Discursul tăcut al lui Iohannis

       

Dacă ar fi să ţin un discurs, aş începe aşa:

        Dragi concetăţeni din diaspora,

        Dragi prieteni de pe facebook,

        Dragi prieteni din servicii, cele ştiute şi cele neştiute.

A venit timpul să vă mulţumesc la toţi pentru faptul că am ajuns Preşedintele României, vouă dragi prieteni trebuie să vă mulţumesc, pentru faptul că am ajuns pe cea mai înaltă treaptă a demnităţilor din stat. Mă bucur că oameni nevăzuţi au sărit în ajutorul meu, oameni pe care nici în ziua de astăzi nu i-am cunoscut, dar a căror prezenţă o simt din ce în ce mai mult. Nu ştiu cine sunt, dar mă apasă, orice hotărâre o iau, simt că îmi este dictată, iar dacă încerc să mă împotrivesc, încep să am dureri de cap, diaree, insomnii, crize de ficat, puseuri de tensiune. Nu îmi este clar de unde vin aceste crize, cert este că nu le-am avut până să ajung la Cotroceni. Dacă am o discuţie cu un consilier şi eu zic :”această lege o promulg, chiar de se vor supăra partenerii externi”, dintr-o dată simt nevoia acută să merg la toaletă, încep durerile de cap, tensiunea se ridică, nimic nu mai este ca înainte. În timp ce mă aflu la toaletă, pentru a rezolva problema intepestiv apărută, aud o voce care, parcă vine de prin toţi pereţii, şoptind şuierător şi rece : „nu vei promulga acea lege, nu-i aşa Iohannis?”. Da, şoptesc eu mecanic. Dintr-o dată durerile dispar, stomacul se repară, iar eu mă simt vioi, atâta cât pot fi eu de vioi.

    Într-o altă dimineaţă am auzit aceeaşi voce, venită de peste tot şi de nicăieri, spunându-mi: „Iohannis vei promulga o lege prin care instituţiile statului vor fi obligate să pună tabloul tău pe pereţii birourilor”. Apoi, altă dată, aceeaşi voce a şuierat: „Iohannis să amenajezi un birou pentru Prima Doamnă a Ţării, tu trebuie să fi deschizător de drumuri. Protocolul la Cotroceni trebuie să semene cu cel de la Casa Albă, dacă este cazul, punem mai multe condimente balcanice”.

Problema este că, vocea simt că îmi dirijează viaţa şi nici măcar nu ştiu de unde vine, dar să mai ştiu cine este.

Pot bănui că ar fi serviciile secrete româneşti, numai că potenţa lor se opreşte undeva la uşa DNA, ori la graniţa Ţării. Vocea vine mai ales atunci când legile pe care urmează să le promulg au legătură cu firmele străine.

Ia să mă gândesc, cum am câştigat alegerile? Niciodată nu am întrebat cum a fost posibil ca facebook-ul să reacţioneze aşa de favorabil, cum diaspora s-a mobilizat aşa de repede şi a devenit atât de vocală. Cine a organizat demonstraţiile din noiembrie? Cei din staff-ul de campanie habar nu aveau de nimic, nu cumva... Oare să fie adevărat? Şi care dintre ele să fie? Să fie cele americane, cele germane, da, cred că astea au fost, cele ruseşti în mod sigur, nu.

     Ce naiba o mai vrea CIA -ul de la mine? Continuăm cu bazele lor, cu Deveselu, ne punem fundu' la bătaie, pentru ce, pentru un presupus atac al Rusiei? Atacă pe dracu, au destule probleme cu Ucraina şi nu numai. Pentru a linişti Casa Albă şi a-i asigura de bunele intenţii, trimit ambasador la ei pe George Maior.

Serviciile secrete germane ştiu că se plimbă pe holurile Cotroceniului ca la ei acasă, într-un fel şi sunt. Destui nemţi au guvernat România. Chiar dacă îşi doreau să fie buni patrioţi, tot germani erau în sufletul lor. Mă uit la mine, sunt Preşedinte ales, dar tot german sunt. Am spus cuvântul magic, ales. Tot nu ştiu cine a hotărât şi unde s-a hotărât să fiu Preşedinte, ce ştiu cu precizie este că, acum plătesc pentru asta. Ei şi, plătesc, ce plătesc de la mine?

Sper că nu am scos nici un cuvânt, tot ce am spus a fost în gând, mai ştii? Până şi gândurile trădează. 

 Mulţumesc pentru poză : caplimpede.ro
Acest articol este un pamflet.