Scrisoarea lui Traian Băsescu către fratele său Mircea

               
                               Dragă Mircea,
                  Îmi pare rău pentru ce păţeşti, dar nu te pot ajuta cu nimic. Cum dracu ai putut tu om în toată firea, comandant de navă, să te laşi prostit de un puradel, de un copil aproape analfabet, mă uitam la tine şi nu te recunoşteam, te încolţise, ştergea pe jos cu tine, îmi era mie ruşine de cât de slab erai. Unde e fratele meu care dădea cu toţi de pământ, ce s-a întâmplat cu tine? Ce dacă primiseşi bani de la ei, erai fratele meu, trebuia să-i dai pe uşă afară, să chemi poliţia, DNA-ul, nu ştiai că ai sprijinul meu nemijlocit? Acum nu te mai pot ajuta, trebuie să stai închis, ăsta este semnalul trimis de mine către justiţie.
                Ai văzut ce le-am făcut în discursul meu? Aşa se prosteşte ţara, le-am spus că aleg justiţia, era normal să fac aşa. Închipueste-ţi ce s-ar fi întâmplat să nu te aresteze, toată lumea ar fi sărit în capul meu, toţi ar fi cerut demisia mea pe motiv că te protejez, aşa cu tine arestat sunt un adevărat incoruptibil, sunt omul care îmi jertfesc familia pentru a consolida justiţia. Sunt  un adevărat erou. E adevărat că mai sunt unii pe la diferite televiziuni care arată imagini cu mine şi Maria în mijlocul romilor, este chiar un moment în care celebrul de acum Bercea Mondialul pune o mahmudea la gâtul Mariei, voi vedea cum ies şi din asta.
Mircea, voi încerca să trag cât mai multă spuză pe turta mea din povestea asta, altfel, ăştia mă aduc lângă tine. Problema este urâtă rău, nişte copii au făcut ce nu au putut face 7,4 milioane de oameni în 2012. Observ cum mulţi fug de mine, mă părăsesc, simt că se dărâmă şandramaua, din ce, în ce, sunt mai singur, nu mai pot ieşi să dau indicaţii, să fac pe deşteptul, nu am cum, atâta timp cât tu eşti după gratii şi pe piaţă circulă acele înregistrări. Nu îmi dau demisia, deşi, aşa ar trebuii, nu pot să plec acum, ăştia m-ar priponi imediat, mai trag de timp, poate se mai limpezesc apele. De scăpat, nu te pot scăpa, te-am ţinut în braţe cât am putut, de acum gata, s-a terminat. Treaba este să ai grijă acolo, să nu îţi facă felul ţiganii, nu şti niciodată pe cine plătesc să te atace. Eu încă mai sper să nu ajung lângă tine, îmi este totuşi teamă că se strânge laţul.
Nu prea mai este credibilă nici chestiunea cu neamestecul meu în treburile justiţiei, au început să amintească treaba cu :"nu e bine domnu chestor" şi alte poveşti vechi, încerc totuşi să mă menţin pe poziţie, cât timp, nu ştiu, deja Kodruţa este foarte suparată, dealtfel şi Livia, probabil că vor urca sacii în căruţa celui care va veni din noiembrie, iar pe mine mă vor arunca, aşa cum l-am aruncat eu pe Roman.
Până ne vom întâlni, te las cu speranţa unei zile de mâine mai bună decăt azi, dacă nu pentru tine, măcar pentru mine.