Istoria așa cum a fost. Inculpații

  Stana și-a așteptat soțul să vină de la serviciu, trecuse deja ora la care el sosea. A așteptat, se gândea că, probabil, s-a oprit cu băieții la o bere, deși nu avea obiceiul. Orele au trecut cu repeziciune, noaptea se instalase peste oraș, Stana era tot în prag așteptându-și bărbatul. Nu înțelegea ce s-a întâmplat. Dacă ar fi fost vreun accident, inginerul Popescu ar fi  anunțat-o. Ar fi mers acasă la șeful lui, să întrebe de el, îi era jenă de inginer, dacă Ion, Doamne ferește, o fi la vreo muiere? Se făcea de râs față de Popescu. Spre dimineață a furat-o somnul. A avut un coșmar, încă mai tremura din cauza lui. După ce a pregătit pachetele pentru copii să le ia la școală, a plecat și ea la serviciu. Cum a intrat pe ușa administrației, a văzut că portarul se uita cruciș la ea. A dat binețe și a mers mai departe. Ceilalți salariați o ocoleau, nu înțelegea de ce, punea totul pe faptul că era o proastă de la sat, abia angajată printre ”doamne”. Cam la o oră de la începerea programului, secretara a anunțat-o că trebuie să meargă la director. A scos șorțul, și-a aranjat puțin basmaua, apoi a mers la secretariat. Funcționara a informat pe director de sosirea femeii. Sfioasă, Stana a intrat în biroul directorial.
-Ia loc tovarășa, a auzit glasul directorului care era așezat pe un scaun înalt în spatele unui birou uriaș plin cu hârtii. Ți-a venit bărbatul acasă?
-Nu tovarășe director, suspină femeia.
-Ai idee unde ar putea fi?
-Nici una
-Ei bine, îţi spun eu, bărbatul tău este arestat și nu se știe când mai vine acasă.
-Ce a făcut, păcatele mele, pentru ce a fost arestat?
- A furat femeie, a furat 150 de saci cu ciment.
-Nu cred așa ceva, bărbatul meu nu a luat nici un ac, cineva vrea să-l înfunde.
-Mergi la miliție, este acolo de ieri. De la 12 poți pleca, mergi de vorbește cu el. Dacă se dovedește că e un hoț, nici pe tine nu te mai țin la serviciu și va trebui să predați și locuința.
Stana a ieșit clătindu-se din biroul directorului. Se gândea la Ion, știa că este nevinovat, își cunoștea bărbatul. Aoleu măiculiță, se văită femeia în gând, aici este ca la colectiv. Unul fură și altul plătește. La ora 12 a plecat acasă, a pregătit schimburi și ceva de mâncare, apoi a mers la miliție. Ofițerul de serviciu a anunțat pe locotenentul Ciupercă că a sosit nevasta lui Irimia. Ciupercă a coborât să stea de vorbă cu femeia.
-Dumneavoastră sunteți soția lui Irimia?
-Da, eu sunt. Vreau să-i dau lenjerie de corp curată și ceva de mâncare.
-Nu-i dai nimic. Îmi promiți că dacă te las să vorbești cu el, îl convingi să spună adevărul?
-Care adevăr?  Întrebă femeia nedumerită.
-Furtul celor 150 de saci cu ciment.
- Nu a furat Ion al meu nici un sac cu ciment, bărbatul meu este cel mai cinstit, iar dacă el spune că nu a furat, apăi eu alta nu pot zice.
-Atunci mergi acasă femeie, nu-i dai nimic!
- Voi merge acasă, barem știu că e aici și e sănătos, va veni acasă că el n-o furat, numai de nu-l veți băga la pușcărie în locul altuia!
- Ai dracu bandiți, tot ei sunt cu clanța tare, ei fură, ei plâng, lasă că vă învăț eu minte!
Stana a mers acasă supărată, știa că bărbatul ei nu furase nimic. Era o făcătură, nu știa cine îi vrea răul lui Ion al ei. Avea încredere în Dumnezeu, că-i va aduce omul acasă.
După discuția cu inginerul Popescu, locotenentul Ciupercă a hotărât să continuie cercetarea. A pus în sertarul biroului rechizitoriul făcut lui Ion. Primul pe care l-a chemat la interogatoriu a fost paznicul șantierului.
-Ia zi mă din nou, cum a fost cu sacii de ciment?
-Păi cum să fie, așa cum v-am spus. Aveți declarația mea. Țăpoi începuse să pălească, a înțeles că lucrurile nu sunt în ordine, nu știa dacă milițianul aflase ceva, sau era la derută.
-Mă, ai notat bine numărul mașinii? Ești sigur că ăla era numărul?
-Da, n-aveam cum să greșesc, da mai ști? Paznicul făcea pe prostul.
-Numărul pe care l-ai notat tu, nu există, cum îți explici asta?
-Nu-mi explic. Mutra lui Țăpoi era a unuia prins cu mâța în sac.
-Țăpoi, ne-am jucat destul. Spune-mi acum cine era în camionul cu ciment? Vocea ofițerului era tăioasă ca oțelul, o dată cu ultimul cuvânt, Ciupercă a lovit cu forță bastonul de masă. Vicleanul portar s-a făcut mic pe scaun. A înțeles că, dacă voia să iasă cu bine, trebuia să vorbească.
-Tovarășe locotenent, dintr-o dată mi-am amintit tot, uitasem, acum știu și numărul mașinii, puneți în loc de trei, opt, ăsta e numărul. Iar în cabină, lângă șofer, era Brașov, fostul șef de echipă. Nu mă nenorociți tovarășe locotenent, am cinci copii acasă, eu nu am luat decât 100 de lei, atâta mi-au dat, 100 de lei și o litră de țuică. Țăpoi plângea și se ruga de ofițer.
-Cine ți-a spus să vii mai devreme la serviciu? Cine te-a plătit? Ciupercă își mușca buzele de furie, era un om cinstit în felul lui.
-Tovarășul secretar de partid, Boboază, el mi-a zis:” Măi Țăpoi, vrei să câștigi 100 de lei, vino mâine mai devreme la serviciu, lași o mașină cu ciment să iasă pe poartă și ei banii”. Am fost bucuros de bani, până la urmă nu mă puneam rău nici cu partidul.
-Țăpoi, rămâi la noi, ai încurcat-o băiete, pune mâna și scrie pe hârtie tot ce știi, nu ascunde nimic, poate scapi mai ușor. Rămâi aici și scrie. Nu încerca să fugi, la ușă este un subofițer, iar la geamuri sunt gratii.
Locotenentul a ieșit grăbit din cameră, a chemat doi subofițeri , apoi toți trei s-au urcat în IMS-ul miliției și au plecat spre șantier. Ajunși pe șantier, au intrat în biroul inginerului. Cum i-a văzut Popescu, fața i s-a luminat .
-Cu ce pot să vă ajut tovarășe locotenet?
-Trimiteți pe cineva să-i cheme aici pe Brașov și pe Boboază. Bine ar fi să fie chemați separat,  trimiteți doi oameni, fără să știe unul de altul, unul la Brașov și altul la Boboază. Nu vreau să facem vâlvă.
-Am înțeles, voi trimite să-l aducă aici întâi pe Boboază, apoi pe Brașov.
 Secretarul de partid a intrat în birou. Când a dat  cu ochii de locotenent a avut o tresărire.
-Ce mai faceți tovarășe secretar ? Ciupercă era jovial, voia să-i câștige încrederea lui Boboază.
- Sunt supărat din cauza lui Irimia, să ne facă el șantierul de rușine?
- Despre asta voiam să vă întreb: ce părere aveți dumneavoastră, ca secretar de partid al șantierului, despre această situație? Chiar vă rog să mergeți,  tovarășul plutonier vă va conduce cu IMS-ul la miliție, dați o declarație, apoi vă aducem la serviciu înapoi.
-Sigur că da, Boboază pălise , cu pași șovăielnici a ieșit din birou împreună cu subofițerul.
-Tovarășe inginer, trebuie exclus din partid, am probe indubitabile împotriva lui.
-Mă voi ocupa de asta. Popescu a pus mâna pe telefon și a suntat la  biroul secretarului de partid pe întreprindere . A adus la cunoștința șefului de partid situația lui Boboază. Acesta la asigurat că în cel mult două ore va convoca biroul  comitetului de partid.
-Tovarășe locotenent, în două ore ar trebui ca Boboază să fie adus la sediul nostru pentru a fi prezent la dezbateri. Altfel nu va fi statutară excluderea, iar dumneavoastră nu-l veți putea aresta.
-Intră, spuse inginerul. Brașov pătrunse în cameră vioi și bine dispus, când a observat că Popescu nu este singur în birou, ci împreună cu un ofițer de miliție și un subofițer, zâmbetul îi îngheță pe buze. A salutat respectuos, apoi cu capul plecat a așteptat să vadă de ce a fost chemat.
-Brașov, te-am întrebat câte chei a avut lacătul de la magazie pe care l-ai predat lui Irimia. te rog să spui tovarășului locotenent ce mi-ai spus mie.
-Știți, Brașov se bâlbâia, își căuta cuvintele, lacătul avea o singură cheie, celelalte două s-au pierdut.
-Ești sigur că sunt pierdute sau le-ai păstrat special?
-De ce să le păstrez, ce să fac  cu ele?
-Spre exemplu, să furi 150 de saci cu ciment din depozit folosindu-te de cheile pe care le-ai dat pierdute. Ofițerul a mizat pe surpriză și a câștigat, Brașov a pus capul jos, a negat bâlbâindu-se.
-Știți nu, adică n-am vrut, adică nu...
-Nu are rost să negi, paznicul a spus tot, a fost prins și șoferul.Cine a fost cu ideea?
-Maistrul Boboază, nu-l suporta pe Ion Irimia și nici eu, doar îmi luase funcția. L-am susținut pe Boboază, așa am decis să furăm 150 de saci cu ciment.
-Ai încărcat singur?
-Nu, m-au ajutat doi oameni, ei știu că era sarcină de serviciu, nu are rost să-i băgați, nu sunt vinovați.
-Nu le-ai dat și lor o țuică pentru că te-au ajutat?
-Nu, maistrul Boboază așa a hotărât, e pentru serviciu, de ce să-i plătim?
-Mergi cu tovarășul plutonier să predai inventarul, nu încerca să fugi!

După plecarea celor doi locotenentul s-a apropiat de inginer și i-a strâns mâna.
-Mulțumesc tovarășe Popescu, eram pe cale să săvârșesc o greșeală. Au pus destul de bine în scenă furtul. După ce îi arestez pe bandiții adevărați, îi dau drumul lui Ion. Vreau să vă spun că Irimia, acum am avut ocazia să îl cunosc, este un om integru, un om de a cărui prietenie m-aș simți onorat.
-Acum vă las, îmi va fi greu să-l privesc pe Irimia în ochi, dar va trebui. Sper să mă poată ierta.
Până seara locotenentul avea pe birou declarațiile lui Boboază, Brașov, Țăpoi și a șoferului de pe mașina care a cărat cimentul. Toți patru erau încătușați și aliniați în biroul ofițerului de poliție. Locotenentul Ciupercă l-a întâmpinat jovial pe Ion, i-a strâns mâna, apoi și-a cerut iertare.
-Din cauza bandiților pe care îi vezi, ofițerul a arăta cu mâna undeva în spatele lui Ion, acesta s-a întors și nu mică i-a fost mirarea când a văzut cine erau încătușați. Ei te-au ”lucrat”, au aruncat în spinarea ta fapta lor. Ion a privit cu milă la ei, când i-a văzut încătușați.
-De ce ați făcut asta? Nu v-ați gândit la copiii mei? Păcat, erați oameni muncitori, din cauza voastră am suferit eu, dar vor suferi și familiile voastre.
-Dacă nu mai aveți treabă cu mine, eu aș pleca acasă. Locotenentul s-a apropiat de Ion , şi i-a strâns din nou mâna.
-Te rog să mă ierți, se mai fac și greșeli în munca noastră.
-O bară de oțel dacă nu o tai la dimensiunea care trebuie, o arunci, apoi o dai la topit. Cu omul e mai greu. Nu am să pot uita experiența tristă prin care am trecut, nici răutatea oamenilor.
-Rămâneți cu bine, merg la familia mea care nu știe nimic de mine de opt zile. Vouă nu am  ce  să vă spun. Să se ocupe legea de voi!
Ion a ieșit pe ușă demn și mulțumit că lucrurile se limpeziseră. Încă îl dureau tălpile, așa va învăța să fie mai atent cu încrederea în oameni. Dacă schimba lacătul, acum ar fi fost liniștit. L-a crezut pe parșivul de Brașov că a pierdut cheile, acum a înțeles că le oprise special.
Întoarcerea acasă a fost prilej de bucurie pentru întreaga familie. Stana, cu șorțul în față mergea de colo, până colo, mutând un lucru, așezând altul mai bine. Sanda și ceilalți frați erau așezați în brațele lui Ion, doar Florin lipsea, el dormea în continuare la internat.
-Stană, nu te mai foii atâta, pune masa, să mâncăm de seară, că or fi mâncat și ăia care au pierdut boii.
-Acum Ioane, acum, Stana sta cu mâinile-n poală și nu se mișca de pe scaun.
-Păi dacă e acum, acum să fie femeie, că e ceasul 10, mintenaș se luminează de ziuă.
-Gata, uite am plecat, Sanda ajută-mă să dăm mâncare la bărbații ăștia flămânzi.
-S-au așezat la masă bucuroși că în sfârșit sunt toți acasă.
Va urma.