Istoria așa cum a fost. Capitalismul II. 13-15 iunie 1990

     De dimineață Tavi a plecat la piață, s-a învârtit printre tarabele zarzavagiilor, oameni cu fața arsă de soare
și mâinile crăpate de muncă, aproape că-l trăgeau de mâneca, să cumpere legume proaspete de la ei.
-Domnule, îi zise unul, am pătrunjel verde proaspăt, mărar, leuștean, uite, ia morcov, păstârnac, cumpără
ceva, fă-mi domnule safteaua, îți dau mai ieftin, că nu am vândut nimic până acum.
Popescu s-a uitat cu milă la bărbatul slab, cu ochii în fundul capului, dintr-o dată ar fi vrut să-i cumpere
toată marfa, îi plăcea accentul slav al țăranului, era sârb din zona Târgoviștei.
-Dă-mi câte-o legătură din toate.
-S-a făcut, țăranul nu-și mai încăpea în piele de bucurie, cineva îi făcuse safteaua și abia era 7,30 dimineața.
Cu legăturile în plasa de rafie Tavi a plecat spre șantierul lui Petrică Rotaru. O dată ajuns la ușa biroului câțiva
muncitori mai în vârstă l-au salutat cu respect:
-Să trăiți domnul inginer!
-E în birou șeful vostru?
-Da, să trăiți!
Tavi a bătut în ușă, din interior s-a auzit un mormăit care semăna cu o poftire, a intrat în birou, a salutat, bărbatul
aflat la birou era cufundat cu totul în studierea unor planșe, fără să se uite la persoana care intrase pe ușă, i-a strigat
”ia loc”, apoi și-a văzut mai departe de treabă, uitând de musafirul care tocmai intrase. Popescu s-a apropiat de masă
a urmărit degetul lui Rotaru care se plimba pe desen, apoi a exclamat:
-Boierule, aici e o greșeală.
Rotaru a ridicat ochii de pe planșă, a fost surprins să-l vadă pe Popescu în biroul lui la o oră așa de matinală.-
-Dacă nu veneai tu la mine, veneam eu la tine acasă, ceva e-n neregulă cu desenul ăsta, nu-mi place unghiul de
înclinare al gulerului de la turnul de apă.
-Ai dreptate, asta văd și eu. Popescu era nedumerit.
-Toate aceste desene și calcule sunt refăcute după martie anul acesta.
-Documentația veche unde este? Uzina asta are toată logistica făcută de cel puțin 5 ani.
-Au venit unii acum din ăștia numiți după revoluție, care se numesc mari specialiști să ne spună că tot ce a fost
proiectat până în ianuarie 1990 nu mai este bun, că sunt proiecte dușmănoase care nu țin cont de cerințele tehnicii
moderne. Este al treilea desen tehnic pe care îl găsesc cu greșeli. Îmi este teamă să concluzionez că este vorba
de rea intenție, încă mai cred că e vorba de greșeală, sau nepricepere.
-Cum le rezolvi?
-Merg la directorul tehnic, e unul nou, emanat și el, i le prezint, îi explic de câteva ori despre ce e vorba, mă privește
tâmp, apoi mă întreabă:”sunteți sigur domnule inginer că aici sunt greșeli, sau vreți să mă compromiteți?”. Îl asigur
de buna mea credință, apoi cu pași șovăielnici pleacă spre cabinetul directorului plin. De acolo prin ușa capitonată
 se aud țipete, directorul plin țipă la directorul tehnic, de ce nu a văzut greșelile, că doar este ”tehnicul” întreprinderii.
-Știi bine, că sunt numit politic la fel ca și tine.
Cam așa se prezintă lucrurile, apoi trimit lucrările la București și aștept. Noroc că m-am învățat și acum mă uit pe ele,
cu mult timp înainte de a intra pe șantier în lucru, așa au timp să le corecteze. De fapt le trimit înapoi, pe cele făcute
pe vremea  lu' ăla de îl împușcarăm pe 25 decembrie.
-Te las, văd că ai de lucru, vino diseară la Ion să mai discutăm, a adus o țuică de pe la munte, a fost pe la cuscră-su, e
medicament curat. Mai dezbatem un pic, ce se mai întâmplă prin Țară. Ai auzit ce a fost zilele trecute în București?
Trec eu pe la Ion să vorbesc cu el, poate facem un grătar. Să o iei și pe nevastă-ta, mai stau și femeile de vorbă de-ale
lor, că li s-a urît numai în casă.
-Vin cu toată plăcerea, să-i spui lui Ion să nu se mai ia de mine, știi că rândul trecut mi-a amintit de episodul când
am vrut să-l transfer? Asta a fost atunci.
-Lasă mă, era un pic băut, da să știi că avea dreptate, mare noroc ai avut cu el, că nu se știa cum mergeau lucrurile.
-Știi de ce aveam eu un dinte împotriva lui? Din cauza Zoei, mie îmi plăcea fata, iar ea era în limbă după Ion. Gelozie
curată, acum a trecut.
   Ion aștepta, grătarul era  încins, doar carnea trebuia pusă pe el, se uita spre poartă în orice clipă trebuiau să pice
Tavi și Petrică împreună cu soțiile. Umbra dudului îi răcorea sufletul aprins de veștile din București. Încă nu știa ce s-a
 întâmplat cu minerii și lumea din București. Auzise că plecaseră ieri, 15 iunie, după ce Iliescu le mulțumise pentru
ajutorul dat. Tavi îl va lămuri și acum ca de fiecare dată când a avut probleme.
-Ioane, ai bătut carnea? Am vorbit la telefon cu Sofia, vrea șnițele, nu mai vrea grătar. Stana, cu mâinile în buzunarele
șorțului, aștepta o vorbă de la bărbat.
-Faceți cum vreți, iar niște carne puteți să o bateți și voi, eu nu am timp, tocmai intră musafirii pe poartă. Ion îi privea
 cu dragoste amestecată cu respect, cum e posibil ca el, țăran de la coarnele plugului să se bată pe burtă cu asemenea
 domni mari. Le datora multe amândurora, datorită lor, el, acum stă liniștit așteptând poștărița să bată în poartă pentru
a-i înmâna pensia. Tavi îmbătrânise, reumatismul instalat în picioare ”recompensă” pentru iernile în care fusese nevoit,
să încalțe cizme din cauciuc pentru a face față noroiului din șantier. Arăta bine la față pentru cei 73 de ani. Petrică se rotunjise,
mâncarea bună pregătită de Zoe și vârsta își spuneau cuvântul.
-Noroc Ioane! Cei doi bărbați strânseră mâna gazdei, apoi luară loc fiecare acolo unde avea locul stabilit încă de la
începutul întâlniri lor. Tavi și Ion întodeauna stăteau în capul mesei, apoi după cooptarea în grup al lui Petrică Rotaru, locul
 lui Ion a fost cedat inginerului mai tânăr. De atunci Ion își avea locul în dreapta lui Tavi. Sticla cu țuică deja era pe tavă
împreună cu ceștile de pământ (vechile cești ale Stanei aduse zestre în casa bărbatului când s-a măritat). Ion, ca într-un
 ritual, a luat sticla, apoi a turnat fiecăruia în ceașcă.
-Noroc, sănătate că e mai bună decât toate!
-Noroc, răspunseră ceilalți doi.
-Mă îngrijorează ce a fost zilele astea în București. Tavi, spune-mi te rog despre ce este vorba?-
-Domnilor, Petrică s-a uitat atent la cei doi convivi, apoi a continuat, când în aprilie a început manifestația din Piața Unirii
 am fost de acord, nu susțineam neapărat toate revendicările lor, dar suntem o tânără democrație unde dreptul de a manifesta
trebuie să fie garantat. Și-au strigat aproape o lună de zile, din 22 aprilie până în 20 mai, revendicările și nemulțumirile în Piață
În 20 mai lumea a ieșit la vot, prezența a fost de 86% din alegători, un procent foarte mare. Asta înseamnă că poporul a vorbit,
 prin vot și-a ales  reprezentanții, atât în Parlament cât și Președintele Țării. Procentajul în favoarea lui Iliescu, dar și pentru FSN
este zdrobitor. Observatorii străini, acreditați să supravegheze modul în care au fost organizate alegerile și dacă au fost cazuri de
fraudare a alegerilor, au declarat că alegerile au fost bine organizate și că nu au fost cazuri majore de fraudare.
Prin urmare, care mai era motivul continuării manifestației din  Piață?
-Lucrurile nu sunt așa de simple, când alegerile sunt tranșate de asemenea manieră, nu poți contesta. Orice contestație
poate fi privită ca un atentat la democrație. Cei din piață au cerut anumite lucruri, legitime sau nu, nu discut dacă era bine sau nu.
Timp de o lună populația cu drept de vot s-a putut informa , apoi pe 20 mai a decis. 85% din electorat a votat pentru ca I.Iliescu să devină
Președintele României. Mai mult de 65% ca au votat FSN-ul, indiferent ce fraude ar fi fost, e clar că populația a fost alături de
stânga FSN-istă, sau neocomuniștii cum sunt numiți de cei din piață.
-Tavi, eu cred că manifestația din București are rădăcini în străinătate, mă tem că ordinul din afară a fost, ca manifestația, ca
durată, să fie împinsă cât mai mult. În acest fel autoritățile erau obligate să intervină pentru a împrăștia manifestanții, aceștia
s-ar fi opus, așa cum s-a întâmplat de altfel, toate acestea trebuiau să ducă la revoltă, poate chiar la disoluția statului. Stăm
pe nisipuri mișcătoare. Populația, în cea mai mare parte, se sperie de moșieri și patroni, ori toți acești liberali și țărăniști despre
asta discută. Venirea minerilor poate fi privită cu ochi binevoitori, dar atrocitățile comise și de o parte și de alta trebuie condamnate
cu vehemență. Petrică s-a oprit o clipă, apoi a continuat : e bine că Iliescu a mulțumit minerilor. A fost un gest tactic, pentru a-i
 putea trimite în liniște acasă. Indiferent cum am privi lucrurile, manifestația nu trebuia să mai continuie. Ce așteptau cei care
conduceau aceste proteste? Protestanții erau în Piața Universității de peste 40 de zile, timp în care au fost lăsați să strige orice
lozincă voiau. Se striga : ”jos comunismul”, de acord, dar ei, manifestanții. reprezentau prea puțin din numărul electoratului,
ori aceștia spuseseră ”da” la vot pentru neocomuniști în proporție de peste 60%. Singura speranță a celor prezenți în Piața
Universității era o revoltă populară, pentru a dărâma noile structuri alese în urma votului. Vă întreb, erau ei într-o poziție legitimă
să facă acest lucru. Nu, nu erau, măsura autorităților de a elibera Piața Universității, a fost una bună, doar modul defectuos
în care s-a pus în practică a generat violențe. Tavi, Rotaru s-a oprit să-și tragă sufletul, apoi a continuat, violențele au
început mai înainte de a sosi mineri, manifestanții s-au încăierat cu forțele de ordine, totul degenerase. Situația era scăpată
de sub control. Agențiile străine de presă deja vorbeau de o disoluție a statului, de neputința guvernului în a pacifica piața
Violențele erau maxime, forțele care împinseseră durata manifestației până la provocarea violențelor, își frecau mâinile de
 bucurie.Planul reușise, guvernului îi era teamă că violențele aveau să excaladeze, atunci au apelat la mineri. Poate că apelul
 a fost bun, dar modul în care au acționat ortaci e greu de descris. Violențele au fost maxime, atrocitățile comise de mineri
sunt greu de descris. Eu cred că în rândul lor, al minerilor, au fost și băieți cu ochi albaștri care îi dirijau ce să facă, unde să meargă
și cum să acționeze. Indiferent cum privim, România a fost pusă într-o lumină proastă. Cred că asta s-a dorit, forțele externe
sunt puternice și cu mari interese aici la noi în Țară.
-Până la urmă tot nu am înțeles, de fapt ce voiau Marian Munteanu și cei din jurul lui? Ion privea întrebător la Tavi și Petrică
 așteptând de la ei lămuriri.
-Puterea, asta voiau, doar că pe 20 mai poporul dorise altceva, voința electoratului a fost departe de voința celor din Piață.
-Și atunci de ce au mai continuat manifestația? De ce nu s-au oprit la câteva zile după alegeri? Ion voia să se asigure că a
înțeles bine.
-Simplu din 20 mai manifestația a avut rol destabilizator, a vrut să transmită în afară mesajul că România este condusă tot
de comuniști, iar ei sunt forțe progresiste de dreapta care vor progres pentru România în viitor. Mă joc cu cuvintele,
 vorba lui Ceaușescu, ”agenturili” străine nu au fost străine de acest fenomen. Bine că s-a terminat, păcat că au avut
de suferit oameni nevinovați.
-Până la urmă de unde au avut atâțea bani, pentru corturi, pentru hrană și pentru multe alte lucruri necesare?
-Ioane este o întrebare bună, nu știu să-ți răspund.
-Hai să bem o țuică, că s-a trezit în cești.
-Stană, gata-i masa?
-Gata , că doar suntem vrednice.
-Bine, veniți și voi să gustați un pic de rachiu, apoi să puneți masa.
-Să fi tu sănătos! Stana cu mâinile stergându-se pe șorț a continuat : am gustat și noi un lichior de nuci verzi, l-a adus
Zoe, bună licoare, voi face și eu să am în casă, că tare e bun. Ați terminat cu politica?
-Da femeie, vom mânca, imediat ce puneți pe masă.
Mulțumesc pentru poză :ziariștionline.ro



-