Am ratat un proces al
comunismului. Este adevarat ca, un
Presedinte foarte suparat pe acea perioada (nu reusise sa adune decat 1 milion
de dolari din specula cu blugi, cafea si alte lucruri, pe care le trecea
fraudulos prin vama), a condamnat comunismul si bine a facut, sa vada tot
poporul cat este el de anticomunist, cat este el de liberal, cat a suferit el
si cu Tismaneanu (fiu de nomenclaturist comunist), in timpul represiunii
comuniste, cand, primul s-a refugiat la Anvers si al doilea in cartierul
Primaverii, de unde le dadeau cu sac la securistii cei rai ai lui Ceausescu, ba
primul le facea viata si mai grea,
trimitea teancuri intregi de informatii oamenilor lui Vlad, numai asa, sa-si
bata joc de ei.
Parca-l vad pe bietul nostru Presedinte
cand, obosit ajunge acasa, isi intinde picioarele la gura caminului, in care trosnesc bucuroase
lemnele, in timp ce doamna Maria ii trage cizmele, fara a-l tulbura din
meditatie. Isi aminteste cu oarecare amaraciune faptul ca, nu a fost inteles sacrificiul a facut de el, marinarul comandant de nava, Basescu T.cand a fost
nevoit sa vanda flota comerciala a
Romaniei; nici nu mai stie cat a luat pe ea, spera sa-i spuna expertii
contabili ai lui Morar, dar dupa calculele lor, se pare ca bietul Basescu a mai
dat el din banii stransi din vanzarea blugilor, celor care au “cumparat”, ptr.
a alimenta cu motorina , sa poata pleca oamenii cu flota. Si acum revede calculele facute, mii de tone de motorina
care au ramas in tara, altfel cu acest combustibil trebuia alimentata flota, cata
risipa, nu regreta nici acum tranzactia de atunci, statul a castigat din
economia facuta cu combustibilul si lui abia i-a ramas... Oare
care a fost partea lui? Nu –si mai aminteste exact, e mult de atunci, suma a
fost mare, expertii lui Morar cum de nu o fi vazut-o; d-le si cat l-a pistonat
la cap pe seful DNA-ului sa puna d-le
niste experti independenti si priceputi in a albii rufele murdare; eu i-am spus
de rufe si asta précis a inteles de bani. Mie
nu-mi este frica de justitie, de asta nu vreau sa plec de la Cotroceni,
desi idiotii aia asta vara m-au demis, auzi d-le 7,4 milioane impotriva mea, cred ca au inteles sa ma voteze
din nou, dar nu au vazut degetul ridicat al lui Toader.
Ori cum era cu terenul ala, l-am
vandut lui Popoviciu, ori mi la dat el asa? Nu de alta, dar va trebui sa scriu
in memorii, ori in declaratia de la DNA? Nu conteaza, undeva stiu ca va trebui
sa scriu si tot atunci este posibil sa ma intrebe, ori sa scriu in memorii,
despre casa din Mihaileanu, am fost tare atunci cand mi-am dat singur casa, ce
era sa fac, ma rugasem de toti, niciunul nu a vrut sa-mi dea; mama ce l-am prostit pe Tuca si pe
telespectatorii lui cand am promis ca voi da casa inapoi, asta
parca a rezolvat-o Nutica. Dar cel mai
mult il doare faptul ca nu a fost
inteles de pensionari: "v-am taiat din pensii din ratiuni
de stat", ei nu si nu ca, am taiat din ratiuni de Udrea. Si acum ce dracu vor astia de nu imi lasa fata in pace, eu am dorit sa ma fac fermier, dar nu puteam sa platesc 300 de ha de teren cu banii jos, banii ii am, dar nu voiam sa dau apa la moara celor care ma urasc, asa ca am pus-o pe fiica mea sa ia un imprumut, peste un an, doi ii voi da eu banii sa plateasca creditul. Nici ei nu ma lasa in pace, dar si eu ii voi sicana pe toate partile, sa vada si ei ce inseamna un om ranit in orgoliul lui. D-le, nimeni nu intelege
un mare om de stat, dealtfel nici-un
geniu nu a fost inteles la vremea lui…paharul cu whiskey cade fara zgomot pe
covorul moale, pentru a nu tulbura somnul marelui om.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereRegret ca am sters din greseala comentariul postat de CD, voi posta eu textul sters,acesta este: "Dupa cum este expusa aici situatia , mai ca mi se rupe sufletul ptr. Basescu si pentru cei care au devalizat tara indiferent de partidul din care face parte"Inca odata imi cer scuze.
RăspundețiȘtergere