Ora 17, Preşedintele
României pune capăt circului pe care l-a gestionat timp de 6 zile.
S-a făcut un simulacru de consultări cu partidele politice şi
societatea civilă. Iohannis, a reuşit să aducă la lumină ce
toată lumea bănuia, adică faptul că România este un stat care
şi-a pierdut suveranitatea şi este condus de la Bruxelles, Berlin,
sau Washington, de ori unde numai de la Bucureşti, nu.
Aduc în susţinerea
celor scrise de mine, site-ul Euroactiv de la Bruxelles, care, încă
din 6 noiembrie a publicat numele premierului ce urma a fi desemnat,
Dacian Cioloş.
Pentru a simula
democraţia, deşi ştia bine cine va fi desemnat, Iohannis, în
calitatea lui de Preşedinte, a avut chiar două runde de consultări
cu reprezentanţii partidelor politice. A fost o bătaie de joc
pentru PSD şi ALDE, PNL şi UNPR sunt un fel de alter-ego al
preşedintelui şi nu contează. Singurul partid care a făcut o
propunere pentru desemnarea unui premier, a fost PSD-ul, nu ştiu
nici ăştia cât de serioşi au fost.
Părerea mea este că lui
Liviu Dragnea, PSD-ului în ansamblu, le convine intrarea în
opoziţie.
PNL-ul va fi vioara întâi
în susţinerea viitorului guvern, dar va putea oricând să se
derobeze de anumite acţiuni ale guvernului, ăsta a fost şi motivul
pentru care nu a lăsat să fie nominalizat primul ministru liberal
din umbră, mă refer la Cătălin Predoiu.
Iohannis şi-a bătut joc
de societatea civilă, de noi toţi, nepronunţând numele lui
Cioloş ca Premier desemnat, încă de acum 5, 6 zile când i se
comunicase de la Bruxelles, numele candidatului.
Un teatru ieftin, un circ
la care a asistat 20 de milioane de oameni, ruşine domn Iohannis.
Iohannis, acum ai
guvernul tău, fă lucrurile bune, adică, rupe pisica în două şi
spune cu subiect şi predicat ce deja se vede: „ nu pot lua nici o
hotărâre fără aprobarea Berlinului, până la urmă Merkel
conduce UE, trebuie să mă prefac că noi decidem aici, în România,
dar, de fapt ,ordinele le primesc în plic din afară”.
Liberalii o gaşcă, ce
nu fac altceva decât ce spune, sau arată prin semne Iohannis, nu au
personalitate, au fugit de răspundere şi se vor ascunde în spatele
unui guvern tehnocrat.
Apropo, T. Băsescu în
urmă cu câteva zile deja anunţa numele lui Cioloş, ceea ce
înseamnă că PPE-ul făcuse nominalizarea.
Acum s-a văzut clar că,
România este un stat ce numai are independenţă, aşa zisa noastră
conducere a Ţării este formată din nişte păpuşi ce sunt
mânuite de păpuşarii externi. Iar atunci când fac declaraţii,
aceşti păpuşari sunt purtătorii de vorbe ai celor ce stăpânesc
de fapt România. A stabili cu exactitate cine anume este stăpânul,
nu pot decât să speculez. Spun aceasta pentru că însăşi marii
lideri ai lumi sunt nişte păpuşi în mâinile puternicilor
păpuşari, ce stau bine ascunşi în spatele păpuşilor.
Dumnezeu să ne apere, că
noi nu suntem în stare! Până la urmă manifestaţiile cine le-au
pornit?
E o întreagă nebuloasă,
of manipulare, manipulare!
Cioloş tu pe cine slujeşti?
Iohannis şi-a bătut joc de societatea civilă, de noi toţi, nepronunţând numele lui Cioloş ca Premier desemnat, încă de acum 5, 6 zile când i se comunicase de la Bruxelles, numele candidatului.
RăspundețiȘtergereUn teatru ieftin, un circ la care a asistat 20 de milioane de oameni, ruşine domn Iohannis.
Nici diavolul nu te scoate din necazul pe care omul si-l face cu mana proprie
RăspundețiȘtergereuite pe cine slijeste solos:
RăspundețiȘtergerehttp://vremuritulburi.com/2015/11/10/lovitura-de-stat-a-reusit-soros-este-oficial-noul-premier-al-romaniei/
REGRETABIL !
RăspundețiȘtergereDa suntem o colonie subjugata intr-un Imperiu al Raului. Din cauza politrucilor care au vandut tara si poporul suntem astazi umiliti si batjocoriti. Suntem tratati ca pe niste sclavi, umiliti, pauperizati. Salvarea ? Banuiesc ca nu vom mai putea iesi din aceasta stare decat in urma unui nou razboi sau conflict mondial.
RăspundețiȘtergereSa fie vorba de Apocalipsa ?
Unii spun ca ar fi inceput deja. Ca sintem chiar intr-o faza avansata. Multa lume asteapta insa aceasta Apocalipsa Biblica cu multe sperante si optimism. Lumea este prost croita cu multe lucruri si mentalitati strambe. Exista credinta ca Dumnezeu va controla si supraveghea aceasta Apocalipsa. Credinta ca dupa aceasta Apocalipsa lumea si intreaga Creatie Divina va fi mai curata si mai buna.
Daca va fi asa si nu avem de ce sa nu credem ca asa va fi, atunci ma gandesc ca ar fi foarte bine daca Dumnezeu s-ar grabi putin si ne-ar scapa mai repede de Iudele si Anticristii care au pus stapanire peste Romania si poporul nostru. Daca ne-ar salva din aceasta sclavie moderna a zilelor nostre !