Mama

 

   

           M-am întrebat, de ce veneram femeia? Raspunsul nu a fost simplu, a fost destul de complicat. Prima femeie pe care am iubit-o a fost mama. Sincer sa fiu, în copilărie nu știu dacă am iubit-o, era o teama amestecata cu respect. De mama aveam o frica ancestrala, ea, mama, era cea care îngrijea de copii ii ajuta cu lecțiile, le făcea educație, mai ales la capitolul asta aveam mari deficiente. Mama găsea întodeauna solutia cea mai sigura pentru ea si mai dureroasa pentru mine. Imi amintesc ca odata, eram prin clasa a 3-a, am plecat de dimineata de acasa, fara sa spun unde merg. M-am furisat  si, impreuna cu alti copii, am mers in sat, la casa unui om ce tocmai decedase. Durerea rudelor celui disparut nu ne afecta pe noi, pe noi ne interesa cand ne vor da sa mancam (era obiceiul sa aseze  masa pe capacul cosciugului  si sa cheme cativa copii sa manance), noi stiam obiceiul si  asteptam. Luati cu joaca, am uitat de scoala, invatam dupa amiaza, ora de intrare la clasa era 12. Nu mica mi-a fost mirarea, cand am vazut copiii ce invatau de dimineata, venind de la scoala, am rupt-o la fuga spre casa. Intentionam sa intru pe furis, sa-mi iau ghiozdanul si sa alerg la scoala. Numai ca nu puteam intra in curte, mama era in poarta cu ghiozdanul in mana, oameni buni care veti citi aceste randuri, aflati ca pana la scoala am invatat pe de rost poezia “Nani Pui” de Otilia Cazimir, nu pentru ca tineam  neaparat sa o stiu, ci pentru nuielile primite de la mama(de scris, imi scrisese mama tema). Tot mama ma indemnat sa ascult “Teatru la Microfon” ,asa am facut cunostinta, prin intermediul difuzorului, cu marii actori si mari opera literare.

 Mama ma trimitea de dimineata sa merg cu vaca, imi punea cartile in traista, o bucatica de mamaliga rece, putina branza si : “Fii atent, imi spunea mama, sa nu vii acasa cu vaca flamanda si lectia ne învătată, caci stii ce te asteaptă, chiar știam. Numai ca joaca era mult mai antrenanta, atunci plateam cu spinarea care, suporta prostiile capului.Mama nu ma ierta niciodata, de greseam, plateam. Ea nu a procedat ca alte mame, care arunca responsabilitatea pentru pedepsirea copilului, atunci cand gresea, in spinarea barbatului si acum le aud spunand: “vine tac-tu de la serviciu, vezi tu pe dracu. Dacă la şcoală mergeam cu lecţia ne învăţată, învăţătoarea mă bătea şi mă oprea şi la arest după ore, pentru a-mi face temele din urmă. Pe lângă bătaia luată de la învăţătoare, mă mai bătea şi mama acasă. Cu toate acestea tot mama mă alinta atunci când eram bolnav, mă ajuta să îmi fac temele, atunci când nu era la munca campului. Mama era o mare ţesătoare, iarna ţesea şi asculta la difuzor ( nu era curent electric în sat) "teatru la microfon", aşa am ascultat piese de teatru extraordinare în interpretarea unor giganţi ai scenei. Printre piesele ascultate : "Zapada în toiul verii", "rusalka" şi multe,multe altele. Mama ma ajuta sa înţeleg tainele teatrului.  Mai tarziu, cand am avut familia mea am realizat cat de buna a fost mama, cate am putut invata de la ea, numai faptul ca a fost aspra cu mine m-a putut ajuta, pe mama  o divinizez, chiar si acum cand nu mai este. Ori poate cu atat mai mult!
     Să ne iubim părinţii cât timp îi avem în viaţă, după moartea lor, vom regreta, căci nu am stat suficient de mult cu ei.