De la Preşedinţie la Monarhie Constituţională

      Pe faceebok şi nu numai, se discută mult şi steril despre necesitatea unei monarhii constituţionale, ca singur mijloc de eradicare a corupţiei şi a dezvoltării economice a României. În câteva articole am combătut aceste idei, considerând că oricum ar fi, tot politicienii conduc Ţara.

Doamna Păun Maria Liliana, fără a insista prea mult în susţinerea idei de monarhie constituţională, a reuşit să mă determine să analizez această posibilitate. Vreau să spun de la început că nu pledez pentru o anume dinastie.

Din 1990 şi până în 2004 colaborarea dintre Preşedinte şi Primul Ministru a fost în linii mari bună, sigur au existat frecuşuri, dar fără să facă deliciul presei şi să dea o notă de barbarism politic

După alegerile din 2004, odată cu venirea la putere a Preşedintelui Traian Băsescu, om cu o personalitate puternică şi caracter îndoielnic, fricţiunile dintre Preşedinte şi Premier au atins cote alarmante. Premierul vorbea de măsurile ce trebuie luate pentru Ţară, Preşedintele le demonta considerându-le dăunătoare .    Perceperea noastră ca stat în afara graniţelor a fost de Ţară neguvernată, sau prost guvernată, atâta timp cât semnalele transmise de către Preşedinte şi Prim Ministru erau întodeauna contradictorii. Cu o pauză pe vremea guvernării Boc , când de fapt Băsescu conducea din umbră tot ( guvern, servicii , parlament, justiţie), a fost linişte şi bună colaborare între instituţii şi asta pentru că Premierul de atunci a cedat frâiele executivului în mâna Preşedintelui. Cearta dintre Preşedinte şi Premier s-a acutizat pe vremea lui Băsescu Preşedinte, Ponta Prim Ministru. Pur şi simplu fiecare discuta de o altă Ţară, deşi sunt limitate posibilităţile de amestec ale Preşedintelui în problemele executivului, orice măsură era luată de guvern era pusă la zid de preşedinte. Orice lege era adoptată de Parlament ulterior era respinsă sau contestată la Curtea Constituţională de către Preşedinte. Toate acestea erau făcute numai pentru a da bine la electorat, pentru a arăta cine-i şeful, nicidecum din raţionamente de bun simţ, era un politicianism dus până la deşănţare. O politică făcută între două behăieli.

Nu necesitatea de a se găsi cele mai bune soluţii pentru scoaterea României din drumul, aproape fără întoarcere, care duce spre prăpastia ce poate falimenta economia aproape muribundă a României, îi mâna pe aceşti oameni în lupta lor sterilă, ci posibilitatea de a câştiga puncte în faţa electoratului, pozând fiecare în salvator, sau arătându-le oamenilor necăjiţi, care aşteaptă ca aceea pe care ei i-a ales să facă o minune pentru salvarea Ţării, „vedeţi cum mă iau de el şi cum îl fac ca pe o albie de porci, eu ştiu, eu înţeleg, eu Băsescu sunt salvatorul vostru”.

      M-am aşteptat ca odată cu alegerea noului Preşedinte K. W. Iohannis lucrurile să intre pe făgaşul normal, starea conflictuală dintre Palatele Cotroceni şi Palatul Victoria, sediul celor doi reprezentanţi ai executivului Ţării, să înceteze. A fost o simplă dorinţă, din ce în ce se dovedeşte că noul Preşedinte are înclinaţii dictatoriale pe linie executivă şi de turist ahtiat după locurile exotice pe linie familială. Dorinţa expresă a lui Iohannis de a avea propriul guvern, propriul Parlament şi propria Ţară, iese din toate prevederile constituţionale. Cheltuielile făcute de către administraţia prezidenţială sunt uriaşe. Toată această întrecere dintre Preşedinte şi Prim Ministru, dintre Preşedinte, Parlament şi celelalte instituţii ale statului sunt numai pentru a câştiga voturile cetăţenilor, existând todeauna o campanie electorală şi de aici imposibilitatea ca Ţara să fie condusă în folosul cetăţenilor. Din tot acest circ bun pentru media, câştigă oculta străină, ei având interese în destabilizarea politică şi economică a Ţării.

Văd ca o posibilitate de a ieşi din acest perpetuu conflict dintre Preşedinte şi Premier, monarhia constituţională.

       Regele nu va fi deasupra legilor, ci integrat lor, iar dacă se întâmplă ca regele să încalce Constituţia ( chiar şi regele e om, deci supus greşelii), să poată exista Instituţia abdicării, aşa cum la Preşedinte există Instituţia Suspendării, ulterior a demiterii. Sigur amănuntele pot fi discutate de constituţionalişti, Parlament, etc.

Regele nu va fi în conflict deschis cu Primul Ministru din simplul motiv că monarhul nu este membru de partid şi nu participă în campania electorală.

Întreţinerea unei curţi regale nu este mai costisitoare decât întreţinerea casei prezidenţiale a lui Iohannis.

Candidatul pentru funcţia de prim ministru să fie ales de către partidul, sau alianţa politică ce deţine majoritatea configurată în Parlament, regele având numai rolul formal de al desemna drept candidat, fără a se putea opune. Singurul for care poate aproba, sau demite un guvern, rămâne Parlamentul. Monarhul ia act de decizia Parlamentului, fie pentru a semna decretul de investitură a guvernului, fie ia act de demiterea guvernului prin Moţiune de Cenzură.

Regele nu va avea voie să colaboreze cu partidele politice decât în cadrul instituţional.

       Campaniile electorale pentru alegerea Preşedintelui nu vor mai exista, în acest fel guvernul nu va mai trebui să ia anumite hotărâri cu iz electoral, în an electoral prezidenţial.Deasemeni de loc de neglijat, sunt şi banii economisiţi prin anularea scrutinurilor prezidenţiale.

        Nici monarhia constituţională nu va fi forma de organizare ideală, dar cred că se va dovedi mai eficientă decât forma actuală de conducere , care de departe este un dezastru.

Probabil că se vor polariza şi în jurul curţii regale găşti de pupincurişti, fripturişti şi profitori. Prin monarhie Ţara nu va scăpa de eventualii Dinu Păturică, dar este foarte probabil ca, poliţia, procuratura şi justiţia să devină independente, în acest fel corupţia ar putea fi controlată, chiar dacă nu va putea fi eradicată.

Cine ar putea fi viitorul rege, nu ştiu, nici dacă va fi femeie sau bărbat. Istoria a demonstrat de-a lungul timpului că femeile pot fi adevăraţi „Bărbaţi de Stat”, iar „Bărbaţii de Stat” din rândul masculilor să fie nişte inşii fără ouă şi sânge în instalaţie. Exemplul elocvent, Premierul Poloniei o femeie mare Bărbat de Stat. Consider că şi Regina Marii Britanii este o femeie care va intra pe uşa din faţă în istorie. Acest articol va produce animozităţi, atât din partea republicanilor, dar şi din partea monarhiştilor. Îi rog pe toţi să ia act de faptul că este un simplu articol care analizează după puterile mele nişte situaţii de fapt