Amintiri despre mine şi "Epoca de Aur" VI

     

Toate filmele care rulau la „Cinema” aveau un jurnal de 15 minute, în acest jurnal erau arătate măreţele realizări ale României sub conducerea înţeleaptă a lui Gh. Gh.-Dej până în martie 1965; apoi după Congresul al IX-lea al PCR din vara lui 1965 când a fost ales Secretar General al Partidului Comunist Român (PCR) Nicolae Ceauşescu a fost cel care a început să fie omagiat în jurnalele de film şi în mas media românească. La început omagierea lui Ceauşescu a fost timidă, el însăşi condamnând cultul personalităţii lui Gh. Gh.-Dej.  După 1968, atunci când N. Ceauşescu a condamnat în august intervenţia trupelor „Pactului de la Varşovia”, având în frunte URSS, în Cehoslovacia și arestarea conducătorului cehoslovac Alexander Dupcek, cota de popularitate a liderului comunist român a crescut atât în Ţară cât şi în exterior, s-au înmulțit şi laudele la adresa sa. S-a produs în această perioadă o anumită destindere a politicii comuniste, se simţea o anumită libertate culturală şi intelectuală. Procesul de industrializare a Ţării a intrat într-o fază de dezvoltare rapidă, la fel şi construcţia de locuinţe. Sigur, locuinţele nu erau nişte vile impozante, dar aveau strictul necesar, oamenii care veneau dintr-un mediu rural, unde condiţiile de trai erau medievale, apartamentul de bloc era palat regal. Uzinele răsăreau ca ciupercile după ploaie, unde cu un an în urmă era o baltă, acum apăruse o uzină în care lucrau mii de muncitori, blocurile se înălţau văzând cu ochii. Muncitorii lucrau la foc continuu, zi şi noapte, Ţara înflorea, magazinele erau pline cu toate mărfurile, inclusiv de import. Mărfurile industriale se vindeau în rate fără dobândă. Muncitorii plecau în concedii la munte, la mare, fie cu bilete de tratament pentru 18 zile care nu costau prea mult, fie cu bilete de odihnă de 12 zile. Alţii mergeau pe cont propriu. Era un salt, de la mămăliga cu magiun, dormitul în aceeaşi odaie a 8 persoane, spălatul în copaie, la micul dejun cu unt, salam, pâine albă, dormitor cu încălzire centrală, baie la cadă, concediu plătit la cabanele de la munte, ori hotelurile de la mare. Acestor ţărani deveniţi peste noapte orăşeni, nu le trebuia o anumită libertate a cuvântului, o liberă exprimare, pluripartidism, vot liber etc. Aveau ce le trebuia, televiziunea avea un program variat, era şi politică, dar şi teatru şi divertisment. Pentru a beneficia de toate aceste lucrurii, trebuia să nu vorbească împotriva partidului, a activului de partid, iar de două ori pe an să strige „Trăiască PCR”, „Trăiască Ceauşescu” „Partidul Ceauşescu România”etc.

   

Cultul personalităţii lui Ceauşescu a crescut de la zi la alta. Începând cu 1970 numele lui Ceauşescu era pronunţat de mii de ori pe zi de către radioteleviziune. Alături de N. Ceauşescu, mai ales după ce a fost ales Preşedinte al Republici Socialiste România, a început să fie lăudată şi Elena Ceauşescu, soţia sa, om de ştiinţă, academician, doctor inginer specialistă în polimeri, de fapt, un fals ordinar, în afara halatului alb pe care îl îmbrăca în faţa camerelor de luat vederi, altă legătură nu avea cu chimia.

Toate acestea arătau faţa hidoasă a conducerii PCR, dar cum toţi cei din jurul lui Ceauşescu, îl aplaudau, îl linguşeau şi îl pupau în fund toată ziua spunându-i că este foarte, că este ultra, că este cel mai deştept, lui Ceauşescu nu-i rămânea decât să creadă că asta este. Cultul personalităţii atinsese paroxismul. Televiziunea, radioul şi cei din propagandă se întreceau în a găsi noi merite lui Ceauşescu. De la „cel mai iubit fiu al poporului”, la „geniul din Carpaţi”, la punerea semnului de egalitate între comunism şi numele său, astfel Partidul Comunist Român a devenit „Partidul Ceauşescu România”.S-a mers până acolo încât se spunea că: Ţara este „cabinetul de lucru”

al liderului comunist român.

Nu voi enumera scriitorii, ori pictorii care se întreceau în a scoate în evidenţă „meritele” acestui om . Până la urmă au lăudat pentru a trăi ei mai bine, meschină chestiunea, dar practică.

   

Trebuie să spun că Ceauşescu, în anii ce au urmat, mai ales după '68, a avut o politică externă foarte bună, iar marii lideri ai lumii se înghesuiau în a primi pe Ceauşescu cu onoruri militare acordate marilor lideri. Ţara noastră era vizitată de liderii marilor puteri. România, prin reprezentanţii ei diplomatici, era un bun mediator între ţările aflate în conflict , ori cu relaţiile îngheţate. Mă refer la relaţiile dintre China şi SUA, dintre Isrel şi Egipt în urma războiului din Înălţimile Golan, sunt numai câteva exemple.

În România acelor ani nu a existat o opoziţie reală faţă de regimul comunist. Erau prin diferite cuplete, piese de teatru, strecurate anumite şopârle ce satirizau regimul, dar şi acestea erau destul de subtile pentru a nu fi oprite de cenzura comunistă. Au fost câţiva oameni care au strigat împotriva regimului, dar erau voci izolate fără consistenţă şi real pericol pentru regim.

Pentru mine generalul Ioan Mihai Pacepa nu este un erou, este un trădător. Fuga lui în occident a produs României un prejudiciu mai mare decât cutremurul din 1977. Un om ca el, care cunoştea toate reţele de spionaj, toate legăturile, toate secretele şi dedesubturile spionajului românesc de pe teritoriile altor state, prin trădarea făcută, a pus în pericol toate aceste reţele.

Linguşirea şi lăudarea lui Ceauşescu de către trepăduşii din jurul lui a făcut din acesta un zeu, cu cât linguşeala era mai mare, cu atât Ceauşescu se îndepărta mai mult de popor, de fapt, se rupea de realitate. Devenise un fel de Narcis, se îndrăgostise de sine, devenise paranoic. Orice spunea el, era aprobat, era genial, trepăduşii executau, nu se opunea nimeni. Cei care încercau să-i spună adevărul erau imediat îndepărtaţi ca deviaţionisti. Pupincuriştii lui Ceauşescu reuşise să facă din acesta o păpuşă pe care o încorsetase cu laudele lor. Este clar că el, Ceauşescu, s-a complăcut în acest joc murdar. Până la un punct este şi de înţeles. El, un copil sărac, fără ştiinţă de carte, a ajuns în vârful României pe care, o conducea cu mână forte. Sigur că nu-l deranja când era lăudat, chiar căuta aceste laude, îi plăcea să-şi audă numele strigat la diferite manifestaţii, ori la congrese. Îi plăcea să fie considerat unic, asemănat cu marii domnitorii ai Ţării. Ceauşescu a vrut să ajungă un erou, o legendă vie, un titan al politiciii, ştiinţei şi tehnicii. Cei din jurul lui aplaudau toate zicerile, nimeni nu îşi asuma să-l contrazică.

Poeţii îi cântau faptele, îl ridicau în slăvi, pictorii zugrăveau tablouri cu Marele Cârmaci ce îşi are „Cabinet de lucru, Ţara”.

Va urma.

Mulţumesc pentru poză : nicolae-ce

                                      ceauşescunicolae.wordpress.com

                                      cutezătorii.ro

                                      delaepicentru.com

                                      guraialomitei.com