Activul de partid era
atent la doleanţele muncitorilor. Când un muncitor avea o problemă
cu locuinţa, cu spitalizarea, ori la locul de muncă, mergea la
secretarul de partid din întreprindere, aici raporta situaţia ivită. Activistul de partid, care de regulă era
promovat din rândul muncitorilor, abia aştepta ocazia să certe un
intelectual, un om cu carte, fie că era inginer, doctor, profesor.
Activiştii de partid erau promovaţi dintre muncitorii, care erau
atenţi la „duşmanul de clasă” şi nu ezitau să aducă la
cunoştinţa partidului orice abatere a colegilor de la sarcinile
trasate de partid (PMR). Aceşti informatori erau ai partidului şi
nu aveau nimic comun cu informatorii securităţii. După '70 fiecare
întreprindere avea o conducere colectivă, numit Comitetul Oamenilor
Muncii (COM). Din acest comitet pe lângă structura de conducere a
întreprinderii mai făceau parte şi muncitori, maiştri,
tehnicieni, inclusiv secretarul de partid pe unitate. Spun simplu
secretarul de partid pentru că la acea vreme exista un singur
partid, PMR (Partidul Muncitoresc Român) până în 1965, apoi s-a
numit PCR (Partidul Comunist Român). Au existat secretari de partid
lingăi, aceştia nu ieşeau din cuvântul directorului, dar au fost
şi secretari de partid buni specialişti şi organizatori, ei au
ştiut să ia poziţie atunci când considera că linia partidului
este ocolită.
Plăţile salariale se
făceau la timp, nu existau întârzieri, în general partidul nu
lăsa să se vadă anumite fisuri în mecanismul funcţionării lui.
Măririle salariale nu erau mari, dar se cunoşteau în buzunar, în
condiţiile în care, preţurile erau fixe şi fără creşteri.
Învăţământul până
la terminarea celor 12 clase era gratuit. În şcolile profesionale
erau gratuite cazarea, masa, îmbrăcămintea, iar după terminarea
practicii elevul primea şi câţiva bănuţi. Şi învăţământul
universitar era gratuit, iar studenţii merituoşi primeau burse.
Spitalizarea era
gratuită, la fel intervenţiile chirurgicale. Numai reţetele luate
în ambulator se plăteau, nu erau scumpe, dar indiferent de preţ nu
se compensau. Ciubucul la doctor era, un pachet de ţigări „Amiral”,
costa 6 lei, dar nu se găseau, mai putea fi un pachet de cafea, o
bucată de brânză, o găină. Actul medical nu era condiţionat de
aceste mici atenţii. Cine voia să dea, existau foarte mulţi medici
care nu primeau, era teama de a fi turnaţi.
După anii '80 când
alimentele au început să dispară, atunci când mergeai la doctor
era bine să ai în sacoşă o ciosvârtă de carne, brânză, cafea,
orice aliment nu se găsea la acea vreme.
În şcoli, regimul era
aproape cazon. Odată intrat pe poarta şcolii nu mai puteai să ieşi
până la terminarea orelor dacă erai „extern” (adică locuiai
în oraş, ori faceai naveta), dacă erai elev „intern”(locuai în
internatul şcolii), nu puteai pleca din şcoală până seara la ora
9. Se putea pleca şi mai devreme, practic la orice oră, însă numai pe
baza unui „bilet de voie” semnat şi ştampilat de directorul
şcolii. Spre exemplu în şcoala unde am învăţat eu, un liceu
economic cu profil agricol, disciplina era într-adevăr cazonă. Se
intra dimineaţa la ora 7, elevii care erau interni, la intrarea pe
poartă trebuia, să avem pantofii negri, aceştia să fie cremuiţi
şi lustruiţi, uniforma standard, bleumarin, cămaşa bleu ( se
purta de luni până miercuri, iar de joi până sâmbătă cămaşa
trebuia să fie albă, duminica nu conta), cravată bleumarin simplă,
număr matricol (băieţii îl aveau prins pe braţul stâng, iar
fetele în piept pe partea stângă). Fetele nu aveau voie cu ciorapi
subţiri din mătase, ci numai ciorapi mercelizaţi, rochiile de
uniformă trebuiau să fie până la jumătatea genunchiului, părul
să fie împletit, strîns la spate, oricum fără breton, pe cap
purtau obligatoriu o bentiţă care ţinea părul. Nu se admitea ca
fetele să fie fardate, rujate, machiate.
De la ora 7 la 8 se
servea micul dejun, apoi la ora 8 se intra la ore până la ora 14.
De la 14-15 masa de prânz, iar de la 16-19 meditaţie, pregătirea
lecţiilor pentru ziua următoare. De la ora 14 şi până dimineaţa
de noi şi programul nostru răspundeau pedagogii.
De la ora 19 la 20 masa
de seară , iar de la 20 la 21 program de televizor în cantina
şcolii. La ora 21 ne încolonam şi mergeam la cămine însoţiţi
de pedagogul de serviciu. Toaleta de seară până la ora 22, apoi
stingerea. La ora 5,30 deşteptarea, înviorarea în curtea căminului
indiferent de vreme timp de 30 de minute, toaleta de dimineaţă,
făcutul patului. Ora 6,30 încolonarea şi deplasarea spre şcoală.
Ora 7 prezenţi la şcoală.
Dacă eram prinşi de
vreun profesor fără număr matricol, uniformă, ori bilet de voie
în timp ce ne deplasam prin oraş, eram aspru sancţionaţi,
sancţiunea putea consta în tuns zero, eliminarea pe 3 zile din
şcoală, consemn în cămin duminica, scăderea notei la purtare.
Toate acestea erau aduse la cunoştinţa părinţilor, care, nu
întârziau să ia măsurile cele mai drastice, de la tăierea
banilor de buzunar până la chelfăneală. Nu exista rabat de la
disciplină şi învăţătură. În acele vremuri profesorul era Dumnezeul-tată, la care ne închinam toţi.
Tunsoarea băieţilor
trebuia să fie decentă, fără perciuni, fără plete, undeva la
4-5 cm., iar fetele trebuiau să poarte bentiţă pe cap, iar părul
să fie împletit, ori strâns, în nici un caz lăsat în valuri pe
umeri. Pentru noi elevii nu era chiar cel mai bun program. Am fi vrut
mai multă libertate, însă nu o aveam. Cei cărora părinţii le
puteau plăti chiria şi mâncarea, locuiau în gazdă. Aici
programul, după terminarea orelor de clasă era mult mai lejer.
Va urma.
Mulţumesc pentru poze: vararea.wordpress.com şi bistritanews.ro
Migrarea populaţiei active, din Moldova către celelalte regiuni, a post posibilă datorită bunelor condiţii oferite de stat la încadrarea în muncă. Maşinile, cu propagandişti, circulau pe uliţele satelor îndemnând tinerii să meargă la şcoli profesionale, iar pe ţăranii de până în 45 de ani să lase coarnele plugului şi să se califice la locul de muncă pe diferite şantiere ale patriei. Oamenii şi-au părăsit vatra strămoşească şi au plecat la sute de km. depărtare de casă. Aici au primit o locuinţă la bloc, aveau salariu, deveniseră oameni de oraş.
RăspundețiȘtergere