joi, 12 septembrie 2019

”Liniște bă, ce dracu, vorbește Tăriceanu!”


   Încerc să înțeleg al cui joc îl face Tăriceanu. Nu are nicio noimă ieșirea lui de la guvernare. Cândva, îmi amintesc bine, era prin februarie-martie 2014 atunci când USL-ul s-a destrămat și, același Tăriceanu nu a fost de acord cu ieșirea liberalilor de la guvernare. Împreună cu alți liberali, care împărtășeau aceleași idei cu el, s-a rupt de PNL și a format împreună cu PC, ALDE. De atunci a guvernat alături de PSD. Acum, pe nepusă masă, a ieșit de la guvernare. Motivând că vrea să candideze singur pentru alegerile prezidențiale. Doar că, o dată ruptă alianța cu PSD, s-a răzgândit în privința candidaturii la alegerile prezidențiale, urmând să suțină, alături de PRO România, un candidat independent.
Nu cred că o alianță politică, care a participat în alegerile parlamentare cu o anumită platformă electorală, cu un program de guvernare și a și caștigat, își poate lua jucăriile și gata, pleacă. Nu, domnule Tăriceanu, v-ați asumat guvernarea, dacă s-au făcut greșeli în actul de guvernare sunteți și dumneavoastră parte, ca și marele domn Vosganian. Dumneavoastră, politicienii, puteți fi traseiști, puteți fi vânzătorii intereselor de partid, însă nu aveți voie să vindeți încrederea electoratului și promisiunile făcute în timpul campaniei electorale.
Pe vremuri exista un cântec se numea ”parole, parole”, cam asta spuneți cea mai mare parte dintre politicieni. Recunosc că nu am fost niciodată fan C.P.Tăriceanu, discursul lui nu m-a mișcat, nu m-a făcut să fiu atent, să strig la ceilalți din camera: ”liniște bă, ce dracu, vorbește Tăriceanu!”. Discursul plat, corect, chinuit, nu spunea nimic, nu trecea dincolo de ecranul televizorului, așa cum trecea, spre exemplu, discursul din Parlament al lui Ponta de prin 2007-2008 când întreba liberalii: ”ce mai spune domnul Răzgândeanu, Moliceanu, pardon Tăriceanu”.
Domnule Tăriceanu vârsta nu v-a făcut mai înțelept. V-a luat și ce bruma  minte mai aveați. În urma rupturii alianței, v-ați pierdut funcția de Președinte al Senatului, al doilea om în stat, cu mașină la scară, SPP pentru palton, secretară, birou, etc. Nu mai pun la socoteală îndemnizația de boss al senatului.
Toate aceste avantaje le are acum  T. Meleșcanu. Are șanse să rămână la conducerea Senatului până la anul în decembrie. Am auzit că l-ați dat afară din partid, ați uitat că domnul Meleșcanu e social democrat prin naștere și liberal de ocazie? Domnul Meleșcanu este un ”Domn”, rasat, elevat, calm, uns cu toate alifiile de la toate culorile politice, aveați de învățat de la el, mai mult ca de la Dan Amadeo Lăzărescu.
Cred că ați reușit să spargeți ALDE în mai multe bucăți. Nu e bine domn Tăriceanu, dumneavoastră și ALDE trebuia să stați pe lângă PSD, doar așa mai aveați șanse să intrați în Parlament. Ați pus cruce partidului. Păcat, aveați alură de ”ieropen” cu sau fără papion. Acum veți fi un simplu gropar.
Domnule Tăriceanu, dacă PSD-ul va ieși de la guvernare, ceea ce eu îi doresc, toată vina va fi aruncată în cârca dumneavoastră. V-ați oferit ca țintă pentru PSD în campaniile viitoare.
Faptul că ați cerut Președintelui Iohannis să nu aprobe numirile de miniștrii din cadrul ALDE va fi și mai bine. Iohannis nu cred că va aproba, nu am deschis nici un aparat astăzi nu știu ce a făcut Președintele, însă sunt convins că nu va aproba. Criza se va prelungi, PSD-ul va arunca pisica moartă la dvs. în curte domnule Tăriceanu, dar și la Iohannis. De asta avea nevoie Dăncilă.
Să mă explic. Am spus că îmi doresc ca PSD să iasă de la guvernare. Are nevoie să se refacă, să li se facă foame de putere, acum sunt ținte. Trebuie să mănânce un an de zile pâinea opoziției. În această vreme opoziția de azi, va fi la putere, iar un an de zile le va fi arhisuficient să se erodeze, să le moară caii alibi pe care îi plimbă acum prin fața electoratului.
Domnule Tăriceanu, ca om politic ați murit prin deces politic. Gata, nu mai aveți cand să vă reveniți. Ponta, da, e tânăr, are timp să retriumfe. Pană la urma securiștii de azi, pionierii de mâine. Așa se scrie istoria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...