Unitatea de primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgovişte, un serviciu criminal

   

  Ieri , 8 martie, am făcut un puseu de tensiune şi cum mă ştiu cu antecedente de infarct miocardic şi cu bypass-uri coronaniene, am apelat serviciul de urgenţă 112. Într-un timp relativ scurt o ambulanţă cu medic a sosit la domiciliul meu. Am fost evaluat cu ajutorul aparatelor, apoi s-a luat hotărârea să fiu transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Târgovişte. La plecarea de acasă am luat cu mine şi dosarul medical. Cei de la „salvare” m-au predat celor de Triaj Urgenţe, apoi şi-au văzut de drum. Am sosit la ora 13,30, după formalităţile de înregistrare şi măsurare a tensiunii arteriale, nimeni până la ora 16 nu m-a întrebat ceva. În acest timp ritmul de lucru era unul infernal, serviciul beneficia de aportul unui singur medic şi 4, ori 5 asistente cu asistenta din triaj cu tot. Am încercat să explic că îmi este rău şi că am o situaţie medicală mai specială, asistenta s-a uitat la mine cu neputinţa omului care este la limita puterii. În sfârşit în jurul orei 16 am fost dus în camera de tratament, am fost evaluat din nou, o doctoră m-a consultat, apoi a hotărât că ar fi bine să mă vadă un cardiolog. Până la venirea cardiologului, am fost dus într-o altă cameră, aici pacienţii erau claie peste grămadă. Privind peste marea de capete ce se vedea în cameră, m-am dus cu ideea că sunt într-unul din filmele ce prezentau războiele din evul mediu, iar aici era tabăra de îngrijire a răniţilor. Rare cazuri unde un pacient era întins în pat, de fapt era unul singur care, urla ca din gura de şarpe de durere, avea o colică renală, ceilalţi stăteam câte 10 pacienţi pe marginea patului. Eram la un loc, bolnavi de TBC, cu bolnavi de hepatită , cu gripă, şi alt tip de boli fără o minimă izolare a celor cu boli transmisibile de ceilalţi. La întrebarea mea adresată unei asistente mi-a spus că astea sunt condiţiile, că ele însele sunt în fiecare zi într-un real pericol. Mi s-a făcut o injecţie şi mi s-a dat două pastile, asistenta m-a întrebat dacă am o sticlă cu apă, la răspunsul meu negativ, a luat un pahar de unică folosinţă, a clătit paharul cu puţină apă la chiuvetă, apoi mi l-a întins mie să beau din el apă după ce am înghiţit pastilele, am refuzat paharul şi am băut direct de la chiuvetă. Chiar aşa de lipsiţi de fonduri sunt, ori mai există şi scurgeri de bani în alte buzunare? Cei în drept să răspundă.

     La „urgenţă” înseamnă că acolo ajung oameni foarte bolnavi, cu boli acutizate care cer o intervenţie rapidă a medicilor în rezolvarea acestor cazuri. Aspectul negativ al problemei constatate ieri la UPU Târgovişte nu vine din lipsa de pregătire a cadrelor medicale, ci din lipsa cadrelor medicale şi a spaţiilor pentru tratare şi cazare a pacienţilor.

M-am întrebat de ce este atât de multă lume la „urgenţe”, pentru a fi edificat, am pus mâna pe telefon şi am sunat la policlinică, cabinetul de cardiologie, am spus asistentei ca am un bilet de trimitere de la medicul de familie pentru un consult cardiologic, răspunsul a fost năucitor, mă poate programa din iunie încolo, până atunci nu există nicio posibilitate. Am încercat să-i explic că eu am nevoie de un consult acum, atunci d-na asistentă m-a îndrumat spre un cabinet particular, ori spre UPU. La UPU este gratuit, dar ai ocazia să mori până îţi vine rândul, iar cabinetele particulare în general nu lucrează cu Casa de Asigurări de Sănătate, pe cale de consecinţă trebuie să plătesc consultul.

     După ce am văzut ce „beneficii”pot avea ca asigurat, nu pot să nu întreb guvernele şi în special foştii miniştrii ai sănătăţii cum de s-a ajuns în gradul ăsta de degradare a sistemului de sănătate.Toţi miniştrii sănătăţii sunt vinovaţi de modul inuman în care sunt trataţi pacienţi în sistemul ăsta de distrugere fizică şi morală. Nu am văzut în 25 de ani nici-un ministru care să îşi dea demisia din cauza faptului că nu poate implementa nişte măsuri bune, din diverse motive.

Toţi au contribuit la distrugerea sistemului de sănătate. Procuratura va trebui să caute de „gâlci” pe toţi factori de răspundere din sănătate, sunt convins că vor descoperite multe”focare de infecţie”. Aceste „focare” trebuie sterilizate, iar „microbii „trebuie plasaţi în spatele gratiilor.

     Lipsa cadrelor medicale, a medicilor specialişti se datorează proastei remunerări, pot spune că este o salarizare umilitoare faţă de munca şi răspunderea ce o are un medic.

În aceste condiţii specialiştii noştri în medicină au luat calea migrării, acolo unde munca lor este apreciată just şi plătită în consecinţă.

Îmi amintesc chiar de un fost Preşedinte, de tristă amintire, care invita medicii să plece din ţară, dacă nu le convine salariile umilitoare din Ţara noastră.

      Pe zi ce trece se vede şi mai bine cine sunt „artizanii” jefuirii ţării şi nu sunt numai aceştia şi numai de la fostul PDL, în curând vor trebui descoperiţi toţi, indiferent de culoare politică, sex, religie, ori etnie.

Sistemul sanitar de astăzi, cel puţin cel de „urgenţă”, cel pe care, din nefericire pentru mine, îl cunosc foarte bine, este unul criminal şi asta nu din cauza celor câteva cadre sanitare, ci a inconştiienţei, ori a relei intenţii a celor care supervizează funcţionarea lui. Domnilor guvernanţi luaţi măsuri pentru îndreptarea acestor nereguli, sau, subvenţionaţi înmormântările, pentru că şi astea sunt foarte scumpe.

     Mulţumesc pentru poză capital. ro.

Mama

   M-am intrebat, de ce veneram femeia? Raspunsul nu a fost simplu, a fost destul de complicat. De ce am iubit prima femeie care mi-a aparut in cale-Mama?. Sincer sa fiu, in copilarie nu stiu daca am iubit-o, era o teama amestecata cu respect. De mama aveam o frica ancestrala, ea, mama, era aceea care ingrijea de copii, ii ajuta cu lectiile, le facea educatie, mai ales la capitolul asta aveam mari deficiente, insa mama gasea intotdeauna solutia cea mai sigura pentru ea si mai dureroasa pentru mine. Imi amintesc ca o data, eram prin clasa a 3-a, am plecat de dimineata de acasa fara sa spun unde merg, de fapt m-am furisat  si impreuna cu alti copii am mers in sat, la casa unui om ce tocmai decedase. Durerea rudelor celui disparut nu ne afecta pe noi, pe noi ne interesa cand ne vor da sa mancam (era obiceiul sa aseze  masa pe capacul cosciugului  si sa cheme cativa copii sa manance), noi stiam obiceiul si  asteptam. Luati cu joaca, am uitat de scoala, invatam dupa amiaza, ora de intrare la clasa era 12. Nu mica mi-a fost mirarea, cand am vazut copiii ce invatau de dimineata, venind de la scoala, am rupt-o la fuga spre casa, intentionam sa intru pe furis, sa-mi iau ghiozdanul si sa alerg la scoala. Numai ca nu puteam intra in curte, mama era in poarta cu ghiozdanul in mana, oameni buni care veti citi aceste randuri, aflati ca pana la scoala am invatat pe de rost poezia “Nani Pui” de Otilia Cazimir, nu pentru ca tineam  neaparat sa o stiu, ci pentru nuielile primite de la mama(de scris, imi scrisese mama tema).
Tot mama m-a determinat sa ascult “Teatru la Microfon” asa am facut cunostinta prin intermediul difuzorului cu mari actori si mari opere literare.

 Mama ma trimitea de dimineata sa merg cu vaca, imi punea cartile in traista, o bucatica de mamaliga rece si putina branza si : “Fii atent, imi spunea mama, sa nu vii acasa cu vaca flamanda si lectia neinvatata, caci sti ce te asteapta, chiar stiam, dar joaca era mult mai antrenanta, atunci plateam cu spinarea, care, suporta prostiile capului.Mama nu m-a ierta niciodata, de greseam, plateam. Ea nu a procedat ca alte mame, care arunca responsabilitatea pentru pedepsirea copilului, atunci cand gresea, in spinarea barbatului si acum le aud spunand: “vine tac-tu de la serviciu, vezi tu pe dracu! Dacă la şcoală mergeam cu lecţia neînvăţată, învăţătoarea mă bătea şi mă oprea şi la arest după ore, pentru a-mi face temele din urmă. Pe lângă bătaia luată de la învăţătoare, mă mai bătea şi mama acasă. Cu toate acestea tot mama mă alinta atunci când eram bolnav, mă ajuta să îmi fac temele, atunci când nu era la munca campului.
Mama era o mare ţesătoare, iarna ţesea şi asculta la difuzor ( nu era curent electric în sat) "teatru la microfon", aşa am ascultat piese de teatru extraordinare în interpretarea unor giganţi ai scenei. Printre piesele ascultate : "Zapada în toiul verii", "Rusalka" şi multe,multe altele. Mama m-a ajuta sa înţeleg tainele teatrului.  Mai tarziu, cand am avut familia mea am realizat cat de buna a fost mama, cate am putut invata de la ea, numai faptul ca a fost aspra cu mine m-a putut ajuta, pe mama  o divinizez, chiar si acum cand nu mai este. Ori poate cu atat mai mult!
     Să ne iubim părinţii cât timp îi avem în viaţă, după moartea lor vom regreta, căci nu am stat suficient de mult cu ei. 

E ziua ta Femeie !

  Voi scrie câteva cuvinte despre femeie, nu doresc 
 sa analizez ce gandeste femeia, voi incerca sa vad cu alţi ochi, ce face femeia.

 Am sa vorbesc despre femeia: soţie, gospodină, salariat, dar mai ales despre femeia mamă.

“Vin, vin acum”, mă striga sotia. Nimic deosebit, este singură la bucatarie, spală vasele si gateste, dar ocupatia este numai pentru mâini ori ea vrea sa vorbeasca si nu are cu cine, atunci apeleaza la singurul interlocutor posibil-sotul,  exista doua posibilităţi, fie merg la bucătărie si într-un sfert de ceas stiu tot ce s-a intâmplat in sat(nasteri, botezuri, cununii, decese), fie nu  merg, dar atunci voi suporta apostrofările ei. Voi afla aceleasi lucruri spuse pe un alt ton şi cu lacrimi în ochi, îmi reproşează că ea toata ziua roboteste prin gospodărie şi nu este ajutată de nimeni, iar atunci cand vrea sa vorbească , nu este ascultată. S-a saturat! Desi este maritată, nu este băgată in seamă, a ajuns un fel de robotel caruia nu trebuie sa-i schimbi bateriile, este un avantaj, as zice eu, fără să mă audă.

         Să o luăm de la început, de la căsătorie, după ce nunta s-a sfârsit si mesenii au plecat pe la casele lor, chiar si ultimii musafirii veniti de departe si-au dat seama, joi dupa nuntă, ca numai sunt sarmale, ciorba de potroace s-a terminat, iar ultima găina a fost mâncată  miercuri, pe cale de consecintă au plecat si ei.

         Aşa a inceput căsnicia noastră,  am analizat ce posibilităti materiale avem, ce ne putem si ce nu  ne putem permite, rezultatul a fost ca nu suntem chiar bogati, dar nici săraci, ne puteam descurca. Copiii nu i-am planificat noi, mai mult au fost planificati de Ceausescu, venind copiii, sotiei, pe lângă serviciu şi gospodarie, i-a apărut o munca în plus si nu una uşoara. Partea cu aprovizionarea mi-a revenit mie pentru a îi lasa suficient timp sa se ocupe de celelalte treburi, imi amintesc ca niciodată nu ma grăbeam să vin acasă in ciuda rugăminţilor ei(mai umile ori poruncitoare),de a veni repede.

Cam asa se desfaşurau lucrurile: sotia se scula de dimineată, pregatea micul dejun pentru toti, pregătea mâncarea pentru copii sa aibă toată ziua, apoi, fie ii ducea la cresă, fie avea cineva grijă de ei, apoi pleca la serviciu, de unde se întorcea seara, la terminarea programului, pe drumul cel mai scurt acasa. Mai târziu, când au mers copiii  la scoală, tot nevasta se scula de dimineată pregătea micul dejun, pachetele pentru scoală si pentru noi la serviciu.

Rare au fost cazurile cand am ajutat-o în treburile domestice si atunci cu anumite condiţii, te ajut sa bati covoarele, dar duminica merg la fotbal, atunci zicea bine, însă duminica uita si începea cearta. Privind retrospectiv avea dreptate, de ce bărbatul putea să iasa cu băietii la o bere, să meargă la fotbal, iar femeia să meargă doar la serviciu si să aibă grija copiilor? O mentalitate veche care cuprinde mult misoginism, în sensul ca femeii i s-a îngaduit să poată merge la serviciu, dar de acolo direct acasă, fiindcă are treabă, trebuie să spele, să calce, să facă mâncare, să facă temele cu copiii(ori să îi ia de la cămin, gradinita), să facă curaţenie în casă, sa pregătească ceva dulce, fiindcă dumineca vin socrii pe la ei si nora trebuie sa arate ce bine traieşte fiul lor.

Mereu am vrut să-i aduc o floare, dar "prietenii" imi spuneau să nu fac asta, ca o alint, o răsfăţ si o urc în capul meu, dupa ei, femeia trebuia ca si copiii pupată numai noaptea când doarme, să nu îi intre “democraţia" in cap.

          Si totuşi, femeia nu este un robot, este o fiinţa cu foarte multa sensibilitate si dragoste pentru cei dragi (intră si soţul). Când seara, frânt de oboseală,  ajung acasă si găsesc femeia in pragul usii  cu zâmbetul pe buze, simt cum oboseala dispare, făcând loc plăceri de a fi acasă. Mă bucură atenţia care mi-o atribuie, mă simt stăpân în propria casă, modul în care se lipeşte la pieptul meu mă face să mă simt puternic, să mă simt bărbat, parfumul plăcut, emanat de trupul ei, mă face să uit de toate problemele pe care le am, încep să am încredere  în mine, să înteleg că nu sunt singur, că oricând am nevoie, lângă mine se afla un om care trăieşte cu mine si prin mine. Îţi mulţumesc Doamne că ai creat femeia! Cum ar fi fost viaţa, dacă nu ar fi fost femeia? Sigur ar fi fost SEARBĂDĂ.
Femeia este centrul universului în care noi, bărbaţii, gravităm în jurul ei.

           Iti multumesc femeie, pentru ca imi esti sotie, bucatareasa, lenjereasa, dar mai ales MAMA copiilor mei

Astazi, de ziua ta, sotie, mama, sora si tot ce esti femeie, iti ofer un buchet de flori si scuzele mele ca am fost orb si abia acum m-am vindecat.Te iubesc Femeie!

       

Avem libertatea, de a nu ne vinde Ţara.

    

 Privesc cu durere în suflet la felul cum arată România astăzi după 25 de ani de libertate. Despre ce libertate vorbim? Aceea că putem înjura pe Preşedintele Ţării, că îi putem pune mustăţi şi coarne pe paginile de faceebok, sau vorbim despre libertatea unora de a despuia Ţara noastră de toate bogăţiile? Vorbim despre România din '89 care avea 10 milioane de salariaţi, ori despre România de astăzi care are cca 5 milioane de salariaţi? Vorbim despre libertatea de a merge în Europa pentru a şterge la fund bătrânii şi bolnavii Europei bogate, despre libertatea de a fi spălători de vase în marile lor restaurante, ori despre libertatea de a le desfunda hasnalele împuţite şi ale mătura străzile? Pentru asta Europa bogată ne-a dorit în clubul lor, pentru a le face treburile murdare. Cine suntem noi pentru puternicele ţări europene? Suntem nişte ţigani, nişte hoţi, nişte copii de curve. Întâi ne-au obligat să ne autodistrugem industria, apoi ne-au ademenit cu bani pentru a ne împrumuta, pentru ca în final să ne guverneze pe faţă.

     Guvernanţii noştri, nişte păpuşi mânuite de păpuşarii Europei, ori ai SUA, după caz. Membrii guvernelor noastre au tăcut, nu au scos nici un cuvânt, de ce? Pentru că au fost lăsaţi să fure. Nici un ministru, ori prim ministru, nu a venit în faţa Ţării să spună că nu poate lua o măsură, ori alta, pentru că nu îi lasă UE, FMI, ori BM, iar el, în semn de protest, îşi dă demisia. Nu, nu am avut un asemenea exemplu. Toţi au fost părtaşi la despuierea României de toate bogăţiile, iar acum când am devenit săraci, ne umilesc, ne scuipă şi ne fugăresc prin Europa. Cum putem tolera asemenea umilinţă, fără să se cutremure carnea pe noi? Spunem pe toate drumurile că suntem daci din neamul de tracilor, că suntem  cea mai veche populaţie a Europei, că aici, pe acest pământ, a fost prima scriere, chiar înaintea celei sumeriene, că suntem urmaşii lui Burebista, Deceneu şi Decebal, dar ne comportăm ca nişte babe pe marginea şanţului. Istoricul grec Herodot spunea: "dacii sunt cei mai viteji dintre traci". Unde este bărbăţia vechilor daci? Unde este bărbăţia marilor domnitori şi cavaleri valahi ai evului mediu? Unde sunt urmaşii celor care au murit la Smârdan, Rahova, ori Griviţa? Unde sunt urmaşii Ecaterinei Teodoroiu, ori ai Anei Ipătescu? Ce a rămas din acest popor?

Nu vreau ca românii să adore balada „Mioriţa”, vreau să o adore pe Vitoria Lipan, acea muiere hotărâtă care, în miezul ierni a plecat să-şi caute bărbatul şi care, nu s-a lăsat până nu i-a răzbunat moartea. Numai vreau să ne comportăm ca baciul Moldovan care, în loc să se apere de viclenia celor doi ciobani ce vroiau să îl omoare, el se resemnează şi acceptă moartea cu seninătate, dând dispoziţii oiţei lui unde să fie îngropat.

E timpul ca întreaga Ţară, cu toţi românii, să punem mâna să o reconstruim pentru noi, dar mai ales pentru urmaşii, urmaşilor noştri în veacul vecilor.

     Când spun român mă refer la toţi cetăţenii care doresc prosperitatea Ţării noastre, cei care vor bucăţele din pământul nostru, nu au decât să se înece cu el. Nu trebuie tolerat în România nici un cetăţean, indiferent de etnie, dacă a adus vreo atingere prin cuvânt sau faptă integrităţii noastre teritoriale. Noi, românii, suntem pe vatra noastră, ceilalţi ,toţi, sunt veniţi de pe alte meleaguri..

    Au mai fost de-a lungul istorie momente când, nevoiţi, am dat cailor apă să bea în  capitalele ţărilor vecine, dacă este cazul, o vom face iar şi iar, până vor înţelege că aici ne sunt rădăcinile.

România are rădăcini adânci în glia acestui pământ, nimeni nu va putea să ne smulgă rădăcinile. Noi românii avem în schimb obligaţia de a smulge răul pripăşit pe aceste meleaguri, indiferent cât de adânc s-a înfipt în societatea noastră, răul trebuie eradicat. Acest lucru va putea fi făcut numai cu multă voinţă şi uniţi în jurul unui nucleu de oameni ce gândesc româneşte.

     Aş vrea ca atunci când spun demnitar român, să mă ridic de pe scaun şi să mă înclin, chiar dacă sunt singur în camera mea, în semn de respect pentru dragostea lui faţă de Ţara noastră, faţă de modul exemplar în care s-a pus în slujba poporului. Trebuie să nu mai fim guvernaţi de miniştrii hoţi, de Preşedinţi asupra căruia planează suspiciuni de fraudă, corupţie şi manipulare a instituţiilor statului. România merită să fie guvernată de adevăraţi Bărbaţi de Stat, aşa cum am avut pe Ştefan cel Mare, Cuza şi alţii.

E nevoie de o nouă clasă politică, de noi structuri de conducere a Ţării, e nevoie ca acolo sus în conducerea statului, a instituţiilor lui, să fie oameni devotaţi poporului şi nu buzunarului lor. E nevoie de modificare a pedepselor pentru furtul din banul public şi privat. Nu trebuie să ne jucăm de-a condamnarea şi de-a executarea pedepselor. Trebuie mers adânc în chiuretarea putrefacţiei, a cangrenei din societatea noastră.   Numai curăţind până la os, putem face o societate sănătoasă. Avem tot ce ne trebuie în afară de voinţă, pentru asta ne trebuie chirurgi pricepuţi şi cu sânge rece care nu se înmoaie la primele lacrimi ale pacientului.   România acum este un pacient cangrenat, bine chiuretat şi dezinfectat se poate redresa, îşi poate relua locul ce îl merită printre celelalte state.

Pledoaria în instanţa de judecată a unui fost ministru

                       Onorată instanţă,

        Astăzi dvs. veţi hotărî ce pedeapsă primesc pentru faptele mele. Încă de la început, vreau să precizez că sunt vinovat, că merit oprobriul public, dar, totodată vă rog să ţineţi cont la dozarea pedepsei de faptul că, i-am dat în gât pe toţi, bine, voi folosi altă expresie, dacă asta deranjează urechile sensibile ale instanţei, i-am turnat pe toţi prietenii, tovarăşi, superiorii, ori din contră subalternii mei. Zile întregi am scris după dictarea domnului procuror, datorită mie şi altora ca mine, munca anchetatorilor a fost mult uşurată. Am colaborat cu organul, aşa cum scrie la carte.

Ştiu, veţi spune că am greşit mult. Vă contrazic, nu am greşit, am făcut totul intenţionat, cu cinism, ştiţi cum mi se ridica adrenalina când vedeam la televizor toţi acei plângăcioşi că ,li s-a tăiat din salarii şi pensii? Mă simţeam ca un Dumnezeu, ştiind că şi eu am participat la ciuntirea veniturilor lor salariale. Onorată instanţă, mă simt vinovat pentru plăcerea ce o simţeam atunci când ,masa mea era plină cu de toate, ştiind că în ţară, mulţi oameni răbdau de foame.

Ţara era în criză, poporul suporta austeritatea dictată de noi, guvernul de tristă amintire condus de Boc-Băsescu, iar cei mai mulţi dintre membrii guvernului, printre care şi eu, agoniseam averi uriaşe, manevram saci cu bani, măsluiam acte, ne îmbuibam, averile ne creşteau, iar Ţara gemea sub asuprirea noastră.

     Am putut face toate aceste fărădelegi pentru că ,undeva acolo „sus”, cineva ne apăra. Cineva avea interesul să fim ocoliţi, pentru a nu se ajunge la el. Cu multă abilitate reuşise să deturneze atenţia justiţiei de la noi, spre cei din opoziţie, aşa că noi ne puteam face de cap mai departe.

Aveam uşoare furnicături din cauza a o parte din presă care încerca să scoată la lumină afacerile şi nivelul corupţiei la care ajunsesem. Nu mai puteam da înapoi, oricât de mult am fi vrut noi să dăm, intraseră alţii înfometaţi în horă care, ne ţineau de mână. Şi ei trebuia să îşi facă plinul şi ei trebuiau să se îmbogăţească. Acum, onorată instanţă, m-am liniştit, am fost fericit şi totuşi stresat. Închipuiţi-vă câte emoţii am avut la referendumul pentru demiterea Preşedintelui, dacă referendumul reuşea, noi eram pe cracă. Am avut nu numai emoţii, dar şi mult de muncă pentru a încurca lucrurile celor care ajunseseră la putere. Am avut şi susţinerea CCR, chiar şi noi ne-am crucit când am văzut cât de tupeistă şi ingenioasă a fost Curtea Constituţională.

Singurele argumente în apărarea mea, este sinceritatea de care am dat dovadă în timpul anchetei. Dacă regret fapta? Sincer, onorată instanţă, regret că am fost prins, cât am fost în vârf ,a fost bine şi nu regret nimic. Odată în viaţă şi numărând din milion în milion de oameni, poţi avea norocul să ajungi acolo în frunte. Odată ajuns în vârf, lumea se vede altfel, totul este roz, până şi lacrimile săracilor par unele de bucurie. Am încercat să profit cât mai mult de poziţia prinsă în guvern, ştiam că nu voi mai fi niciodată ministru, de aceea era important să acumulez cât mai mult. Oricât de mult m-au buzunărit procurorii tot a mai rămas ceva mărunţiş pus deoparte. Până şi un câine îngroapă un os să aibă pentru zile negre, d-apoi un om căruia i-a trecut prin mână atâţia bani.

      Onorată instanţă, ar trebui să spun că regret fapta, să plâng, să mă umilesc, să-mi torn cenuşă în cap, nu voi face nimic din toate acestea, sunt bucuros că am ajuns acolo sus, acolo unde puterea ameţeşte, sunt bucuros că am fost ministru. Condamnaţi-mă, voi ieşi din puşcărie şi voi trăi ca un nabab, banii pe care aţi pus mâna sunt o mică parte din întreg. Gata, aşa a fost învoiala, eu torn, voi mă lăsaţi cu banii. În concluzie , onorată instanţă, faceţi-vă datoria, condamnaţi-mă, dar nu uitaţi că odată cu condamnarea dată mie, veţi condamna şi copiii mei să trăiască fără tată.

     Am greşit domnilor judecători, nu vă luaţi după licărul de fanfaronism care m-a cuprins, sunt vinovat, vă rog să ţineţi cont că am familie şi copii, numai fac niciodată, nu voi mai fura nici măcar o pară de pe marginea drumului. Iertaţi-mă, uite mă aşez în genunchi în faţa dvs., ce dacă am fost ministru, uite mă prosternez la picioarele voastre, mă târăsc să vă pulp tălpile, numai daţi-mi o pedeapsă mai mică. Ajutaţi-mă, onorată instanţă, am ajutat şi eu ancheta cum am putut, mi-am vândut tovarăşii, mi-am vândut şi sufletul numai să iau o pedeapsă mai mică. Fie-vă milă de mine şi Dumnezeu să aibă milă de dvs. când vă va veni rândul. Căci vă va veni.

                Mulţumesc pentru poză câştigăprocese.ro

Ţiganii şi UE

     România este o ţară realizată, spre deosebire de alte câteva ţări, este membră a UE şi NATO, adică a tot ce îşi poate dori un stat european. Am scris membră UE şi nu integrată în UE, până la integrare e cale lungă. Prin ’90 imediat după revoluţie , presa occidentală era plină de documentare despre cartierele  ţigăneşti, despre leagăne şi despre centrele de copii orfani. Toate se întreceau în a critica statul român că nu ştie să ia măsuri pentru a îmbunătăţi viaţa acestor oameni.
Anii au trecut, România a devenit stat membru UE, odată cu ţara, au devenit membrii şi locuitorii ei. Dintr-o dată, ţări precum Franta,   Olanda, M Britanie au constat cu stupoare că în Bulgaria şi România locuiesc rromi şi că aceştia profită de statutul lor de cetăţeni europeni şi circulă prin Europa, ba, chiar se opresc în câte un stat şi pun de o cerşeală, de un picnic prin câte un parc istoric, îşi montează corturile în câte un cap de bulevard, apoi cu acordeonul şi vioara încep o muzică de jale, pentru a astâmpăra dorul acestei naţii desradacinate, de pământul lor natal din îndepărtata Indie. Trebuiau să ne spună de la început, vă primim în UE, dar fără ţigani, sigur că asta nu o puteau zice pentru că vezi Doamne, ei sunt democraţi şi respectă legile democraţiei, ba ar fi fost chiar rasism. Acum nu au decât să-i emanicipeze, să le arate cum se trăieşte în ţările cu democraţie consolidată. O ocazie ratată de marii democraţi ai Europei de a emancipa aceşti oameni obidiţi.
    Toate aceste strâmbături din nas ale simandicoşilor francezi, olandezi şi englezi, nu sunt altceva decât lehamitea şi dispreţul arătate de bogaţi,  celor nevoiţi să slujească la curtea lor pentru o bucată

de pâine.
Românii, plecaţi la muncă peste graniţă, nu au ocupat decât în rare cazuri slujbe dorite de locuitorii ţărilor unde lucrează, ei efectuând acele munci detestate de către băştinaşi, astfel lucrează în diferite case unde îngrijesc fie bătrâni, fie bolnavi; ori merg în câmp pentru a efectua cele mai grele munci.
România şi Bulgaria trebuiau primite în UE, pentru că la o casă cu pretenţii trebuie cineva să facă şi curăţenie, aşa s-a ajuns la concluzia că este nevoie de câteva ţări mai la marginea UE care să fie coşul de gunoi al uniunii, să fie piaţă de desfacere pentru produsele de mâna a 2-a care nu sunt primite pe marile pieţe,  ale marilor şi simandicoaselor ţări şi în plus de asta să apere şi granitele uniunii. Pentru ca aceste lucruri să devină viabile au fost înfiinţate programe de preaderare pentru viitoarele ţări membre, acestea s-au dovedit a fi distructive pentru economiile ce le-au implementat fără a le trece prin filtrul rece al necesarului real al ţării. În numele aderării, au fost desfiinţate ferme agrozootehnice, mari ferme de creşterea animalelor, de industrializare a cărni, de creşterea păsărilor; în industrie au fost desfiinţate combinate siderurgice, de utilaj greu, de oţeluri, uzine , fabrici s.a.m.d. În 2007 am intrat în UE, aproape cu mâinile în buzunare, aşteptând să ne pice acei bani fluturaţi prin faţa ochilor în perioada de preaderare, bani care s-au dovedit a fi mai mult virtuali decât reali. Am ajuns acum la 8 ani de la aderare(era să spun integrare, asta probabil nu va fi niciodată) să facem un bilanţ al neîndeplinirilor, să vedem  că nu stăm mai bine decât înainte de aderare, dar stăm cu mult mai rău, avem locuri de muncă mai puţine, datorii la UE, BM şi FMI cu mult mai mari, economia aproape la pământ. În schimb, avem o gaşcă de oameni care au reuşit să facă averi uriaşe, din distrugerea economiei româneşti. Oameni care vin la TV ne privesc în ochi şi se minunează cât de proşti suntem, ăştia chiar spun: “mulţi şi proşti”, aşa este băieţi, sunt deacord cu voi, aşa zicea şi Ceauşescu, apoi n-a mai zis, sper să trăiesc ziua când nici voi nu ve-ţi mai zice. Sunt şi oameni care printr-un” trai echilibrat” au ajuns să facă avere, d-l Videanu ne explica cu candoare şi naivitate , făcând să roşească obrăjorul lui, precum un funduleţ de bebeluş, cum a reuşit să economisească aproape 1 miliard de euro din faptul că , nu a fumat şi nu a băut. Bravo “Rozaliule” la mai mare, mie aşa îmi trebuie, nu numai că am fumat şi nu am făcut avere, dar m-am mai ales şi cu o operaţie de by-pass coronanian.
    

Ce înseamnă să fi echilibrat şi mai ales să te apuci şi de furat. Mai bine tac că mă aude DNA-ul şi doamne fereşte, nu-l ia numai pe Videanu, cine ştie unde mai ajunge…
Mulţumesc pentru poză kmkz.ro

"Vreau celulă confort 1 sporit"

      Foştii guvernanţi, după ce ajung în arestul poliţiei, ori în penitenciare, descoperă că sunt inumane condiţiile de viaţă în aceste unităţii. Dintr-o dată ,aceşti vajnici apărători ai justiţiei, ai condiţiilor din detenţie, realizează că tot ce ei au apărat, acum nu se potriveşte în cazul lor. Exp. doamna Alina Bica, fostă secretar de stat în Ministerul Justiţiei, coordonatoarea scrierii şi conceperii Noului cod Penal şi al Codului de procedură Penală, apoi în calitatea ulterioară de şef al DIICOT, deci de aplicatoare a noilor legi, pe care le găsea bune, din moment ce nu a ieşit în public să se plângă de ceva, acum nu mai sunt bune aceste legi de dânsa concepute. Aceeaşi problemă şi pentru Elena Udrea care nu contenea susţinând ca, aceste coduri să treacă prin Parlament fără dezbatere, prin procedură de urgenţă, cum s-a şi întâmplat dealtfel.

      Toţi aceşti arestaţi şi deţinuţi cât au fost la guvernare şi au avut cuţitul şi pâinea în mână, s-au gândit vreo clipă că în penitenciare sunt câteva zeci de mii de oameni care trăiau în aceleaşi condiţii în care, sunt ei nevoiţi să trăiască astăzi? De ce nu s-au gândit în timp ce furau că, există şi posibilitatea de a fi prinşi şi ulterior închişi în aceste lăcaşe de detenţie. Puteau să le viziteze, apoi să ia măsuri pentru a le îmbunătăţi condiţiile de viaţă, acum ar fi beneficiat de propriile măsuri. Au crezut că sunt deasupra legii, că pot fura la nesfârşit, a venit ziua când trebuie să plătească. Condiţiile din penitenciar nu sunt precum cele de acasă, dar în mod cert sunt mai bune decât la mai mult de 25% din populaţia ţării.

Deţinuţii au căldură, trei mese pe zi, apă caldă, spălătorie, lumină, lenjerie, în sfârşit condiţii omeneşti pentru un infractor. Faptul că WC-ul este turcesc, că vin şobolanii prin instalaţiile sanitare, că pereţii sunt pe alocuri decojiţi, sigur, ţin de administrare, sunt probleme ce puteau fi rezolvate dacă guvernul aloca bani în acest sens.

Problema eu aş pune-o puţin altfel, nu era mai bine dacă nişte oameni de rangul celor din arest, mă refer la cel de procuror şef, primari de oraşe, miniştrii, mai ales miniştrii, să se fi ocupat de buna administrare a ţării, mai ales într-o perioadă de criză când, populaţia era supusă unei austerităţi fără precedent în ultimii 70 de ani şi nu să fi devalizat Ţara?

Sigur în puşcărie e greu şi dacă ar fi tot confortul din lume, grea este degradarea morală pe care o suportă un condamnat prin scoaterea lui în afara legii, mai ales când acel condamnat provine din vârfurile celor care au administrat, furat, statul.

     Nu mai pot avea respect ,deşi îmi impun acest lucru, pentru mărimile Ţării, când am văzut că prin puşcărie au trecut ( alţii încă mai sunt) : Prim Ministru, Ministru Apărării, general de armată Şeful Statului Major al armatei, miniştrii, procurori, judecători, de ceilalţi mai mici în rang nici nu mai pomenesc. Nu cred să se mai fi întâmplat în altă Ţară, un jaf de asemenea proporţii, făcut de cei mai înalţi demnitari ai statului. Cred că putem intra în cartea recordurilor pe această temă, avem în puşcărie, ori pe cale de a intra în puşcărie, zeci de demnitari de cel mai înalt nivel.

     Nu am auzit nici un demnitar, din cei care acum se află în cercetare penală cu domiciliul în arestul poliţiei, ori condamnat şi se află în penitenciar, condamnând condiţiile improprii în care trăiesc deţinuţii, înainte de a fi ei „găzduiţi” acolo. Ar trebui să le accepte fără să crâcnească, nu sunt deţinuţi politici, sunt deţinuţi de drept comun, adică infractori. Încă odată, au crezut că nu vor fi prinşi, altfel investeau şi în penitenciare.

O situaţie aparte o au, aceia care sunt bolnavi, într-adevăr trebuie găsite posibilităţi pentru a fi trataţi, ei nu sunt condamnaţi la moarte, trebuie să beneficieze de toate condiţiile pentru a fi redaţi societăţii în bună stare de sănătate.

    Dan Diaconescu avea dreptate aseară, 4 martie, când spunea că va fi plătit de noi cu suma de 2800 de lei pe lună, bine ar fi ca aceşti bani, care nu sunt puţini, să fi suportaţi de către deţinuţi, iar cei care nu au, să muncească pentru a îşi plăti întreţinerea. Nu mi se pare corect ca populaţia, jefuită odată de aceşti infractori, să le plătească şi întreţinerea. Banii ce ar trebui daţi deţinuţilor pentru întreţinere să fie folosiţi în alte scopuri. Aceşti infractori de lux, ne fură de două ori, odată când au făcut faptele, apoi când trebuie să-i întreţinem.

Ţara are alte priorităţi.             Mulţumesc pentru poză :legeaonline.ro