Sub domnia lui Carol I industria cunoscuse o oarecare dezvoltare, in schimb agricultura, care era principala ocupatie a populatiei tarii, ramasese mult in urmă. Practic relatiile dintre boierii ce erau proprietari pamantului, arendaşii, care se ocupau de administrarea moşiilor boiereşti și țăranii care munceau pe moșiile boierilor, erau de tip feudal. Țăranii, lipsiti de pamant, erau obligati sa lucreze pamantul boierilor aproape gratis. În 1905 aproximativ 48,7% din întreaga suprafață cultivabilă a regatului o deținea 0,6% dintre proprietarii de pământ, în timp ce 95,4% dintre proprietari, aproximativ un milion de familii, aveau 51,3% din terenul arabil. În preajma izbucnirii răscoalei 3,8% din numărul de familii țărănești locuiau în bordeie săpate în pământ, 26,5% locuiau în case cu o singură cameră, iar 69,7% în case cu două camere. Casele erau construite din lut, ori din gard de nuiele, erau învelite cu paie, coceni de porumb, ori trestie. Regele, el insusi, intaiul boier al tarii, mare proprietar de moșii, nu a fost capabil sa rezolve problema țăraneasca printr-o reforma agrară, acest neajuns a dus la multe rascoale ale taranilor, prima fiind in 1888 care a cuprins 27 din cele 32 de judete. A urmat rascoala din 1907 care a debutat in februarie in satul Flamanzi din Moldova, cuprinzand pana in martie si sudul tarii. Răscoala s-a declanșat pe fondul sărăciei țăranilor, a lipsei de pământ, a obligațiilor tot mai mari puse ca un jug greu pe spinarea țăranilor. Se spune, conform unor documente ale vremii, că în Flămânzi răscoala ar fi fost îndreptată împotriva arendașilor evrei. Foarte probabil, însă indiferent împotriva cui a pornit revolta țăranilor, vinovați pentru viața grea, sub limita sărăciei a țăranilor români, era statul român în frunte cu regele Carol I. In timpul crizei taranesti Carol I a promis țăranilor ca vor fi improprietariti printr-o reforma agrara daca vor inceta rascoala.
Guvernul Conservator condus de Gh.Gr. Cantacuzino nu a fost capabil să reprime răscoala, în această situație și-a dat demisia. În locul guvernului demisionar a fost instalat un guvern liberal condus de D.A.Sturdza, având ca ministru de război pe generalul Alexandru Averescu, iar ca ministru de interne pe Ion I.C.Brătianu. Cei doi miniștrii au fost însărcinați de Carol I și primul ministru să facă un plan de înăbușire a răscoalei. Într-adevăr în timp de 10 zile a fost întocmit planul de luptă.
Regele, in loc de reformă, a trimis armata care, in unele locuri, a folosit si artileria impotriva taranilor, Oltenia, omorând circa 10.000 de țărani (dupa alte surse numarul mortilor ar fi fost de 9.000, iar dupa altele de 11.000), generalul Avramescu, ministrul de război care a făcut planul înăbușirii răscoalei împreună cu I.I C. Brătianu, scria în Memorii că au fost 2500 de morți împreună cu ostașii căzuți în timpul evenimentelor. Concluzia cuprinsă în volumul VII, tomul II, al Tratatului de Istoria a României, coordonat de Gheorghe Platon, publicat în 2003, pare a fi cel mai realist: „Rezultatul general al represiunii s-a soldat cu mii de victime, la care s-au adăugat zecile de mii arestați, urmăriți și judecați pentru participarea directă sau adeziune la răscoală. Indiferent de numarul lor, chiar si un om daca ar fi murit, cineva tot trebuia sa plateasca. Nu s-a intamplat nimic, guvernul a mers mai departe, regele a uitat fagaduiala facuta țăranilor, cum ca vor fi improprietăriţi cu pamant printr-o reforma agrara. Nici nu avea cum sa se tina de cuvant, atata timp cat el avea cele mai mari suprafete de teren arabil, forestier si pasune. Rezultatul a fost ca principalul sector al economiei romanesti, in vremea in care era antrenata majoritatea covarsitoare a populatiei, a ramas intr-o stare primitiva.
Interesanta a fost si pozitia primului ministru de atunci D.A. Sturdza care, desi cunostea situatia grea a taranilor (vezi discursul din Parlament din noiembrie 1907), nu a ezitat sa trimita armata sprijinita de artilerie impotriva taranilor, rezultatul a fost un adevarat genocid. 10.000 de oameni si-au gasit sfarsitul in urma gloantelor trimise cadou de regele „milostiv” al tarii. Desi au murit atatia oameni, nimeni nu a platit pentru asta. M-as fi bucurat daca regele Mihai ar fi recunoscut greselile facute in acea vreme si impreuna cu mostenitorii partidelor istorice si-ar fi cerut scuze poporului pentru sangele varsat in acele vremuri.
Noi, romanii, suntem multumiti de modul cum a fost condusa tara de regele Carol I, atat de mult suntem multumiti, incat am vrea sa vina inapoi dinastia de Hohenzollern. Am uitat baile de sange in care au fost scăldati muncitorii grevisti din Lupeni din anul 1929, ori ceferistii din februarie 1933, sigur ca regele a primit un mare ajutor de la partidele politice ale vremii, respectiv PNT si PNL. Daca ne uitam atent la mainile celor care au condus tara in acele vremuri vom exclama precum Vitoria Lipan: “Gheorghita, vezi daca pe mainile lor scrie sange!”.Nu putem vorbi de o societate echitabila in perioada regatului, atata timp cat au fost omorati oameni numai pentru faptul ca si-au cerut drepturile salariale ori au cerut parte din pamantul pe care il munceau. Unii îmi vor spune că lucrurile nu sunt adevărate. Îi întreb doar atât, au fost îmuşcaţi ţărani şi muncitori în perioada descrisă de mine? Nici nu mai are importanţă care a fost motivul, important şi dureros este faptul că nişte oameni au fost omorâţi, prin urmare, acolo au fost comise crime.
Mai nou a aparut o “alteta” cu pretentii de latifundiar nabab. Ma gandeam ca ar fi bine sa mosteneasca din averea ce a adus-o stra-strabunicul sau cand a venit in tara in 1866. Ce dracu astia au fost domnitori in Romania 80 de ani si au strans o avere mai mare ca regina M Britanii care, are o dinastie de cateva sute de ani.
Eu zic sa mai cautati prin lumea asta, poate mai sunt ceva bastarzi care ateapta sa fie improprietariti de biata Romanie, ţară care este condusa de niste nevolnici.
Saraca tara bogata, cu capete incoronate si mâini inmanusate, de excroci ai fost furată.
