Accidentul. Necunoscuta

    

    Era o vreme câinoasă. Bogdan a  îmbrăcat un pardesiu impermeabil, iar pe cap și-a pus pălăria din pâslă de culoare gri închis. A deschis ușa, de afară a pătruns un aer rece și umed de început de octombrie. Un brumărel nervos, capricios și plin de el adusese niște nori negri, grei și joși, simțea că întreg universul se supărase, era trist, plumburiu și fără suflet.

 Nu avea  o țintă precisă, plecase de acasă doar pentru liniștirea sufletului pustiit de vitregiile timpului. În stația de tramvai lume multă aștepta  un mijloc de transport. Frigul îl pătrunsese până la oase, ploua continuu și cu nesimțire, ploaia deasă măruntă umedă și rece, ce părea cernută cu sita de făină, îi intrase în suflet. De cauza frigului își ridicase gulerul lat al raglanului, pălăria cu boruri mari , puțin trasă pe ochi nu-i dădea posibilitatea să vadă prea departe. Se mișca într-un mic cerc. Erau prea mulți oameni pentru un adăpost așa de mic cum era acela din stație. A ridicat privirea, în fața lui era un înger de femeie. S-a uitat atent, femeia îi părea foarte cunoscută. Avea senzația că îi știa numele, că se jucaseră  în nisip pe când erau copii, iar mai târziu se ținuseră de mâini pe aleile parcului din apropiere casei sale. Femeia nu părea să-l cunoască, se uita prin el, peste el, privirea ei nu se oprea pe chipul său. Dacă ea nu îl cunoaștea, el chiar o cunoștea , o știa de mică? Ori a visat-o? Să fie plăsmuirea lui? Ea este femeia pe care el o căuta de atâta amar de ani și căreia îi dăduse fel de fel de înfățișări? Ea era cu adevărat? A găsit-o? Îi era teamă să-i adreseze vreun cuvânt.

Dacă îl refuza, dacă îi vorbea sictirit. Mai bine să nu-i  vorbească  și să încerce să afle cine este. Hotărât a ridicat privirea spre locul unde o văzuse, nu mai era, dispăruse. Disperat a început să o caute printre zecile de călători din stație, în zadar, parcă intrase-n pământ. Se pierduse ca o nălucă, nu rămăsese nici o urmă, doar un ușor miros de parfum fin. 

Uimirea de a fi întâlnit femeia pe care el chiar credea că o caută îl făcea să aibă îndoieli, chiar se întreba dacă a fost în fața sa sau mintea i-a luat-o razna? Fusese în transă cât timp se gândise la frumoasa cunoscută-necunoscută, în acest timp tramvaiul trecuse, timpul zburase, ploaia se oprise. Obosit, dezamăgit și plictisit de viață, a băgat mâinile în buzunarele raglanului, apoi a plecat pe jos spre casă cu gândul ca în drum  să bea un coniac tare  să-i  încălzească oasele ude și înghețate.

     A intrat în restaurant, era unul de fițe, a mers la bar  a comandat un pahar de whisky fără gheață, l-a dat de dușcă. A căutat cu privirea printre meseni, voia să găsească o cunoștință, mai avea poftă de încă un pahar, însă voia să-l bea împreună cu un prieten , avea chef să discute despre nimicuri, să filozofeze despre viață, să descânte paharul cu băutură. În locul unui prieten a văzut fețe de tineri blazați, alții visători, dar toți plictisiți, nu aveau nicio grijă, erau duși în lumea lor. O pereche de dansatori  se legănau în ceva ce putea fi numit dans. Fata cu sânii uriași, siliconați, aproape se urcase pe tânărul ei partener , acesta o căra ca pe o povară, o târâia după el încet, molcom, resemnat. Dacă nu i-ar fi văzut mișcându-se nu ar fi știut că sunt vi, păreau niște zombi cărora le plăcea vacarmul, pentru că muzica nu era muzică, era un zgomot teribil cu un bas care îi bătea direct în inimă.

A băgat mâna în buzunar să plătească, știa că are ceva mărunțiș, a scos  banii, printre bancnote i-a atras atenția o hârtiuță de blocnotes care avea scris pe ea un număr de telefon, însă nici un nume. A pus bilețelul într-un buzunar ferit, nu știa al cui este, dar se hotărâse ca odată ajuns acasă să verifice cui îi aparține.

    În casă căldura l-a învăluit în mod plăcut, doar hainele ude îi stricau confortul A intrat în baie să se dezbrace de hainele îmbibate cu apă ce-i înghețaseră până și sufletul, apoi s-a băgat sub duș, simțea nevoia ca apa fierbinte să-i biciuie pielea, să alunge frigul ce-l pătrunsese până la oase. A făcut un duș fierbinte, apoi îmbrăcat cu halatul de casă s-a așezat comod pe canapea în fața televizorului. Imaginea femeii, din stația de tramvai, îl obseda, nu putea să urmărească banala emisiune de la televizor unde o pițipoancă cu rochița până la fund încerca să spună ceva într-o română aproximativă. Necunoscuta din stația de tramvai devenise un fel de Fată Morgana, ar fi vrut să o prindă, să afle cine este, să o întrebe de ce-l bântuie. Ceața necunoașterii făcea imposibilă aducerea ei în prim planul scenei. Rămânea tot timpul ascunsă după un colț de nori, de acolo îl privea cu ochi poznași. Somnul l-a cuprins pe nesimțite, moș Ene i-a închis ochii, l-a legănat ușor ca pe un prunc și...noapte bună! S-a trezit dimineața, dormise  acolo cu televizorul  în funcție, era proaspăt și odihnit , doar gâtul îl durea puțin, semn că nu dormise chiar în cea mai bună poziție.

La serviciu ziua a trecut în aceeași rutină plictisitoare, în firmă nu se mai schimbase nimic de mult timp. Prins cu rezolvarea diferitelor treburi uitase de întâmplarea din ajun. 

Soarele era strălucitor în acea după amiaza de toamnă, parcă și fețele oamenilor aveau un zâmbet mai larg; razele calde ale astrului zilei, strecurate printre frunzele ruginii ale castanilor de pe marginea trotuarului, pătrundeau  acolo unde în ajun îi plouase, adică în sufletul lor. Îi plăcea să meargă pe jos, să se oprească în dreptul vitrinelor pentru a admira exponatele. Odată în dreptul unui magazin cu confecții de damă a avut impresia că manechinul expus e viu, chiar se mișca, a intrat în incintă să se convingă dacă visează, sau e real. Era decoratoarea care monta exponatele. După părerea lui putea rămâne ea pe post de manechin, succesul vânzărilor ar fi fost garantat. Avea un corp perfect de zeiță, așa cum este pictată Afrodita de către William Adolhe Bouguereau, pictură ce se găsește în muzeul d*Orsay din Paris, aceleași rotunjimi se vedeau prin rochița fină și transparentă .

Câteva zile mai târziu se pregătea să bage niște rufe în mașina de spălat (cum era singur trebuia să facă de toate),a luat pantalonii pe care-i îmbrăcase când plouase și care adunaseră destui stropi murdari, înainte de a-i băga în mașină a întors buzunarele pe dos să nu se întâmple să spele ceva ce îi trebuia, așa a găsit bilețelul cu numărul de telefon. L-a luat și l-a pus în scrumieră. După ce a pornit mașina s-a retras în living cu hârtiuța pe care era notat numărul  gata să sune să văd cine este proprietarul lui.   A format, de la celălalt capăt al firului nevăzut robotul l-a înștiințat că abonatul nu poate fi contactat să revină. Și-a văzut mai departe de treburi până seara când așezat pe canapea i-a apărut în față ea. Era femeia pe care o căuta, l-a privit cu milă, așa cum te uiți la un animal rănit, hămesit și neajutorat.

”-De ce nu m-ai sunat?

-Când să te sun? Nici măcar nu am numărul tău. -Era buimac, părea că se întâmplă aievea.

-Ți-am dat numărul, nu l-ai găsit? Ori l-ai pierdut? A doua șansă nu o mai ai. Gândește-te bine!”

Până să răspundă, să mai zică ceva, frumoasa femeie  dispăruse. Acum  știa al cui era numărul de telefon găsit.

Hotărât a luat telefonul mobil și a sunat din nou, același robot cu voce de femeie i-a răspuns calm și imperturbabil, „Nu poate fi contactată, reveniți mai târziu”. Îi venea să sune continuu până când robotul s-ar fi enervat, s-a liniștit singur, roboții nu sunt oameni, sunt mașini, dacă s-ar enerva ar fi vai de noi. Bine că sunt, așa cum sunt!

Dimineața s-a oprit o clipă în fața oglinzii, bărbatul din apele oglinzii cu părul alb, încărunțit mult prea devreme era ca o zăpadă în mijlocul verii, sprâncenele bine conturate, genele lungi și ochii mari căprui -verzi, îl privea cu insistență, chiar îl urmărea, dacă mișca puțin capul îl mișca și el, atunci a făcut o grimasă urâtă, instantaneu și el l-a imitat, a zâmbit, nu putea să fugă de propria persoană.

Înainte de a ieși pe ușă a sunat din nou la numărul necunoscut, spre surprinderea lui robotul dispăruse, suna, la al treilea sunet o voce ce putea foarte bine să cânte în corul îngerilor a binevoit să-i răspundă. 

-Da, cine sunteți și ce doriți?

-Sunt un ins care a găsit în buzunar numărul ăsta de telefon. A vorbit cu o voce în care se simțea surprinderea și emoția.

-V-ați uscat hainele?

-Da, sigur că da. A trecut ceva vreme.

-De ce nu m-ați căutat până acum?-Vocea angelică devenise dumnezeiască, avea o asprime dulce, suavă. Dacă și Dumnezeu ceartă păcătoși care ajung  la El cu  vocea necunoscutei de  la telefon, atunci tot să păcătuim.

-Am sunat de câteva ori, din păcate am vorbit doar cu robotul, atât de mult am vorbit cu el, că mă așteptam să-mi reproșeze: ”iar ai sunat?”. Nu a făcut-o!

-Știți de ce v-am dat numărul?

-Nu, dar aș fi fericit să aflu.

-V-am văzut așa de  meditativ și transpus că mi-ați amintit de un prieten drag pe care l-am pierdut în copilărie, din nefericire pentru mine la el a rămas ceva al meu. Niciodată nu am mai recuperat acel bun. De atunci sunt o rătăcită prin lume, caut ce am pierdut, precum Ion transformat în pasăre ce îl caută pe fratele său Cucu.

-Ce ați lăsat așa de preț de nu mai puteți recupera?

Femeia a oftat, apoi a răspuns sec:

-Inima. M-am îndrăgostit pe când eram foarte tânără, cred că aveam 15 ani, fluturii îmi ocupaseră stomacul, zburau în dezordine zi și noapte, somnul dispăruse, pofta de mâncare pierise. Mă gândeam doar la el, pe el îl vedeam tot timpul, la el mă închinam, era icoana mea, zeul meu, Făt-frumosul meu, viața mea. Nu trăiam decât pentru a visa la el. Cu greu mă puteam concentra la școală, acasă mama se îngrijorase. Într-o zi m-a luat de mână și m-a dus la doctor. Era o doctoriță tânără, după ce m-a consultat pe toate părțile, s-a uitat la mama, a zâmbit în colțul gurii, apoi a zis:

-„Doamnă, să vă trăiască, fata dumneavoastră e sănătoasă nu are nici o boală trupească, boala ei e boală sufletească, e de la inimă, iubește, este îndrăgostită până peste cap. Nu am eu leacuri pentru asta, în altă parte e vindecarea fetei”.

-De ce îmi spuneți toate astea? -Voia să știe mai multe, era doar intrigat cum de îl alesese pe el.

-V-am spus de ce. În stație deși părea că nu vă văd, v-am urmărit cu multă atenție, am văzut cum mă priveați. Atunci m-am hotărât să vă las numărul de telefon și să dispar. Dacă am greșit, uitați această convorbire și nu ne vom mai auzi. Vocea avea inflexiuni armonice cântate șoptit, părea că venea din neant.

-Nu, nu ați greșit. Vă mulțumesc! Mi-ați ghicit gândurile. Și eu pare să vă cunosc dintotdeauna. Da, atunci în stație v-am urmărit, simțeam că sunteți o cunoștință veche al cărui nume deja îl cunosc.

-Care este numele?

-Iulia, dragoste, blândețe, dar de la Dumnezeu.

-Cum? De unde-l știți? - Vocea ei devenise umană, apăruse curiozitatea

-Nu știu de unde? Îl știu și gata.

-Aș vrea să ne întâlnim, cred că avem un trecut comun. –Glasul ei blând și melodios implora, dorea cu adevărat întâlnirea.

-Sunt de acord. Mâine după amiază la ora 4 unde vreți dumneavoastră.

-Lângă ceasul de la Universitate, e bine?

-Da, e foarte bine.

-Atunci, pe curând-mai spuse îngerul și convorbirea s-a întrerupt.

A doua zi s-a pregătit pentru întâlnire, s-a  spălat îndelung de parcă voia să alunge toate gândurile negre și s-a bărbierit cu grijă să nu rămână nici un peticuț de piele neras.

    A pornit mașina, rar o folosea, dar acum mergea la o întâlnire. Conducea atent și fără viteză mare, tocmai traversa  zebra când în fața mașinii a sărit o fată, cu toată frâna pusă brusc, nu a putut-o evita,  a lovit-o. A coborât repede din mașină, fata era căzută pe o parte, din cap se scurgea un firicel de sânge, piciorul drept era îndoit sub ea. A sunat imediat la 112, a informat poliția și ”Salvarea”. Fetei i-a ridicat puțin capul, a pus haina lui sub capul fetei, iar cu batista a încercat să oprească curgerea sângelui. Îi era teamă să o miște, să nu-i facă mai mult rău. În câteva minute un echipaj ”SMURD” și poliția au ajuns la fața locului. Fata a primit îngrijiri medicale, apoi a fost urcată pe targă și băgată în ambulanță. Cu sirenele pornite mașina salvării a demarat cu scrâșnet de pneuri.

Inspectorul de la circulație împreună cu agenții din subordine au făcut măsurătorile, apoi au chestionat martorii, doi bătrânii care văzuseră cum se întâmplase accidentul au povestit cu lux de amănunte.

-Spuneți-mi dacă mașina circula cu viteză?-Întrebarea era de rutină, însă menită să aducă lămuriri.

-Nu, nu circula cu viteză, mergea domol, atunci se schimbase semaforul, știu cu precizie pentru că voiam să traversez.

-Spuneți că mașina a trecut pe verde, era dreptul ei de a circula?

-Da, asta spun, fata a apărut de nicăieri, a venit în fugă și a sărit în fața mașinii, șoferul abia a avut timp să frâneze, însă impactul a avut loc, copila a fost trântită pe asfalt. Atunci șoferul a coborât din mașină și a dat primul ajutor fetei. -Bărbatul s-a oprit din povestit, a ridicat ochii spre agent, apoi cu un oftat a continuat:

-Ceasul rău, a tras-o ața, mâna nevăzută a sorții a împins-o în fața mașinii, sper să se facă bine! -bătrânul și-a făcut semnul crucii.

-Dumneavoastră,-agentul s-a întors spre celălalt bătrân care era câțiva metri mai departe-, dumneavoastră ce ați văzut?

În câteva cuvinte a explicat la fel ca și tovarășul său cum s-a petrecut nefericitul accident.

Ofițerul de poliție cu fiola-n mână a mers la șofer și l-a rugat să sufle . Testul a fost negativ, nu băuse.

-Trebuie să mergeți la poliție să dați o declarație .

A urmat echipajul de poliție, odată ajunși la secție a dat declarația, apoi, după întocmirea formalităților a fost lăsat să plece.

Emoțiile prin care a trecut au făcut să uite motivul pentru care plecase de acasă.

După ce a ieșit din clădirea poliției s-a așezat pe banca din fața secției. A trecut în revistă tot ce își amintea despre accident. Nu înțelegea cum fata a putut fi așa de inconștientă să sară în fața mașinii?  Părea că vrea să meargă la întâlnirea cu destinul, se grăbea, îi era teamă să nu întârzie, a ajuns pe patul spitalului. Trebuia să meargă la spital să văd ce se întâmplă cu accidentata, cum se simte, dacă și-a revenit. Odată urcat în mașină și-a amintit de întâlnirea cu necunoscuta, a sunat-o să-i spună  de ce nu a mai ajuns la spital, era sigur că plecase de la locul întâlnirii. Telefonul a sunat, iar de la celălalt capăt a răspuns nesuferitul robot. Femeia nu era acasă, iar număr de mobil nu avea. Cu încă o supărare în suflet a plecat spre spital.

 Va urma

Mulțumesc pentru poză:topcosmeti