Obligatoriu în cameră
erau două paturi. Acestea erau înalte, având la capete două capre
din lemn pe care se sprijineau scândurile puse în lungimea patului.
În general caprele erau mobile, dar existau şi cazuri când
picioarele patului erau bătute direct în pământ. Peste scânduri
se aşeza salteau care era umplută cu paie, în fiecare toamnă
paiele erau înlocuite cu altele proaspăt sosite de la treier.
Într-unul din paturi
dormeau părinţii cu copiii cei mici, iar în celălalt, tinerii
căsătoriţi, ori copiii mai mari. Pe pat se punea nişte procoave,
ţesături făcute-n casă din lână, pernele erau umplute cu fulgi,
pentru învelit foloseau fie pături, fie plăpumi. În unele case pe
pătură ori pe plapumă era cusut un cearceaf.
Un lucru important,
întotdeauna patul era mult mai înalt decât vatra sobei, pentru a
putea beneficia mai bine de căldură.
Tavanul, era de fapt o
podină din scândură bine îmbinată cu grinzi interioare . La
grinzile din cameră gospodinele puneau busuioc, iar într-un cârlig
prins de grindă, puneau panerul (un coş din nuiele împletite, cu
toartă, la fel cu acelea în care duc gospodinele coliva la
biserică), în acest paner de regulă se găsea ce rămânea de la
masă, mămăliga învelită în ştergar, o bucată de carne,
hamsei, etc.
Seara la cină, strânşi
în jurul mesei joase şi rotunde, aşezaţi pe scăunele, discutam
programul de a doua zi. De fapt era monologul tatălui prin care
împărţea sarcinile pe fiecare în parte. Discuţia
putea fi cam aşa :
-Gheorghe, mâine mergi
cu gâştele, să nu te aud că bâzîi, eşti băiat mare, la anu'
mergi la şcoală, apoi de mâncat, mânânci cât ceilalţi.
-Ioane, tu te duci cu
oile de dimineaţă, îţi iei cărţile la tine înveţi lecţiile
şi saturi oile. Clar? Era clar, nimeni nu avea curajul să
vocifereze.
-Vasile, după ce vii de
la şcoală la 12, mănânci şi mergi cu oile la păscut, ai grijă
să saturi oile şi să înveţi lecţia.
- Zamfiro, tu iei vaca, şti ce ai de făcut, nu trebuie să te mai dădăcesc.
- Nicolae, iei caii şi în noaptea asta îi duci la păscut, la trei dimineaţa să fi acasă, mergem la prăşit în „Dumbravă”. La ora cinci să fim pe loc.
- Floare, tu supraveghează copiii şi vezi de casă, poimâine toată lumea la sapa porumbului.
- Bine omule, răspundea femeia căutându-şi de treabă.
Aşa arăta o zi la ţară
până prin 1962.
În '62 s-a încheiat
colectivizarea, au mai rămas oameni care nu au vrut să se înscrie
în colectiv, nu mulţi, dar au mai rămas. Pe aceştia, colectivul
i-a scos din tarlaua unde îşi aveau terenul în proprietate şi
le-au fost date alte suprafeţe de teren la marginea tarlalei
colectivului, de multe ori în zone unde pământul era prost.
Oamenii au început să
muncească la colectiv, la început mai greu, apoi s-au obişnuit,
când legumele au început să se coacă, venea fiecare cu un ardei,
o roşie, un castravete. Erau controlaţi la plecare de către
paznic, controlul era formal, paznicul lua şi el aşa că tăcea,
vorba proverbului :” o mână spală p-alta şi amândouă faţa”.
Oamenii au fost nevoiţi să se
înscrie la colectiv şi cu animalele de povară, caii şi boii.
Numai că, au fost opriţi puţini cai, restul au fost omorâţi pe
prundul Ialomiţei, de acum urma să se lucreze mecanizat, nu mai era
nevoie de cai. În „Obor” un cal se vindea cu 5 lei, dacă îl
cumpărai, nu ajungeai cu el acasă, pe drum îl confisca miliţia.
A fost cea mai mare decimare de cabaline din istoria noastră.
După plecarea ruşilor
în 1957, partidul (PMR) a luat hotărârea de a industrializa Ţara.
Încet, încet, lucrurile au început să se mişte. Nu pot merge mai
departe cu povestirea până nu voi spune câteva cuvinte despre
situaţia din Ţară.
Partidul Comunist din
România (abreviat PCdR) este numele sub care Partidul
Comunist Român a funcţionat timp de 24 de ani (1921-1945),
dintre care 20 de ani în ilegalitate (1924-1944),
dirijat de la Moscova prin Comintern,
al cărui membru era. Interzicerea PCdR de către Guvernul
Ion I.C. Brătianu (6), la 5 aprilie 1924, s-a datorat în
special faptului că, încă de la înfiinţare, acesta a susţinut
că România este un stat multinaţional, imperialist, că just şi
corect este ca România Mare să se dezmembreze şi să dea înapoi
Basarabia ruşilor, Transilvania ungurilor şi Dobrogea
bulgarilor.[1]
PCdR şi-a schimbat numele în PCR după 23
august 1944, însă oficial redenumirea a avut loc la 16
octombrie 1945, cu ocazia primei Conferinţe a Partidului
Comunist.
Toate acţiunile comuniştilor din perioada
interbelică au fost urmărite de poliţie şi „Siguranţa
Statului”, mulţi lideri comunişti au ajuns în puşcări. Din
aceste motive plus o stare de inferioritate pe care o simţeau faţă
de liderii partidelor istorice şi intelectualitaea acelor vremuri,
începând cu 1947 partidele istorice au fost desfiinţate, iar
liderii lor arestaţi.
Mai multe în viitorul articol.
Mulţumesc pentru poză : historia.ro
Aici se găsea o sobă din cărămidă cu plită pentru gătit, soba era joasă cu vatra mare, nu avea uşă la gura sobei, când era cazul, se punea o tablă pentru a opri eventualele scântei, ce puteau sări din foc. Când familia avea o bucăţică de carne, ori o zvârlugă de peşte, trăgeau jarul pe vatra sobei, apoi pe grătar, ori direct pe jar puneau la fript carnea. În zilele de iarnă când copiii, sau cei în vârstă veneau îngheţaţi de afară, trăgeau un scaun în faţa sobei, iar picioarele le puneau pe vatră pentru a se încălzi.
RăspundețiȘtergere