Istoria așa cum a fost. Începutul sfârșitului.

    Trecuseră 7 ani de la pensionarea lui Tavi Popescu. Ion, agitat, cu mâinile adânc înfipte în buzunarele halatului, se plimba prin șantier, era atent la fiecare mișcare a oamenilor.
-Meștere, s-a auzit un strigăt din spate, era Cătălin, ginerele lui care între timp ajunsese maistru, stai puțin să-ți spun ceva.
-Mă, ți-am zis, să nu mă mai strigi așa?
-Nu pot, aici suntem la serviciu. Trebuie să mă adresez ”oficial”.
-Ia zi Cătăline, ce s-a întâmplat?
-Nimic deosebit, Sanda și copiii au zis să treceți pe la noi, împreună cu mama.
-Azi e sâmbătă, știi că vine Tavi la noi, apoi tu uiți măi băiete că astăzi e ultima mea zi de serviciu? De mâine sunt pensionar. Cât e ceasul?
-11 și 10 minute, da ce, te grăbești?
-Nu mă, a trimis directorul Pacoste vorbă ca la ora 12 să fim toți în biroul șefului, vine să îmi spună în mod oficial că am terminat cu serviciul.
La ora 12 erau toți maiștri și inginerii strânși în biroul inginerului Rotaru, șeful șantierului. Ion se uita la  cei prezenți, în afara lui Petre Rotaru care venise din minister, toți ceilalți crescuseră pe șantier. Cei doi ingineri veniseră în urmă cu zece ani ca stagiari și nu mai plecaseră, ajunseseră  adjuncții șefului de șantier. Maiștrii lucraseră ca ucenicii, apoi lucrători calificați,  acum erau oameni cu multe responsabilități pe șantier. O dată cu plecarea lui, urma ca funcția de maistru principal să fie desființată. Nu se mai justifica, acum erau destui ingineri care puteau prelua sarcinile maistrului principal. Ion, până să vină inginerii, fusese un timp adjunct al șefului de șantier. Așa erau timpurile, acum sunt cadre pregătite, școlite în universități serioase.
În sală au pătruns cei care erau afară la ”o țigară”, unul dintre ei a alarmat pe ceilalţi:
-Gata, vine!
Ușa s-a deschis larg, pe ea a intrat inginerul Pacoste, mai gras, mai alb, mai bătrân, era urmat de secretarul de partid și de șeful de  personal. Directorul s-a apropiat de birou, a moțăit din cap un fel de salut, apoi plictisit a luat cuvântul:
-Tovarășe Irimia a venit timpul, să-ți mulțumim pentru întreaga activitate în cadrul șantierului nostru. Nu a fost ușor, dar ați știut cum să vă faceți treaba de așa natură, încât sarcinile pe care le-ați avut de îndeplinit au fost duse la bun sfârșit conform cerințelor partidului, personal ale tovarășului Nicolae Ceaușescu. Vă felicit cu ocazia trecerii dumneavoastră în pensie și vă doresc mulți ani fericiți! Cei prezenți au aplaudat frenetic. Ion era un om iubit de toți.
Întreprinderea îți face cadou un baston pe care  să-l ai sprijin la bătrânețe. La lichidare este posibil să primești o primă, noi am făcut toate demersurile în acest sens, așteptăm ”telexul” să vedem
 dacă s-a aprobat. Pacoste s-a întors cu tot corpul spre stânga acolo unde era Ion, a dat mâna cu el, apoi a ieșit pe ușă fără alte cuvinte. Secretarul de partid și șeful de la personal i-au strigat în fugă lui Ion să aibă viață lungă și să se bucure de pensie, apoi au fugit după director. Rămași singuri, cei prezenți s-au uitat nedumeriți unul la altul. Rotaru, care păstrase legătura cu ministerul, i-a scos din nedumerire.
-Se pregătește mazilirea lui, i se impută că nu a știut să facă economie la materiale, fiindcă și-a luat niște angajamente, iar acum nu le poate onora.
-Cum așa tovarășe inginer? Cătălin nu înțelegea cum se pot face economii dacă respectă indicațiile din proiect.
-Cătăline, primele rețetare care au fost făcute pentru beton, au fost cu risipă de ciment. La începutul anilor *70 aveam mult ciment, iar construcțiile nu erau așa de multe. În plus nu exportam. La indicațiile partidului au fost refăcute rețetarele  la începutul lui 1980, astfel că nu mai este lăsat nici un gram de ciment nefolosit. Tot ce rămâne este exportat. Chiar și așa, la Conferința Județeană de partid, apoi la Plenara Comitetului Județean al PCR, s-a cerut să se facă mari economii la ciment și oțel beton. Cerința era legată de necesitatea de a exporta cât mai mult ciment pentru ca Ţara să facă rost de valută  să poată plăti datoria externă. Ceilalți directori participanți la cele două ședințe cu activul de partid, nu s-au angajat direct, și-au luat angajamentul să analizeze și în cel mai scurt timp să raporteze partidului prin organizațiile de bază. Pacoste al nostru, care nu știa nimic despre rețetarele modificate, s-a angajat pe loc să facă reduceri de material. A fost dat exemplu de cum trebuie să fie un director și un adevărat comunist, iar ceilalți trei directori care au spus că vor analiza, au fost aspru criticați și declarați ”șovăielnici” în îndeplinirea sarcinilor trasate de partid. Acum trei zile a venit scadența, cum nu a putut să facă nici un fel de economie, nici de ciment, nici de fier beton, luni trebuie să se prezinte la” Județeana de Partid”. El știe că acolo va fi mazilit, ceilalți directori au fost sancționați administrativ pentru lipsa de fermitate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Despre asta e vorba. Cătăline, ești cel mai tânăr, mergi și dă drumul la oameni să meargă acasă, apoi vino să bem o țuică cu toți. După plecarea lui Cătălin, inginerul Rotaru a rămas o clipă gânditor. Se vedea în ziua când a venit șef de șantier, nu credea atunci că va sta așa de mult. Sperase că va fi rechemat, nu s-a întâmplat asta. O dată fostul lui șef din minister venise într-o vizită la întreprinderea lor și ținuse o ședință cu tot personalul tehnic. Ștabul din minister, deși dădu-se mâna cu el, se făcuse că nu îl cunoaște.Pentru el a fost semnul că dizgrația în care a căzut, este definitivă, din acel moment s-a dedicat cu totul munci pe șantier. Se căsătorise cu Zoe, aveau o familie frumoasă, pe lângă băiatul ei, care avea 26 de ani, aveau împreună o fată de 5 ani. Își amintea de Ion, nu îl suportase de când auzise că fusese mâna dreaptă a fostului șef de șantier, mai ales că vreo câțiva muncitori și un maistru care tindea să-i ia funcția lui Ion, veniseră cu tot felul de minciuni. Mai târziu a înțeles că Irimia era un om și jumătate și se putea baza pe el, de atunci  în toate momentele grele  se sfătuise cu Ion înainte de a lua hotărâri. Deveniseră prieteni, de multe ori ședințele de producție le-au ținut sub dudul din curtea casei lui Ion. Tavi Popescu era invitat de onoare. Acum se despărțea de prietenul, sfătuitorul și sprijinitorul lui.
-Tovarășe Irimia, se cuvine să spun câteva cuvinte acum la despărțire, nu le găsesc, pot să spun doar atât : noroc , sănătate și să mănânci pensie cât ai muncit în viață. Băieți să urăm noroc celui care ne-a fost ca un tată, ne-a certat când a fost cazul, iar de lăudat, a cam uitat s-o facă. Au ciocnit cu toții paharele cu rachiu, era o țuică veche, galbenă și uleioasă. Ion a strâns mâna fiecăruia, după ce a mulțumit inginerului pentru tratație.
Cu inima grea s-a îndreptat spre ușa  pe care știa că nu o va mai deschide niciodată, cel puțin ca salariat. Altfel, era posibil să mai viziteze șantierul.
Ajuns acasă, a mers sub dudul din curte, s-a așezat la masă,voia să mai bea o țuică. Nu avea cu cine, iar singur nu putea. Trecuseră 20 de ani de când se așezase prima dată sub acest dud. Ce vremuri bune, aici își crescuse copiii, apoi le făcuse nunţi, prin grija partidului aveau toți apartamente la bloc. Ușor le făcuse și nunțile și botezul nepoților. Mai greu a fost cu botezul ultimului nepot, Marian, copilul lui Gicu, cât a alergat până au găsit măsline, salam, carne pentru friptură. Brânza i-a adus-o un muncitor de la el din brigadă, avea tatăl lui oi, cam scumpă, dar bună, o telemea veche care mergea bine cu ceapă și țuică.
De mai bine de 2 ani alimentele au dispărut, greu se găsește o bucată de carne, când se aduce la ”Alimentara”, sau la ”Carne”, este "omor". Noroc cu relațiile lui Tavi, el îi aprovizionează pe toți.
-Tu ce faci acolo? Stana ieșise din casă, atunci  l-a văzut pe Ion întins pe banca de sub dud. Scoală te rog de acolo, acum vin Tavi și Petre Rotaru, s-au anunțat și copiii. Nu cred că ne ajunge carnea, am fost prin toate magazinele, galantarele sunt goale. În rafturile autoservirii am văzut numai borcane cu ghiveci, tocană de legume și compot de prune. Mai erau câteva conserve de pește. Să știi că am luat niște sardine în ulei, le pun la mezel, nu am găsit salam, mai am ceva brânză în borcan, niște roșii, încropim noi, suntem între prieteni. Carnea este din pulpă de porc, am să o pregătesc la tavă. Ce părere ai?
-Te rog să aduci două cești și sticla cu țuică.
Mirată, Stana a luat ceștile și sticla și le-a pus pe masa în fața lui Ion, apoi a dat să plece. Ion a prins-o de mână și cu bândețe a așezat-o lângă el.
-Așează-te lângă mine, de mult nu am mai stat amândoi de vorbă. Au fost copiii, apoi nepoții , serviciul, stai aici Stană, să bem o țuică amândoi! Stana s-a așezat lângă el, a pus mâna pe ceașca plină cu rachiu, apoi s-a apropiat de fața lui Ion și cu ochii în lacrimi l-a sărutat pe frunte.
-Te iubesc om minunat, m-ai luat când eram un boboc de fată, am înflorit lângă tine, acum mă vestejesc , simt că îmbătrânesc, Florin are ghiocei la tâmple.
-Stai liniștită, tu ești cea mai frumoasă femeie din lume, de mult nu ți-am mai spus asta, deși simțeam nevoia să o fac! Vino, să te sărut draga mea!
-Porumbeilor, ce faceți voi acolo? Stana s-a ridicat repede de lângă Ion, avea fața îmbujorată, era fâstâcită, cu mâinile încerca să-și așeze părul și hainele, se comporta ca o fată mare, găsită de mamă, când o săruta iubitul în poartă.
-Ce faci bătrâne? Tavi îl persifla pe Ion. Am venit cu toți să te sărbătorim, vine și Rotaru cu Zoe, au mers la un restaurant unde bucătar este fratele Zoei, speră să găsească ceva carne.
-Tavi, am intrat în rândul celor bătrâni, acum ziarul, plimbarea cu nepoții prin parc. Gata agitația serviciului. Da, stați la masă, Cătăline, tu ce faci pe acolo? Sanda, Florin nu vine? Costel, Gicu, ce știți de ei?
-Stai liniștit tată, vor veni toți! Trebuie să mai punem o masă, s-a mărit familia.
-Mai punem, aveți grijă la bucătărie.
- Suntem destule femei, nu-ți mai bate capul. Să aduc cești mai multe să ajungă pentru toți.
-Uite Ioane că a intrat și Rotaru pe poartă, văd că au o plasă în mână, probabil s-or fi descurcat pe la restaurant de ceva carne. Ion s-a ridicat de la masă și a ieșit înaintea inginerului.
-Noroc Ioane! Uite ăsta e cadoul nostru și cu mâna ridică plasa să vadă, ce îi aduseseră. Nu este meritul meu, ci al Zoei, noroc cu fratele ei, altfel mâncam cartofi prăjiți.
-Noroc Tavi! Ce faci bătrâne, cum e la pensie? Rotaru îl tachina pe Popescu, de multe ori îl chemase pe șantier atunci când se încurca în anumite operații. Deveniseră buni prieteni.
-Noroc puștiule! Te-ai mai domesticit și tu de când te-ai însurat cu Zoe, ei, dar ea unde este?
-A mers la bucătărie la femei.
-Ce se mai spune la radioul de peste gârlă? Ion a întrebat privind din obișnuință în toate părțile.
-Îl critică pe Ceaușescu că lasă populația să trăiască în frig, iarna temperatura din camere nu trece de 16-18 grade, că oprește gazele, curentul, că nu se găsesc alimente pe piață, că a înflorit specula. Apropo, ați pregătit niște lumânări, că mai târziu se ia lumina.
-Și Ceaușescu parcă a înnebunit, să plătească el datoriile externe. Dacă voia așa, nu trebuia să măi continuie să construiască și să fii lăsat mâncarea la popor.
-Cum dracu, începu vorba și Rotaru, când avem atâtea complexe agro-industriale, atâtea crescătorii de animale și ferme pentru păsării, noi să nu avem o bucată de carne pe masă? În agricultură se raportează niște cantități de cereale obținute la hectar, de zici că trag activiștii de partid plantele de vârf să se facă mari și pline cu boabe. Vacile fată numai câte doi viței, oile la fel, caprele câte trei și patru iezi.
-Tocmai asta e Petrică, se raportează cantități fictive, ăia de sus și dacă știu că  județele  mint în raportări, lasă lucrurile așa , cu cifrele raportate merg la Ceaușescu și-i explică :”tovarășe secretar general astea sunt recoltele, astea sunt animalele, ăsta laptele, asta brânza, asta lâna, etc..Atât ne trebuie pentru populație, asta putem exporta.” ”Foarte bine, zice Ceaușescu, așa să faceți”. Doar că toată cantitatea este cea exportată, pentru popor nu mai rămâne nimic. Acum și ce se mai găsește pe piață, depozitele pitesc marfa o dau la suprapreț și pe sub mână. A înflorit contrabanda.
-De ce dracu a vrut el să plătească datoriile externe? Suntem singura țară din lume care ne plătim datoriile. Spune Tavi, tu ești cel mai bătrân și cel mai informat, tu trebuie să ne lămurești. După ce a pus întrebarea, Petre Rotaru a dat de dușcă o ceașcă de țuică.
-Se pare că FMI-ul ar fi pus niște condiții grele lui Ceaușescu, iar acesta după ce s-a sfătuit cu economiștii lui, a luat această hotărâre. O vom duce rău câțiva ani până se plătesc datoriile, apoi sper să revină la viața de până în *80.
-Nici la televizor nu lasă mai mult de 2 ore, asta e bătaie de joc. Eu mi-am făcut antenă de bulgari, mai văd filme, meciuri de fotbal. E prost că nu înțeleg ce spun. Cătălin, se vedea din cuvintele lui, era foarte pornit împotriva regimului.
-Gata mă, ce vă plângeți ca niște babe, se vede, că nu ați trăit cu mine la țară. Am dus-o greu, este adevărat că nu mai stau rafturile și galantarele pline cu bunătăți, dar tot omul se descurcă. Toți au un pachet de țigări Kent, un pachet, două de cafea bună, sticle de ulei, puse toate la păstrare. Ai văzut emisiunea ”reflector”, îl arăta pe un pensionar, care strânsese vreo 16 sticle de 500 ml cu ulei . Un fel de Hagi Tudose. Ce dracu făcea cu atâta ulei, 4,5 sticle ajungea. Specula este în floare, iar noi o întreținem, că nu putem altfel să ne descurcăm. Vom trece și peste asta, v-am spus, am trăit vremuri mai grele decât astea.
-Ce vrei tată, îl luă la rost Cătălin pe socru său, să ne întoarcem de unde am plecat, tindem spre o viață mai bună, păi așa?
-Ești tânăr și înflăcărat, ai grijă cum vorbești, îl certă părintește Ion
-Nu îmi este frică, îi dau dracu cu securitatea lor cu tot!
-Cătăline, vorbește țuică, te rog să te potolești!
-Gata Săndico, ziceam și eu așa, nu te supăra! După plecarea nevestei, roșu la față, Cătălin a explicat, adevărul este că nu mă tem de securitate, dar de Săndica da. Păi asta e mai tare-n gură decât 5 securiști la un loc. Ați auzit de ăla de la dulgheri, cum îl cheamă..., a da, Sofronie, e omul securității. Toarnă, toarnă tot la băieții cu ochi albaștri.
-Taie unul un vițel, mi-a spus că îmi dă o pulpă de spate, ar avea la 30 de kg. Când vin cu ea, o împărțim.
-Să ai grijă Ioane, că nu e de joacă cu ăștia, știi că nu este voie să se taie viței.
-Voi avea, stai liniștit Tavi, știi, că nu mă arunc cu capul înainte. Am găsit și un porc la vreo 150 de kg, hai să-l luăm toți și-l împărțim frățește.
- De acord.
- Să vă spun un banc. Coana Leana a auzit că poporul vrea să fie un program mai lung la TV, atunci s-a dus la Ceaușescu și l-a întrebat : ”ce zici Nicule, mai poți vorbi vreo două ore în plus, să le dăm la amărâți ăștia 4 ore de vizionat program la TV.
-Adevărul e, că de când a intrat asta în politica mare, lucrurile au luat-o razna.
-Nu putem face nimic, securitatea e pe urmele noastre, toți suntem supravegheați. Mai închid și ăștia de la securitate  ochii, altfel aresta dracu un sfert de țară până acum. Să vorbim de altele, vin femeile cu copiii și nu trebuie să știe ce vorbim noi, conchise Tavi.
-Veniți fetelor, să-l sărbătorim pe Ion al nostru, pe dragul nostru Ion!
Mulțumesc pentru poză: adevărul .ro
-