marți, 17 decembrie 2013

Stiri de ultima ora. XXVI



            Obisnuiti-va sa ne vedeti despartiti, spunea C. Antonescu ziaristilor in urma cu ceva timp, era vorba despre el si Ponta. Asta este o stire care trebuie disecata putin.
La auzul acestei expresii data pe gura de onor Presedintele PNL am ramas stupefiat. Cine va da d-le Antonescu dreptul sa mintiti poporul votant USL, de ce anul trecut nu ati spus maselor largi care va aclamau pline de incredere in proiectul dvs. si al PSD, ca toata aceasta Uniune Social Liberala nu este decat praf in ochii prostilor?
De ce ati venit cu tertipuri si minciuni pentru a imbrobodi masele de oameni satui de o guvernare iresponsabila din timpul lui Boc si MRU, cand stiati bine ca nu aveti capacitatea de a conduce o alianta, in care orgoliile si de o parte si de alta erau foarte mari? Sigur la fel de vinovat este si “prietenul” dvs. V. Ponta care, in calitatea sa de Prim Ministru nu a gasit intodeauna formulele cele mai bune de a comunica deciziile ce urmau a fi luate de guvern. Poate ca nu s-a sfatuit de fiecare data cu dvs.,dar asta nu inseamna ca nu va puteati intalni si discuta fara sa va puneti poalele in cap prin televiziuni, valabil pentru amandoi si pentru ceilalti trepadusi care umblau cu batul prin gard, trepadusi ce fac parte din ambele partide mari la care, se mai adauga si mandria ranita a micutului PC.
            Daca in fiecare seara la ora 6, vine cucul si canta cate-n luna si-n stele este numai din vina ambilor lideri ai USL, aici as spune ca mai multa vina ar avea V.Ponta care s-a lasat descoperit de cateva ori, dandu-i posibilitatea Basescului sa puncteze, ba chiar sa-si trimita aghiotantii in strada pentru a protesta impotriva guvernului Ponta. Am avut un soi de lehamite cand l-am vazut pe Funeriu strigand jos Guvernul, cata ipocrizie?
Spargerea USL-ului va duce in mod sigur la faramitarea actualei puteri si la intarirea opozitiei in special a Miscarii Populare, daca acum C. Antonescu este ca si ales Presedinte, in urma ruperii aliantei nu mai sunt sigur ca va castiga. Oamenii nu vor putea avea incredere intr-un lider care, a avut o actiune distructiva in cadrul unei aliante.
            Nu ati fost votati pentru a va iubi, nici pentru a imparti acelasi apartament de bloc, nici macar pentru a va zambi frumos, ati fost votati pentru a indeplini promisiunile facute in campania electorala, pentru a imbunatati viata celor 20 de milioane de locuitori si nu pentru ai minti inca odata. Voi sunteti paiul de care s-a agatat Romania, rupeti acest pai si tara se va scufunda si mai mult.
            Cineva spunea ca vom fi ocupati de nemti, ori de americani, oricare va veni, soarta noastra nu poate fi mai rea decat acum, poate ceva mai buna. Cine suntem acum? Sclavii Europei suntem, nu strambati din nas, asta este realitatea, 3 milioane de romani lucreaza peste granite unde presteaza cele mai umilitoare munci, de la cules de capsuni si legume, la ingrijitoare la cine stie ce batrani, ori bolnavi, carora le care plosca si tucalul. Scriu cu lacrimi in ochi aceste randuri, asa ca d-le Antonescu, nu vreau sa ma obisnuiesc sa va vad singur, vreau sa va vad cu Ponta alaturi, asa ati cersit votul, asa v-am votat, imi sunteti dator mie si celorlalti oameni de buna credinta care au mizat pe doi oameni ce construisera o alianta si se laudau cu integritatea lor; sper ca USL-ul nu a fost construit numai pentru a intra in Parlament, daca este asa votul meu si al multor altii va merge in alta parte, iar eu voi fi nevoit sa strig : “Jos Ponta, jos Antonescu”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...