Accidentul cap. V Gelozia.

    

   Un sfârșit de ianuarie capricios după o bobotează călduroasă și un revelion fără zăpadă. Ningea viscolit de câteva zile, șoselele  erau troienite, pe marginea drumurilor zăpada depozitată de drumari semăna cu niște dealuri uriașe . În București se circula greu, prima bandă era mai îngustă din cauza munților de zăpadă strânși de pe carosabil și stivuiți pe trotuar și o parte a drumului. Pietonii făceau slalom și alpinism printre puținele trecători create în acești munți de zăpadă. Cu toate vitregiile vremii, viața își urma cursul. În  colțul străzii același cerșetor se milogea pentru bănuțul pe care cineva, cu suflet bun, îl va pune în pălăria ruptă și plină cu nea adusă de vânt.  Zăpada schimbase tabloul orașului, imaginea era apocaliptică, munții uriași de omăt, ninsoarea care nu mai contenea, mașinile cu plugurile și frezele care curățau carosabilul și vântul care în urma lor aducea zăpadă mai multă decât reușeau să adune cu utilajele de dezăpezire, toate păreau să dea dimensiunea neputinței umane în fața urgiei naturii. Vântul sufla cu putere și din toate părțile, zăpada era spulberată, pietonii grăbiți spre locurile de muncă mergeau într-o parte încercând să poată respira. Mijloacele de transport circulau cu mari întârzieri. Mașinile moderne curățau fără spor zăpada, era un haos alb și înghețat

Bogdan renunțase la mașina lui în acea dimineață, a preferat să meargă cu transportul în comun pentru a nu aglomera inutil circulația, tramvaiele mergeau greu ca de altfel toate mașinile RATB-ului. Nu se grăbea, era atent la ce se întâmplă în jurul lui. Într-o intersecție se produsese un ambuteiaj, o biată Dacie 1300 obosită și vai de ea ”își oprise motorul” după cum explica bietul șofer. Nimeni nu se oferea să-l ajute să scoată mașina în afara carosabilului, în schimb toți șoferii, cu mașinile lor luxoase, se agitau, înjurau, arătau pumnul sau degetul mijlociu. În fața acestei nefericite întâmplări, văzând că nu  poate împinge singur încăpățânata relicva, care nu voia să pornească cu nici un preț pentru a face loc celorlalte mașini să circule, s-a rezemat de portiera ei, și-a încrucișat brațele pe piept și s-a pus pe așteptat. Abia atunci au înțeles îndărătnicii șoferi că vor trebui să-l ajute să scoată mașina pe marginea drumului, ceea ce au și făcut, unindu-și forțele au mișcat istoricul autovehicul și au lăsat-o pe banda întâi lângă alte zeci de surate în ale suferinței.  

Amuzat, Bogdan s-a urcat în tramvaiul care sosise în stație.

   Ajuns la birou, după ce a răspunsul la salutul respectuos al secretarei, s-a interesat dacă Aurora a venit la serviciu.

-Da, a sosit deja. -Frumoasa secretară aștepta ca patronul să-și continue ideea.

-Spune-i să vină până aici! Alexandra a venit?

-Da, domnule Barbu.

-Bine, adu-mi te rog o cafea!

-Bună dimineața! M-ați chemat?

Bogdan a ridicat ochii din factura pentru lemn de nuc pe care tocmai o primise. Era surprins cum de crescuse prețul pe metru cub, știa că negociase cu furnizorul un preț mult mai mic, va trebui să ia legătura cu cel care-i trimisese lemnul.

-Da, vreau repede un raport asupra situației din compartiment, de la întâi februarie voi trimite o contabilă în Dămăroaia. Poți să-mi spui care ar trebui să plece?-Patronul a vorbit cu vocea lui egală și rece, așa cum vorbea cu toți angajații

-Cred că Sofica, e arțăgoasă și invidioasă, dar Marcela e mai aproape cu casa de atelier. Pe ea aș trimite-o dacă ar fi să decid eu, cu Sofica am să mă înțeleg pentru că o voi ignora, plus că sarcinile de serviciu vor fi mai multe.

-Spune-mi acum de Alisia și de tine, cum vă descurcați. –Dintr-o dată glasul i-a devenit cald, doar privirea rămăsese de nepătruns.

-După ce am introdus acțiunea divorț, soțul a venit beat și m-a bătut în fața fetei, am scos certificat medical, apoi sfătuită de avocat, am cerut un ordin de restricție care s-a și emis la urgență. Acum sunt liniștită, chiar m-am întâlnit într-o zi cu Dode, a făcut ochii mari când m-a văzut, apoi m-a ocolit, sper să-i fi fost teamă. Vă mulțumesc, suntem liniștite! Puteți veni oricând să vorbiți cu Alisia.

-Nu, nu voi veni până nu se va termina procesul de divorț, așa este cel mai bine.

-Ia loc, mai stai puțin să chem pe Alexandra să hotărâm pe cine trimitem în Dămăroaia.

-Trimiteți-o pe Marcela, este cel mai bine. Aș vrea să plec, nu vreau să creadă Alexa că eu, venită de curând în firmă, influențez în vreun fel deciziile dumneavoastră.

    După ce Aurora a ieșit, Bogdan a rămas cu ochii ațintiți pe ușa pe care dispăruse contabila. Era pentru prima dată când o vedea ca pe o femeie, tot timpul o privise ca pe  salariată sau ca pe mama Alisiei. Acum văzuse femeia și era fermecat de frumusețea ei, de buzele senzuale și incitante, rujate discret, de ochii mari căprui care îl priveau în față fără teamă, ca un om care nu are nimic de ascuns. Fără să vrea, gândul i-a zburat la Iulia, puțin estompat, chipul femeii dragi cu care nu se mai întâlnise, îi apăru în față. Părul de culoarea paiului de grâu, inelat, cădea în valuri pe umerii ei rotunzi. Ochii limpezi cu ape de smarald îl priveau nevinovați. Nu voia să facă comparație între cele două, fiecare avea frumusețea ei, Iulia părea mai proaspătă, parcă ferită de duritatea vieții, față de Aurora care avea o frumusețe așezată, dar pe chipul căreia suferința lăsase câteva urme bine conturate mai ales în colțul ochilor.

-Pot intra?-În ușă s-a oprit Alexandra cu nelipsitul batic din mătase acum de culoare cerului senin. Frumoasă, tânără și deșteaptă, pe deasupra și nemăritată.

-Te rog! Ia loc! Știi ceva de asta?-Bogdan i-a întins factura pentru lemn de nuc.

-Da, m-au atenționat că s-a scumpit lemnul, ne pot da mahon mai ieftin. Am acceptat transportul și plata, urmând să discutăm cu beneficiarii, acum nu aveam timp, suntem presați trebuie să onorăm comenzile. La gater vom folosi pânză subțire să avem pierderea cât mai mică.

-Se va lucra pe muchie de cuțit, orice cheltuială în plus ne va costa. Te rog să urmărești cu atenție tot procesul de producție. Alexandra!-Vocea patronului suna ca un reproș.

-Da Bogdane, spune!

-Nu-mi place, nu te-ai consultat cu mine când ai acceptat să plătești mai mult. De ce ai făcut asta? Diferența de bani este mare, va fi greu să acoperim cheltuielile, ne paște zile și nopți foarte geroase după ninsorile astea abundente. Consumul de gaze și curent va crește, facturile la utilități vor exploda.

Cum te gândești să acoperim pierderile?

-Printr-o mai bună dimensionare, vreau să avem cât mai puține capete căzute, am uitat să-ți spun, materialul trimis este fasonat și tăiat în multiplu de 2 metri. Va fi un câștig , să vedem cât de bine îl putem valorifica, nu am acceptat dimensiuni de bușteni  sub 50 de centimetri.

-Da, o veste bună!-Bogdan privea pe lângă Alexandra, îi era teamă de ochii ei, simțea că îl paralizează, așa cum șarpele paralizează victima sa. Se gândea la ea cu drag, dar niciodată nu i-a arătat în față, păstra relația șef -subaltern, o aprecia foarte mult pentru capacitatea organizatorică, dar și pentru știința meseriei. Părea că inginera trăise în pădure și în atelierul de tâmplărie, deși se născuse la oraș. Făcuse ingineria silvică și prelucrarea lemnului dintr-un accident, nu asta își dorise, dar acum, după trecerea anilor, nu regreta nimic, el știa asta și nu voia să altereze cu nimic buna ei credință.

-Lăsăm așa și vom vedea ce va ieși, trebuie să căutăm alți furnizori, nu putem rămâne cantonați într-o singură sursă de aprovizionare, uite ce se întâmplă când ne simt descoperiți.

-Am vrut doar binele firmei, te rog să nu mă învinovățești!-Femeia l-a privit în ochi cerându-și iertare, apoi cu un suspin și plecându-și ochii languros a continuat : stai liniștit Bogdane, va fi bine!

Fluxul energetic l-a pătruns instantaneu, un fior plăcut i-a trecut prin trup. S-a ridicat de la birou și s-a îndreptat spre barul din nuc sculptat cu stâlpii gingași din lemn de trandafir, era o bijuterie, îl ținea mai mult pentru reclamă, a deschis ușa cu geam înflorat, s-a uitat o clipă la sticlele frumos aranjate, a luat una la întâmplare, apoi a turnat un deget de băutură în paharul larg cu fundul gros. Într-un alt pahar a pus puțin lichior pentru ingineră.

-Mulțumesc, îmi face bine după frigul îndurat astăzi cât timp am cubat lemnul adus cu mașina de furnizor.

Bogdan a gustat din băutura tare cu miros specific, a pus paharul pe birou, apoi s-a adresat femeii în timp ce privea pe geam:

-Pe Marcela să o muți în celălalt atelier, asta este hotărârea mea, am înțeles că locuiește în apropiere.

-A ta, sau a Aurorei.

Bărbatul a tresărit când a auzit acuzația, s-a întors brusc spre ea, a privit-o câteva clipe, apoi a izbucnit:

-Ce-ai vrut să spui?-Vocea patronului era gravă.

-Nimic, mi-a spus secretara că a fost aici și m-am gândit că te-ai sfătuit cu ea.-Pentru prima dată de când vorbea cu Alexandra a simțit în vocea ei gelozie și invidie, nu mai era femeia destinsă și stăpână pe ea, siguranța ei dispăruse, glasul avea un ușor tremur, în ochi avea răutate. Izbucnise din ea iubirea mocnită pentru Bogdan, nu voia să se trădeze, însă gelozia fusese mai puternică decât voința ei. Alexa simțise pentru prima dată cum frigul invidiei îi pătrunde sufletul.

-Nu mă interesează ce ți-a spus secretara, voi toți trebuie să înțelegeți că aici, Bogdan a accentuat cuvântul, eu sunt stăpân, banii care se rulează și din care vă plătesc, sunt ai mei. Nu permit nimănui să facă aluzii la ceea ce fac, sau la hotărârile pe care le iau. Dacă cer un sfat, sunteți obligați să mi-l dați, pentru asta vă plătesc, însă eu nu sunt silit să urmez sfatul vostru. Te rog ca altădată să te abții de la a mai face comentarii. Aici este o societate patronală, nu un așezământ de babe. Sper că am fost destul de clar, spune secretarei să vină puțin.

Alexandra a deschis ușa, a făcut semn funcționarei să intre.

-Da, șefu*!

-Cine ți-a permis să vorbești despre cine intră sau iese din biroul meu?-Vocea metalică a lui Bogdan tăia în sufletul celor două femei.

-La mine în birou poate intra doar cine vreau eu, fiți sigure că nu este un cuibușor de nebuni, este, așa după cum ați putut observa, un loc unde dezbat cu voi problemele firmei. De data asta închid ochii, trec cu vederea comportamentul vostru de țațe bârfitoare, să nu se mai întâmple! Aduceți la cunoștință Marcelei ca de poimâine, adică de la 1 februarie, să meargă în celălalt atelier. Te aștept la ora două cu situația gaterării, sunteți libere!

Cele două femei au părăsit biroul cu capul jos. Alexandra bulversată și supărată pentru gafa făcută pășea prin curtea societății fără să vadă pe nimeni, un stivuitor care transporta un palet cu scândură era gata să o lovească, a evitat accidentul în ultima clipă. În hala de gaterare oamenii discutau cu voce tare despre situația ninsorilor din țară. Mașinile funcționau în gol. Apariția inginerei în mijlocul lor i-a surprins pe toți, aceasta le-a făcut semn să oprească mașinile, apoi să vină la ea. Cu toții s-au așezat în semicerc în jurul Alexandrei.

-Vreau să-mi spuneți de ce mergeau mașinile în gol, iar voi stăteați de vorbă, vi s-a spus tot timpul că atunci când aveți o problemă de discutat, opriți mașinile și ieșiți la aer să vorbiți. Nimeni nu se supără pentru că faceți pauză, ci pentru faptul că se consumă curent electric fără folos. A doua problemă, toate scândurile sunt trase cu doi, trei milimetrii mai groase, de ce? Alexandra era încruntată, toată suferința suportată în biroul Bogdan Barbu se revărsa asupra oamenilor.

Inginera șefă acceptase postul datorită patronului. Îl plăcuse ca bărbat și ca prezență, cu timpul se îndrăgostise de el. Îl iubea în tăcere, era bucuroasă să poată schimba câteva cuvinte cu el. Bogdan avea dublul vârstei ei, s-a îndrăgostit orbește, nu-i cerea nimic, doar să fie lăsată să-l iubească. Muncea cât cinci pentru ca firma să meargă pe profit. Singurul ei scop declarat și asumat de ea, era fericirea lui Bogdan, iar pentru asta nu precupețea nimic, pleca acasă fericită  atunci când îl vedea mulțumit. Niciodată nu lăsase pe nimeni să citească în inima ei, nu se lăsase descoperită, era iubirea ei, doar a ei. Spera ca într-o zi și el să-și plece ochii, să o vadă în toată splendoarea frumuseții ei. Era geloasă pe toate femeile care se apropiau de el, acum această Aurora. De dimineață vrusese să-i propună să o mute pe Zamfir în Dămăroaia, a dat cu bâta-n baltă. Se enervase când secretara o informase că patronul deja fusese vizitat de Aurora. Avusese vreun drept să se poarte așa? Nu, nu avea niciun drept, el nici măcar nu știa că îl iubește. Într-o zi îi va declara iubirea, îi va spune franc suferința ei, atunci să decidă el ce va face. Mereu amâna acest moment, îi era teamă de răspunsul lui, dacă o va respinge, cum va mai putea trăi știind că orice speranță de a fi cu el e spulberată? Trăia o iubire pură, liberă și asumată. Invidia o rodea pe dinlăuntru, ar fi vrut să nu o deranjeze faptul că Bogdan vorbea cu o femeie sau alta. Dinspre partea secretarei nu ducea teamă, i se spovedise că patronul nu i-a făcut niciodată un compliment, nici măcar nu a privit-o cu atenție. Îi răspunde la salutul ei ceremonios cu o simplă înclinare a capului, apoi intră în birou. Cele două femei au discutat chiar despre posibilitatea ca lui Barbu să îi placă bărbații. Apariția Aurorei în firmă și apropierea ei de Bogdan a făcut ca femeile să uite de bănuielile lor. Nu reușiseră să înțeleagă ce îi leagă pe cei doi, înțeleseseră doar că nu sunt străini. Amândouă erau geloase pe contabilă, aceasta habar nu avea de pizma celor două femei, ea nu-l vedea pe Bogdan decât ca pe patron, și un binefăcător, nicidecum ca pe un potențial iubit.

    Alexandra era geloasă și pe Ani, dar, avea nevoie de secretară, altfel s-ar fi certat de mult cu ea și ar fi pus capăt prieteniei.

    Secretara îl plăcea mult pe patron, i-ar fi plăcut să aibă un bărbat cum era el, prezentabil și plin de bani, reușise să-și țină iubire-n frâu, dar la o adică s-ar fi bătut cu oricine pentru el, mai ales cu încrezuta de ingineră care crede că Bogdan i se cuvine doar ei. Lupta rămâne deschisă, așa gândea în sinea ei secretara.