Treziţi-vă domnule Ion I. C. Brătianu!

   Prin somaţia trimisă de Departamentul de stat al SUA Parlamentului României pentru retragerea unui proiect privind modificările la legile justiţie, România a suferit o gravă ingerinţă a unui stat străin în  treburile sale interne.

  Parlamentul României nu este nici mai bun nici mai rău decât în alte state ale lumii, la fel ca şi în America sau Europa, este ales de electoratul, bun sau rău,al ţării noastre . Sigur că electoratul cel mai „inteligent, cel mai versat nu se prezintă la urne la un loc cu plebea, ei contestă alegerile după ce acestea se încheie. Asta am spus-o în treacăt.

 România conform Constituţiei este :”stat  naţional, SUVERAN şi INDEPENDENT,unitar şi indivizibil”.

  Prin urmare imediat după ce comunicatul departamentului SUA a fost făcut cunoscut în România, reprezentanţii statului au luat poziţie conform cu statul României.

Primul a fost preşedintele Iohannis care, din înaltul funcţiei sale, a condamnat cu mânie amestecul unui departament străin în modul în care se legiferează în România. Am admirat pentru prima dată cum etnicul german, ajuns în fruntea statului român, luptă pentru independenţa statului nostru.  Nu a putut trece peste umilinţa la care a fost supus Parlamentul României, ţara noastră ca stat independent.

Cineva mi-a suflat că Preşedintele încă se gândeşte, că aşa este el mai greoi, ardelean sadea şi sas pe deasupra că încă nu a luat poziţie, dar că până la sfârşitul mandatului va zice ceva, probabil : "Sărut mâna herr Trump!"

  Liderii opoziţie în Parlament s-au dezis de declaraţia făcută de Dragnea şi Tăriceanu care, în numele Parlamentului au condamnat ferm comunicatul departamentului de stat considerându-l ca un amestec în treburile interne ale altui stat, motivul: au fost două: 1) comunicatul(protestul) lui Dragnea şi Tăriceanu nu a fost supus la vot în plenul Parlamentului. Protestul liderilor celor două Camere ale Parlamentului a fost unul justificat şi menit să arate tuturor partenerilor că suntem încă un stat suveran şi independent.  2) Comunicatul departamentului de stat al SUA, conform liderului grupului parlamentar al PNL Raluca Ţurcan din Camera Deputaţilor şi al altor parlamentari din PMP şi USR , este binevenit, iar liberalii îşi doresc cât mai multe ingerinţe străine, dar mai ales americane în treburile interne ale României. Prin aceste adeziuni ale opoziţie se întăreşte ideea de colonie a ţării noastre. „Salutăm poziţia exprimată de departamentul de stat al SUA  adresată Parlamentului României privitor la noua tentativă a majorităţii toxice de a afecta independenţa justiţiei şi lupta anticorupţie”, a spus Ludovic Orban preşedintele PNL.

  La 11 aprilie 1924 liberalii, prin vocea lui Ion I. C. Brătianu, au cerut scoaterea Partidului Comunist în afara legii, pe motiv că susţinea că Basarabia ar trebui să treacă de URSS. Eu reiterez că Brătianu a avut dreptate atunci. Liderii care conduc PNL cer SUA să vină să ne conducă recunoscând în ei, în americani, pe singurii stăpâni ai României demni să conducă şi să legifereze în Parlamentul nostru.  Prin aceste declaraţii de slugărnicie şi de pupincurism faţă de licuriciul cel mare, liberalii şi opoziţia în general se descalifică de la rolul lor de reprezentanţi ai poporului şi trec în tabăra celor care susţin transformarea României în colonie. Prin urmare  Domnule Brătianu, pentru asemenea poziţie nu ar trebui să vă scoateţi propriul partid în afara legii?

  Congresul American a făcut destule legi proaste, însă ministerul român de externe nu a dat nici un comunicat prin care să-şi exprime îngrijorarea. Statele Unite ale Americii au cea mai mare datorie publică din istoria tuturor ţărilor, iar cel mai mare creditor al ei este China. Nu a fost problema noastră, nu ne-am arătat îngrijorarea. Niciodată noi nu ne-am arătat îngrijorarea pentru agresiunea de care a dat dovadă SUA faţă de unele ţări din Orientul Mijlociu. Vor sări unii cu gura pe mine că acolo sunt terorişti, poate că aşa este, dar populaţia civilă cu ce a greşit? Statul Isis cine naiba l-a înfiinţat, sau în urma cărei agresiuni?

  România este  conform Constituţiei : Stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Cum suntem stat suveran şi independent Orbane când tu aplauzi ingerinţa altui stat în treburile noastre interne? Facem legi proaste? Asta facem de 28 de ani. Nu este bine? Cereţi SUA să îşi asume stăpânirea asupra României, devenim cetăţeni americani şi ajutăm legal la plata datoriei externe a SUA, nu cum a procedat Băsescu şi Boc în 2010 când mai mult de 10 miliarde de lei au fost daţi cu împrumut americanilor, bani pe care în mod sigur România nu îi va mai vedea returnaţi. Acum suntem pistonaţi să cumpărăm rachete Patriot, în fond tot un împrumut.

M-am săturat să tot văd pupincurişti de licurici mai mari şi mai mici, m-am săturat să văd vânzători de ţară, m-am săturat să văd politicieni care îşi denigrează poporul, deşi ei nu au primit decât o treime din votul electoratului. Aici vor sări unii că ei nu au fost la vot şi nu acceptă politica majorităţii, de ce nu aţi mers la vot, aţi fost mai deştepţi, mai intelectuali decât prostimea care a votat? Ştiu, nu aţi avut cu cine vota, foarte bine, aţi fi mers la urne doar pentru a vă anula votul, astfel aţi fi sancţionat penalii de politicieni care au câştigat alegerile. Vă daţi seama cum ar fi sunat atunci când se anunţa rezultatul scrutinului, pe lângă cele câteva milioane de voturi valide ar fi fost încă alte câteva milioane de voturi anulate, atunci aţi fi fost îndrituiţi să luaţi poziţie. Lipsind de la vot v-aţi pierdut acest drept. Trebuia să ieşiţi masiv să împiedicaţi alegerea PSD, de ce nu aţi făcut-o? Asta nu înţeleg.

  PS. O ultimă ştire: europarlamentarul Cristian Preda a cerut în Parlamentul European să i se retragă dreptul de vot României în Consiliul Uniunii Europene. Ruşine Preda!!!!!!!!!!!!!!!. Cred că ăsta este un alt atac la suveranitatea României. Aude cineva?

Nu deschiderii graniţelor pentru aducerea de forţă de muncă străină

  „Deschideţi graniţele să vină muncitori străini să muncească în România”, asta au cerut companiile străine care operează în ţara noastră

.

  Încă mai avem multă forţă de muncă care lâncezeşte şi care poate fi folosită în activităţile companiilor, aceasta îşi omoară timpul între: la umbră vara şi cârciumă iarna, vorbesc de beneficiarii ajutoarelor sociale.

Aceşti oameni au fost obligaţi de stat să stea la umbră atunci când au fost trimişi acasă cu ordonanţa şi timp de 1-2 ani au primit salarii gratuite. Toate aceste pomeni au fost făcute pentru ca salariaţii să închidă ochii la furturile care se făceau prin privatizările frauduloase a întreprinderilor unde îşi desfăşuraseră activitatea. Aceste ajutoare ar trebui să înceteze, iar oamenii să fie reînvăţaţi să muncească. Nu putem încuraja parazitismul. Sunt de acord să plătim ajutoare unor oameni care chiar nu pot să se ajute singuri şi pe cale de consecinţă, nu ar putea munci.

  Pe vremuri existau cooperative intitulate :”Munca invalizilor”, aici îşi desfăşurau activitatea nevăzătorii, cei cu probleme locomotorii etc., ei confecţionau, coşuri, perii, mături, diferite împletituri. Oamenii trebuie să muncească, să nu primească bani gratuit, nu-i umiliţi, nu sunt cerşetori, redaţi-le demnitatea de oameni! Primăriile nu folosesc nici 30% din potenţialul celor care primesc ajutoare sociale.

Iisus Hristos a atras atenţia unui ucenic, care ducea în fiecare zi un peşte unui om sărac : „ du-i o undiţă, a zis Mântuitorul, să-şi pescuiască zilnic singur peştele pentru hrana lui.”

Aşa va trebui să procedăm şi cu aceşti asistaţi social.

  Nu TREBUIE SĂ DESCHIDEM GRANIŢELE pentru a primi forţă de muncă din afară, trebuie să reuşim să ne readucem acasă pe cei peste 4 milioane de români plecaţi în bejenie. Pentru aceasta va fi necesar ca patronatele să înţeleagă că a venit timpul să plătească salariaţii conform cu pregătirea şi aportul adus la venitul societăţii. Nu se poate ca preţurile să fie ca afară şi plata românilor să fie mizeră. Am cocoloşit destul de mult marile societăţi, a venit timpul să bage mâinile, umflate de grăsime, adânc în buzunare şi să plătească pe aceea care prestează muncă în folosul lor. Nu mi s-a părut corect ca liderii de sindicat să apere patronatele, în detrimentul salariaţilor din spinarea cărora şi-au făcut uriaşele averi.

  Familiile românilor suferă prin cele străinătăţuri făcând cele mai umilitoare munci, copiii lor suferă acasă, iar patronii cer să vină în ţară muncitori străini, probabil chinezi şi din Asia de sud-est.

Ştiu că guvernul, prin ministerul muncii, a lansat programe, care vin în sprijinul calificării muncitorilor necalificaţi, cu alocări importante de sume băneşti.

  Ceva este în neregulă, deşi guvernul a lansat aceste programe patronatele străine, cele româneşti sunt anemice, cer totuşi muncitori străini. Dacă mai primim în ţară câteva milioane de chinezi, singaporezi, malaiezieni, etc. plus ce imigranţi arabi va mai aduce Iohannis cu prietena lui Merkel vom ajunge o ţară în care românii vor fi minoritari, iar numele patriei noastre probabil va fi schimbat în consecinţă. Încă suntem majoritari în mai mult de 85% din teritoriul României, dar dacă vom accepta doleanţele lor oraşele şi satele noastre vor deveni cosmopolite. Se urmăreşte desfiinţarea fiinţei naţionale, la care se lucrează, trebuie să recunosc, de mult timp. Reprezentanţii acestei murdării a României sunt: H.R.Patapievici, Cărtărescu, Liiceanu, Braia, mai este un istoric al cărui nume îmi scapă, nu l-am putut reţine, etc.

Printr-un amestec de etnii, România va putea fi şi mai uşor supusă, bogăţiile ei mai uşor furate, iar în final aici vor fi depozitatea reziduurile alimentare şi umane, România ar deveni un fel de groapa Glina a Europei şi a SUA.

  Poziţia ministerului muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a fost tranşantă: „nu deschiderii graniţelor pieţii muncii”, avem destulă forţă de muncă internă şi cu posibilitatea atragerii de forţă de muncă dintre milioanele de români emigraţi peste graniţă. Dar pentru aceasta există un singur impediment, patronatele trebuie să plătească.

Somaţia trimisă de ministerul de externe al SUA Parlamentului României.

  Sunt nostalgic, când mă gândesc la „minunatele, fructuoasele, educaţionalele” vizite ale Victorie Nuland la Bucureşti. Ce frumos ştia severa subsecretară de stat să pună pe coji de nucă atât pe premierul României, dar mai ales pe Preşedintele ţării. Cum le arăta ea cu băţul graficele economice şi dintr-o listă lungă cu nume, care ar fi politicienii indezirabilii sau patronii autohtoni care încurcă corporaţiile străine să pătrundă pe piaţa românească. Şi cum le ordona ca toate acele persoane să dispară şi ce minunat dispăreau graţie zelului frumoasei zeiţe Themis, unii ar zice Kovesi, e treaba lor. Frumoase vremuri, romantice, sigur, mai era aşa pentru ison şi ambasadorul SUA la Bucureşti, acesta se răţoia în general la miniştrii.

  În acele vremuri încă mai speram că România mai are o uşoară independenţă, că Parlamentul era recunoscut  ca garant al democraţiei româneşti. Parlamentul României a primit o somaţie de la ministerul de externe al SUA  prin care acesta, ministerul american, cere, impune, ordonă Parlamentului român SĂ RESPINGĂ  MODIFICĂRILE PROPUSE LA LEGILE JUSTIŢIEI. Urmează o serie de motive prin care încearcă să justifice această somaţie insolită.

Protocolul şi cutumele diplomatice internaţionale stipulează clar modul în care instituţiile ţărilor străine pot lua legătura între ele. Spre exemplu: ministerul de interne român poate lua legătura doar cu ministerul de interne francez şi prin el, cu ajutorul lui să rezolve o anumită problemă. La fel ministerul de externe nu poate lua legătura decât cu ministerul omolog dintr-o altă ţară.

Nefirească era şi hălăduirea prin birourile celor mai inalţi demnitari ai statului a Victoriei Nuland o subsecretară de stat care în mod normal ar fi trebuit primită de un subsecretar de stat din cadrul ministerului nostru de externe. Când venea în România, madam Nuland, devenea stăpâna de facto a Ţării noastre, toţi mergeau la ea şi luau lumină precum mahomedanii la Mecca.

  Dintre toate ingerinţele în treburile interne ale ţării noastre, de departe cea mai umilitoare este somaţia ministerului de externe american în problemele Parlamentului României. Parlament ales în mod democratic, dar pe care noi, o parte dintre noi, am ales să-l bârfim, să-l calomniem, să-l desfiinţăm ca potenţă. De unde au început toate acestea? Amintesc în treacăt de Băsescu şi continui cu Iohannis .

Dar indiferent de modul cum este perceput Parlamentul României, aceasta înseamnă că în România există libertatea cuvântului şi a opiniei. Nimeni nu este urmărit penal pentru că a spus că: „parlamentarii sunt nişte penali”, am citat din cuvântarea lui Iohannis ţinută în faţa demonstranţilor în ian 2017.

  Somaţia ministerului de externe al SUA demonstrează încă odată, dacă mai era nevoie, că România este colonie americană, prin urmare îl somez pe Trump să-şi asume oficial faptul că România este colonie a SUA.

Parlamentul României are două posibilităţi:

11)      Legiferează aşa cum consideră el fără să ţină cont de recomandările ministerului de externe american (secretariatul de stat, găsesc vreunul care îmi reproşează că nu aş şti cum se numeşte la ei ministerul de externe). Prin aceasta va demonstra că România este încă sau cel puţin mai are o urmă de independenţă.

22)      Parlamentul să trimită pachetul cu proiectele de modificări pe legile justiţie ministerului de externe american, iar parlamentarii vor face o lege prin care dizolvă Parlamentul ca instituţie rămasă fără obiectul muncii. Astfel vom avea legile făcute direct de către stăpâni. În acest mod îi scutim şi pe ei să ne certe de fiecare dată când legiferam greşit, adică nu facem legi conform cu instrucţiunile primite de la partea americană.

Cu durere în suflet am scris acest articol, din zi în zi văd cum se degradează viaţa politică şi socială. Luptele intestine fără sens dintre instituţiile române, tocmai din cauza ingerinţelor străine în treburile noastre interne, au dus la o Românie sleită de puteri, fără orizont, fără o direcţie clară. Dacă un partid ales în mod democratic încearcă să facă ceva bun, apar de peste tot hiene gata să ceară desfiinţarea acelui partid şi condamnarea liderilor săi. O precizare, dacă un individ este vinovat de încălcarea legii să fie condamnat, indiferent de sex, religie, etnie sau  partid ar face parte.

Domnilor parlamentari demonstraţi că sunteţi reprezentanţii poporului, că aveţi poporul în spate şi procedaţi ca adevăraţi bărbaţi de stat, dacă sunteţi în stare, dacă nu, PLECAŢI!

Liderul liberal Ionel Dinu cere în instanţă desfiinţarea PSD

  Un membru marcant al PNL a înţeles bine cum e cu politica şi că în condiţiile actuale nu vor putea bate în veci PSD şi atunci a luat taurul de coarne şi s-a adresat instanţei civile. În solicitare Secretarul General adjunct al PNL Giurgiu a cerut dizolvarea PSD pe motiv că nu şi-a respectat programul de guvernare. Foarte bine, aşa trebuie să facă opoziţia, să folosească toate armele pe care le au la îndemână, mai ales dacă ideologic şi doctrinar stau prost.

Ionel Dinu, secretarul general adjunct PNL Giurgiu, este un soldat adevărat, a înţeles că partidul său a rămas fără muniţie, a rămas fără uniformă, este nud, golit de conţinut, în această situaţie, la fel ca soldaţii români la Mărăşeşti care au pornit la luptă doar în izmene, el a ieşit la atac fără izmene, în fundul gol şi a cerut instanţei să facă ceea ce ei, liberalii, nu sunt în stare, adică să scoată PSD din lupta politică.

Orice cetăţean se poate adresa justiţie în nume propriu sau în numele unei organizaţii, partid etc. Ionel Dinu are acest drept, nimeni nu îl contestă, dar, părerea mea, e bine ca înainte de a face o plângere în instanţă să te consulţi cu un avocat, altfel rişti să cazi în propria capcană şi să te faci de c...

Sigur că domnul Dinu şi-a asumat acest risc, cum de altfel şi-a asumat riscul şi Orban când îi cerea demisia lui Dragnea pe motiv de care este mai penal. Orban uită că procesul lui nu s-a terminat, abia a trecut de fond, e drept că a fost achitat, dar la recurs poate fi încălţat cu toate clanţele pe care le dă (lustruieşte) pe la GDS, DNA şi pe la poalele lui Kovesi.

Liberalii nu au o direcţie, de la desfiinţarea USL sunt ca o frunză în vânt, fuziunea cu PDL, prin care s-a încercat albirea acestora, a dus în final la murdărirea ideii de liberalism. Se tot pitesc sub pulpana lui Iohannis, dar nu observă că acea pulpană nu ascunde nici goliciunea marelui Sas, este aşa de despicată că se văd cele două case pierdute în instanţă.

Revin la acţiunea domnului liberal Dinu, acest domn uită că programul de guvernare este pe patru ani şi nu a trecut nici măcar unul de la alegeri. O parte din program deja se derulează, că măsurile vor fi bune sau rele, urmează să le vedem în timp.

  Mie mi-ar fi plăcut ca PNL-ul să fii fost un partid solid ideologic şi doctrinar, cu idei clare prinse într-un program şi atunci când observau deraieri din partea social-democraţilor şi au fost asemenea greşeli, să fii venit cu contrapropuneri să le supună dezbaterilor publice, iar de aici să fii ieşit legi bune pentru progresul României, că bănuiesc că asta îşi doresc, doar sunt liberali, nu?

Nimic din toate acestea, doar contre, ceva de genul : „domnule liberal, de ce nu vă place pachetul de legi pe justiţie? Dar cele fiscale? Răspuns: uite aşa, de-al dracului! Ce reproşaţi acestor proiecte? Totul, nimic nu este bun! Cum ar trebui să fie? Nu ştiu, dar aşa nu este bine, mai dă-i dracului de comunişti, huo, ciuma roşie!. Mergem în stradă, protestăm acolo, ne strigăm of-urile.” Foarte bine că se iese în stradă, foarte bine că se protestează, este un drept democratic câştigat cu sânge. Dar e bine când ai păşit pentru a protesta, să şti pentru ce o faci, nu este suficient să strigi doar jos, trebuie să spui de ce şi mai ales ce vei face dacă vii în locul lor.

  A existat o moţiune de cenzură, i-a tremurat izmenele în fund lui Orban, mult s-a temut că va trece moţiunea, atunci ar fi fost în găleată, trebuia să guverneze. Este conştient că partidul său nu este pregătit să vină la guvernare, nu au nişte idei clare şi nici un program de guvernare.

Dreapta reuşeşte să strângă în jurul ei şi să consolideze un grup talibanic, radical şi asta nu este sănătos politic. Politica este murdară, nu este făcută de fete mari, dar să nu uităm că un politician trebuie să aibă o comportre abilă, să fie şiret, dibaci, pentru a putea negocia şi a face compromisuri pentru promovarea unei anumite politici. Forţa, violenţa nu ţin de democraţie, ci de anarhie şi dictatură.

  Aseară au fost manifestaţii în capitală, pentru menţinerea ordinii a fost adusă şi jandarmeria călare, rău au făcut, acolo, printre manifestanţi, se afla o doamnă care se speriase de întrebările pe justiţie puse de membrii comisie juridice când domnia sa a candidat pentru postul de ministru al justiţiei, este vorba de doamna Cristina Guseth, altă româncă, aceasta s-a speriat de cai, spune dânsa, noi am aflat că s-au speriat caii de dânsa, voi continua să urmăresc ştirile.

  Partidele politice trebuie să se ţină deoparte faţă de aceste comportamente care tind să se acutizeze în ultima perioadă.

  Domnule Ionel, drace, suntem tizi, ar trebui să vă doresc succes, nu pot să o fac, pentru că eu nu cred în inepţii.

Prizonierul VI

  Oamenii care treceau pe la poarta Irinei începuseră să se obişnuiască cu prezenţa neamţului Iohann, transformat în românul ardelean Ion. Era vrednic şi tăcut, nu se băga în vorbă, răspundea cuviincios dacă era întrebat, altfel îşi vedea de treaba lui. Pentru cei curioşi să ştie mai multe despre modul în care se înţelegeau Irina cu sluga sa, Ion amenajase într-o cameră, de lângă grajdul în care erau caii şi vaca cu viţelul, un pat din pari bătuţi în pământ peste care pusese nişte scânduri, iar direct pe scânduri paie din secară, iar peste paie un procov din cânepă ţesut în casă. Pentru învelit îi dăduse Irina o plapumă veche, moştenită de la soacra ei, pe care o îmbrăcase cu un petic de cearceaf cusut direct de faţa plăpumii.

  Acest dormitor improvizat era doar pentru curioşii străini care voiau să ştie unde doarme Ion.

Toamna era pe sfârşite, iarna bătea curajos la poarta vremii, vântul se schimbase, Crivăţul era din ce în ce mai prezent, rarii fulgi de zăpada firavi şi jigăriţi îşi făceau apariţia, erau semne clare că în curând ninsoarea va albii totul, iar drumurile se vor troieni.

  Pe o astfel de zi, măturată de Crivăţ cu o lapoviţă care tăia obrazul cu sfichiuirile ei, Băbuică, şeful postului de jandarmi, a primit ordin să se deplaseze la locuinţa Irinei pentru a-l ancheta pe Ion. Îmbrăcat cu mantaua militară cu gulerul ridicat, privea cu disperare de pe capra şaretei distanţa care îl mai despărţea de casa femeii. Îi era aşa de frig încât, avea senzaţia că se depărtează de destinaţie, în loc să se apropie. Hainele îi deveniseră grele, iar obrajii îi îngheţaseră, mergea cu vântul în faţă, avea senzaţia că fiecare pală de vânt muşca din carnea lui.

Într-un târziu a ajuns, câinele începuse să-l latre de până să ocolească limba de pădure. Lătratul câinelui a fost un semnal pentru Ion şi Irina, cineva se apropia de casa lor. Ion a ieşit şi a început să taie lemne sub un şopron unde era apărat de vânt şi ploaie, doar Irina rămăsese în casă trebăluind pe lângă soba încinsă pe care fierbea mâncarea în două oale din pământ puse pe vatră în dogoarea focului.

Lătratul căinelui s-a accentuat când Băbuică a ajuns la poartă. Ion de sub şopron a auzit când s-a oprit şareta la poarta lor, a scos capul din adăpostul şopronului şi a privit spre poartă. Nu se vedea nimeni, doar hămăitul câinelui spunea să meargă să vadă cine a oprit la poarta lor.

Când l-a văzut pe Băbuică, l-a salutat respectuos şi l-a întrebat cu cine are treabă.

-Cu tine Ioane vreau să vorbesc, deschide-mi poarta!

-Imediat don şef! Poftiţi! Să mergem la mine în cămăruţă, nu am foc făcut, dar e mai cald decât afară.

-Să mergem Ioane, aşa te cheamă, nu? Lui Babuică nu-i surâdea ideea să meargă la Ion, spera să fie primit de Irina la căldură şi omenit cum se cuvine unui şef de post de jandarmi, Băbuică se considera un fel de Dumnezeu al satului. Pe de altă parte era curios să vadă unde doarme Ion, lumea în sat bârfea că ar fi dormit cu Irina în pat.

-Nu ştiu don şef care îmi este numele, aşa mi-a zis stăpâna. Ion îşi juca bine rolul de om amnezic. Barba crescută în neorânduială, sălbatic, îl făcea să pară tâmp şi dus cu pluta.

-Ce îţi aminteşti? Spune-mi orice, cât de puţin, să putem face legătura, poate ai familie undeva cu copilaşi care te aşteaptă. Nu se poate să nu ai rădăcini. Jandarmul încerca să fie prietenos pentru a-l face pe Ion să aibă încredere în el.

-Nu îmi amintesc nimic, m-am trezit într-o pădure, mă durea îngrozitor capul. Am rătăcit zile întregi prin acel

 codru, nu reuşeam să ies din ea. De multe ori a răsărit soarele până ce am văzut o margină a păduri, am mers spre acel luminiş şi nu după mult timp am ajuns într-un sat. Oamenii fugeau, iar copiii se amuzau aruncând cu pietre în mine când mă vedeau, am încercat să mă apăr, dar furia lor a fost mai mare. Nu ştiu cum se numea satul, am căutat de muncă, nu am găsit, doar o văduvă de război bătrână mi-a întins o bucăţică de mămăligă rece şi o ceapă roşie, am mâncat cu poftă, nu mai mâncasem de multe zile. Bătut şi izgonit din sat de răutăţile oamenilor sau pentru că se apărau de veneticii care puteau fi periculoşi, am pornit iar la drum. Nu ştiu unde am ajuns, cum se numea localitatea, dar lucrurile s-au petrecut la fel. Câte o femeie cu frica lui Dumnezeu îmi întindea un blid cu mâncare, nimeni nu îmi oferea de lucru. Într-un alt sat şeful de post m-a bătut şi m-a băgat la beci, apoi dimineaţa mi-a dat un şut în fund şi m-a izgonit de acolo. Cam asta este tot ce ştiu.

-Cum se numeau satele prin care ai trecut? Băbuică era aproape convins de povestea lui Ion, mai ales că tot timpul ochii i-au jucat în lacrimi.

-Nu ştiu, nu ştiu carte, iar oamenii nu vorbeau cu mine. Ion spusese de multe ori povestea în faţa Irinei, aceasta îl corecta de fiecare dată când nu povestea credibil.

-Ioane, aş vrea să te ajut, da aici nu faci focul? Băbuică a schimbat dintr-o dată discuţia, voia să-l surprindă pe Ion.

-Ba da, fac seara o bâjă de foc, a fost şi aseară făcut, dar godinul ăsta din fier se răceşte repede, păcatele mele ziua muncesc afară, nu stau în casă să ard lemne de pomană. Doamna trebuie să fie mulţumită de mine, mă hrăneşte, priviţi şi dumneavoastră mi-a dat chiar haine şi căciula asta, Ion a arătat nişte haine împăturite  aşezate frumos pe o ladă care se găsea la capul patului,  păi nu trebuie să le plătesc? Cine îţi dă ceva degeaba? Şi apoi, eu nu sunt cerşetor. Ion făcuse o mutră de om sincer care cere înţelegere, îşi juca bine rolul.

Băbuică tocmai pentru că nu era destupat la minte, era periculos, în anii de când era jandarm învăţase să nu creadă pe nimeni, să fie tot timpul bănuitor. Nici pe Ion nu-l credea, şi l-ar fi dorit la el la post să poată sta de vorbă cu el după ce i-ar fi aplicat vreo trei zgârbace la tălpi. Era gelos pe Ion, deşi era nebărbierit şi aparent neîngrijit, arăta a fi un om frumos, bine clădit, înalt, suplu, cu părul blond şi ochii albaştri care aveau scânteieri în ei. E drept că era îmbrăcat cu haine rupte şi ponosite, în sinea lui, Băbuică, spera ca Irina să fie a lui într-o zi, acum apăruse acest om de nicăieri care părea să-i încurce socotelile.

-Bine Ioane, cam atât pentru azi, voi mai trece pe aici să stăm de vorbă, acum hai în casă să salut şi eu gazda.

-Mergeţi dumneavoastră, eu intru doar când mă cheamă Doamna. Până acum nu a făcut-o, dar aşa mi-a spus:”Ioane, tu nu ai voie în casă! Intri doar dacă te chem eu să repari ceva”. Ce să fac, până acum nu s-a stricat nimic.

Băbuică a rămas surprins de răspunsul dat pe şleau de bărbat, se aştepta să cadă în capcană.

A bătut la uşă, Irina i-a deschis veselă:

-A, don şef, dumneavoastră eraţi? Am auzit câinele lătrând, dar nu am dat importanţă, aţi vorbit cu sluga mea? Irinei îi tremura uşor vocea, îi era teamă pentru Ion.

-Da, am discutat cu el, interesant om. Mi-a spus franc, că îl mai chemi câteodată în casă când patul este prea rece. Nu l-am condamnat, nu te condamn nici pe tine, sunteţi doi tineri în pustietatea asta, e normal să vă protejaţi unul pe celălalt. Băbuică surâdea în sinea lui, spera să o prindă pe Irina.

-Nu cred că a spus aşa minciună, iar dacă a făcut-o, acum îi pun boarfele în braţe şi îl dau pe poartă afară. Mie nu-mi trebuie asemenea oameni în curte. Don şef, sunt funcţionar silvic al statului, am un statut, nu pot să mă tăvălesc cu primul cerşetor care apare la poarta mea. Dacă mi s-ar fi făcut de om, căutam pe altcineva care era apropiat de mine ca poziţie socială, bunăoară pe dumneavoastră, ce dacă aveţi nevastă, ne iubeam o dată şi gata, dacă ne-ar fi plăcut ne mai întâlneam o dată sau de câte ori inima ne făcea brânci unuia spre celălalt. Ştiu că ajungeţi la o lună o dată acasă unde aveţi familia şi sunteţi dornic de femeie, însă vedeţi dumneavoastră don şef, mie nu-mi trebuie bărbat, m-am obişnuit aşa. Sunt văduvă de 4 ani, de atunci îmi încălzesc singură patul. Recunosc că, atunci când omul mi-a plecat la război, îmi doream să am pe cineva lângă mine. Au fost nopţi când îmi venea să mă urc pe pereţi din cauza dorinţei, a necesităţii de a fi mângâiată, sărută şi ocrotită. Încet, încet, dorinţa a murit, eu m-am închis în sinea mea, iar apropierea de bărbaţi nu mă mai face să tresar. A murit femeia din mine. Asta sunt don şef, Ion e slugă, iar sluga doarme în grajd nu în pat cu mine. Haideţi afară că vreau să spună în faţa mea ce v-a declarat dumneavoastră!

-Stai femeie nu te repezii, poate a vrut să se laude, lasă-l păcatelor de om, unde să-l trimiţi acum iarna? La primăvară dacă te mai supără, arde-l! Te rog eu, lasă-l! De fapt Băbuică era mai mult decât mulţumit de ceea ce aflase de la Irina. Pe de o parte îi spuse că ar vrea să se culce cu el, iar pe de alta voia să mai vadă. A dracului femeie! îşi spuse jandarmul în gândul lui.

-Ne-am luat cu vorba, scoateţi-vă mantaua că este udă, să o punem oleacă pe sobă, în timp ce se usucă, să vă dau să beţi oarece. Irina a luat paltonul militar din mâna lui Băbuică, l-a pus pe sobă, a deschis uşa şi l-a strigat pe Ion.

-Da coniţă! Ion a apărut ca din pământ, gata să îndeplinească porunca.

-Ioane, ia un şomoiog de paie şi mergi la poartă să freci spinarea calului să nu răcească, apoi să pui o pătură, de la caii noştri, pe el. Poţi să faci şi la tine focul, că s-a lăsat frig al dracului.

-Aşa, am rezolvat şi cu calul, acum să vă torn o pălincuţă, vreţi să vă aduc şi o ceapă cu puţină slană?

- Dacă vrei tu femeie, tare am flămânzit din cauza frigului de afară. Băbuică era fericit, de câte ori Irina trecea pe lângă el, în zorul ei de a pune de toate pe un scaun, fără spătar, transformat ad hoc în măsuţă, de fiecare dată atingea ca din greşeală piciorul lui. Începuse să se încingă, broboane mari de sudoare îi apăruseră pe frunte, femeia îl incita.

După al treilea păhăruţ de pălincă din aceea de trosneau urechile, obrajii i se înroşiseră, ochii o urmăreau, cu pofte senzuale, libidinoase, pe Irina cum se fâţâia prin casă aranjând una alta sau servindu-l pe el.

-Stai aici lângă mine femeie şi lasă-mă să mă bucur de prezenţa ta, că tare dragă îmi eşti. Când te văd sângele îmi năvăleşte în faţă, inima prinde să bată cu viteză, respiraţia este mai iute, de parcă am urcat un deal. Tu eşti frumoasă, eu sunt dornic să te strâng în braţe, mă lasă muiere să pun mâna pe ţâţele tale ce se văd tari prin capotul  subţire. Bărbatul gâfâia de parcă era un mărfar care urca un munte cu zeci de vagoane după el, Irina reuşise ce îşi propusese, să-l facă să o dorească.

-Stau, dă-mi te rog palma, vreau să mă uit puţin la ea.

-Ştii să ghiceşti? Băbuică întrebase cu glas moale în timp ce îi întindea palma.

Femeia a prins mâna bărbatului cu multă grijă, a atins-o cum ai atinge o petală de floare, a simţit cum instinctiv a vrut să o retragă, atingerea femeii fusese ca un curent electric. Palma bărbatului se odihnea  în palma stângă a femeii, în timp ce cu palma dreapta îi mângâia  palma lui de parcă ar fi vrut să-i netezească liniile adânci săpate de natură.

-Ai o linie a vieţii lungă şi neîntreruptă, asta înseamnă că vei trăi mult, uite, o vezi?  Asta este, Irina cu ochii în palma lui îi arăta cu un deget una din liniile destul de pronunţate ale mâinii.

Băbuică a dat din cap că da, deşi el nu se uita unde îi arătase femeia, era cu nasul băgat în părul Irinei care mirosea a iasomie şi flori de câmp, era îmbătat de mireasma părului, deja îşi închipuia mirosul trupului ei de femeie tânără.

-Don şef, dacă vrei să mai rămâi să îţi usuci hainele, rămâi, eu îmi iau arma şi calul şi plec să dau o roată prin pădure.

-Ai vreun pont de la Ţafardel? Băbuică era supărat că Irina îl trimitea la plimbare, el deja se văzuse înnoptând în casa ei.

-Nu, dar serviciul e serviciu. Trebuie să dau o roată. Femeia a deschis uşa şi din prag la strigat pe Ion:

-Pune şaua pe cal, dar întâi să pui o pătură pe el. A închis uşa şi a început să se îmbrace pentru pădure, jandarmul cu capul în jos, dezumflat de toate visele, se îmbrăca şi el.

-Mai pot să trec pe aici? Băbuică nu înţelegea ce se întâmplă, expedierea lui, când el deja se vedea în pat cu ea, îl năucise.

-Sigur că da, oricând sunteţi binevenit. Sunteţi o prezenţă drăguţă şi agreabilă. Irina ar fi spus orice, doar să îl vadă plecat. Au ieşit împreună afară din casă, Crivăţul, care încă nu obosise, i-a salutat cu o pală de vânt rece ca ghiaţa, au tresărit amândoi, s-au scuturat, apoi curajoşi au pornit prin lapoviţa care nu contenise să cadă. Irina a încălecat pe cal cu arma-n bandulieră, iar Băbuică s-a urcat în şaretă, au mers împreună o bucată de drum fără să-şi spună ceva, într-un târziu Irina a tras de frâul calului, apoi a luat-o în dreapta spre pădure nu înainte de a îi arunca jandarmului peste umăr:

-Să ne întâlnim sănătoşi! Nu a aşteptat răspunsul şi a dat pinteni calului care a pornit în galop.

Aproape pe înserat când lumina de peste zi obosită căuta un loc de odihnă, Irina a ajuns acasă. A băgat calul în grajd, a dat şaua jos de pe el, l-a frecat pe spate cu o ţesală să-i şteargă apa de la ploaie, apoi a mers în camera de lângă grajd unde Ion stătea în timpul zilei. A deschis uşa binişor, bărbatul dormea cu faţa în sus şi mâinile împreunate pe piept, avea un somn liniştit, colţurile buzelor se ridicau la fiecare expiraţie, din gât se auzea un şuierat uşor. Irina s-a apropiat de el, l-a mângâiat  pe frunte, apoi l-a sărut pe buzele roşi şi voluptoase. L-a atingerea femeii bărbatul a tresărit, mâna rece de pe fruntea lui i-a dat un fior plăcut.

-Ai venit iubita? Vino aici lângă mine să te încălzesc, eşti îngheţată, de dimineaţă mi-ai spus că nu mergi astăzi în pădure, de ce ai plecat, nu ai văzut ce timp urât este? Ion era îngrijorat, în timp ce vorbea o mângâia pe tot corpul, ar fi vrut să-i dea toată căldura lui.

-A trebuit să plec, altfel nu mai scăpam de Băbuică, ar fi rămas aici peste noapte, trebuia să fac ceva, nici pe el nu voiam să-l jignesc, avem nevoie de dobitoc până rezolvăm problema ta, apoi îi dau papucii, până atunci îl ţin în şah. Să nu te superi, fii sigur că nu îi voi ceda! Hai în casă, să dai drumul la câine, să stăm liniştiţi.

Iarna a trecut în linişte, jandarmul a mai trecut de două ori pe la Irina, într-una dintre vizite i-a luat o declaraţie, de fapt a scris-o Irina Ia dictarea lui Ion, el a pus degetul în loc de semnătură. De câte ori a venit Băbuică la Irina, a încercat să prindă un fir care să ducă la legătura dintre Ion şi stăpâna lui. Nu a fost chip, pe argat l-a găsit de fiecare dată ori făcând treabă sub polatră ori stând în camera lui de lângă grajd.

Zăpada începuse să se topească, pe după copacii pădurii timidă primăvara privea spre casa Irinei, de la streaşină ţurţuri lungi ca nişte săgeţi lăsau să picure apa. Era un soare blând, un vânt călduţ adia, pe lângă gard se vedea colţul verde al pirului, câţiva paşii mai departe un pâlc de ghiocei de pădure râdeau la razele soarelui. Păsările cântau triluri vesele, viţelul fătat din iarnă zburda liber prin grădină, găinile cotcodăceau, cocoşii pintenaţi se plimbau mândrii printre consoartele lor, din când în când se atacau ca nişte soţi geloşi, deşi erau trei şi 20 de găini tot se băteau, din egoism, unul voia totul, voia să fie dictatorul, şeful incontestabil.

Într-o asemenea zi caldă de început de primăvară la poarta Irinei a oprit un IMS al armatei sovietice. De la volan a coborât traslatorul, iar din dreapta vechea noastră cunoştinţă locotenetul rus, acum ajuns căpitan. Erau chemaţi la Statul Major al armatei sovietice staţionate pe teritoriul României, veneau din Ungaria. În drum şi-au amintit de frumoasa Irina şi de umilinţa pe care o suferiseră în curtea ei. Acum voiau să-i plătească cu vârf şi îndesat, doar erau o armată de ocupaţie. Înainte de a bate în poartă, au mai tras câte o duşcă zdravănă din sticla cu vodcă în care mai erau cam două degete de matrafox. Curajoşi au bătut în poartă, câinele a început să latre şi mai tare. Ion s-a uitat ferit să vadă cine este la poartă, când a văzut boneta de ostaş rus, din instinct s-a tras înapoi. Din casă ştergându-şi mâinile pe şorţ a ieşit Irina, înaltă, trupeşă, fără a fi grasă, cu sânii frumoşi, buze cărnoase, rumenă-n obraji, radiind sănătate, s-a îndreptat hotărâtă spre poartă, a deschis portiţa şi s-a tras doi paşi în spate când a văzut cine sunt oaspeţii.

-Bună frumoaso! Nu credeai că ai să ne mai vezi, nu-i aşa? Ei bine, m-am rugat la Dumnezeu să nu murim pe front, aveam o poliţă să-ţi plătesc, după cum vezi, m-am grăbit să vin. Era păcat să mai aştepţi. Vladimir, cu ochii tulburi de băutură, încerca să forţeze portiţa pentru a intra în curte.

  De sub polatră, Ion urmărea cu sufletul la gură tot ce se întâmpa...

Va urma!

Orban răsuflă uşurat, moţiunea de cenzură a picat

Moţiunea de cenzură a căzut la vot, nimic spectaculos. Liberalii nu numai că ştiau că va pica moţiunea, însă nici nu îşi doreau să treacă. Voi mai vorbi despre asta. Am văzut un circ ieftin oferit de Ludovic Orban, Buşoi şi încă vreo doi. Au arătat cartonaşe roşii guvernului, ei şi? A fugit Tudose din palatul Victoria? Nici vorbă. PNL nu a făcut astăzi decât un exerciţiu anemic pentru electorat, ceva de genul: „aţi văzut? Noi ne-am dat interesul, făcurăm şi moţiunea, aduserăm şi vreo două autobuze cu demonstranţi, dar nimic, ăia de la putere nu fugiră, din contră, acum stau liniştiţi, ne-am epuizat dreptul democratic de a introduce moţiunea.”

Să fim serioşi, nici Orban, cât este el de şef PNL, nu credea că va trece moţiunea, dealtfel, cea mai mare problemă pentru liberali ar fi fost să treacă moţiunea, să cadă guvernul, iar PSD să refuze să facă un alt guvern şi să treacă în opoziţie. Abia atunci era beleaua mare pentru marele L. Orban, cu cine dracu făcea guvernul? Cu USR? Cu UDMR? Cu PMP? Cu toate la un loc, asta ar fi fost sinucidere curată.

Dar cel mai mult m-a intrigat ipocrizia lui Orban, atunci când îi cerea demisia lui Dragnea pe motiv de dosare, uitând frumuşelul lăutar că este în aceaşi oală cu Dragnea. Îmi vor sări liberali în cap spunându-mi că Orban a fost achitat în primă instanţă. Ei şi? Le amintesc că A. Năstase şi Dan Voiculescu au fost achitaţi în primă instanţă şi condamnaţi la ani grei de închisoare la recurs. Să nu se grăbească, personal nu-i doresc, oricum instanţa nu ţine cont de ceea ce spun eu.

De când PNL a fuzionat cu PDL nu am mai văzut o opoziţie făcută pe programe, una care să vină cu soluţii să spună : „băi pesediştilor sunteţi proşti, legea asta nu trebuia făcută aşa cum spuneţi voi, ci aşa cum spunem noi, hai să căutăm o soluţie împreună”. Opoziţia liberală e ceva de genul : „ nu este bine, ne opunem”. Dar cum este bine? Întreb eu şi alţii ca mine. Nu ştim, dar aşa nu este bine, ieşim în stradă ne punem poalele în cap. Huo ciuma roşie!

Dacă vă comportaţi în acest fel, domnilor liberali, nu veţi câştiga alegerile cu toată clanţa pe care o lingeţi la uşa DNA. Vezi Doamne, că Koveşi este cea mai frumoasă, cea mai deşteaptă şi cea mai dreaptă, evident când anchetează pe cei de la PSD.

Orbane, Orbane, ce te faci dacă te condamnă la recurs, mai este DNA floare de crin? Sau ce ai spus în cadrul întâlnirii de la Grupul de Dialog Social, acolo unde descălecase şi zeiţa anchetatorilor, nu va mai avea valoare, nu ar fi prima dată când te suceşti.

Ce dracu, din câţi membrii are PNL-ul doar un lăutar cu probleme a putut fi ales? Drept este că nici cu Buşoi nu dădea lovitura PNL.

Somn uşor liberalilor, nu sforăiţi, posibil ca pesediştii să lucreze, nu deranjaţi, poate doarme şi Goţiu şi e păcat.

Domnule Tăriceanu şi Dragnea vă rog nu daţi pomeni lui Duda şi Margaretei!

  Călin Popescu Tăriceanu împreună cu Liviu Dragnea ca reprezentanţi ai partidelor din alianţa parlamentară majoritară au ajuns la concluzia că problemele majore ale României sunt rezolvate, sindicaliştii sunt mulţumiţi, salariaţii exultă, peste tot curge lapte şi miere, iar câinii merg cu covrigi mari în coadă pe bulevardele oraşelor. În această situaţie s-au gândit ce să mai facă ei cu banii din bugetul României, autostrăzi oricum numai construim pentru că se surpă imediat după inaugurare, Iohannis cheltuie şi el cât poate de mult cu deplasările sale săptămânale la Sibiu, însă tot mai rămân bani, avem excedent bugetar, prin urmare cei doi au pus de un proiect de lege.

Prin acest proiect de lege, aflat acum în Parlament, se propune  recunoaşterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. Deasemeni proiectul propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat. Palatul Elisabeta va fi în folosinţa Casei Regale pe o perioadă de 49 de ani, cu un personal de deservire de maxim 20 de persoane plătit de către stat ca şi întreţinerea Palatului.

  După moartea regelui, principesa Margareta şi soţul ei ar urma să beneficieze de Palatul Elisabeta ca locuinţă gratuită, deasemeni va avea o îndemnizaţie lunară, o maşină la dispoziţie cu şofer şi pază permanentă SPP.

  Toate aceste facilităţi pe care Tăriceanu vrea să le facă Margaretei şi lui Duda nu îşi au sensul şi nici rostul. Să privim puţin spre locul unde zace fostul rege Mihai I (fost pentru că a abdicat), acolo lucrurile se petrec mai rău ca la uşa cortului. În primul rând nu sunt date publicităţii buletine medicale despre sănătatea celui care a fost regele României, ci doar nişte comunicate ale actorului Duda.

Nicolae nu este lăsat să intre să-l vadă pe bunicul său aflat pe ultimii centimetrii de viaţă, motivele sunt puerile, adevăratele motive ţin de Constituţia din 1923 care spune clar că urmaşul lui Mihai nu poate fi altcineva decât Nicolae, el fiind primul bărbat în linie dreaptă de la Mihai. Bâlbâielile familie regelui au mers până acolo încât poliţia elveţiană a trebuit să meargă la patul suferindului să constate că acesta încă mai este în viaţă şi probabil va fi ţinut până ce actualul proiect de lege va fi aprobat de Parlament. Mama lui Nicolae, Ileana, de teama că Margareta o va scoate din testament şi-a blamat public copilul, doar pentru aş arăta supuşenia faţă de Margareta şi mai ales de Duda.

  Prin urmare, o asemenea familie cu un comportament josnic şi jalnic nu poate aduce nici un ajutor României. Avem destule instituţii care să lucreze pentru România. Vrem să fim bine văzuţi peste hotare? Trebuie să arătăm că vrem acest lucru prin comportamentul nostru demn şi hotărât, nu prin purtarea unor steaguri prăfuite cu reprezentanţi de incertă valoare.

Vrem să fim respectaţi? Să investim în sport, disciplină care a făcut de mii de ori mai mult pentru România decât ministerul de externe.

  Nu Duda ne va reda demnitatea, nu Margareta ne va reda măreţia, ci trezirea noastră din somnul letargic, conştiinţa noastră că suntem cetăţenii acestei ţări. Privind cu încredere în viitor, putem avea o Românie prosperă, fără a căra după noi balastul unei regalităţi care nu a adus cele mai bune servicii României.

Margareta să-şi administreze averile pe care Mihai le-a avut şi să nu uite un amănunt, unul mic dar foarte important: Carol de Hohenzollern când a venit în România a venit cu mâinile în buzunare, nu a adus nici moşii nici averi din Prusia, toată averea a făcut-o în România. Prin urmare, nu noi românii datorăm ceva lui Mihai şi urmaşilor lui, ci ei ne datorează nouă.

  Domnule Tăriceanu, domnule Dragnea, RETRAGEŢI ACEST PROIECT DIN PARLAMENT PÂNĂ NU ESTE PREA TÂRZIU. DACĂ PRINCIPESA MARGARETA VREA SĂ AJUTE ROMÂNIA O POATE FACE, ARE DESTUI BANI, DESTULĂ AVERE, DAR OMENIE ARE?

Dacă insistaţi cu acest proiect veţi avea mult de pierdut, într-o ţară în care se negociază pentru salariaţi o creştere minimală de salariu, dumneavoastră să aruncaţi cu bani pe ferestră va fi un dezastru pentru voi.

Faceţi referendum, modificaţi Constituţia, devenim monarhie constituţională îl punem pe Duda rege şi rezolvăm problema. Altfel de ce mama dracului să-i plătiţi slujitori şi întreţinerea Palatului Elisabeta, başca maşină cu şofer şi pază SPP permanentă, la care se adaugă îndemnizaţie de fost şef al statului principesei Margareta? Sunteţi sănătoşi la cap? Care sunt meritele pentru care ar trebui să primească toate aceste recompense, ce dude a făcut Duda pentru România, dar Margareta?

Ne vom trezi şi pe bună dreptate, că fostul preşedinte Băsescu va dori ca EBA să fie moştenitoarea lui cu aceleaşi drepturi ca şi Margareta. Cât de bun a fost Mihai cam atât a fost şi Băsescu, Dumnezeu să mă ierte, dar cam aşa este.

Tăriceanu şi Dragnea, nu vă jucaţi cu banii poporului, nu aveţi acest drept. Aveţi obligaţia de a lucra în folosul poporului, voi sunteţi reprezentanţii noştri, nu ai fostei familii regale.

  Am înţeles că l-aţi hiperbolizat şi divinizat pe Mihai, el săracul a avut doar „vina” de a fi existat fizic în acea perioadă, a fost ca apa sfinţită, nu a făcut nici rău, nici bine, doar a fost. Atât!

Opriţi-vă cu proiectul! Dacă Margareta vrea binele României să demonstreze acest lucru, deocamdată a demonstrat doar că vrea averea din România

Domnule Iohannis, dumneavoastră sunteţi deştept pentru că sunteţi Preşedinte şi nu invers!

   Preşedintele României acţionează în orice situaţie ca un funcţionar din afara intereselor României, sau dacă se întâmplă să vorbească pentru România o face de parcă ar fi ambasadorul vreunui stat străin acreditat la Bucureşti.

Dovezi mai mari nu putem avea în afara declaraţiilor făcute de domnia sa începând cu sfârşitul lui dec 2016 (adică după ce alianţa ALDE-PSD a câştigat alegerile parlamentare). Au fost declaraţii incendiare care puteau duce la război civil, sau în cel mai fericit caz la confruntări între manifestanţii stângii cu cei ai lui Iohannis, nu vreau să spun dreapta, considerând că PNL a avut maturitatea de a nu se amesteca în toată brambureala şefului din Dealul Cotrocenilor, deşi a făcut-o.

În fapt, după victoria din decembrie 2016 a alianţei PSD-ALDE Iohannis a declarat lui Tăriceanu că va lupta să dărâme această alianţă şi să îşi aducă la guvernare guvernul său format doar domnia sa ştie din ce partide , probabil PNL-USR-UDMR şi ALDE dacă Tăriceanu trăda.

  A apărut raportul MCV, sincer eu nu dau nici doi lei pe el, nu mă interesează ce spune acel raport pe care în mod sigur l-a scris Monica Macovei împreună cu zeiţa Themis, adică L.C. K. Mă interesează situaţia din ţară care, la drept vorbind nu este deloc roză. Preţurile cresc într-o veselie, nimeni nu ne explică de ce, nici măcar Mugur Isărescu, doar ne spune că vor creşte şi tot vor creşte. Nu ne spune nici de ce creşte indicele Robor care a adus populaţia la exasperare, după ce francul elveţian a luat-o razna în urmă cu câţiva ani, am sperat că piaţa s-a calmat, dar m-am înşelat, trăiesc în România şi aici de 28 de ani nu mai există normalitate.

  Euro creşte, preţul carburantului creşte, de ce? Pentru că guvernul a introdus acea nenorocită de acciză? Dar asta era şi anul trecut pe vremea asta şi preţurile erau mult mai mici.

Domnule Iohannis, ştiu că sunteţi un autentic liberal, până să deveniţi preşedinte aţi avut o activitate liberală, aceea de a cumpăra imobile prin fals şi uz de fals motiv pentru care instanţa civilă de judecată Braşov va declarat cumpărători de rea credinţă (împreună cu soţia), aţi mai avut o activitate liberală, aceea de a da meditaţii fără a plăti impozit statului. Sigur că pe lângă toate acestea eraţi profesor, inspector scolar, apoi primar plătit din bani publici şi nu din activităţi liberale. Aţi fost şi membru PNL aproape 2 luni, multă vechime, chiar destul de multă pentru a fi recomandat să ocupaţi funcţia de preşedinte al PNL.

  Domnule Iohannis, puteţi uita pentru 2 ani cât mai aveţi din mandat că sunteţi etnic german şi pe cale de consecinţă sluga lui Merkel şi să gândiţi ca un brav cetăţean român? Dacă puteţi, daţi mâna cu guvernul României căutaţi soluţii şi împreună găsiţi calea cea dreaptă de urmat. Aşa puteţi câştiga şi electoratul PSD-ALDE. Dumneavoastră din postura de Preşedinte nu faceţi altceva decât să faultaţi cu ochii pe arbitru şi să vă lăudaţi la proprii spectatori ce deştept sunteţi, de fapt ce trişor, ce farsor, ce impostor sunteţi. Aveţi o armată de consilieri cu rang de ministru, puneţi-i la treabă şi găsiţi soluţii împreună cu guvernul să mergeţi mai departe, sunteţi preşedintele României nu vicecancelarul Germaniei. Piedici, contre, huiduieli şi instigări pot face toţi neaveniţi, Preşedintele trebuie să fie cu mult mai sus decât babele de pe margina şanţului. Amintiţi-vă şi daţi-mi dreptate, cât de caraghios aţi fost atunci în piaţă cu geaca roşie, eraţi penibil când strigaţi că în Parlament şi guvern sunt penali, eraţi penibil pentru că legea, apoi electoratul le-a permis să ajungă acolo, aşa cum vă permisese şi dvs. deşi la data alegerilor prezidenţiale eraţi în proces de incompatibilitate. Mai amintiţi-vă, ce bufon minunat aţi fost în Parlament în iarnă, când v-aţi adresat naţiunii. Îmi era jenă când vă priveam, am închis TV-ul nu voiam să cred că Preşedintele României, un zeu pentru mine, poate fi o ţaţă sau un Doru Octavian Dumitru varianta nemţească.

  Criticaţi România pentru pachetul de legi ale justiţiei, cine dracu vă credeţi? Aveţi pregătire de specialitate? Domnule Preşedinte, dumneavoastră nu aţi câştigat oarece examen pentru a deveni primul om în stat, ci aţi fost ales de popor. Prin urmare, dumneavoastră nu aţi ajuns Preşedinte pentru că sunteţi deştept, sunteţi deştept, pentru că sunteţi Preşedinte. Vă rog ca de acum încolo să ţineţi cont de acest lucru în alocuţiunile dumneavoastră, nu de alta dar, de multe ori sunteţi ridicol prin răspunsurile pe care le daţi. Apropo, nu ar fi rău ca din când în când armata pe care o păstoriţi la Cotroceni şi care este plătită cu mulţi bani să facă un raport cu dudele pe care le-au produs.

Domnule Iohannis, ţara e săracă, populaţia o duce greu şi, spre lauda dumneavoastră, de multe ori aţi criticat guvernul pentru faptul că risipeşte banul public, încurajat de poziţiile publice ale dumneavoastră vă întreb:

-De ce naiba faceţi naveta săptămânal la Sibiu? Dacă mergeaţi ca orice om cu o singură maşină având un şofer şi un SPP-ist mai înţelegeam, dar să parcurgeţi această distanţă însoţit de un adevărat convoi de maşini, SPP-işti, asistente medicale, doctor ,salvare, etc. este mai mult decât şi-ar fi permis Ludovic al XIV-lea în plin absolutism regal. Asta se numeşte insolenţă la adresa poporului, pentru că deplasările dumneavoastră sunt plătite din bani publici şi nu din chiriile luate din casele proprietate personală pe care le aveţi şi le-aţi cumpărat din meditaţiile date elevilor şi pentru care nu aţi plătit impozite.

  Fiţi decent, fiţi un exemplu, puteţi face acest lucru, sunteţi bogat, nu vă interesează averea, doar istoria să o aveţi în faţă, faceţi lucrurile de aşa manieră încât să meritaţi să intraţi în ea. Nu vă uitaţi la istoria Germaniei, nu aveţi loc acolo, uitaţi-vă la istoria României. Dacă tot aţi ajuns Preşedintele României, dumneavoastră un etnic german, meritaţi-vă locul! Până acum, aţi fost jalnic, încă mai aveţi timp.

Prizonierul V

  După ce a intrat cu căruţa în curte, Irina a deshămat caii, de când lucra la silvic vânduse bătrânul ei cal şi îşi cumpărase doi bidivi de tracţiune, mari, negri, unul avea o  stea albă în frunte, iar celălalt avea o pată albă pe crupă, după ce a dus caii în grajd, le-a pus fân în iesle, apoi a venit la Iohann care rămăsese înţepenit în mijlocul curţii.

-Ioane, pune tuciul cel mare pe crăcană şi umple-l cu apă. Fă focul şi încălzeşte bine apa, trebuie să-ţi fac baie, să scot mirosul din tine. Hai odată, ce ai înţepenit?! Irina nu înţelegea de ce Iohann nu se mişca din loc, bărbatul doar îşi rotea ochii prin toată bătătura.

Parcă ar fi cunoscut locul şi totuşi îi era străin. Dacă noaptea ar fi ieşit în curte, i s-ar fi părut toate lucrurile la locul lor, acum era ceva ciudat. Bărbatul se uita prin curte şi nu-i venea să creadă că a reuşit vicleşugul Irinei.

- Acum fac focul, m-am uitat  prin curte să mă bucur de libertate.

-Trebuie să fim atenţi, va urma o perioadă grea, sunt convinsă că te vor verifica la sânge, cel mai bine ar fi să-ţi laşi barbă şi mustaţă, să-ţi schimbe înfăţişarea. Cu ăia de la informaţii nu-i de joacă. Apucă-te de treabă! Eu îmi iau puşca şi plec în pădure, am să merg pe jos, vreau să mă gândesc. Dacă se încălzeşte apa, spală-te şi îmbracă schimburi curate! Să răspunzi la oricine strigă la poartă, detalii să nu dai, să te comporţi ca un om care tocmai a intrat în curte şi nu cunoşti nimic despre stăpâna casei. Acum te las, plec să dau o roată prin pădure, nu voi sta mult, pentru că îmi este deja dor de tine. Irina îmbrăcată în pantaloni pană strânşi pe picior, încălţată cu ghetuţe înalte, pe cap îmbrobodită cu o basma groasă din lână cu flori grena pe fond negru, îmbrăcată cu canadiana lungă de pădurar şi arma în bandulieră, a ieşit pe poartă după ce a aruncat o ultimă privire spre bărbatul drag, pe care îl lăsa pentru prima dată singur, în bătătură, ziua în amiaza mare. Norii se risipiseră, cerul senin se instalase în sufletul ei. Doar la orizont era puţin vânt de nesiguranţă, de incertitudine cu privire la viitorul lui Iohann, de acum Ion al ei. Femeia călca apăsat şi hotărât, crengile uscate trosneau sub picioare, frunzele moarte căzute din copaci foşneau jalnic la trecerea ei, natura era lipsită de viaţă, doar în suflet îi venise primăvara.

  Drumul care lega satul de pădure ocolea prin stânga nişte pâlcuri de stejari uitaţi de vreme, mergea înainte circa 200 de metri , apoi cotea brusc în dreapta mărginind cealaltă parte a limbii de pădure, de aici continua să meargă drept şi paralel cu codrul. Drumeagul trece pe lângă singura casă care se află în pustietatea câmpului şi vecinătatea codrului. Păsările cântătoare şi animalele sălbatice erau singurii vecini.

Curtea era împrejmuită pe toate părţile cu gard înalt din scândură groasă de stejar. Porţile mari şi portiţa  erau în centrul curţii, portiţa se deschidea cu un scârţâit subţire şi puternic care râcâia pe creieri, zgomotul enervant se auzea din casa poziţionată paralel cu drumul. O potecă îngustă din piatră mare aşezată cu măiestrie străbătea ograda de la poartă până la cele cinci  trepte din lemn pe care se urca până la mica uşiţă de la prispa casei. Prispa lată de 4 coţi (aproximativ 1,80 m) avea pământ pe jos, era împrejmuită cu o balustradă din lemn de brad, sculptată cu motive naţionale, înaltă de 2 coţi. Din prispă se intra în tindă, un fel de sală mică care avea în partea opusă uşii un chepeng pe unde se putea ajunge în pivniţă. De la soba care era în camera de zi şi al cărui fum era dirijat printr-un mic burlan, care străpungea zidul, ajungea în coşul mare din tindă şi folosea de Crăciun ca afumătoare. O prăjină mai lungă de doi metrii, avea la capătul de sus bătută o scândură care forma un teu cu coada. Pe scândură erau bătute mai multe cuie de care se agăţau oasele, cârnaţii tobele, slăninele şi tot ce mai afuma omul de la porc, prăina era ridicată şi băgată pe acest coş, iar fumul din soba care încălzea camera- dormitor afuma alimentele. Din tindă prin două uşi opuse se intra în camera de zi şi camera bună. Fiecare cameră avea o ferestră prevăzută cu drugi din fier groşi de un deget, pentru a împiedica hoţi să pătrundă în casă. La geamuri erau ghivece cu flori de muşcată şi de garoafe puternic parfumate. Duminica, fecioarele care mergeau la horă îşi prindeau câte o garoafă în păr pe partea stângă a capului lângă ureche, pentru ca atunci când dansau cu flăcăii să miroase garoafa şi nu gazul cu care unsese părul pentru a nu face păduchi. În anii de după război puricii şi păduchii erau peste tot mai ales în casele sărace.

  Ion a încălzit apa, s-a băgat în grajdul animalelor şi şi-a făcut baie temeinic, apoi s-a primenit cu straie curate lăsate de Irina înainte să plece. Şi-a pus pe cap o căciulă rămasă de la bărbatul ei, mort pe front,  după ce a ocolit prin toată curtea încercând să se obişnuiască ziua cu ceea ce văzuse noaptea, într-un târziu s-a aşezat pe o butură cu ochii aţintiţi la poartă.

Cum s-a afundat în pădure a auzit glasuri de bărbaţi care, după cum vorbeau , păreau că încarcă o căruţă cu lemne. A grăbit pasul spre locul de unde auzise glasurile, cum nu era „zi de pădure” era clar că sunt furi de lemne. În depărtare un „dii gloabă” a făcut-o să înţeleagă că hoţi plecaseră cu căruţa. Îi părea rău că nu înşeuase calul, acum i-ar fi prins bine. Aproape alerga, din faţă nu se mai auzea nici un zgomot, nu s-a dat bătută gonea cu poteca grămadă, doar , doar, avea să-i prindă. O lumină a fulgerat-o din dreapta, s-a oprit, apoi s-a îndreptat spre locul cu pricina. A privit peste frunzele uscate, nu i se părea nimic suspect, s-a uitat în sus, atunci a înţeles de unde a venit lumina, în acel loc fusese un stejar cu o coroană uriaşă, Irina a „citit” urmele pe ramurile copacilor vecini, plus lumina care ieri nu era. A început să dea frunzele cu piciorul la o parte, sub frunze era pământul reavăn, de aici scoseseră stejarul din rădăcină. A căutat urmele căruţei şi al cailor tot pe sub covorul de frunze aşternute de hoţi pentru a masca urmele. Odată urmele descoperite a plecat pe ele. După o oră de mers s-a oprit la poarta lui Ţafardel, un ţăran sărac cu opt copii mărunţi şi o nevastă bolnăvicioasă şi rea de gură. A privit în curte, a văzut în fundul ogrăzii ieşind cam un metru din lemn, restul era pitit după grajd. Şi-a continuat drumul, neştiind ce să facă. De iertat, nu-l putea ierta, pentru că el nu fusese singur în pădure, ar fi sărit ceilalţi în capul ei. S-ar fi putut face că nu ştie, dar nu-i convenea să o creadă sătenii proastă. S-a întors la Ţafardel, s-a uitat împrejur, a văzut că nu este nimeni pe uliţă, apoi a intrat în curte fără să mai strige. Nevasta gospodarului când a văzut pe Irina cu puşca pe umăr, a ieşit din casă urlând:

-Ce-ai făcut nenorocitule, a venit Irina să te împuşte!

Irina s-a apropiat repede de nevastă i-a pus mâna la gură, apoi i-a şoptit:

-Taci, să nu mai scoţi un sunet, altfel te împuşc pe tine scârba dracului, ce strigi aşa?! Irina înaltă, masivă şi impunătoare cu scurta verde şi puşca pe umăr, a luat-o pe nevasta lui Ţafardel de umăr şi a aruncat-o cât colo. Să taci ai auzit? Nu mă da de gol că sunt în curtea voastră. Să intrăm în casă!

Mariţa, nevasta hoţului, a luat-o înainte şi Irina cu puşca pe umăr după ea. A urcat treptele, apoi a intrat în tindă.

-Intră aici, Mariţa a deschis uşa din dreapta, un miros plăcut de busuioc şi levănţică a gâdilat  plăcut nasul Irinei, discret se simţea şi aromă de gutuie.

-Nu, lasă, zise pădurăriţa, intru aici şi a şi deschis uşa care da în camera de zi care era de fapt dormitor şi bucătărie. Un miros greu de aer stătut şi transpiraţie a izbit-o de cum a deschis uşa. A strâmbat puţin din nas, însă curajoasă a intrat în cameră. O sobă din cărămidă cu vatra mare în care ardeau nişte lemne verzi, din salcâm, cu un sfârâit specific era imediat lângă uşă  în partea dreaptă, soba murdară cu stropi de mâncare, avea plita crăpată pe care fierbea o oală pe jumătate plină cu cartofi în coajă. O droaie de copii săreau şi strigau de nu se înţelegea nimic. Cel mai mare avea în jur de 10 ani şi era îmbrăcat cu nişte pantaloni care îi veneau mai jos de genunchi, fie îi rămăseseră mici, fie îi căpătase. Următorii doi ca vârstă erau un băiat  şi o fată, gemeni, băiatul era tuns chilug şi avea o cămaşă lungă până la glezne din tort ţesut în casă, sora era blondă ca şi băiatul cu părul împletit în coade din care ieşeau firele nepieptănate de zile întregi, ceilaţi erau dezbrăcaţi în pieile goale, cel mic care s-o fi avut un an şi jumătate tocmai făcuse în mijlocul casei, iar Ţafardel se chinuia să ştergă murdăria copilului cu nişte cenuşă scoasă din vatră, dar mai înainte ştersese copilul la fund cu un cocean de porumb luat de sub sobă.

Femeia regreta că nu acceptase invitaţia gazdei de a merge în cealaltă cameră, acum era prea târziu, copiii la început speriaţi, s-au apropiat tiptil de femeia cu puşcă.

-Luaţi loc, scuzaţi deranjul, dar ştiţi cum este cu copii, a stai, că pe dumneata nu te-a blagoslovit Dumnezeu cu copii.

-Mai taci dracului femeie, să vedem întâi de ce a venit to’arăşa. S-a întâmplat ceva? Ţafardel a întors spre Irina o mutră de om ipocrit, stăpân pe el, dar stând la pândă.

-Omule, ai dat de belea! Am venit pe urmele căruţei tale, am văzut şi tufa tăiată, nu ai cum să scapi, îţi fac proces.

-Nici acu nu te potoleşti? Am înţeles că ţi-ai luat bărbat, nu a apucat să te liniştească? Nevastei lui Ţafardel, ţâfnoasă şi pusă pe harţă, nu-i mai tăcea gura, ba se înfipsese în Irina, deşi îi venea până la umăr.

Fără a sta mult pe gânduri Irina a înfipt mâna în Mariţa şi a aruncat-o din camera, până să zică bărbatul ceva, pădurăriţa trăsese zăvorul la uşa să nu mai poată intra.

-Acum să vorbim amândoi, nu are rost să mă minţi, am găsit şi locul de unde ai scos stejarul, am văzut şi unde este ascuns la tine în curte. Spune, cum facem să ne înţelegem!

Ţafardel, înalt, slab ca un ţâr, adus de spate înainte de vreme, privea tâmp spre frumoasa Irina.Îi era teamă, ştia că nu se lăsa mituită, mintea i se blocase, nu că ar fi avut multă, dar nu mai funcţiona nici ce bruma avea.

-Ţafardele, eşti în rahat până în gât, dacă îţi fac proces intri la ocnă, dar nici să te las, nu pot. Fii atent, ce îţi voi spune acuma, rămâne între noi, să nu afle javra de nevastă-ta, ei să îi spui că ţi-am făcut proces şi mai opriţi-vă dracu din făcut copii, că nu mai aveţi unde dormi. Irina dicta condiţiile ca un învingător  învinsului. Te aştept mâine seara la postul de jandarmi din sat, să vii, ai înţeles!? Va fi bine, nu te speria! Cine te întreabă îi spui că te-a chemat jandarmi să dai declaraţie pentru lemne, ai înţeles mă? Dacă nu faci aşa, ai de-a face cu mine! Irina era dură, ştia că doar aşa va face faţă în funcţia de pădurar, o meserie specifică bărbaţilor, toţi sătenii s-au mirat când au auzit că o femeie va fi pădurar, chiar şi şefii lui Ioachim Silvestru au fost surprinşi de propunerea activistului, s-au lăsat greu, dar în final au acceptat. A fost chemată la oraş 30 de zile, zi de zi,  pentru a face şedinţe de mânuirea armelor, în paralel era instruită în tainele silviculturii. După o lună a primit diploma de pădurar silvic şi permis de port armă, dar şi armă pe inventar şi cartuşele aferente. Pentru toate a semnat o mulţime de acte. Îi era teamă cel mai mult să nu piardă arma, asta ar fi însemnat să plătească cu libertatea.

L-a privit pe Ţafardel cu severitate şi hotărâre.

-Dacă nu vii, mergi la puşcărie, ai înţeles mă? I-a aruncat o ultimă privire bărbatului, a privit cu milă copiii murdari care se jucau direct pe pământul rece, a deschis uşa şi a ieşit în curte. A inspirat o gură de aer proaspăt şi-a oxigenat plămânii, apoi i-a aruncat femeii, care ascultase la uşă, vorbele ca pe o oală cu zoaie - Ai grijă să vină bărbată-tu mâine seară la post , că altfel îţi creşti dracului singură plozii. Clar?!

Mariţa a tresărit, s-a uitat cu teamă la Irina, apoi a bâiguit:

-Da,ssigur că da!

Mulţumită că rezolvase problema, a trecut pe la postul de jandarmi să vorbească cu şeful.

A intrat în curtea postului, un jandarm în termen mătura în faţa biroului.

-Şefu’ e-n birou?

-Da tovarăşa!

A intrat în clădire, a bătut la uşa biroului, când a auzit „intră” a deschis uşa care a avut un scârţâit ca un miorlăit de pisică, a salutat scurt:

-Să trăiţi şefu!

Bucuros că i se arăta respect, Băbuică, şeful de post, un zdrahon blond cu o claie de păr roşcat cu fruntea îngustă şi faţa colţuroasă, ochii mici şi saşii, acoperiţi de gene lungi şi sprâncene stufoase, şi-a frecat mâinile:

-Ia loc tovarăşa, ce vânt te aduce la noi? Glasul gros dogit de băutură şi tutun al jandarmului suna ca un urlet într-o oală spartă.

-Tovarăşu’ şef de post am prins pe Ţafardel furând lemne, de fapt am venit pe urmele căruţii până acasă la el. L-am înghesuit şi a recunoscut. Nu i-am făcut proces, mi-a fost milă de copiii lui, m-a impresionat  mizeria în care trăiesc, i-am ordonat să vină mâine seară aici la post.

-Să-i fac eu dosar? De ce îmi faci asta? Băbuică, dur şi hain era bun doar să ancheteze oamenii, îi bătea până sărea sângele, însă era aproape analfabet, ura să scrie două rânduri .

-Nu, nu vreau să-i fac rău, însă m-am gândit să-l folosim ca informator, aşa se spune, nu? Irina punea suflet,  simţea că îi ies flăcări din obraji, ar fi vrut ca Băbuică să fie de acord cu ea. Îl vom folosi amândoi să ne raporteze cine fură din sat şi din pădure. Va trebui să intraţi tare în el, apoi să-i propuneţi să fie turnător. Avem nevoie şi de astfel de oameni. Fără ei nu ne putem face bine treaba. Acum vă las, merg acasă!

-Am auzit că ai luat un cerşetor, sosit de nicăieri, acasă să te ajute la treaba ?

-Da, era împuţit şi murdar, habar nu are cine este şi de unde vine, nu ştie ce, sau cine i-a provocat amnezia. Am nevoie de un ajutor pe bătătură, sunt multe treburi de bărbat, fac şi eu ce pot, însă recunosc că unele mă depăşesc. L-am lăsat să se spele, merg să-i dau de mâncare, mâine are de tăiat o căruţă cu lemne.

-Chiar nu ştie nimic despre el, nu îşi aminteşte cine este sau de unde vine? Am să trec într-o zi pe la tine să stau de vorbă cu el, cred că nu o fi vreun spion?

-Ce mama dracului să spioneze în satul ăsta uitat de lume? Poate pe nevasta lui Ţafardel când va naşte al nouălea copil. Irina s-a apropiat de jandarm, i-a întins mâna, Băbuică i-a strâns-o bucuros, era surprins de gestul femeii. Un fior plăcut i-a trecut pe şira spinării când a simţit mâna caldă a Irinei.

A plecat de la postul de jandarmi, hotărâtă să ajungă cât mai repede acasă. Îi era dor de bărbatul rămas singur în bătătură. Seara cobora asupra pădurii în linişte şi pe furiş, în zare încă mai era oleacă de lumină când Irina a intrat în curte. A privit peste tot, părea pustie ograda, doar câinele a lătrat discret şi calul a bătut duşumeau. Amândoi au simţit întoarcerea stăpânei.

Irina a intrat în casă, din cameră Ion a simţit-o şi a deschis uşa tindei.

-Ai venit femeie? A trecut ceva vreme de când ai plecat. Mă îngrijorasem aşa cum se întâmplă de fiecare dată când pleci în control prin pădure.

Irina s-a apropiat de Ion, l-a înlănţuit cu braţele ei puternice, a strâns în braţe bărbatul iubit, buzele ei fierbinţi au prins într-un sărut pătimaş buzele lui dornice şi cărnoase.

Toată tensiunea de peste zi se descătuşase, cu blândeţe Ion a aşezat-o pe pat, a prins să-i mângâie fruntea înaltă cu pielea fină şi fără riduri, apoi a sărutat-o pe obrajii îmbujoraţi de fiorul plăcerii, Irina s-a lăsat alintată de omul ei drag pentru care era gata să facă orice sacrificiu şi viaţa şi-ar fi dat-o, dacă cineva ar fi cerut-o în schimbul vieţii lui.

Kovesi a dat încă odată cu tifla Parlamentului

  Încă odată L.C. Koveşi a dat cu tifla Comisiei Parlamentare, deşi CCR hotărâse că Procurorul şef DNA Kovesi este obligată să se prezinte la Comisie. D-na Koveşi joacă după propria muzică, orchestrată şi dirijată de Klemm şi Iohannis. Indignarea presei este cvasigenerală, toţi cer ca ministrul de justiţie să înainteze Preşedintelui cerea de revocare din funcţia de Procuror şef DNA a L.C.K.

Domnul ministru, care este destul de cerebral nu va face o asemenea cerere din mai multe considerente. Primul şi cel mai important este faptul că Iohannis va respinge cererea lui Toader, ei şi? vor zice mulţi, ce contează, contează că Toader dă un semnal clar că această doamnă procuror şef încalcă Constituţia. Cui îi pasă de Constituţie? Această broşură care ar trebui să fie cartea de căpătâi a cetăţenilor ţării, noul testament în variantă laică, este încălcată într-o veselie de la Băsescu încoace, Iohannis fiind un bun discipol al fostului marinar-Preşedinte în ceea ce înseamnă încălcarea Constiuţiei.

  Aşadar, doamna Kovesi nu va păţi nimic, din contră, va fi şi mai puternică şi va dirija cu şi mai mult aplomb viaţa politică.

  Un alt considerent va fi alarmarea „societăţii civile” acest SRL al lui Soroş gata să sară la gâtul oricui este împotriva zeiţei din fruntea DNA.

În cazul unei cereri de revocare înaintate de Toader lui Iohannis, primul lucru pe care îl va face Iohannis va fi acela de a face legătura dintre noul dosar al lui Dragnea întocmit de DNA şi cererea de revocare. Va ieşi în presă şi va declara ceva de genul: „penalii din PSD-ALDE vor să aresteze justiţia, săriţi oameni buni, salvaţi ţara de „ciuma roşie”, ocrotiţi pe zeiţa Themis a dreptăţii în România” . Bandiţii din PSD-ALDE vor să ducă România de râpă, vor să distrugă justiţia din România”. Sigur că armata de manifestanţi, gata să sară în „ajutorul justiţiei” la ordinul lui Iohannis, vor fi pe străzile Bucureştiului scandând împotriva penalilor care măresc salariile şi pensiile în România, urmărind prin asta să distrugă economia Ţării.

  Revocarea din funcţie a lui Koveşi nu este posibilă, este legată ombilical de Preşedintele lipit de scaunul de la Cotroceni. Dacă Iohannis o revocă pe Codruţa din funcţie este posibil ca DNA să întocmească dosar penal împotriva soţilor Iohannis pentru dobândire de bunuri de folosinţă prin fals şi uz de fals, casele pierdute de Iohannis în instanţă şi unde a fost declaraţi cumpărători de rea credinţă. Destul de gravă acuzaţia care planează asupra soţilor Iohannis, aceasta îl face pe Iohannis nu numai să respingă eventuala cerere a lui Toader, dar să şi asmută strada împotriva alianţei PSD-ALDE, mai ales în condiţiile în care Dragnea este din nou în centru atenţiei prin noul (vechiul) dosar întocmit de DNA. Nu ştiu dacă Dragnea este vinovat sau nu, dar ştiu că la ora asta vulnerabilizează partidul şi acţiunile sale.

Nu spun ce ar trebui să facă Dragnea, e treaba lui şi a partidului, spun doar atât, nu puneţi în pericol programul de guvernare.

Revin la Codruţa. Parlamentul, sigur prin membrii săi, realizează cât de mult a fost ridiculizat de şefa DNA? Această femeie a reuşit să ignore atât  hotărârea CCR cât şi cererile Comisiei Parlamentare de a se prezenta la audieri. De ce a făcut-o? Pentru că poate să o facă. A riscat ceva? Nu, nu a riscat nimic, în afara unor bocete de babă pe la televiziuni ale celor din arcul guvernamental, nu se va întâmpla nimic.

  Kovesi este stăpână pe ea şi pe cătuşele ei, de unde-i vine puterea? Din frica politicienilor de dosare penale, mai ales politicienilor din alianţa de guvernare, din slăbiciunea PSD-ALDE. Se hrăneşte cu bâlbele guvernării pe temele juridice. Koveşi a manevrat dosarele penale întocmite politicienilor, le-a folosit electoral şi în remanieri guvernamentale. Cât va sta Koveşi în fruntea DNA? Cât vor dori muşchii ei. Nimeni şi nimic nu o poate atinge. Ştiţi de ce? Pentru că într-o ţară plină de corupţie şi mafioţi e greu de ştiut care este cinstit şi care corupt. Orice acţiune împotriva Codruţei va fi taxată ca o încercare de a subjuga procuratura, de a îndepărta procurorii de la posibilitatea anchetării răufăcătorilor.

  Amestecul procuraturii în politică prin întocmirea unor dosare penale unor politicieni la ordin, a distrus ideea că politicienii anchetaţi sunt cu adevărat inculpaţi pe drept.

Eternul Isărescu

  Am înţeles că Mugur Isărescu este de neînlocuit, altfel în 27 de ani se găsea cineva să-i ia locul. Am înţeles că este cel mai tare, m-am obişinuit cu gândul că este matusalemic, dar, totuşi, este muritor, pentru că în final a murit şi Matusalem. Prin urmare va veni o zi când va părăsi această lume, spre bucuria românilor care vor supravieţui până atunci şi necazul celor care nu au reuşitsă-l facă nemuritor.

Va exista vreo posibilitate să fie clonat, să fie ţinut în viaţă artificial sau să se facă un transfer al creierului său unic la o altă persoană venită din acelaşi club cu matusalemicul guvernator?

Cred că prin holurile şi birourile BNR există un iz formolic sigur că nu vine de la Vasilescu şi Isărescu, este  doar aşa pentru a se obişnui salariaţii BNR cu mirosul substanţelor mumificatoare.

Oare Isărescu nu realizează că este ridicolă poziţia sa de om de neînlocuit ? Ultimul care se credea aşa a fost împuşcat în ziua de Crăciun a anului de graţie 1989. Nu trebuie să vă tresară inima domnule Isăreascu , aţi avut grijă ca împreună cu emanaţii revoluţiei (evenimente, lovitură de stat) din 1989 să scoateţi pedeapsa capitală din codul penal.

Aţi avut o grămadă de bani pe mână în 1989, mă refer la lichidităţile din BNR plus creanţele care trebuiau încasate de la debitorii externi, la valorile din bancă putem adăuga valorile economice imobilizate.

Dumneavoastră aţi gestionat atât de bine toate aceste valori încât în timpul guvernării CDR rezervele valutare ale BNR  erau undeva în jur de 600.000 de dolari, iar băncile româneşti erau devalizate într-o veselie. Putem spune că în acea perioadă România a fost aproape de a intra în incapacitate de plăţi.

Guvernatorul BNR a privit cu nonşalanţă la distrugerea băncilor comerciale cu capital românesc, aş putea spune că a creat cadrul propice pentru ca bănci precum Bancorex, Albina etc să fie devalizate, altele au fost vândute pe un preţ de nimic(BCR). Atunci întreb pe domnul Isărescu care îi sunt meritele?

Poate ne povesteşte cum a negociat programele Psal 1 şi 2 cu FMI şi Banca Mondială, nu nu a fost singur în această negociere, au fost 10, Băsescu preşedintele comisiei de negociere din partea Guvernului României, iar Isărescu membru din partea BNR. Aceste negocieri au îngropat România. Ce s-a întâmplat mai târziu cu privatizările au fost parte a contractului negociat cu FMI şi BM.

A aduce osanale unui om care face jocul unor interese străine este jignitor pentru români.

Ne trezim acum după 27 de ani că România are o datorie publică în jur de 100 de miliarde de euro, nu mai avem bănci comerciale româneşti, nu mai avem industrie, comerţ, agricultură şi cu toate acestea omagiem un om uitat de timp şi vreme în cea mai importantă funcţie economică a României. Sau poate BNR este un SRL al patronului Isărescu, având ca prim adjunct pe îmbălsămatul Vasilescu. Doar aşa se poate explica longevitatea lui în funcţia . Unii spun că ar fi mason şi chiar şef de lojă, asta nu este neapărat rău, de-a lungul istorie mulţi politicieni români au fost masoni şi au folosit acest lucru în favoarea României, putea şi el să-şi folosească influenţa pentru a nu fi distrusă economia Ţării, doar că alt interes a avut, un interes care nu a corespuns cu interesele României.

Prefăcătoria este arma forte a celui lipit de scaunul de guvernator general al BNR, spun că este ipocrit pentru că, deşi putea opri dezastrul în care a ajuns România, nu a făcut-o. Nu a vrut, nu a putut ori nu a fost lăsat să oprească dezastrul? Indiferent care ar fi fost motivul  nu-l onorează. Isărescu poate fi acuzat de orice, însă nu poate fi acuzat de lipsă de inteligenţă, de necunoaştere a meseriei sau că este străin de fenomenul politic. DomnuI Isărescu este sclipitor de inteligent îşi cunoaşte bine meseria şi este un fin politician. Dacă toate aceste calităţi le folosea în sprijinul dezvoltării României ar fi fost perfect.

Vreau să fiu corect până la capăt. Domnul Isărescu a stat tot timpul în umbră, politicienii au fost în faţă, ei au urmat ordinele date de eternul guvernator. Aşa îmi închipui, de obicei domnul Isărescu vine şi dă semnale, cresc preţurile, se devalorizează leul , etc. aşa se va întâmpla. Este Isărescu Mama Omida? Nu, el transmite mesajul cui trebuie să ştie ce are de făcut.

La fel ca mesajul lui Petre Roman, vă amintiţi ?: „ am moştenit de la comunişti un morman de fiare vechi”. Când asemenea cuvinte sunt rostite de un prim ministru,  ce putea înţelege străinătatea altceva decât că: produsele fabricate în România sunt de proastă calitate, ocoliţi comerţul cu România, industria va fi vândută la fier vechi. Aşa s-a întâmplat. Acum avem ceva industrie cu capital străin, în rest au fost şi arate locurile unde până acum 20-27 de ani marile uzine şi combinate cu capital românesc.

  Încă odată, pentru distrugerea României şi-au dat mâinile politicienii, serviciile secrete, BNR, magistraţii. A acuza doar pe unii, fără ceilalţi, am greşi. Exp. E cineva condamnat pentru distrugerea uzinelor 23 August, sau pentru Electroputere Craiova? Exemplele pot continua pentru că sunt mii de asemenea active care au fost distruse. Sau un alt exemplu, chiar nu ştiau nimic agenţii SRI despre cei care au distrus industria românească? Ştiau, dar aveau interesele lor să tacă, la fel magistraţii. Nu ştia Isărescu cum au fost devalizate rând pe rând toate băncile cu capital românesc? Ştia, sigur că ştia, dar nu putea face nimic, pentru că, totul era prins în planul distrugerii economice a României, iar el, Isărescu, făcea parte dintre cei care plănuiseră totul.

Altfel , la cât este de inteligent, ar fi găsit soluţii să oprească falimentrea băncilor.

  Drept plată, pe lângă multe venituri extrasalariale, este menţinerea în funcţia de guvernator al BNR.

Cât va costa un litru de vin din podgoria lui Isărescu, după valul ăsta de scumpiri?

Cine mai poate opri tzunami scumpirilor? Dar mai ales ce justifică aceste scumpiri. Cine dracu controlează comerţul românesc?

Explozia preţurilor

   Guvernul prin programul de guvernare a decis mărirea salariilor şi pensiilor. Nu voi insista asupra acestui subiect, este destul de mediatizat. Mă intrigă câteva lucruri, pe care doresc să vi le împărtăşesc cu speranţa ca, împreună, să găsim răspunsuri.

Guvernul a luat hotărârea să mărească salariile şi să adopte o nouă lege a salarizării. Proiectul de lege a fost dezbătut şi pe faţă şi pe spate de toată lumea, inclusiv patronate şi sindicate. În ciuda faptului că salariile au crescut la o parte, urmează să crească la altă parte de salariaţi, câţiva lideri de sindicat bat cu pumnul în masa guvernului, Coarnă reclamând faptul că poliţiştii nu primesc bani suficienţi, iar Bogdan Hosu este îngrijorat de faptul că este posibil ca în anii care vor veni , guvernele să nu mai aibă bani. Coarnă am înţeles că s-a lămurit, în cel priveşte pe Hosu, el trebuie să fie mulţumit că se măresc salariile, nu trebuie să-l bântuie grija cu ce va fi în viitor. Dacă la anul guvernul care va fi, nu va avea bani, poate ieşi cu oamenii în stradă să protesteze, până atunci să tacă mâlc.

Se vorbeşte despre revoluţia fiscală. Nu m-am aruncat orbeşte să comentez până când nu am înţeles exact  ce se doreşte. În fapt au dreptate guvernanţi, este clar că mulţi patroni nu plătesc contribuţiile salariaţilor la sănătate şi pensii.

  Nu vreau să critic patroni, să-i demonizez, departe de mine acest gând. Când un om înfiinţeză o firmă, o societate, o face cu scopul declarat de a obţine profit folosind munca salariată. Prin definiţie patronul nu este un filantrop, el se gândeşte la bunăstarea lui, nicidecum a salariatului. Dacă un patron dă unui salariat un salariu de 10.000 de roni, înseamnă că banii aduşi de salariat firmei prin munca sa va aduce un profit pe măsură.

  Se vorbeşte despre transferul contribuţiilor pentru sănătate şi pensii care erau în sarcina angajatorului în sarcina angajatului. De fapt patronul nu câştigă nici un leu din această mutare, dar nici nu pierde, este cumva degrevat de o sarcină. Guvernanţii au stabilit prin OU că suma pe care angajatorii o plăteau în contul salariaţilor să nu o mai plătească ei , patronii, iar suma de bani pe care o plăteau patronii în numele salariaţilor la sănătate şi pensii să fie trecută în brutul salariului salariaţilor, urmând ca ei, salariaţii, să-şi plătească contribuţiile. Nu văd nimic rău atâta timp cât se presupune că angajatorii oricum plăteau această sumă.

S-au imflamat sindicatele, a sărit din nou Hosu: “aoleu ne nenorocesc guvernanţii, bieţii muncitori, bieţii patroni, jos hienele din guvern, huo penalilor, trăiască corporaţiile străine şi mulţumim că aţi fost la protestele anemice organizate de mine!”

Hosule, al cui dracului eşti? Ce-ţipasă de patroni? Nu te doare sufletul de salariaţii care s-au considerat asiguraţi la pensie şi sănătate şi s-au trezit că nu le plătise angajatorii contribuţiile la sănătate şi pensii? Vreau să menţionez că sunt multe companii de stat într-o astfel de situaţie, nu este vorba numai de firmele străine, sau autohtone private.

Poate mă lăsam prostit de Hosu dacă Kaufland nu venea cu comunicatul de presă prin care asigura angajaţii proprii că le va mări brutul salarial cu 37% . Asta m-a făcut să înţeleg că măsura aplicată luată de guvern este aplicabilă dacă există  bunăvoinţă

  Apropo domnule Bogdan Hosu, unde erai în 2010 când guvernul Băsescu-Boc a disponibilizat câteva zeci de mii de salariaţi, e drept bugetari dar şi ei aveau familii şi rate la bancă, când au fost  tăiate salariile cu 25% la care mai adăugăm şi sporurile diminuate şi ele, iar procentul tăierilor salariale a fost undeva la aproape 45%, chiar şi pensionarilor cu pensii mai mari de 750 de lei le-au fost tăiaţi din pensie peste 40 de roni. Atunci de ce dracu nu protesta nimeni?  De ce nu au protestat sindicatele când au auzit că guvernul s-a împrumutat aproape 20 de miliarde de euro, nici în ziua de astăzi nu a dat niciun raport Boc în legătură cu banii împrumutaţi.

Mulţi spun că acele miliarde ar fi fost furate de Udrea, Sandu, Pinalti, Cocoş, Bica, etc. DNA ştie mai bine, plecase în toamna lui 2014 în întocmirea de dosare penale într-un ritm hei-rupist pe care l-am văzut doar când a fost construit tunelul Bumbeşti-Livezeni. Băieţii mai sus menţionaţi au fost arestaţi condamnaţi, sigur condamnarea a semănat cu o mângâiere pe cap, apoi lucrurile au început să se aşeze, să se liniştească. Peste tot s-a aşternut tăcerea.

Fraţilor, suntem nebuni? Când un guvern încearcă să facă ceva, să mişte lucrurile înţepenite de zeci de ani, noi căutăm să-i punem piedică cu tot dinadinsul? Cine câştigă din toată această nebunie stradală? Ar fii bine să privim cu luciditate şi nu cu patimă, nu trebuie să ne intereseze ce partid e la putere, ci doar dacă face treabă bună, ori nu. Sigur că şi greşesc, sigur că sunt şi bâlbe, în guvern sunt oameni cu bunele şi relele lor. Trebuie pus pe cântar ce este bun, ce a fost rău, apoi să vedem în ce parte înclină balanţa.

Faptul că nişte băieţi îi strigă lui Dragnea în ureche să putrezească în puşcărie nu ştiu dacă ajută pe cineva, nici măcar pe acela care a strigat. Nu ne putem erija în judecători, avem instanţe care trebuie să-şi spună cuvântul, apoi putem să etichetăm, până atunci ar fi bine să fim umani.

Pachetul de legi ale justiţiei contestate şi para contestate, cui îi este frică de aceste legi, mă refer la magistraţi (procurori şi judecători)?

Ultima problemă, guvernul a aplicat acciza la carburanţi începând cu septembrie 0,16 lei şi octombrie alţi 0,16 lei, total 0, 32 lei. Sigur este o taxă în plus. Am urmărit de curiozitate preţurile la carburanţi  au crescut cu aproape 2,6% mai mult  în octombrie 2017 faţă de octombrie 2016. De reţinut că şi anul trecut era o acciza de 7eurocenţi care a fost scoasă în ianuarie 2017 şi reintrodusă în septembrie-octombrie 2017. Creşterea preţurilor la carburanţi nu are nimic în comun cu supra acciza, mai sunt şi alţi factori care influenţează creşterea preţului la carburanţi.

De aici, se spune că au crescut preţurile la produsele alimentare în special.

Inexact. După reducerea TVA la 9% la produsele alimentare, preţul alimentelor chiar scăzuse mult. Acum au urcat într-un ritm nebun, oare de ce? Un ou care la Crăciunul trecut costa undeva la 0,50 lei, acum costă 0,80 lei, carnea şi produsele din carne s-au scumpit într-un mod delirant. Am înţeles că supracciza a influenţat preţul alimentelor, dar la dracu, supraacciza nu era şi anul trecut în noiembrie? Care taxă pusă de “nenorocitul ăsta de guvern”, de “ciuma roşie” a dus la explozia preţurilor? Nicio taxă nu s-a pus. Dar s-a întâmplat ceva: au crescut salariile şi pensiile, atunci oamenii de “bine” din concernele străine care operează pe piaţa de gros şi retail din scumpa noastră ţară, la indicaţiile cuiva de prin oculta străină, şi-au dat mâna şi au ridicat preţurile pentru ca în final, amărâţii care primiseră ceva la pensie şi la salar să plece cu sacoşa la fel de goală ca înainte de măriri. Cu alte cuvinte, nu mai vă bucuraţi că v-au crescut salariile că a luat-o şi euro razna.

Isărescule, Isărescule, cum ai dat tu startul la scumpiri când ai ieşit în faţă şi ai anunţat ,apocaliptic, că urmează un val de scumpiri! De unde dracu ai ştiut? Euro de ce zburdă? Chiar nu-ţi pasă de români?E retorică întrebarea, sigur că nu îţi pasă, te-a supărat Tudose când s-a luat de băncile străine, nu-i aşa? Hai zi : să mori tu, că nu este aşa!

Era bun un mercurial, dar de unde nu este, nici Dumnezeu nu dă!