După cum spuneam în
articolul trecut, începând cu 1947 liderii partidelor istorice au
fost arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare.
În acei ani tulburi,
când armata sovietică se afla în România, iar I.V.Stalin conducea
cu mână de fier toate statele din blocul de est aflate sub
influienţa sa, pentru cel mai mic gest de revoltă, ori de negare a
valorilor marxism leninismului, ajungeai în celulele întunecoase
ale puşcăriilor, ori la „Canalul Dunărea- Marea Neagră”. Am
să vă spun povestea canalului.
Se spune că Gh. Gh.-Dej
a mers la Moscova la o întâlnire cu Stalin, aici s-a plâns că nu
are ce face cu atâţia intelectuali, bancheri, industriaşi,
chiaburi, în generali opozanţi ai comunismului. Atunci Stalin a
luat un băţ, folosit ca arătător pe hartă, şi a zis :
„Ghiţă, aşa le spunea Stalin pe numele mic, uite şi a arătat
pe harta României, de aici până aici să faci un canal, să-l sapi
cu bandiţii ăştia”. Astfel a început săparea Canalului
Dunărea-Marea Neagră. Aici au murit mii de oameni. Munca era de
Sisif, nu canalul conta, ci dezumanizarea celor care munceau acolo.
Mulţi intelectuali de marcă au preferat să facă pact cu diavolul
pentru a putea supravieţui şi parveni. Nu vreau să dau exemple,
ele sunt ştiute, nu am căderea să judec pe nimeni, atâta timp cât
eu personal nu m-am ridicat împotriva regimului comunist.
Se discuta în tăcere
şi pe la colţuri despre rezistenţa din munţi a românilor, cred
că zvonurile erau lansate de către securitate, se spunea că ar fi
vorba de elemente reacţionare având în frunte legionarii. Nu ştiam
nimic real, numai zvonuri, evenimentele se desfăşurau departe de
noi, unele zvonuri vorbeau despre victoriile celor din munţi, altele
despre loviturile organelor revoluţiei proletare, securitatea.
Până prin 1964,
Securitatea îşi făcea simţită prezenţa la tot pasul, apoi a
început să fie mai subtilă, dar nu mai puţin activă.
Atâta timp cât nu
crâcneai împotriva regimului şi îţi făceai treaba la locul de
muncă, nimeni nu te deranja. Trebuia, să fii atent, să nu cazi în
capcana provocatorilor. Erau informatori ai securităţii, ori chiar
salariaţi de-ai lor, care te provocau, să spui ceva rău împotriva
regimului. Pentru asta puteai fi invitat la o ţuică, iar aici, dacă
îţi dădeai drumul la gură , era rău, se lăsa cu arestare, cu
bătăi, schinjuiri pentru a recunoaşte lucruri, pe care nu le
făcuse-şi.
În 1964, Gh. Gh.-Dej a
dat un decret pentru eliberarea şi amnistierea deţinuţilor
politici, situaţia în Ţară a inceput să se destindă, Stalin
murise în 1953, URSS îşi retrăsese trupele armate din România în 1957,
datoriile de război fuseseră plătite către sovietici. Singura
rană care rămânea deschisă era Basarabia, deşi în 1964 ar fi
trebuit să se întoarcă la vechea vatră, a rămas tot a URSS. Mai
era o problemă încâlcită, încâlcită şi din cauza
politicienilor români, tezaurul românesc trimis în 1916-1917 în
Rusia măcinată de evenimente şi aproape neguvernată.
După moartea lui Gh.
Gh.-Dej în 1965, Ceauşescu a adus un suflu nou, o anumită
libertate, a condamnat cultul personalităţi practicat de către Dej
şi a lăsat o anumită libertate culturii.
Ţara a intrat într-un
proces rapid de industrializare. Oamenii au început să migreze de
la țară la oraş. Au lăsat coarnele plugului şi au mers pe
şantiere şi uzinele ce se înfiinţau, pentru a se califica la
locul de muncă în diferite meserii; pentru a se înlesni acest
lucru, s-au înfiinţat cursuri serale pentru ca viitorii meseriaşi,
să îşi completeze studiile, gimnaziale, liceale, ori universitare.
Copiii erau îndrumaţi
să înveţe carte. Din 1964 învăţământul a devenit obligatoriu
de 8 ani, cursurile şcolilor profesionale erau de trei ani, iar
cursurile liceale de 4 ani.
Începând cu 1966 apar
liceele de specialitate, pe lângă cel uman.
Au fost înfiinţate
centre şcolare pentru meserii, anual aici erau înscrişi mii de
elevi, Ţara avea nevoie de meseriaşi. Oraşele s-au transformat în
vaste şantiere, unele construiau unităţi industriale, altele
construiau blocuri de locuinţe pentru viitori muncitori.
Ţăranii plecaţi la muncă în orașe, au început, să vină cu bani acasă, statul acorda
celor doritori bani cu împrumut pe o perioadă de 20 de ani cu
dobândă minimă, pentru construirea de locuinţe. Casele ce urmau a
fi construite trebuiau obligatoriu să aibă etaj. Faţa satului
începe să se schimbe, în locul căsuţelor joase, învelite cu
paie, apar case trainice din cărămidă învelite cu tablă zincată.
Ceauşescu era bine văzut de pătura săracă a Ţării, chiar dacă,
dădu-se decretul de interzicere a avorturilor în 1966.
Pe plan internaţional,
liderul român, mai ales după poziţia tranşantă pe care a avut-o, de condamnare a
întervenţiei trupelor „Tratatului de la Varşovia” în frunte
cu URSS în Cehoslovacia, era foarte bine văzut şi chiar curtat
de marii lideri ai lumii.
În SUA, Ceauşescu era
primit pe covorul roşu cu onoruri militare de către preşedinţii Nixon şi Carter, Casa Albă şi Biroul
Oval deveniseră pentru liderul comunist familiare. Liderii americani Nixon şi Ford au făcut vizite oficiale în
România. Vizitele lor în zile staţionate în România, au fost mai
multe decât orele petrecute de Clinton şi Bush jr. în Ţara
noastră. Regina Elisabeta a M. Britanii l-a plimbat pe N. Ceauşescu
cu caleaşca regală pe străzile Londrei, în general era la modă
ca N. Ceauşescu să fie primit de către şefii de stat şi de
guvern din toate ţările lumii.
Ceauşescu ducea o
politică externă activă, se implica în diferndele dintre
state din perspectiva negocierii păcii şi înţelegerii. Aşa a
fost posibilă împăcarea Israelului cu Egiptul, în urma
confruntării din „Înălţimiile Golan”, a negociat împăcarea
SUA cu China, etc.
Toate acestea au fost
posibile datorită politicii externe deosebite duse de diplomaţia
română.
Va urma.
Mulţumesc pentru poză: orasulmeuploiesti.wordpress.com
Se spune că Gh. Gh.-Dej a mers la Moscova la o întâlnire cu Stalin, aici s-a plâns că nu are ce face cu atâţia intelectuali, bancheri, industriaşi, chiaburi, în generali opozanţi ai comunismului. Atunci Stalin a luat un băţ, folosit pe ca arătător pe hartă, şi a zis : „Ghiţă, aşa le spunea Stalin pe numele mic, uite şi a arătat pe harta României, de aici până aici să faci un canal, să-l sapi cu bandiţii ăştia”. Astfel a în
RăspundețiȘtergere