In articolul de ieri, 25 februarie, am
arătat contextul istoric care a determinat alianța României cu Germania
fascistă.
După cucerirea vestului Europei, Hitler
și-a îndreptat toată atenția spre marele său rival URSS.
În noaptea de 22 iunie 1941 la ora 4 și
15, armatele Germaniei naziste, împreună cu armatele române, italiene, slovace
și ungare, atacă URSS. După o serie de victorii ale armatelor Axei, armatele
sovietice reușesc să obțină o strălucită victorie la Stalingrad în iarna
1942-1943. Din 1943 armatele sovietice trec în ofensivă. Astfel că în luna
august 1944 (20-29 august) armata sovietică era într-o ofensivă generală iar
linia frontului era Iași-Chișinău.
Încă din primăvara lui 1944 opoziția din
România a trimis emisari la Cairo să discute o eventuală ieșire a României din
alianța cu Germania, pentru a se alătura Aliaților. Pințul Barbu Știrbey,
ajutat de Constantin Vîșoianu și Gheorghe Davidescu nu reușesc să obțină
garanții de la Aliații Occidentali, aceștia au indicat emisarilor români
URSS-ul cel cu care România trebuie să ducă tratative.
Pe de altă parte și Ion Antonescu avea un
emisar la Stockholm care negocia cu ambasadoarea URSS Kollontay.
Armatele sovietice fiind la granița
României au determinat partidele politice aflate în opoziție să încerce
împreună cu Regele Mihai să înceteze războiul cu URSS, implicit cu Aliații
Occidentali și să întoarcă armele împotriva Germaniei.
Maniu, Președintele PNȚ și Dinu Brătianu
Președintele PNL, realizează că nu au sorți de izbândă în acțiunea lor de a
încheia pacea cu URSS dacă nu cooptează și Paridul Comunist în acest Bloc.
Astfel că Blocul Național Democrat din care făceau parte liberalii, țărăniștii,
social-democrații și comuniștii, împreună cu Regele Mihai pun la cale lovitura
de stat din 23 August 1944.
Nu insist asupra faptului că inițial
data fusese 26 august, dar, din motive pe care nu le dezbat aici, a fost
decalată pe 23 August.
În ziua de 23 August Ion Antonescu și
Mihai Antonescu au fost convocați la Palat unde au fost arestați.
Întoarcerea armelor împotriva Germanie
naziste în seara de 23 august 1944, a fost un act cu mari lacune. Pe frontul
din Moldova, Armata sovietică, după 23 August, dată la care România a încetat
războiul împotriva URSS, a luat circa 130-180000 de ostași români prizonieri.
Asta pentru că între România și URSS nu s-a încheiat nici un act, tratat, până
în data de 12 septembrie 1944.
Războiul s-a încheiat cu victoria
Aliaților Occidentali și a URSS. România a urmat să plătească despăgubiri de
război aliaților dar, mai ales, URSS.
În 4-11 februarie 1945 la Ialta, Franklin
Roosevelt din partea SUA, Winston Churchill din partea Marii Britanii și Iosif
V. Stalin din partea URSS stabilesc noile hărți ale Europei și noile sfere de
influență, România pică în gheara URSS.
Așadar, nu putem vorbi că a adus
comunismul în România către cutare ori cutare. Nu, comunismul a fost adus de
istorie. Așa s-a scris istoria. Stalin a stăpânit cu mână de fier România și
celelalte state est europene care au picat sub tutela sa.
România, în 1945, a fost un mic pion, pe
masa mare de șah a lumii, sacrificat fără milă de către americani și englezi.
Așa putem spune că regele Mihai a pactizat cu rușii, că Maniu ori
Brătianu au pactizat cu rușii. Nu, când marile puteri se frământă, se scutură,
se împung, se luptă, noi, cei mici plătim.
Istoricii spun că în România în 1944 nu erau mai mult de 800 de membri
ai Partidului Comunsit. Probabil că au dreptate, cu toate acestea pentru a fi
credibili în fața URSS, liberalii și țărăniștii au trebuit să apeleze la acest
grup mic de comuniști.
Comunismul în România a fost așezat cu largul sprijin al SUA și M.
Britanie. Fără sprijinul, ori neimplicarea lor, nu ar fi fost posibilă
ascensiunea PCR în România.
Alegerile din 1946 au dat câștig de cauză celor care reprezentau puterea
ocupantă în România sub privirea aproape laconică a reprezentanților SUA și
Marea Britanie din cadrul Comisiei Aliate de Control (CAC).
Să nu uităm că până în 1958 trupele sovietice au staționat pe teritoriul
României. Era foarte greu ca în această perioadă conducerea de atunci să facă
altfel decât ordona Moscova.
Indiferent cine ar fi câștigat alegerile din 1946, România tot pe drumul
comunismului ar fi mers. Pe un drum dirijat de semafoare și indicatoare
obligatorii nu poți să mergi altfel decât ești dirijat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu