Amintiri despre mine şi revoluţia din 1989

     

Decembrie 1989, în majoritatea apartamentelor este frig. Prin ferestrele de la bucătărie, de la dormitoare, fiecare pe unde a putut a scos coşul sobei încălzite cu lemne, ori cu motorină. Căzile din baie, sunt totdeauna pline cu apă necesară la WC, igiena trupului, ori spălatul rufelor. Seara se văd apartamentele iluminate fie cu lumânări, lămpi pe baza de gaz lampant, ori alte surse de iluminare artizanale. În oraş, oamenii aleargă înfriguraţi de la un magazin alimentar la altul, în speranţa că vor cumpăra, un pachet cu „fraţii Petreuş”, adică doi pui de găină, scheletici şi rahitici puşi în aceeaşi pungă, ori 1 kg de adidaşi, adică partea imediat superioară unghiei porcului.

Deşi se terminase de plătit datoria externă, încă din marie 1989, Ceauşescu nu îmblânzise condiţiile de trai ale populaţie, frigul era rege în apartamentele oamenilor, alimentele lipseau în continuare din magazine, curentul electric era  cu program, televiziunea română, singura de altfel, funcţiona 2 ore pe zi. Apa era la robinet 2, 3 ore pe zi, apa caldă o dată, sau de două ori pe săptămână, încă era o perioda de austeritate. Singurul lucru bun era faptul că toţi aceia care erau apţi pentru muncă aveau un serviciu. Salariile erau bunicele, nu suferiseră tăieri. Neajunsurile oamenilor erau mult mai multe decât cele enumerate de mine.

       În noiembrie 1989 Nicolae Ceauşescu a fost reales Secretar General al PCR, la Congresul al XIV-lea. În Europa bătea un vânt de schimbare, Ceauşescu se încăpăţâna, să nu schimbe nimic, poporul suferea de foame şi frig, agenturile străine speculau din plin această situaţie grea a poporului.

Faptul că Nicolae Ceauşescu a decis achitarea datoriilor externe, a umilit instituţiile bancare, FMI şi BM, acestea erau obişnuite ca acolo unde statul este dator, ele, instituţiile financiare străine, să facă politica statului respectiv, ori România prin politica dusă şi cu mari eforturi, reuşise, să nu mai fie dependentă de băncile străine. Mai mult, se discuta ca împreună cu state din Asia, să înfiinţeze o bancă, care urma să finanţeze proiectele statelor sărace şi în curs de dezvoltare la o dobândă foarte mică, comparativ cu dobânzile FMI, BM, etc.

Punerea în practică a acestei idei, ar fi lăsat FMI-ul cu buzele umflate, iar marile agenturi care erau finanţate de acest colos „cămătar internaţional”, aveau de pierdut.

Încă din vara lui '89 s-a pus problema debarcării lui Ceauşescu şi schimbarea conducerii PCR, dar hotărârile exacte şi planul debarcării lui Ceauşescu, au fost luate cu aprobarea celor doi titani ai lumii, Georges Bush senior şi Gorbaciov la Malta în 2, 3 decembrie 1989.

       Evenimentele declanşate la Timişoara în 16 decembrie '89, în urma mutării forţate a pastorului, aveau să fie amplificate de către agenţii străini infiltraţi printre manifestanţi. Totul a degenerat, scopul agenţilor străini a fost atins, s-a produs dezordine, s-au spart magazinele, restaurantele. Autorităţile au răspuns provocărilor, iar armata era pregătită să intervină, lucru care de altfel s-a şi întâmplat.

Ceauşescu întors de urgenţă din vizita din Iran, ţine un discurs la televizor, în care se vedea că se simte încolţit, în acest discurs punctează cu subiect şi predicat faptul că aşa zisa revoluţie era o mare manipulare a maselor, nemulţumite de traiul din România, de către agenţi străini care nu urmăreau altceva decât îndepărtarea lui Ceauşescu pentru că acesta devenise o nucă mult prea tare pentru ei pentru interesele Ocultei străine.

      În 21 decembrie '89 cineva din staf îl sfătuieşte să convoace o mare manifestaţie a muncitorilor din Bucureşti în care oamenii muncii să îşi arate adeziunea lor la idealurile PCR şi recunoştiinţa faţă de Nicolae Ceauşescu, intenţionat a fost greşit sfătuit. Într-adevăr oamenii muncii sunt strânşi în faţa CC al PCR, Ceauşescu împreună soţia, Elena, cu alţi câţiva membrii ai CPex au apărut în balcon de unde a început să vorbească maselor. Încă de la primele cuvinte agenţii străini au produs tulburări, activiştii de partid au început să strige sloganuri de susţinere a lui Ceauşescu; reprezentanţii Ocultei împreună cu masele de nemulţumiţi s-au impus, însoţitorii lui Ceauşescu părăsesc balconul, Ceauşescu rămâne singur, debusolat şi deznădăjduit. Înţelege că lucrurile au scăpat de sub control. În huiduielile mulţimii iese din balcon şi intră în istorie.

Va urma

Mulţumesc pentru poză : revista 22.ro

Primiţi cu DNA-ul? Şova şi Oltean strigă,nuuuuu!

     

Senatul României, se votează cererea DNA de încuviinţarea arestării senatorului Dan Şova. Aleşii neamului din camera Superioară a Parlamentului se află pentru a treia oară în faţa acestui vot. De două ori Şova a fost salvat de la arestare, acum urmează al treilea vot. Senatorii, cu pamperşi noi, bine înfricoşaţi de procurorii DNA, votează cu o largă majoritate încuviinţarea arestării lui Şova.

Prima cerere trimisă de DNA pentru arestarea lui Şova a fost în luna martie 2015, de atunci şi până acum ancheta a bătut pasul pe loc? Dar din 2007 şi până acum, Şova nu putea face multe matrapazlâcuri? De ce trebuie arestat un posibil infractor, acolo unde infracţiunea e rece, în sensul că peste ea a trecut mult timp? Un învinuit poate fi arestat când e prins cu raţa-n gură, pentru a putea da detalii, nu după 7 ani. Mă tem că probele sunt subţiri, iar Şova, om "tămâiat", se va spovedi în postul Crăciunului; de altfel am auzit că, mai nou, pe lângă Biblii, anchetatorii au şi Patrafire şi sunt gata să primească spovedania presupuşilor învinuiţi.

     Copreşedintele PNL Alina Gorghiu, strigă pe toate posturile de media că parlamentarii PNL vor încuviinţa toate cererile de arestare venite din partea DNA. O întrebare cât se poate de normală : „care este motivul de nu se scoate din lege, necesitatea votării în plen a încuviinţarii arestării unui parlamentar? De ce naiba se mai pierde timpul cu votarea cererii în Comisia Juridică, apoi în plen, după care, procurorii care aşteaptă la uşă îi pun cătuşele? Există mandat de arestare din partea judecătorului de „Drepturi şi Libertăţi”, gata, nu mai se poate face nimic, umflă-l.

Dacă se votează o cerere de arestare a unui parlamentar, parlamentarii sunt acuzaţi că sunt fricoşi şi fac jocul DNA. Dacă nu se votează cererea de arestare, parlamentarii sunt acuzaţi că se opun justiţiei. Procuratura ştie să facă un dosar penal pentru o infracţiune economică, numai cu învinuitul în arest? Dacă este în libertate, nu se pot aduna probe? Trăim în era IT-ului, acum e simplu de supravegheat un posibil infractor. Se procedează ca în vremurile de mult apuse, arestarea ar putea surveni numai atunci când cel anchetat s-ar sustrage anchetei, sau îngreunează bunul mers al anchetei în mod intenţionat, sau şi mai rău, distruge probe, aici dacă poate, e treaba inculpatului, sau influienţează martorii.

Crinuţa Dumitran, o altă pensionară a „beciului domnesc”, este gravidă în 8 luni, personal nu am nici un fel de comapasiune faţă de ea, dar copilul din burtă nu are vină. Trebuia plasată în arest la domiciliu, indiferent ce a făcut mama, copilul nu trebuie să sufere. După ce naşte o poate aresta, condamna etc.

Mai există un tip care are bagajele făcute şi aşteaptă aprobarea parlamentului pentru a onora invitaţia făcută de DNA şi a petrece sărbătorile de iarnă alături de ceilalţi convivi în celebrul de acum „beci domnesc”.

     Ion Oltean, despre el e vorba, a stat mult timp cu broscoiul în gât, un timp urca, apoi cobora, acum se pare că a înghiţit broscanu. Probabil că pentru asta s-a rugat şi preotul din Chitila. Altfel spus, cu broscoi sau fără, domnul Oltean a stricat preţul şpăgilor de la ANRP; dacă la Cocoş, Bica şi ceilalţi se vorbea de milioane de euro, aici este vorba de un mărunţiş de 600.000 de euro. Ruşine domn Oltean, pentru mărunţişul ăsta te-ai murdărit? Păi Udrea, Bica şi Dumitran nu se dădeau nici jos din pat pentru ei. Pentru asta meriţi să onorezi invitaţia DNA. Ai scăzut standardul corupţiei din România.

    Parlamentul trebuie să se reducă la 3oo de membrii, oricum până în vara următoare, cu bunăvoinţa Procuraturii, se va atinge această cifră, ceilalţi 200 şi ceva îşi vor fi schimbat domiciliul şi serviciul.

Între noi fie vorba, parlamentarii votează din frică, DNA-ul este adevăratul conducător în justiţie şi atunci este rău să te pui cu el.

Mulţumesc penru poză : jurnalul.ro

Iohannis vrea guvernul său, partidul său şi presa sa.

    

Iohannis în fiecare zi ne uimeşte, nedumereşte, prin hotărârile pe care le ia. Preşedintele a interzis accesul jurnaliştilor acreditaţi la Palatul Cotroceni în sala în care el îşi ţinea discursul, probabil nu a vrut să se vadă că foloseşte promterul pentru citirea mesajului.El ne-a obişnuit să-l vedem citind şi cea mai mică comunicare. Nu mai este un secret pentru nimeni, că este unul dintre cei mai slabi comunicatori dintre Preşedinţii de până acum. Sigur, este un defect, dar nu este cel mai mare. Alte lucruri mă deranjează la acest vremelnic ocupant al fotoliului de la Cotroceni. Spre exemplu : astăzi a cerut presei să se reformeze. Voi relua ideea.

    În urma nenorocirii de la „Colectiv”,Preş Iohannis a speculat  emoţional situaţia astfel încât rezultatul a fost debarcarea lui Ponta de la şefia guvernului, căci Ponta avea toate şansele să rămână în picioare şi să câştige lejer alegerile din 2016 şi a îşi instala un guvern al său. Manifestanţii au strigat în Piaţa Universităţii, că nu mai vor partidele politice părtaşe la guvernare în ultimii 25 de ani şi jos corupţia, deasemenea că vor politicieni noi.

Aşa cum spuneam, Iohannis a speculat destul de bine acest extrem de dureros moment şi a nominalizat un Prim Ministru, desemnat cu mult timp în urmă de către Bruxelles.

Partidele politice parlamentare, puse la colţ de stradă au acceptat fără crâcnire nominalizarea făcută de Preşedinte, iar Parlamentul a votat într-un număr covârşitor guvernul de aşa zişi tehnocraţi. Spun, aşa zişi tehnocraţi, pentru că membrii guvernului, deşi nu vor face politica vreunui partid din România, în mod sigur vor face politica dictată de Bruxelles şi FMI.

    În ce priveşte metehnele vechilor politicieni ele sunt cunoscute şi condamnate de către noi toţi, ce uită Iohannis atunci când atacă partidele politice, este faptul că şi el provine din acelaşi sistem, nu este cu nimic mai presus decât politicienii şi politica dâmboviţeană. A fost primar al Sibiului timp de 14 ani, Preşedintele Forumului Democratic al germanilor din România, într-un cuvânt a făcut politică, mulţi spun că ar avea şi multe pete, nu am probe, aşa că nu comentez. Vreau în schimb să aduc în discuţie încă un fapt demn de a fi luat în seamă prin ceea ce înseamnă el ca dezinteres indolenţa şi insolenţa. În cei 14 ani cât a fost la cârma oraşului Sibiu nu a participat niciodată, în afara anului 2013, la manifestaţiile prilejuite de serbarea Zilei Naţionale a României. Ruşine domnule Iohannis, acum pozezi într-un sfânt, ascultând imnul României cu mâna la piept, când ai fost sincer, atunci când ai ignorat Ziua Naţională ca Primar al Sibiului, ori acum când asculţi imnul cu mâna pe inimă? Eu cred că este o mare ipocrizie în tot ce faci, Ziua Naţională a României şi imnul României sunt corvezi greu de îndurat, numai că ele fac parte din fişa postului.

    Acum să concluzionez pe tema partidelor şi dorinţa lui Iohannis. Toată populaţia vrea o primenire a clasei politice, te bazezi pe asta , doar că tu îţi doreşti un partid al tău, o forţă numai a ta pentru a putea să aplici directivele primite de la şefii din Ocultă. Acum avem un guvern moşit peste graniţă, cu un program de guvernare impus de FMI şi de ceilalţi decidenţi străini. Mulţi vorbesc că, în spatele manifestanţilor din noiembrie, ar fi oamenii şi ONG-urile lui Georges Soros şi cozilor lui de topor. Aşa este. Cine este însă acest magnat de origine maghiară şi cetăţenie americană? Asta trebuie să vedem, cine este în spatele lui? Cineva îl manevrează? El singur, ca persoană fizică, nu are prea multă putere, în spatele lui trebuie să fie o organizaţie secretă, dacă nu mai multe. Nu am prea multe dovezi, dar am convingerea că masoneria şi-a dat mâna cu celelalte organizaţii secrete pentru a înrobii România.

    Reiau tema cu reformarea presei. Nu ai vrut să spui direct că vrei ca întreaga presă să fie la picioarele tale, în schimb laşi să se vadă acest lucru. Nici mie nu îmi place presa din România, o consider aservită şi prostituată, dar nici nu o vreau pe toată la piciorele unui singur individ ca pe vremea comuniştilor. Aşa cum este acum, tot este mai bine, decât cu o presă care să servească unui dictator.
Mulţumesc pentru poză: ziarultricolorul.ro

Ziua Naţională a României fără Iohannis

   Ziua Naţională a României. Ziua întregirii neamului, Ziua Marii Unirii, Ziua României Mari.

Încă de la la sfârşitul sec al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea domnitorul Mihai Viteazul a realizat Marea Unire a celor 3 provincii româneşti. Interesele marilor vecini au fost altele, iar Mihai -Vodă a fost omorât, iar unirea s-a destrămat.

În 1914 când s-a pornit Primul Război Mondial, în Transilvania mişcarea pentru unire era în creştere.

Din punct de vedere militar, România, venea după o victorie fără glorie din Al doilea Război Balcanic, asta a făcut să se treacă cu uşurinţă peste lipsurile manifestate în domeniul conducerii militare, organizării şi instruirii militare a trupelor.

România era prinsă în jocurile de putere ale Europei. Pe de o parte, era un obiect al rivalităţii imperiilor străine care aveau pregătite planuri anexioniste pentru diferite părţi ale teritoriului său, pe de altă parte, România căuta să îşi creeze condiţii propice pentru realizarea idealului naţional de adunare într-un singur stat a tuturor proviinciilor istorice româneşti.

      Deşi avea un trata secret de alianţă cu Germania, Carol I care dorea întrarea României în război alături de Puterile Centrale, la presiunea politică a partidelor declară România stat neutru.

Abia doi ani mai târziu, la presiunea Antantei România intră în război alături de ţările din grupul Antanta. Perioada de doi ani de neutralitate România nu o foloseşte pentru a  instrui şi înzestra armata , drept pentru care, după unele victorii împotriva trupelor austro-ungare din Transilvania, România pierde în faţa germanilor mult din teritoriul ţării. Nu mai insist, spun doar atât, I.I. C. Brătianu care era şeful guvernului şi regele Ferdinand nu au privit cu seriozitate înzestrarea armatei, pentru ca România să intre în război. Victoria trupelor franceze asupra Germaniei va duce la victoria Atlantei, iar intrarea României în ultimele două zile ale războiului ne va transforma într-un stat cobeligerant.

De aici vor decurge toate evenimentele pozitive care în final la 1 Decembrie 1918 la Alba -Iulia Ardealul va decide  Unirea cu Ţara.

     Pentru a arăta lumii întregi, că suntem o naţiune suverană, liberă şi independentă, nu trebuie să precupeţim nici un efort, nicio austeritate nu trebuie să oprească naţiunea română de aş arăta ataşamentul şi dragostea faţă de Ţara Noastră, România.

Armata trebuie să fie şi în acest an, mândria noastră, iar noi trebuie să fim alături de ea.

Indiferent că ninge, plouă, bate vântul, românii trebuie să fie acolo unde este steagul Ţării, Tricolorul Naţional.

     În urmă cu o lună de zile în Bucureşti a avut loc un accident soldat cu pierderea multor vieţi de tineri, dureros fapt, zdruncinător pentru noi toţi şi pentru familiile lor, dar asta nu înseamnă că România s-a oprit din mers. Am plâns, ne ştergem lacrimile şi mergem mai departe, trebuie să arătăm că suntem, încă, o mare Naţiune. O naţiune de care s-a vorbit şi se va mai vorbi şi în viitor, aşa cum s-a vorbit de acest pământ şi pe vremea lui  Ştefan cel Mare, A.I.Cuza. Ţepeş şi alţii.

Motivul pueril invocat de către ocupantul vremelnic al scaunului de la Cotroceni, că preferă să treacă în mod decent peste ziua Naţională a României, din cauza  accidentul de la "Colectiv", în sensul că nu va organiza o recepţie la Palatul Cotroceni, dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, că un şef de stat al României de altă naţionalitate, decât cea română, nu poate fi altceva decât un accident nefericit pentru noi. Modul zgomotos în care a inaugurat „guvernul meu”, îl descalifica să mai facă acea declaraţie de interzicerea unei recepţii de 1 decembrie.

     România trebuie condusă de românii adevăraţi, nu de etnici care nu pot fi fideli decât poporului din care provin.

Recepţia de 1 Decembrie trebuie să aibă loc, iar ambasadorii acreditaţi la Bucureşti trebuie să simtă inima română care vibrează odată cu Ţara.

Trăiască Marea Unire! Trăiască România! Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe toţi acei ce o iubesc!
Mulţumesc pentru poză :românia-actualităţi.ro

O zi de iarnă la ţară II

     

  După ce am mâncat, am hrănit  animalele de prânz, apoi am plecat la săniuş. Înotam prin nămeţii drumului, nimeni nu făcuse pârtie, zăpada trecea cu mult peste bocancii noştri. Era o potecă îngustă pentru picior ori noi aveam şi saniuţele, din această cauză, lupta noastră cu omătul era şi mai mare. Am ajuns la locul de săniuş, aici era o pantă de unde ne puteam da drumul cu săniile la vale, doar că, nimeni nu tasase zăpada ori prin asemenea nămeţi sania nu putea aluneca. Deziluzia noastră, a celor peste 20 de copii care ne strânsesem la poalele dealului, era mare. Căutam soluţii, fiecare propunea ceva fantezist, imediat ne înflăcăram, apoi după încercarea nereuşită , ne desumflam dezamăgiţi. Ultima încercare a fost, la propunerea unuia cu mult mai mare decât noi, aproape flăcău. Acesta ne-a sugerat să urcăm toţi dealul fără sănii, apoi să coborâm şi iar să urcăm şi să coborâm până ce se va tasa zăpada. Cu bucurie şi speranţă în suflet, înarmaţi cu entuziasmul specific vârstei, am început să urcăm dealul, puneam un picior, aluneca celălalt, apoi cu chiu cu vai urcam un metru, doi, iar alunecam, însă voinţa noastră era prea mare, după multe încercări am reuşit, să urcăm. De coborât a fost uşor, am venit mai mult rostogolindu-ne, o dată ajunşi jos, am aruncat priviri pline de speranţă spre viitoarea pârtie, în afara unor şanţuri adânci nu era nimic. Trebuia reluată operaţia, numai că noi obosisem, iar entuziasmul dispăruse. Am privit cu coada ochiului spre cel cu ideea, el nu urcase, hainele lui nu erau pline de zăpadă ca ale noastre, atunci am înţeles, îşi râsese de candoarea noastră. Într-un târziu am plecat. Eram trişti, îngheţaţi şi cu picioarele ude.

     Supăraţi din cauza eşecului de la săniuş, încă îngheţaţi, am început să ne facem temele pentru a doua zi la şcoală. Era greu ca patru copii să-şi facă temele în aceeaşi cameră. Unul citea lecţia cu voce tare, altul scria, ăl de scria nu se putea concentra din cauza celui care citea cu voce tare. Cel mai bine era de fratele cel mare, el nu învăţa niciodată acasă, lecţia o reţinea din clasă, iar de scris îi scria unul dintre fraţii mai mici, altfel, când rămâneam cu el acasă, ne punea să facem treburile cele mai grele.

La şcoală, doi învăţam de dimineaţă, doi după amiaza. Cei care eram acasă îl ajutam pe tata la treburile gospodăriei. Mama, în general protesta, ar fi vrut să nu participăm la corvezi motivând că suntem nişte copii. Tata îi răspundea apostrofând-o :”puţină minte ai femeie, copiii trebuie să se obişnuiască de mici cu munca ca mai târziu să nu le vină greu. Ai văzut copiii lui Gheorghe a lu' Turcu? Nu au fost puşi la treabă, acum sunt oameni la casele lor şi tot bietul Gheorghe le face treburile în gospodărie. Lasă-i să înţeleagă că doar muncind, îşi pot produce cele necesare vieţii”. „Ai dreptate omule, răspundea mama oftând, doar că îmi este tare milă de ei”.

În general aşa ne petreceam timpul în zilele de iarnă. Mama împletea ciorapi din lână pentru noi toţi, sau ţesea uimitoarele „aşternuturi”înflorate şi migăloase, era renumită ţesătoare, multe femei veneau la mama să înveţe arta ţesutului.

     Tot mama era aceea care încerca să ne ţină mintea trează, ne obişnuise să ascultăm „teatru la microfon”şi alte emisiuni culturale la minunatul nostru difuzor. Nu voi face nici un comentariu pe marginea tezei: "era mai bine atunci, sau este mai bine acum". Cred că fiecare generaţie care contribuie la bunul mers al societăţii,  poate avea părţi bune şi rele, depinde unde ne poziţionăm.

Mulţumesc pentru poză : amintirifrumoase.ro

O zi de iarnă la ţară I

 

    

  Dimineaţa ne trezim somnoroşi şi zgribuliţi de frig. Mama, pe cap cu o basma neagră legată sub bărbie, cu veşnicul şorţ alb, cu o floare maro într-un colţ, încins peste rochia din diftină gri, simplă , încălţată cu nişte bocanci rupţi, aprinde focul  cu surcelele puse de seara după sobă la uscat. Tata ieşise din casă să dea mâncare la vite. Afară ninge, priveam pe fereastră, ningea abundent, fulgi mari de nea, uşori şi  jucăuşi se aleargau unii pe alţii, apoi timid, uşor , parcă având teamă de a nu se distruge o dată ajunşi pe pământ, se aşeazau peste plapuma de nea. Mă uit prin curte, caut coteţul câinelui, nu se vede. Acolo unde ştiu că este locuinţa lui se vede o movilă mai mare de zăpadă . Bietul câine era prins ca într-o cursă. Undeva, aproape de grajd, tata, cu cojocul în spate, pe cap cu căciula din blană de oaie, cu pantalonii pană şi ciorapii din lână având manşetele răsfrânte peste bocanc, cu o lopată uriaşa în mâini (cunoscută ca „inima lui Stalin) se lupta cu zăpada; în urma lui rămânea o cărare îngustă mărginită de două maluri înalte de omăt.

    În casă, mama ne pregăteşte micul dejun, fiindcă eram în postul Crăciunului, a făcut puricei. Într-o tigaie din fontă, cu pereţii înalţi, prevăzută cu trei picioruşe, a pus puţin untdelemn, tigaia, a cărei coadă se rupsese cum mult timp în urmă, şi căreia tata îi improvizase altă coadă din sârmă groasă de aramă, a fost pusă pe plită, apoi când uleiul a început să sfârâie, mama a mărunţit o bucată de mămăligă rămasă de seara . A perpelit-o prin puţinul ulei încins din tigaie până ce a prins o culoare gălbuie. Tigaia, fierbinte, a pus-o în mijlocul mesei rotunde și joase, iar noi toţi, venise şi tata de afară, aşezaţi pe scăunele, am luat cu asalt mâncarea . Întingeam în tigaie cu mămăligă rece, pe care întâi o frământam în mâini până când o făceam ca pe un mic cârnăcior. Într-o clipă tigaia strălucea de curăţenie, semn că ne plăcuse, totuși şi foamea îşi puse amprenta.

După masă am început, să ne îmbrăcăm, cei mici ne îmbrăcam cu hainele rămase de la cei mai mari. Echipaţi şi gata de muncă am plecat la treabă. Trebuia să scoatem din grajduri ogrinjii (cotoarele de coceni) nemâncaţi rămaşi de la vite . După aceea, cu braţele pline de fân, înotând prin zăpadă, am umplut ieslele de la cai, vaci şi oi. Cel mai mare dintre noi a luat o lopată şi a început, voiniceşte, să-l ajute pe tata l-a făcut pârtie. Bucurie mare pe bietul căţeluş când s-a văzut eliberat din captivitate. Fratele meu a insistat în curăţarea zăpezii din jurul coteţului, reuşind să elibereze o suprafață destul de mare. Câinele sărea, se gudura pe lângă el, îi lingea mâna , mulţumind stăpânului pentru ajutorul dat.

     Adăparea animalelor era tot în sarcina noastră, oile aveau găleţile lor, caii şi vacile aveau găleţile lor. În timpul în care făceam aceste treburi, ne trânteam prin zăpadă unul pe altul, ne băteam cu bulgări. Eram rumeni în obraji, veseli şi lipsiţi de griji. Bucuria era cu atât mai mare, cu cât se nimerise să fie într-o zi de duminică şi nu eram nevoiţi să mergem la şcoală. Cum am terminat treburile, am scos cele două săniuţe din şură și cu glașpapir am început să le lustruim tălpicile pentru a aluneca mai ușor pe zăpadă.
Chemarea mamei ne-a adunat iar pe toţi în jurul mesei. Mămăliga mare, aurie ca razele soarelui în apus, aburindă şi vârtoasă, trona ca o uriaşă ciupercă în centrul mesei.

Tata a desprins ața de la toarta panerului, apoi cu ea a tăiat mămăliga care, vârtoasă fiind, se desprindea în felii. Mama a împărţit porţii tuturor, apoi a pus o strachină mare în mijlocul mesei plină cu ciorbă de cartofi acrită cu zeamă de varză cu o puternică aromă de leuştean, pentru tata, a avut grijă să pună alături boiaua iute şi un ardei roşu, uscat, foc de ardeiat. Șase linguri din lemn mari și adânci, transportau ciorba din strachină în gurile flămânde unde ajungeau cu sorbituri zgomotoase, buzele ţuguiate încercau să tempereze fierbinţeala ciorbei. Felul doi, era o iahnie de fasole lângă ea, pentru o bună digestie, era o strachină cu murături formate din: gogonele, morcovi, ardei căpresc, varză, ţelină şi ceva conopidă. Iahnia a fost un adevărat regal gastronomic.

Va urma.

Mulţumesc pentru poză : albumdefamilie.ro

Divorţul

     Sala de judecată a unui tribunal, oamenii aşezaţi pe bănci vorbesc între ei. Într-un colţ al sălii, un bărbat în jur de 30 de ani, tuns zero, înalt ,cu bicepşii ieşiţi  prin tricolul mulat pe bustul uriaş, se chinuia să sărute o femeie. Privesc atent la femeia care se zbătea în braţele bărbatului, părul bogat, lung, castaniu, îmbrăca o faţă albă cu ochii mari, sprâncene frumos arcuite, nas cârn, buze senzuale. Decolteul generos, lăsa să se vadă sânii naturali care împingeau în bluza subţire şi transparentă, sutienul îi împiedica să se reverse în toată splendoarea lor. . Deodată se face linişte, intră judecătorul, de fapt judecătoarea. Grefiera strigă primul dosar : -Însuratu Ion, Însuratu Ioana.

Dosarul nr 13, acţiune divorţ, reclamant Însuratu Ioana, pârât Însuratu Ion.

Cei doi, auzindu-şi numele, se apropie de bară. Judecătoarea se uită la ei cu o privire neutră, apoi o întreabă pe fată.

-De ce vrei să divorţezi?

-Nu vrea d-na judecătoare, mi-a spus mie că nu vrea, a zis că face acţiunea aşa, să vadă şi ea cum e pe aici.

-Tu să taci, îl apostrofează judecătoarea, răspunde fată, de ce vrei să divorţezi?

-Nu mă mai iubeşte, zise fata privind în pământ

-Cum adică, nu te mai iubeşte?

-Păi aşa ,nu mă mai iubeşte, că mi-a zis şi vară-mea, ştiţi aia lu' Floriu: ”fă, ăsta nu te mai iubeşte”.

L-am întrebat pe el :” ia zi mă, mă iubeşti, sau nu?” Iar el de colo zice : ”Ioano, pune mâna, fă mâncare şi lasă dracu' prostiile, sunt obosit femeie, vin de la muncă!”. Asta mă interesa pe mine, că lui îi e foame şi e obosit? Aha, mi-am zis, ăsta chiar nu mă mai iubeşte, mi-a  spus şi ţaţa Veta, aia care stă peste drum de Pestriţu, „fă, ăsta-l tău, nu te mai iubeşte”, „ de unde ştii bre?” o chestionai eu mai subtil, „ l-am văzut când a cumpărat un sutien roz”, „ păi l-a cumpărat pentru mine”. „tocmai asta este, când bărbatu' îţi cumpără sutien roz, să ştii, că nu te mai iubeşte”, a concluzionat Veta.

• Altceva, ce motiv mai ai? Îţi aduce bani, te bate, te neglijează? Încearcă judecătoarea să afle mai multe.
• Asta cu neglijarea, aici e ceva, să vă povestesc : eram într-o seară îmbrăcată într-o cămăşuţă foarte transparentă, foarte decoltată și foarte scurtă, iar camera era foarte luminată, cum geamurile erau spre drum şi jaluzelele ridicate, se vedea tot în casă. Îl văd pe pârât, adică soţul, intrând val-vârtej în cameră, apoi îmi zice :”stinge fă lumina şi  nu mai sta în neglijeul ăsta, că se holbează toţi bărbaţii din sat la tine” . Atunci am aflat că mă neglijează, aşa că vă rog să mă desfaceţi de Însuratul Ion şi să îmi reiau numele de fată.
• Cum te numeai înainte de căsătorie? întreabă judecătoarea
• Divorţata Ioana, doamna judecătoare.