Partidele politice şi politica de non-combat

      

Din noiembrie 2015, mai precis de la demisia Primului Ministru Ponta şi instalarea guvernului Cioloş, viaţa politică a încetat. Dacă în vremurile grele din timpul tandemului de guvernare Băsescu-Boc, opoziţia era foarte puternică, reuşind să dărâme guvernele Boc şi MRU, acum, în vremea lui Iohannis opoziţia nu mai există, partidele, înţeleg că nu s-au desfiinţat, cu toate acestea nu se văd. Dacă până să cadă guvernul Ponta, Alina Gorghiu, preşedinte PNL, striga pe toate drumurile şi în faţa tuturor celor care voiau să o asculte: „jos Ponta”, dintr-o dată a dispărut, a dispărut şi Blaga Vasile, celălalt preşedinte PNL. PSD-ul cel mai mare partid, cel puţin aşa se susţine, nu se aude, nu face opoziţie guvernului, în afara unor membrii PSD care sunt trimişi pe la diferite emisiuni televizate, nimeni din fruntea partidului nu vorbeşte, nu transmite mesaje electoratului faţă de măsurile luate de guvernul de tehnocraţi.

Liviu Dragnea, un Preşedinte de partid fără nerv, vândut lui Iohannis şi intereselor acestuia. Partidul însăşi se manifestă ca o nevertrebrată, este într-o continuă poziţie de non-combat. Înţeleg că Dragnea este speriat de posibilitatea de a fi condamnat şi speră ca, prin poziţia lui umilă faţă de turistul de la Cotroceni să scape curat. E foarte bine ce face, dar asta trebuia să o facă ca un simplu particular, nu ca liderul celui mai mare partid. Dragnea putea să meargă în fiecare dimineaţă la Flotantul de la Cotroceni să-i facă pantofii, să-i ducă ţucalul, ori să-i pregătească cafeaua, nu putea angrena un partid care are reprezentanţi în Parlament votaţi de electorat, să facă sluj lui Iohannis şi celor care îl sprijină. PSD încă mai stă bine în sondaje pentru că nici marele PNL nu este mai credibil, după unirea cu PDL, PNL-ul are o piatră de moară de picior.

       Sper ca electoratul să se trezească din amorţire şi să cearnă bine la viitoarele alegeri.

       Nu înţeleg ce se întâmplă, odată cu venirea lui Cioloş a apărut şi FMI-ul, fostul Premier spunea că nu mai avem nevoie de un nou acord cu FMI. Îmi face impresia că se încearcă strategia pe care şi-a întărit poziţia toate guvernele şi a putut lua măsuri impopulare sau anti naţionale, greaua moştenire, acum e greu să se meargă pe această lozincă, se va încerca ceva mai subtil, măsurile luate sunt nesustenabile. Este un guvern de tehnocraţi susţinut de toată clasa politică, mai puţin ALDE al lui Tăriceanu şi PMP-ul lui Băsescu, poate lua orice măsură, nu răspunde în faţa electoratului român, ci în faţa celor care au hotărât să fie miniştrii.

Nu înţeleg cine a putut da o lovitură atât de puternică partidelor şi politicului în general. Iohannis slavă Domnului stă mai mult plecat, în ţară vine în vizite scurte, Ţara o conduce prin reţelele de socializare, facebook-ul fiind de departe cea mai agreată reţea. Sunt trepăduşii din suita lui, oamenii cu antene lungi şi purtători de mesaje clare venite din partea Ocultei? A devenit Oculta atât de puternică încât a reuşit să închidă gura maimuţoilor care ocupă funcţii de lider de partid?. Are DNA-ul atâta forţă, iar politicenii atâtea dosare-n lucru, încât au fost reduşi la tăcere? Observ că de când a venit la putere domnul Premier Cioloş, merge des peste hotare pentru a lua lumină

     Singurul care se mişcă ca peştele în apă în lupta cu guvernul, preşedinţia, procuratura şi instanţele de judecată şi care mai nou a început să fie curtat de televiziuni pentru a fi intervievat este fostul Preşedinte de tristă amintire. Nu vreau să-i fac campanie pronunţându-i numele. Domnul cu pricina, el centrează el dă cu capul şi tot el aleargă şi în poartă să prindă mingea. Se joacă singur în opoziţie, nimeni nu-l deranjează, el face temele de dezbatere în media, se victimizează şi detractează cu aceaşi uşurinţă. Îşi arată muşchii, sigur că nu are, dar dă senzaţia de putere, de multă voinţă, de lider autentic. Toate acestea le face pentru aş pune pielea la adăpost, atacând şi revenind, uitând ce a spus odată, dezminţind şi minţind din nou, el este singurul jucător care se încălzeşte în ringul politic, cei care pot fi sparring parteneri sunt slabi şi neîndemânatici. Tot acest joc îl face pentru a intimida şi a îndepărta discuţiile despre el. Mută bine interesul public acolo unde doreşte.Dosarele penale întocmite pe numele lui, în mod sigur îi face somnul neliniştit, condamnarea fratelui său, simte că a rupt vraja şi puterea ce o avea numele lui în faţa justiţiei. Poate există un Dumnezeu care va face lumină şi în aceste întunecate dosare. În beciul domnesc este loc pentru toată lumea, indiferent de numele ce-l poartă.

      În Ţară începând cu aeroportul Otopeni, apoi Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni se tot întind covoare roşii, Vine Victoria Nuland, această sperietoare americană.

Nu am înţeles niciodată de ce această asistentă a secretarului de stat din SUA este primită de ministrul de externe român, în loc să fie primită de un omolog de al ei adică un secretar al ministerului de externe, conform protocolului. Asta este ca pe timpul când Ţara era ocupată de turci, iar un başibuzuc din armata turcă se putea comporta cu domnitorul român în mod umilitor. La asta mă duce gândul când această Nuland este primită peste tot pe covorul roşu şi de cei mai înalţi demnitari de stat. Ceauşescu care era „analfabet” era primit de preşedinţii americani, preşedinţii americani îl vizitau pe Ceauşescu la Bucureşti. Acum am decăzut, este posibil ca în viitor SUA să ne trimită direct femeia de serviciu de la toaleta secretarului de stat american, indiferent cine va veni noi vom lua poziţia de drepţi, aşa face colonizatul, în faţa colonializatorului.

      Îmi amintesc de o scenă dintr-o carte, ocupantul dăduse ordin ca toţi cetăţenii oraşului ocupat să salute printr-o plecăciune o momâie care întruchipa stăpânul, cine nu se supunea era pedepsit. Să avem răbdare vom păţi şi asta, să vezi îngesuieli la închinăciuni, mai ceva ca la sfintele moaşte.

Dumnezeu să ne apere de propriile noastre gânduri rele!

Dumnezeu să apere România! 

Mulţumesc pentru poză : evasile.com

172 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

  La 15 ianuarie 1850 se năştea la Ipoteşti, Mihai Eminovici, cel de-al 7-lea copil din cei 11 pe care îi va avea tatăl său căminarul Gheorghe Eminovici şi mama sa Raluca Eminovici.

Nu voi descrie biografia marelui poet, voi încerca numai să spun câteva cuvinte, atâtea câte pot eu, despre ce a însemnat această fiinţă meteorică pentru mine.

Când pronunţ numele Eminescu, Iosiv Vulcan a schimbat numele din Eminovici în Eminescu, mă gândesc la poezia istorică, la poezia de dragoste, la basmele scrise, la articolele critice scrise în presa vremii chiar şi împotriva partidului pe care îl agreea.

   Nu pot să recitesc poezia „Scrisoarea a III” fară să nu las câteva lacrimi amare să ude fila cărţi, nu pentru vitejia lui Mircea, nu pentru demnitatea Bătrânului ce a ştiut să-l înfrunte pe neînvinsul Baiazid, ci pentru slăbiciunea, laşitatea, lipsa de demnitate, umilinţa, hoţia, celor ce stau în scaunul ocupat odată de marele Mircea. Tot în poezia istorică caută eliminarea relelor din ţară atunci când întreabă şi invocă venirea celui ce a fost Vlad Ţepeş :

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

O Doamne, dacă îl vezi pe Ţepeş, Mărite Poet, trimite-l, acum e mai mare nevoia decât atunci. De altfel poezia de mai sus nu este numai despre Vlad Ţepeş, este poezia geniului, despre modul în care percepe  viaţa.

Poezia despre dragoste este înălţătoare, triumfătoare, dar şi trădătoare.

Geniul şi anticiparea ştiinţifică a lui Eminescu s-a putut observa în multe lucrări, dar cu precădere în Luceafărul şi La Steaua.

Eminescu este la fel de important pentru noi cum sunt: munţii, Dunărea, ori Marea Neagră.

„Dunăre de nu aveam, Jiul Dunăre făceam”, ne spune poetul V. Carianopol. Eminescu de nu aveam, munţii noi îi dărâmam şi-un Eminescu făceam.

    172 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Sunt destui detractanţi care vor să-l scoată pe Eminescu din literatura română. Cred că este suficient răul făcut de Maiorescu  împreună cu soţia lui Slavici, la ordinul consulului imperiului Austro-Ungar, atunci când, deşi sănătos, Mihai Eminescu a fost închis în casa de nebuni, la vârsta de numai 33 de ani.

Au scris mulţi despre Marele, Inegalabilul, Românul, Mihai Eminescu, eu nu am făcut astăzi decât să reamintesc românilor că acum 172 de ani s-a născut Omul Nepereche.
Mulţumesc pentru poză :marianaqurza.ro

166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

  

  La 15 ianuarie 1850 se năştea la Ipoteşti Mihai Eminovici, cel de-al 7-lea copil din cei 11 ce îi va avea tatăl său căminarul Gheorghe Eminovici şi mama sa Raluca Eminovici.

Nu voi descrie biografia marelui poet, voi încerca numai să spun câteva cuvinte, atâtea câte pot eu, despre ce a însemnat această fiinţă meteorică pentru mine.

Când pronunţ numele Eminescu, Iosiv Vulcan a schimbat numele de Eminovici în Eminescu, mă gândesc la poezia istorică, la poezia de dragoste, la basmele scrise, la articolele critice scrise în presa vremii chiar şi împotriva partidului pe care îl agrea.

   Nu pot să recitesc poezia „Scrisoarea a III” fară să nu las câteva lacrimi amare să ude fila cărţi, nu pentru vitejia lui Mircea, nu pentru demnitatea Bătrânului ce a ştiut să-l înfrunte pe neînvinsul Baiazid, ci pentru slăbiciunea, laşitatea, lipsa de demnitate, umilinţa, hoţia, celor ce stau în scaunul ocupat odată de marele Mircea. Tot în poezia istorică caută eliminarea relelor din ţară atunci când întreabă şi invocă venirea celui ce a fost Vlad Ţepeş :

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

O Doamne, dacă îl vezi pe Ţepeş, Mărite Poet, trimite-l, acum e mai mare nevoia decât atunci. Dealtfel poezia de mai sus nu este numai despre Vlad Ţepeş, este poezia geniului, despre modul în care percepe  viaţa.

Poezia despre dragoste este înălţătoare, triumfătoare, dar şi trădătoare.

Geniul şi anticiparea ştiinţifică a lui Eminescu s-a putut observa în multe lucrări, dar cu precădere în Luceafărul şi La Steaua.

Eminescu este la fel de important pentru noi cum sunt: munţii, Dunărea, ori Marea Neagră.

„Dunăre de nu aveam, Jiul Dunăre făceam”, ne spune poetul V. Carianopol. Eminescu de nu aveam, munţii noi îi dărâmam şi-un Eminescu făceam.

    166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Sunt destui detractanţi ce vor să-l scoată pe Eminescu din literatura română. Cred că este suficient răul făcut de Maiorescu  împreună cu soţia lui Slavici, la ordinul consulului imperiului Austro-Ungar, atunci când, deşi sănătos, Mihai Eminescu a fost închis în casa de nebuni, la vârsta de numai 33 de ani.

Au scris mulţi despre Marele, Inegalabilul, Românul, Mihai Eminescu, eu nu am făcut astăzi decât să reamintesc românilor că acum 166 de ani se năştea Omul Nepereche.
Mulţumesc pentru poză :marianaqurza.ro

Confesiuni III. Maria

      

       Masa de seară s-a desfăşurat într-o atmosferă de dragoste, fiecare fel de mâncare era însoțit de un sărut din partea femeii. Într-un târziu s-au ridicat de la masă,  în timp ce strângea vasele Nicole i-a aruncat peste umăr:

-în seara asta poţi să dormi în fânărie dacă vrei, bărbatul a înţeles mesajul soţiei, se întâmpla în fiecare lună la o anumită dată. Au mai discutat despre problemele care trebuiau rezolvate în ziua următoare, apoi, cu o pătură şi un cearșaf în mână a urcat în fânăria unde tocmai depozitase o căruţă cu fân. Mirosul de iarbă uscată, amestecat cu cel al  florilor din fân, era aromat, ameţitor, imbietor. George a întins pătura şi s-a trântit în culcuşul moale şi plăcut. Privea prin lucarnă* un colţ de cer ce se vedea din fânărie, stelele, ca nişte mici beculeţe puse de o mână meşteşugită pe tavanul cerului, străpungeau întunericul cu luminile lor pîlpâitoare. Se spune că atunci când moare un om, cade o stea, asta însemna că fiecare om are o stea a lui. Bărbatul se uita pe cer în căutarea astrului său. În afara pâlpâirilor luminoase precum artificiile într-un brad, nu a descoperit nimic. Steaua lui rămânea necunoscută, știa că este acolo în marea de stele, o simţea, dar nu o putea localiza.

     Privind la cer ameţit de mirosul fânului, gândurile lui George au zburat în trecut. Îşi amintea perfect momentele de la cununia religioasă atunci când, în frunte cu preotul și ei, tinerii însurăței, încadrați de nași, s-au rotit în jurul sfintei mese în timp ce preotul cânta Isaia dănțuiește. Seara, invitații fuseseră poftiți să intre la mesele puse în cortul uriaș amenajat în grădină din niște prelate întinse pe pari bătuți în pământ cu lăstăreală ca la casă, prelatele fuseseră luate de la câțiva șoferi care cărau legume de la colectiv pentru GEVACOOP. Totul a fost bine, afară de câteva rude, venite din alte sate, care au înțeles că nunta s-a terminat abia joi, după ce fusese mâncată și cea din urmă sarma, iar socrul mare tăiase  gâtul singurei orătănii rămasă pe bătătură, o porumbacă speriată care, văzându-se fără suratele ei, începuse să cânte cocoșește. Socrul mic a luat, când a plecat cu nevasta şi neamurile lor, unica sticlă cu vin ce mai rămăsese și pe care soacra mare o pitise după un dulap în cămară, însă nasul fin de bețiv profesionist al socrului mic o găsise chiar și acolo unde soacra mare o considerase în siguranță.

După ce au închis poarta în urma ultimului musafir, mulțumind Domnului că totul se sfârșise cu bine, tinerii însurăței au făcut curăţenie și şi-au ajutat părinţii să returneze în sat mesele, scaunele, vesela şi tot ce se mai împrumutaseră pentru a trece cu bine petrecerea ocazionată de nuntă. 

     A trecut timp de atunci. Nu aveau prea mulţi prieteni. 

   Nicole era o croitoreasă apreciată în sat, își făcuse ucenicia la o bătrână croitoreasă de lux, ce, în tinerețea ei, fusese doi ani la pension. Mamă-sa insistase foarte mult pe lângă coana Eleonora, croitoreasa, să-i primească fata ca ucenică, însă, până nu și-a pus sfințitul obraz părintele Gherasim pe lângă Eleonora, despre care vorbea lumea că o spovedea când și când până spre dimineață la primul cântat al cocoșilor, nu a fost chip să fie înduplecată. Cât timp a ucenicit, mai mult a slugărit în gospodăria Eleonorei, croitoreasa nu i-a arătat nici măcar cum se bagă ața pe urechile acului, îi spunea mereu, cu o anumită aroganță pariziană vorbind fornăind pe nas, că: „meseria se fură, nu stă meșterul din treabă să-i arate ei ce și cum”. Abia la sfârșitul anului al doilea când Eleonora a pus-o să croiască o bluză de damă fără șablon, doar după măsuri, a înțeles că Nicole avea mâini de aur. De atunci a învățat-o tot ce știa ea, iar de câte ori se împotmolea, Nicole mergea la „Doamna” cum o alinta ea, să o descurce cu noul model pe care il ceruse o fătucă plimbată pe la oraș. Au rămas prietene până ce Eleonora s-a petrecută din astă lume, însă nu înainte de a-i fi lăsat ca moștenire frumoasa ei mașină de cusut „Singer” dintr-o ediție limitată. 

    Multe femei îi treceau pragul casei, mai ales după ce Eleonora părăsise lumea asta rămăsese singura croitoreasă, una voia o fustă, alta o rochie, alta o bluză. De fiecare dată George părăsea încăperea când Nicole trebuia să ia măsură femeilor, le lăsa să se probeze cu hainele în intimitate. Într-una din zile a venit fără veste acasă, a deschis uşa şi ...surpriză, în faţa lui îşi etala sânii voluptoşi o tânără femeie, soţia a aruncat repede o haină Mariei, aşa se numea fata ce făcuse topless în faţa lui. Însă Maria nu s-a grăbit să-și ascundă nurii. Nicole l-a certat pe George pentru intrarea năvalnică, explicându-i că a pus-o pe Maria într-o situaţie jenantă. Clienta a luat apărarea bărbatului lăsând să se înţeleagă că nu a deranjat-o, fiindcă, a continuat ea, dacă cineva are ceva frumos e bine să arate şi celor doritori să vadă.

    Obrajii lui George au roşit la aluzia mai mult decât insinuantă a femeii, a părăsit încăperea, nu înainte de a mai arunca o privire asupra Mariei. Aceasta s-a uitat provocator în ochii lui, susţinându-i privirea. Toate aceste ocheade nu au scăpat privirii agere a lui Nicole, din acea clipă şi-a zis că nu o va mai primi în casa ei pe neruşinata de Maria, sigur, întâi îi va termina rochia începută.

George a revenit în casă abia după ce clienta plecase, chiar mai lăsase să treacă un timp. Faţă în faţă cu nevasta, a privit pe lângă ea, se simţea vinovat pentru privirea plină de pofte aruncată sânilor Mariei. Nicole a văzut sentimentul de vinovăţie întipărit pe faţa lui, apoi, cu înţelegere, l-a prins de mână s-a uitat în ochii lui unde a citit regretele pentru incidentul cu Maria cea cu sânii mari, de bucurie l-a sărutat şi mângâiat.

      -Când ne-am căsătorit, şi-a început Nicole vorba, m-ai considerat cea mai frumoasă femeie, de atunci au trecut ceva ani, au apărut alte fete, cu sânii mai mari şi mai tari decât ai mei, cu picioarele lungi şi pulpe rotunde, cu trupul de felină şi faţa de păpuşă. Sigur că îţi plac, de multe ori şi eu mă uit cu plăcere la ele, asta nu înseamnă că trebuie să-ţi faci un ţel în viaţă din a le avea pe toate, nu vei putea să le ai şi din această cauză vei fii nefericit. Trebuie să-ţi doreşti ce poţi avea, fără complicaţii, fără să ne ocolim privirea, trebuie să trăim pentru noi amândoi. Nu uita, chiar și bobocii, care abia se deschid acum, vor ajunge flori mature, după aceea se vor ofili, apoi vor apărea alți boboci, alte flori și tot așa. Dumnezeu nu ne-a binecuvântat cu copii, eu voi fi fata ta, copilul tău, iar tu băiatul meu pe care-l voi iubi, ocroti, dezmierda şi apăra cu propria mea viaţă. George a lăsat privirea în pământ, cuvintele nevestei loviseră necruţător, avea dreptate, o dorea pe Maria şi în acel moment, de adâncă remușcare, parchetul oglindea chipul femeii cu sânii mari şi buze senzuale. S-a scuturat, voia să alunge imaginea deja fixată pe retină, aceasta revenea obsesiv.

      -Ai dreptate femeie, zise soţul părăsind încăperea. S-a plimbat prin curte fără ţintă, nu putea să-şi abată gândul de la frumoasa Maria, nici în casă nu putea intra, ochii iscoditori ai nevestei ar fi observat că este departe cu gândul. A ieşit la poartă, fiind vară oamenii erau la munca câmpului, nimeni nu era pe uliţă, s-a uitat în sus, în jos, nimeni. Nici în casă nu putea intra, a plecat pe câmp să vadă un loc cu porumb. Păşea pe poteca bătăturită ce traversa loturile cultivate ale sătenilor, un fir de porumb crescut mai în marginea potecii l-a lovit peste faţă, nu l-a simțit, era într-un fel de transă.

      A rătăcit fără o ţintă precisă până ce soarele, obosit, a început să coboare spre locul de odihnă, trist, și-a spus în gând, o dată cu apusul a mai trecut o zi, mâine va fi o nouă zi, de fiecare dată va fi un alt răsărit de soare, o altă zi distinctă, unică și irepetabilă. 

    Cu mâna streaşină la ochi, nevasta se uita înaintea lui, într-un târziu l-a văzut venind pe poteca din grădină. A privit spre el surâzătoare, cu dragoste, fără reproş, nu l-a întrebat nimic, doar George, considerându-se vinovat și-a motivat absența: am fost în țarină, să văd porumbul.

       -Bine, a zis soţia, acum hai să mănânci, apoi să dormi  o oră, două, fiindcă mergi la muncă, ştii cât e de greu serviciul de noapte. Ascultător, bărbatul nostru a făcut cum bine i-a spus femeia.

.................................................................................................................................................................

*Lucarnă- ferestră, sau un luminator în acoperişul unei construcţii.

Va urma,

Mulţumesc pentru poză :projectshanks.com

Prostituţia din presă

     

Ştire bombă ambalată ca o mare realizare, ca un mare câştig, România TV anunţă că la emisiunea lui Victor Ciutacu vine nimeni altul decât Traian Băsescu. Am urmărit promo-ul de câteva ori, aveam impresia că visez. Mark Twain spunea, citez: „un om care nu citeşte ziarele este un om neinformat, în schimb, un om care citeşte ziarele este un om dezinformat”. Aşa este şi cu mass media românească, dacă citeşti un site, un ziar, sau asculţi aceeaşi ştire la radio, ori TV, fiecare va avea o părere şi va face orice pentru ca tu, consumatorul de media, să-l asculţi pe el. Dacă îndrăzneşti să ai altă părere să zicem faţă de cei de la B1, ori Antena 3, talibanii ascultători ai celor două posturi îţi vor scoate ochii dacă îndrăzneşti să aduci păreri contrare celor exprimate de posturile TV menţionate. Fac precizarea că posturile TV Antena 3 şi B1 sunt situate pe poziţii antagonice.

Să revin la ştirea potrivit căreia omul de tristă amintire pentru România, l-am numit pe Băsescu, va fi prezent într-o emisiune a lui V. Ciutacu la România TV.

        Cu ani în urmă Traian Băsescu îl numise pe Ciutacu tonomat în euro la postul lui Voiculescu. Toţi au sărit ca arşi la această etichetare făcută de Preşedintele de la acea vreme al statului.

Ruperea legăturilor dintre politicianul Băsescu, care nu contenea să-i înjure pe toate drumurile pe cei de la Atena 3 şi România TV, şi jurnaliştii acestor posturi părea iremediabilă.

M-am înşelat, aşa cum o mămăligă rece când face coajă nu te înduri să o arunci, o cureţi de coajă şi de foame o mănânci, aşa şi aceşti aşa zişi jurnalişti scuipă pe propriile păreri, apoi linge flegma pentru a da bine la reting.

Când vorbim despre prostituţie, nu trebuie să ne gândim numai la amărâtele care fac trotuarul aşteptând un TIR-ist să le dea de lucru şi bani pentru o bucată de pâine pentru copii ce rabdă de foame acasă. Prostituatele de pe centură îşi pun poalele în cap de foame, pe câţiva bănuţi, din care îi mai ia şi peştele.

Prostituţia, din mass media, se face pe bani mulţi, aici se manevrează mulţi bani, se spală mulţi bani. Aici se albesc banii şi feţele înegrite în rele ale politicienilor şi infractorilor.

Două veşti au ţinut capul de afiş al emisiunilor televizate : divorţează Cristi Borcea şi cea de-a doua cum va arăta copilul lui Borcea şi al Valentinei Pelinel. Asta e media românească.

Acum la România TV se dau toţi de ceasul morţi să întindă covorul roşu pentru a-l primi pe cel ce a distrus România. Sunt sigur că întrebările au fost trimise în plic, pentru a nu creea neplăceri marelui invitat.

Pentru reting, pentru bani, nu mai există deontologie în presă, există numai slugărnicie, parvenitism şi prostituţie. Nu contează adevărul, contează banul. Telespectatorul este manipulatul de serviciu, este omul care înghite minciunile şi plăteşte pentru ele.

      Nu credeam să văd, vorba lui Caragiu : „pe Teaşcă pupându-se cu Federaţia de fotbal, pe Năstase pupându-se cu Smith şi pe Ciutacu cu Băsescu. Halal să vă fie!

       Dumnezeu să ne apere de prostituţia politică şi cea jurnalistică.

Mulţumesc pentru poză : karikaturapolitika.wordpress.com

De la Preşedinţie la Monarhie Constituţională

      Pe faceebok şi nu numai, se discută mult şi steril despre necesitatea unei monarhii constituţionale, ca singur mijloc de eradicare a corupţiei şi a dezvoltării economice a României. În câteva articole am combătut aceste idei, considerând că oricum ar fi, tot politicienii conduc Ţara.

Doamna Păun Maria Liliana, fără a insista prea mult în susţinerea idei de monarhie constituţională, a reuşit să mă determine să analizez această posibilitate. Vreau să spun de la început că nu pledez pentru o anume dinastie.

Din 1990 şi până în 2004 colaborarea dintre Preşedinte şi Primul Ministru a fost în linii mari bună, sigur au existat frecuşuri, dar fără să facă deliciul presei şi să dea o notă de barbarism politic

După alegerile din 2004, odată cu venirea la putere a Preşedintelui Traian Băsescu, om cu o personalitate puternică şi caracter îndoielnic, fricţiunile dintre Preşedinte şi Premier au atins cote alarmante. Premierul vorbea de măsurile ce trebuie luate pentru Ţară, Preşedintele le demonta considerându-le dăunătoare .    Perceperea noastră ca stat în afara graniţelor a fost de Ţară neguvernată, sau prost guvernată, atâta timp cât semnalele transmise de către Preşedinte şi Prim Ministru erau întodeauna contradictorii. Cu o pauză pe vremea guvernării Boc , când de fapt Băsescu conducea din umbră tot ( guvern, servicii , parlament, justiţie), a fost linişte şi bună colaborare între instituţii şi asta pentru că Premierul de atunci a cedat frâiele executivului în mâna Preşedintelui. Cearta dintre Preşedinte şi Premier s-a acutizat pe vremea lui Băsescu Preşedinte, Ponta Prim Ministru. Pur şi simplu fiecare discuta de o altă Ţară, deşi sunt limitate posibilităţile de amestec ale Preşedintelui în problemele executivului, orice măsură era luată de guvern era pusă la zid de preşedinte. Orice lege era adoptată de Parlament ulterior era respinsă sau contestată la Curtea Constituţională de către Preşedinte. Toate acestea erau făcute numai pentru a da bine la electorat, pentru a arăta cine-i şeful, nicidecum din raţionamente de bun simţ, era un politicianism dus până la deşănţare. O politică făcută între două behăieli.

Nu necesitatea de a se găsi cele mai bune soluţii pentru scoaterea României din drumul, aproape fără întoarcere, care duce spre prăpastia ce poate falimenta economia aproape muribundă a României, îi mâna pe aceşti oameni în lupta lor sterilă, ci posibilitatea de a câştiga puncte în faţa electoratului, pozând fiecare în salvator, sau arătându-le oamenilor necăjiţi, care aşteaptă ca aceea pe care ei i-a ales să facă o minune pentru salvarea Ţării, „vedeţi cum mă iau de el şi cum îl fac ca pe o albie de porci, eu ştiu, eu înţeleg, eu Băsescu sunt salvatorul vostru”.

      M-am aşteptat ca odată cu alegerea noului Preşedinte K. W. Iohannis lucrurile să intre pe făgaşul normal, starea conflictuală dintre Palatele Cotroceni şi Palatul Victoria, sediul celor doi reprezentanţi ai executivului Ţării, să înceteze. A fost o simplă dorinţă, din ce în ce se dovedeşte că noul Preşedinte are înclinaţii dictatoriale pe linie executivă şi de turist ahtiat după locurile exotice pe linie familială. Dorinţa expresă a lui Iohannis de a avea propriul guvern, propriul Parlament şi propria Ţară, iese din toate prevederile constituţionale. Cheltuielile făcute de către administraţia prezidenţială sunt uriaşe. Toată această întrecere dintre Preşedinte şi Prim Ministru, dintre Preşedinte, Parlament şi celelalte instituţii ale statului sunt numai pentru a câştiga voturile cetăţenilor, existând todeauna o campanie electorală şi de aici imposibilitatea ca Ţara să fie condusă în folosul cetăţenilor. Din tot acest circ bun pentru media, câştigă oculta străină, ei având interese în destabilizarea politică şi economică a Ţării.

Văd ca o posibilitate de a ieşi din acest perpetuu conflict dintre Preşedinte şi Premier, monarhia constituţională.

       Regele nu va fi deasupra legilor, ci integrat lor, iar dacă se întâmplă ca regele să încalce Constituţia ( chiar şi regele e om, deci supus greşelii), să poată exista Instituţia abdicării, aşa cum la Preşedinte există Instituţia Suspendării, ulterior a demiterii. Sigur amănuntele pot fi discutate de constituţionalişti, Parlament, etc.

Regele nu va fi în conflict deschis cu Primul Ministru din simplul motiv că monarhul nu este membru de partid şi nu participă în campania electorală.

Întreţinerea unei curţi regale nu este mai costisitoare decât întreţinerea casei prezidenţiale a lui Iohannis.

Candidatul pentru funcţia de prim ministru să fie ales de către partidul, sau alianţa politică ce deţine majoritatea configurată în Parlament, regele având numai rolul formal de al desemna drept candidat, fără a se putea opune. Singurul for care poate aproba, sau demite un guvern, rămâne Parlamentul. Monarhul ia act de decizia Parlamentului, fie pentru a semna decretul de investitură a guvernului, fie ia act de demiterea guvernului prin Moţiune de Cenzură.

Regele nu va avea voie să colaboreze cu partidele politice decât în cadrul instituţional.

       Campaniile electorale pentru alegerea Preşedintelui nu vor mai exista, în acest fel guvernul nu va mai trebui să ia anumite hotărâri cu iz electoral, în an electoral prezidenţial.Deasemeni de loc de neglijat, sunt şi banii economisiţi prin anularea scrutinurilor prezidenţiale.

        Nici monarhia constituţională nu va fi forma de organizare ideală, dar cred că se va dovedi mai eficientă decât forma actuală de conducere , care de departe este un dezastru.

Probabil că se vor polariza şi în jurul curţii regale găşti de pupincurişti, fripturişti şi profitori. Prin monarhie Ţara nu va scăpa de eventualii Dinu Păturică, dar este foarte probabil ca, poliţia, procuratura şi justiţia să devină independente, în acest fel corupţia ar putea fi controlată, chiar dacă nu va putea fi eradicată.

Cine ar putea fi viitorul rege, nu ştiu, nici dacă va fi femeie sau bărbat. Istoria a demonstrat de-a lungul timpului că femeile pot fi adevăraţi „Bărbaţi de Stat”, iar „Bărbaţii de Stat” din rândul masculilor să fie nişte inşii fără ouă şi sânge în instalaţie. Exemplul elocvent, Premierul Poloniei o femeie mare Bărbat de Stat. Consider că şi Regina Marii Britanii este o femeie care va intra pe uşa din faţă în istorie. Acest articol va produce animozităţi, atât din partea republicanilor, dar şi din partea monarhiştilor. Îi rog pe toţi să ia act de faptul că este un simplu articol care analizează după puterile mele nişte situaţii de fapt

Confesiuni. La horă II

      

   Ziua era pe sfârșite. Soarele se rostogolea spre locul de odihnă, orizontul începuse să se înroșească, oamenii, în grupuri sau solitari, se întorceau de la câmp. George, cu coasa pe umăr și traista cu ciocârdeie în mână, gătase locul de cosit, iar pe drum mergea grăbit, salutând sătenii întâlniți în cale, nevrând să intre în vorbă cu nimeni fiindcă se zorea să ajungă mai iute acasă. A intrat bucuros în curte, nevasta îl  aștepta în spatele bucătăriei, să nu-l vadă nimeni, cu apa pregătită în copaia cea mare din lemn de plută, cioplită de bunicul ei și primită ca zestre de la mamă-sa. Bărbatul a pus coasa la locul ei agățată sub polata din fața grajdului, ciocârdeiele în micul atelier, apoi a mers la nevastă care stătea pe un scaun în așteptarea lui. Răcorit şi împrospătat, primenit cu haine curate ce miroseau a busuioc, George, pășind alene, s-a așezat la masa de lângă bucătărie. Soarele era pe scăpătate, umbra lungă a bucătărie făcea să fie răcoare la masa de afară. Din bucătărie a apărut zâmbitoare soţia, l-a sărutat sorbind cu nesaț mirosul lui de bărbat curat cu miros de busuioc. George a rămas cu ochii privind în urma ei, gândurile i se duseseră cu cinsprezece ani în urmă, era într-o duminică...

     Tocmai venise din armată, încă mai mergea în cadenţa militărească, în prima duminică ieşise în sat să mai vadă lumea şi de ce nu, să-l mai vadă şi lumea pe el.

     Căminul Cultural din sat găzduia de ani de zile în zi de duminică, însă și în alte zile de sărbătoare,  tradiţionala horă, loc de întâlnire pentru toţi oamenii din sat, de socializare mai ales pentru tinerii în căutare de prietenii. Cu pas milităresc s-a apropiat de un grup de băieţi cam de vârsta lui, după salutul de rigoare, îmbrăţişări şi urări de bun venit, au început să discute despre ceea ce îi interesa cel mai mult și pentru care veniseră la horă: fetele. Au discutat despre una, despre alta, George nu participa la discuţie, era atent mai mult la fecioarele ce se plimbau ostentativ prin fața lor ţinându-se de braţ. Râsul lor era precum clinchetul clopoţeilor de argint, şi vorbele, destul de tare rostite, lăsau să se înţeleagă că nu le-ar fi deranjat prezenţa flăcăilor. Una dintre fete, mai tăcută decât celelalte, se simţea stingherită de râsul zgomotos şi aluziile mai mult decât directe făcute de mândrele fecioare la adresa băieţilor. George privea atent fecioara mai retrasă, era înăltuţă, subţirică, cu părul şaten, lung, căzut în valuri pe umeri, era îmbrăcată cu o bluziţă subţire, verde, care lăsa să se ghicească sânii precum merele domneşti, fusta de culoare bleumarin, scurtă, scotea în relief genunchii rotunzi şi pulpele pline cu glezna fină. A urmărit-o cu privirea, fata împreună cu grupul zgomotos de fecioare se plimbau în susul şi în josul uliții. Nu o cunoştea, a întrebat tovarăşii de discuţie cine este, unul dintre flăcăi i-a explicat că nu este din sat, este venită la o mătuşă, iar dacă vrea să o cunoască îl prezintă el pentru că o cunoştea pe fată fiind vecin cu mătuşa ei. George a fost de acord, după aceea amândoi au mers la grupul fetelor, după prezentările de rigoare, prietenul lui împreună cu celelalte fete au plecat. Rămaşi singuri, cei doi tineri străini unul de celălalt până atunci au avut câteva momente când s-au simţit stingheriţi, apoi George, ca bărbat, a preluat controlul discuţiei. Vorbea despre armată, despre cărţile pe care le citise ori pe care urma să le citească, ar fi vorbit despre lună și stele, despre călătorii spre Marte, doar ea să nu plece de lângă el. A aflat că este  venită în vizită la o soră a mamei ei, că nu este căsătorită şi nici prieten nu are.
   Soarele scăpătase după deal, înserarea începuse să pună stăpânire pe sat, fetele şi băieţii, dar şi ceilalţi săteni se retrăgeau spre case. Numai ei doi continuau să meargă unul lângă celălalt vorbind despre ei şi despre viaţa lor. Nicole, acesta era numele fetei, a atras atenţia lui George că numai poate rămâne, fiindcă s-a înserat şi mătuşa ei va fi îngrijorată. Curios, George a întrebat-o cum de se numește Nicole și nu Nicoleta. Cu obrajii aprinși din cauza stinghereli, însă pe care flăcăul, din cauza întunericului, nu-i putea vedea, a explicat cu lux de amănunte cum de avea acel nume franțuzesc. Mama ei avusese o soră care plecase în Franța ca servitoare împreună cu stăpâna ei prin 1945, imediat după război. Nu mai revenise niciodată în România. Acolo se măritase cu un algerian, cetățean francez și avusese o fetiță căreia îi puseseră numele Nicole. Din păcate fata a murit. Cum mama își iubea foarte mult sora, când m-am născut eu mi-a pus numele Nicole după nepoata ei care murise copilă. George  fost impresionat de povestea numelui fetei, s-au mai plimbat un timp, apoi a condus fata acasă. 

   A rămas singur, după ce fata cu greu închisese portița, nu fiindcă nu știa cum se încuie, ci nu voia să plece de lângă flăcăul de care începuse să prindă drag, s-a mai plimbat pe uliţele satului, nu mai plouase de mult, glodul începuse să fie gros pe drumurile neasfaltate. Orice căruţă, sau maşină trecea, acestea treceau rar, doar camionul colectivului mai trecea din când în când pe ulița satului, lăsa în urmă un nor gros de praf. Într-un târziu a plecat spre casă, plutea, era pentru prima dată când simţea că în stomacul lui apăruseră fluturii. Erau nişte fluturi iritaţi, parcă supăraţi că fusesră deranjaţi din somnul lor, din acestă cauză zburau haotic, se loveau de pereții stomacului provocând milioane de senzaţii necunoscute de el până atunci. Simţea fiori pe care nu-i mai simţise, s-a dezbrăcat şi s-a trântit în pat cântând fals o arie auzită demult. Cu ochii închişi se gândea la fată, îi vedea ochii căprui, limpezi şi bine conturaţi. Sprâncele pensate discret, arcuite deasupra ochilor, scoteau în relief faţa cu obrajii ai căror pomeţi uşor ridicaţi dădeau o notă de frumuseţe. Buzele, fără a fi subţiri, aveau o senzualitate aparte. A încercat să adoarmă, somnul nu se lipea de el, Nicole îi apărea în faţa ochilor, era acolo, o simţea lângă el, dorea să pună mâna pe ea, în schimb nu se clintea din teama că ar putea să dispară.

     Abia într-un târziu l-a furat somnul, a fost un somn profund de bărbat tânăr. Dimineaţa s-a trezit cu gândul la Nicole, voia să o vadă, în acelaşi timp ştia că până seara nu se va putea. A făcut toate treburile prin curte şi ogradă cu gândul la fată, muncea cu sârg pentru a păcăli timpul să treacă mai repede. Cu cât muncea mai mult, cu atâta timpul părea că se târăşte precum un şarpe leneş toropit de căldură. A venit seara, s-a spălat, s-a bărbierit, apoi, cu hainele curate şi mirosind a lavandă, George a plecat pe drum. A mers direct la mătuşa fetei, nu se vedea nici ţipenie de om prin curte, ar fi vrut să strige, nu ştia dacă se cădea să facă asta, s-a mai plimbat în sus şi în jos până ce Nicole a ieşit la poartă cu găleata să ia apă. George a sărit imediat să o ajute, după ce a umplut găleata, Nicole a intrat în casă promiţându-i că va ieşi imediat. S-a ţinut de cuvânt. Sub pretextul că nu mai sunt chibrituri a spus mătuşii că merge la magazin să cumpere. Mătuşa, femeie trecută prin viață, care folosise în vremea fecioriei aceleași tertipuri, privind-o cu coada ochiului, şi-a zâmbit în barbă şi a lăsat-o. Din pragul ușii i-a strigat să nu se grăbească fiindcă a mai găsit ea o duzină.

      Când fata a venit lângă el, George i-a sărutat mâna, apoi pe degetele lungi de pianistă a depus câte un sărut, așa cum văzuse el într-un film italian când era militar și fusese dus cu compania la Cinema. Nicole ar fi vrut să-şi tragă mâna, numai că gestul băiatului a surprins-o plăcut. A lăsat mâna ei în mâna lui, o simţea puternică, apoi l-a cuprins de braţ înclinând capul spre umărul flăcăului.

Au fost multe astfel de întâlniri, fata uitase să mai plece la părinţii ei, iar mătuşa nu se grăbea să scape de ea, semn că îi plăcea băiatul de care sigur nepoata ei se îndrăgostise. O simţea visătoare prin casă, cu gândul aiurea nu auzea întrebările puse de unchiul, ori de mătuşa ei. Seara, invariabil, vărsa discret găleata cu apă pentru a vedea dacă a sosit George. Cei doi tineri au început să se iubească cu patimă, căutau orice prilej pentru a se întâlni. Pofta de mâncare le dispăruse, deveniseră apatici, trăiau într-o lume a lor. Văzând cum merg lucrurile, mama lui George a mers la mătuşa fetei pentru a lua un model de carpetă care se purta atunci. Din vorbă în vorbă, mai ales că şi mătuşa intuise adevăratul motiv al vizitei intempestive a mamei lui George, au ajuns la copii, mama băiatului s-a arătat de acord cu o căsătorie între cei doi. Ar dori să cunoască părinţi fetei şi să aranjeze cele necesare. Cum se pare că mătuşa era ambasador plenipotenţial al părinţilor lui Nicole a spus că este de acord cu toate, urmând să fie anunţată logodna.

Toate au fost făcute după ritualul vremurilor, după logodnă, a urmat nunta, abia atunci cei doi tineri au fost liberi să-şi declare iubirea şi să-și trăiască povestea de dragoste.

-La masă, s-a auzit din bucătărie glasul suav al femeii iubite, George a tresărit, apoi a zâmbit vremurilor trecute, s-a ridicat de la masa de afară pentru a merge în bucătărie să cineze. Nicole era aranjată de parcă atunci urma să meargă la petrecere, aşa era mereu în prezenţa bărbatului. Cu şorţul alb, imaculat, pus după gât, cu un polonic în mână şi zâmbetul pe buze, Nicole a sevit la masă primul fel, iubirea ei. 

Mulţumesc pentru poză :isabelleart,wordpress.com

Va urma