Primarul XIV

  -Domnule senator, cum aţi intrat în mocirla asta, dumneavoastră, un parlamentar, carevasăzică, un ales al neamului? Domnule, pentru mine nu mai prezentaţi interes, sunteţi un mic peştişor, aştept  să văd, că înţelegeţi situaţia în care vă găsiţi şi veţi aduce în prim plan, pe aceia care v-au împins la astfel de fapte. Aştept să-mi spuneţi câţi bani aţi dat  preşedintelui partidului , asta mă interesează, poate nu aveţi probe împotriva lui, pentru că  ştiu să se acopere, dar măcar modul în care lucrează să-mi spuneţi. Domnule Tânjală, fiţi foarte atent la ce vă spun, dumneavoastră deja sunteţi condamnat, daţi-mi rechinii în mână şi veţi scăpa ieftin, altfel, puşcăria vă mănâncă. –Sântion îl privea cu ochi reci, avea faţa ca de peşte mort, buzele rămăseseră  înţepenite într-un rânjet de satisfacţie, senatorul era terminat, îi plăcea să-l tortureze, să-l perpelească pe toate părţile.-Dacă vreţi să daţi declaraţii, adică să scrieţi tot, cum a fost, fără să omiteţi nici măcar o virgulă, puteţi face acest lucru, dacă nu vreţi, e dreptul dumneavoastră, dar nu veţi mai pleca  acasă, veţi dormi la noi, vă asigur că nu suntem cele mai ospitaliere gazde.

  -Scrieţi domnule senator, dacă nu vreţi, să nu pierdem timpul! Domnule Tânjală, vă reţin până mâine dimineaţă, apoi sper să obţin un mandat de arestare pe numele dumneavoastră. Nu vă înţeleg, puteaţi scăpa uşor,dar pentru asta trebuia să ne ajutaţi puţin, în primul rând să-mi spuneţi cum v-a corupt Sprinţaru,pentru că el a fost capul răutăţilor şi apoi pe şefii dumneavoastră de la senat şi partid care v-au obligat să cotizaţi cu sume mari de bani. În acest fel puteaţi să luaţi o pedeapsă cu suspendarea executării pedepsei. Vă priveşte, eu am fost înţelegător şi v-am oferit variante de lucru, le-aţi ignorat.

De acum vă voi ignora şi eu. Vă anunţ în mod oficial că relaţiile noastre vor fi ca de la anchetator la anchetat şi tot în acelaşi mod vă comunic că sunteţi acuzat de  luare de mită. Ne vedem dimineaţă, sper ca patul din arest să nu vi se pară prea tare, un inconvenient de care se plâng toţi „oaspeţii” noştri. Nici aerisită nu cred că este, dar una peste alta ,cam asta meritaţi acum.

Tânjală pusese capul în pământ, nu era pregătit  să suporte atâta umilinţă . Până acum umilise el pe toţi cei care se aflau sub el ca funcţie, sau care veniseră cu cereri în audienţă. Îi venise rândul, un agent de poliţie l-a preluat şi încătuşat, înainte de a ieşi pe uşă, din spate, procurorul i-a strigat:

   -Îţi dau temă de gândire pentru noaptea asta. Luluţa a dat declaraţii complete, plus că a făcut o hartă exactă cu locul unde se află ascunse înregistrările, am remarcat trei lucruri la fătuca asta, care pare aşa o piţipoancă la prima vedere, are talent la desen, povesteşte coerent şi este ingenioasă, ştii unde ascunsese dischetele? Într-o nişă din cavoul mamei ei, acolo de regulă se aprind lumânări, uşiţa era încuiată cu un sistem cu cifru, ce să mai continui, avem tot. Ei, dar acum marea surpriză, îţi aminteşti de Dalida, de secretara ta?

Ea ţi-a dat lovitura de graţie! Tânjală, nu cunoşti legenda lui Samson şi Dalila? Rău! Ea te atenţionase că va fi Dalila ta, într-un fel a jucat cinstit, doar că tu nu ştiai povestea. Cât vei sta la răcoare să citeşti, să citeşti mult, aşa nu vei mai cădea în capcane ieftine. Nu te mai reţin, sunt sigur că abia aştepţi să ajungi în arest, apoi singur cu gândurile tale să le pui în ordine.

   Cu mâinele încătuşate şi însoţit de doi agenţi a fost scos din sediul DNA pe uşa din faţă. Procurorul avusese grijă să fie anunţată presa că un parlamentar va ieşi încătuşat din sediul DNA. Televiziunile se mobilizaseră, circul de la DNA asigura ratingul.

   Când s-a deschis uşa şi a văzut mulţimea de jurnalişti care aproape că îl sufocau cu întrebările lor, a înţeles dintr-o data prăpastia dintre Tânjală care intrase în sediul DNA cu câteva ore mai înainte şi Tânjală care ieşea acum  încătuşat ca un criminal periculos, sau un animal fioros. Însoţitorii lui păreau că nu doresc să treacă prea repede prin marea de ziarişti ahtiaţi de senzaţional, ori senatorul arestat era un eveniment de primă mână pentru prăfuita lor urbe, îl ţineau pe loc pentru a-i prelungi chinul şi umilinţa. Întrebările curgeau din toate părţile, Tânjală nu auzea nimic, urechile îi pocneau, avea o cefalee care îl chinuia, tensiunea o luase razna. Ar fi vrut să leşine, să nu mai vadă, să nu mai audă. Se gândea la familia lui prin ce momente trece acum. O întrebare i-a sunat în urechi, a privit speriat la fata blondă cu ochi mari, albaştri şi curioşi, avea o privire rea:

   -„Domnule senator, de unde aţi avut banii când v-aţi deplasat în Tanganyka pentru a salva ţânţarul Anofel?”

Nu i-a răspuns, numai necazuri îi adusese acea deplasere insolită şi acum partidul îi cere banii pe care îi cheltuise în Africa.

Gardienii în loc să se grăbească să-l scoată din clinciul presei, zăboveau, probabil voiau să prelungească, supliciul pentru Tânjală şi satisfacţia pentru procuror şi presă. Prin această expunere  procuratura şi aceia care o patronau îşi arătau muschii, dar şi puterea de a umili , de a înjosi, de a arăta cine este stăpânul, cine face jocurile, cine este la butoane. Presa era mulţumită că va face rating, iar prostimea, uşor de manipulat, jubila văzând că au început să aresteze  rechinii; sperau că lucrurile se vor  reaşeza în România şi tot ce fusese furat va fi recuperat de la bandiţii de politicieni. Bieţii oameni, ei sperau într-o lume mai dreaptă, deşartă speranţă.Nimic mai fals, totul era circ fără pâine. Arestările în direct erau făcute, special, pentru a adormi vigilenţa maselor, cu aşa zisele dosare mari de corupţie. De fapt marii rechini, aceia care devalizaseră România, erau în continuare liberi şi se bucurau de imensele averi dobândite ilicit , fără să fie deranjaţi cu întrebări indiscrete de anchetatori.

Greu moment pentru Tânjală în clipa în care a pătruns în celula întunecoasă, după ce gardianul îi provocase o adevărată sperietură când  deschisese uşa. Gardienii trăgeau, în mod intenţionat, cu putere  zăvoarele, pentru ca sunetul lor să se înfigă în inima bietului arestat.

După ce ochii s-au obişnuit cu semiobscuritatea din cameră a distins trei priviri rele, duşmănoase  care îl fixaseră de când intrase în celulă.

Unul dintre ei, cu mustăţile mari, negre, cu ochii mici neastâmpăraţi, cu fruntea încruntată şi glasul ca un bubuit de tun, l-a întrebat , având mereu ochii fixaţi în ochii lui:

   -Te-am văzut la televizor când te-au arestat, eşti senator, ai?

  -Da sunt , dar cum m-aţi văzut la televizor că aici nu aveţi? –Tânjală era nedumerit, i se părea straniu.

  -Nu te-am văzut noi, ne-a spus Gimy , gardianul, a zis aşa :”bă, vedeţi că vă aduc în cameră un grangur mare, este senator, să aveţi „grijă” de el”. I-a zi, ai ceva bani la tine?

   -Nu am, când m-au percheziţionat au oprit banii.

   -Erau mulţi „moşule!? –Lui Gheară, aşa era poreclit tâlharul care-l chestiona pe Tânjală , îi aruncau ochii fulgere.

   -Nu, nu erau mulţi, trei mii de euro, îi ţineam ca mărunţiş pentru diferite probleme care s-ar fi ivit .

  -3000 de euro, mărunţiş?! Moşule, eşti nebun?-Mână-Lungă, un vlăjgan de vreo 35 de ani, cu o claie de păr roşcat şi o barbă nerasă, roşie ca focul, părea că nu are gene şi sprâncene din cauza culorii galben pal ca paiul de grâu copt, avea nişte ochi urâţi, albicioşi şi o uitătură crucişă. –Dacă ştiam că ai atâţia bani în buzunar îţi luam gâtul. Ăsta, pe care l-am ucis, nu avea decât trei sute de lei şi o batistă din mătase cu miros de parfum franţuzesc. Al dracu nenorocit,era îmbrăcat la patru ace, elegant şi pedant, credea-i că este burduşit cu mii de euro. Scârba! Nu am vrut să-l omor, doar să-i iau bani. M-a simţit , m-a prins de mână şi a vrut să mi-o rupă, noroc cu tovarăşul meu care era pe aproape, acesta l-a lovit cu bastonul pe la spate, dar de frică nu a dat tare, doar cât să-i distragă atenţia şi să slăbească strânsoarea, atunci am scos cuţitul şi l-am înjunghiat uite aici şi Mână-Lungă a arătat cu nonşalanţă locul unde îi înfipsese cuţitul. Sângele a ţâşnit direct pe faţa mea, l-am gustat, era puţin sărat, însă mie mi s-a părut dulce, eram bucuros că îl doborâsem.

Trei ore mai târziu eram arestat.-Nu se simţea nici cel mai mic regret, nici pentru faptul că luase viaţa unui om, nici pentru că ajunsese din nou în puşcărie.

   -Nu ţi-a fost milă să bagi cuţitul în el?-Tănjală, naiv, punea întrebări care îl puteau pune în pericol.

   -E simplu moşule! Dacă nu-l omoram eu, mă omora el, sau mă turna la poliţie.

   -Acum vei fi condamnat la ani grei de închisoare. –Senatorul nu înţelegea liniştea lui Mână –Lungă.

   -Se vede că eşti primar...

  -Nu, sunt senator! –A răspuns ritos Tânjală, i se părea jignitor să i se spună că a fost un amărât de primar.

-Nu ai înţeles! Bă, voi ăştia finuţi cu şcoală multă sunteţi tare proşti când ajungeţi în puşcărie. Primar, aici, înseamnă că eşti pentru prima dată închis.

-Da? Aşa? Aveţi dreptate!-Senatorul înţelesese că viaţa din interiorul arestului are alte valori decât cele din libertate.

   -Senatorule, am 35 de ani, şti câţi ani am fost liber până acum? Îţi spun eu, că nu şti. De la 16 ani de când am fost pentru prima dată la şcoala de corecţie, am stat liber, adunate  zilele şi lunile, cam trei ani, restul am fost în puşcărie.

   -Bine mă, dar nu vă învăţaţi minte ? Greşeşti o dată, de două ori, dar te potoleşti la un moment dat.-Tânjală, credul, încerca să le facă morală.

  -Spune-mi parlamentarule, câte legi ai făcut pentru a da o şansă celor care ies din închisoare să găsească un loc de muncă? Să-i apere de acuzaţiile nedrepte? Îţi spun eu: nici una. Eşti un ipocrit la fel ca toţi ceilalţi politicieni. Am ieşit din puşcărie de fiecare dată cu dorinţa de a găsi un loc de muncă, nu conta unde, putea fi la salubrizare , la spălat de maşini, cu ziua la sapă, oriunde, doar să nu mă mai întorc la bulău. De fiecare dată când îmi găseam un serviciu şi se afla că vin din închisoare, mi se înscena că am furat ceva de la locul de muncă sau mă provocau să lovesc pe vreunul dintre colegi. Eram dat afară. Ajungeam iar pe străzi, singur, fără bani, începeam să fur pentru a putea trăi, inevitabil eram  arestat. Intram din nou pe poarta de unde plecasem hotărât, să nu mă mai întorc. De aproape 20 de ani stau mai mult în detenţie decât afară. Acum m-am asigurat că voi fi încarcerat cel puţin 14-15 ani. Nu îmi este teamă, nu regret nimic, asta este steaua mea.

Prima dată am fost arestat la vârsta de 16 ani pentru tentativă de viol. Eram complet nevinovat. Mă întorceam de la antrenament, făceam box, când am auzit, seară fiind, ţipete dintr-un hol al unui bloc. Am intrat  temător înăuntru, am văzut trei tineri care voiau să violeze o elevă. Când m-au văzut, au sărit pe mine , iar unul dintre ei m-a lovit în cap cu o rangă, o ţeavă, ceva dur. Au fugit, în fuga lor au luat şi fata cu ei. I-au promis o sumă  mare de bani, dacă va declara că eu am vrut să o violez şi ei au salvat-o. Au ameninţat-o că în caz că nu va va face cum spun ei , o vor omorî, pentru că ei nu vor păţi nimic , părinţii lor fiind procurori, judecători şi mahări din poliţie.

La anchetă şi mai târziu în instanţă fata şi cei trei au declarat că eu am vrut să violez fata, aşa s-a întâmplat că dintr-un cavaler gata să scap pe Dulcineea din ghearele răilor, am ajuns în boxa acuzaţilor, apoi în şcoala de corecţie.

În şcoală am învăţat să fac tâmplărie, am fost un copil cuminte, gata să ajut, să învăţ pentru a ajunge mai repede afară la familie.

A doua lovitură am primit-o când, arestat fiind, mi-a murit tatăl, el era singurul care aducea bani în familie. Mama a rămas cu ceilalţi doi fraţi mai mici fără nici un ajutor.

Am suferit mult când ne-a părăsit tata, mama era bolnavă, avea o pensie de 300 de lei. Am refuzat  să mă mai caute  cu pachete, eu aveam ce mânca, dar ei, fraţii mei, ce mâncau, dacă mama îmi aducea mie? În sfârşit, m-am eliberat şi am căutat un loc unde să muncesc. M-am angajat în tâmplăria unui patron. I-am spus de unde vin, a zis:” bine, te angajez cu o jumătate de normă pe zi”. Adică mă ponta 4 ore, deşi eu lucram 8,9 şi chiar 10 ore pe zi. Pentru restul orelor mă plătea separat cu bani în mână fără să mai treacă prin statul de plată. Într-o zi am văzut  colegii mei cum vindeau nişte scândură, iar banii i-au băgat în buzunar. Din teama că ar putea arunca pe mine că am înstrăinat scândura, i-am pârât patronului. Acesta i-a chemat la el şi le-a pus în vedere să nu se mai întâmple asemenea fapte că îi dă afară. Colegii şi-au dat seama că eu i-am pârât şi s-au hotărât să mă piardă.

Câteva zile mai târziu au dat foc la o grămadă mare de rumeguş uscat amestecat cu talaş, chiar când eram eu la fumat. Cum locul de fumat nu era departe de depozitul de rumeguş, au aruncat pe mine că eu am produs incendiul. Focul s-a propagat cu repeziciune, au venit pompierii  cu maşinile şi au stins incendiul când focul ajunsese la stivele de scândură.

Din nou am fost arestat nevinovat. Eram un om ghinionist. În trei luni de la eliberare eram din nou priponit. Să o scurtez, după a doua eliberare nu am mai găsit de lucru, deja ajunsesem recidivist.

Casă nu aveam, viitorul îmi era sumbru. De fiecare cracă a pomului vieţii de care m-am prins s-a dovedit a fi fragilă,se rupea cu mine, cădeam în gol, eram într-un coşmar din care nu puteam scăpa. Îmi pare rău pentru tipul pe care l-am omorât, nu-l cunosc, nu ştiu dacă era vreunul dintre cei care îmi distruseseră viaţa sau era unul cu viaţa distrusă  ca a mea. Nu voi afla niciodată. Acum sunt un om rău, pentru câteva clipe am devenit patetic, nu te lăsa păcălit de vorbele mele, deşi adevărate, nu mai au nimic în comun cu mine, omul de azi. Nedreptăţile au făcut un animal din copilul naiv care am fost. Mână-Lungă a oftat din adâncul sufletului său, apoi privirea, care fusese blândă cât vorbise, devenise dintr-o dată fioroasă ca a unui animal sălbatic care stă la pândă, era încordat gata să sară asupra prăzii. Nu am prieteni, nici nu-mi doresc, lucrez singur, în puşcărie nu suflă nimeni în faţa mea.

   -Nu ai obosit băi, Mână-Lungă?-Gheară îl privea în faţă provocator.-M-ai plictisit, destul pentru azi, mi-ai face un serviciu, dacă până mâine nu mai scoţi nici un sunet.

  -Băi gulie, cu mine vorbeşti? Mână –Lungă se făcuse ca un rac fiert, ochii îi ieşiseră din orbite.-Tu vrei să o „frigi”cu mine?

-  Nu, nu vreau să te rănesc, îi răspunse zeflemitor Gheară.

  -Cum mă? Îţi este teamă că îmi strici moaca? –În timp ce vorbea, Mână-Lungă se ridicase de pe pat şi mergea spre Gheară cu mâinile în buzunare. Când a ajuns în faţa adversarului, roşcatul i-a zis:

  -Uită-te în ochii mei, spune-mi, ce vezi?

În următoarea clipă de neatenţie a brunetului, fără să scoată mâinile din buzunare Mână –Lungă i-a tras un cap în plină figură, Gheară a căzut ca un bolovan, în cădere s-a lovit cu umărul de marginea de fier a patului. A rămas întins pe ciment. Celălalt  arestat, care tăcuse până atunci, a încercat să-l ajute pe Gheară să-şi revină. Fulgerător dreapta lui Mână-Lungă l-a lovit cu un upercut în bărbie, i-au clănţănit dinţii în gură, din cauza loviturii, s-a clătinat pe picioare şi s-a prins în cădere cu mâinile de capul patului. Era ameţit, dar rezista pe picioare, deşi era posibil să nu fie pe deplin conştient.

Tânjală se făcuse mic într-un colţ al celulei, nu scotea nici un cuvânt, ar fi vrut să nu mai respire, i se părea că face un zgomot prea mare şi ar fi putut să-l deranjeze pe Mână –Lungă.

Au trecut minute bune de linişte. O linişte apăsătoare în care se simţea frica în toată hidoşenia sa.

Gheară începuse să mişte o mână, cu mare greutate a dus-o la cap. Şi-a pipăit faţa şi nasul din care se scurgea un firicel de sânge.

Blajinul, aşa se numea ce-l de-al treilea arestat, se aşezase pe pat şi privea tâmp spre Mână-Lungă, care, se uita fix într-un punct din perete , părea că nu vede pe nimeni, era într-o lume doar a lui.

Cu greu Gheară s-a ridicat de jos, s-a uitat cu teamă la roşcatul lui adversar, apoi a mers la chiuvetă şi s-a spălat de sânge.

  -Eşti bine?

  -Da stăpâne! De acum poţi să dispui de mine cum vrei, voi fi sclavul tău.

  -Senatorule, ai ceva de comentat? –Întrebarea era pusă de Gheară, gata să sară pe cineva pentru aş potoli furia.

  -Stai jos mă!  Să nu mai scoţi o vorbă până nu îţi spun eu! Clar? Iar de parlamentar să nu vă prind pe niciunul că vă luaţi! Înţeles?

  -Înţeles şefu, au strigat într-un glas cei doi.

  Sântion era binedispus, se vedea după  rânjetul larg  care împodobea gura lui puţin strâmbă rămasă în urma unei pareze faciale.

Fostul şef  DNA îl ţinuse numai în ciocul opincii , nu-l suporta  pe Sântion pentru că nu răspundea la comenzile politice. Când şeful lui a demisionat, mai mult a fost demis, în urma constatării că teza de doctorat a fost plagiată în proporţie de peste 4%, a fost cea mai mare bucurie pentru el.

Mereu se lăuda cu doctoratul lui şi cu handbalul practicat în tinereţe. Era un tip masiv, fostul lui şef, când călca, te aşteptai să iasă apă din asfalt. Plângeau scările când el cu toată greutatea urca treptele.

S-a dus bosul, odată cu el şi Zenobie, tâmpitul, ştia că este urmărit şi s-a mai lăsat mituit. A fost o pleaşcă pentru cei care nu-l sufereau. Acum e arestat, ţinut la secret.

  -Domnule Tânjală, cum a fost noaptea petrecută la noi?

Bietul senator încă mai era speriat de cele văzute în celulă. Nu închisese ochii de frica lui Gheară.

 -Ce vreţi să vă spun domnule anchetator? Sunt la mâna dumneavoastră, spun tot, spun şi laptele pe care l-am supt de la mama. -Într-un gest de umilinţă maximă, Tânjală a căzut în genunchi în faţa lui Sântion,  a prins mâna procurorului şi cu lacrimile şiroind pe obraji a început să o sărute.Procurorul nu şi-a tras mâna, îl excita noua situaţie, se simţea Dumnezeu, îl îmbăta puterea, fie şi asupra unui singur om. Ştia că de acum senatorul va fi o cârpă în mâna lui şi îl va stoarce ca pe o lămâie.

  -Ridică-te Tânjală, ai înţeles cine este Dumnezeul tău. Află că îţi sunt singurul prieten, un prieten adevărat, spune-mi tot ce ai făcut, spune-mi cum i-ai dat bani liderului de partid. Să nu mă minţi, să-ţi descarci sufletul şi conştiinţa, eliberează-te de toată mocirla acumulată, dă-mi-l pe mână pe bosul vostru, pe tine oricum nu te mai scapă nimeni, ia-i lângă tine pe toţi, cu menţiunea că tu, dacă vorbeşti, vei putea scăpa mai uşor.

  -Două ore a scris Tânjală, a scris tot despre afacerea cu Sprinţaru şi bonus tot ce ştia despre liderul de partid şi despre liderul grupului din senat. Nu avea dovezi, dar ştia despre actele de corupţie ale celor doi. Tânjală, laş de felul lui, a înţeles că trebuie să-i lingă picioarele procurorului dacă voia să scape ieftin. Ce-i păsa de şeful partidului, chiar dacă îl făcuse senator? Să plătească! La fel să plătească şi liderul grupului  din senat şi-l aminteşte cum îi striga pe holurile Parlamentului: „băi, să-mi aduci din Africa o bucată de fildeş, fiţe-ar ţânţarul al dracului”. Nu-i adusese, nu găsise de vânzare, negru de furie liderul îi ceruse bani : „dacă nu ai găsit fildeş, să-mi dai bani, auzi bani, voi vă plimbaţi şi eu să flămânzesc pe malul Mării Negre!