Scorpia IX

   Magda l-a primit cu un surâs în colţul gurii, însă fără a arăta  că este bucuroasă de vizită. Florile, pe care Andrei I le-a înmânat, au făcut să  mai topească din răceala afişată.

-Încă o dată îţi mulţumesc pentru flori, mă emoţionez de fiecare dată când primesc orhidee, de unde ai ştiut că sunt florile mele preferate. Magda minţea puţin, îi plăceau orhideele, însă preferatele ei erau zorelele.

-Nu am ştiut, însă gingăşia, frumuseţea ta fizică şi interioară m-au dus spre orhidee. Mă bucur că am apreciat bine. După ce i-a dăruit  florile, Andrei a rămas în picioare încurcat, Magda, cu buchetul în mâini, a intrat în bucătărie să le pună în apă, după ce a luat o glastră din porţelan de pe o măsuţă înaltă şi îngustă construită special pentru susţinerea florilor puse în vază.

A ieşit din bucătărie cu vasul în mână l-a pus pe suport, abia atunci şi-a amintit de musafir:

-Scuză-mă Andrei, am uitat de tine, florile m-au trimis în altă lume, una frumoasă, plină de lumină şi iubire. Te rog, ia loc! Cu un gest de zână care se adresează muritorului, Magda a arătat unul dintre cele două fotolii aflate în jurul unei măsuţe de cafea situate sub fereastră. Vrei o cafea, un ceai, un pahar cu apă ?

-Nu te deranja, un pahar cu apă este suficient, mulţumesc!

Magda, îmbrăcată într-un capot scurt, subţire şi transparent, prin care se ghiceau formele voluptoase, a plecat spre bucătărie într-un mers unduios. S-a întors cu paharul cu apă pus pe o farfurioară, s-a aplecat peste măsuţă pentru a aşeza farfurioara în faţa lui Andrei. Parfumul bun şi sânii, liberi pe sub halat, expuşi cu nonşalanţă când s-a aplecat, l-au făcut pe bărbat să inspire adânc şi să ofteze uşor. Femeia s-a prefăcut că nu a auzit suspinul musafirului, s-a aşezat confortabil pe fotoliul din faţa lui, a pus picior peste picior provocându-l conştient pe Andrei cu pulpa piciorului dezgolită până la coapsă.

-De ce ai venit? Convenisem să nu ne mai vedem, ai încălcat înţelegerea.

-Nu, tu ai spus că nu vrei să mă mai vezi, eu nu te-am aprobat, chiar am fost tare supărat pentru hotărârea ta, zilele care au urmat au fost un adevărat calvar. De ce nu vrei să ne mai întâlnim? Ai un motiv anume? Ori este doar capriciul unei femei frumoase care se ştie admirată? Se citea pe faţa lui supărarea dusă aproape la disperare.

-Îmi este teamă de mine, de sentimentele mele. Andrei, eşti un bărbat însurat, nu vreau să îţi stric casa, nu vreau să fiu pricină de suferinţă pentru nimeni. Magda privea pe lângă el, îi ocolea privirea, nu ştia ce să facă, în sinea ei recunoştea că îi era drag bărbatul aşezat în faţa sa. S-a hotărât să joace tare,s vadă până unde poate merge iubirea pentru ea, cât sacrificiu este capabil să facă. Era un raţionament rece, însă necesar, nu voia să se frigă.

-Am plecat de acasă, aştept un telefon care să îmi  confirme faptul că mi se dă o garsonieră  în chirie, nu sunt hotărât să divorţez, dar un timp vreau să fiu singur. Nu mai beau, ai reuşit să mă smulgi din braţele lui Bachus, pentru asta îţi mulţumesc!

-Acum am înţeles de ce ai venit! Ai vrut să-mi mulţumeşti, mă bucur că am putut să-ţi fiu de ajutor, mă speriasem! Ipocrită, Magda îşi râdea în barbă, se vedea iubirea în ochii lui.

-Nu m-ai înţeles, sentimentele mele pentru tine m-au determinat să mă las de băutură, te visez Magda, am mers seară de seară la cârciumă, nu am pus picătură de licoare bahică pe limbă, eram tot timpul cu ochii pe uşă, speram că vei intra în prăvălia ordinară unde ne cunoscusem. Nu a fost să fie! După câteva zile am aflat că Matilda are numărul tău de telefon, i l-am cerut, în prima fază nu a vrut să mi-l dea, se citea gelozia pe faţa ei,  abia am convins-o… să-mi dea numărul tău.

-Mi l-a cerut, nu eu m-am oferit să-l dau, voia să îi ţin contabilitatea, nu i-am dat un răspuns clar, nici nu am respins-o. Nu a fost corectă trebuia să mă  consulte înainte de a te pune în posesia numărului meu. Magda nu juca corect, pentru Andrei lăsase telefonul Matildei, ştia că patroana îl va da, deşi nu i-o ceruse în mod expres.

-Magda, mă intrigă apariţia ta într-un loc atât de nesănătos cel puţin pentru o femeie ca tine, nu îmi explic ce căutai acolo, apoi, după ce ne-am cunoscut ai dispărut. Dacă aş fi lipsit de modestie, aş crede că ai venit special pentru mine, nu ţi-am plăcut, iar tu te-ai făcut nevăzută. Andrei, în timp ce vorbea, urmărea faţa Magdei, aceasta pentru o clipă s-a înroşit.

-Eşti încrezut, a fost un capriciu al meu şi tu eşti tot un capriciu, poate vânez bărbaţi pe care să îi pun pe jarul iubirii, apoi să-i părăsesc. De unde şti că nu am suferit din cauza bărbaţilor, iar acum îmi caut victime, tu eşti o posibilă victimă, mai vrei detalii? Privirea Magdei a devenit sticloasă, pentru o clipă şi-a amintit modul barbar în care fusese deflorată.

-Îmi placi mult scumpo, aş face orice pentru tine, după cum observi nu mai merg la cârciumă, vreau să fiu un bărbat adevărat, aşa cum am fost cu ani în urmă.

-Faptul că nu mai bei, este spre binele tău, pentru sănătatea ta. Vrei să-mi răspunzi la o întrebare? Magda voia doar să-l frece pe Andrei, nu să-l îndepărteze, chiar se îndrăgostise de el.

-Te rog întreabă-mă orice, îţi voi răspunde cu toată sinceritatea. O privea în ochi, voia să citească o clipă mai devreme ce urma să întrebe. Ochii îl priveau fix, nu se putea citi nimic în ei.

-Cum ai ajuns să mergi zilnic cu colegii la cârciumă? Am înţeles că uneori şi duminica şi sâmbăta când erai liber.

-Nu ţi-am spus că mă întâlneam cu băieţii în zilelele mele libere, de unde şti tu? Andrei era suspicios, Magda ştia multe lucruri despre el, pe care el nu i le împărtăşise.

-Nu contează, răspunde-mi te rog la întrebare.

-Am rămas fără serviciu, nu găseam un loc de muncă, ratele la bancă au rămas neplătite, nevastă-mea care fusese tot timpul o cicălitoare, atunci îmi făcea viaţa insuportabilă, am rezistat cu stoicism. După ce am găsit serviciul pe care îl am, viaţa de infern, pe care mi-o făcea Flori, tot nu a contenit. Atunci am început să merg cu băieţii la cârciumă, la început nu am băut, dar încetul cu încetul, îndemnat de tovarăşi am luat la început o vodcă mică, mai târziu două mici, apoi una mare, două mari şi după aceea beţiile. Am fost slab, arunc în spinarea nevestei neputinţă mea. Cert este că aşa au stat lucrurile. Am ajuns amândoi într-un punct mort, nu mai găsim soluţii, legături, răstălmăcim cuvintele pe care ni le spunem. Nu ne recunoaştem. Nu ştiu dacă vom mai găsi modalităţi de a putea comunica, de a trăi în linişte.

-Îţi doreşti să te poţi împăca cu Flori, aşa ai zis că se numeşte, să fiţi din nou un cuplu cum aţi fost în primii ani? Magda era doar ochi şi urechi, aştepta cu inima cât un purice răspunsul, ştia că plusase, însă voia să numai trăiască în incertitudine, îl voia pe Andrei doar al ei, dar trebuia să se convingă de sentimentele lui, de ceea ce îşi dorea. Nu voia să sufere, voia să trăiască viaţa din plin alături de el.

-Nu ştiu, aş vrea să viu cinstit cu tine, nu ştiu ce să răspund, ştiu că acum, în acest moment, nu îmi doresc nimic altceva decât să fiu cu tine…

-Dar mâine, l-a întrerupt aspru Magda, mâine ce va fi? Pleci de la mine şi te opreşti în braţele nevestei. Te-ai întrebat, dacă nu cumva eu voi suferi? Sau nu îţi pasă, îţi iei pălăria de jos, o scuturi de praf şi mergi mai departe. Eu voi fi una dintre celelalte aventuri pasagere ale tale, pe primul loc în inima şi sufletul tău va fi nevasta. Ai un carneţel unde îţi notezi numele victimelor, ori inginer fiind, le ţii minte?

-Eşti nedreaptă, în primul rând pe Flori nu am înşelat-o niciodată, am preferat băutura decât să merg cu alte femei. Tu eşti singura care ai făcut inima mea să tresară, pe mine să îmi pun întrebări, să înţeleg că nu sunt cu totul pierdut. Mi-ai întins mâna de care m-am prins pentru a mă salva de la sinucidere, de la autodistrugere, îţi mulţumesc! Am răspuns cinstit, încă nu ştiu cum voi proceda, nu vreau să fac promisiuni care vor fi încălcate. În triburile din Brazilia dacă salvezi un om de la moarte,acesta devine pe viaţă sclavul salvatorului. Aşa sunt eu pentru tine, un sclav. Porunceşte! Andrei privea hotărât în ochii Magdei.

- Nu-i suficient şi nici nu-mi convine să am un sclav, asta ar însemna să te hrănesc, să te îmbrac şi cum eşti frumuşel şi curăţel, mai şti ce idei îmi vin? Nu, nu vreau sclavi, vreau un iubit…

- Sunt iubitul tău, Andrei a întrerupt-o pe Magda.

- Da, poate că mă iubeşti, însă eu te vreau să fii al meu din cap până-n picioare ceas de ceas, zi de zi, noapte de noapte, când mă întorc noaptea în pat să te găsesc lângă mine. Nu vreau să te împart cu nimeni, vreau să fii doar al meu, înţelegi tu? Vreau să respiri o dată cu mine şi prin mine. Poţi să  fii iubitul ăsta? Spune! Ascult! Magda era maiestoasă, îl voia pe Andrei, dar nu va accepta niciun compromis.

-De ce forţezi nota? Ţi-am spus că încă nu sunt decis, dă-mi puţin timp să văd cum merg lucrurile, am totuşi copiii, dacă îi iau cu mine, vei putea să fii prietena lor? Reţine, nu vreau să îţi cer să le fi mamă?

-Ah, copiii! Nu vreau pe nimeni care să fie între noi, nici măcar copiii! Vreau să mă desfăt în toată casa, să umblu goală şi să facem dragoste unde ne întâlnim prin casă, fără să-mi fie teamă că ne surprind plozii tăi.

Andrei a oftat din tot sufletul, l-a durut cuvintele Magdei:

-Sunt nişte suflete, nu vreau să ajungă balast pe care îl poate arunca oricine peste bord.

-Nu-mi reproşa, deşteapta de nevastă-ta de ce nu-i ia? E mamă!

-Nu aş fi deacord să ajungă pe mâna vreunui neisprăvit care să-mi bată copiii, prefer să îi iau cu mine.

-Da şi să mă chinui pe mine, ştii că eşti bine? Magda se ridicase din fotoliu şi se plimba nervoasă prin sufragerie. Auzi la el, să-i cresc eu copiii! De ce nu-i dai la orfelinat?

-Cum poţi să îmi dai asemenea sfaturi? Magda, noi încă nu am stabilit nimic concret, de ce te-ai enervat ?

-Cum să nu mă enervez când tu vrei să îmi aduci copiii pe cap? S-a oprit pentru o clipă din plimbatul prin cameră, a privit ca o străină la Andrei, apoi a continuat să se plimbe nervoasă frecându-şi continuu palmele. Aici suntem într-un apartament mic, nu aş avea intimitate, dacă aduci copiii, care sunt băieţi măricei.

-De unde şti că am băieţi şi că sunt măricei? Eu nu ţi-am spus. Din nou Andrei a fost şocat de informaţiile deţinute de Magda.

-Da? Cine ştie, poate de la Matilda sau din altă parte, nu-mi mai amintesc. Magda a realizat că a făcut destule greşeli, în final va trebui să-i spună adevărul, însă acum încă nu voia să se deconspire. Adevărul ar fi fost în favoarea lui Flori. Ori egoismul ei de femeie îi spunea să nu spună încă.

-A, am uitat să-ţi spun, înţelegerea cu Flori este ca în casa noastră să rămână acela care va avea copiii în grijă. Casa este mare cu curte uriaşă, în acea casă orice femeie poate avea intimitate. Andrei zâmbea în sinea lui, voia să vadă cum va reacţiona în faţa noii situaţii.

- Da? Atunci va fi bine de femeia pe care o vei lua de soţie. Magda, calmă, s-a aşezat pe fotoliu în faţa lui Andrei. Ce mă fac cu tine? Îmi placi omule! Însă lucrurile nu sunt simple,tu nu eşti hotărât, sper că nu ai venit la mine cu gândul de a rămâne peste noapte. Nu sunt dintre acele femei. Va trebui să ne mai întâlnim, să discutăm, să analizăm lucrurile pe toate feţele, să îmi spui ce ai hotărât în legătură cu Flori.

Nu este uşor, nici pentru mine nici pentru tine. S-a făcut târziu.

Telefonul lui Andrei a început să sune, la celălat capăt al firului cineva îl asigura că îi închiriază garsoniera.

-Am primit confirmarea, garsoniera mi-a fost dată în chirie. Plec, merg acasă să îmi iau haine, schimburi şi ce îmi mai trebuie. Vrei să ţinem legătura?

-Da Andrei, vreau! Magda se înmuiase de când aflase că exista posibilitatea de a locui la curte, în apartamentul ei simţea că se sufocă.

-Am plecat! Andrei s-a apropiat de Magda, aceasta l-a prins în braţe şi l-a sărutat pe buze.

-Vreau să fii al meu! Vom vedea cum vom proceda cu copiii.

Andrei a plecat trist de la Magda, faptul că din start nu i-a vrut copiii, l-a supărat. O iubea, însă nu era acea iubire oarbă când laşi tată, mamă, copiii şi casă şi pleci după noua mireasă. Era mai mult dorinţă, o dorinţă puternică, mult mai mult decât sex.

A intrat în casă hotărât să nu scoată niciun cuvânt cu nevasta, a trecut pe lângă bucătărie, de unde venea  miros de friptură la tavă cu cimbru, cum îi plăcea lui şi a mers direct în dormitor. A tras o geantă de pe şifonier în care a îndesat câteva obiecte de lenjerie, tocmai când încerca să-şi întocmească pantalonii şi sacoul unui costum din stofă maro, două mâini delicate şi o voce blândă l-a întrerupt:

-Lasă-mă pe mine Adi, mă pricep mai bine, cu blândeţe nevasta a luat hainele din mâinile bărbatului care le ţineau destul de strâns.

Surprins, Andrei a cedat, a întors capul spre Flori, aceasta zâmbitoare, îmbrăcată într-o bluză cu flori viu colorate şi o fustă bleu uşoară de vară, era numai miere.

-Te-ai hotărât să te muţi? Eşti sigur că faci bine?

Andrei privea şi nu-i venea să creadă, nu înţelegea cum era posibil ca scorpia de nevastă-sa să devină o pisicuţă blândă care nu a îngherat în viaţa ei pe nimeni.

-Da, cred că este mai bine, cel puţin pentru un timp, vreau să înţeleg ce se întâmplă cu noi şi dacă mai există posibilităţi de împăcare. Am să te rog să nu mă cauţi, să consideri că nu exist. Şi-a luat geanta în mână şi a pornit spre uşă.

-Stai puţin, nu pleca aşa, aici eşti în casa ta, vino să mâncăm, este târziu, mâncăm amândoi, apoi poţi să pleci, dacă aşa îţi doreşti.

-Nu cred că este o idee bună, totuşi am să rămân, ai dreptate este târziu. Copiii unde sunt?

-Îi aduce ai mei puţin mai târziu, lasă geanta Adi, vino la masă! Flori la prins de mână într-un gest tandru şi la condus în bucătărie.

-Bine, merg să mă spăl pe mâini, apoi mâncăm!

Flori, fâşneaţă ca o fată mare, a pus farfuria cu friptură în faţa lui, salata de crudităţi cu ulei de măsline şi oţet balsamic, lui Andrei nu îi plăcea cu oţet sau lămâie, a aşezat şi în faţa ei o farfurie cu friptură şi-a rezemat cotul braţului pe masă, faţa şi-a sprijinit-o în palmă.  Fără să mănânce, privea cu drag la bărbatul din faţa sa, care mânca cu poftă şi cu ochii în farfurie.

Nu o privea, nu-i vorbea, mânca în tăcere , îi  era foame , iar mâncarea era foarte bună. Simţea privirea nevestei ca o flacăra care-i încălzea fruntea. Nu voia să intre în vorbă cu ea, Flori putea fi seducătoare şi blândă, sexi şi voluptoasă, acum radia bunătate şi iubire, dorinţă şi suferinţă. Toate la un loc erau armele ei pentru a-l putea opri pe Andrei acasă.

Flori se uita la el, îl admira din nou după mulţi ani, se bucura văzându-l că mănâncă cu poftă, era tristă că nu spunea nici un cuvânt. Îşi dorea să-l audă, nu conta ce iar fi spus, voia să-i audă glasul, să o certe, dacă aşa considera, o omora tăcerea lui, înţelegea că podul, care făcea legătura între inimile lor, s-a fărâmat .

Îşi dorea să reclădească totul, de când el o înştiinţase că se mută, îl avea doar pe el în faţă, nu vedea nicio imagine cu el beat, ci doar cu Andrei bun, blând, tăcut şi supus. La serviciu Matei îi făcuse un compliment, ridicase ochii din hârtii, l-a privit o clipă bucuroasă, când i-a văzut chipul bine ras, alifiat, pudrat şi mirosind a parfum fin de damă s-a cutremurat, nu a răspuns amabilităţii lui Matei, a continuat să lucreze, ochii îi înotau în lacrimi, îi era ruşine de faptul că îi cedase.

Andrei a terminat de mâncat, a spus cuviincios : “sărut mâna pentru masă” şi-a luat geanta şi a pornit spre uşă.

-Nu-mi spui nimic, pleci fără să-ţi strigi ura, descarcă-te iubitule, înjură-mă, fă-mă să te urăsc!

-Ce am avut de spus, am spus de dimineaţă, nu am ce să completez, de înjurat nu te-am înjurat niciodată, de ce aş face-o acum? Şi chiar dacă aş deveni un birjar, cu ce ar ajuta? Nu, nu îţi voi aduce acuze, poate am greşit şi eu, nu te găsesc doar pe tine vinovată, undeva a apărut slăbiciunea mea, tu ai prins-o din zbor şi ai brodat pe ea, nu am fost în stare să te opresc, acum plătim amândoi. Dacă ai nevoie de mine pentru copii anunţă-mă indiferent de zi sau oră. Voi veni imediat! În rest pentru un timp nelimitat ori pentru totdeauna vom fi pe drumuri separate.

- Crezi că ea te iubeşte mai mult decât mine? Flori pusese întrebarea privindu-l  în ochi.

Andrei a roşit, a simţit cum pielea obrajilor se încinge, era prima dată când i se întâmpla asta, convins că Flori plusează a deschis uşa şi a ieşit din casă, din urmă s-a auzit un singur cuvânt care a l-a paralizat: “Magda”.  A plecat grăbit pe poartă de parcă ar fi vrut să nu-l ajungă numele strigat de Flori.

De unde ştia Flori de Magda? Cum de aflase atât de repede? Matilda şi băieţii în niciun caz nu i-ar fi spus şi totuşi aflase…

                               

Scrisoare deschisă adresată Managerului Spitalului Judeţean de Urgenţa Târgovişte. În atenţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa

   Geriatria ca specialitate medicală a fost înfiinţată  de prof. Ana Aslan, mari oameni politici, actori, de la noi din ţară şi din alte ţări, amintesc pe Împăratul Japoniei şi pe Chaplin  au fost trataţi cu ajutorul gerovitalui, un fel de apă vie modernă. Comuniştii au ştiut să speculeze în beneficiul ţării descoperirea epocală  a savantei Aslan.

În 1995 prin grija dr. Popescu Ioana şi cu sprijinul spitalului judeţean Dâmboviţa cu sediul în Târgovişte a luat fiinţă secţia de geriatrie –gerontologie. Singura secţie de acest fel din zonă, pacienţi din Prahova şi Argeş vin în mod frecvent să fie trataţi în secţia de geriatrie a sp. din Târgovişte. După o fiinţare de treisprezece ani a secţiei de geriatrie în cadrul  spitalului judeţean din Târgovişte,zona Mânăstirea Dealu, a fost mutată în spitalul orăşenesc Pucioasa în secţia de recuperare aflată în afara spitalului. Aici a funcţionat din 2003 până în 2005 când a fost mutată în interiorul spitalului orăşenesc Pucioasa. Nu s-au instalat bine în această nouă locaţie că deja au primit ordin în 2008 să se mute în cadrul spitalului Municipal Târgovişte.

Trei ani mai târziu  în 2011 secţia de geriatrie era din nou mutată cu căţel şi purcel, pacient şi infirmieră în sectorul „Platformă” care aparţine de Spitalul judeţean Târgovişte.

Acum, după aproape 7 ani, conducerea spitalului este gata să mute din nou secţia de geriatrie într-o locaţie din afara oraşului Târgovişte, mai  precis în zona Gura Ocniţei-Ochiuri. Am să revin.

În urma unui control „Sanepid” s-a dispus ca secţia „boli infecţioase adulţi şi copii şi cei bolnavi de SIDA” care funcţionează  în fostul spital Municipal să fie mutaţi în locul geriatriei, iar geriatria să fie mutată în altă parte.

  Din câte se vorbeşte, bursa zvonurilor, nu bag mâna în foc, dar parcă nici nu m-aş reţine pentru veridicitatea zvonului,  se pare că  unde funcţionează  infecţioasele, fostul spital Municipal, ar urma să fie renovat, urmând ca atunci când va fi gata să fie vândut unui particular pentru a deschide o clinică privată. Nu mă miră, în România s-au demolat uzine uriaşe pentru a se construi mastodonţi comerciali. Exemplu UPETârgovişte, a fost distrus, muncitorii trimişi în şomaj pentru ca pe locul fostei uzine să se construiască Kaufland, Praktiker, Lidl şi  XXL,  firme de comerţ cu amănuntul al unor corporaţii străine. Aşa că nu m-ar mira ca şi fostul spital Municipal, acum anexă a spitalului judeţean, să fie restaurat şi vândut unor persoane fizice pentru a face o clinică privată, sau un alt magazin cu capital străin.

Conducerea spitalului judeţean a decis, sau mai bine zis se gândeşte, să mute secţia de boli infecţioase, cu toate cele trei componente, aţi ghicit, în locul secţiei de geriatrie.

Întreb de curiozitate: Cum naiba este posibil ca o asemenea secţie importantă să fie mutată la fiecare câţiva ani? Răspunsul este unul dureros. Secţia de geriatrie –gerontologie, prin specificul ei, se ocupă de tratarea bolilor bătrâneţii, ori noi trăim în ţara în care, pe toate drumurile, se strigă, direct sau voalat :”moartea bătrânilor!”. Dintotdeauna au fost contradicţii  între generaţii, dar niciodată copiii nu au strigat împotriiva părinţilor şi bunicilor ca acum :”muriţi voi, să trăim noi!”. Se fac calcule, sunt atâţia pensionari raportaţi la numărul de salariaţi, procentul pensionarilor este uşor  mai mic  faţă de numărul muncitorilor. Cum este clar că numărul muncitorilor nu are de unde creşte, este recomandat să fie scoşi din sistem pensionarii pe cale naturală. D-apăi cum dracu să moară bătrânii, dacă îi tratăm în secţii specializate de geriatrie? Cel mai bine ar fi să se scumpească medicamentele pentru oamenii peste 60 de ani şi să nu mai fie internaţi în spitale. Cum acest lucru nu se poate face legal, se caută soluţii. Una este chiar asta, mutarea continuă a secţiei de geriatrie.Când învaţă pacienţii, bătrâni gârboviţi de ani şi boli, unde este secţia de geriatrie, atunci conducerea spitalului mută secţia într-un alt loc. Este ca într-un joc oribil, inventat de mintea înveninată a unor oameni care se joacă de-a Dumnezeu.

  Vreau să menţionez că secţia aduce venit spitalului din încasările de la Casa de Sănătate ca urmare a tratării pacienţilor, prin urmare faptul că secţia nu ar fi rentabilă  nu este un motiv întemeiat.

Dar poate fi  un lanţ al slăbiciunilor în care ar putea prima, Doamne fereşte, Banul. Îmi este teamă să cred că ăsta ar fi motivul transformării secţiei de geriatrie într-o şatră migratoare.

Nu cred că sunt secţii ale spitalului care ar cotiza cu folosoase în folosul conducerii spitalului, nu ar fi corect, dar mai şti? Ce este corect în România în ziua de astăzi?

Nu ar fi o problemă aşa de mare dacă secţia ar fi mutată în altă parte, însă tot în municipiul Târgovişte.

Târgovişte fiind capitala judeţului, polarizează transportul din tot judeţul. Bătrânilor le-ar fi uşor să ajungă cu autobuzul din locul său de baştină în oraş. În schimb scoaterea secţiei în afara oraşului ar îngreuna foarte mult deplasarea pacienţilor spre secţie,mulţi bătrâni ar renunţa la tratament din cauza lipsei  posibilităţilor de transport.

Dacă managerul spitalului ar fi un medic adevărat, un Om cu suflet, ar analiza aceste situaţii, ar pune în balanţă toate variantele şi s-ar gândi la toate oportunităţile. Mutând această secţie dintr-un loc în altul, conducerea spitalului nu a făcut altceva decât să discrediteze importanţa ei ca prestatoare a unui act medical benefic, a transformat geriatria, cândva mândria României, în cenuşăreasa specialităţilor medicale . Nu este corect pentru aceia carora se adresează această specialitate medicală.

  De-a lungul timpului doar profesionalismul, bunătatea, pregătirea şi bunul simţ al doctoriţei Popescu Ioana împreună cu colectivul pe care îl conduce au făcut ca pacienţii să-i urmeze peste tot pe unde au fost trimişi de nişte dumnezei puşi în slujba răului. Sigur că mulţi dintre pacienţi au renunţat când secţia s-a mutat la Pucioasa, din cauza lipsei mijloacelor de transport, aşa va fi şi acum, dacă secţia de geriatrie va fi scoasă din oraş.

  Nu am spus nici un cuvânt despre personalul secţiei care timp de 23 de ani a trebuit să facă diverse navete, nu au abandonat, au mers de fiecare dată cu cortul acolo unde au fost trimişi, poate acum a venit timpul ca cineva să spună : Stop joc!

Ce face domnul Iohannis?

Iohannis se plimbă  cu bicicleta prin Herăstrău cu televiziunile după el.

Iohannis pleacă vinerea la prânz din Bucureşti cu alaiul de maşini din excortă după el, să doarmă acasă  la Sibiu.

Klaus Iohannis se află la schi.

Iohannis se află în Teneriffe.

Iohannis petrece în Miami.

Iohannis joacă tenis.

. Iohannis a...

Cine este Klaus Werner Iohannis? Nu cumva este acest tip plimbăreţ, care a fost ales , din greşeală, Preşedintele României? Şi dacă nu mă înşel ,mintenaş se fac patru ani de când se odihneşte în fotoliul de la Cotroceni?

Nu am auzit în aproape patru ani de mandat că acest Înalt, cel mai înalt, demnitar al statului să fii produs o dudă. În afara faptului că a făcut o opoziţie făţişă şi ostentativă guvernului legitim instalat, nu a produs nimic.

A, da, a mai făcut câteva încălcări ale Constituţiei, dar de la Băsescu încoace nu poţi să te numeşti Preşedintele României dacă nu înghesui într-un colţ Constituţia în scopul violării ei. Şi slavă Domnului a violat-o aşa de tare că se auzeau ţipetele Lidiei Stanciu din grădina Curţii Constituţionale.

Domnul Iohannis, pentru cine nu-l cunoaşte, este acel domn cu geaca roşie care incita manifestanţii din Piaţă în ianuarie 2017 împotriva Parlamentului legitim ales şi a Guvernului legitim instalat.

Domnul Iohannis este acel tip cu rânjet hidos care la întrebările stânjenitoare puse de presă se uită tâmp şi tace .

Domnul Iohannis este acel Preşedinte care nu a făcut vizite în alte ţări cu o grămadă de propuneri în buzunar, prin care să invite investitorii străini în România.

Domnul Iohannis este acel învinuit într-un dosar civil în care a pierdut o casă, pentru că a fost declarat „cumpărător de rea credinţă” reţinându-se în seama lui şi a soţiei ca au folosit acte false şi a făcut uz de fals, aşa scrie în hotărârea dată de judecătorii Tribunalului Braşov. Nu are dosar pentru că procurorii nu s-au aplecat asupra cauzei, iar hotărârea completului este pe o cauză civilă.

Domnul Iohannis este acel profesor de fizică care a reuşit să-şi cumpere un cartier întreg de case, vreo 7 dacă nu greşesc, din salariul de profesor şi din meditaţii. Bravo! Toate astea spre ghinionul profesorilor de lb.română şi matematică, care au rămas săraci lipiţi.

Domnul Iohannis încă se crede adjunctul lui Merkel şi nu Preşedintele României sau care consideră România un land german.

Domnul Iohannis este acel Preşedinte care a ajuns în funcţie nu pentru că era deştept, dar care a devenit deştept imediat după ce a ajuns Preşedinte.

Domnul Iohannis este acel Preşedinte care declara că: „a trebuit să moară oameni pentru ca Ponta să-şi dea demisia” nu a explicat niciodată ce dracu a vrut să spună. Ciudat, poate cineva îl va întreba într-un cadru oficial. Acolo au murit  oameni, încă nu s-a elucidat misterul.

Domnul Iohannis este acel Preşedinte care spune despre Dăncilă că în Israel vorbeşte în numele guvernului, dar în numele cui trebuia să vorbească? În numele Forumului Democrat German? În numele lui vorbeşte Iohannis.

Domnul Iohannis este acel tip care se plimbă prin lume, iar când vine la Cotroceni se odihneşte.

Domnul Iohannis este acel domn, care încasează o căciulă de bani fără să producă o mărgică.

Domnul Iohannis este acel Preşedinte care nu trebuia României, este Preşedintele care, alături de Băsescu trebuie trecuţi la „aşa nu!”.

Scorpia VIII

  În acea seară de sâmbătă se îmbrăcase într-o bluziţă croită pe corp încheiată cu nasturi pe piept, fustiţa scurtă, scurtă, lăsa vederii picioarele lungi  cu pulpe fine şi rotunde.  Discoteca,  aflată într-o semiobscuritate multicoloră, cu muzica dată la maxim de parcă acolo dansau doar surzi, era plină cu tineret, era cald, transpiraţia făcuse ca rimelul ieftin şi abundent să curgă pe obrajii fetelor. Flori, din cauza căldurii, descheiase încă doi nasturi la bluza care ţipa pe bustul ei destul de mare, sânii ca două guri care căutau aer s-au revărsat din sutienul care îi ţineau prea strânşi.

Prietena ei dansa, era un bluz care făcuse ca perechile să se lipească până la contopire. Ea privea prin salon, voia să vadă dacă nu există un făt frumos călare dacă nu pe un cal alb, măcar pe o motocicletă de 125. Tinerii, unii băuţi, alţi cu priviri blazate,  se plimbau prin salon, primi clătinându-se, ceilalţi cu capul în jos cocoşaţi cu mâinile mult trase în spate, nu vedeau pe nimeni, se loveau de dansatori ca nişte zombi, nimeni nu se supăra, păreau că nu  simt, nu îşi dădeau atenţie, fiecare era în lumea lui proprie, nu socializau, ignorau totul, păreau că se ignoră şi pe ei.

În zăpăceala de lume, în care fiecare era pentru el, Flori s-a simţit prinsă strâns de mijloc de către un tânăr voinic, care duhnea a ţuică proastă şi mahorcă ieftină şi împinsă spre ieşirea de urgenţă, din spatele ei, altul, pe care nu îl vedea, o împingea cu toată forţa. A început să strige, striga din ce în ce mai tare, răpitorii nu păreau a fi deranjaţi de strigătele fetei, ei continuau să o care spre ieşire. Când mai aveau aproape un metru până la uşă şi deja îşi lingeau buzele de plăcerea actului sexual pe care aveau să-l obţină prin violenţă, s-a năpustit asupra lor o ploaie de pumni, au dat drumul fetei încercând să se apere, zadarnic, au fost puşi la pământ şi lăsaţi să zacă în inconştienţă. Loviturile  năpraznice, fuseseră aplicate de către un cunoscător în arte marţiale.

  După ce s-a desmeticit, Flori a pus ochii pe tânărul care o salvase din ghearele răpitorilor. A mers la el i-a prins mâna şi i-a mulţumit. Salvatorul ei i-a luat mâna într-un gest tandru şi i-a sărutat-o, a ţinut o clipă mai mult buzele apăsate pe palma finuţă a frumoasei victime.

Au rămas prieteni, apoi s-au căsătorit, frumosul ei apărător era Andrei, omul cu care astăzi numai găseşte punţi de legătură.

Gândul lui Flori a fugit la Matei, colegul de serviciu, un om retras, plin de bun simţ, cu gesturi feminizate, nu era un macho, era un om sensibil, frumos ca o fată, avea buzele cărnoase, roşi, voluptoase, părul blond roşcat era inelat, gâtul subţire, cu barba spânatică, îl făcea să aibă tenul fin, mâinile cu degete lungi şi subţiri îi dădea o aură de fată. Se îmbrăca elegant, avea gesturi alese şi vorbirea afectată. Mult timp nu-i dăduse importanţă, îl compara tot timpul cu bărbatul ei, cu Andrei, între ei existau mari diferenţe, Andrei radia bărbăţie prin toţi porii, Matei era ca o mimoză, îţi era teamă să îl atingi. Îşi amintea seara când au rămas amândoi peste program să termine balanţa semestrială. Era în perioada în care Andrei se încurcase cu băutura şi îşi neglija datoria de bărbat ori dacă şi-o făcea, o făcea în fugă aproape dormind pe ea. Nu se mai simţise satisfăcută de mult. Din greşeală degetele lor s-au atins, amândoi au fost electrizaţi, au ridicat instantaneu ochii din hârtii, privirile li s-au întâlnit, au văzut fiecare flacăra dorinţei  în ochii celuilalt. A pus mâna pe obrazul ei, era o atingere fină, ca o petală de trandafir, a strivit o lacrimă de emoţie în colţul ochiului stâng. S-a lăsat mângâiată, mâinile lui îi atingeau gâtul, coborând lent spre sâni, nu se împotrivea, îşi dorea să nu se oprească, abia când s-a apropiat de ea să o sărute şi-a revenit.

-Nu Matei, nu este bine ce facem, trec printr-o perioadă delicată, e posibil să fiu vulnerabilă, nu profita de slăbiciunea mea, mâine e posibil să te urăsc! Fii înţelegător, nu mă pot opune!

A fost atunci, nu a forţat nota, într-un fel regreta că nu acceptase. Mult timp Matei s-a purtat cu ea normal de parcă nu se întâmplase nimic. Flori încercase ea, este adevărat, destul de timid să se apropie de el, a fost respinsă delicat, dar ferm. Totul până în urmă cu trei luni când a invitat-o să o ducă cu maşina lui acasă. Drumul de la firmă spre casă trecea printr-o intersecţie, drumul care făcea la dreapta ajungea într-o pădure de conifere, până să ajungă în intersecţie Matei a glumit cu ea:

„Ce zici, dacă fac dreapta?” „Nimic, te rog chiar!”. Şoferul a semnalizat şi a intrat pe drumul forestier. Încă de departe a simţit vântul căduţ de primăvară care aducea miros de tămâie şi cetină de brad. S-a înfiorat de plăcere, stomacul i se strânsese, iar inima simţea că o are în gât. Îi era teamă de ceea ce avea să urmeze, îi era teamă de consecinţe, nu voia să se despartă de Andrei, era tânără, avea nevoie de bărbat, nu-l iubea pe Matei, îl dorea ca bărbat, simţea că poate fi medicamentul care o putea linişti.

S-au iubit cu patimă, în ciuda aparenţelor de bărbat feminizat s-a dovedit a fi un partener puternic  cu dorinţă şi atenţie pentru parteneră.

La întoarcere a plâns aproape tot drumul, nu regreta actul în sine, până la urmă era un om, nu o maşină, regreta faptul că fusese nevoită să ajungă aici.

Nu era un zeu, era o muritoare cu slăbiciunile ei, cu trăirile şi neîmplinirile ei. Se gândea la Andrei, la fel era ca şi ea, avea păcatele lui, dar şi realizări multe. Acum înţelegea mai bine, ea îl distrusese.

O impresionase dârzenia cu care a anunţat-o că pleacă din casă, mai avea o speranţă, niciodată nu spusese cuvântul divorţ. Asta însemna că undeva în adâncul sufletului său, încă o mai iubea.

Cum va proceda? Va trebui să cedeze în faţa lui, să devină femeie, o femeie blândă care să-l recâştige. Va putea să cedeze ori se va trezi iar scorpia din ea? Fără să vrea îi scăpase cuvântul, a tresărit când l-a auzit: „oare chiar era o scorpie?”. Va fi în stare să se poarte ca o femeie care respectă bărbatul şi să nu-l mai piseze la cap? Îşi amintea că l-a pus să bată un cui în perete, voia să pună un tablou. Ea l-a dirijat:”ţine ciocanu mai drept, ia cuiul cu mâna stângă, aşa, acum bate-l, dă-i mai tare, dă-i mai încet că pică varul de pe pereţi!” Nu l-a mai bătut, a lăsat totul baltă şi a ieşit afară, a ţinut drumul drept la Matilda, la cârciumă. Oare, se întreba Flori acum, ar fi reuşit să-l bată, dacă ea ar fi tăcut?

Într-o seară, continuă să-şi amintească Flori, se îmbrăcau să meargă la nuntă, el s-a îmbrăcat repede, o aştepta pe ea, după aproape două ore a fost şi ea gata. Când a intrat în sufragerie unde el se plictisise aşteptând-o şi-a pus mâinile în cap, apoi în şolduri ca o mahalagioaică de duzină:”cravata aia ai pus-o, nu vezi că nu se asortează cu costumul? Schimb-o, pune-o pe asta grena!” După ce Andrei şi-a înnodat cravata pe care a vrut-o ea, a găsit alte nepotriviri: „schimbă cămaşa, nu merge cravata grena cu cămaşă bleu, puneţi cămaşa albă”! Bietul om s-a executat, apoi a ieşit pe uşă în apostrofările nevestei: „stai, nu pleca, schimbă pantofii...!” Andrei a ieşit pe uşă şi a aşteptat-o la poartă. Flori se gândea că este o perfecţionistă, nicidecum o mofturoasă, o pisăloagă care poate distruge.

Poate ar fi bine să renunţe la Andrei şi să se mărite cu Matei, îi propusese la ultima lor întâlnire. Nu îi răspunse tranşant, însă nici nu l-a respins, a lăsat o portiţă. Bărbatul o voia pe ea fără copii, nu-l deranja dacă va plăti pensie alimentară. Voia toată dragostea ei pentru el, nu voia să o împartă nici măcar cu proprii ei copii. Matei îi oferea iubire, era o iubire egoistă, dar şi izolarea de copii, îi spusese că nu avea decât, dacă iubea aşa mult copiii, să-i facă lui copii, deşi nu ţinea neapărat la asta.

Îl aprecia că nu fusese ipocrit, mincinos, ştia de la început ce o aşteaptă.

Va lăsa lucrurile să meargă de la sine. Va lua o decizie atunci când va fi înghesuită, până atunci îşi va ţine amantul cât mai ascuns.

Andrei a plecat de acasă tulburat,dar hotărât să-ţi caute casă cu chirie, nu voia mult , o cameră şi dependinţe, îşi dorea linişte. Era sătul de spectacolele gratuite oferite de Florica lui, unele fuseseră generate de el, însă cele mai multe au fost fără sens, acum gata, s-a hotărât, vrea să se odihnească.

Cu numărul Magdei de telefon în mână se gândea dacă să o sune sau nu. S-a hotărât să o apeleze la ieşirea din program, acum se considera „încălzit” după discuţia cu nevasta, nu voia să acţioneze sub imperiul stării în care se afla . După terminarea lucrului va fi calm, toţi nervii, toată agitaţia acumulată se vor risipi. Problemele de serviciu le vor atenua până la dispariţie. Atunci, dacă se va mai gândi la Magda, o va suna.

Aşa cum se aşteptase la sfârşitul celor opt ore de program, după ce făcuse un duş cu apa mai mult rece, se simţea prospăt, calm şi odihnit. A intrat în birou, s-a aşezat comod în scaun,apoi a format numărul după telefonul mobil, s-a auzit îndelung sunetul soneriei, când credea că va intra robotul să-l anunţe că nu răspunde nimeni şi să încerce mai târziu, a intrat o voce cristalină :

-Da, cine sunteţi? Vocea blândă în esenţa ei era neprietenoasă.

-Sunt Andrei, ştii tipul cam beţiv din cârciuma ordinară unde am avut plăcerea şi onoarea de a te cunoaşte.

-De unde ai numărul meu de telefon, nu-mi amintesc să ţi-l fi dat. De alfel hotărâsem că nu te mai văd.

-A fost hotărârea ta, nu a mea, numărul l-ai lăsat patroanei...

-Da, dar nu i-am spus să ţi-l dea, s-a oţărât Magda la Andrei.

-Corect! Aşa mi-a spus şi ea, dar nici nu i-ai interzis expres să nu mi-l dea. Este adevărat? Andrei era calm şi cald, nu voia să o supere.

-Aşa este, nu m-am gândit că va ajunge la tine, ultimele cuvinte Magda le-a spus cu un uşor chicotit, de fapt pentru el lăsase numărul Matildei, apoi serioasă, bun şi ce vrei de la mine?

-Vreau să ne întâlnim...

-Iar să merg în bomba aia nenorocită, Magda a ridicat tonul la el.

-Nu, mergem unde vrei, s-a deschis molul, vrei să mergem la un film? Spune tu unde şi acolo vom fi prezenţi.

-Vreau să stau acasă, să-mi întind picioarele pe canapea, să mă răsfăţ cu o cafea şi să ascult muzică bună în surdină...

Speriat Andrei a întrerupt-o:

-Asta înseamnă că nu ne vom întâlni, îmi doream mult să te văd.

-Ba da, vino în locul...Magda i-a dat adresa. Te aştept! Avem multe de vorbit.

Bucuros, bărbatul, a închis telefonul şi a plecat spre locuinţa femeii. Dacă adresa era corectă şi era sigur că este, locuia în apropiere în cartierul cu blocuri vechi construite din cărămidă şi care se încălzeau cu sobe de teracotă. S-a uitat bine la numărul blocului, avea o singură scară, a urcat până la etajul trei, a găsit apartamentul  indicat. Uşa metalică de la intrare prevestea că în interior este o comoară. A sunat, din casă s-au auzit paşi uşori, uşa s-a deschis după  ce au fost trase câteva zăvoare.

-Sărut mâinile! Pentru tine! Andrei i-a înmânat trei orhidee pe care le cumpărase în drum.

- Ce frumoase sunt! Unde le-ai găsit? Magda se alinta, gestul o surprinsese frumos.

Până să vină Andrei se gândise să-i povestească cum a ajuns ea să-l cunoască. I se părea incorect să-l mintă. Înţelegerea cu Flori fusese să-l scoată din cârciumă, asta reuşise, de aici în colo nu mai avea obligaţii faţă de prietena, prietenei ei. Simţea că se nasc anumite sentimente faţă de bărbat, iar pe el deja îl vedea aproape îndrăgostit de ea, risca spunându-i care a fost scopul jocului, însă prefera să se încumete acum să pună cărţile pe masă, decât să-i reproşeze mai târziu, când ar fi aflat adevărul.

Nu ştia cum va reacţiona, îi părea rău să-l piardă, dar nici nu voia să fie o minciună între ei.

  Cu inima cât un purice a mers să deschidă uşa când a auzit soneria...

Scorpia VII

  După plecarea bărbatului,  năucită , Flori şi-a pierdut echilibrul, a venit în faţă, apoi pe spate de parcă o lovise cineva în moalele capului. Vorbele lui Andrei, expresia feţei lui, au făcut-o pe  femeie să se cutremure. Era pentru prima dată când se confrunta cu adevărul gol-goluţ, tot timpul crezuse că el este vinovat că alunecase pe panta băuturii. Îi acuzase pe colegii lui de serviciu că îl atraseseră în cursa lor bahică. Nu se gândise nicio clipă că  ar fi putut fi rădăcina răului care îl făcuse pe bărbat să se îndepărteze de ea. S-a trântit pe canapeaua din sufragerie şi cu ochii fixaţi pe unul din braţele lustrei a început să facă analiza  vieţii lor împreună, să vadă unde a greşit.

Se căsătoriseră din dragoste, erau doi copii săraci, dar cu ambiţie şi multă voinţă reuşiseră să-şi facă un cuib cochet, munciseră mult pentru asta, avuseseră datorii la bănci, însă  cu chibzuinţă, aproape că terminaseră debitul, ar mai fi avut rate vreo doi ani şi gata, ar fi fost stăpâni deplin pe toată averea lor. Norocul s-a întors cu spatele la ei, totul s-a năruit în ziua în care a fost trecut în şomaj, urma ca uzina, aşa cum se întâmplase cu multe altele, să se închidă. Asta l-a deprimat pe Andrei. Este adevărat că nu s-a lăsat bătut de soartă, s-a luptat cu ea, a bătut la multe uşi, a lăsat la toate societăţile din oraş CV-uri, nimeni nu l-a chemat la interviu.

Venea  seara extenuat şi deprimat, în primele zile nu a zis nimic, chiar l-a încurajat: „lasă Adi, aşa îl alinta, că te va chema cineva, eşti un inginer capabil”. Timpul trecea nemilos, ratele se adunau fără a fi plătite, nu făcea faţă doar cu salariul ei şi ajutorul lui de şomaj, ea, care era economistă, înţelegea că tot mai greu le va fi să achite debitul la bancă dacă nu vor ţine din scurt ratele. Atunci a cedat  psihic, a început să-l acuze că nu se interesează  de serviciu, că a îi place să trăiască din spinarea ei, din munca ei, că trândăveşte de dimineaţa până seara. El punea doar capul jos fără să riposteze. Într-un târziu şi-a găsit serviciu, nu era chiar ce şi-ar fi dorit el, dar era ceva. Îşi amintea că îl certa de fiecare dată când patronul nu-l plătea la timp, îi făcea scene aproape zilnice, bărbatul ei nu-i întorcea vorba, punea capul în pământ şi tăcea, asta o încuraja, ea considera că are dreptate şi îl toca mai departe la cap. A găsit serviciul unde lucrează acum, câştiga bine, un timp a lucrat mult peste program, aşa spunea el, ea nu l-a crezut, începuse să-i reproşeze că are femei, că nu-l interesează de casă. Din acea perioadă bărbatul ei s-a laut de băutură, ciudat este, că el nu i-a reproşat niciodată ceva. De când a rămas fără serviciu nu s-a mai contrat cu ea, aducea timid argumente în favoarea lui, dar nu le susţinea.

Acum şi-a pus pentru prima dată întrebarea dacă nu cumva îl teroriza cu acuzele ei. Tot ea repede şi-a luat apărarea, el era vinovat, nu accepta altă muncă decât ca inginer, putea merge spălător de vase într-un restaurant, ce conta umilinţa muncii, dacă era plătit?  Aveau nevoie de bani pentru stingerea debitului. Nu înţelegea că se strângeau datoriile la bancă şi puteau oricând să fie executaţi silit!?  Şi ce dacă  nu realizam nimic că îl tocam toată ziua la cap, cel puţin mă descărcam.  Ce să mai analizez? Vrea să arunce vina neputiţei lui în spatele meu. Ete, n- o să-i meargă!

Nervoasă, a stins veioza şi s-a culcat.

În dormitor Andrei se zvârcolea pe toate părţile, somnul refuza să vină să-l transporte pe tărâmul liniştii, îi apăreau în faţă crâmpeie de imagini, nu reuşea să le pună cap la cap. Deodată a apărut ea, aşa cum  era  de fiecare dată când îl certa, cu mâinile în şolduri, cu şorţul de bucătărie în faţă şi cu ţipătul ei piţigăiat:

„-De ce mi-ai aruncat acele vorbe în faţă, îi spunea Flori, acum mă găseşti pe mine vinovată? Eu te-am pus să te cerţi cu directorul? Ăla cum a avut ocazia, te-a pus pe făraş, ceilalţi colegi ai tăi au rămas, pe tine te-a trimis primul în şomaj şi fără ordonanţă. Vai de capul tău de neisprăvit!”

-Stai puţin! Fiindcă nu ai dreptate, acolo a fost vorba de principii...

-Principii..., în viaţă, tăntălăule, singurul principiu este BANUL, cu B mare, nu-mi veni mie cu rahaturi de astea de înaltă morală, împuşcă banul, indiferent de unde vine, uită-te în stânga, în dreapta, dacă nu te vede nimeni, bagă-l în buzunar...!

- Mă vede Dumnezeu...a încercat palid să argumenteze Andrei

-Te vede Dumnezeu... domnul are morală. Unde a fost Dumnezeu când eu mă chinuiam să plătesc datoriile şi pe tine nu te îndruma să te angajezi, fie şi pe un post sub demnitatea ta? Aud? Băi Andrei, hopa, nici Adi nu-i mai zicea, viaţa e complicată, colegul tău care a fost zburat odată cu tine din uzină a intrat în politică, a încercat pe stânga nu a mers, a intrat la ăia de dreapta, a revenit pe stânga, însă nu s-a lăsat până nu s-a realizat, a luat de la dreapta, cât a fost la guvernare, cât a putut, apoi a mers cu stânga, a mai supt şi de la ăştia până şi-a făcut cheag, apoi a plecat din politică, acum te scuipă din „Audi”, iar tu bei vodcă „Săniuţa” cu prăpădiţii tăi de colegi...

-Dorm noaptea liniştit, nu îmi este teamă că vin mascaţi peste mine...

-Mai şti altceva decât să dormi şi să bei? Cu mine de când nu te-ai mai culcat, te-ai gândit că şi eu sunt femeie?

-Cum să fac dragoste cu tine, când tu de ani buni, mai precis de când am intrat în şomaj, mă  asupreşti continuu şi niciodată nu mi-ai dat  posibilitatea să mă apăr?

-Cum să te aperi? Spunând  prostii? Şti bine că după ce ai prins un pic de cheag şi ai ajuns unde lucrezi acum, ai început să mă înşeli, altfel cum  explici că veneai noaptea treaz nemâncat din altă parte decât de la curve...?

-Eşti sub orice critică, munceam de mă speteam, opt ore ca inginer, iar peste program lucram ca muncitor, patronul avea nevoie urgentă să dea nişte lucrări gata, iar eu aveam mare nevoie de bani. Nu îţi aminteşti că am terminat ratele chiar înainte de termen tocmai datorită acestor ore suplimentar plătite?

-Iar îmi vii cu gargara asta? Ţi-a dat ăla mai mulţi bani pentru că avea nevoie de un specialist ca tine. Mai bine recunoaşte, cu cine m-ai înşelat?

-Eşti imposibilă! Nu te-am înşelat niciodată, te-am iubit ca un idiot, încă te iubesc! Eşti paranoică, gata, dispari, nu vreau să te mai văd!”  Andrei s-a ridicat din pat, a dat cu mâna ca şi cum ar fi izgonit o muscă , apoi a plecat la baie. S-a uitat în oglindă, după ce s-a spălat cu apă rece pe faţă, încă era un bărbat prezentabil, şi-a căutat ochii, s-a privit adânc în apele lor , apoi a luat o decizie: „de mâine nu mai beau!” Va continua să meargă cu băieţii, însă va bea doar apă plată. În oglindă lângă el a apărut Magda, l-a privit cu ochii ei limpezi şi albaştri ca florile de toporaş, în următoarea clipă a dispărut, dar nu înainte de a-l chema cu mâna să vină la ea.

Îi era teamă de Magda, îi era mai ales teamă de el, de iubirea zăgăzuită în el de atâta amar de vreme. Flori îl asuprise cu cicăleala ei, cu presiunea pusă pe el, nu s-a revoltat la început, era perioada de şomaj, apoi nu a mai îndrăznit pentru a nu face balamuc. Au fost zile în care o ruga să fie lucidă şi să gândească fără patimă şi idei preconcepute, zadarnic, când se pornea cu reproşurile nu se mai oprea, tot timpul trebuia să aibă dreptate, altfel spărgea orice îi pica în mâna pentru a arăta că dreptatea este a ei. Toată această tensiune se agrava pe fiecare zi care trecea, se croniciza şi din când în când avea accese acute.

Un an a suferit, apoi a început să meargă cu băieţii, l-a început mai mult discutau, el nu prea bea, încet încet i-a venit pofta, aşa a ajuns să meargă seară de seară beat acasă. Acum alte discuţii, alte tensiuni, alte neînţelegeri, mai ales că banii daţi în casă au fost mai puţini, o mare parte din ei mergeau să onoreze caietul Matildei. Singura soluţie ar fi să se separe de nevastă, va discuta cu ea în mod serios, vor stabili împreună suma de bani cu care el să contribuie pentru creşterea şi educarea copiilor şi în ce zile îl lasă să-i vadă. Iar dacă se vor hotărî, vor divorţa. Asemenea viaţă nu mai putea trăi. Admitea că a greşit şi el, că nu este uşă de biserică, mai ales îşi reproşa că nu a fost atent când ea câştiga teren şi se urca în capul lui. Aici a greşit, s-a lăsat băgat sub papuc, acum este ca un preş, tocmai asta vrea, să se ridice, însă asta o poate face, doar dacă se despart. O dată hotărârea luată a simţit că se linişteşte, a plecat la culcare, cum a pus capul jos, a adormit ca un prunc.

Dimineaţa s-a trezit devreme şi-a făcut cu grijă toaleta, arăta proaspăt şi bine  dispus.

În bucătărie a găsit-o pe Flori care pregătea cafeaua şi gustările.

-Mmm, miroşi a parfum bun ca o cocotă, unde eşti pregătit să seninezi azi, văd că tare te-ai fercheşuit? Flori era ironică, o ironie rea spusă cu măselele scrîşnind.

-Nu merg nicăieri, doar la serviciu. Andrei era calm, nu voia să intre în jocul ei.

-Lasă-mă tu cu serviciu, ai o buşeală cu vreo gagică, lasă că ştiu eu, aşa ai făcut toată viaţa, mi-ai mâncat sufletul,mi-ai distrus liniştea sufletească, m-ai făcut să urăsc bărbatul din tine.

-Stai jos, Andrei a prins-o blând de mână şi a aşezat-o pe un scaun la masă în faţa lui. Am luat o hotărâre, vreau să ţi-o comunic...

-Hotărâri tu, un nevolnic ca tine, eşti tu în stare să te decizi?  Asta nu o mai cred, toată viaţa te-ai lăsat condus de mine, acum îmi spui că ai luat hotărâri, fugi mă molâule de aici!

-Mă separ de tine, cu voce calmă fără să-l afecteze învinuirile nevestei, bărbatul i-a spus sec ce dorea.

-Cuuum? Nu am auzit bine, te separi? Îţi convine, te muţi în camera de la drum, să spăl tot eu,să fac mâncare, să am grijă de tine, să crezi tu asta!!

-Nu ai înţeles, plec de aici din gulagul tău, merg într-o casă cu chirie, îmi voi spăla singur şi mă voi gospodări cum pot, doar să fiu departe de tine.

-Ţi-ai găsit altă muiere, de ce nu spui aşa, fugi de răspunderea de aţi creşte copii, nemernicule!

-Nu ai dreptate! Vom stabili acum suma de bani de care crezi că ai nevoie pentru a îngriji şi hrănii copiii cum trebuie.

-Mergem în tribunal, să stabilească legea, nu mă păcăleşti tu pe mine. Flori era turbată, acum a înţeles ce este pe cale să se întâmple, nu putea accepta ca Andrei să o părăsească, dar în loc să găsească punţi de legătură, le rupea şi pe cele care mai existau, chiar dacă erau putrede şi gata să se prăbuşească.

-Nu mai umblăm prin tribunal, hotărâm noi, mergem la notar facem un act de angajamment al meu pentru copii, stabilim suma şi gata. Tot acolo stabilim şi zilele sau ziua în care îmi dai copiii la mine să  petrec timpul cu ei.

- Ce vorbeşti Franţ? Nu scapi tu aşa uşor de mine! La tribunal, acolo se împarte dreptatea, nu mă păcăleşti pe mine. Nu mă las, până nu îţi iau un sfert din salariu, să te las muritor de foame!

-Mă gândisem să-ţi dau chiar o treime din salariu, copiii se cresc greu, restul am să le mai dau când ne mai întâlnim. Nu îţi va fi uşor, băieţii sunt năzdrăvani, te voi sprijini, până la urmă sunt copiii amândurora, nu sunt doar în obligaţia ta.

-Ştii ceva, dacă pleci să-ţi iei şi copiii, până la urmă nu m-ai luat cu copii. Flori schimbase tactica, căuta argumente să-l împiedice să plece, dintr-o dată a realizat că se putea căsca un hău între ei. Îi era teamă de modul hotărât în care Andrei pusese problema. În capul ei îşi făcuse repede planul că bărbatului îi va fi greu să care după el cei doi copii, spera în sinea ei să-l poată opri din decizia luată pe neaşteptate şi cu o determinare pe care femeia nu o mai văzuse la el şi nici nu credea că ar fi în stare de asemenea gesturi radicale.

-Nu cred că vrei să-mi dai mie copiii, dacă este aşa voi fi nevoit să rămân în casă şi să pleci tu de aici. Cerurile s-au deschis şi fulgerele au apărut în bucătărie, tunete, nu cuvinte ieşeau din gura femeii.

-Eu să plec din casa pe care am construit-o cu mâinile mele? Niciodată! Auzi, niciodată! Să plec eu pentru ca domnul să vină cu muieri în casa mea, în munca mea, în sudoarea frunţii mele, să o aducă pe curva de Magda aici...

-Care Magda? Andrei a pălit, nu a înţeles cum a putut afla atât de repede Flori.

-Lasă, şti tu mai bine...! Femeia avea un zâmbet rău, abia schiţat, în colţul gurii.

-Nu ştiu nimic, să te hotărăşti cum procedezi, vrei să-mi dai copiii, nu-i refuz, însă nu plec din casă cu copiii târâş după mine să dormim prin case străine. Vrei să rămâi în casă, opreşti copiii! Să ne înţelegem, casa va fi a aceluia care va îngriji copiii. Andrei încerca să fie corect, era totuşi hotărât să-şi ducă planul până la capăt.

-Mergem la lege, ce decide instanţa aia vom face. Flori, cu privirea rea ca noaptea, ştia că bărbatul avea dreptate, dar mai ştia ceva, lui Andrei nu-i plăcea să intre într-o sală de judecată, ura acest lucru cu toată fiinţa lui, femeia tocmai pe asta marşa.

-Nu,  ne vom înţelege ca oamenii, dacă suntem oameni. De ce să ne facă alţii dreptate, îţi place să ne afişăm în public chiloţii murdari? Ce vei spune în instanţă? Că sunt un beţiv şi un afemeiat? Dacă tu susţii că am aceste vicii, nu cumva eşti o mamă denaturată dacă vrei să-mi dai mie copiii spre creştere şi educare? Asta vrei să faci? Nu mai am timp, plec la serviciu, gândeşte-te la cele discutate, nu încerca să expui familia!

Andrei, fără să ia pacheţelul pe care Flori îl pusese  pe masă în faţa lui, a ieşit pe uşă.

  Rămasă singură Flori şi-a muşcat buzele până la sânge, era o familistă convinsă, în acelaşi timp o scorpioancă gata să ucidă pe cel care o trecea apa, nu conta că murea o dată cu el, conta că ea omorâse prima. Strategia ei de a se comporta ca o tirană, nu mai avea efect, sau avea unul de bumerang. Înţelesese că are în faţă un Andrei renăscut, cu multă forţă în el, îl revedea acum după mulţi ani, pe bărbatul de care se îndrăgostise. Îl revedea pe Andrei care o salvase din ghearele unor derbedei într-o discotecă. Atunci l-a văzut pentru prima dată.

Good by România!

  Zilnic tot mai multe persoane, dintre cele trimise în judecată sau aflate încă în urmărire penală, ne trimit bezele din ţări exotice, din  ţări cu care noi nu avem încheiate acorduri de extrădare a persoanelor condamnate pe teritoriul României şi care se află rezidente pe teritoriul lor.

Cum naiba de reuşesc să plece liniştite, fără să le întrebe nimeni la graniţă, „măi, voi unde aţi plecat? Mai staţi la noi, în România, că mai avem oarece lucruri de rezolvat.” Aş, ţi-ai găsit! Nici vorbă, de întrebări. Cred că ei sunt „îndrumaţi” prieteneşte să o şteargă, altfel, nu se producea acest exod.

Nu ştiu dacă sunt vinovate sau nu aceste persoane inculpate, dar organele statului trebuiau să se asigure că nu vor putea părăsi ţara până când nu se terminau procesele de judecat şi se dădea o sentinţă definitivă.

  Faptul că unele persoane inculpate în procese grele de corupţie au fost lăsate să plece, poate naşte foarte multe întrebări, iar cea mai la îndemână ar fi următoarea: „nu cumva rămânerea în ţară a inculpaţilor, gen Mazăre, Bica, Diacomatu şi mai ales Udrea puneau în pericol libertatea unor „grei” încă ne atinşi de organele de anchetă?” Plecarea acestor persoane incriminate de procurori, dar necondamnate definitiv  aruncă o umbră asupra justiţiei şi a organelor de anchetă penală. Printre cei care au spus „la  revedere România!” se află şi condamnaţi definitiv, exp. Popoviciu.

Dar să revin la Elena Udrea, această femeie fatală a politicii băsiste, nu ştiu dacă este vinovată sau nu, părerea mea nu contează şi nici nu mi-o exprim, m-a uimit uşurinţa cu care s-a comparat cu genialul Petre Ţuţea care spunea că, citez: „am făcut 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi”, iar ea, Elena, nu vrea să ajungă în această situaţie. Sigur că d-na Udrea nu avea dreptate, P. Ţuţea a făcut 13 ani de puşcărie politică, iar d-na Udrea dacă ar fi să fie condamnată, ar fi pentru corupţie.

  Nu condamn nici una dintre persoanele care şi-au luat zborul. Un hoţ fură în ideea că nu va fi prins, iar dacă va fi , va face orice să scape, să păcălească legea. Aşa au făcut şi aceşti oameni care se prăjesc la soare în Costa Rica şi dorm în cartierul românesc din capitala ţării, San Jose, deja cred că este înfiripat un cartier, au speculat neatenţia celor care trebuiau să fie atenţi la tot ce făceau ei şi mai ales unde se deplasau.

Bravo lui Mazăre, ne trimite din când în când bezele din Madagascar, Ghiţă dă interviuri din Serbia, Udrea din Costa Rica. Sunt oameni cu bani, altfel, nu cred că trăiesc doar cu banane.

Din punct de vedere constituţional, inculpaţii sunt cetăţeni liberi care se pot deplasa oriunde, dacă nu au anumite restricţii. Ori niciunul dintre aceşti oameni nu aveau interdicţii, iar dacă au avut, se fac vinovaţii cei de la graniţă care le-au dat drumul peste graniţă.

  Dacă există cu adevărat vinovaţi în aceste cazuri, ei trebuie căutaţi la DNA şi printre judecători. De când există lumea lume, intenţia oamenilor a fost de eludare a legi. Legea îngrădeşte, unii oameni caută libertatea dincolo de lege, nu îi susţin, dar aceşti oameni există şi pentru ei au fost înfiinţate organele de cercetare penală şi instanţele de judecată. Să se facă lumină a zis Dumnezeu şi s-a făcut lumină! Dar pe pământ avem oameni, nu dumnezei. Prin urmare s-a zis: „Nu vrem lumină, ţineţi-i în întuneric şi asta vom avea”. Se va face vreodată lumină? Nu cred, prea mare-i bezna în care orbecăim!

Nu ştim care sunt infractorii, nu ştim care sunt martirii! Nu ştim care este neghina, nu ştim care este grâul curat! Legea va trebui să triumfe şi să trieze, să aleagă grâul din neghină!

  Nu am condamnat pe nimeni, toţi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la o condamnare definitivă. Dacă interesează aplicarea legii pe cei din justiţie, nu au  decât să o aplice!

  Nu toţi îngerii frumoşi sunt trimişi de Dumnezeu!

Vacanţă plăcută!

Ultimul război mondial bate la uşă

   Am citit comentariile lui Trump şi ale purtătoarei de cuvânt a ministerului de externe rus.  Partea rusă şi-a exprimat un punct de vedere faţă de posibilitatea atacării de către forţele NATO a Siriei, sigur a fost destul de tranşant. Trump a venit ca răspuns cu o invitaţie de a se bate în ring cu ruşii: „băi vedeţi că suntem cei mai buni, luaţi de aici!”. O declaraţie atât de categorică şi de în clar dată, încât refuz să cred că a fost a liderului celei mai mari puteri mondiale. Dacă este aşa înseamnă că omenirea se află într-un mare impas. Ringul poate fi războiul planetar pornit din Siria.

Rachete de toate calibrele vor fi trimise  de către americani să atace Siria, fără să ştim cu exactitate dacă guvernul lui Bassad a trimis acele arme chimice.

Avem războiul din Irak când Bush jr. Şi Blair au declarat război lui Sadam pe motiv că avea arme chimice, ştim conflictul , ştim cum s-a finalizat, ştim că cei doi lideri, au ştiut de la începutul confruntării că Irak-ul nu avea arme chimice, au căutat un motiv să distrugă Irak-ul.

Omorârea spionului rus şi condamnarea cu indignare a Rusiei,apoi  expulzarea de diplomaţi ruşi de către UE şi NATO ca presiune faţă de Rusia că şi-a omorât spionul, până la urmă s-a demonstrat că nu Rusia este de vină.

  Acum Siria. Se vor trimite rachete de către umaniştii americani să omoare pe aceia care au lansat armele chimice. Câţi civili nevinovaţi vor muri? Îi pasă cuiva?  Nu-i pasă nimănui. Americanii să facă bine să-i lase pe ruşii în bârlogul lor, să nu-i tot provoace, un război nuclear ar fi distructiv! Masa trativelor, acolo este locul liderilor, nu comportament de smardoi din Harlem. Aici nu este vorba de democraţie şi nici de umanitate, aici este vorba de bani, de armament, de experimentarea armamentului, de etalarea forţei.

  Armatele SUA au făcut destul rău în nordul Africii şi în Orientul Mijlociu, nu a pacificat nimic, nici o ţară, nu a democratizat vreo ţară, au distrus, au ars şi au omorât pe unde au trecut.

O întrebare pentru poporul american care nu ştie ce este ăla război pe teritoriul lor din sec XIX din timpul lui Abraham Licoln, de la războiul de secesiune.

  Domnilor americani au căzut bombe peste mamele, soţiile, copiii voştri aşa cum au căzut pe mamele, copiii, surorile şi părinţii celor din Orientul mijlociu? Bombele trimise de voi, acolo au fost lacrimi şi sânge, ce aţi rezolvat? Nimic! Există democraţie? Nu! Este un continuu război civil între suniţi şi şiiţi, ba mai mult, a mai luat fiinţă şi un stat terorist islamic.

Nu se poate opri războiul? S-au analizat câte victime face Bassad şi câte au adus războiul? Cui îi pasă de democraţia adusă cu tancul, dacă este mort?

Merkel, altă femeie fără copiii, oare de ce suntem conduşi de astfel de oameni? Cei care nu au copii, nu au viitor, lumea moare odată cu ei şi Doamne, câţi asemenea conducători avem!

Merkel impune cote de refugiaţi, nu i-am izgonit noi, nu am bombardat nicio ţară, cine le-a dărâmat casa să le ofere adăpost. Dacă sunt refugiaţi din cauza vitregiilor naturii, cutremure, inundaţii , taifumuri, uragane, etc. să-i ajutăm, altfel, nenorociţii care le-au distrus agoniseala să le asigure adăpost şi hrană. Aşa este moral. Nu te poţi juca de-a Dumnezeu dacă nu poţi fi Dumnezeu până la capăt.

Lumea nu trebuie să fie condusă de nebuni, deşi acum se pare că este!

Dumnezeu în marea Sa milă să apere omenirea!

"Paşte fericit"

  Văd tot mai des pe facebook  sintagma  „Paşte fericit!”.  Paştile ca sărbătoare este de sorginte evreiască, ea simbolizează fuga evreilor din Egipt sub conducerea lui Moise. Prin urmare, noi nu sărbătorim Paştile în acest înţeles. Învierea lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, s-a produs în prima zi a săptămânii în duminica în care evreii sărbătoreau paştile evreiesc.

Creştinii în ziua de Paşti  sărbătoresc Învierea din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.

În ce priveşte expresia „Paşte fericit!” mi se pare total nefericită.

Conform dex : paşti -  sărbătoare religioasă  celebrată de creştini în amintirea învierii lui Iisus Hristos, iar de evrei amintirea fugii din Egipt sub conducerea lui Moise.

Cuvântul este : PAŞTI, NU PAŞTE.

Paşte –un animal care rupe iarba cu gura.

  Aşadar, nu este indicat să ne urăm unul altuia, cu ocazia sărbătoriri Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, „paşte fericit”, asta ar putea avea şi are, alt înţeles decât cel pe care noi îl dorim.

Urarea cu care creştini este bine să se adreseze unul altuia este: „Învierea Domnului să vă aducă lumină în suflet”. Sigur sunt şi altele. Nu este elocventă partea mercantilă a sărbătorii, ci partea spirituală.

  Să dăm înţelesul care trebuie celor două mari sărbători creştine : „Naşterea Domnului” şi Învierea     Mântuitorului nostru, Iisus Hristos” . La Crăciun nu sărbătorim  tăierea porcului, nici venirea lui Moş Crăciun, nici ce punem pe masă, la fel la Paşti nu sărbătorim sacrificarea unui animal: miel, ied, curcan, nici ce ne aduce iepuraşul (ăsta de unde a mai apărut?). Dacă tot suntem ipocriţi să nu fim şi farisei.

  E bine să vorbim de cele sfinte, dar cel mai bine este, ca înainte de a vorbi, să ne spălăm păcatele!

Nu vreau să dau lecţii, dar nu vreau nici să „paşte  fericit!”, nu de alta, dar nu sunt vegan.

Învierea Domnului să ne aducă lumină în suflet, bucurii, pace şi linişte între popoare!

Scorpia VI

   S-a întors la masă lângă băieţii lui, nu mai avea niciun chef, a stat tăcut toată seara, deşi băuse destul de mult, vodca nu reuşise să-i descleşteze gura. În zadar  cheflii lui prieteni  încercau să-l provoace cu glumele şi bancurile  auzite de la alţii, Andrei a rămas tăcut toată seara. Când s-a despărţit de tovarăşii de pahar, era la fel de treaz ca atunci când intrase în cârciumă.

Trecuseră trei zile de la despărţirea de Magda, Andrei era tot neliniştit, continua să meargă cu băieţii la „una mică” mai mult din reflex, nu mai bea mult, stătea ore întregi cu ochii fixaţi într-un punct din tavanul afumat al cârciumii de mahala.

Acasă răspundea mecanic la întrebările soţiei, nu răspundea la provocările ei, mânca dus pe gânduri, avea privirea pierdută, meditativă. Se vedea că îl frământa ceva, deşi l-a chestionat foarte mult, Flori nu a putut scoate nimic de la el. Avea o bănuială, Andrei se îndrăgostise de Magda. Viermele geloziei a început să roadă, deşi ea ceruse fetei să-i seducă soţul, acum când observa schimbările din comportamentul lui Andrei, deja o vedea pe Magda între ei. Flori se trezise la realitate, era o realitate pe care nu o bănuise a fi atât de crudă. Fără să se controleze începuse să-şi muşte buzele, abia când simţea durerea realiza ce face. Încă nu ştia cum va reacţiona bărbatul, dacă  ea va scoate cu totul ispita din joc. Era încă prea devreme pentru a interveni. Nu-i rămânea decât să strângă din dinţi, să-şi muşte buzele şi să meargă mai departe.

  A hotărât să se întâlnească cu Magda, să vadă în ce apă se scaldă, o interesa dacă şi fata este la fel de melancolică ca Andrei. Nu a sunat-o direct, nu avea curajul să stea faţă în faţă cu „medicamentul” trimis de ea propriului bărbat, încolţise invidia, se crezuse mai tare, nu era şi asta pentru că încă îl iubea pe Andrei.  A sunat-o pe Mari cu rugămintea  să  convoace la o discuţie pe Magda pentru după amiaza acelei zile.

La ora fixată a intrat în apartamentul prietenei sale. Mari şi Magda erau aşezate comod pe canapea cu cafelele în faţă. S-au ridicat când Flori a intrat în sufragerie, Mari, expansivă, a venit cu braţele deschise în întâmpinarea prietenei sale, Marga , timidă, s-a apropiat de Flori, i-a întins o mână moale şi s-au îmbrăţişat convenţional şi rece, s-a simţit o anumită stângăcie în gestul lor. Zâmbetul Magdei a dispărut la vederea feţei lui Flori.

-Ia loc Flori, ce faci, cum mai este acasă, ce face Andrei? Mari simţise că între cele două fete apăruse gelozia, cu exuberanţa ei voia să le facă să vorbească.

-Flori, cred că am greşit când am acceptat rolul de ispită pentru Andrei, văd că mă priveşti ca pe o rivală, nu îţi sunt, încă, nu ştiu ce va fi mai departe.

-Ai fi în stare să îmi iei bărbatul? Flori se înfierbântase, privea cu răutate spre Magda.

-Este o neînţelegere la mijloc, fetelor haideţi să ne calmăm. Flori, tu ai rugat-o pe Magda să se dea pe lângă bărbată-tu, acum, ce ai?  Îmi pare rău că m-am băgat în ciorba ta, doar din dorinţa de a te ajuta am băgat fata asta în această aventură. Magda, care este situaţia cu Andrei, ai reuşit să vorbeşti cu el?

-Da, am vorbit, sinceră să fiu, mi-a plăcut mult de el ca bărbat. Cred că poate fi salvat, dar pentru asta va trebui să mă mai revăd cu el. Când m-am despărţit de Andrei i-am spus că nu ne vom mai întâlni. Îmi este teamă de mine, nu ştiu cât de mult mă pot stăpâni, da, are dreptate Flori, este posibil să se nască o iubire între mine şi bărbatul ei care va fi foarte greu de gestionat. De aceea nu i-am promis că ne vom mai întâlni. Nu l-am văzut de două zile. Am să mă opresc aici.

-Ce părere ai Flori de spovedania Magdei? Cum vei proceda?

-Nu ştiu, sunt sigură că dacă fata dispare, se va afunda şi mai rău în băutură, va fi o nouă lovitură pentru el. Acum este melancolic, tot timpul este cu gândul departe, răspunde monosilabic la întrebări, iar de multe ori este pe lângă subiect. Nu sunt pregătită să-l pierd definitiv. În fapt Andrei nu mai există pentru mine şi copii, dar nu cred că voi suporta să-l ştiu în braţele altei femei. Pe de altă parte cine sunt eu să chinui două suflete. Este clar că Magdei îi place de soţul meu, este deasemeni de apreciat că s-a retras când a simţit pericolul. Că Andrei este îndrăgostit de Magda, sau aproape, este evident, comportamentul lui spune tot. Sunt într-o mare dilemă, nu ştiu cum să procedez. Altă femeie în locul meu divorţa, împărţea totul şi căuta să o ia de la capăt. Nu ştiu de ce mă încăpăţânez să-l scot din mocirlă pe Andrei. Dacă el vrea să bea şi să se distrugă, să bea dom’ le! E viaţa lui şi face ce vrea cu ea!

Magda, din partea mea eşti liberă să faci ce vrei, evident că nu vom mai fi prietene, dar nici nu îţi voi purta pică! Fetelor, vă mulţumesc pentru găzduire, vă doresc o după amiază frumoasă! Demnă, Flori a părăsit sufrageria, puţin mai târziu s-au auzit tocurile pantofilor când coborau scara.

În cea de-a treia zi de când nu o mai văzuse pe Marga, Andrei a intrat la fel de posomorât în cârciumă ca şi în celelalte două, s-a oprit în uşă, a rotit privirea prin tot salonul,apoi a mers la bar:

-Nu a venit nici azi? Andrei era dezamăgit, palid şi tras la faţă, vocea îi tremura uşor.

-Nu a venit, îmi pare rău! Domnu’ inginer, chiar vreţi să o mai vedeţi? Vă este cu adevărat dor de ea?

-Da, doamnă, fac orice pentru a o mai întâlni.

-O iubiţi?

-Nu ştiu dacă o iubesc, ştiu că trebuie să o văd, că ard de dorinţa de o simţi în apropierea mea.

-Vă ard ochii domnu’ inginer, începeţi să iubiţi, aş vrea să vă ajut, însă nu pot, nu am dezlegare de la Marga. Ştiţi, mi-a lăsat numărul de telefon, însă a uitat să mă autorizeze să vi-l dau, este adevărat că, nici nu mi-a interzis. Domnu’ Andrei, vă iubesc în tăcere de mult timp, de ce nu v-aş păstra pentru mine, în loc să vă trimit în braţele Magdei?

-De ce mi-aţi făcut cunoştinţă cu fata, dacă nu jucaţi cinstit?

-Sunteţi om cu carte multă, cine va spus dumneavoastră că în dragoste se joacă cinstit? Pentru mine, dumneavoastră, domnule inginer, aţi fi un trofeu. M-am săturat să mă încalec cu toţi analfabeţii, vreau ceva rasat, un bărbat care să facă dragoste cu mine, nu sex.

-Doamna Matilda, mă surprindeţi, niciodată nu mi-aţi dat de înţeles că aţi avea anumite sentimente pentru mine...

-Nu credeam că puteaţi fi abordat, abia acum am văzut că sunteţi un om cu sentimente, cu sensibilitate. Vă vedeam rece şi sobru, doar când vă pileaţi vă rătăceaţi cu privirea în decolteul meu. Matilda a încheiat discuţia aranjându-şi rochia şi scoţând mai mult în relief enormi ei sâni albi şi pufoşi.

Andrei privea tâmp la Matilda, nu mai înţelegea nimic.

-Vă dau numărul ei de telefon, dacă, diseară după ce închid, ne întâlnim în separeu. Facem târgul? Pentru că până la urmă asta va fi, o înţelegere.  Dacă veţi veni, vă dau numărul şi vă promit că vă susţin pe lângă Marga, vă voi fi un ambasador loial. Sunteţi un capriciu al meu, vreau să mi-l satisfac, acum mergeţi la masă, băuturile vor fi din partea mea, totuşi, nu aş vrea să beţi prea mult. Matilda l-a învăluit într-o privire tandră, apoi cu un zâmbet lasciv l-a invitat să meargă la masă. Nu a uitat să-i şoptească: te aştept!

  Timpul a trecut greu, băieţii cântau şi vorbeau tare, în local era hărmălaie ca de fiecare dată când se ajungea la o oră târzie şi o cantitate mare de alcool băută. Andrei băuse puţin, pentru a nu mai fi chestionat de băieţi  de ce nu bea, a vărsat un pahar cu vodcă sub masă, iar altul într-un ghiveci cu flori care era pus pe un suport în stânga lui. În alte condiţii s-ar fi culcat cu Matilda, ar fi fost chiar bucuros să se joace cu sânii ei uriaşi, însă acum i se părea o impietate, o trădare faţă de Magda. Târziu în noapte s-au decis să plece, după ce şi-a luat rămas bun de la băieţi, a intrat  pe furiş în separeu.

  Matilda, după ce a încuiat uşa localului prin interior, a venit şi ea. Era binedispusă, când a dat cu ochii de inginer, faţa i s-a luminat într-un zâmbet larg. S-a apropiat de bărbat, era frumoasă în maiestatea ei de ţigancă parvenită, l-a prins de mâini şi l-a apropiat de ea. Îl privea în ochi, cu ochii ei mari şi negri, se simţea  dorinţa în toată fibra femeii . A apăsat buzele ei cărnoase pe buzele subţiri ale lui Andrei într-un sărut  pasional şi posesiv, instinctiv bărbatul a răspuns sărutului. Puţina vodcă băută îl ajuta să intre în jocul Matildei. Pentru a o revedea pe Magda era dispus să facă orice, până la urmă mult râvnise la sânii Matildei, acum îi avea în faţa lui liberi de sutien, uriaşi, plini, albi, mătăsoşi şi plăcuţi la pipăit.

Femeia îl sufoca cu sărutările ei pătimaşi şi fierbinţi, sângele fierbinte, ţigănesc, o făcea năvalnică. Andrei s-a lăsat purtat de val şi s-a abandonat cu totul în braţele Matildei.

Parolistă, patroana în timp ce se îmbrăca, i-a înmânat o carte de vizită bărbatului. Se vedea fericirea pe faţa ei, deşi ştia că nu-l va mai avea niciodată în pat pe Andrei, era bucuroasă că reuşise să-l aibă acum, e drept mai mult cu forţa.

-Nu te supăra pe mine că te-am şantajat, altfel nu te aveam, îmi doream de mult acest lucru. Domnule inginer, pentru mine sunteţi ca o perlă pe care o voi pune pe inima mea. Sunteţi, recunosc, un trofeu, cel mai mare şi mult visat  câştigat de mine. Spuneţi-mi! Chiar regretaţi această seară petrecută cu mine?! Femeia era extaziată, când îi vorbea cu „tu” când cu „dvs.” Nu se putea controla, îl dorise prea mult, acum era fericită.

-Nu, nici vorbă, trebuie să recunosc că au fost momente în care te doream, mă bucur că s-a întâmplat, am să te rog, totuşi, ca niciodată să nu mă mai provoci, nu aş vrea să te refuz, asta m-ar durea. Matilda, vin de mult aici, niciodată nu mi-ai dat de înţeles că mă vrei, m-ai lăsat să mă înec în băutură, eram unul dintre Scarfaşi tăi. Acum, când inima mea a tresărit, a ieşit din amorţeala alcoolului şi asta nu ţi se datorează, nu voi trăda pe aceea care m-a făcut să simt că am, iarăşi, un motiv pentru care să trăiesc.

Îţi mulţumesc pentru tot, voi continua să vin ca simplu client.

-Staţi liniştit domnu’ inginer, nimeni nu va şti ce s-a întâmplat aici, aveam un capriciu, mi l-am satisfăcut, acum gata, fiecare pe drumul lui. Dacă pot, vă ajut în relaţia cu Magda, doar aşa, să moară Scorpia de necaz. Noapte bună domnu’ inginer! Matilda s-a apropiat de el, l-a cuprins cu braţele ei grăsuţe pe după gât, apoi l-a sărutat apăsat pe gură, asta ca să mă ţi minte! mai spuse femeia.

Din bun simţ Andrei nu s-a grăbit să scape din înlănţuirea puternică a Matildei, mâinile grele şi calde ale patroanei îl ţineau prizonier, abia după ce a fost pupat pe amândoi obrajii a fost lăsat liber.

Femeia i-a aranjat cu cochetărie gulerul la cămaşă, apoi l-a lăsat să plece.

Era târziu în noapte, afară era răcoare, Andrei s-a cutremurat puţin, apoi s-a frecat cu mâinile pe braţe şi a întins pasul spre casă. Uşa era descuiată, a intrat uşor să nu deranjeze pe cei care dormeau, din sufragerie  răzbătea  o fantă palidă de lumină pe sub uşă. S-a dezbrăcat în hol, apoi a mers la baie, s-a schimbat în pijamale după ce s-a spălat. A deschis uşa, neunsă a produs un scârţit care s-a oprit direct în creieri, a strâns din dinţi, spera să nu scoale nevasta. A ieşit tiptil şi cu paşi de pisică a  plecat spre dormitor, când s-a apropiat de sufragerie s-a deschis uşa, în cadrul ei stătea Scorpia cu mâinile în sân într-o cămăşuţă foarte scurtă având un decolteu amplu.  Cămaşa, din mătase naturală trandafirie, o îmbrăca doar în momentele în care voia să facă dragoste cu Andrei. Nu o mai îmbrăcase de mult, după discuţia cu Maria şi Magda a simţit că este momentul să facă un ultim asalt asupra redutei în care se transformase bărbatul ei.

Apariţia femeii l-a surprins:

-Ce este cu  tine, nu dormi? Andrei era chiar deranjat de apariţia femeii îmbrăcată provocator. Pentru prima dată simţea că femeia vrea să-l posede cu forţa.

-Nu dorm, te vreau în noaptea asta, tânjesc de mult după o îmbrăţişare de la tine, mă ocoleşti de prea mult timp. De unde vii la ora asta? Şi din câte pot observa eşti treaz. Cum se face că la ora unu din noapte, cât este ceasul acum, tu nu eşti beat? A, nu mai mergi la cârciumă, acum ai fost la femei, sigur că da, domnul se distrează, ce-i pasă că acasă are o femeie tânără care aşteaptă seară de seară o mângâiere, o sărutare, o îmbrăţişare. Flori s-a apropiat de el, l-a luat în braţe mai mult forţat, l-a strâns la pieptul ei, atunci a simţit mirosul de parfum străin. Andrei unde ai fost? Te rog să-mi spui, ăsta este mirosul patroanei tale, doar ea are parfumul ăsta infect. Ai fost cu aia cu ţâţele cât găleata? Va să zică, cu ea mă înşeli nenorocitule de ani de zile, din cauza ei nu mai am eu trai bun în casă. Ea a coborât norul supărării , ea a adus furtuna între noi. Cum de nu mi-am dat seama până acum? Este adevărat? Flori s-a oprit cu greu din hemoragia verbală. Privea cu răutate la bărbatul ei pe care îl iubise din adâncul fiinţei, pe care, undeva în adâncul sufletului încă îl mai iubea, însă mirosul de parfum străin pe care el îl răspândea o făcuse să-şi piardă raţiunea. Tu mă înşeli Andrei...preferam să te ştiu un beţiv, cel puţin ştiam că nu eşti al meu, însă nici al altei femei. De ce mă chinueşti omul meu drag? Spune dracului ceva! a strigat Flori la el în timp ce a luat o vază pe care a aruncat-o în direcţia lui, o mişcare scurtă a capului făcută de bărbat a fost suficientă pentru aş păstra capul întreg şi în locul lui să se spargă oglinda de la un suport de haine care era pe hol.

-Ho, nebuno! Ce vrei? În ultimii cinci ani nu ai ştiut altceva decât să mă cicăli, orice făceam nu era bine. Dacă îţi cumpăram un cadou nu îţi plăcea, dacă nu îţi cumpăram ţipai la mine că nu sunt atent, că te consider o proastă. Am luat bilete să mergem pe litoralul bulgăresc în iulie acum patru anii, două luni până când a venit ziua să plecăm m-ai ţinut în vârful opincii că nu trebuia să cumpăr bilete pentru bulgari în iulie că este prea cald, mai bine cumpăram bilete pentru Austria să mergem în Alpi.

Anul următor m-am înscris pentru un sejur de zece zile în luna iulie să-l petrecem în Austria, când să plecăm, ai pornit scandalul că vezi Doamne au anunţat meteorologii că în staţiunea Innsbruck va ploua şi că eu sunt de vină, trebuia să-mi dau seama că în general la munte plouă mai mult ca la mare şi ar fi trebuit să mergem pe litoral în Turcia. Femeie m-ai înnebunit, da te înşel, sunt în stare să te înşel şi cu femeia care face curăţenie pe stradă, dacă îmi poate aduce liniştea. M-ai făcut să-mi iau lumea în cap, aşa am picat în patima băuturii, tu m-ai împins nenorocit-o în braţele desfrâului, tu cu dorinţa ta de a mă patrona, de a mă dirija, nu conta că este bine sau rău, conta doar să fac ca tine, iar dacă nu era bine, mă certa-i pe mine, că nu trebuia să fac cum mi-ai spus, că vezi Doamne, tu eşti un cap de muiere şi eu nu trebuia să mă iau după tine, adică tot eu picam rău. Auzi, Scorpia dracului ce eşti, mi-ai mâncat sufletul! Nu te mai vreau! Da, Matilda nu este frumoasă ca tine, nu este deşteaptă şi pregătită intelectual ca tine, însă ştie să respecte un om. Tu nu şti, eşti posesivă, despotică şi abuzivă, eşti tot ce este mai rău pe lumea asta!

Vrei să fim amândoi din nou, vrei să trăim în armonie, să ne iubim ca odinioară? Dacă vrei, adu-mi înapoi pe Flori a mea cu care m-am căsătorit din dragoste!  Adu-mi înapoi fata scumpă care mă aştepta cu zâmbetul pe buze  când veneam  acasă de la serviciu! O vreau pe iubita mea de atunci, de când eram săraci şi care ştia cu un zâmbet şi un sărut să-mi aline foamea! Unde este nevasta mea pentru care am jurat în faţa ofiţerului stării civile că voi fi cu ea până ce „moartea ne va despărţi”? Când vei redeveni femeia de atunci, să-mi spui şi voi veni în genunchi la tine, până atunci nu vei fi altceva decât o scorpie, este adevărat, una foarte frumoasă în ambalajul ei natural, dar cu un suflet  întunecat, rău şi despotic. Şi acum gata! Vreau să mă culc! Pleacă din faţa mea! Încă eşti o ispită dulce, dar acră în conţinut!