Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 20 iulie 2016

Iubirea pentru...IV



Florile de tufănică, gingașe, de culoarea coniacului, rezistente la temperaturi reci, îmi dădeau un impuls de opoziție față de vitregiile vieții. Lacrima pornită din ochiul drept, s-a rostogolit  până în bărbie, aici s-a oprit un moment, a stat în cumpănă, apoi a căzut pe fila scrisă din fața mea; picur de diamant, efemer, ca toate bogățiile lumii. Alte lacrimi au urmat același drum,  ochiul stâng, nevrând să rămână mai prejos și-a adus obolul , se prelingeau  pe obraz, fiecare pe partea lor, mereu pe același drum, precum un râu ce curge din negura vremurilor. Odată ajunse sub bărbie, se uneau, continuau călătoria împreună, până se vărsau pe aceeași coală de hârtie. În fața mea a apărut Doamna, mi-a reproșat cuvintele scrise la adresa ei:
-Nu vreau să-ți primesc declarațiile de iubire, sunt femeie bătrână.
-De unde ști? Te-ai uitat în oglindă, sau în buletin?
-Ce legătură are una cu alta? Sunt bătrână. Doamna era hotărâtă, să nu cedeze.
-Simți că ești bătrână? Nu vreau să cedez, vreau să o provoc, mi-e dragă, nu mă pot despărți de ea ușor.
-Nu simt, dar ce importanță are? Mi-a zis azi cineva : ”pensionaroooo!”
-Nu ești pensionară?
-Ba da, sunt, dar asta nu înseamnă, că sunt bătrână, Doamna a schimbat percepția. Azi am văzut în piață niște trandafiri cu petale  roșu-grena, am tresărit, dintr-o dată inima a început să-mi bată mai tare, mai repede și neregulat. Sunt florile mele preferate, când îi văd, fluturii uitați prin stomacul meu, se resuscitează și încep să alerge bezmetic. Uit de buletin și de vârsta înscrisă acolo, cerul se deschide și azurul lui coboară asupra mea, mă învăluie, mă simt mai aproape de tine, recunosc,  îmi este bine . Vreau să evadez, să sar peste obstacole, să mă lupt cu lumea, doar pentru a fi amândoi. Am să opresc luna pe cer, să te pot aștepta în fiecare noapte, pentru tine vreau să fie noapte, până ce vom ajunge mâna să ne dăm . Să ne privim în adâncul ochilor, să vedem în apa lor  bătăile propriilor inimi, chemările ancestrale ale iubirii pure.
Cine ne împiedică să putem avea totul? Nimeni. Buletinul arată o dată calendaristică, se spune, că aceea e data, când ne-am născut. Dar inima, inima noastră ce arată , ce spune, ce strigă. Strigă iubirea, se luptă cu rațiunea, cu acest cerber rece care dictează, fără să cerceteze. Cine îi dă voie rațiunii, să dicteze inimii? Iubirea nu cedează, cu toate argumentele din lume, toate cad în fața dragostei , în fața eternei chemări a iubirii. Ura pălește, dușmănia moare, ranchiuna se transformă în prietenie, toate sunt posibile, când iubirea se instalează.
Din senin s-a pornit o furtună, norii negri amenințători se învârt deasupra noastră, închid fereastra , mă baricadez. De ce îmi este frică? Prin câte furtuni am trecut, nu trebuie să-mi mai fie teamă. Curajos, ies afară, vântul bate din toate părțile, picurii de ploaie îmi pișcă obrazul, înfrunt vicisitudinile vremii și vremurilor. Încă nu sunt doborât, mă lupt cu timpul, am ca aliat trecutul și viitorul, amândoi și-au dat mâna în sprijinirea mea.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu