În sfârşit Curtea
Constituţională a României ne spune negru pe alb că: plicul dat
unui medic pentru serviciile medicale prestate, indiferent cum s-ar
numi aceasta, este interzis şi pedepsit de lege. Bravo! Încă odată
bravo! De când mă ştiu, şpaga, mita, bacşişul, cadoul, donaţia
etc., date unui medic sunt interzise. Şi bine face legea că
intervine şi pune lucrurile la punct. Numai că, uită elementarul,
venitul doctorului, banii necesari întreţinerii lui şi familiei
sale. Banii necesari pentru abonamente la reviste de specialitate şi
cumpărarea de cărţii noi ce apar pe piaţa medicală, toate astea
sunt al dracului de scumpe. De unde bani? Medicul are 3 variante :
pleacă în străinătate pe bani mulţi, rămâne în Ţară şi
primeşte plicul, riscând puşcăria, sau, se plafonează pe
salariul de mizerie devenind un medic mediocru, riscând viaţa
oamenilor. A discuta despre lipsa unui salariu decent, despre un
medic primar de renume şi lipsa unui plic din partea pacientului,
este ipocrizie.
Trebuie să fim realişti
şi să înţelegem, medicii care nu au vrut să rişte puşcăria şi
pe care nu i-a interesat prea mult soarta bolnavilor români au
plecat, cei care au rămas şi au acceptat plicul, au riscat
puşcăria.
Un judecător are un
salariu dublu faţă de un medic, de ce ? Responsabilităţile sunt
mai mari la medic, dacă pierde un pacient, nu prea are pe cine să
arunce vina. Un judecător dacă condamnă un om nevinovat, poate
arunca vina pe apărare care nu a scos în evidenţă probele de
neinculpare ale omului, ori pe procuror care a forţat anumite
dovezi.
Iau în discuţie
salariul Preşedintelui României, a ajuns acum undeva sus, sus de
tot, nesimţit de sus în raport cu restul populaţiei.
Preşedintele, încet,
încet, este tratat ca un monarh, atunci de ce să nu facem monarhie,
scutim şi banii de campanie electorală pentru prezidenţiale. Dar
asta este altă temă de discuţie.
Să revin la medici, cred
că este absurd să condamni un medic pentru că a primit nişte
bani, pe care nu ia cerut, dar de care are absolută nevoie. Toţi
cei care au dat verdictul că :”este interzis să dai un plic cu
bani medicului”, au dat la rândul lor plic, când au fost în
situaţii limită. De ce naiba nu putem fi cinstiţi cu noi înşine?
Hai să le facem salarii decente medicilor, la fel ca şi
judecătorilor şi apoi să interzicem şpaga dată medicilor. Deşi
va fi greu de rezolvat această cutumă, pacientul va fi cel care va
forţa mâna medicului, va avea mai multă încredere că se va face
bine dacă, ştie că medicul a primit atenţia sa, altfel, dacă nu
va primi, nu se va gândi că medicul este cinstit, ci se va gândi
că el este în fază terminală. Până aici s-a ajuns cu şpaga la
medic.Nu vreau să generalizez, am întâlnit medici care pur şi
simplu au respins plicul, nu pentru că ar fi fost prea bogaţi, ci
dintr-un spirit umanitar, preferă să alerge de dimineaţa până
seara profesând în cabinete particulare după orele de program
pentru a mai câştiga un ban în plus. Am să exemplific : colonel
dr. medic primar, chirurgie cardio-vasculară, Droc Ionel, cardiolog, medic primar Voicu Olga,
secţia de cardiologie a Spitalului de Urgenţă Târgovişte, dr.
medic primar geriatrie-gerontologie Popescu Ioana Spitalul de Urgenţă
Târgovişte şi alţii pe care nu îi cunosc.
Cadrele sanitare sunt din
punct de vedere salarial, umilite. O infirmieră care face munci
grele, munci ce solicită fierea şi ficatul, au un salariu de 800 de
lei net, mizer. Un om care duce plosca, cară muribunzi, spală
:toaletele, băile, pacienţii, împarte hrana, are un salariu de 800
de lei, iar un Preşedinte care se plimbă şi pe banii amărâtei cu
800 de lei ,are un salariu de aproape 20 de ori mai mare. Unde dracu
e cinstea, când funcţionarii te fură şi te umilesc pe banii tăi?
Domnilor procurorii,
mergeţi şi arestaţi medicii, la fiecare 10 medici lăsaţi 2 în
libertate, aleatoriu, arestaţii pe toţi, apoi arestaţi-ne şi pe
noi cei care am fost pacienţi, vă promit că nu îmi cer apărător,
ba chiar vreau să fiu condamnat, pentru a beneficia gratis de
serviciile medicale.
Mă gândesc, că unii,
acolo în capul statului, sunt rupţi de realitate şi acţionează
precum extratereştii ce nu cunosc viaţa de pe Terra.
Nu ar fi mai bine ca
judecătorii CCR, guvernanţii, parlamentarii şi Preşedinţia să
coboare cu picioarele pe pământ şi să simtă realitatea? Lăsaţi
ipocrizia deoparte, fiţi cinstiţi şi oneşti cu voi înşivă,
recunoaşte-ţi adevăratele probleme ale statului, nu mai aşa le
veţi rezolva, altfel punem batista pe ţambal, ori dăm gunoiul după
uşă.
Vreţi un stat puternic?
Creaţi un sistem de învăţământ şi unul de sănătate puternic.
Vreţi să fiţi demagogi? Mergeţi pe drumul pe care aţi plecat.
Dacă aş fi ministrul
sănătăţii, aş recunoaşte deschis că medicii iau şpagă, şi
aş susţine că acest lucru se va întâmpla până ce salariile vor
fi mărite atât cât este nevoie.
Domnilor doctori, mergeţi
în grup organizat şi predaţi-vă procurorilor sub deviza :”şi
eu am luat plicul”. Atunci, ori vă arestează pe ţoţi, ori vă
rezolvă problema.
Dacă aş fi ministrul sănătăţii, aş recunoaşte deschis că medicii iau şpagă, şi aş susţine că acest lucru se va întâmpla până ce salariile vor fi mărite atât cât este nevoie.
RăspundețiȘtergereDomnilor doctori, mergeţi în grup organizat şi predaţi-vă procurorilor sub deviza :”şi eu am luat plicul”. Atunci, ori vă arestează pe ţoţi, ori vă rezolvă problem