A doua zi după...

Au trecut alegerile pentru europarlamentare, a trecut cu bine şi referendumul pe justiţie. Toate sunt cum a gândit şi proiectat Klaus Iohannis. PNL-ul cu un scor de peste 26% este considerat marele câştigător, Rareş Bogdan, Orban, Iohannis erau în culmea fericirii. Nu văd PNL-ul un câştigător, ci un partid care încă nu şi-a găsit cadenţa, un partid care, dacă Iohannis nu venea cu referendumul, nu trecea de 18-19%, la fel şi USR-ul ar fi rămas undeva la 10-12%. Spun de PNL că nu este câştigător,  fiindcă, cele 26% procente câştigate se împart la două partide fuzionate în urmă cu cinci ani PNL şi PDL. În 2014 la europarlamentare, fără acest referendum care i-a tras de moţ în sus, PNL obţinea 15% , iar PDL 12,7%. Comparativ cu atunci, PNL a pierdut electorat. Mare parte din el a mers la USR-PLUS.

Da, USR-PLUS s-a umflat mult pe valul emoţional creat de Iohannis pe un teren pregătit de şovăiala PSD.

  Acum că Dragnea a fost condamnat nu voi spune nimic despre el. Un om căzut la pământ trebuie ajutat nu lovit. Aşa consider eu. Însă, nu pot să nu remarc faptul că PSD-ALDE au acţionat atât în Parlament cât şi la guvernare în mod şovăielnic, fără forţă, ca o alianţă vlăguită. Au fost bâlbâiţi, tot ce au făcut bun,  şi au făcut, s-a pierdut în momentele penibile create de schimbarea unor prim miniştri, a unor decizii luate prin OU, apoi anulate cu alte OU, este deja de pomină OU 13 şi 14 care a anulat-o. Problema nu a fost că PSD-ALDE nu ar fi avut rezultate, ci de modul tremurat în care au aplicat măsurile luate.

Dragnea, a fost calul de bătaie al opoziţie în principal şi al lui Iohannis în special. S-a mers până acolo încât până la urmă a fost condamnat cu executare. Că este în regulă cu condamnarea nu mă pronunţ, însă că a fost amânată decizia până a doua zi după alegeri, da mi se pare ciudată, mai ales că s-a lăsat cu condamnare cu executare.

Lucrurile sunt trecute. PSD_ALDE trebuie să lase guvernarea PNL, dacă vor să mai existe ca partide. Să treacă în opoziţie, să se organizeze, să-şi lingă rănile şi să se pregătească de ofensivă. În acest moment vor avea o viaţă foarte grea dacă mai rămân la guvernare, e posibil să părăsească mulţi partidul.

Lăsaţi opoziţia să vină la putere, anul acesta vor guverna pe bugetul vostru, vor fi nevoiţi să pună în aplicare toate măririle de pensii şi salarii care sunt în curs.

Nu vă legaţi de scaunele guvernului! Fiţi oameni cu simţ politic, nu nişte molâi! Dovediţi-le că habar nu au să guverneze. Doamna Dăncilă, depuneţi-vă mandatul! Plecaţi cu fruntea sus! Consideraţi că poporul v-a dat un semnal.

Aveţi nevoie de o nouă conducere care să pună bazele unui partid cu o nouă strategie. Luptele interne care vor urma până la Congres, lupte care nu vor menaja pe nimeni, nu vor face bine guvernării. Asta nu va ajuta guvernarea.

Retragerile strategice au dus aproape întotdeauna la câştigarea marilor bătălii.

Altfel, veţi fi calul de bătaie al lui Iohannis şi al opoziţie, acum cu mult mai virulent.

Hoţul din capul statului

Suntem în preajma alegerilor europarlamentare şi a unui referendum care ne cere să răspundem unor întrebări:

1)      Sunteţi de acord cu graţierea şi amnistia  infracţiunilor de corupţie?

 Poporul la referendum va spune: da, suntem de acord. Ori din contră, vor spune că nu sunt de acord. În situaţia asta cum rămâne cu infracţiunile  de crimă, viol, tâlhărie, terorism şi altele comise cu violenţă? Pentru ele va putea fi dată amnistia şi graţierea? Probabil că da, cel puţin aşa lasă întrebarea să se înţeleagă.

2)      A doua întrebare de fapt conţine câteva întrebări. Nu ştiu cum va răspunde poporul, însă sunt sit

uaţii când se impun ordonanţe de urgenţă. Deşi de fiecare dată partidele din opoziţie, indiferent cum s-au numit au criticat ordonanţele de urgenţă,  când au ajuns la putere s-au folosit de ele în mod abuziv.

Referendumul mi se pare fără sens, este doar o încercare de a atrage atenţia electoratului spre partidele din dreapta eşichierului politic, aşa îşi spun, partidele, de dreapta, mie mi se par mai mult de sens giratoriu.

Spunea reprezentantul Olandei că România nu va intra în Schengen până nu va respecta statul de drept.

Nu ne-a explicat premierul Olandei ce înţelege el prin stat de drept. Fac pariu că dacă am da portul Constanţa Ţărilor de Jos, România ar fi cel ma democrat stat, cel puţin în accepţiunea Olandei.

Toţi străinii ne trag de ciuf, ne dau palme peste ceafă şi ne ceartă că nu respectăm statul de drept. Pentru a respecta statul de drept, aşa cum ne cer nişte indivizi  vremelnic instalaţi în fruntea UE şi a Consiliului UE, ar însemna ca Laura Kovesi să nu fie anchetată, legile justiţiei să nu fie conforme cu cerinţele Curţii Constituţionale, iar Secţia pentru Investigarea  infracţiunilor din Justiţie să fie desfiinţată. Iar bomboana de pe colivă ar fi ca Iohannis să-şi reprimească imobilele pierdute în instanţă. În general Parlamentul României să legifereze după cum spun Timmermans, Junker, Tanjani, Merkel, ambasadorii statelor occidentale şi femeia de serviciu din biroul lui Trump.

 Cu ce împiedică pe cineva faptul că există o secţie specială care se ocupă de infracţiunile magistraţilor? Pentru că, într-adevăr, s-au constatat multe infracţiuni în rândul magistraţilor, dar şi mai multe dosare penale făcute la adresa unor judecători erau ţinute în sertarele procurorilor din DNA în special şi care erau folosite pe post de „pisică moartă” în faţa judecătorilor, obligându-i pe aceştia din urmă să dea soluţiile cerute de procurori în dosarele penale lucrate de  DNA şi pe care judecătorii le aveau pentru soluţionare. Prin înfiinţarea acestei secţii pentru investigarea infracţiunilor comise de magistraţi, această pârghie, dosarele penale la adresa judecătorilor,  din mâna procurorilor DNA a dispărut. Asta se pare că nu place multora. În acest fel ambasadele, marile puteri interesate, nu mai pot controla prin intermediul DNA politicul şi judecătorii.

În Timişoara, cu ocazia lansării propriei cărţi, domnul Iohannis, foarte senin, spunea, citez: „hoţii s-au cocoţat în vârful statului”. Domnule Preşedinte Iohannis, nu vă contrazic. Aveţi dreptate! Multă dreptate!  Sunteţi de o sinceritate debordantă. Puţini politicieni ar fi în stare să recunoască. Dumneavoastră, ca un adevărat neamţ, nu aţi mai aruncat pisica în curtea PSD-ului, v-aţi dat drept exemplu. Să mai spună cineva că Preşedintele minte. Aveţi dreptate, sunteţi în vârful cel mai înalt al statului. Parcă nu aţi fi hoţ ori sunteţi? După spusele dvs. şi hotărârea rămasă definitivă la Curtea de Apel Braşov  aţi fii hoţ! 

Da, aşa a spus Tribunalul Braşov că aţi furat cel puţin o casă în Sibiu. Nu este bine domnule Preşedinte, însă, este bine că vă puneţi singur eticheta şi recunoaşteţi cocoţarea în vârful statului.

În ce priveşte campania dumneavoastră electorală, nu spun nimic. Ştiţi, domnule Iohannis, este greu să vorbeşti cu cineva care nu aude şi, mai ales, nu înţelege. Că încălcaţi Constituţia, nu este treaba dvs., iar cei care ar trebui să vegheze la apărarea Constituţiei, dorm, se fac că dorm, ori sunt indolenţi. Aveţi dreptate, nu aţi scris dvs. Constituţia, atunci pentru ce să respectaţi ceva scris de alţii? Dumneavoastră doar sunteţi un Preşedinte-scriitor autocrat, nu-i aşa?

Destinul cap. VI

 

 Domnica şi Vlad au rămas în Braşov până când doctorii, după investigaţii aprofundate, s-au pronunţat fără echivoc: „când a sărit în bazin, Rolo, a primit  doar o lovitură puternică, fără să-i fie afectat  creierul”. A treia zi, Domnica împreună cu Vlad, l-au scos pe băiat din spital. Între cei doi se legase o prietenie sinceră. Se observa dorinţa lui Rolo de a vorbi cu un bărbat matur, cum tatăl nu-l prea vizita, iar bunicul era prea ursuz, Vlad a fost tocmai ce-i lipsea tânărului.

Printr-o frondă, cei doi copii au hotărât să mai rămână cel puţin o săptămână la bunici, promiţând să fie cuminţi şi ascultători.

Domnica și Vlad, au plecat acasă cu acelaşi microbuz care oprea la fiecare poartă. De data asta nu a mai fost nervoasă din cauza deselor staţii făcute de şoferul blând şi cumsecade, era bucuroasă, copilul era bine, iar ea era lângă bărbatul drag. 

Era o seară plăcută, o ploaie scurtă de vară răcorise pământul, picurii de ploaie de pe petalele florilor de trandafir erau mici diamante ce scânteiau în razele apusului de soare. Un vânt blând şi răcoros le mângâia feţele înfierbântate de peste zi. Au pus bagajele în casă, iar ei s-au retras într-un chioşc din ogradă aşezat la umbra unui uriaş dud.

Domnica, cu o butelcuţă frumoasă în care era o pălincuţă tare şi aromată, a venit alături de Vlad. A pus pe  masă butelca din pământ ars şi smălţuit cu model florar multicolor făcut de o mână meșteră, din buzunare a scos două ceşti din acelaşi lut, a turnat o ţâră de alcool în ele, s-a uitat în ochii lui Vlad care aveau scânteieri verzui în lumina firavă a apusului:

-Noroc, om bun! Îţi mulţumesc! Mult m-ai ajutat cu băiatul. Ştii, îmi place că amândoi s-au apropiat de tine. Nu au vrut să vină acasă pentru a ne mai da un răgaz să fim împreună liniştiţi. Domnica a dat capul pe spate şi a dat de duşcă degetul de rachiu din ceaşca din lut ars cu floricele galbene pe smalţul verde.

Vlad a vrut să spună ceva, Domnica a pus mâna pe mâna lui care se sprijinea pe blatul mesei:

-Nu spune nimic, bea! Femeia a turnat din nou pălincă în cele două ceşti în formă de butoi. În seara asta doar eu am să vorbesc, tu ai să mă ascuţi. Să mă opreşti atunci când te plictiseşti ori vei dori să dormi. Sunt bine, sunt fericită! Am să-ţi continui povestea de unde am rămas:

I-am povestit tatei tot ce păţisem cu Samoilă. M-a ascultat în tăcere, doar vorbele mele vibrau prin aerul care părea că se încordase şi el o dată cu muşchii de pe faţa tatălui meu. Când am terminat de povestit, nu a spus nici un cuvânt, doar şi-a scos liniştit cureaua ţintuindu-mă cu privirea lui rece. M-a băgat cu capul între picioarele lui, apoi mi-a dat zece curele peste fund. Ţipam şi număram, nu înţelegeam de ce mă bate. După ce mi-a făcut fundul numai dungi negre şi s-a umflat ca o pâine proaspăt crescută şi-a pus cureaua la pantaloni, apoi, răstit, mi-a zis:

-Ştii, pentru ce te-am bătut?

-Nu, nu ştiu, chiar nu bănuiesc. Eram contrariată, priveam cu ochi răi de animal lovit.

-Ei bine, Samoilă nu s-ar fi legat de tine, dacă nu l-ai fii provocat. Cum să nu-şi piardă capul când a văzut o femeie, fiindcă tu eşti o femeie, aproape goală prăjindu-se la soare? Numai dobitoaca de mamă-ta, cu ideile ei progresiste, a insistat să-ţi cumpăr costum de baie. Din cauza provocării tale, admit că fără voie, Samoilă putea intra în puşcărie dacă te viola. Ţi-ar fii plăcut ca unul din neamul nostru să fie arestat? Tata tremura de nervi, faţa i se congestionase. Nu-l interesa că eu, fiica lui, puteam fi violată, puteam să fiu nenorocită pe viață, distrusă psihic ca om, nu vedea grozăvia, oroarea pe care ar fi putut Samoilă să o facă, eu nu mai existam, era doar mândria familiei lui.

-Era mai bine să-şi bată joc de mine? Până la urmă eram în curtea mea, chiar dacă eram dezbrăcată, puteam umbla şi goală complet, eram singură acasă. Nu-mi mai era teamă de el, îi aruncam vorbele în faţă, nu-mi putea face mai mult rău decât îmi făcuse, fundul nu-l mai simţeam, era amorţit. Nu l-am chemat eu, nu l-am provocat în mod voit.

-Nu contează, a ţipat tata aşa de tare încât credeam că va face apoplexie, îl voi chema aici pe Samoilă să îl rogi să te ierte pentru că nu ai fost atentă. Eu nu cred că dormeai, a continuat tata pe acelaşi ton, semeni curvă ca sora mamă-ti.

De atunci nu mi-a mai trebuit vorbă cu Samoilă.

Am întrebat-o pe mama dacă  a ştiut de acest episod.

-Da, fata mea, mi-a spus mama, după ce te-a omorât pe tine în bătaie, m-a lovit pe mine. M-a zvântat în bătaie pentru că  am insistat să-ţi cumpăr costum de baie şi, culmea, pentru că tu ai semăna curvă ca sora mea. Domnica, a continuat mama, să ştii că sora mea nu a fost o femeie  de moravuri uşoare, a fost o femeie cu demnitate, nu a acceptat să fie bătută şi umilită de bărbat, a divorţat, s-a recăsătorit, acum este căsătorită cu un om de calitate şi un soţ de excepţie.

-Dracia dracului, a zis tata, te-am învăţat să fii pudică, nu să-ţi etalezi bijuteriile feminine la tot pasul. Aţi meritat atunci să fiţi bătute, drace, cred că nu v-am bătut cât trebuia, acum aţi fi tremurat în faţa mea.

La vreun an de zile a mai încercat o dată Samoilă, însă, l-am bătut aşa de rău, încât a zăcut câteva zile.

Profesorul meu de educaţie fizică fusese boxer, însă cunoştea şi artele marţiale pe care le practica pe ascuns, fiind interzise în perioada comunistă. Am lucrat cu el mult timp, aşa am reuşit să stăpânesc bine acest sport. Când m-a atacat a doua oară Samoilă abia practicam de un an kung fu, însă cum dobitocul nu avea habar de a se lupta, l-am putut omorî cu bătaia. Chiar mi-a făcut plăcere să-l lovesc, îmi amintesc că începuse să ţipe, de ce ţipa mai tare, de aceea îmi aminteam de propriile mele ţipete provocate de el, atunci îl loveam cu sete.

-Nu ţi-a spus tată? I-a fost teamă de mine. A trebuit să mă apăr singură de nebunia unui dezaxat. Tata mă privea cu ochii mari, nu-i venea să creadă.

-Drăcia dracului!, a zis tata, ăsta a fost motivul de nu s-a mai apropiat de casa noastră? Nu înţelegeam de ce. Bravo! A zis cu o jumătate de gură. Drăcia dracului, ce fată am crescut!

-Mamă, mă voi muta de aici în oraşul C.  Am discutat despre condiţiile de instalare şi salarizare. Aici unde lucrez acum nu se opun plecării mele, cred că deja eram un ghimpe pentru toţi. Voi pleca fără regrete, am să mă schimb în bine, voi încerca să redevin Om. Îmi voi face prietenă o femeie mai în vârstă, căsătorită şi deschisă la minte. Tu vei fii întotdeauna binevenită la mine, pe tata să nu-l mai cari după tine, nu cred că mai vreau să-l văd.

Pe tata nu l-am mai văzut mult timp. Deşi nu recunoaştea, mi-a povestit mama mai târziu, a suferit. Duritatea, revolta mea împotriva lui a fost ca o detronare pentru un rege, l-a afectat foarte mult.

Probabil nu spera ca eu şi mama să ne vindecăm vreodată. Frica de el a fost puternică. Cu greu am reuşit să mă detaşez, mult timp am avut noaptea coşmaruri, îl vedeam cum vine cu cureaua să mă pleznească, atunci săream din pat leoarcă de apă, era o transpiraţie rece, cum doar frica poate să producă.

Tata a fost un om slab. Acest defect l-a ascuns în spatele unei tiranii fără limite faţă de mama şi de mine şi de toţi aceia care îi erau inferiori.

În faţa superiorilor era tot timpul cu capul plecat şi gata să le îndeplinească poruncile.

Domnica s-a oprit o clipă din povestit, a gustat o gură de pălincă, apoi a privit în ochii lui Vlad, voia să citească în scânteierile lor de smarald.

-Te rog să continui povestea...Ai trăit un adevărat calvar.

-Noul loc de muncă şi-a reluat Domnica firul poveştii, s-a dovedit a fi provocator. Patronul avea în jur de 40 de ani, era deschis la minte, volubil şi pedant. Începuse afacerea cu banii strânşi din rulmenţii şi cositorul vândut turcilor. Din Turcia a adus ciunga, blugi şi geci peticite din piele pe care le-a vândut la preț bun prin târguri.

Cu banii strânşi a cumpărat un strung şi o maşină de rectificat dintr-o uzină care se vindea cu bucata la fier vechi. Mână strânsă, bun meseriaş, a început să aibă clientelă. Profitul l-a reinvestit, a oprit prea puţin pentru consumul propriu.

Era patronul unei societăţi puternice cu peste 800 de angajaţi. Avea multe lucrări în colaborare. Liniile de producţie erau fiabile, putându-se modifica cu uşurinţă în funcţie de comenzi. Postul meu era de inginer şef, un fel de ultim supraveghetor, deasupra mea era doar patronul şi Dumnezeu.

 Venirea mea în companie, a făcut ca lucrurile să se mişte şi mai bine. Eram riguroasă cu banii celui care mă plătea, nu toleram nici un act de indisciplină.

Într-una din zile mă plimbam cu mâinile la spate printre maşinile unelte, muncitorii îşi vedeau de treabă. În fundul halei de producţie, în partea stângă, cum veneam dinspre birouri, era un ţarc de patru metri pe cinci închis cu prelată înaltă de trei metri care proteja ceilalţi oameni de flamele de la aparatele de sudură electrice şi de praful polizoarelor. Curioasă, am privit printr-o gaură din prelată. M-a blocat ce am văzut acolo. Am intrat în acest mic atelier de sudură.

-„Plimbă ursul de aici! mi-a zis inginerul care era şeful de secţie. Nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala!

Cuvintele lui Apostoiu Dumitru, inginerul, m-au făcut să nu plec, ci să mă uit cu şi mai multă atenţie la ceea ce lucrau ei.

-Apostoiule, ce este cu cazanul de ţuică? Pentru cine îl confecţionezi? Nu îmi amintesc să existe vreo comandă. Modul în care mă primise inginerul, mă făcuse suspicioasă. Este drept că Apostoiu nu era cel mai culant om din lume.

-Este un prototip, dacă va ieşi bine, voi vorbi cu patronul să-l băgăm în producţie. Dumitru se bâlbâia ca un adolescent care era prins la furat.

-De acord cu tine, însă, dacă nu vei reuşi, cine va plăti: tabla din inox, electrozii, ţevile de cupru şi răcitorul? Başca munca oamenilor? Simţeam că Apostoiu mă minte, că încerca să mă prostească.

-Am vrut să fie o surpriză. A trebuit să-ţi băgi tu nasul în treaba mea. Inginerul sforăia pe nas din cauza nervilor.

-Ai dreptate, i-am răspuns, nu numai că am aflat, îi voi spune şi patronului.

-Nu, te rog nu o face! Este  comanda unui nenorocit de mafiot. Am luat bani cu împrumut de la el, mi-a promis că nu îmi mai creşte dobânda la bani, dacă îi lucrez un alambic. Dacă mă torni la patron, ăsta mă dă afară, mafiotul îmi ia casa şi eu rămân pe drumuri. Cum vei proceda? m-a întrebat cu lacrimi în ochi Apostoiu.

-Aşa cum este corect, i-am răspuns. Eşti inginer, şeful secţiei, tu, în loc să aperi interesele patronului care ne asigură o pâine, îl furi? Dacă tu procedezi aşa, ce să aşteptăm de la muncitori? Este treaba ta dacă vei fii dat afară, nu-mi pasă! Înainte de a-l anunţa eu, îţi las ţie posibilitatea să-i aduci la cunoştiinţă ce ai făcut. Poate ajungeţi la o înţelegere. Dacă în 24 de ore nu raportezi patronului, voi fi nevoită să o fac eu.

-Domnica, ce câştigi? Mai bine împărţim câştigul. Ţie îţi stă rău nişte bani în buzunar?  Inginerul se ruga cu lacrimi în ochi de mine. Îmi era milă de el, însă nu puteam  abdica de la principii.

-Nu pot, Apostoiule, patronul mi-a oferit o bucată frumoasă de pâine, în schimbul ei trebuie să mă îngrijesc de banii lui. Cum aş mai putea dormi noaptea, ştiind că l-am furat, pentru că voi deveni complicea ta, dacă nu raportez stăpânului. Cerul, dragul meu, mă va trăzni dacă eu nu voi fi corectă cu el. Îţi las şansa să termini alambicul apoi să-l faci cadou lui Niki.

-Şi mafioţii? Ăştia nu vor avea milă, vor scoate măruntaiele din mine. Dumitru era speriat.

-Ai datorii mari băiete? Deşi eram mai tânără decât el, îi vorbeam ca o mamă.

-Da, salariul meu pe câţiva ani.

-Este o sumă frumuşică. De ce nu ai făcut împrumut în bancă?

-Nu am găsit giranţi, nimeni nu are încredere în mine. Apostoiu, cu capul în pământ, îşi ştergea pe furiş lacrimile.

Vlad, am uitat să-ţi spun, eu şi inginerul vorbeam în biroul lui.

-De ce, nu te girează nimeni? Aşa reputaţie proastă ai? Eram contrariată.

-Nu, Domnica, însă patronul te poate da oricând afară ori e posibil ca societatea să intre în faliment. Atunci giranţii ar fi cei care ar plăti ratele.

-Apostoiule, eşti în rahat până în gât. Nu văd cum ai putea să stăpâneşti situaţia.

-Domnica, dacă diseară nu duc alambicul, va fi vai de capul meu. Crezi că mă poţi ajuta?

-Nu, doar dacă mergi la patron să te ajute el. Eu nu pot! Am fost fermă cu el, nu aveam altă soluţie.

-Am înţeles! A strigat inginerul. Nu voi merge la patron, nici mafioţilor nu le voi duce cazanul.

Ne-am despărţit furioşi. Eu eram mânioasă pe mine, fiindcă am fost  curioasă să mă uit unde nu ar fi trebuit. Acum era prea târziu, nu puteam să-l acopăr,  fără să nu mă compromit. Am plecat din biroul lui Apostoiu cu sufletul distrus. Nu credeam că un om aşa de elegant, de prezentabil, avea 1,85 înălţime, lat în umeri fără a fi gras, şaten, cu părul des, ondulat, tuns scurt, frunte luminoasă, ochii căprui cu scânteieri verzi, nasul drept, gura frumos conturată şi buzele subţiri, a putut să împrumute bani de la cămătari. Nu ştiam pentru ce  a fost nevoit să împrumute.

În birou nu-mi găseam starea, mă plimbam ca un leu în cuşcă cu mâinile la spate. Eram îngândurată, acolo, jos, în atelier căzuse cerul pe mine. Nu ştiam cum să ies din încurcătură. Pe patron nu-l cunoşteam în adâncul sufletului. Nu ştiam ce fel de om este. Îmi era teamă să aduc discuţia despre Apostoiu. Ştiam că fapta inginerului trebuia pedepsită drastic, însă nu voiam să pornească de la mine.

Sunetul telefonului m-a smuls din adâncimea gândurilor.

-Da, am răspuns, era patronul.

-Vino, te rog, a apăsat pe „te rog”, în cabinetul meu. Vreau să discutăm ceva urgent. Vocea patronului era calmă, nu avea inflexiuni.

M-am uitat în oglindă, eram răvăşită. Am aranjat cu mâna părul care începuse să crească, obrajilor palizi, le-am aplicat puţin fond de ten, aşa cum mă învăţase Ştefania, prietena mea vârstnică, care îmi devenise un fel de mentor. M-am uitat din nou, femeia care mă privea din oglindă arăta bine.

Cum m-a văzut secretara, a sărit de pe scaun şi mi-a şoptit la ureche:

-E groasă!

Am intrat fără să bat. Am înlemnit lângă uşă. Pe scaune, în jurul mesei lungi de şedinţă, stăteau, timoraţi, muncitorii  împreună cu Apostoiu.

-Bună ziua, şefu! Am încercat să mă port cât mai firesc.

-Nu este bună de loc. De când ştiai de matrapazlâcurile acestor indivizi? Patronul era nervos, mă privea cu răutate.

-De acum o oră. Nu voiam să mint, aş fi vrut să-l ajut pe Apostoiu, însă doar prin voinţa patronului.

-Domnica, băieţii mi-au spus tot, te rog să nu ascunzi nimic, nu vreau să te pierd.

-Am aflat întâmplător acum o oră. Nu am avut nici cea mai vagă idee. Doar curiozitatea feminină m-a făcut să trag de prelată şi să privesc în interiorul micului atelier de sudură.

-Este ultimul tău cuvânt? Patronul, Niki Badea, era negru de supărare.

-Primul şi ultimul, eram calmă, fermă şi liniştită, nu bănuiam ce ticăloşie urma.

-Domnica, băieţii mi-au spus cu totul altceva, decât ai spus tu şi după cum vezi, eşti singură contra patru.

-Nu-mi pasă ce au spus ei, eu am spus adevărul.

-Dacă tu susţii că ai spus adevărul, de ce nu ai venit la mine să mă informezi îndată ce ai constatat abaterea, de fapt furtul, pentru că asta este, un furt?

-Nu am venit, recunosc. I-am lăsat posibilitatea lui Apostoiu să se pocăiască. Se pare că am greşit, sunt o naivă, încă mai cred în gentlemani, de fapt sunt doar nişte escroci , hoţi , tâlhari şi detractori.

-Ce vrei să spui? Tu negi evidenţele? Patronul era siderat de tupeul meu.

-Care evidenţe? Lămuriţi-mă! eram calmă, puţin amuzată de ceea ce auzeam.

-Inginerul Apostoiu împreună cu echipa de sudori au venit în biroul meu şi m-au informat că, tu ai dat ordin să-ţi confecţioneze un alambic. Domnul Apostoiu spune că a obiectat şi nu a vrut să execute ordinul, abia după ce l-ai ameninţat cu şomajul a acceptat să-l execute. Ce ai de spus în apărarea ta? Încă tăgăduieşti faptele?

-Nu, nu tăgăduiesc nimic. Se pare că deja sunt condamnată, nu am posibilitatea să mă apăr. Sunt patru escroci împotriva mea. Îmi voi prezenta demisia.

-Cum aşa? Nu vrei să te aperi? De ce eşti vulcanică? Patronului nu-i venea să creadă, se aştepta ca eu să-mi ofer scuzele, să mă rog să fiu iertată, în niciun caz nu se aştepta să-mi înaintez demisia cu atâta calmitate.

-Te rog, spune-mi încă o dată cum a fost. Badea era puţin înspăimântat fiindcă exista posibilitatea să mă piardă.

-Nu am venit direct la tine când am descoperit ce porcărie făcea Apostoiu, i-am dat posibilitatea inginerului să vină el să-ţi explice ce a făcut şi ce, sau cine l-a determinat să facă acest furt.  L-am considerat un om de onoare, dintr-o bucată, nu m-am gândit că aşa cum este hoţ, este şi șarlatan. Ca o naivă, am crezut că a fost înghesuit de cămătari, că era la ananghie şi că va veni spăşit la tine pentru spovedanie şi pocăinţă. M-am înşelat. În loc să spună adevărul, a preferat să arunce în mine cu toată mizeria lui. Concret: de dimineaţă m-am plimbat prin secţia lor cu gândul de a observa ce îmbunătăţiri s-ar mai putea face. L-am căutat în birou pe Apostoiu, nu era, m-am gândit că este printre oameni, aşa cum trebuie să fie un adevărat inginer. Mi-am văzut de treaba mea până când am ajuns în fundul halei, acolo unde este acel ţarc pentru polizoare şi sudori. Din pură curiozitate, dar şi pentru că auzisem glasul lui Apostoiu, am  dat în lateral prelata şi m-am uitat în ţarc. Stupoare! Domnul inginer, împreună cu aceşti muncitori, care acum stau ca sfinţii în faţa ta, confecţionau un cazan pentru fabricat ţuică. Vasul avea câteva vedre şi era din tablă de inox.

Domnica s-a oprit, a rămas câteva secunde cu ochii fixaţi în noaptea care se furişase şi-i cuprinsese din toate părţile. Nu putea să vadă, din locul în care se afla, decât un colţ de cer, era întunecat, doar stelele, ca niște mici licurici lipiți pe bolta cerească, clipeau jucăuşe. Vlad a încercat să se ridice pentru a aprinde lumina din întrerupătorul montat pe interiorul stâlpului de susţinere al chioşcului. Femeia l-a oprit cu o scurtă strângere a braţului.

-Rămâi! Vreau să-ţi simt cădura sufletului, să aud bătăile inimii tale cum se suprapun cu bătăile inimii mele. Vreau să te văd prin vibraţiile mentale. Îmi eşti drag Vlad! Pentru prima dată în viaţa mea sunt fericită, simt fericirea în stare pură, aşa cum nu mai îndrăzneam să cred că o voi avea şi mai ales, nu credeam că există. Pentru prima dată mă simt cu adevărat ocrotită. Crede-mă, Vlad! Nu este puţin! Mai târziu vei afla despre mine lucruri care te vor pune în cumpănă. Până atunci însă, mai am de povestit şi vreau să mă bucur de acest timp.

Destinul cap. V

   

 În drumul lui spre locul de odihnă, soarele alunecase lin prin spatele caselor, se pierduse undeva în vârful brazilor ce abia se zăreau în depărtare, în urma lui cerul luase foc. În nucul din grădină o pasăre doinea  un câtec trist, regreta ziua care se scurgea uşor spre noapte. Micuţul grătar încă mai fumega, erau ultimele pâlpâiri de viaţă ale focului puternic pe care fuseseră pregătiţi micii. Pe terasă, Vlad şi Domnica erau veseli, berea reuşise să le dezlege limbile. Râsetele lor se auzeau până la poartă. Glumele spuse de Vlad, cu perdea, ori mai voalate erau primite cu mare bucurie de Domnica care, nici ea nu se lăsa mai prejos şi arunca câte un banc dezbrăcat de orice urmă de pudoare. Cele trei sticle de bere, acum golite, erau culcate pe jos  precum soldaţii în tranşee. Cei doi râdeau şi se bucurau  de clipele frumoase petrecute împreună, pentru o clipă uitaseră de toate problemele lor, erau doar ei în întregul univers.

De undeva se auzea, în surdină, o muzică frumoasă. Probabil alţi vecini sărbătoreau ceva, ori poate erau trişti ori veseli. Românii caută tot timpul motive pentru a bea un pahar cu alcool şi a asculta o muzică cu difuzorul dat la maxim, eventual şi cu boxele puternice urcate prin pomi să fie siguri că se aud cât mai departe în sat,  să se ştie că ei au pus muzica.

Vlad a rămas o clipă atent ascultând muzica, apoi a invitat-o pe Domnica la dans. Se legănau în ritmurile lente ale unui blues abia auzit. Bărbatul îi şoptea la ureche vorbe frumoase, plăcute, incitante, femeia râdea şi-l strângea mai tare de mijloc. În toiul veselii şi al uitării de sine a sunat telefonul. Strident, rece, un sunet care i-a făcut pe amândoi să tresară. Smulşi din veselia lor, supăraţi că au fost întrerupţi, Domnica a răspuns răstit când a auzit că la celălalt capăt al firului era tatăl ei:

-Ce vrei? Ce s-a întâmplat? Apoi revenindu-şi complet a continuat. Tată, vorbeşte, spune ceva.

-Fata mea, vino la spital, Rolo a suferit un accident. Nu este grav, în sfârşit, nu ştiu...vino! Vasilescu se bâlbâia, nu-şi găsea cuvintele, pentru un bărbat rece, insensibil cum era el, asta însemna mult.

Domnica s-a înmuiat gata să cadă, Vlad a prins-o în braţe, doar telefonul a căzut cu zgomot puternic pe gresia albastră a terasei. Bărbatul a aşezat-o uşor pe scaun, s-a aplecat, a luat telefonul şi capacul care se desprinsese de carcasă, le-a ansamblat, apoi a verificat dacă funcţionează. Era în stare bună. Cum Domnica nu dădea niciun semn de viaţă, din cofa care trona în mijlocul mesei, era făcută din doage de brad, moştenită de la bunicul ei dinspre tată, cum avea să afle mai târziu, a luat apă a turnat în căuşul palmei, apoi a stropit faţa lividă a femeii. Apa rece ca gheața, abia fusese scoasă din fântâna adâncă de 16 metri, săpată în urmă cu aproape 100 de ani şi zidită în interior cu piatră, a făcut-o să se mişte. Vlad a masat-o uşor pe tâmple, Domnica, după un timp, şi-a revenit, a privit speriată în jur:

-Ce s-a întâmplat? Pe moment nu îşi amintea nimic, era confuză.

-Tu să-mi spui, a sunat telefonul, cred, aşa am înţeles, că ai vorbit cu tatăl tău. Nu ştiu ce ai vorbit, ai leşinat.

Pe măsură ce bărbatul vorbea, femeia, căreia îi revenise culoarea în obraji, devenea tot mai palidă.

-Despre ce este vorba, ce ţi-a spus tatăl tău? Bărbatul a înţeles că veştile primite erau rele.

-Vlad, Domnica l-a prins de braţ într-un gest disperat de ajutor, nu am voie să râd, de câte ori m-am bucurat prea tare de ceva, de atâtea ori mi s-a întâmplat un lucru rău. Într-adevăr, tata a fost la telefon, îmi amintesc tot ce am discutat cu el. Vlad, copilul meu a suferit un accident, tata mi-a spus că nu este în stare gravă, însă l-am auzit cum plângea, ori, până acum, nu l-am auzit pe tata plângând.

-Domnica, îmbracă-te! Să mergem la spital, nu este nici o clipă de pierdut. Chem un taxi, până atunci să fim gata.

-Vlad, părinţii mei locuiesc în Braşov, s-au mutat în urmă cu mulţi ani. Mergem cu microbuzul, noi am băut, nu mult, însă suficient să intrăm în coliziune cu poliţia. Microbuzele circulă la două ore, să ne grăbim.

Drumul cu microbuzul părea că nu se mai termină. Şoferul, un băiat blând şi bun, oprea mașina aproape la fiecare poartă, fie să ia călători, fie să coboare călători. Domnica fierbea, ar fi vrut să meargă la conducătorul auto să-l atenţioneze să oprească doar în staţii, însă şi-a amintit că şi pe ei îi culese de pe drum, nu din staţie.

După două ore de frământări, cu o întârziere de 30 de minute, au ajuns în Braşov. Din autogară au luat un taxi care i-a transportat la Spitalul de Urgenţă. Ţinându-se de mână au alergat spre locul unde ar fi trebuit să se găsească copilul. Pe holul secţiei de „primiri-urgenţe” era lume multă, gălăgioasă, pestriţă şi cu nervii încordaţi. Aparţinătorii ţipau la asistente să se ocupe de cei pe care îi aduseseră la spital, pacienţii ţipau de durere, era un turn Babel modern. Asistenta ţipa la toată lumea, încerca să facă ordine în vacarmul instalat şi scăpat de sub control.

Vlad s-a apropiat de asistentă, a întrebat-o de copilul accidentat:

-Nu ştiu, vin doctorii şi vă anunţă. Arogantă, lipsită de caracter, un cerber modern la poarta iadului. Aşa părea secţia de primirii urgenţe.

Au căutat prin mulţime, undeva în dreapta pe hol era o uşă pe care scria: „Sala de aşteptare”. Domnica a deschis uşa, pe lângă pereţi erau puse canapele îmbrăcate în vinilin. Erau goale, doar pe prima canapea în stânga cum se deschidea uşa, erau doi bătrâni care plângeau încet, se ţineau de mână, iar  capetele le aveau lăsate în jos de parcă dintr-o dată deveniseră prea grele.

-Mamă, mamă, ce s-a întâmplat cu copilul? Domnica, speriată, striga la mama ei.

Femeia s-a ridicat cu greu de pe bancă, a prins-o pe Domnica în braţe şi printre sughiţuri a spus:

-Au fost la scăldat amândoi băieţii. Remi mi-a spus că Rolo a sărit de la trambulină şi nu a mai ieşit de sub apă. A alergat spre locul unde căzuse fratele lui şi l-a găsit inconştient. L-a  scos la suprafaţă, apoi l-a tras la mal ajutat de salvamari. I s-a acordat primul ajutor, cineva a sunat la 112, ambulanţa a sosit repede, paramedicii i-au acordat primul ajutor, după care a fost adus aici, de atunci aşteptăm vești despre copil, nu avem nici o ştire. Ni s-a spus să avem răbdare și să nu-i plictisim cu întrebările, fiindcă ne vor anunţa ei când vor avea ceva de comunicat.

-Bine mamă, dar de atunci au trecut peste cinci ore. Nu se poate, trebuie să aflu care este starea copilului meu. Domnica nu plângea, urla, cu mâinile îşi smulgea părul din cap. Făcuse un atac de isterie pe fondul tulburărilor afective.

-Staţi liniştiţi, merg eu să mă interesez. Domnica, în starea ei, a uitat să mă prezinte. Sunt un prieten, Vlad, mă numesc. Cum îi spune copilului?

-Romulus Gheorghiu, bunica abia a putut să îngăime numele, şi-a luat fata în braţe şi a aşezat-o pe canapea. Domnica se liniştise, plângea cu faţa în palme şi coatele aşezate pe genunchi.

Afară întunericul pusese stăpânire peste oraș, doar lămpile din stâlpi aruncau o lumină palidă, pe alocuri difuză. În spital forfota și țipetele aparținătorilor, bolnavilor și asistentelor se auzeau până sala de așteptare. 

Vlad a ieşit din sală cu intenţia de a merge la asistenta de la triaj. S-a strecurat cu greu prin aglomeraţia de pe hol, a ajuns lângă asistentă. Acesta era o muiere cu gura mare, parcă fusese născută să lucreze în acel loc unde, poate, doar Dumnezeu mai putea face ordine, pentru că dracu părea să fi pus stăpânire pe toţi. A întrebat-o care este situaţia copilului Romulus Gheorghiu. Femeia l-a măsurat din priviri cum face geambaşul cu animalul pus la vânzare în obor, apoi cu un dispreţ nedisimulat i-a răspuns:

-Aşteaptă! Te vom anunţa noi. Cum vă găsiţi câte unii mai deştepţi să vreţi să aflaţi ce vă fac pacienţii. Nu era mai bine să aveţi grijă de el să nu se accidenteze? Ce vină avem noi, cadrele medicale, că voi vă treziţi că aveţi copii, abia când ajungeţi cu ei la urgenţe? Mergeţi în sală şi aşteptaţi! Ia, linişte! Sunteţi într-o instituţie sanitară, aparţinătorii să meargă în sala de aşteptare, să rămână doar pacienţii. Băi, nu se aude? Cu cine dracu vorbesc eu? Paza! A început să strige isterizată asistenta. Să vină paza, să-i scoată dracului p-ăştia de aici! Zarva s-a pornit şi mai tare, se vocifera, se înjura, se blestema, fiecare vorbea în limba lui. Un zdrahon îmbrăcat în uniformă de pază cu bicepşi gata să plesnească, înalt cât statuia Libertăţii, cu o faţă de copil tâmp, făcea o gălăgie mai mare decât aparţinători. Toţi strigau, blestemau, se rugau, însă nici unul nu se mişca din loc.

Vlad privea şi se crucea, nu credea să existe asemenea situaţii. S-a apropiat din nou de asistentă, a scos din buzunar o hârtie de 50 de lei pe care i-a strecurat-o în buzunarul primitor al halatului. Faţa femeii s-a destins, buzele ei cărnoase au afişat un zâmbet frumos. Vocea i-a devenit mieroasă, cerberul se transformase în înger.

-Imediat merg să văd ce este cu băiatul, în mod normal, conform protocolului, trebuiau să mă anunţe despre starea lui încă de acum două ore. Vă rog să mă aşteptaţi, vin cât pot de repede!

Femeia a plecat îmbrâncind în stânga şi în dreapta pe cei întâlniţi în cale. A revenit, nu după mult timp:

-Băiatul şi-a revenit, l-au trimis să facă o tomografie pentru ca neurologii să ştie precis dacă i-a fost afectată zona capului. Va mai rămâne câteva zile sub supraveghere în spital. Încă din această seară va fi mutat pe secţia de neurologie. Vă rog să-mi lăsaţi numărul de telefon să vă pot contacta. Când va fi mutat la neurologie am să vă dau numărul de telefon de acolo să puteţi lua legătura cu ei. Apoi cu faţa numai zâmbet: Asta este tot, mă bucur că v-am putut fi de folos. Să ştiţi că nu am făcut-o pentru bani, nu sunt una dintr-alea care stă cu mâna întinsă. Am simţit suferinţa din sufletul dumneavoastră şi de ce să nu recunosc, se vede de la o poştă că sunteţi un bărbat deosebit. Mergeţi sănătos! Ţinem legătura!

Vlad, cu faţa radioasă, s-a întors în sală. Când s-a deschis uşa, Domnica a sărit de pe bancă, la fel şi mama ei, doar Vasilescu părea sleit de puteri şi lipit de canapea.

-Spune-mi Vlad, ce ai aflat? Domnica îl prinsese cu mâinile de reverul hainei.

-E bine, şi-a revenit, acum este dus la tomografie, apoi va fi mutat pe secţia de neurologie să-l mai ţină sub observaţie câteva zile. Noi vom rămâne aici, în oraş, până când copilul va fi externat.

-Mă bucur, mulţumesc Doamne Dumnezeule că mi-ai trimis un ajutor tocmai când am avut mai mare nevoie de el! Domnica zâmbea pentru prima dată de când primise telefonul de la tatăl ei.

-Putem să mergem, nu mai avem ce face aici, pe băiat până mâine dimineaţă nu ne vor lăsa să-l vedem. Avem nevoie de odihnă. Vlad vorbise încet, nu voia să forţeze lucrurile, trebuia doar să sugereze, iar hotărârea să o ia Domnica ca mamă a copilui.

-Are dreptate Vlad, nu mai avem ce face aici. Să mergem mamă, apoi apropiindu-se de tatăl ei, poate prima dată în viaţă, l-a prins de mână şi blând l-a ajutat să se ridice. Copăcel tată, hai să mergem acasă.

-Şi copilul? Vasilescu aţipise, emoţia îl doborâse, nu auzise ultima parte a discuţiilor.

-Este bine, revenim mâine la el.

Au plecat toţi patru cu un taxi până la casa bătrânilor situată undeva la intrarea în Săcele. Vlad a plătit, apoi i-a ajutat pe toţi să coboare.

Marta, mama Domnicăi, a scos o cheie din gentuţa de umăr, apoi a descuita poarta. Casa era aşezată cu zidul în stradă, se intra în curte printr-un portal lat cât porţile. O dată intraţi se deschidea o curte largă plină cu acareturi, multe dintre ele nefolositoare. Cei doi bătrâni aveau doar un câine pe lângă casă. Coteţele în care pe vremuri fuseseră crescuţi porci şi păsări, ca şi grajdul pentru cai şi vaci, erau bine îngrijite însă demult nefolosite.

Casa era aşezată perpendicular pe drum, lungimea ei se întindea paralelă cu ograda, uşa era fixată undeva la mijlocul zidului. Lângă uşă era o mică băncuţă pe care erau aşezate câteva ghivece cu muşcate şi garoafe ţărăneşti al căror parfum se simţea de departe. Marta a luat dintr-un ghiveci cheia cu care a descuiat uşa, a intrat prima, poftind şi pe ceilalţi să intre. Prin uşă se intra  într-un hol lung şi lat, din hol se intra în cele trei dormitoare, în dreapta în capul holului se găsea bucătăria, baia şi sufrageria.

Marta a mers în sufragerie, ceilalţi au urmat-o în tăcere.

-Luaţi loc unde vreţi, femeia a făcut un gest larg cu mâna care însemna că nici un fotoliu nu era protejat.

Domnica şi Vlad au luat loc pe o canapea veche, îmbrăcată în piele de culoare crem foarte bine întreţinută, iar Marta şi Vasilescu pe două dintre cele trei fotolii uriaşe îmbrăcate în piele şi de aceiaşi culoare cu canapeaua. Între canapea şi fotolii se găsea o masă potrivit de înaltă cu picioarele sculptate şi blatul din cristal.

-Vreţi cafea ori ceai? Gazda, bucuroasă de oaspeţi, dar mai ales era fericită că nu păţise nimic rău nepotul ei, aflat pentru un timp în grija sa.

-Cafea, au strigat într-un glas Domnica şi Vlad.

-Bine, eu cu Vasile vom bea câte un ceai de tei, avem nevoie să ne liniştim, după emoţiile pe care le-am avut. Domnica, nu l-am văzut pe Remi, cred că doarme, când am plecat era tare supărat. Să nu-l trezim, va veni singur când i se va face foame.

Au băut în tăcere cafeaua şi ceaiul. Liniştea din casă începuse să devină apăsătare. Toţi tăceau de parcă erau străini, nu-şi găseau subiecte de discuţie.

-Drăcia dracului! Tu cine eşti? A spart liniştea Vasile Vasilescu cu vocea lui baritonală ca un bubuit de tun.

-Este prietenul meu, tocmai era în vizită la mine când am primit telefonul de la voi. Nu m-a lăsat să plec singură, m-a însoţit. Bine a făcut, fără el nu ne descurcam.

-Ei na! Vasilescu bombănea în barbă.

-Nu mai bombăni Vasile. Ai văzut că am stat ore întregi înţepeniţi pe scaune, de câte ori întrebam pe asistentă ceva ne repezea ca pe nişte proşti. Are dreptate Domnica, apropo, cum ai rezolvat Vlad cu asistenta? Părea că nimic nu o poate clinti.

-Aşa este, durerea noastră nu o afecta pe ea, era imună. Însă era sensibilă la bani, cum a simţit în mână hârtia pe care i-am dat-o, s-a schimbat radical. A apărut un zâmbet larg pe faţa ei şi, numai lapte şi miere în vorbă a plecat să se intereseze de situaţia băiatului. Apoi a revenit, m-a informat, m-a asigurat că mă va ţine la curent cu starea lui. Aşa am putut să aflu detalii, altfel eram şi acum pe holurile spitalului.

-Tinere, nu ai făcut bine, drăcia dracului, aşa îi învăţăm cu nărav. Vasilescu îşi revenise, acum devenise iar bărbatul acru şi ţâfnos.

-Nu contest că aşa este, însă nu era timp să dăm lecţii de moralitate. Trebuia să aflu care este starea de sănătate a copilului, ori doar prin ea puteam afla. În nebunia întronată pe holul de la urgenţe am fi stat o săptămână de zile şi nimeni nu ne-ar fi spus ceva. Am luat hotărârea cea mai bună. Poate nu cea mai morală, cea mai corectă, însă, sigur cea mai eficientă.

-Vlad, ai procedat bine, nu era acum momentul să ne cramponăm de faptul că dăm ciubuc. Ar fi bine să se termine cu aceste atenţii mai mici ori mai mari. Şi eu am serviciu şi nu-mi dă dracului nimeni nici un bănuţ în plus de munca prestată. Ciubucul este înrădăcinat în societate, a intrat în fiinţa noastră, va fi greu de eradicat. Poate într-un viitor mai îndepărtat să scăpăm de această racilă nenorocită care ne umileşte pe noi ca oameni.

-Poate...a răspuns cu gândul dus departe Vasilescu.

Rareş şi veninul liberal.

  Suntem în campanie electorală. Politicienii bat ţara cerşind voturi, împărţind acadele copiilor, pe care  vor avea grijă să le vor smulgă înapoi din mânuţele lor, după ce trece campania.

Am admirat în mod deosebit modul superior în care se face campanie electorală. Felul în care politicienii se luptă în măciuci, în înjurături, în ocări şi mai ales în punerea poalelor în cap, îmi aminteşte de culegerea folclorică orală care a circulat din gură în gură la politicieni, intitulată progresist "ba, pa mă-ti!"

Exista un tip pe la o televiziune care, cu ceva timp în urmă, înjura liberalii, acum când, momit de liberali să meargă la Bruxelles, aruncă pe gura veninoasă tot felul de înjurături la adresa opoziţiei.

Domnule Rareş Bogdan, dacă PSD-ul a făcut lucruri rele, vom judeca noi electoratul. Dacă Dragnea este un infractor va judeca instanţa de judecată, pentru asta avem justiţie. Faptul că Tăriceanu a ţinut „n” neveste e treaba lui şi a femeilor care i-au fost neveste. Atenţie tinere Rareş, ce dracu măi băiete, Rareş Petru a fost un român adevărat, Tăriceanu are 67 de ani, să te văd pe tine la vârsta lui ce mai poţi. Faptul că liderul ALDE este la a 6-7 căsătorie nu înseamnă că nu susţine familia tradiţională. Nu condamnă nimeni căsătoria cu repetiţie, ci altfel de legături asupra cărora nu mă opresc acum şi nici nu le condamn.

Pe unde aţi mers, aţi semănat vânt şi ură, ce credeţi că veţi obţine?

Înjurăturile, împotriva lui Dragnea şi Tăriceanu, a lui Dăncilă şi Ştefănescu, nu ţin loc de programe. 
Aţi spus că Dragnea şi Vâlcov vor să fie aduse rezervele de aur în ţară pentru a fi furate apoi de cei doi. Întreb: Dacă va fi adus aurul în ţară va fi depozitat în Belina lui  Dragnea? Ori în pivniţele, seifurile, Băncii Naţionale? Ce dracu, altceva nu găsiţi de criticat? Bun, am înţeles, PSD-ul e de porc pentru că a mărit pensiile, salariile, alocaţiile, etc. Ho, nu săriţi cu gura pe mine fiindcă au crescut preţurile, nu PSD-ul e vinovat, este o piaţă liberă. Sigur că Dragnea a mărit salariile şi pensiile din bugetul de stat, nu a adus bani de acasă. Însă nici un alt partid politic în afara social democraţilor nu a făcut-o. Chiar şi guvernul Tăriceanu, guvern liberal, în 2008 când a mărit pensiile, a făcut-o sub presiunea PSD.

Rareş Bogdan şi Sică Mandolină, sunteţi reprezentanţii unui partid liberal care, de-a lungul istoriei, chiar dacă a făcut şi greşeli mari, au avut şi proiecte îndrăzneţe, pentru că a fost tot timpul format din oameni cu obrazul subţire, din intelectuali rasaţi. Voi liderii de astăzi ai PNL nu sunteţi altceva decât nişte ţaţe care îşi pun chiloţii, purtaţi o săptămână, pe cap, culmea că îi mai puneţi şi pe dos şi credeţi-mă, nu se cunoaşte de la cusătură, ci de la căcă...

Liberali lăsaţi naibii contrele proaste, jignirile la persoane. Spuneţi-ne şi nouă ce vreţi să faceţi. Bucuraţi-vă că PSD-ul şi Dragnea au greşit, aşa cum susţineţi, promovaţi-vă programele.

Eu dacă aş fi în locul vostru aş spune aşa: Fraţilor, guvernarea PSD-ALDE este un eşec pentru economia ţării şi pentru populaţie. Noi vrem să facem cutare, cutare şi cutare lucru. Avem un program beton pentru candidaţii care vor fi aleşi şi vor merge în Parlamentul European. Asta trebuie să spuneţi, pentru ca noi spectatorii care urmărim circul vostru de doi bani să ne mobilizăm şi să ieşim la vot pentru a vă trimite în Parlamentul European.

Nu am văzut niciun reprezentant al opoziţiei spunând altceva decât că Dragnea este vinovat pentru schimbarea climei, pentru ultimul avion Boenig care s-a prăbuşit şi pentru faptul că Israelul a fost atacat cu rachete din Gaza..

Oameni buni, altceva nu aveţi să ne spuneţi? Asta am învăţat pe dinafară, aştept doar Justiţia să-şi spună cuvântul. Spuneţi-mi ce vreţi să faceţi, concret, nu generalităţi. Chiar nu există comunicatori în PNL în afara lui Dancă, Rareş, Mandolină, Turcan? Înţelegeţi, că aceşti oameni îngroapă PNL. Liberalii nu au fost niciodată măciucari. Voi de ce vreţi să deveniţi? Puneţi-vă papioane, fiţi politicieni elevaţi, europeni, nu ţaţe din mahalaua  Ferentari.

Sigur că semnalul este dat de undeva de sus, din Dealul Cotroceniului, însă nu cred că este cel mai bun.

Chiar vreau un PNL puternic, este nevoie de opoziţie şi putere formată din partide puternice cu programe clare de guvernare care, la o adică, în interes naţional, să se poată aşeza la masa negocierilor şi să discute zile în şir până când ajung la un consens în interes naţional. În modul care vă promovaţi acum, sigur nu veţi fi capabili să negociaţi.

Adversitatea în politică nu este fizică, ci ideologică. Argumentul trebuie să primeze, nu ocara, nu pumnul, nu măciuca.

Închipuiţi-vă că vă trece moţiunea de cenzură în toamnă şi ajungeţi la guvernare. Cum veţi forma un guvern din PNL, USR-PLUS, PMP, PRO România, UDMR, Minorităţi. V-aţi gândit cum aţi putea guverna ţara? Amintiţi-vă vremea dintre 1996-2000 când au fost la guvernare vreo cinci partide. A fost un dezastru.

Ipocrizia lui Iohannis

  Ascultându-l pe Iohannis, zilnic din păcate, am constatat că omul este desprins de realităţile cotidiene, că aruncă vorbele precum pictorul care împroşcă pânza cu vopseaua trasă dintr-o puşcă. Cuvintele domnului Preşedinte sunt pline de ură  împotriva PSD, implicit al lui Dragnea, o paranteză, nu înţeleg cum nu a fost găsit vinovat Dragnea pentru tornada de la Dragalina, închid paranteza.

Am tot încercat să înţeleg care sunt motivele de ură împotriva partidului de guvernământ. Am înţeles, nici nu era complicat, probabil subconştientul meu nu voia să accepte, PSD-ul nu-l încurcă pe Iohannis prin măsurile pe care le ia, ci prin faptul că nu are el, Iohannis, întreaga putere cum o avea Băsescu în timpul lui Boc-Ungureanu, ori el,Iohannis, în timpul lui Cioloş. Să fim serioşi, nu-l interesează pe locatarul Cotroceniului de sărăcia în care trăiesc românii. Pe Iohannis îl interesează doar cât de mare este puterea lui, până unde poate merge cu abuzurile. Pentru că este un abuz ca la fiecare sfârşit de săptămână să meargă la Sibiu cu un convoi de câteva maşini, doar pentru a demonstra că el poate să facă asta. Sigur că un om care ar avea un pic de modestie, poate chiar de bun simţ, ar fi rămas în weekend în Bucureşti şi ar fi venit soţia la domnia sa, ar fi costat bugetul mai puţin. Însă e greu să înţelegi un om, care nu acţionează logic. Este înconjurat de câţiva pupăcioşi de fund veniţi de pe la PDL care îi cântă osanale.  Pot veni cu explicaţii. Din ce este format acum actualul PNL, dintr-o parte a vechiului PNL, pentru că o altă parte a format ALDE , şi fostul PDL. Să nu uităm că în PDL, Blaga, Boc, Predoiu şi alţii au fost factori de decizie în guvernarea de tristă amintire Băsescu –Boc-Ungureanu din perioada 2009-2012. În acea perioadă au fost închise spitale, tăiate salariile cu 25%, indemnizaţiile de şomaj, handicap, alocaţiile de stat, etc. Tot în acea perioadă, DNA-ul ne-a arătat că s-au produs cele mai mari furturi de la bugetul de stat, exemplu de persoane care au băgat mâna în bugetul statului: Cocoş, Udrea, Pinalti, Sandu...să nu mai dau alte exemple. Tot atunci statul s-a împrumutat, guvernul Boc, cu 20 de miliarde de euro, Dumnezeu ştie pentru ce.

Îmi amintesc că în perioada Băsescu-Boc se vorbea de o „creştere” economică negativă.

Revin la Iohannis, acum alături de Blaga, Boc, Predoiu, domnul Iohannis aruncă noroi asupra PSD.

Sigur că nu este o guvernare perfectă, sigur că şi partidul,PSD, a făcut greşeli, personal Liviu Dragnea, însă să minţi că nu au fost creşteri salariale, că nu este creştere economică, deja este o minciună prea mare.

Au crescut preţurile, să nu uităm că nu guvernul fixează preţurile, este o piaţă concurenţială, nu se mai foloseşte mercurialul. Nu vorbiţi de acciză la carburant, nu s-a mai mărit din 2017. Preţurile cresc haotic, după părerea mea fără un motiv anume. În plus menţinerea inflaţiei la un anumit nivel este treaba BNR.

Chiar dacă, prin absurd, pe Dragnea şi PSD îi găsim vinovaţi de creşterea preţurilor, implicit a inflaţie, făcând o socoteală creşteri salariale-inflaţie tot ne rămâne mult mai mult decât în vremea când guvernul de dreapta al lui Boc tăia salariile, iar creşterile economice erau negative.

În sept 2011 preţul benzinei era undeva în jurul a 6 lei/litru, astăzi este undeva la 5,8 lei/litru. Asemenea aspecte trebuie să le vadă domnul Iohannis. Spunea într-un speech domnul Iohannis: PSD a preluat guvernarea pe creştere economică în 2016. Pe cuvânt? De la cine? Cine făcuse ca ţara să aibă creştere economică? Nu cumva USL (alianţa PNL-PSD)? Apoi din febr 2014 PSD a rămas singur la guvernare? Da, guvernul Ponta, cu toată opoziţia lui Băsescu, a luat măsuri îndrăzneţe care au dus la creşterea economică. Nici măcar nu există o minimă documentare.

Mai spunea că PSD-ul distruge încrederea structurilor euroatlantice. Iohannis UITĂ că aderarea României la NATO s-a făcut în 2004 ,mart,31, în timpul guvernării PSD şi a Preşedintelui Iliescu. Mai uită Iohannis că guvernul PSD condus de Năstase a terminat negocierile de aderare ale României la UE.

Spunea Iohannis că datorită lui armata primeşte 2%, inexact. El a iniţiat o negociere la cererea NATO pe care PSD_ALDE ca alianţă politică aflată la guvernare a acceptat-o, iar guvernul PSD-ALDE au alocat banii necesari armatei.

Nu uitaţi domnule Iohannis, dacă guvernul nu vă mai dă bani la Cotroceni pentru curent, vă plimbaţi prin palat cu lumânarea. Iar dacă vă taie uriaşele fonduri pentru combustibilul folosit să vă plimbaţi, fără sens, în fiecare vineri de la Bucureşti la Sibiu, veţi fi nevoit să dormiţi în weekend la vila Lac 3, unde aţi înghesuit în modernizări câteva milioane de euro. Iar dacă totuşi vreţi la Sibiu, puteţi merge cu „ia-mă nene!”, maşina persoală ori cu trenul.

Apropo de justiţie, tot spuneţi că Dragnea s-a urcat călare pe justiţie, că o stăpâneşte, că o dirijează.

Doamna Carmen, nu de la Ronda, ci Iohannis, a fost audiată la DNA? Care mai este situaţia cu dosarul în care este martoră? A apărut o ştire cum că, după mai multe deplasări în interesul Ţării, cu dvs. de braţ, pe la diferite chermeze prin Europa, apoi după câteva episoade de gripă, ar fi fost audiată la DNA noaptea ca hoţii. Eu nu cred asta, cum adică? Soţia unui vajnic apărător al justiţie cum sunteţi dvs., mă aşteptam să vină cu fruntea sus în faţa organelor de anchetă penală şi să răspundă la întrebările anchetatorilor, aşa primeam şi noi un pumn în meclă. Se pare că nu a făcut-o... Cum dracu o fi cu justiţia asta? Vă spun un banc, chiar dacă vi l-am mai spus, nu este nici o problemă, important este să-i învăţaţi morala:

Un văcar se prezintă la poarta judecătorului şi-i spune: „domn judecător, vaca dumitale a împus pe vaca mea şi este gata să moară”. Judecătorul l-a privit de la înălţimea demnităţii sale apoi a grăit:”Ioane, nu am ce să-ţi fac, rămâi cu paguba, nu există text de lege care să mă oblige să-ţi plătesc vaca”. Ion a pus capul jos, a rânjit pe sub mustaţă, s-a întors, a plecat spre poartă, a deschis portiţa, apoi din pragul ei a strigat către judecător: „de fapt domn judecător, vaca mea a împuns pe vaca dumitale, ajutorul meu îi ia pielea pe izlaz”. „Ce spui tu acolo? s-a enervat judecătorul. I-a stai tu aşa, fiindcă am găsit un text de lege care te obligă să-mi plăteşti vaca”. Cam aşa este cu justiţia dumitale domnule Iohannis, când este vorba de alţii, să fie condamnaţi, când este vorba de dumneata, nu mai este lege. Bine-i aşa?