sâmbătă, 14 septembrie 2019

Destinul cap. XIII


  -Ieri, dragul meu Vlad, am început să-ți povestesc despre viața Ioanei, voi continua astăzi, însă, nu înainte de a fi rasfățată cum un mic dejun, cum doar tu știi să-l pregătești. Domnica vorbea, stând întinsă în pat, pentru a fi mai convingătoare, lăsase să iasă din cearșaf piciorul drept îndoit și dezvelit până aproape de coapsă. Un sân, obraznic, ieșise din cămășuța mult prea decoltată. Bărbatul a privit incitantul tablou, apoi s-a lăsat în genunchi, cu drag a pupat piciorul oferit ca ofrandă. După ce a atins cu buzele lui buzele ei dornice, a depus un sărut și pe vârful întărit al țâței.
Vlad a plecat în bucătărie. Metodic, fără să se grăbească, a gătit ce știa că îi place femeii. A pus totul pe un platou, alături de ibricul cu cafea și ceștile cu ceai. Afară, Domnica ștergea masa. Bărbatul a pus tava cu bunătăți pe masă, a sărutat-o pe frunte, apoi a invitat-o să guste din ceea ce el, cu drag, pregătise.
-Vlad, din ce ai pus tu pe masă, eu nu pot să gust, trebuie să mănânc temeinic. Este minunat tot ce ai adus! Doamne, ce frumos arată ouăle prăjite, simt că ai pus puțin piper, cartofii prăjiți au culoarea din cartea de bucate, iar salata cu mărar și pătrunjel este cireașa de pe tort. Scumpule, mă înveți cu nărav, ce mă fac?
-Lasă-te răsfățată Domnica! Lasă-te iubită scumpo! Vlad o copleșea cu mângâierile lui.
-Omule, nu înțelegi că până la varsta asta, nu m-a răsfățat nimeni? Privesc totul cu neîncredere, nu cred că mi se întâmplă mie. Nu cred că mi se cuvine. Domnica era bucuroasă, în același timp era reticentă, parcă îi era teamă, ca visul să nu se destrame.
-Mănâncă! Îmi ești dragă, vreau să te alint...Bărbatul o sorbea din ochi.
-Cu alintul ăsta am să mă fac mai mare decât ușa.  
-Nu va fi o problemă, modificăm ușa. Greutatea ta nu este o problemă pentru mine, ci faptul ca tu să fii sănătoasă, nu-mi pasă cate kilograme vei avea. Eu nu te iubesc la kilogram și nici cu orar de aprozar. Te iubesc pe tine femeie, iubesc sufletul tău, trupul nu este decât un ambalaj. Te iubesc și te voi iubi mereu, nu doar dacă ești slabă, ori cu câteva kilograme în plus.
Au continuat masa în tăcere, fața femeii radia de fericire, cuvintele bărbatului unseseră rănile adânci și vechi ale sufletului său.
După ce au terminat de mâncat, Domnica și-a tras ceașca de cafea în față, a gustat o gură din licoarea aromată, a plescăit de plăcere, cu ochii la Vlad, care începuse să debaraseze masa, a spus:
-Trebuia să le lași, le strângeam eu, însă nu s-a ridicat de pe scaun, s-a așezat mai confortabil.
După ce a terminat de strâns vesela murdară, a stat la masă, apoi a îndemnat-o pe Domnica să continuie povestea.
-Dragul meu, diferența dintre mine și Seherezada este de timpul în care povestim, ea spunea poveștile regelui Shahryar noaptea, iar eu ție ziua. Bine, mă asculți?
-Sunt numai ochi și urechi, spune!
-Eu intrasem în curte, povestea Ioana, mai mult fără voia mamei lui Ivan. Nu am realizat că iubitul nu mă prezintă viitoarei soacre, eram prea dornică de iubire, iar Ivan, rus puternic, era capabil să-mi îndeplinească toate poftele.
Bunicul lui Ivan fugise din Basarabia, după îndelungi pelegrinări se stabilise în localitate. Fusese învățător. Tatăl lui Ivan tot învățător, iar mamă-sa educatoare, printre primele educatoare cu acte în regulă. Ivan nu iubise școala, învățase meseria de prelucrător prin așchiere în metal, știa să strunjească, să frezeze și să rectifice piesele. Meserii care l-au ajutat în micul lui atelier mecanic. Era un bărbat priceput la toate și în toate.
Am intrat în casă, am fost uimită de curățenia și ordinea care domne în locuință, însă nu am scos nici un sunet de apreciere. Ivan mi-a arătat care este dormitorul, unde să las bagajele și care este dulapul liber pentru rufele mele și lenjeria de corp. După ce am aranjat obiectele de îmbrăcăminte în sertare și pe umerașe, am intrat în superba baie, placată cu marmură de culoarea cerului. Sub duș, jetul puternic de apă, mai mult rece, m-a trezit la realitate. A fost prima dată când am realizat că am trecut pe lângă casa mamei lui, fără să-mi spună un cuvânt, eram hotărâtă să nu-l întreb nimic în legătură cu bătrâna lui mamă. 
Am mâncat o cină rece, nu avusese cine să gătească. Îmi povestea Ivan, la masă, că în urmă cu un an de zile, adusese o femeie ca menajeră în casă pe timpul verii. O săptămână încheiată a stat fătuca, era tanără, după spusele lui avea în jur de 28 de ani, cu buzele roșii și părul lung, împletit în coade, de culoarea spicului de grâu copt. Se bucurase de prezența ei în casă, găsea mâncare gătită caldă, doar se așeza la masă, casa sticlea de curățenie, era totul pus la punct. Seara, uita să plece acasă, pe nesimțite se strecura în așternutul lui Ivan. Nu-i vorbă, am înțeles că și lui îi plăcea, ba când nu rămânea ea din proprie inițiativă, o oprea el. Așa s-a făcut că în 7 zile, cate a lucrat în casa lui, a plecat acasă doar în prima seară, apoi a rămas la el peste noapte.
Mamă-sa, care veghea cu strictețe asupra întregii gospodării, dar mai ales asupra lui Ivan, a înțeles pericolul care plana asupra feciorului ei. A luat măsuri împotriva fetei. Într-o dimineață, după ce băiatul a plecat pe camp, a intrat în casă și fără multă vorbă a determinat-o să plece.
-Fata mea, tu ești o copilă, Ivan este un bărbat matur, ești tanără și frumoasă, vrednică și pedantă, el are băieți mari, te încântă acum, dar peste 10 ani când el va avea peste 50, iar tu vei fi în floarea vârstei, cum veți face? Acum, te rog, să-ți iei lucrușoarele și să pleci din casa asta. Uite aici banii pentru munca ta, nu vreau să-mi aud vorbe, că nu ai fost plătită.
Fata a plecat cu coada între picioare. De atunci de curățenie se ocupa mamă-sa, iar când nu reușea să facă față, aducea o bătrânică din vecini care, sub îndrumarea ei, mai mult cicăleala ei, punea lucrurile la punct. O plătea cu ce dădea Dumnezeu, fiind săracă și uitată de copiii care își găsiseră rostul prin țări străine, muncea și pe mult și pe puțin. Saveta era mulțumită, pe lângă faptul că era vrednică și cinstită, nu reprezenta niciun pericol pentru fecior.
Ivan trecuse peste ordinele ei și adusese în casă femeia care îi era dragă. Am vorbit multe în timpul cinei, totuși, se simțea oarecare stângăcie în comportamentul nostru, eram timizi. Ivan ar fi vrut să se apropie de mine, însă nu îndrăznea. Deși ne iubisem pe masa din depozit, peste hartiile cu drepturile oamenilor, acasă intervenise reținerea. Probabil, Ivan se gândea la ce va spune mamă-sa despre mine, iar eu nu aveam curajul și nici nu se cuvenea să sar pe el ca o cățea în călduri. Până la urmă, mi-am spus că nu am motive să mă grăbesc, acum am un bărbat doar al meu și destul timp să facem dragoste și tot ce ne va trece prin cap. Copiii lui seara dormeau la Saveta, acolo și mâncau.
După ce am mâncat, am strâns masa, cu o cârpă am adunat firimiturile de pe fața de masă de olanda albă și fină.
Ivan m-a luat în brațe și m-a purtat ca pe un trofeu până în dormitor, cu grijă, cum se poartă cineva cu un bibelou de preț, m-a așezat pe patul uriaș. Am rămas nemișcată, din teama că orice mișcare aș fi făcut, să nu topească vraja.
După ce s-a dezbrăcat, s-a așezat pe pat langă mine. M-a luat în brațe, un picior și l-a strecurat între ale mele. M-a sărutat lung și apăsat de parcă voia să-mi soarbă o parte din suflet, să devenim o singură ființă, o singură dorință, un singur gând, o singură voință. Mâinile lui atingeau, cu vârfurile degetelor, pielea picioarelor care se înfiora de plăcere. Mângâierile urcau încet pe pielea catifelată. Mi-a desfăcut dintr-o mișcare, nodul halatului de baie, apoi a descheiat sutienul. Mi-a cuprins sânii, i-a frământat ușor, degetele lui mari s-au jucat cu sfârcurile întărite. Am început să mă arcuiesc de plăcere și dorință. M-am lipit de trupul lui mușchiulos. Eram femeie și bărbat destinați să se împerecheze.
Un braț puternic s-a îndoit sub talia mea, iar celălalt îmi mângâia coapsele goale provocându-mi valuri de căldură umedă în locul ascuns.
”Mă voi ospăta din tine, mi-a zis Ivan, apoi a continuat, vei fi desertul pe care nu l-am avut la cină”. S-a așezat deasupra mea, astfel încât abia mă atingea, totul îmi oferea senzații nebunești, era un erotism complet și complex. M-am cabrat sub el înnebunită de dorință. Buzele lui au coborât cu săruturi pe trupul meu. Simțeam mana lui cum îmi producea furnicături atunci când abia se atingea de pielea înfierbântată, când îmi desfăta coapsele, emoția cea mai puternică a fost când degetele lui au pătruns în peștera fierbinte și umedă. Am continuat jocul până târziu în noapte. Ne-am trezit goi, dimineața când mama lui Ivan striga păsările să le dea să mănânce, sub geamul unde noi dormeam:
”-Veniți găinușelor să vă dau să mâncați, că Ivan nu are timp de voi, e ocupat cu ibovnica. Nu-i mai pasă nici de câmp, nici de păsări, nici măcar de mama lui care i-a dat viață, i-a pus ciobu ”vinitica”.”
-Ivan, ce se întâmplă? a întrebat Ioana cu ochii cârpiți de somn, atunci a observat că este goală, și-a tras cearșaful în dreptul sânilor, apoi a căutat halatul pe care l-a găsit înghesuit în celălalt capăt al patului.
-Mama dă mâncare la păsări, cu asta mă ocup eu, numai că în dimineața asta m-am trezit mai târziu, însă fericit. Ești și tu? Bărbatul era cu zâmbetul pe buze, nu părea să-l afecteze zisele mamei lui pe bătătură.
-O, da, dragule! M-am aplecat și l-am sărutat pe buzele lui senzuale.
-Mama este o soacră afurisită, să nu-i iei în seamă și va fi bine. Dacă vrea să pună sare în mâncare, deși, mai înainte ai pus și tu, las-o să pună! Să ne pregătim de plecare la câmp.
-Ivan, vreau să fac o planificare, cu ce vom semăna în toamnă.
-Lasă tu, știu eu ce trebuie făcut.
Iubitul meu era stăpân pe el și hotărât să mă treacă pe linie moartă, sunt femeie, ce știu eu, el este buricul științei agricole.
-Nu Ivane, va trebui să ne sfătuim, sunt o bună ingineră agronomă și te rog să ții cont de sfaturile mele. Vom fi asociați, interesul meu este să scoatem cat mai mult profit de pe pământul pe care îl avem în arendă.
-Bine scumpo, părea că Ivan a cedat, acum trebuie să trecem peste cerberul casei,mama.
Ne-am îmbrăcat, apoi am mers în bucătăria bătrânei din casa veche.
-Sărut mâna, am spus amândoi aproape în cor.
”-Cine este fata? De unde a apărut?
Saveta făcea pe neștiutoarea, deși când strigase găinile amintise de faptul că eu eram în casă.
Bătrâna era mică de statură, grasă, când stătea pe scaun, sânii îi ajungeau în poală. Avea o căutătură piezișă, rea, însă ochii aveau licăriri ghidușe, ca și când totul ar fi fost un joc cu soacra rea și nora bună.
-Este asociata mea cu care lucrez de ceva vreme, inginer agronom. Ne-am îndrăgostit unul de celălalt, ne placem mamă. Nu mai pot sta singur. Te rog să o placi și să o primești ca pe noră în casă!
-Apăi, dragul mamei, primirea ca noră nu este de șagă și nici așa de simplu. Trebuie să o cunosc, să văd ce hram poartă. Tu, dragul meu, hotărăști doar din pantaloni, capul nu prea judecă lucid, de aceea trebuie să fiu eu atentă, la tot ce faci tu.
-Mamă, a încercat Ivan să se apere, sunt om în toată firea, am trecut bine de 40 de ani, de ce nu îmi dai credit?
-Cum să-ți dau băiatul mamei? În loc să aduci fătuca asta în vizită pe la noi, să o drămăluiesc, să văd ce poate, tu ai dus-o direct în pat. Mă întreb: ce fel de femeie o fi, din moment ce s-a cățărat pe inima ta, proastă, ca mai apoi să o culci lângă tine în pat? Ivan, femeile sunt din ”Fabula Albinei” a lui Mandevillele, frumoase și plăcute flori. Însă, stând cu ochii pe flori, nu simți cum te-au prins în mrejele lor. Saveta vorbea cu Ivan de parcă eu  nu aș fi fost de față. Nu se gândea că mă chinuie, că nu-mi găsesc locul. Bătrâna nu era o femeie rea, nici nu avea motive. Îi era ciudă pe fiul său că nu găsește o fată care să nu iasă de sub papucul ei, intuia că eu eram o fire independentă, cu multă personalitate.
Prima nevastă a lui Ivan, își amintea Saveta, nu fusese o femeie de casă, era de uși multe, nu știa să facă banul, ci doar să-l cheltuie. Asta de acum va lucra cot la cot cu el, va fi altceva.
-Ivane, tu nu mai pleci la câmp? Ori amu, dacă ai muiere, vei sta cu ea pe cuptor toată ziua.
-Plec mamă, mintenaș plec. Să mergem Ioana, avem de treabă!
-Mergeți sănătoși! Saveta a făcut un semn al cruci de binecuvântare asupra lor, apoi și-a văzut de lucrul ei.
-Am reușit să mă înțeleg cu soacră-mea, a continuat Ioana povestea. Am speculat. Eu nu vorbeam, o lăsam pe ea să aibă inițiativa. Tot timpul o aprobam, indiferent dacă era bine, ori nu. Eu făceam ce trebuie. În ce-l privește pe Ivan, din cateva cuvinte l-am făcut să lase mândria de macho și să fie de acord cu mine, să facem o agricultură modernă. Lucram în birou, pe tractor, pe combină, făceam aprovizionare și tot ce era necesar. Afacerea înflorise, mai ales că accesasem fonduri europene pentru achiziționarea unor mașini agricole performante. În câțiva ani triplasem producția la toate culturile.
Anul trecut mă plimbam cu mașina printre locurile cultivate cu porumb, floarea soarelui și cele cu grâu unde trebuia să începem treieratul. Eram foarte mulțumită, se preconiza cea mai mare recoltă. Telefonul a început să sune, nu am dat importanță, m-am gândit că este Ivan, nu voiam să-mi întrerup contemplarea. Apelul a revenit, am răspuns, stupoare era... DNA –ul. Un tip cu o voce mieroasă m-a invitat a doua zi la sediul Direcției. M-am prezentat, nu aveam nimic de ascuns și nici să-mi reproșez. Lucrurile s-au complicat. Am fost acuzată că am accesat fonduri europene cu acte false. M-au arestat.
Mai târziu am aflat că l-au ridicat și pe Ivan noaptea ce a urmat. O lună de zile nu m-a întrebat nimeni nimic. Ivan era forțat să arunce întreaga vină pe mine. Nu a făcut-o, a ținut una și bună că eram nevinovați, de altfel, ăsta era adevărul. Au făcut expertize, au adus martori care au declarat în fals, recolta a fost pusă sub sechestru. Nimeni nu s-a interesat de soarta recoltei. Grâul a rămas pe loc, porumbul și floarea soarelui au fost furate. În iarnă ne-au eliberat și procesul a continuat cu noi în stare de libertate. Procesul s-a judecat, am fost condamnați la câte doi ani de închisoare. Habar nu am nici acum pentru ce. O nebuloasă. Ce știu cu siguranță, este faptul că am dat faliment. Creditorii au tăbărât pe noi. Țăranii voiau produsele pentru pământul arendat. Cerealele rămăseseră pe câmp, ori fuseseră furate. În toamnă ciclul însămânțărilor nu a mai fost reluat. Utilajele le-au descompletat mecanizatorii. Nimănui nu i-a păsat.
În primăvară am fost vizitată de un investitor olandez care voia pământul pe care noi îl aveam în arendă, deasemeni clădirile fermei și ce mai era din mașinile agricole. Prețul oferit era tentant. Nu m-am grăbit să accept. Vorbeam cu Ivan la telefon, din probele strânse de noi am înțeles ce se întâmplase. Trebuia ca firma noastră să dispară, în locul ei să vină investitorul olandez. Împreună cu Ivan luptăm, avem șanse mari să câștigăm. Însă până atunci suntem muritori de foame. O mare firmă de avocatură ne reprezintă, speră să avem câștig de cauză, plata lor va fi un procent din valoarea firmei.
-Vlad, îți dai seama că este posibil așa ceva? Să distrugi o firmă românească doar pentru a face loc alteia străină? De ce, Vlad, de ce? Cine câștigă din toate aceste distrugeri?
-O întrebare grea, îi întrevăd răspunsul, însă îmi este greu să-l accept. Nu pot să cred că există atâția trădători cocoțați în funcții înalte. Domnica, hai să ne plimbăm, este o zi minunată!
Seara, obosiți de plimbarea de toată ziua, erau în sufragerie, urmăreau o dezbatere politică pe unul dintre canalele TV de știri. Telefonul lui Vlad a zumzăit înfundat, era programat pe vibrații. A deschis telefonul, apoi l-a închis fără să răspundă.
-Nu răspunzi? Poate fi ceva important. Domnica l-a privit surprinsă, nu se mai întâmplase să respingă vreun apel primit. De multe ori a avut discuții lungi cu tatăl lui, sau cu inginerul agronom.
-Nu ...era...important. Vlad a răspuns ezitant. Nu-ți face griji. Merg să fac un duș, vreau să mă răcoresc.
Vlad a ieșit din cameră, Domnica a rămas privind în urma lui.
Apa șiroind pe trupul lui încins îl revigora. Deodată și-a amintit seara de vară din urmă cu un an când, o ploaie deasă și caldă îi șfichiuia obrajii și pielea prin cămașa subțire la fel ca apa de acum.
Ploaia venise de nicăieri, așa cum se întâmplă vara. A căutat un adăpost. Doar un bar cu muzică disco asurzitoare era în drumul lui. A intrat, mulțimea decibelilor l-au luat în primire de cum a deschis ușa. A căutat o masă cât mai departe de zona boxelor, toate erau ocupate, doar în apropierea ușii era o masă aproape liberă.
A cerut voie doamnei care era așezată pe scaun, la masă, cu spatele spre ușă.
-Vă rog să luați loc! Ploaia m-a obligat și pe mine să intru în babilonul ăsta. Decât să mă ude, mai bine să-mi spargă ăștia timpanul.
-Mulțumesc! Mă numesc Vlad. Își strigase numele, altfel nu s-ar fi auzit.
-Măndica, îmi pare bine! Cei doi pentru a se înțelege strigau, țipau, unul la celălalt.
Pe ring, tinerii erau dezlănțuiți, nu dansau, era un fel de woodoo amestecat cu dansurile vracilor din vremea pieilor roșii. Aveau privirea pierdută, transpuși în altă lume.
Au comandat ceva de băut, iar plata a făcut-o pe loc, să poată pleca, deîndată ce ploaia va sta.
S-au privit în tăcere, nu puteau conversa, tobele le băteau în cap, în urechi, în inimă.
După un timp ploaia a stat, ca orice ploaie de vară care nu ține mult.
Au ieșit, era în faptul serii, doar mașinile cu zgomotul lor alunga liniștea care trebuia să fie după ce ploaia plecase în alte zări. Aerul era proaspăt, se simțea mirosul mării.
Încă le mai bătea în cap tobele din bar.
-E frumos afară! Unde locuiți? Vlad o privise atent, era frumoasă cu părul blond natural, ochii negri și tenul alb, avea un singur cusur, era prea tânără.
-Sunt cazată la pensiunea „Albatrosul”, masă și casă la un preț bun. Am venit pentru patru zile, din snobism, nu-mi permit să stau mai mult. De fapt nu puteam suporta să-i aud pe colegi cum se lăudă cu concediile lor petrecute în țări străine, ori pe litoralul românesc.
-Intrăm în restaurantul ăsta? Pare a fi liniștit, mâncăm, dacă nu ați cinat. Vlad era în dilemă, îi plăcea fata, însă era o copilă pentru el, nu s-ar fi supărat, dacă fata ar fi refuzat.
-Să intrăm, nu am mâncat, însă găsesc masa pusă la pensiune până la 10 seara.
Au petrecut seara în mod plăcut. Muzica era în surdină, o muzică bună a anilor *70-80. Au dansat câteva dansuri lente, lipiți unul de celălalt, fata a pus capul pe umărul lui și așa s-au legănat în ritmul liniștit al muzicii. Au mâncat ceva ușor, apoi au plecat. A condus-o pe Măndica până la pensiunea unde era găzduită, s-au despărțit, după ce fata a promis că se vor reîntâlni a doua zi.
S-au întâlnit câteva zile, apoi ea s-a mutat la el la hotel.
Legătura lor a durat până în urmă cu șase luni. A fost tot timpul corect cu ea. Nu i-a promis că o va lua de soție, din contră, tot timpul a atenționat-o, că el nu este partida de care ea are nevoie. Se reîntâlniseră pentru o discuție amicală „în amintirea vremurilor dragi” așa îi spusese ea când l-a sunat. Trecuse două luni de la ultima lor întâlnire, nici măcar un telefon nu mai primise de la ea, până în această seară. Îl surprinsese, nu știa ce să-i spună Domnicăi.
A ieșit din baie, Domnica era cu spatele la ușa băii. Fără să-l privească, a aruncat peste umăr cu vocea tremurândă:
-Felicitări! Vei fi tată.
-Ce înseamnă asta? Vlad nu înțelegea ce vrea să spună femeia.
-Citește mesajul pe care l-ai primit. Dimineață ne despărțim, fiecare pe drumul lui. Eu mi-am deschis ferestrele sufletului, nu am lăsat niciun ungher ascuns, fără să nu-l desfac în fața ta. M-ai mințit, ori în cel mai fericit caz mi-ai ascuns adevărul.
-Domnica, nu te-am mințit, nu știu ce vrea această fată. Îți voi explica totul.
-Te rog, nu vreau explicații, nu mă obliga să-ți spun să pleci acum în noapte, rămâi până dimineață. Sper ca atunci când mă voi trezi, să nu mai te găsesc în casă. Doamne, Vlad, femeia e gravidă, un copil este pe cale să se nască, asta nu este o glumă. E bine să-ți asumi faptele. Noapte bună! Eu nu o voi avea. Cum a terminat de spus ultimul cuvânt, s-a întors și, fără să-l privească, a părăsit camera, a intrat în dormitorul ei, s-a aruncat, plângând, în pat, după ce a răsucit cheia în broască.

-








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Copiii Țării sunt cea mai bună investiție

    Am ascultat puțin, aș fi vrut să ascult tot discursul din Parlament al lui Orban, mi-a fost imposibil să ascult tot speech-ul. Urmăres...