Scorpia VII

  După plecarea bărbatului,  năucită , Flori şi-a pierdut echilibrul, a venit în faţă, apoi pe spate de parcă o lovise cineva în moalele capului. Vorbele lui Andrei, expresia feţei lui, au făcut-o pe  femeie să se cutremure. Era pentru prima dată când se confrunta cu adevărul gol-goluţ, tot timpul crezuse că el este vinovat că alunecase pe panta băuturii. Îi acuzase pe colegii lui de serviciu că îl atraseseră în cursa lor bahică. Nu se gândise nicio clipă că  ar fi putut fi rădăcina răului care îl făcuse pe bărbat să se îndepărteze de ea. S-a trântit pe canapeaua din sufragerie şi cu ochii fixaţi pe unul din braţele lustrei a început să facă analiza  vieţii lor împreună, să vadă unde a greşit.

Se căsătoriseră din dragoste, erau doi copii săraci, dar cu ambiţie şi multă voinţă reuşiseră să-şi facă un cuib cochet, munciseră mult pentru asta, avuseseră datorii la bănci, însă  cu chibzuinţă, aproape că terminaseră debitul, ar mai fi avut rate vreo doi ani şi gata, ar fi fost stăpâni deplin pe toată averea lor. Norocul s-a întors cu spatele la ei, totul s-a năruit în ziua în care a fost trecut în şomaj, urma ca uzina, aşa cum se întâmplase cu multe altele, să se închidă. Asta l-a deprimat pe Andrei. Este adevărat că nu s-a lăsat bătut de soartă, s-a luptat cu ea, a bătut la multe uşi, a lăsat la toate societăţile din oraş CV-uri, nimeni nu l-a chemat la interviu.

Venea  seara extenuat şi deprimat, în primele zile nu a zis nimic, chiar l-a încurajat: „lasă Adi, aşa îl alinta, că te va chema cineva, eşti un inginer capabil”. Timpul trecea nemilos, ratele se adunau fără a fi plătite, nu făcea faţă doar cu salariul ei şi ajutorul lui de şomaj, ea, care era economistă, înţelegea că tot mai greu le va fi să achite debitul la bancă dacă nu vor ţine din scurt ratele. Atunci a cedat  psihic, a început să-l acuze că nu se interesează  de serviciu, că a îi place să trăiască din spinarea ei, din munca ei, că trândăveşte de dimineaţa până seara. El punea doar capul jos fără să riposteze. Într-un târziu şi-a găsit serviciu, nu era chiar ce şi-ar fi dorit el, dar era ceva. Îşi amintea că îl certa de fiecare dată când patronul nu-l plătea la timp, îi făcea scene aproape zilnice, bărbatul ei nu-i întorcea vorba, punea capul în pământ şi tăcea, asta o încuraja, ea considera că are dreptate şi îl toca mai departe la cap. A găsit serviciul unde lucrează acum, câştiga bine, un timp a lucrat mult peste program, aşa spunea el, ea nu l-a crezut, începuse să-i reproşeze că are femei, că nu-l interesează de casă. Din acea perioadă bărbatul ei s-a laut de băutură, ciudat este, că el nu i-a reproşat niciodată ceva. De când a rămas fără serviciu nu s-a mai contrat cu ea, aducea timid argumente în favoarea lui, dar nu le susţinea.

Acum şi-a pus pentru prima dată întrebarea dacă nu cumva îl teroriza cu acuzele ei. Tot ea repede şi-a luat apărarea, el era vinovat, nu accepta altă muncă decât ca inginer, putea merge spălător de vase într-un restaurant, ce conta umilinţa muncii, dacă era plătit?  Aveau nevoie de bani pentru stingerea debitului. Nu înţelegea că se strângeau datoriile la bancă şi puteau oricând să fie executaţi silit!?  Şi ce dacă  nu realizam nimic că îl tocam toată ziua la cap, cel puţin mă descărcam.  Ce să mai analizez? Vrea să arunce vina neputiţei lui în spatele meu. Ete, n- o să-i meargă!

Nervoasă, a stins veioza şi s-a culcat.

În dormitor Andrei se zvârcolea pe toate părţile, somnul refuza să vină să-l transporte pe tărâmul liniştii, îi apăreau în faţă crâmpeie de imagini, nu reuşea să le pună cap la cap. Deodată a apărut ea, aşa cum  era  de fiecare dată când îl certa, cu mâinile în şolduri, cu şorţul de bucătărie în faţă şi cu ţipătul ei piţigăiat:

„-De ce mi-ai aruncat acele vorbe în faţă, îi spunea Flori, acum mă găseşti pe mine vinovată? Eu te-am pus să te cerţi cu directorul? Ăla cum a avut ocazia, te-a pus pe făraş, ceilalţi colegi ai tăi au rămas, pe tine te-a trimis primul în şomaj şi fără ordonanţă. Vai de capul tău de neisprăvit!”

-Stai puţin! Fiindcă nu ai dreptate, acolo a fost vorba de principii...

-Principii..., în viaţă, tăntălăule, singurul principiu este BANUL, cu B mare, nu-mi veni mie cu rahaturi de astea de înaltă morală, împuşcă banul, indiferent de unde vine, uită-te în stânga, în dreapta, dacă nu te vede nimeni, bagă-l în buzunar...!

- Mă vede Dumnezeu...a încercat palid să argumenteze Andrei

-Te vede Dumnezeu... domnul are morală. Unde a fost Dumnezeu când eu mă chinuiam să plătesc datoriile şi pe tine nu te îndruma să te angajezi, fie şi pe un post sub demnitatea ta? Aud? Băi Andrei, hopa, nici Adi nu-i mai zicea, viaţa e complicată, colegul tău care a fost zburat odată cu tine din uzină a intrat în politică, a încercat pe stânga nu a mers, a intrat la ăia de dreapta, a revenit pe stânga, însă nu s-a lăsat până nu s-a realizat, a luat de la dreapta, cât a fost la guvernare, cât a putut, apoi a mers cu stânga, a mai supt şi de la ăştia până şi-a făcut cheag, apoi a plecat din politică, acum te scuipă din „Audi”, iar tu bei vodcă „Săniuţa” cu prăpădiţii tăi de colegi...

-Dorm noaptea liniştit, nu îmi este teamă că vin mascaţi peste mine...

-Mai şti altceva decât să dormi şi să bei? Cu mine de când nu te-ai mai culcat, te-ai gândit că şi eu sunt femeie?

-Cum să fac dragoste cu tine, când tu de ani buni, mai precis de când am intrat în şomaj, mă  asupreşti continuu şi niciodată nu mi-ai dat  posibilitatea să mă apăr?

-Cum să te aperi? Spunând  prostii? Şti bine că după ce ai prins un pic de cheag şi ai ajuns unde lucrezi acum, ai început să mă înşeli, altfel cum  explici că veneai noaptea treaz nemâncat din altă parte decât de la curve...?

-Eşti sub orice critică, munceam de mă speteam, opt ore ca inginer, iar peste program lucram ca muncitor, patronul avea nevoie urgentă să dea nişte lucrări gata, iar eu aveam mare nevoie de bani. Nu îţi aminteşti că am terminat ratele chiar înainte de termen tocmai datorită acestor ore suplimentar plătite?

-Iar îmi vii cu gargara asta? Ţi-a dat ăla mai mulţi bani pentru că avea nevoie de un specialist ca tine. Mai bine recunoaşte, cu cine m-ai înşelat?

-Eşti imposibilă! Nu te-am înşelat niciodată, te-am iubit ca un idiot, încă te iubesc! Eşti paranoică, gata, dispari, nu vreau să te mai văd!”  Andrei s-a ridicat din pat, a dat cu mâna ca şi cum ar fi izgonit o muscă , apoi a plecat la baie. S-a uitat în oglindă, după ce s-a spălat cu apă rece pe faţă, încă era un bărbat prezentabil, şi-a căutat ochii, s-a privit adânc în apele lor , apoi a luat o decizie: „de mâine nu mai beau!” Va continua să meargă cu băieţii, însă va bea doar apă plată. În oglindă lângă el a apărut Magda, l-a privit cu ochii ei limpezi şi albaştri ca florile de toporaş, în următoarea clipă a dispărut, dar nu înainte de a-l chema cu mâna să vină la ea.

Îi era teamă de Magda, îi era mai ales teamă de el, de iubirea zăgăzuită în el de atâta amar de vreme. Flori îl asuprise cu cicăleala ei, cu presiunea pusă pe el, nu s-a revoltat la început, era perioada de şomaj, apoi nu a mai îndrăznit pentru a nu face balamuc. Au fost zile în care o ruga să fie lucidă şi să gândească fără patimă şi idei preconcepute, zadarnic, când se pornea cu reproşurile nu se mai oprea, tot timpul trebuia să aibă dreptate, altfel spărgea orice îi pica în mâna pentru a arăta că dreptatea este a ei. Toată această tensiune se agrava pe fiecare zi care trecea, se croniciza şi din când în când avea accese acute.

Un an a suferit, apoi a început să meargă cu băieţii, l-a început mai mult discutau, el nu prea bea, încet încet i-a venit pofta, aşa a ajuns să meargă seară de seară beat acasă. Acum alte discuţii, alte tensiuni, alte neînţelegeri, mai ales că banii daţi în casă au fost mai puţini, o mare parte din ei mergeau să onoreze caietul Matildei. Singura soluţie ar fi să se separe de nevastă, va discuta cu ea în mod serios, vor stabili împreună suma de bani cu care el să contribuie pentru creşterea şi educarea copiilor şi în ce zile îl lasă să-i vadă. Iar dacă se vor hotărî, vor divorţa. Asemenea viaţă nu mai putea trăi. Admitea că a greşit şi el, că nu este uşă de biserică, mai ales îşi reproşa că nu a fost atent când ea câştiga teren şi se urca în capul lui. Aici a greşit, s-a lăsat băgat sub papuc, acum este ca un preş, tocmai asta vrea, să se ridice, însă asta o poate face, doar dacă se despart. O dată hotărârea luată a simţit că se linişteşte, a plecat la culcare, cum a pus capul jos, a adormit ca un prunc.

Dimineaţa s-a trezit devreme şi-a făcut cu grijă toaleta, arăta proaspăt şi bine  dispus.

În bucătărie a găsit-o pe Flori care pregătea cafeaua şi gustările.

-Mmm, miroşi a parfum bun ca o cocotă, unde eşti pregătit să seninezi azi, văd că tare te-ai fercheşuit? Flori era ironică, o ironie rea spusă cu măselele scrîşnind.

-Nu merg nicăieri, doar la serviciu. Andrei era calm, nu voia să intre în jocul ei.

-Lasă-mă tu cu serviciu, ai o buşeală cu vreo gagică, lasă că ştiu eu, aşa ai făcut toată viaţa, mi-ai mâncat sufletul,mi-ai distrus liniştea sufletească, m-ai făcut să urăsc bărbatul din tine.

-Stai jos, Andrei a prins-o blând de mână şi a aşezat-o pe un scaun la masă în faţa lui. Am luat o hotărâre, vreau să ţi-o comunic...

-Hotărâri tu, un nevolnic ca tine, eşti tu în stare să te decizi?  Asta nu o mai cred, toată viaţa te-ai lăsat condus de mine, acum îmi spui că ai luat hotărâri, fugi mă molâule de aici!

-Mă separ de tine, cu voce calmă fără să-l afecteze învinuirile nevestei, bărbatul i-a spus sec ce dorea.

-Cuuum? Nu am auzit bine, te separi? Îţi convine, te muţi în camera de la drum, să spăl tot eu,să fac mâncare, să am grijă de tine, să crezi tu asta!!

-Nu ai înţeles, plec de aici din gulagul tău, merg într-o casă cu chirie, îmi voi spăla singur şi mă voi gospodări cum pot, doar să fiu departe de tine.

-Ţi-ai găsit altă muiere, de ce nu spui aşa, fugi de răspunderea de aţi creşte copii, nemernicule!

-Nu ai dreptate! Vom stabili acum suma de bani de care crezi că ai nevoie pentru a îngriji şi hrănii copiii cum trebuie.

-Mergem în tribunal, să stabilească legea, nu mă păcăleşti tu pe mine. Flori era turbată, acum a înţeles ce este pe cale să se întâmple, nu putea accepta ca Andrei să o părăsească, dar în loc să găsească punţi de legătură, le rupea şi pe cele care mai existau, chiar dacă erau putrede şi gata să se prăbuşească.

-Nu mai umblăm prin tribunal, hotărâm noi, mergem la notar facem un act de angajamment al meu pentru copii, stabilim suma şi gata. Tot acolo stabilim şi zilele sau ziua în care îmi dai copiii la mine să  petrec timpul cu ei.

- Ce vorbeşti Franţ? Nu scapi tu aşa uşor de mine! La tribunal, acolo se împarte dreptatea, nu mă păcăleşti pe mine. Nu mă las, până nu îţi iau un sfert din salariu, să te las muritor de foame!

-Mă gândisem să-ţi dau chiar o treime din salariu, copiii se cresc greu, restul am să le mai dau când ne mai întâlnim. Nu îţi va fi uşor, băieţii sunt năzdrăvani, te voi sprijini, până la urmă sunt copiii amândurora, nu sunt doar în obligaţia ta.

-Ştii ceva, dacă pleci să-ţi iei şi copiii, până la urmă nu m-ai luat cu copii. Flori schimbase tactica, căuta argumente să-l împiedice să plece, dintr-o dată a realizat că se putea căsca un hău între ei. Îi era teamă de modul hotărât în care Andrei pusese problema. În capul ei îşi făcuse repede planul că bărbatului îi va fi greu să care după el cei doi copii, spera în sinea ei să-l poată opri din decizia luată pe neaşteptate şi cu o determinare pe care femeia nu o mai văzuse la el şi nici nu credea că ar fi în stare de asemenea gesturi radicale.

-Nu cred că vrei să-mi dai mie copiii, dacă este aşa voi fi nevoit să rămân în casă şi să pleci tu de aici. Cerurile s-au deschis şi fulgerele au apărut în bucătărie, tunete, nu cuvinte ieşeau din gura femeii.

-Eu să plec din casa pe care am construit-o cu mâinile mele? Niciodată! Auzi, niciodată! Să plec eu pentru ca domnul să vină cu muieri în casa mea, în munca mea, în sudoarea frunţii mele, să o aducă pe curva de Magda aici...

-Care Magda? Andrei a pălit, nu a înţeles cum a putut afla atât de repede Flori.

-Lasă, şti tu mai bine...! Femeia avea un zâmbet rău, abia schiţat, în colţul gurii.

-Nu ştiu nimic, să te hotărăşti cum procedezi, vrei să-mi dai copiii, nu-i refuz, însă nu plec din casă cu copiii târâş după mine să dormim prin case străine. Vrei să rămâi în casă, opreşti copiii! Să ne înţelegem, casa va fi a aceluia care va îngriji copiii. Andrei încerca să fie corect, era totuşi hotărât să-şi ducă planul până la capăt.

-Mergem la lege, ce decide instanţa aia vom face. Flori, cu privirea rea ca noaptea, ştia că bărbatul avea dreptate, dar mai ştia ceva, lui Andrei nu-i plăcea să intre într-o sală de judecată, ura acest lucru cu toată fiinţa lui, femeia tocmai pe asta marşa.

-Nu,  ne vom înţelege ca oamenii, dacă suntem oameni. De ce să ne facă alţii dreptate, îţi place să ne afişăm în public chiloţii murdari? Ce vei spune în instanţă? Că sunt un beţiv şi un afemeiat? Dacă tu susţii că am aceste vicii, nu cumva eşti o mamă denaturată dacă vrei să-mi dai mie copiii spre creştere şi educare? Asta vrei să faci? Nu mai am timp, plec la serviciu, gândeşte-te la cele discutate, nu încerca să expui familia!

Andrei, fără să ia pacheţelul pe care Flori îl pusese  pe masă în faţa lui, a ieşit pe uşă.

  Rămasă singură Flori şi-a muşcat buzele până la sânge, era o familistă convinsă, în acelaşi timp o scorpioancă gata să ucidă pe cel care o trecea apa, nu conta că murea o dată cu el, conta că ea omorâse prima. Strategia ei de a se comporta ca o tirană, nu mai avea efect, sau avea unul de bumerang. Înţelesese că are în faţă un Andrei renăscut, cu multă forţă în el, îl revedea acum după mulţi ani, pe bărbatul de care se îndrăgostise. Îl revedea pe Andrei care o salvase din ghearele unor derbedei într-o discotecă. Atunci l-a văzut pentru prima dată.