Istoria așa cum a fost. Alegerile din 1992

     După ce s-a auzit ”intră, Ion a deschis ușa”, a pătruns într-un hol lung în capătul căruia ardea o mică lumină, a făcut câțiva pași pe holul parchetat, în stânga s-a deschis o ușă, iar un glas plăcut de femeie la poftit în sufragerie. În fața lui era gazda, Sofia, deși împlinise 70 de ani, era tot zveltă, cu părul alb -cânepiu bine pieptănat strâns în coc, se mișca cu eleganță și agilitate, masca destul de bine durerea pe care o simțea la genunchiul piciorului drept.

-Ia loc Ioane, trebuie să pice și Tavi, a plecat până-n piață, de acolo trece pe la Petrică, intenționează să-l aducă împreună cu Zoe, apoi să venim la tine. Acum dacă ai venit tu, am să o sun pe Stana să vină și ea, apoi vom povesti toate cele. Din bucătărie venea miros de sarmale și cozonac, prin capul lui Ion au trecut imagini de zi de sărbătoare, se vedea în casa de la țară, când Stana pregătea cozonacii și sarmalele, mirosea a Crăciun, a brad și caltaboși.  S-a gândit puțin, apoi a întrebat gazda:

-Sofia, din bucătăria ta vine miros frumos de bucate alese, e vreo sărbătoare pe care nu o știu?

-E ziua de naștere a fetei mele, am vrut să mergem la ea, nu ne-a primit, a motivat că vor fi plecați la socrul ei în Ungaria. Nu m-am putut abține, să nu fac câteva feluri de mâncare din cele care îi plăceau ei în mod deosebit. În seara asta vom petrece împreună, l-am anunțat deja pe finul Cătălin să vină cu nevasta, vreau să-l felicit pentru al doilea mandat câștigat la primăria orașului. Cred că a venit Tavi. Ușa de la intrarea în hol s-a deschis, se auzeau mai multe vocii, dintre toate se distingea vocea lui Petrică Rotaru, era un tenor veritabil.

-Ce faci Zoe? Te-ai gândit să mai vii pe la mine? Sofia era bucuroasă ca de fiecare dată când își vedea buna prietenă. Intră Petrică, ce te tot formalizezi atât?

-Bine te-am găsit Sofia! Bărbatul sărută mâna întinsă cu eleganță de gazdă, apoi Sofia l-a sărutat pe amândoi obrajii.

-Trebuie să recunosc, iar Tavi să ia aminte, că rar mi-a fost dat să văd ochi ca ai frumoasei Sofia, cu apa așa de limpede și adâncă, parcă mă aflu în fața unei mări albastre. Lumina chipului tău care vine din interiorul sufletului, este parte din soare, poate lumina în întunericul minții noastre.

-Gata, m-ai copleșit, uite, Zoe și Tavi au devenit geloși!

-Nu este adevărat, s-a apărat nevasta lui Petrică și eu am fost tentată de multe ori să fac aceste aprecieri, doar că, mi s-a părut deplasat să vină din partea unei femei.

Hai să vă pun un lichior, voi băieți vreți o tărie, mai am niște țuică pitită, am adus-o de la munte.

-Nu întreba femeie calul, dacă mănâncă ovăz, pune în cești și mai discutăm.

Erau așezați în jurul unei mese pentru 12 persoane, pe pereți un singur tablou, era o pictură originală a lui Petrașcu de care Tavi era tare mândru. Pe partea opusă ușii se găsea o canapea, mărginită de două fotolii. O măsuță din sticlă era în partea fotoliului de lângă geam. Era o sufragerie sobră, fără încărcătura chiciurilor la modă. Sofia era o femeie cu gusturi alese, fusese fată de pension, acolo avusese pedagogă o franțuzoaică de neam ales, dar, moștenitorii pe linie bărbătească se dovediseră a fi niște afemeiați, cartofori și bețivi, iar averea familiei fusese tocată prin cazinouri și stabilimente. Mademoiselle Margot, o femeie la 40 de ani, spălăcită la față, cu ochii de un albastru pal, cu părul, înspicat pe la tâmple, era strâns într-un coc în creștetul capului, umbla tot timpul îmbrobodită, vara avea un batic din mătase bleu cu flori mici de câmp în culori vesele, iar iarna avea un fel de broboadă din lână maro, care îi venea până pe umeri. Această femeie o învățase pe Sofia cum să se poarte în societate, o învățase arta conversație și cum să aprecieze lucrurile de valoare. Îi spunea mereu:

-Să nu încarci camera cu tot felul de lucruri nefolositoare și de calitate îndoielnică. Mai bine lasă pereții goi  decât să pui toate gunoiele acolo, un tablou mic, semnat de un mare pictor, umple camera.

Niciodată Sofia nu a fost tentată să cumpere ”Răpirea din serai” sau alte carpete turcești ce se vindeau pe toate tarabele. De la ea învățase și Zoe și Stana. Cu nevasta lui Ion a fost mai greu până a dezvățat-o, întotdeauna argumenta:

-Cum să las pereții goi și cu carpetele ce să fac? Am muncit atâtea ierni să le cos, acum tu îmi spui să le arunc? Uite, carpeta asta pe care scrie ”Poftă bună”, știi tu cât am muncit, cât am plâns că nu găseam modelul, unde-l  văzusem, la țața Rada, nu avrut să mi-l dea, nu mai știu ce a motivat, l-am luat de la o verișoară care locuia în alt sat. Era iarnă, zăpada proaspătă, nebătătorită, am plecat de dimineață după ce hrănisem animalele, erau primele urme prin omătul care ajungea aproape de genunchi. Mă încălțasem cu niște cizme de cauciuc ale lui Ion. Aerul era proaspăt, deși rece, nu era ger, cerul innourat nu lăsase înghețul să se instaleze. Un picior îl băgam în zăpada, altul îl scoteam, transpirasem, mergeam greu, dar nu mă lăsam, voiam modelul. Pe la jumătatea drumului am vrut să mă întorc, dar mi-am amintit cuvintele bărbatului :”stai femeie acasă, unde mergi pe vremea asta, nu vei fi, în stare să ajungi,  te vei întoarce din drum”, așa m-am învârtoșat și am ajuns la verișoara.După ce am uscat un pic hainele la soba din cărămidă, în care lemnele ardeau cu un duduit ușor, se auzeau cum trosnesc , iar  scânteiele săreau pe pământul proaspăt măturat. Acum după ce am făcut cu atâtea sacrificii pentru această carpetă, tu îmi spui să o arunc?

-Da fată aruncă-le, nu se mai poartă!

-Să las pereții goi? Nu am pomenit așa ceva. Dacă vine vreo rudă pe la mine și mă vede cu pereții goi vor râde de mine, că vezi Doamne, degeaba mă dau doamnă de oraș, dacă nu am nici măcar o carpetă cu ”răpirea din serai”, sau un pește din sticlă pe televizor.

-Lasă-i să râdă, tu faci cum îți spun eu, că nu te învăț de rău!

Așa reușise să le învețe și pe prietenele ei  câte ceva, din ce  învățase de la mademoiselle Margot la pension.

-A trecut și turul II, Iliescu a câștigat detașat prezidențialele. Problema va fi la formarea guvernului, deși are cel mai mare procentaj la parlamentare FDSN-ul nu are suficienți parlamentari pentru a avea o majoritate. Tavi privea spre Rotaru și Ion de parcă ar fi putut veni ajutorul de la ei. În cameră a pătruns Cătălin și Sanda, amândoi eleganți, gravi și plini de importanță. După ce au salutat pe toată lumea, s-au așezat pe scaunele libere, față în față. Spuneam, a continuat Tavi că Iliescu a reușit să mai câștige un mandat, de fapt primul constituțional, cu un procentaj destul de bun.

-A câștigat chiar destul de bine, ia gândește-te nașule, că în martie anul acesta FSN-ul s-a rupt, iar noi am format o formațiune politică nouă Frontul Democrației Salvării Naționale (FDSN). Deși, într-un timp scurt, am reușit, să câștigăm alegerile. Nu avem majoritata în Parlament, vom vedea ce alianțe conjuncturale se vor face, CDR-ul nu va avea aliați, nu suficienți. Oamenii încă nu sunt pregătiți să înțeleagă ce vor liberalii când strigă pe toate drumurile să privatizăm întreprinderile. Muncitorii, cetățenii simpli, ei înțeleg așa, vin patronii  ajung șomeri. Nu sunt de acord ca uzinele, marile combinate, industria de armament să plece de sub controlul statutului. Factorii de decizie din ministere trebuie să colinde lumea pentru a găsi noi posibilități de încheiere de contracte pentru mărfurile produse în România. Mărfurile românești trebuie să ajungă la export, așa cum s-a putut exporta până-n *90, tot la fel trebuie găsite și acum oportunități. Producerea pe stoc, blocajul financiar și creșterea salariilor duce la lipsa de lichidăți pe piață. Pe piaţă, datorită salariilor mari, s-a ajuns să se ceară mai mult decât se oferă, inflația este aproape galopantă. Nu știu ce va putea face noul guvern. Lucrurile sunt foarte încurcate, nu văd ieșirea, suntem într-un clește. Din exterior ni se recomandă, aproape ne somează, să închidem marii ”mastodonți” care consumă mult și nu produc nimic. Cum naiba până acum doi ani produceau mărfuri pentru export și acum dintr-o dată nu mai producem. S-a desființat CAER, dar noi aveam piețe de desfacere în țările arabe, în Africa, în America de Sud. Unde sunt beneficiarii noștri? Chiar nimeni nu mai vrea mărfurile noastre, sau undeva există unii care pun ”talpă”, aici mă gândesc că e posibil să fie prin ministere, oamenii care vor să se prăbușească industria românească . Domnul Ion Iliescu a spus clar : ”nu ne vindem țara”, așa vom face. Marile concerne internaționale sunt cu ochii pe industria românească, precum vulturii pe  pradă. Cătălin a privit mândru peste meseni, și-a aranjat nodul la cravată, apoi a continuat.

-Îmi veți reproșa, că fac parte din partidul de guvernământ, așa este, deciziile luate în guvern sunt corecte, aplicarea lor este greșită. Tot timpul se caută vinovații, cine sunt cei care greșesc. Niciodată nu este găsit vinovatul cel mare. Întodeauna plătește ”acarul Păun”.

-Dar voi, activiștii de partid, ce păziți mă? Tavi era puțin iritat, deși expozeul lui Cătălin era corect, aruncarea ”găinii moarte”, l-a iritat.

-Nașule, să nu-l superi pe Cătă, muncește foarte mult și el știe ce spune. Sanda era transfigurată, pentru Cătă al ei ar fi făcut orice.

-Sanda mergi la femei la bucătărie, aici e treabă de bărbați.

-Să crezi mata tată, s-a terminat, acum femeia trebuie, să stea în spatele bărbatului, să-l susțină când se clatină, să-l împingă-n față când șovăie, să-i sufle, când uită lecția învățată deja. Asta sunt eu. Unde este Cătălin, acolo sunt și eu.

-Are dreptate Sanda, fără ea nu aș fi nimic. Sunt mare și tare, pentru că am o femeie puternică în spate.