Istoria așa cum a fost. Întoarcerea la rădăcini.

                                    Cele 6 luni de școală au trecut repede. Mai avea proiectul de făcut. A intrat preocupat în biroul inginerului.
-Ce este Ioane, ce ai pățit?
-Nimic, mă frământă proiectul, trebuie să fac fundația unui bloc cu 5 etaje.
-Și care este problema?
-Nu știu de unde să încep.
-Calculează adâncimea șanțurilor, mai departe să faci așa cum ai văzut aici.
-Nu te ajut, dar îți promit, că am să corectez lucrarea  după ce o termini, vreau să văd ce poți, vei fi maistru în șantierul meu, trebuie să mă bazez pe tine.
-Mulțumesc tovarășe inginer, așa voi face!
Ion a plecat, avea multă treaba, lucrările se apropiau de sfârșit, se pregătea fundația ultimei hale. Cu desenul și ruleta în mână a trecut pe la fiecare muncitor. Fiecăruia îi adresa o vorbă bună.Cunoștea situația familiară a fiecăruia în parte. Unde găsea o defecțiune, râmânea lângă muncitor până remedia, iar acolo unde omul nu știa cum să facă, punea mâna și lucra el.
Era iubit și temut de către oameni, nu îi sancționa, nici măcar inginerului nu-i raporta dacă era vreun caz de indisciplină, lămurea lucruile pe loc, îl admonesta pe cel care greșea în fața tuturor, îl făcea să roșească. Odată un tânăr, era ziua lui de naștere,  dimineața la ora 10 deja era beat. A pus doi oameni să-l ia și să-l ducă în magazia de materiale. Aici l-a lăsat să doarmă până s-au risipit aburii alcoolului. Cu capul greu, neînvâțat cu băutura, a reînceput să lucreze. Ion s-a apropiat de el.
-Astăzi vei pleca din șantier, după ce termini lucrarea asta. Ai înțeles?
-Nea Ioane, plec cu ceilalți odată, e ziua mea, trebuie să-i cinstesc.
-De ce nu te-ai gândit de dimineață, când te-ai îmbătat, acum ai fi putut pleca  o dată cu ceilalți. Îți alegi, ori îți tai 4 ore, ori rămâi peste program și termini treaba pe care ți-am dat-o.
-Rămân, nu vreau să am ore tăiate. Aș fi vrut să mergi și mata cu noi diseară.
-Tu termină ce ai de lucrat,  când ești gata mă anunți și mergem, mă găsești în depozit. Așa rezolva el problemele. Nu-i plăcea să sancționeze oamenii. Și el greșise la început, inginerul îl ocrotise. Venise timpul, ca el să arate, ce a învățat nu numai ca meserie, ci în modul în care se conduc oamenii.
Cu proiectul între coperțile unui dosar s-a prezentat în biroul inginerului. Popescu a luat dosarul, l-a pus pe birou, apoi s-a adresat lui Ion:
-Ioane, nu am timp acum, după program mergem la tine, bem o țuică galbenă și verificăm proiectul. Să nu uiți, să iei rigla de calcul, să facem calculele, acolo unde este cazul.
Ion a lucrat în acea zi cu gândul la lucrarea lui, îi era teamă să nu îi găsească greșeli.Seara au plecat împreună . O dată ajunși acasă, au luat loc  pe cele două banci  așezate la umbra dudului din curte în fața unei mese, pe care Stana a așezat o față de masă albă de ”olanda”. O farfurioară de la serviciul de cafea ţinea loc de scrumieră.
-Stană, zise Ion, te rog să aduci sticla cu țuică, aia uitată de timp și vreme, și cești.
Femeia a deschis dulapul,  a luat o sticlă cu țuică pe trei sferturi plină, cești de pământ și le-a pus pe masă în faţa bărbaţilor.
-Lasă-le femeie și caută-ți de treabă, ai grijă să fie liniște, tovarășul inginer a avut bunăvoința să se uite pe proiectul meu.
-Ioane, niciodată nu vom putea mulțumi destul tovarășului inginer pentru tot binele făcut. Acum vă las.
-E posibil să lucrăm până târziu, să ai grijă să pregătești ceva de mâncare, tovarășul Popescu va rămâne la masă.
-Lasă femeia Ioane, am să merg acasă, după ce terminăm lucrarea de verificat . Hai să ne apucăm de treabă. Au lucrat până noaptea târziu. Ion adusese un prelungitor cu bec, pe care îl fixase deasupra mesei, să poată lucra. După aproape patru ore de muncă, inginerul Popescu, închise dosarul, apoi a privit cu satisfacție la bărbatul din fața sa.
-Băiete, acum putem bea o țuică de-asta galbenă, în afara unor mici greșeli, care țin de gramatică, calculele sunt foarte bune. Mă bucur că ai învățat să lucrezi cu rigla de calcul, te ajută mult.. Ioane câți ani ai? întrebarea a picat dintr-o dată, aparent fără motiv.
-41 de ani.
-Eu am 48 de ani, mă gândeam,
 să nu mai vorbim oficial când suntem între noi, spune-mi Tavi. Vreau să fim apropiați, de acum încolo vom colabora foarte mult. La serviciu ne vorbim la fel ca până acum. -
-Cum spuneți dumneavoastră
-Hai mă, lasă-l pe dumneavoastră, spune-mi Tavi
- Cum spuneți, o ușoară încruntare a sprâncenelor inginerului, l-a făcut pe Ion să schimbe vorba, cum spui tu, Tavi.
-Așa Ioane, acum merg acasă că mă așteaptă nevasta.
-Mai bem o ceașcă din licoarea asta, apoi mergem la masă.
-Stați acolo, vă servesc imediat, glasul Stanei s-a făcut auzit din ușa bucătăriei. Împreună cu Stana, Sanda și Sofia,soția inginerului, au adus farfuriile cu mâncare la masa de sub dud. Ion, când a văzut pe Sofia, s-a ridicat în picioare, pentru a o saluta.
-Sărut mâinile, fiți bine venită! Iertați-mă că l-am reținut pe tovarășul inginer, vreau să spun pe Tavi, atât de mult. Mi-a fost de un real folos. Vă mulțumesc pentru înțelegere!
-Stai liniștit Ioane, tu ești singurul lui prieten, tot timpul îmi vorbește despre tine. Tavi este un om închis, chiar mă bucur, că s-a atașat de cineva.
Ion a turnat celor trei femei țuică în ceștile lor.
-Sofia, Stana, Sanda, vreau să vă anunț că avem aici în mijlocul nostru unul dintre cei mai mari maiștrii în construcții. Acesta este Ion, am rămas uimit de acuratețea calculelor și a desenelor. Aștept să dea examenul pentru a-l promova pe funcție. Noroc, a urat Tavi ciocnind ceașca de țuică cu ceștile celorlalți. Sanda s-a înroșit la față, era pentru prima dată când era tratată ca un om matur, a umezit buzele în țuică, apoi a pus ceașca pe masă. Țuica a dezlegat limbile, discuția a continuat până către miezul nopții. Subiectul a rămas Ion și frumosul  lui proiect.
Examenul de diplomă a fost un real succes pentru Ion Irimia. Membrii comisiei de examinare  l-au felicitat pe Ion pentru rezultatele obținute, totodată au recomandat Trustului de construcții să-i dea post imediat de maistru și chiar funcție de conducere, a înțeles foarte bine cum e cu organizarea muncii, dar și cu documentele de partid dezbătute la Congresul al IX-lea al PCR. Bucuros de reușită, în sâmbăta ce a urmat, și-a luat familia și a plecat la țară. I se făcuse dor de iarba câmpului și de cântul păsărelelor. Mergea pe drumul de țară plin de praf, era o perioadă mai secetoasă a anului, cu aceiași duzi de o parte și de alta a drumului. Fructele lor roz și negre, dulci și aromate îmbiau călătorii să le guste.
Mergea împreună cu familia, să vadă satul natal, nu mai avea pe nimeni în sat, ai lui muriseră de mult. Stana mai avea o soră, Florica, o femeie slabă și arțăgoasă. Viața o transformase, muncea zi de zi la colectiv, bărbatul ei, Gheorghe, era prieten bun cu paharul. În fiecare seară când se întorcea de la colectiv, era conducător de atelaj (avea căruță și cai în primire), se oprea la cârciuma din sat pentru câteva țuici și o porție de vorbă. Așa răspundea femeii, când îl certa că iar a oprit la bufet. Vor merge întâi la casa lor, a trecut mai mult de un an de când nu au mai văzut-o.  Ion mergea cu geanta pe după umăr, era plină, cumpărase câte ceva pentru nepoți și pentru Florica. Lui Gheorghe îi va da 1 kg de țuică din cea care  rămăsese  acasă.
Lângă Ion mergea mândru Florin, se deșirase, era un adevărat bărbat, împlinise 18 ani,mai avea puțin și termina școala. Stana, cu geanta pe umăr, pe cap cu un  batic de mătase grena legat la spate, cu o plasă în mână în care pusese câteva pungi cu zahăr și orez, mergea la braț cu Sanda. Crescuse fata, era cât ea de înaltă. Începuse să prindă forme de femeie, avea 15 ani, din toamnă va merge la liceu. Era frumoasă, deja băieții începuseră să întoarcă capul după ea. Se cunoştea protecția profesoarei de matematică . Începuse să fie atentă cu gesturile, mânca delicat, mânuia bine cuțitul și furculița, ceilalți membrii ai familiei priveau cu admirație la ea. Toți se chinuiau să o imite.  Costel crescuse, avea 13 ani, încă se mai hârjonea cu mezinul Gicu, mergeau alergând prin praful drumului. Gicu, deși cel mai mic, începuse să-și dea importanță, din toamnă va merge la școală. În ultimul an a fost la grădiniță, învățase multe poezii și chiar să înnumere. Toții era îmbrăcați curat, bărbații cu cămăși albe din poplin, călcate și apretate, Ion pe cap cu o pălărie cu boruri mari, ușoară de vară, iar băieții cu băștii bleumarin. Stana avea o bluză subțire din mătase grena în ton cu baticul, fustă gri și sandale negre. Gentuța de umăr era tot neagră. Sanda avea o gentuță de umăr albă, bluză de mătase albă, sandale albe, iar fusta bleu. Părul șaten, împletit într-o coadă, era dat peste umăr și acoperea sânul stâng.
Ajunși la poarta casei lor, pe Ion l-a cuprins un sentiment nostalgic, revenea în locul în care cunoscuse bucuriile și necazurile vieții, dar mai ales era locul în care i se născuseră cei patru copii. A deschis poartița cu greu, iarba înaltă, crescută sălbatic, acoperea toată bătătura. Copiii au început să alerge prin iarbă, numai Florin și Sanda priveau oarecum detașați jocul celor mici. Stana, a căutat cheia sub a treia piatră de la scara casei din partea stângă, apoi a descuiat ușa. Un miros greu, de aer stătut, a năvălit peste ei, când ușa a fost deschisă. Femeia a lăsat geanta jos,apoi cu mâna la gură a alergat să deschidă geamurile. Ion a dat o roată  prin curte, ogradă, apoi prin  grădină, peste tot iarba și bălăriile tronau, cuceriseră fiecare petic de pământ. Va trebui cosit, își spuse bărbatul, voi vorbi cu Florica să are grădina și să o cultive, nu era mare, vreo două prăjini de pământ, numai bun pentru o mică grădină de zarzavat.
-Florine, urcă băiete în pod, ai grijă la păienjeni, și dă jos o damigeană cu țuică, vezi că este învelită cu niște cârpe. Ai grijă cu scara, e nefolosită, nu știu în ce stare mai este.
-Sanda, caută fată o sticlă de 1 kg, să pun niște țuică pentru unchiul Gheorghe. Să căutăm și un cocean pentru dop.
După ce toate au fost pregătite, au lăsat ferestrele deschise, era greu de pătruns pe geam, tocurile ferestrelor erau străbătute vertical, de doi drugi din fier la o distanță de 15 centimetri, unul față de celălalt. Cu bagajul în mâini au plecat spre Florica. Drumul, pe ulițele satului pline de praf, a fost destul de greu, nu mai erau obișnuiți cu mersul prin glod. Sătenii, întâlniți în cale, îi salutau cu respect, amestecat cu ciudă pentru reușita lor. Ion căuta să salute pe toată lumea, iar acolo unde se întâlnea cu cineva mai apropiat, încerca să schimbe două vorbe, interlocutorul răspundea la salut, iar la vorbele lui, replica repezit, cu piciorul gata de plecare. Dintr-o dată și-a dat seama că el nu mai face parte din sat, că e străin, iar politețea lui era forțată și formală. Într-un târziu au ajuns acasă la cumnata lui. Stana a deschis portița, câinele a început să latre și să se agite în lanț, înserarea începuse să se lase peste sat. O gură de femeie se auzi din ușa casei
Cine-i?
-Oameni buni, răspunse Stana din portiță.
-Marș javră, femeia potoli câinele și musafirii pătrunseră în curte. Florica se uita la noi veniți și nu-și venea crede ochilor. Doamna cu geanta pe umăr și baticul legat la spate, era chiar sora ei, Stana, iar ceilalți soțul și copiii. Își șterse mâinile pe șorț într-un gest reflex, apoi cu timiditate o strânse în brațe pe sora ei și pe ceilalți oaspeți. Copiii Florichii, cam murdari și zdrențăroși, cei mici cu nasurile murdare, sau oprit la distanță de verii lor, nu îndrăzneau să pună mâna pe ei. Florin, cel mai mare dintre toți copiii, a dat mâna cu verișorii lui, celui mai mic i-a șters nasul cu propria batistă.
-Poftim în casă, sau vreți să stați afară. E cald, e mai bine afară, dacă se înnoptează, aprindem lumina afară. A băgat lumină în sat.
-Gheorghe, unde e cumnată?
-La bufet, abia a plecat, vine târziu. Stă de vorbă cu ceilalți oameni din sat, e cârciuma plină la ora asta. Nu te duci și tu să bei o țuică?
-Am să merg să mai văd oamenii din sat. Mai ales că este aproape bufetul.
Ion a ieșit pe poartă hotărât să ajungă la cârciumă. În fața bufetului erau așezate câteva mese cu scaune.Parcă se strânsese tot satul acolo. Erau flăcăi, bărbați mai în vârstă, dar și bătrâni. Câteva femei căscau gura lângă bărbații lor. Pe mese, lângă cinzecile cu țuică, erau covrigi și sare. Femeile beau bere la halbă și mâncau semințe de floarea soarelui sau de bostan. Gălăgie mare, doi băiețandrii, fii cârciumarului, umblau printre mese, adunau țoiurile goale și goleau scrumierele mult prea pline de resturile de țigară.
Ion s-a apropiat de meseni și când a prins un moment de liniște, a urat un bună seara hotărât, astfel încât să audă toată lumea. S-a așternut liniștea, nimeni nu a mai scos nici un cuvânt, câțiva au bâiguit un fel de mulțumire la salutul lui Ion. Priveau cu curiozitate și neliniște la Domnul cu pălărie elegantă și cămașa fină, bine călcată. Ultima oară când mai văzuseră un domn asemănător, fusese cu șase luni în urmă când îl ridicaseră pe Șchiopu Lisandrei pentru furtul unor ștuleți de porumb, alții spuneau că a fost pârât că asculta ”Vocea Americii” la radio. Nu se știa precis de ce îl arestaseră, pentru că primarul a zis într-o zi :”păi bine mă, să înjure el pe tovarășul Nicolae Ceaușescu, ați ascultat mă raportul prezentat de el la Congresul   al III-lea al PMR, atunci când s-a transformat în congresul al IX-lea al PCR, ați auzit voi ce lucruri minunate ne așteaptă în viitor. Vă spun drept, eram pe scaun în primărie, dar când am auzit mărețele idealuri ale tovarășului Nicolae Ceaușescu, m-am ridicat în picioare și am început să plâng. Eram emoționat, mă! În loc să acordăm tot prinosul nostru partidului, Șchiopu se apucă să-l înjure, păi e frumos măi tovarăși?”. Așa că nimeni nu știa precis de ce este arestat Șchiopu. Oamenii priveau bănuitori la bărbatul care se oprise în fața lor și îi privea în ochi. Deodată, o voce sparse liniște instalată
-Ce faci măi cumnate, ai mai venit în sat? Un bărbat slab, puțin adus de spate, se îndreptă spre el cu brațele deschise.
-Bun găsit cumnate, răspunse Ion strângându-l în brațe pe Gheorghe.
-Ei, bată-te, să te bată norocul măi Ioane, că nu mai recunoșteam în domnul din fața mea, pe Ion al nostru, cel plecat la oraș. Că bine ai ajuns, am înțeles că ești șef mare acum și că înveți mereu la carte. Nu ți s-a acrit mațele în tine, de atâta buchisit? Cel care l-a întrebat pe Ion, era un bătrân cu mustățile mari răsucite în sus şi îngălbenite de tutun.
-Nu nea Ștefane, a început să-mi placă. Ion a dat mâna cu toți bărbații aflați pe terasa bufetului. Oamenii îi strângeau mâna cu sfială, era un fel de respect, amestecat cu invidie. Ion avea un cuvânt pentru fiecare, își revedea foștii colegii de școală și de muncă. Îi privea cu atenție, erau murdari, nebărbieriți și slabi.. A înțeles ruptura care s-a produs între el și oamenii din fața lui. Era un orșean, începuse să strâmbe din nas la vederea țăranilor nespălați și nebărbieriți, numai avea nimic în comun cu acești oameni care miroseau a balegă de cal și de vacă.
-Ioane, au mai plecat trei oameni din sat la oraș la muncă, dar s-au întors după câteva luni, nu s-au împăcat cu programul, cică trebuie să fii la oră fixă la serviciu, altfel, portarul nu te mai lasă să întri în fabrică. Așa este?
-Da nene, așa este. Ne trezim de dimineață și mergem la treabă.
-Da, când plouă, sau e viscol, tot la fel trebuie, să pleci la serviciu cu noaptea-n cap?
-Nu contează cum este afară, serviciul e serviciu, mergi la program.
-Atunci tot mai bine e la colectiv, aici dacă plouă, stăm acasă. A început să ne plătească mai bine. Care reușește să facă multe zile muncă, umple carul cu cereale și alte bucate, cu banii stăm mai prost, da, ne descurcăm. Mă Ioane, da falnic om ești, mă uit la tine, acu nu zic și când erai în sat cu căruța, erai băiat frumos, da acu semeni a domn. Nu vinzi casa?
Întrebarea a căzut ca un trăznet, niciodată nu se gândise să vândă casa părintească. Întotdeauna condamnase pe aceia care își vânduseră casa unde se născuseră. Considera asta ca o dezrădăcinare, ca o rupere de trecut, ca pe o trădare a străbunilor. Iată că acum cineva îl întreba, dacă  vrea să vândă casa în care s-a născut.
-Nu , nu vând casa, asta e legătura mea cu satul. Supărat pe el pentru că o clipă s-a gândit că era o idee bună să vândă, s-a pregătit să plece. Nu mai avea ce discuta cu foștii lui consăteni, punțile erau rupte între ei. Hai Gheorghe să mergem acasă, îi spuse cumnatului său.
-Mintenaș cumnate, doar să mai iau una mică, vrei și tu?
-Hai acasă că ne așteaptă femeile cu masa. Am adus eu o țuică, ciocnim un păhărel, apoi mâncăm. Ion l-a luat pe cumnatul lui de braț, apoi după ce a salutat pe cei rămași, a plecat spre casă.
După plecarea lui, oamenii au început să discute, se vedea că nu-l au la ficați pe Ion
-Ai văzut ce încrezut e? zise unul cu o pălărie ruptă pe cap .
-Parcă nu știm cine a fost, acu s-a domnit, zise altul îmbrăcat cu o cămașă a cărei culoare era nedefinită.
-Să fi văzut pe Stana cu geanta de umăr și baticul legat la spate, parcă era o cucoană. O muiere  tocmai venise să-și ia bărbatul care dormea cu capul pe masă, găsise cu cale să ia în tărbacă pe nevasta lui Ion.
-Sunteți buni numai de râs, ați văzut ce curat era îmbrăcat și ce frumos mirosea? Bă ăsta a ajuns om mare, e deștept ca tac-su. Nu-l știți voi, că a murit de tânăr. Bravo lui! A găsit și muiere care să tragă cu el la plug, d-aia s-au ajuns. Voi puteți râde cât vreți, râdeți de voi nu de el. Auzind cuvintele lui moș Ștefan, oamenii au pus capul jos. Apoi unul dintre ei a zis:
-Hai să mergem acasă, de mai stăm mult aici, bem și banii pentru chibrituri. Unul câte unu, care mai drept, care pe trei cărări au plecat spre casă. Trei dormeau cu capul pe mese, muierile care le știau melicul, veniseră să îi acasă, acum trăgea de ei să-i smulgă din ghearele lui Bachus și Morfeu. Cârciumarul începuse să tragă obloanele la ferestre și ușă. Închidea prăvălia. Peste sat s-a așternul o liniște grea, undeva un câine a început să latre, alți câini au început să latre în cor cu el, hămăitul lor s-a întețit, o cucuvea cânta în turla bisericii, mieunatul cotoilor plecați în pețit, sfâșia liniștea nopții.
Va urma,

mulțumesc pentru poză :delcampe.net

-