Despre discriminare

 

Sebastian Colțescu a fost suspendat din arbitraj până la sfârșitul sezonului pentru că ar fi spus despre un personaj din staful unei echipe că este negru. Întreb pentru o vecină curioasă: „dacă jucătorul era blond, cum sunt norvegienii, suedezii și ceilalți nordici și ar fi zis: „ăla blondul” la fel ar fi fost sancționat?

Europa cu democrația și normele ei a luat-o razna.

În România am văzut persoane politice hărțuite de demonstranți fără ca oamenii legii să intervină. De ce? Este democrație.

Despre români se spune în Europa că sunt țigani, nimeni nu sancționează pe aceea care strigă astfel de sloganuri. Personal nu am nimic cu țiganii, chiar îi consider un popor descurcăreț, de multe ori prea descurcăreț. Un popor unit, un popor care știe ce vrea și vrea ce știe.

Colțescu ar fi trebuit să-l decoloreze pe acel negru? Dacă spui că o persoană este neagră, doar pentru a face deosebirea de una galbenă înseamnă că îl discriminezi? Că îl batjocurești? Dacă spui despre un român că este brunet, așa cum sunt și eu, ar trebui să mă simt ofensat? Cred că în situația dată Colțescu ar fi trebuit să fie apărat de statul român și nu noi să-l încriminăm primii.

Există un continent plin cu populații de culoare neagră, mă refer la Africa, există Asia o mare de popoare galbene, există Europa cu populație albă, Americile cu populații albe și de culoare.

Cum ar trebui să procedăm când mergem în Africa și ajungem în Congo într-un un trib de băștinași? Să ne prefacem că nu le vedem culoarea? Ei înșiși sunt mândri de aspectul lor.

De la un timp democrația a început să-și depășească limitele. Exemplu: Spunem despre o minoritate sexuală că este gay, imediat suntem taxați că am făcut o discriminare. Dacă spunem că sunt heterosexuali este în regulă, însă se revoltă minoritatea că nu le recunoaștem drepturile.

Am senzația că din ce în ce democrația este mai mult a minorităților, fie că vorbim de culoare, orientare sexuală, ori religioasă.

Un alt aspect al noii democrații. Strig din toți bojogii mei de român: „Trăiască România, stat liber, unitar și independent”. Hopa, ONG-urile, UE și alți cârcotași încep să strige mai tare ca mine etichetându-mă drept naționalist xenofob periculos.

În România pensionarii sunt discriminați. Persoanele cu dizabilități pot fi discriminate, dacă îi zici unuia fără o mână că este ciung, dacă nu are picioare și îi zici că este olog îl discriminezi,ș.a.m.d.

Dincolo de sentimentul de compasiune pentru persoanele cu dizabilități, indiferent cum ne adresăm noi către ei, nu le rezolvăm problemele. Ei vor rămâne tot orbi, ologi, ciungi, etc. 

Îi zic unui consătean care este țigan: „băi țigane”. Lucrurile sunt grave, sunt rasist. Dacă el îmi spune mie că sunt român eu trebuie să mă consider discriminat?

În viitorul nu prea îndepărtat este posibil să ne considerăm discriminați când ni se va spune că suntem români. Există o fugă a românilor de propria naționalitate. Probabil și ăsta este unul dintre motivele care ne determină să ne căutăm conducători din alte nații: exp: germani, maghiari, francezi, etc.

Dacă fac discuție despre marii noștri înaintași: Mihai Eminescu, Creangă, Caragiale, Sadoveanu, Arghezi, ori despre Ștefan cel Mare, Țepeș, Mihai Viteazul, etc. îmi sare în cap H.R.Patapievici, acest evreu polonez pripășit în România, care îmi va spune că noi, românii, dacă vrem să fim respectați în Europa trebuie să aruncăm peste bordul istoriei balastul înaintașilor noștri.

Românii, mai bine spus o parte din conducerea politică a Țării, văd viitorul nostru doar prin ochii americanilor ori ai UE.

Întreb: „România mai contează ca stat?”