Soarele abia se ridicase pe bolta cerească, la răsărit cerul încă era sângeriu. Razele lui calde învăluiau plăcut pământul ud după ploaia din noaptea care tocmai se sfârşise. Domnica, femeie cu gospodărie închegată, a ieşit din vreme să arunce grăunţe în ciocul păsărilor, să le pună apă proaspătă şi să le numere să vadă dacă sunt 25 de capete cu cei trei cocoşi cu tot. Era o mare bucurie pentru ea să audă cocoşii cântând, simţea că trăieşte ascultând de fiecare dată aceeaşi muzică şi totuşi, în fiecare zi o percepea altfel. Nu se îndura să taie niciun dintre cocoşi, deşi tare se băteau, de multe ori fusese nevoită să-l scape pe cel negru cu gâtul roşcat şi vârful penelor albe, din ghearele confraților. Era mai mic decât ceilalţi doi care, la fel ca ciobanii din „Miorița”, se uniseră împotriva lui.
Păsările erau bucuria ei, iar
câinele, Leul, era prietenul. Cu el vorbea când era supărată, tot cu „Leul”
avusese noroc ultima dată când fusese vizitată de fostul iubit beat criţă. Deşi
se despărţiseră de mai mult de un an, după o legătură de câteva săptămâni în
care, violenţa fusese la ea acasă, continua să vină când era beat. În acea
seară s-a trezit cu el în curte, deși porţile erau încuiate, sărise peste ele, dar, din cauza băuturii a căzut ca un sac greu din vârful gardului. Femeia auzise
din bucătărie bufnitura, a ieşit afară, după ce a aprins mai întâi lumina în curte, s-a
uitat peste tot cu atenţie, atunci a zărit o mogâldeaţă căzută la rădăcina
gardului peste stratul de flori. S-a apropiat cu teamă, l-a întors cu faţa în
sus, s-a speriat când mâna lui s-a înfipt în beregata ei. Atacatorul o strângea
cu o putere demenţială. Ar fi vrut să ţipe, să strige după ajutor, nu putea,
din gât îi ieşea doar un horcăit, la început puternic, apoi din ce în ce mai
slab. Simţea cum o părăsesc puterile, nu ştia cine o atacase, avea o vagă
bănuială că ar fi Stere, fostul iubit. Când se crezuse pierdută şi fără putinţă
de scăpare, agresorul a slăbit o fracţiune de secundă strânsoarea, a fost
suficientă pentru ca Domnica să scape din ghearele lui. Mai mult târându-se a
ajuns la cuşca câinelui, i-a dat drumul şi l-a asmuţit. Câinele, un metiş de ciobănesc mioritic cu dog german,
uriaş cu labele ca de urs, a luat-o la fugă şi nu s-a oprit decât când a pus
gura pe piciorul violatorului de domiciliu. Striga agresorul devenit agresat,
urla de durere, pe măsură ce ţipa, câinele îl strângea mai tare. Picături de
sânge se scurgeau pe lângă colţii câinelui, semn că Leul dislocase o halcă din
pulpa bărbatului. Domnica privea cu satisfacţie răzbunarea oferită de câine, o
bucura. Nu era adepta violenţei, însă ţipătul atacatorului, devenit victima
sigură a patrupedului, îi încălzea inima după ce fusese la un pas de moarte.
A chemat câinele, acesta s-a
uitat la stăpână cu reproş, apoi la victima lui şi în cele din urmă a ascultat
porunca stăpânei. A venit triumfător şi s-a aşezat la picioarele femeii.
-Ce cauţi aici? Cum ai intrat? Ai
sărit gardul? Voi suna la poliţie să vină să te ridice. Domnica era calmă,
stăpână pe situaţie, nu se gândea să sune poliţia, voia doar să-l determine să
se umilească în faţa ei.
-Te rog, nu suna! Mă vor aresta, am
încălcat interdicţia de a mă apropia de tine şi, pe deasupra, am pătruns în
curtea ta prin efracţie. Stere, palid, cu pantalonii uzi din cauza câinelui
care băgase frică de moarte în el, se ploconea în faţa fostei iubite. Lasă-mă,
te rog, să plec! Bărbatul, sprijinindu-se de gard, s-a ridicat în picioare. Din
pulpa hărtănită de câine curgea sânge ca din gâtul porcului înjungheat.
Domnica l-a privit cu milă, cândva
îl iubise, acum nu rămăsese nimic din ardoarea cu care îl privea altădată când
se întâlneau. A impresionat-o sângele care curgea gros ca un râu învolburat în
miniatură.
-Stai să dezinfectez rana şi să te
pansez, apoi să mergi la urgenţe să-ți pună copci. Îi vorbea egal, fără ură,
ştia că de acum nu avea să mai sară gardul la ea.
L-a pansat cu grijă, apoi i-a
deschis poarta poftindu-l, muteşte, doar cu mâna întinsă spre poartă, să iasă
din curtea ei.
-Sper să găseşti un răspuns bun la
urgenţe când te vor întreba ce câine te-a muşcat. Pe al meu îl supraveghez şi
dacă va da semne de turbare, te anunţ. Te rog să ieşi din curtea mea şi să uiţi
pentru totdeauna de mine.
Stere a ieşit şchiopătând, când
s-a văzut ceva mai departe de poarta ei, crezându-se cumva în siguranţă, a
strigat:
-De mine nu scapi niciodată, să te
păzeşti şi tu şi iubiţii tăi. De mâna mea vei pieri! Târfă, nu vei merge mereu
cu dulăul după tine.
Domnica a chemat câinele, după ce
încuiase poarta, a mers în obor şi l-a lăsat slobod. De atunci, în fiecare
noapte, femeia dădea drumul câinelui să patruleze prin toată curtea.
A oftat, apoi a dat cu mâna peste
faţă ca şi cum ar fi vrut să alunge o nălucă. S-a ridicat de pe buturuga pe
care o folosea să tranşeze carnea, apoi a plecat spre casă. A intrat pe uşa din
spatele casei care despărţea bucătăria
de terasa mare acoperită pe care se găseau două mese rotunde din nuiele
decojite şi opt scaune din acelaşi
material. A pus ibricul de cafea pe aragaz, și-a trecut mâinile prin păr,
chipul din oglinda de pe hol i-a zâmbit complice, puțin timidă a bătut la uşa
dormitorului unde-şi cazase oaspetele drag.
-Intră! S-a auzit o voce
somnoroasă de dincolo de zid.
Domnica a intrat sfioasă în camera
lui Vlad. A privit furiş spre locul unde ar fi trebuit să fie, adică în pat. Din lateralul ei, aproape de uşă, bărbatul
s-a apropiat de femeie.
-Sărut mâinile! Am fost obosit,
m-a luat somnul greu. Vlad ocolea adevăratul motiv pentru care se frământase
mult timp în pat fără ca somnul să se apropie de el. Îl fascinase nurii gazdei.
Cum închidea ochii, îi apăreau în faţă ţâţele ferme şi sfârcurile întărite, cu
buzele arzânde de dor şi braţele întinse, gata să-l primească într-o
îmbrăţişare fierbinte şi puternică. Degeaba încerca să o alunge, revenea goală
cu pulpele pline şi coapsele rotunde. Întindea mâna să atingă mătasea pielii,
năluca dispărea şi o dată cu ea şi somnul lui. Într-un târziu, când cei trei
cocoşi cântaseră de ziuă, l-a furat somnul. A fost somn adânc, fără vise, din
care se trezise cu puţin timp înainte să bată gazda în uşă. Realizase că ziua
era de mult în pâine, se îmbrăcase în grabă aşteptând un semn de la frumoasa
lui gazdă.
-Observ că eşti îmbrăcat, mergi la baie şi te
spală, te aştept în bucătărie cu micul dejun, o cafeluţă aromată şi de ce
nu, cu mine.
Vlad s-a spălat, apoi s-a
bărbierit cu grijă, aşa cum făcea în fiecare dimineaţă. Proaspăt ras, cu
tonusul bun, a intrat în bucătărie gata să fluiere o arie din Rigoletto pe care
o cânta în rarele zile când era bine dispus.
-Gata? Domnica s-a apropiat de el
cu braţele întinse, într-o pornire dictată de inimă l-a sărutat pe obrazul fin
cu miros de lavandă. Mmmm, ce frumos miroşi! Apoi l-a luat de mână şi cu multă
grijă l-a purtat până la scaunul din capul mesei. Se purta cu Vlad ca și cum ar
fi fost un porțelan fin chinezesc și nu voia să se știrbească.
Vlad s-a aşezat pe scaunul
indicat de femeie, era cinstea pe care Domnica i-o arăta bărbatului, aşezându-l
în capul mesei în timp ce ea ocupa un scaun undeva aproape de jumătatea mesei.
Pe farfurie, în faţa lui,
frumoasa gazdă aşezase cu mult simţ culinar, ouă ochiuri, şuncă friptă, roşii
şi o jumătate de ardei gras şi roşu ca obrajii femeii.
Au mâncat în linişte, se observa
o anume stânjeneală în comportamentul lor. Domnica în prima parte a dimineţii a
încercat să-și ascundă emoțiile, viața ei searbădă de până atunci nu-i mai lăsase
nici un fel de speranțe, bucuria întâlnirii cu Vlad a copleșit-o, a facut-o sa
simtă prin toți porii satisfacția întâlnirii.
-Ce vrei să facem? L-a întrebat
Domnica după ce Vlad spusese un frumos şi drăgălaş „sărut mâna pentru masă”.
-Vreau să aud povestea ta, îmi
doresc să-ţi continui spovedania, aşa cum ai numit-o tu.
-Nu te-ai plictisit? La semnul
făcut cu capul de bărbat în semn că nu, femeia a continuat:
-Anii de facultate au decurs
bine, chiar foarte bine. Nu aveam prea mulţi prieteni, de fapt nu aveam
niciunul. Toţi mi se păreau străini, iar discuţiile cu ei sterile, le
consideram o pierdere de timp. Nu trăiam în aceeaşi lume. Ei vorbeau, glumeau,
povesteau, se pupau în văzul celorlaţi fără jenă, nu erau înhibaţi, nu ştiau ce
este pudoarea. Mi se părea comportamentul lor ca fiind unul indecent şi
pervers.
-Domnica, vrei să mergem în parc?
Vreau să ne plimbăm în timp ce discutăm despre trecutul nostru.
-O idee bună, dacă Vlad ar fi
privit atent faţa femeii, ar fi observat o uşoară îngrijorare pe ea. Mergem, există
acolo o cofetărie minunată unde putem mânca o prăjitură grozavă.
În câteva clipe s-au îmbrăcat
pentru oraş. Vlad ţinând-o de mână ca pe un preţios bibelou, cu ochii fixaţi
mai mult pe trupul ei, tresărind la fiecare bătaie a inimii pe care o simţea
când se apropia mai mult cu braţul de pieptul frumos şi obraznic al femeii. Au
preferat să meargă pe jos pentru a fi văzuţi de toţi oamenii cum, la braţ,
păşeau în acelaşi pas pe cărarea deschisă a iubirii lor. Vlad recunoştea în
sinea lui că era îndrăgostit până peste cap de Domnica, încă nu-i declarase
iubirea, voia să audă întâi povestea ei. Nu, nu se aştepta să-şi schimbe
sentimentele, însă respecta decizia femeii, aceea de a nu ajunge în pat cu ea, decât
după ce îşi va goli sertarele zăvorâte ale sufletului ei chinuit.
Nu avea ochi decât pentru femeia
din dreapta lui. Femeia îl ţinea de braţ într-un fel aparte astfel, încât,
braţul lui se freca de sânii ei rotunzi și tari prinşi într-un sutien ce părea
prea mic faţă de mărimea lor.
Se uita atent la bărbaţii pe care
îi întâlnea, voia să fie pizmuit pentru femeia frumoasă ce era la braţul său. O
considera pe Domnica ca un cadou suprem oferit de destin.
Au ajuns în dreptul parcului, au
intrat pe aleile pietruite care şerpuiau printre castanii uriaşi ce formau din
coroana lor o umbrelă naturală. O răcoare plăcută i-a învăluit de la primul pas
făcut sub umbra copacilor din parc. Un
stol de păsărele, ce își aveau casele în crengile groase ale pomilor, au zburat
când pașii lor au făcut primul zgomot pe pietrişul mărunt al aleii.
S-au afundat în adâncul raiului
pământesc, acolo unde, câteva păsărele cântau un lied de dragoste în ajunul
împerecherii.
În drum au trecut pe lângă mai
mulţi tineri, fete şi băieţi, care vorbeau tare, nu le păsa de cei din jurul
lor. Erau stăpânii lumii, singurii locatari ai universului. Aveau un limbaj
colorat şi indecent până la minima suportabilitate. Când Vlad şi Domnica s-au
apropiat de ei au început să-şi vorbească mai tare şi mai porcos. Fetele
foloseau în înjurăturile lor foarte deocheate, organul sexual al bărbatului de
parcă şi lor le crescuseră aşa ceva. Se sărutau băieţii cu băieţi şi fetele cu
fete într-un mod ostentativ şi sodomic. Cei doi au trecut fără să le dea
importanţă, erau doar uşor stânjeniţi, mai mult ca părinţi ai unor copii de
aceiaşi vârstă cu tinerii din faţa lor. Se gândeau cu groază dacă nu cumva
şi băieţii lor (Vlad avea un băiat de 17
ani, iar Domnica doi băieţi gemeni de 16 ani) fac la fel ca aceşti tineri.
Nu trecuseră bine de grup când din
spate s-a auzit un glas puţin răguşit al unui adolescent cu vocea în schimbare:
-Bătrâne, dacă nu o mulţumeşti, să
mă cauţi pe mine, să va fac pe amândoi, poate mă ajută şi gaşca. Un hohot de
râs nebunesc a izbucnit din piepturile teribililor tineri.
Vlad nu a răspuns, a căutat să
iuţească pasul. Dintr-o dată s-au văzut înconjuraţi de grupul elevilor, pentru
că erau elevi, privirile lor erau rele şi îndreptate asupra bieţilor oameni
care, păreau neputincioşi în faţa găştii de derbedei. Ochii le sclipeau la toţi
într-un mod diavolesc, semn că fumaseră iarbă, ori şi mai grav, trăseseră pe
nas.
-Unde vă grăbiţi? i-a interogat un
tânăr cu privirea rătăcită şi pumnii strânşi, gata să sară pe ei. Între timp o
tânără având piercing-uri în pavilioanele urechilor, sprâncene, nas, buze şi
limbă, machiată strident pentru acea oră, s-a insinuat în faţa Domnicăi, a scos
limba şi fără jenă a început să lingă lasciv obrazul femeii.
-Nu-ţi place? Lasă că te fac eu
să-ţi placă, a continuat fata jocul desfrânat al seducţie, spre scârba totală a
femeii. Te fac târfa mea! Îmi vei mulţumi după ce te voi poseda peste tot cu
limba asta plină de inele.
-Măi băieţi, vedeţi-vă de treaba
voastră, suntem oameni în vârstă, am ieşit să ne plimbăm, nu să ne stricaţi voi
ziua. Vlad vorbea calm, însă ferm, nu voia să le facă rău, voia doar să poată
pleca în linişte de acolo.
-Uită-te la babalâc cum vorbeşte,
are impresia că noi suntem copiii lui tocilari, pe care mamiţa încă îi
alăptează la sânul ei matern şi-i acoperă cu fusta să nu-i deoache lumea. Cel
care vorbea părea a fi şeful grupului, avea mustaţa mijită, barba rară nerasă,
ochii mari cu privirea absentă. La colţul gurii un firicel subţire de spumă se
prelingea spre gât. De aicea nu plecaţi până când nu vă avem, vom face dragoste
cu voi, aşa ziceţi voi, noi spunem sex. Vă vom poseda toţi, nu contează că pe
tine moşule te va avea unul dintre băieţi, iar pe tine târfă te vor avea fetele
astea care au experienţă lesbi. Puneţi mâna pe ei! Parcul era pustiu la acea
oră, doar ei , păsările cerului şi Dumnezeu erau în parc.
Bădăranii au tăbărât pe Vlad şi
Domnica. Bărbatul nu a vrut să rănească pe nimeni, s-a apărat cum a putut, nu a
lovit. Banda se împărţise, unii săriseră pe femeie alţii pe bărbat. Erau la fel
ca fiarele pădurii care simt prada. Domnica aproape că fusese pusă la pământ, atunci
Vlad a înţeles că nu este de glumă cu derbedeii care păreau pe deasupra şi
drogaţi. Cum practicase în tinereţe boxul şi luase câteva lecţii de
autoapărare, a considerat că a venit momentul să afle dacă mai este în formă.
Primul pumn dat l-a adormit pe agresorul care era cel mai aproape de dreapta
lui. Pentru o clipă grupul s-a cutremurat, apoi, la fel ca hienele s-au
regrupat pornind un nou atac asupra lui Vlad. Bărbatul a început să aplice cu
dărnice pumni tuturor celor care erau în faţa lui. Tinerii s-au retras. Doar
fetele şi şeful lor, ce tăbărâseră pe Domnica, încă se luptau cu ea. O puseseră
la pământ, îi ridicaseră fusta lăsând vederii pulpele rotunde cu pielea albă şi
mătăsoasă din care se scurgea un firicel de sânge, urmare a zbaterii
picioarelor pe pietrişul potecii. Fără a mai sta pe gânduri, Vlad a început să
dea cu piciorul şi în stânga şi în dreapta fără să mai ţină cont dacă cel lovit
este băiat ori fată, pentru el, de acuma, toţi erau agresori.
Loviturile bine ţintite şi-au
făcut efectul, derbedeii au luat-o la sănătoasa cărându-i cu greu pe cei răniţi
mai tare. În fuga lor au trimis o rugăminte: „să nu fie daţi pe mâna poliţiei”.
Cei doi s-au uitat unul la
celălalt. Domnica l-a prins în braţe:
-Eroul meu, eşti bine? Era
îngrijorată pentru el, deşi ea fusese la un pas să fie violată ziua în amiaza
mare într-un parc public .