sâmbătă, 18 mai 2019

Hoţul din capul statului


Suntem în preajma alegerilor europarlamentare şi a unui referendum care ne cere să răspundem unor întrebări:
1)      Sunteţi de acord cu graţierea şi amnistia  infracţiunilor de corupţie?
 Poporul la referendum va spune: da, suntem de acord. Ori din contră, vor spune că nu sunt de acord. În situaţia asta cum rămâne cu infracţiunile  de crimă, viol, tâlhărie, terorism şi altele comise cu violenţă? Pentru ele va putea fi dată amnistia şi graţierea? Probabil că da, cel puţin aşa lasă întrebarea să se înţeleagă.
2)      A doua întrebare de fapt conţine câteva întrebări. Nu ştiu cum va răspunde poporul, însă sunt sit
uaţii când se impun ordonanţe de urgenţă. Deşi de fiecare dată partidele din opoziţie, indiferent cum s-au numit au criticat ordonanţele de urgenţă,  când au ajuns la putere s-au folosit de ele în mod abuziv.
Referendumul mi se pare fără sens, este doar o încercare de a atrage atenţia electoratului spre partidele din dreapta eşichierului politic, aşa îşi spun, partidele, de dreapta, mie mi se par mai mult de sens giratoriu.
Spunea reprezentantul Olandei că România nu va intra în Schengen până nu va respecta statul de drept.
Nu ne-a explicat premierul Olandei ce înţelege el prin stat de drept. Fac pariu că dacă am da portul Constanţa Ţărilor de Jos, România ar fi cel ma democrat stat, cel puţin în accepţiunea Olandei.
Toţi străinii ne trag de ciuf, ne dau palme peste ceafă şi ne ceartă că nu respectăm statul de drept. Pentru a respecta statul de drept, aşa cum ne cer nişte indivizi  vremelnic instalaţi în fruntea UE şi a Consiliului UE, ar însemna ca Laura Kovesi să nu fie anchetată, legile justiţiei să nu fie conforme cu cerinţele Curţii Constituţionale, iar Secţia pentru Investigarea  infracţiunilor din Justiţie să fie desfiinţată. Iar bomboana de pe colivă ar fi ca Iohannis să-şi reprimească imobilele pierdute în instanţă. În general Parlamentul României să legifereze după cum spun Timmermans, Junker, Tanjani, Merkel, ambasadorii statelor occidentale şi femeia de serviciu din biroul lui Trump.
 Cu ce împiedică pe cineva faptul că există o secţie specială care se ocupă de infracţiunile magistraţilor? Pentru că, într-adevăr, s-au constatat multe infracţiuni în rândul magistraţilor, dar şi mai multe dosare penale făcute la adresa unor judecători erau ţinute în sertarele procurorilor din DNA în special şi care erau folosite pe post de „pisică moartă” în faţa judecătorilor, obligându-i pe aceştia din urmă să dea soluţiile cerute de procurori în dosarele penale lucrate de  DNA şi pe care judecătorii le aveau pentru soluţionare. Prin înfiinţarea acestei secţii pentru investigarea infracţiunilor comise de magistraţi, această pârghie, dosarele penale la adresa judecătorilor,  din mâna procurorilor DNA a dispărut. Asta se pare că nu place multora. În acest fel ambasadele, marile puteri interesate, nu mai pot controla prin intermediul DNA politicul şi judecătorii.
În Timişoara, cu ocazia lansării propriei cărţi, domnul Iohannis, foarte senin, spunea, citez: „hoţii s-au cocoţat în vârful statului”. Domnule Preşedinte Iohannis, nu vă contrazic. Aveţi dreptate! Multă dreptate!  Sunteţi de o sinceritate debordantă. Puţini politicieni ar fi în stare să recunoască. Dumneavoastră, ca un adevărat neamţ, nu aţi mai aruncat pisica în curtea PSD-ului, v-aţi dat drept exemplu. Să mai spună cineva că Preşedintele minte. Aveţi dreptate, sunteţi în vârful cel mai înalt al statului. Parcă nu aţi fi hoţ ori sunteţi? După spusele dvs. şi hotărârea rămasă definitivă la Curtea de Apel Braşov  aţi fii hoţ! 
Da, aşa a spus Tribunalul Braşov că aţi furat cel puţin o casă în Sibiu. Nu este bine domnule Preşedinte, însă, este bine că vă puneţi singur eticheta şi recunoaşteţi cocoţarea în vârful statului.
În ce priveşte campania dumneavoastră electorală, nu spun nimic. Ştiţi, domnule Iohannis, este greu să vorbeşti cu cineva care nu aude şi, mai ales, nu înţelege. Că încălcaţi Constituţia, nu este treaba dvs., iar cei care ar trebui să vegheze la apărarea Constituţiei, dorm, se fac că dorm, ori sunt indolenţi. Aveţi dreptate, nu aţi scris dvs. Constituţia, atunci pentru ce să respectaţi ceva scris de alţii? Dumneavoastră doar sunteţi un Preşedinte-scriitor autocrat, nu-i aşa?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...