28 aprilie anul de gratie
2014, ziua în care mă prezint, inarmat cu un bilet de trimitere de la medicul
de familie si piciorul drept pe care il
târam după mine strîngand din dinţi de durere, în secţia de Geriatrie-Gerontologie
a Spitalului Judeţean Damboviţa, înca de la început sunt primit cu zâmbetul pe
buze de catre o asistenta, mai târziu aveam să aflu că este chiar asistenta
şefa; aceasta s-a interesat
dacă sunt programat, iar după confirmarea mea si verificarea ei in registrul cu programări, s- a dispus
internarea intr-unul din saloanele secţiei, imediat a aparut o infirmieră care
m-a condus la pat.
In salon, totul sclipea de
curăţenie, noptierele albe din lemn, curate si incapatoare, paturile cu saltele
noi, cearceafuri albe, pături din lâna bine scuturate de praf. Am încercat să
fiu cârcotaş şi să caut prin colţurile sub paturilor „celebrele”pânze de păianjen, să găsesc un cusur în
modul în care se inchid, ori nu se inchid geamurile, totul era perfect, mă
gândeam că nu poate fi aşa, trăim în Romănia, trebuie să găsesc ceva care să-mi
demonstreze ca de fapt nu este altceva decât spoială; am vărsat intenţionat apă
pe jos, apoi am chemat infirmiera, careia i-am spus că din greşeală am vărsat
apa, fata, tanara si zâmbitoare, a luat mopul, a şters apa, mânuia mopul mult
mai bine decât E. Udrea, apoi m-a intrebat la fel de zâmbitoare dacă mai am
alte probleme. M-am ruşinat de comportamentul meu, dar vroiam să văd, ce numai
văzusem până atunci.
Încă din 2011 când am fost
internat la cardiologie, am observat unele schimbări în bine în ce priveşte
comportamentul personalului sanitar, mai apoi in 2012 la secţia de
boli-infecţioase am găsit sub conducerea doamnei doctor Fuşcă un personal
medical bun, dar surpriza de la secţia de geriatrie-gerontologie a depaşit cu
mult ceea ce eu speram să se intâmple vreodată în jefuita noastră tară.
După instalarea mea la
pat, a venit o asistentă care mi-a măsurat tensiunea şi pulsul, s-a interesat
de starea mea generală de sănătate, apoi m-a asigurat că voi fi chemat de d-na
doctor Popescu Ioana, pentru consult şi tratament. Ceva mai tărziu asistenta a revenit
la patul meu, pe langă uniforma impecabilă şi zămbetul discret , cuvintele
amabile erau cireaşa de pe tort, invitaţia la d-na doctor a sunat ca o
invitatie la cel mai bun prieten.
M-am prezentat la şeful secţiei, dr. Popescu, aceasta cu faţa luminoasă, cu
ochii sinceri şi binevoitori m-a chestionat cu privire la boala mea, am răspuns
la întrebări, apoi am fost supus unui control amănunţit, pentru o mai bună
edificare am lăsat d-nei doctor un dosar cu istoricul bolilor mele. D-na doctor
Popescu m-a asigurat că voi beneficia de toate condiţiile de tratament de care
dispune spitalul, iar acolo unde spitalul nu „poate” susţine anumite
medicamente, va trebui să le cumpăr.
Trec peste faptul că o
mare parte din medicamente le-am cumpărat, bine era să fie asigurate de CAS, nu
sunt, pentru asta nu este vinovată conducerea sectiei de geriatrie, nici pentru
faptul că măncarea este sub orice critică.
Încă odată, conditiile din
secţia de geriatrie, comportamentul cadrelor medii, infirmierelor si a
medicilor este demnă de spitalele
europene. Am vazut un slogan de campanie electorală care suna aşa : “voi
aduce Europa in fiecare casă”,
ei bine, în secţia unde am fost internat, Europa a venit in toate saloanele
adusă de DOAMNA DOCTOR POPESCU IOANA. Felicitări d-na doctor! Nu vreau să dau
nume de asistente, aş putea numi pe Lory, pe Cristina, pe Luminiţa, ori pe
Tatiana de la infirmiere, dar deja simt că am făcut o nedreptate, toate, dar
absolut toate, merită toate felicitările.
Nu
ştiu cât de bine a făcut tratamentul
aplicat, dar în mod sigur terapia prin cuvânt şi comportament a personalului
este definitorie, deci se poate.
D-le Ministru al
Sănătăţii, puneţi şi dvs. banii, că personalul a pus profesionalismul şi
sufletul, e păcat să nu-i ajutaţi, e păcat să nu ne ajutaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu