Amintiri despre mine şi "Epoca de Aur" III

    

Voi continua cu amintirile din „Epoca de Aur”, aşa cum am mai spus nu sunt istoric, relatez faptele cum le-am trăit şi perceput eu. Nu în toate zonele din Ţară lucrurile au stat la fel, vorbesc de zona Târgoviştei, mai precis de com Bucşani.

După cum spuneam în articolul trecut, începând cu 1947 liderii partidelor istorice au fost arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare.

     În acei ani tulburi, când armata sovietică se afla în România, iar I.V.Stalin conducea cu mână de fier toate statele din blocul de est aflate sub influienţa sa, pentru cel mai mic gest de revoltă, ori de negare a valorilor marxism leninismului, ajungeai în celulele întunecoase ale puşcăriilor, ori la „Canalul Dunărea- Marea Neagră”. Am să vă spun povestea canalului.

     Se spune că Gh. Gh.-Dej a mers la Moscova la o întâlnire cu Stalin, aici s-a plâns că nu are ce face cu atâţia intelectuali, bancheri, industriaşi, chiaburi, în generali opozanţi ai comunismului. Atunci Stalin a luat un băţ, folosit  ca arătător pe hartă, şi a zis : „Ghiţă, aşa le spunea Stalin pe numele mic, uite şi a arătat pe harta României, de aici până aici să faci un canal, să-l sapi cu bandiţii ăştia”. Astfel a început săparea Canalului Dunărea-Marea Neagră. Aici au murit mii de oameni. Munca era de Sisif, nu canalul conta, ci dezumanizarea celor care munceau acolo. Mulţi intelectuali de marcă au preferat să facă pact cu diavolul pentru a putea supravieţui şi parveni. Nu vreau să dau exemple, ele sunt ştiute, nu am căderea să judec pe nimeni, atâta timp cât eu personal nu m-am ridicat împotriva regimului comunist.

Se discuta în tăcere şi pe la colţuri despre rezistenţa din munţi a românilor, cred că zvonurile erau lansate de către securitate, se spunea că ar fi vorba de elemente reacţionare având în frunte legionarii. Nu ştiam nimic real, numai zvonuri, evenimentele se desfăşurau departe de noi, unele zvonuri vorbeau despre victoriile celor din munţi, altele despre loviturile organelor revoluţiei proletare, securitatea.

Până prin 1964, Securitatea îşi făcea simţită prezenţa la tot pasul, apoi a început să fie mai subtilă, dar nu mai puţin activă.

     Atâta timp cât nu crâcneai împotriva regimului şi îţi făceai treaba la locul de muncă, nimeni nu te deranja. Trebuia, să fii atent, să nu cazi în capcana provocatorilor. Erau informatori ai securităţii, ori chiar salariaţi de-ai lor, care te provocau, să spui ceva rău împotriva regimului. Pentru asta puteai fi invitat la o ţuică, iar aici, dacă îţi dădeai drumul la gură , era rău, se lăsa cu arestare, cu bătăi, schinjuiri pentru a recunoaşte lucruri, pe care nu le făcuse-şi.

     În 1964, Gh. Gh.-Dej a dat un decret pentru eliberarea şi amnistierea deţinuţilor politici, situaţia în Ţară a inceput să se destindă, Stalin murise în 1953, URSS îşi retrăsese trupele armate din România în 1957, datoriile de război fuseseră plătite către sovietici. Singura rană care rămânea deschisă era Basarabia, deşi în 1964 ar fi trebuit să se întoarcă la vechea vatră, a rămas tot a URSS. Mai era o problemă încâlcită, încâlcită şi din cauza politicienilor români, tezaurul românesc trimis în 1916-1917 în Rusia măcinată de evenimente şi aproape neguvernată.

     După moartea lui Gh. Gh.-Dej în 1965, Ceauşescu a adus un suflu nou, o anumită libertate, a condamnat cultul personalităţi practicat de către Dej şi a lăsat o anumită libertate culturii.

Ţara a intrat într-un proces rapid de industrializare. Oamenii au început să migreze de la țară la oraş. Au lăsat coarnele plugului şi au mers pe şantiere şi uzinele ce se înfiinţau, pentru a se califica la locul de muncă în diferite meserii; pentru a se înlesni acest lucru, s-au înfiinţat cursuri serale pentru ca viitorii meseriaşi, să îşi completeze studiile, gimnaziale, liceale, ori universitare.

Copiii erau îndrumaţi să înveţe carte. Din 1964 învăţământul a devenit obligatoriu de 8 ani, cursurile şcolilor profesionale erau de trei ani, iar cursurile liceale de 4 ani.

     Începând cu 1966 apar liceele de specialitate, pe lângă cel uman.

Au fost înfiinţate centre şcolare pentru meserii, anual aici erau înscrişi mii de elevi, Ţara avea nevoie de meseriaşi. Oraşele s-au transformat în vaste şantiere, unele construiau unităţi industriale, altele construiau blocuri de locuinţe pentru viitori muncitori.

Ţăranii plecaţi  la muncă în orașe, au început, să vină cu bani acasă, statul acorda celor doritori bani cu împrumut pe o perioadă de 20 de ani cu dobândă minimă, pentru construirea de locuinţe. Casele ce urmau a fi construite trebuiau obligatoriu să aibă etaj. Faţa satului începe să se schimbe, în locul căsuţelor joase, învelite cu paie, apar case trainice din cărămidă învelite cu tablă zincată. Ceauşescu era bine văzut de pătura săracă a Ţării, chiar dacă, dădu-se decretul de interzicere a avorturilor în 1966.

     Pe plan internaţional, liderul român, mai ales după poziţia tranşantă pe care a avut-o, de condamnare a întervenţiei trupelor „Tratatului de la Varşovia” în frunte cu URSS în Cehoslovacia, era foarte bine văzut şi chiar curtat de marii lideri ai lumii.

În SUA, Ceauşescu era primit pe covorul roşu cu onoruri militare de către preşedinţii Nixon şi Carter, Casa Albă şi Biroul Oval deveniseră pentru liderul comunist familiare. Liderii americani  Nixon şi  Ford  au făcut vizite oficiale în România. Vizitele lor în zile staţionate în România, au fost mai multe decât orele petrecute de Clinton şi Bush jr. în Ţara noastră. Regina Elisabeta a M. Britanii l-a plimbat pe N. Ceauşescu cu caleaşca regală pe străzile Londrei, în general era la modă ca N. Ceauşescu să fie primit de către şefii de stat şi de guvern din toate ţările lumii.

    Ceauşescu ducea o politică externă activă, se implica în diferndele dintre state din perspectiva negocierii păcii şi înţelegerii. Aşa a fost posibilă împăcarea Israelului cu Egiptul, în urma confruntării din „Înălţimiile Golan”, a negociat împăcarea SUA cu China, etc.

Toate acestea au fost posibile datorită politicii externe deosebite duse de diplomaţia română.

Va urma.

Mulţumesc pentru poză: orasulmeuploiesti.wordpress.com