Tratat de dezinformare

 

   

Vladimir Volkoff a pus pe fațada copertei cărții sale Tratat de dezinformare următoarele idei esențiale:

                Discreditați tot ce merge bine în țară!

                 Implicați conducătorii în acțiuni ilegale!

                Subminați-le reputația, supuneți-i disprețului!

                Răspândiți discordia între cetățeni!

                Întărâtați-i pe tineri contra bătrânilor!

                Ridiculizați tradițiile!

Prin urmare toată arta războiului se bazează pe înșelătorie. Asta o știe și Bush și Blair.

Privind îndemnurile scrise de Volkoff văd ce se întâmplă în țară de 30 de ani încoace. Aș putea să iau punct cu punct toate aceste îndemnuri și să le pun în oglindă cu ce s-a întâmplat în România.

Discreditați tot ce merge bine în țară! Ăsta a fost ordinul dat de cei care acum ne-au ocupat. Asta s-a întâmplat cu industria românească a fost discreditată. Îmi amintesc că guvernul Ciorbea vorbea despre marile noastre centre industriale ca despre niște căpcăuni economici, energofagi falimentari ai României. Mai propunea premierul Ciorbea, și liderii Convenției Democrate care-i susțineau guvernul, ca marile unități industriale să fie privatizate simbolic pe un dolar cu condiția ca noii proprietari să investească în întreprinderile preluate. Pentru că, mai spunea Ciorbea, doar așa vom avea privatizare pe pâine, iar la capătul tunelului să se vadă  luminița.

Privatizările au fost făcute nu chiar pe un dolar, ci pentru „câțiva dolari în plus” intrați în buzunarele largi ale decidenților politic. După privatizare, instituțiile trebuiau să urmărească mersul investițiilor pe care trebuiau să le facă în intreprinderile achiziționate noii proprietari. Din nefericire nimeni nu a urmărit aceste investiții, nu aveau nici un interes, banii primiți când s-a făcut tranzacția privatizării au fost suficienți să-i facă să închidă ochii la nerespectarea legii, iar noii patroni, sprijiniți politic, au băgat în faliment întreprinderile achiziționate. Patronii după declararea falimentului au dezmembrat uzinele și le-au dus la fier vechi, de aici au luat bani frumoși pentru ei, păguboși pentru statul român. Din aceste motive au fost distruse bijuteriile industriei românești, dau două exemple: Uzinele 23 August din București, Electroputere Craiova și multe altele.

Rezultatul final a fost distrugerea în proporție de aproape 90% a industriei românești.

Agricultura, care, în 1989 avea sisteme de irigații, diguri și canale de aducere a apei, infrastructură pentru creșterea animalelor și mari complexe agro-industriale, a fost distrusă fără milă, ordinul distrugerii agriculturii a venit din același loc și pe aceleași canale. Săpânii de acum știu despre ce vorbesc.

Ce este ciudat, foarte ciudat, au dispărut animalele din curțile țăranilor, de fapt au dispărut țărani ca populație activă. În vremea tinereții și copilăriei mele, însă venind din negura vremurilor, fiecare gospodar de la sat avea o vacă, capre, oi și păsări pe lângă casă, plus caii cu care se aducea din câmp toate bucatele și nutrețul pentru ca animalele să aibă ce mânca pe timp de iarnă. Noi, oamenii, ne îngrijeam ca animalele din bătătura noastră să fie bine hrănite și adăpate, iar ele în schimb să ne dea, lapte, ouă, lână, miei și viței, porci pentru perioada de iarnă. Țăranul dimineața nu lua sacoșa în mână să meargă la prăvălie să-și cumpere de mâncare. Mergea în pivniță, în cămară ori în celar, după cum avea fiecare depozitate alimentele, de aici luau slană, șuncă, brânză, oua, carne de la garniță, cârnați afumați întinși pe culme, făină și mălai din hambar. Doar de sărbători cumpărau zahăr, orez și drojdie.

Acum animalele au dispărut, țăranii, se numesc așa fiindcă locuiesc la țară, stau cu mâinile proptite pe vârful ulucilor privind în lungul drumului, ori în înapoia vieții. Din mici producători care își asigurau traiul zilnic acum au devenit consumatori și, la fel ca aceea care locuiesc la oraș, dimineața își iau sacoșa pe umeri și merg la prăvălie să-și cumpere cele necesare traiului.

A fost posibilă această dezrădăcinare a țăranilor din cauza politicilor proaste ale guvernanților. Dintr-o dată laptele produs în gospodăria țăranilor nu mai era bun. Brânza nu respecta normele de igienă. Găinile aveau gripă, porcii Pestă, iar vacile înnebuniseră.

Mai mult decât atât, de la țară a dispărut apa potabilă. Când eram copil și mai târziu când munceam pe câmp, găseam fântâni, unele vechi de sute de ani. De acolo beam apă. Mai târziu gospodarii și-au săpat fântâni în propriile ogrăzi, să nu mai meargă în drum să ia apă de la fântânile săpate cu zeci de ani înainte și care erau în afara gospodăriilor pentru aș putea potoli setea și călătorii ce s-ar fi nimerit să circule pe acolo. Acum constatăm că, dintr-o dată, apa din fântânile noastre este infestată. Așa a apărut în supermarket-uri apa de vânzare. Cumpărăm APĂ. Groaznic.

Iată cum, dispărând aceste activități specifice satului, au dispărut și tradițiile. Ne dispar rădăcinile. Populația îmbătrânește, în jur nu mai apar vlăstare. Viitorul nostru ca neam este sumbru.

Cu ceva timp în urmă #reziștii au dus o campanie de  asmuțire a  tinerilor împotriva bătrânilor. S-a ajuns până acolo încât copiii își alungau proprii părinți din casă. Ce nemernici au putut pune la cale asemenea ticăloșii?

Iată dară cum ceea ce mergea bine în țară, ceea ce asigura un loc de muncă românilor, a fost distrus bucată cu bucată, unitate cu unitate.

Românii rămași pe drumuri din cauza închiderii unităților unde își câștigau pâinea, cu lacrimi în ochi, au luat drumul bejeniei. A plecat aproape jumătate din populația activă a României. În Țară au rămas copiii, bătrânii și cei bolnavi. Îci colo mai vezi câte un român care merge la lucru. Dintr-o populație de 19 milioane de locuitori, avem 5 milioane de salariați, foarte puțini.

Instituțiile statule au fost supuse oprobriului public printr-o denigrare susținută. Mă refer la Parlament, la Sănătate, la Învățământ și multe altele.

Cele mai hulite două cuvinte în România acestor ani, acestor vremuri, este: „IUBESC ROMÂNIA”

Partidele politice care ar fi trebuit să aibă în Parlament și în spațiul public confruntări de idei bazate pe ideologii, s-au transformat în adevărate lupte. Liderii unor partide, împreună cu șeful statului au asmuțit populația pe un alt partid considerându-l pe acesta răspunzător de toate relele întâmplate României în cei 31 de ani, uitând cu bună știință, că jumătate din această perioadă au fost tocmai ei la guvernare. Populația, la rândul ei, simpatizantă a uneia dintre tabere s-a poziționat antagonic, talibanic, chiar, împotriva celeilalte.

Iată cum s-au făcut toate exact după cartea lui Volkoff, ca la manual.

               

Despre discriminare

 

Sebastian Colțescu a fost suspendat din arbitraj până la sfârșitul sezonului pentru că ar fi spus despre un personaj din staful unei echipe că este negru. Întreb pentru o vecină curioasă: „dacă jucătorul era blond, cum sunt norvegienii, suedezii și ceilalți nordici și ar fi zis: „ăla blondul” la fel ar fi fost sancționat?

Europa cu democrația și normele ei a luat-o razna.

În România am văzut persoane politice hărțuite de demonstranți fără ca oamenii legii să intervină. De ce? Este democrație.

Despre români se spune în Europa că sunt țigani, nimeni nu sancționează pe aceea care strigă astfel de sloganuri. Personal nu am nimic cu țiganii, chiar îi consider un popor descurcăreț, de multe ori prea descurcăreț. Un popor unit, un popor care știe ce vrea și vrea ce știe.

Colțescu ar fi trebuit să-l decoloreze pe acel negru? Dacă spui că o persoană este neagră, doar pentru a face deosebirea de una galbenă înseamnă că îl discriminezi? Că îl batjocurești? Dacă spui despre un român că este brunet, așa cum sunt și eu, ar trebui să mă simt ofensat? Cred că în situația dată Colțescu ar fi trebuit să fie apărat de statul român și nu noi să-l încriminăm primii.

Există un continent plin cu populații de culoare neagră, mă refer la Africa, există Asia o mare de popoare galbene, există Europa cu populație albă, Americile cu populații albe și de culoare.

Cum ar trebui să procedăm când mergem în Africa și ajungem în Congo într-un un trib de băștinași? Să ne prefacem că nu le vedem culoarea? Ei înșiși sunt mândri de aspectul lor.

De la un timp democrația a început să-și depășească limitele. Exemplu: Spunem despre o minoritate sexuală că este gay, imediat suntem taxați că am făcut o discriminare. Dacă spunem că sunt heterosexuali este în regulă, însă se revoltă minoritatea că nu le recunoaștem drepturile.

Am senzația că din ce în ce democrația este mai mult a minorităților, fie că vorbim de culoare, orientare sexuală, ori religioasă.

Un alt aspect al noii democrații. Strig din toți bojogii mei de român: „Trăiască România, stat liber, unitar și independent”. Hopa, ONG-urile, UE și alți cârcotași încep să strige mai tare ca mine etichetându-mă drept naționalist xenofob periculos.

În România pensionarii sunt discriminați. Persoanele cu dizabilități pot fi discriminate, dacă îi zici unuia fără o mână că este ciung, dacă nu are picioare și îi zici că este olog îl discriminezi,ș.a.m.d.

Dincolo de sentimentul de compasiune pentru persoanele cu dizabilități, indiferent cum ne adresăm noi către ei, nu le rezolvăm problemele. Ei vor rămâne tot orbi, ologi, ciungi, etc. 

Îi zic unui consătean care este țigan: „băi țigane”. Lucrurile sunt grave, sunt rasist. Dacă el îmi spune mie că sunt român eu trebuie să mă consider discriminat?

În viitorul nu prea îndepărtat este posibil să ne considerăm discriminați când ni se va spune că suntem români. Există o fugă a românilor de propria naționalitate. Probabil și ăsta este unul dintre motivele care ne determină să ne căutăm conducători din alte nații: exp: germani, maghiari, francezi, etc.

Dacă fac discuție despre marii noștri înaintași: Mihai Eminescu, Creangă, Caragiale, Sadoveanu, Arghezi, ori despre Ștefan cel Mare, Țepeș, Mihai Viteazul, etc. îmi sare în cap H.R.Patapievici, acest evreu polonez pripășit în România, care îmi va spune că noi, românii, dacă vrem să fim respectați în Europa trebuie să aruncăm peste bordul istoriei balastul înaintașilor noștri.

Românii, mai bine spus o parte din conducerea politică a Țării, văd viitorul nostru doar prin ochii americanilor ori ai UE.

Întreb: „România mai contează ca stat?”

 

 

 

 

8 martie. Ziua femeii. La mulți ani femeie!

 

    Mahatma Gandhi: „Femeia nu este sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferință în tăcere, de umilință, credință și cunoaștere.”

    Camil Petrescu: „Dacă nu ați văzut niciodată o femeie care iubește, atunci nu ați văzut niciodată o femeie frumoasă.”

    Bedros Horasangian: „Nu cred în clișeul cu sexul slab și tare. Sunt convins că femeile au împins lumea înainte.”

    De Finod: „Femeiele ne-au făcut să pierdem raiul, dar îl regăsim de multe ori în brațele lor”.

    Honore de Balzac: „Niciodată femeile nu au fost mai puternice decât după ce au fost înfrânte.”

    Este dificil să înțelegi femeia, să pătrunzi în mintea ei.   

    Legenda spune așa: „Un pescar a prins peștișorul de aur. Pentru a nu fi omorât, peștișorul a promis că îi îndeplinește o dorință. Pescarul a ordonat bietului peștișor să-i facă un pod care să aibă un capăt pe pământ francez, apoi să continuie peste oceanul Atlantic până pe țărmul american. Peștișorul s-a plâns că dorința lui este exagerată și că el, un biet peștișor, fie el și de aur, nu  va putea realiza un asemenea proiect. Atunci pescarul a renunțat la prima dorință, în schimb i-a cerut peștișorului să-i spună ce gândește nevasta lui, a pescarului. Peștișorul s-a gândit puțin, apoi a răspuns: „ori de unde până unde voiai să fie podul? Este, totuși, mai ușor pentru mine să fac această uriașă construcție, decât să aflu ce gândește femeia ta”.

Oscar Wilde :„Femeile sunt creaturi menite să fie iubite, nu înțelese.”

            Toate comorile ascunse și nevăzute ale universului le găsim într-un suflet de femeie.

            Femeia a fost tot timpul un simbol al frumuseții, al gingășiei și delicateții.

            Dumnezeu, în marea să iubire pentru oameni, a făcut două ființe minunate: femeia și floarea.

Femeia știe să-și ascundă  suferința în spatele unui zâmbet înșelător.  Femeia, prin grație și frumusețe, a inspirat mulți artiști de-a lungul timpului. Femeia a fost cântată, elogiată, adulată în versuri, proză, pictură, ori sculptură.

Femeia a fost schinjuită și umilită de puternicii zilei fiindcă s-a ridicat mai sus decât condiția ei de femeie.

Marele Grigore Vieru spunea despre femeie că este: „al cincilea anotimp…poetic, romantic și atotcuprinzător.” Definiția aceasta surprinde exact complexitatea femeii.

             De-a lungul timpului multe lucruri au fost rezolvate de către femei, indiferent dacă au fost de domeniul politic, militar, științific. La fel de multe lucruri au fost și încurcate. Aceasta este femeia, sarea și piperul vieții. Fără ea viața ar fi insipidă.
            Femeia este mamă, soție, bucătăreasă, amantă, iubită. Ea este aceea care înghite toate răbufnirile bărbaților, care suportă toate mitocăniile soților. Ea ne oblojește sufletul când suntem răniți. Ne hrănește când suntem flămânzi și ne adapă când setea ne cuprinde. Tot ele ne ajută pe noi, bărbaţii, să înţelegem ce vor femeile să înţelegem. Bărbatul are muşchii, femeia are capul.
           Femeia a pornit războaie, a adus pacea acolo unde bărbaţii s-au împotmolit, a făcut regi din ţărani şi a distrus regate.
           Femeia este mai puternică decât un bărbat, numai că puterea ei nu stă în masa musculară, ci în modul în care percepe lucrurile. Să mulțumim cerului că femeile nu sunt conștiente de puterea lor. Femeia e pata de culoare a vieții, e bucuria de a trăi. Femeia este ceea ce vrea ea să fie.

              Femeia este  sprijinul bărbatului puternic, este motorul din spate care-l împinge în sus pe treptele nevăzute ale puterii.

            Femeile sunt adevărate eroine care luptă pentru scopurile lor și care trec prin viață cu fruntea sus. Femeile adoră să fie respectate și iubite.
          Am considerat întotdeauna femeia ca pe o redută. În viaţă, a trebuit  să elaborez strategii, să fac învăluiri, asalturi, ofensive, contraofensive, pentru a putea cuceri femeia şi a mă bucura de farmecele trupului său. Numai violatorii se aruncă asupra femeilor precum lupii asupra prăzii. Femeia este o poezie erotică, fiecare parte a trupului ei este un vers din poezie.

                Iubiţi femeia, nu lăsaţi necitit niciun cuvânt de pe trupul ei! 

La mulți ani, Femeie!

Mulțumesc pentru poză: peroz.ro

 

 România comemorează astăzi 44 de ani de la dezastrul natural din 4 martie 1977. Acel cutremur ne-a luat total prin surprindere, mai ales că venea la o distanță de 37 de ani de ultimul mare cutremur care zguduise țara. Bucureștiul, dar mai ales orașul Zimnicea, au fost cele mai afectate de seism. Populația țării a acționat ca un singur om. Noi, cei care eram mai departe de zona afectată, am contribuit cu bani și îmbrăcăminte pentru sinistrați. Muncitorii și-au donat câte o zi din salariu pentru „Fondul de Solidaritate” creat pentru ajutorarea celor rămași fără locuință. Armata, gărzile patriotice, cascadorii de la studioul cinematografic București, alți cetățeni ai țării, au participat nemijlocit la salvarea celor prinși sub dărâmături, apoi la îndepărtarea molozului și reconstruirea de locuințe. Faptul că exista o conducere unică în acel moment a fost benefic pentru țară. Mă gândesc cu groază ce s-ar putea întâmpla acum, dacă, din nefericire, am fi loviți de un alt seism la fel, sau poate chiar mai puternic?
     Cine ar conduce operațiunile: primul ministru, președintele, sau ordinele ar fi contradictorii?
     Atunci, la cutremurul din *77, am văzut multe ruine, credeam că doar după mari seisme ne este dat să privim uzine, fabrici, complexe agricole etc. toate în paragină și ruină. După *90 Dumnezeu ne-a ferit de seisme mari, dar oamenii (oare au fost oameni?) din fruntea statului au reușit prin hoție și indolență să aducă industria în stare de ruină, așa cum arătau cele distruse de marele seism.
Trăim vremuri tulburi cu mișcări tectonice în politica românească. 

Să ne ferească bunul Dumnezeu de un nou cutremur precum cel din 1977. În România zilelor noastre nu sunt bani nici să se mărească alocațiile copiilor, dar să se mai reconstruiască ce ar putea distruge un eventual cutremur.

Să facem un exercițiu de imaginație. Ce credeți că ar face „dragul” nostru Președinte în cazul unui cutremur. Ați ghicit, nici nu era greu. Întâi va spune populației să poarte mască și să se spele pe mâini, după care, va spăla putina și, împreună cu numeroasa sa escortă, ar pleca la munte pentru relaxare. Premierul României ar veni în fața televizoarelor și ne-ar comunica ritos:„nu sunt bani” Descurcați-vă! Cutremurul nu a fost prins în buget.

Barna, cu privirea lui fixă și ochii beliți, ar privi tâmp în camerele de luat vederi după care, plin de emfază, ar declara următoarele: „cutremurul a venit pe fondul guvernării trecute a PSD. Doar PSD-ul, prin măsurile luate în perioada 2017-2019, au pus bazele acestui seism. Așadar, noi, ca alianță politică de după 2020, nu avem nicio obligație față de populația săracă, mai ales că nu sunt votanții noștri.

Kelemen Hunor, calm, cu fața senină, va declara fără rezerve: „fiind vorba de distrugeri aflate în partea regățeană a României spun doar atât: nem tudom romano”

În 1977 a fost posibilă reconstrucția României, în urma dezastrului provocat de cutremur, fiindcă țara avea o conducere unitară. În fruntea României se afla un „analfabet”, cel puțin așa este considerat de unii politicieni din ziua de azi, care a reușit nu doar să refacă tot ce a fost distrus de cutremur, însă în paralel să meargă și cu construirea metroului care, de altfel, a și fost inaugurat doi ani mai târziu în 1979.

De treizeci de ani suntem conduși de mari învățați, de doctori în științe, singura lor realizare în toți acești ani a fost faptul că au reușit să distrugă tot ce construise Ceaușescu împreună cu poporul în 25 de ani și, ca o altă mare realizare, a politicienilor de tip nou, a fost împrumutarea statului cu sume uriașe de bani pe care, aceeași dragi politicieni, împreună cu camarila lor, iau furat cu nesimțire.