați puțin, nu mi-ați spus numele femeii.

-Oare? Iulia.

Figura lui Bogdan a rămas împietrită, nici un mușchi nu s-a clintit la auzul numelui femeii care altădată îl făcuse să trăiască emoțiile iubirii.

-Aveți vreun mesaj din partea acestei doamne?-Patronul vorbea calm, dezinteresat, deși abia aștepta să afle ce urma să-i spună acest dandy infatuat.

-Vă transmite sănătate și totodată vă roagă să nu o mai căutați, m-a rugat să vă transmit că totul a fost o greșeală pe care o regretă din tot sufletul și, vă mai roagă, să o iertați dacă v-a făcut să nutriți anumite sentimente profunde...

-Nu mi-a provocat nimic sentimental, decât un gust amar când  mi-am dat seama că sub frumusețea ei se află minciună și ipocrizie. Mulțumesc! Dumneavoastră ce rol jucați pe lângă această femeie?

-Să spunem că sunt jumătatea care lipsea din întregul iubirii ei. O iubesc, sunt de mult îndrăgostit de ea, pot spune că din copilăria noastră suntem atrași unul de celălalt. Întâmplarea a făcut să ne reîntâlnim, iubirea a reînviat, trăim o frumoasă poveste de dragoste.-Jean, ăsta era numele Adonis-ului, se uita la Bogdan cu un rânjet superior, dominator de mascul alfa, îi plăcea să se vadă în postura de învingător.

De cealaltă parte Bogdan îl privea cu ochi reci, plictisit și cu ușor dispreț, după câteva clipe de tăcere, fără nici o legătură cu discuția de mai înainte l-a întrebat intempestiv :

-Cu ce vă ocupați?

Jean Mândruță a tresărit, s-a uitat buimac la patron, nu se aștepta la o asemenea întrebare, el, domnul elegant, cu un limbaj împrumutat din saloanele franceze, să fie întrebat cu ce se ocupă? Cine se credea acest impertinent analfabet?

-V-am întrebat ceva, nu sunteți obligat să răspundeți, dar în acest fel mă veți convinge că am avut dreptate când v-am întrebat.

-Domnule, sunt un om instruit, este adevărat că momentan nu am un serviciu stabil, dar...

-Ați avut vreodată? –Lui Bogdan îi plăcea să-l tachineze, să-l tortureze, simțise că îl prinsese descoperit, era răzbunarea lui nevinovată.

-De ce mă tot întrebați? Sunt musafirul dumneavoastră...Mândruță se foia pe scaun căutând o situație prin care putea părăsi biroul. Dintr-o dată aerul din încăpere devenise sufocant.

-Stați puțin, nu sunteți invitatul meu, ați năvălit peste mine, nu v-am poftit eu.

-Da, este adevărat, însă legile ospeției spun că trebuie să vă purtați frumos cu oaspetele. Dumneavoastră v-ați purtat tot timpul ostil, v-am simțit ca pe un dușman.

-Pe vremuri ,solilor cu un asemenea mesaj, li se tăiau capul. Eu nu sunt așa de dur, vă întreb direct: sunteți gigolo?

-Recunosc, nu este o ocupație rea, se pot câștiga bani din practicarea ei, am fost o vreme asaltat de  doamne drăguțe bătrâne și mai ales pline de bani. Acum este vremea de cu totul altceva...

-Despre ce este vorba domnule?-Bogdan l-a întrerupt tăios.

-Despre iubire, despre dragostea adevărată simțită cu toată fibra și prin toți porii, trăim sublimul contopirii trupurilor și sufletelor noastre, țesem împreună o poveste a erotismului pur. -Jean închisese ochii și declama ca un actor bulevardier, uitase unde se află, dacă ar fi privit atent ar fi observat că patronul  îl privea cu desconsiderare.

Pentru Bogdan Barbu, asta și dintr-un pic de gelozie, Jean nu era altceva decât un un bărbat cu moravuri dubioase care s-a căpătuit în urma unor servicii amoroase aduse unor femei bătrâne și pline de bani. El, care se zbătuse să câștige fiecare leu, ura din suflet parveniții cărora le picase pleașcă averi nemuncite.

Dintr-o dată Iulia a căpătat altă dimensiune, de data asta una mică, insignifiantă, se prăbușise de pe soclul pe care el o ridicase, își pierduse rangul moral pe care el i-l atribuise.

Iulia și Jean o pereche împotriva naturii, așa considera Bogdan pe cei doi alături într-o poveste de iubire.

A ridicat privirea din hârtii, ochii s-au oprit pe mesagerul femeii care, puțin stingher, se așezase nepoftit pe o margine de scaun. În zeflemea și cu dispreț arătat fățiș l-a întrebat:

-Încă mai sunteți? Nu ați plecat?

-Aștept răspunsul! -Jean primise ca pe o lovitură în plex privirea și vorba patronului.

-Ce răspuns? Te rog să-i comunici doamnei că nu trebuie să-și facă griji pentru mine, deja am uitat că există. O femeie care iubește un întreținut, nu poate fi demnă de aprecierea mea. Apropo, cum vă plătește, la lună sau pe noapte? Vă plătește cu ora sau doar pentru prestația sexuală?

-Cuvintele dumneavoastră mă jignesc. Aici e vorba de dragoste, de iubire.

-Despre asta vorbesc și eu, sunteți om de afaceri, sper că v-ați negociat bine „slujba„.

-Domnule, dacă mai continuați să mă jigniți, voi fi nevoit să vă părăsesc.

-Drace, asta trebuie să faceți, să ieșiți pe ușa aceea și vă asigur că nu voi regreta nici o secundă faptul că am pierdut compania dumneavoastră!  Drum bun, domnule! Mi-ați răpit o grămadă de timp. La mine timpul este prețuit, trebuie să produc bani, din nefericire încă nu am găsit o femeie care să-mi cumpere talentele de gigolo. Adio! -Tot timpul a vorbit cu dispreț, se simțea o anumită repulsie față de persoana din fața sa.

Jean a părăsit biroul cu capul sus țanțoș ca un cocoș.

După plecarea lui, Bogdan a ieșit din birou să verifice ce se întâmplase cu scândură de ce nu era uscată la parametrii deși timpul standard necesar uscării trecuse. Totodată simțea nevoia să ia aer, discuția cu mesagerul Iuliei avusese efectul unei căni cu ceai de pelin băut fără zahăr.

În curte, lângă o stivă de scândură proaspăt gaterată, Alexandra îl certa pe șeful de echipă de la ”uscătorie” din cauza procentului mare de apă din scândura aflată în cuptor.

-Ce s-a întâmplat? –Patronul cu voce gravă s-a adresat celor doi. Cu inginera nu vorbise de câteva zile.

-Răfăilă, băiatul pe care l-ai angajat acum o lună de zile, în urmă cu trei nopți a fost beat și în loc să facă focul a dormit toată noaptea, din cauza asta în cuptor s-a produs condens și scândura s-a umezit, trebuie să o ținem încă două zile, pentru a fi bună de livrat. –Alexandra vorbise privind pe lângă Bogdan. Încă nu-l putea privi în ochi după ultima lor discuție.-Mitică, adu-l aici pe muncitorul care a greșit.

Mitică, șeful de echipă, a plecat spre cuptoare. Patronul s-a uitat la Alexandra cu reproș:

-De ce nu ai controlat zilnic umiditatea din cuptoare? Nu convenisem că asta trebuie să faci? Nici măcar nu l-ai atenționat pe șeful de la uscător să-și facă treaba. Nu veți scăpa nepedepsiți, toate greșelile voastre pe mine mă costă bani.

Între timp ajunsese lângă ei Mitică cu Răfăilă, acesta din urmă era un tânăr de 20-22 de ani nespălat și murdar, cu părul negru, des și lung, unsuros și nepieptănat, ochii blegi, privirea apatică.

Bogdan s-a uitat la omul din fața sa, apoi la Alexandra și Mitică.

-Ăsta lucrează aici?

-Da, de o lună de zile, tu l-ai angajat. –Inginera privea cu o anumită satisfacție spre patron.

-Mi l-ați prezentat voi, sau mi-ai spus că ai găsit un om pe care tu l-ai verificat și eu, credul, am acceptat angajarea fără să-l văd?

-Ai dreptate, așa s-a întâmplat, nu m-am gândit că poate fi așa de indolent.

În tot acest timp Răfăilă privea cu apatie de parcă nu era vorba despre el, ci despre altcineva.

-Mitică, mergi la Aurora la contabilitate să-ți dea o salopetă nouă pentru flăcăul ăsta. Tu pleacă la duș și fă-ți baie. Domnișoara ingineră, băiatul ăsta pentru un timp va lucra numai schimbul unu, iar după terminarea programului te ocupi de el să învețe să să se comporte în societate și să înțeleagă că aici are niște sarcini de serviciu pe care trebuie să le respecte, altfel nu-și va lua salariul sau și mai rău, își va pierde locul de muncă. Acum nu-l voi sancționa, nici nu ar înțelege de ce nu își ia salariul întreg. Sper să fie receptiv! –Bogdan s-a întors cu fața spre Răfăilă și a continuat:

-Băiete, ai să lucrezi doar schimbul unu timp de o lună de zile, după ce termini programul, în fiecare zi vei mai rămâne cu domnișoara ingineră o oră, două, cât va considera ea necesar pentru ca tu să înveți cum să te comporți în relațiile cu oamenii, dar să înveți și care îți sunt sarcinile de serviciu, ai înțeles?

Privind tâmp, băiatul a dat din cap aprobator și a scos un sunet ce semăna cu „îhî”.

-Nu prea ai înțeles, sper ca într-o lună de zile să înțelegi mai multe. Să nu mai vii niciodată beat la serviciu, ne-am înțeles?

-Îhî!

-Băi, ne-am înțeles?-Patronul începuse să-și piardă răbdarea și ridicase tonul ca un bubuit de tunet.

Răfăilă a tresărit și, parcă, trezit dintr-un vis urât a răspuns:

-Da, am înțeles șefu*!

Toți au rămas uimiți când a auzit vocea lui clară și hotărâtă. Bogdan a văzut atunci că băiatul e viclean, nu este chiar prost. A mai privit odată la cei doi muncitori, apoi a plecat. Nu se grăbea, înțelesese încă un lucru, trebuia să pregătească bine oamenii dacă vrea rezultate bune. Îi va băga pe toți în cursuri de perfecționare, o va plăti suplimentar pe Alexandra să se ocupe de instruirea lor.

Ar fi vrut să caute și un economist bun care să le predea câteva lecții de management, până la urmă organizarea și conducerea unei întreprinderi începe de la muncitor, șef de echipă, șef de brigadă, etc.

Întors la birou, binedispus acum că a găsit o soluție bună pentru rezolvarea problemei celei mai spinoase, adică a productivității muncii, a cerut secretarei să facă două cafele, apoi pe mobil a sunat-o pe Aurora, rugând-o să vină până la el. În așteptarea femeii, începuse să socotească cât îl va costa născocirea sa.

-Bună ziua șefu*! Am venit! Contabila înflorea în fiecare zi de când lucra în firmă. Începuse să se îmbrace elegant, fără a fi provocatoare. Rochiile sau bluzele ei niciodată nu erau generoase în decolteu, iar lungimea fustelor era undeva la jumătatea genunchiului. Doar brațele erau dezgolite mai sus de cot. Machiajul era discret sau lipsea cu desăvârșire. Buzele cărnoase erau tot timpul roșii de la natură, fără a se folosi de ruj.

-Ia loc, Aurora!-Bogdan, printr-un gest elegant, a arătat unul din cele două fotolii dispuse în jurul unei măsuțe joase aflată în apropierea barului. Așezați comod, cu cafele fierbinții din care ieșeau aburi plini de arome în fața lor, Barbu se gândea la problema care  îl frământa, în timp ce Aurora, contrariată, nu înțelegea scopul invitației. Observa doar că patronul era într-o formă bună.

-Aurora, vreau să-mi spui dacă putem finanța doi profesori cu câte 100 de lei pe seară timp de 30 de zile calendaristice. Vreau să fac un program de pregătire a muncitorilor, atât profesional cât și social.

-Trebuie să fac calcule să verific balanțele, apoi vă comunic. Aurora era cumva decepționată, de mult aștepta un cuvânt plin de curtenie din partea lui. Deși se apropia anul de când o vizita, niciodată nu trecuse peste banalități și discuțiile oficiale cu ea. Doar Alisia i-a spus odată că Bogdan a făcut aprecieri la adresa frumuseții ei.

-Aurora, nu fii contabilă! Vreau un răspuns aproximativ.

-Da, ne putem permite, nu este un efort bugetar mare. Aurora a spus ca pe o poezie, știa totul pe din afară, cifrele erau viața ei.

-Cum te înțelegi cu Dode Zamfir? -Barbu deturnase special discuția.

-Nicicum, telefonează înainte, apoi vine o ia pe fată și o aduce acasă la ora stabilită. Cred că și el s-a răcit, a înțeles că între noi nu mai poate să se reînnoade un fir rupt. Nu-l condamn, într-un fel îl admir că a reușit să treacă peste toate necazurile avute. Nu a fost vinovat, știu asta, nu l-am condamnat, nu-l pot ierta pentru  violența verbală și faptul că m-a lovit. Alisia se înțelege bine cu el, îl respectă și încearcă să-i facă viața frumoasă. Știți ce i-a propus fata? Nici mai mult nici mai puțin decât să se recăsătorească. A zâmbit și i-a răspuns că este o idee bună și se va gândi la ea. Trebuie să mai spun că este foarte apreciat la locul de muncă, patronul i-a oferit 5% din acțiuni, iar salariul este pe măsură.

-Ce părere ai dacă i-aș cere să vină să țină câteva ore de instruire cu salariații? Te-ar deranja? –Bogdan, aparent nepăsător, urmărea cu atenția mimica feței femeii.

-Nu m-ar deranja, de mult nu mai tresar la auzul numelui său sau la vederea sa. Îmi este indiferent și cred că și eu lui îi sunt la fel. Suntem doar părinții Alisiei.

-Mulțumesc Aurora mi-ai fost de un real folos. Trebuie să găsim o formă legală pentru a fi plătiți aceea care vor instrui personalul. Te ocupi de asta, da?

-Am înțeles, mă voi ocupa, de altfel intră în sarcinile mele de serviciu. Vă mulțumesc pentru cafea!