Doi prieteni, Mihai și Gilă II

    Mihai stătea pe scaun în propriul birou cu hârtia dată de secretara de la Căminul de copii în mână, citea și nu-i venea să creadă câte acte trebuia să prezinte pentru a putea lua un copil să petreacă weekend-ul la el acasă.  Era decis să treacă peste orice obstacol, promisiunea făcută lui Gilă îl obliga, nu putea să-l dezamăgească, voia ca de acum, acest băiat să capete încredere în oameni.

După două zile de alergături, în mână cu dosarul care cuprindea tot ceea ce i se ceruse pentru a putea fi autorizată încredințarea minorului, Pleșoiu Gheorghe, lui Mihai pe perioada sfârșitului de săptămână, a intrat în biroul secretarei. Aceasta cum l-a văzut, a afișat un zâmbet oficial în colțul buzelor mult prea rujate,apoi i-a zis:

-Domnul director este foarte ocupat astăzi, nu vă poate primi!

-Revin mâine, Mihai a înțeles, că era ceva în neregulă.

-Mă tem că și mâine va fi ocupat, de altfel cred că pentru dumneavoastră va fi tot timpul ocupat. Secretara vorbea sacadat, părea că este pe cale să-și piardă cumpătul, calmul lui Mihai o surescita.

-Doamnă, nu ați înțeles! Sunt angajat de minorul Pleșoiu să-i apăr interesele și o voi face cu sau fără voia dumneavoastră. Ați face bine, să nu-mi stați în cale, nu aveți de câștigat opunându-vă, vă înrăutățiți situația!

În timp ce vorbea cu secretara, bărbatul s-a poziționat între ușă și biroul femeii.

-Voi intra la director și vă asigur că nu mă va da afară, iar pe dumneavoastră vă scuz eu.

-Domnule nu puteți face asta! secretara a sărit de pe scaun cu gândul de a-l opri, prea târziu, Mihai intrase în biroul directorului.

-Mă scuzați domn* director, a forțat intrarea.

-Are dreptate, sunt vinovat! Dar trebuie, să rezolv problema, ori secretarea dumneavoastră este un adevărat Cerber, iar eu nu puteam sta după ea.

-Ce doriți ? Parcă ați mai fost la noi?

-Da am mai fost, mă interesează copilul Pleșoiu Gheorghe...

-Da îmi amintesc și ce vreți să știți despre derbedeul ăsta?

-După părerea mea, -Mihai a început calm discuția-, acest copil nu este un derbedeu...

-Este, nici cu școala nu merge bine, supraveghetorul lui mi-a raportat situația școlară.

Directorul, -din motive care îi scăpau lui Mihai-, părea să fie pornit împotriva copilului.

-Eu am altă părere, sigur este a mea și poate sunt subiectiv, nu vreau să vă contrazic. Singura rugăminte ce o am este aceea ca vineri după ore să-l pot lua la mine până luni la ora 8, când îl voi duce direct la școală. Am aici toate actele pe care mi le-ați cerut, este și hârtia dată de secretară cu necesarul de documente. Las dosarul la dumneavoastră, iar vineri mă voi prezenta la școală să-l iau pe Gilă. Sunteți deacord?

-Să verific actele aduse, apoi mă pronunț, veniți mâine!

-Domnule director, sunt avocat pledant, nu pot să mă plimb pe drum fără rost, verificați actele acum, pentru ce să mai vin mâine?

-Acum nu am vreme!

Directorul voia să tragă de timp.

-Vă rog să vă faceți! Vreau să rămânem în relații bune!

-Bine ,reveniți peste o oră!

Mihai a părăsit biroul directorului cu inima strânsă, deranjase ceva sau pe cineva cu faptul că se interesa de acest copil. Va trebui să afle ce se ascunde în spatele acestei probleme.

Peste drum de cămin era o cofetărie, Mihai a intrat , s-a așezat la o masă, o chelneriță cu fusta scurtă și decolteu mult prea generos a venit la masă și i-a luat comanda, după puțin timp a revenit cu tava pe care se găsea ceașca cu cafea, pliculețul cu zahăr și o linguriță.

Pierdut în gânduri amesteca zahărul în cafea, lingurița se rotea în dezordine prin mica ceșcuță.

Se vedea în primul an, când a mers la școală din casa lui Ion al Chirei. Toți copiii lui erau îmbrăcați cu haine noi, doar pentru el nu se mai găsise bani, mamă-sa fusese nevoită, să cârpească hainele la unul din băieții mai mari și să-l îmbrace pe el. În zadar s-a jelit că vrea și el haine noi, nimeni nu l-a luat în seamă, doar Ion i-a tras o palmă după ceafă, să numai urle ”ca un apucat”. Mamă-sa plângea și cosea, avea burta la gură, era borțoasă cu copilul bărbatului de acum, a făcut hăinuțele cât mai plăcute, chiar dacă erau peticite, barem erau curate.

Așa au petrecut anii de școală, doar ghionturi și înjurături și mamă-sa se  răcise de el, avea un alt copil cu Ion și ținea mai mult la el. După terminarea școlii îl dusese la internat la ”Centrul Școlar” să învețe meserie. Degeaba se rugase și dirigintele și el de mamă-sa și de Ion să-l lase la liceu, nu a fost chip să-i înduplece:

”Lasă-l la meserie, îl întreține statul și-i pune o meserie-n mână să-și câștige pâinea.” Era prin *65.Lumea era în schimbare.

S-a uitat la ceas, trecuse o oră, de când se afla în cofetărie. S-a ridicat de la masă, a plătit, apoi a traversat drumul pentru a intra în cămin. La secretariat  i-a fost înmânată o hârtie ștampilată prin care era autorizat să poată lua pe elevul Pleșoiu Gheorghe pe timpul weekend-ului acasă la el.

Vineri la ora 12 s-a prezentat la secretariatul școlii, pentru a vedea situația la învățătură a lui Gilă, dar să anunțe și școala despre ce urma să facă.

S-a nimerit să fie în cancelarie printre alți profesori și diriginta lui Pleșoiu. Aceasta amabilă și bucuroasă că se interesează cineva de copil, i-a prezentat situația școlară a elevului. Cuvintele profesoarei erau de admirație pentru copilul singur pe lume, crescut în orfelinat fără nici-o mângâiere părintească.

Gilă, după spusele dirigintei, era un copil cuminte, care învăța destul de bine, nu era premiant, era un elev de mijloc . Foarte atent la ore și cu o memorie auditivă bună, reușea să învețe lecția din clasă. Temele pentru acasă nu și le făcea, dar profesorii înțelegeau că nu prea are timp, toți știau cu ce se ocupă în timpul liber.

-Doamna dirigintă, cine s-a interesat de situația școlară a copilului până acum?

-Nimeni, absolut nimeni. La ședințele cu părinții din partea lui nu a participat nimeni.

-Nu m-ați înțeles. Nu vine supraveghetorul lui de la cămin?

-Nu, niciodată. Sunt sigură pentru că am discutat situația elevului Pleșoiu în consiliile profesorale.

-Am să trimit elevul de serviciu, să-l aducă la cancelarie.

După puțin timp elevul de serviciu s-a întors fără Gilă.

-Unde este elevul pe care ți-am spus să-l chemi? Diriginta era intrigată.

-L-am învoit eu, s-a auzit glasul unei profesoare, a venit la mine supraveghetorul de la cămin și m-a rugat să-l învoiesc pe elevul Pleșoiu, pentru că îl caută cineva din familie.

-Ați auzit? Ar trebui să fie la cămin. Diriginta era nedumerită în legătură cu plecarea elevului din școală.

Mihai a plecat de la școală la cămin, a încercat să ajungă la director, directorul plecase, secretara s-a arătat dispusă să-l ajute doar că nu știa cum.

-Unde îl găsesc pe supraveghetorul lui Pleșoiu?

-A plecat acasă.

-Aveți numărul lui de telefon?

-Nu, nu-l am, secretara se simțea încolțită, ar fi vrut să fie departe de acest birou.

-Cine răspunde de copii acum?

-Nu știu exact, dar pot să dau un telefon. Crina a format un număr : ”alo, spune-mi te rog, elevul Pleșoiu a ieșit pe poartă? -Da, a ieșit cu bilet de voie”.

Băiatul nostru a ieșit pe poartă, așa spune portarul.

Mihai a salutat secretara, apoi a plecat . Drumul lui a ținut drept la baroul de avocați, aici a completat formularul prin care era angajat de Pleșoiu ca avocat al lui să-l poată reprezenta în fața reprezentanților ”Căminului” , dar și să-i găsească familia.

Mihai a plecat cu mașina să-l caute pe Gilă prin locurile unde obișnuia să lucreze. Băiatul era de ne găsit. Ceva îl intriga pe avocat, nu înțelegea de ce îl luase supraveghetorul pe Gilă cu puțin înainte de a ajunge el la școală. Răspunsul era clar: ”directorul dădu-se ordinul ca supraveghetorul să ia copilul de la școală pentru ca el, Mihai, să nu ajungă la Gilă”. Întrebarea era: de ce?

Luni dimineața s-a înființat la cămin la prima oră, a mers direct la secretariat în speranța de a ajunge să vorbească cu directorul. După multe parlamentări a reușit să intre în biroul directorului. Acesta ,cum l-a văzut, l-a întâmpinat amabil:  

-A, domnul Mihai Iordan, ce mai faceți? Am o veste bună să vă dau, copilul de care vă interesați dumneavoastră a fost luat de familie, mai precis un unchi din partea mamei. Avea toate actele, inclusiv o hotărâre judecătorească. Nu am avut timp să vă informăm.  

-Îmi puteți spune, în ce localitate au dus copilul?  

-Îmi pare rău, dar astea sunt secrete pe care nu vi le pot dezvălui. Directorul îl privea pe sub ochelarii cu dioptri mari.  

-Gilă îmi spusese că nu are pe nimeni și nici numele de Pleșoiu nu credea că este al lui.  

-Așa i se spusese, cel care îl adusese la Centru ne rugase să păstrăm secretul cu privire la părinții lui. Provenea dintr-o familie foarte săracă și dezmembrată. Nu avea sens să-i caute. Asta era cauza de nu știa nimic despre rude. În sfârșit, nu vreau să vă mai rețin, mai ales că prea multe date nu vă pot da.  

Mihai a salutat pe director, apoi a plecat la birou. Nu înțelegea ce secrete sunt legate de nașterea lui Gilă. Acum, după discuția ultimă cu directorul, înțelesese că totul este învăluit în mister, că îi va fi greu să pătrundă tainele acestea, dar era hotărât să facă lumină în acest caz.  

În drum spre birou s-a oprit la școala lui Gilă. Diriginta băiatului tocmai avea o ”fereastră”, a găsit-o în cancelarie.  

-Sărut mâinile! Ce mai știți de elevul Pleșoiu?  

-Bună ziua! Știu că a fost retras de la școala noastră. Am primit de dimineață o adresă de la Cămin prin care eram anunțați că va urma cursurile unei alte școli și să-i eliberăm foaia matricolă. Nu ni se spunea școala unde urma să învețe, l-am întrebat pe curier, era portarul, acesta mi-a spus că nu știe, însă noi să o eliberăm, urmând că familia lui Pleșoiu să o prezinte la noua lui școală.  

-Ce părere aveți despre această grabă, nu vi se pare nimic în neregulă? Mihai încerca să găsească un fir de unde să înceapă ancheta.  

-Ba da, sincer mi s-a părut intempestivă toată această mutare. Dar fiind vorba de o instituție a statului nu am avut motive de îngrijorare.  

-Vi s-a mai întâmplat vreodată asemenea faptă?  

-Nu, sunt profesoară de 32 de ani, o mutare așa de enigmatică și de rapidă nu am întâlnit.  

Mihai a tresărit când a auzit că este în învățământ de atâta timp, a privit mai atent femeia din fața lui. A remarcat ochii mari căprui cu ape limpezi, sprâncenele groase, frumos pensate, genele lungi, părul castaniu lung până la umăr,îmbrăca fața albă, cu nasul în vânt și buze voluptoase. Femeia nu arăta a avea mai mult de 40 de ani, era plinuță, fără să fie grasă, cu sânii rotunzi, bine ascunși în bluza fără decolteu.  

-Aș vrea să ținem legătura, e posibil să aflați vreo veste despre Gilă. Doamnă, i-am promis că în weekend îl voi lua la mine acasă, iar faptul că nu l-am luat, îl poate face să își piardă de tot încrederea în oameni.  

-Nu credeți, că este luat de o rudă de-a lui?  

-Nu, nu cred, faptele sunt cusute cu ața albă, dar nu am dovezi. Aștept să facă o greșeală, sunt convins că vor face, doar că nu știu cum și nu știu unde se va produce. De aceea am nevoie să colaborăm, e ceva ocult la mijloc, va trebui să ținem în secret legătura noastră și nici să nu facem vorbire pe față despre acest copil. Nu știu ce este la mijloc, dar cred că e vorba de cineva important și de bani mulți.