Accidentul VI. Frământările lui Dode

  

Cerul era senin fără nici o urmă de nor, soarele urcase pe bolta cereasca preț de trei prăjini, razele lui făceau ca pământul să respire bucuros căldura mult așteptată, aburi deși ieșeau din gliile proaspăt arate. Un stol de berze se roteau în înaltul cerului căutându-și căsuțele părăsite-n toamnă, ghioceii de câmp erau pe sfârșite, narcisele zvelte  înfloriseră, mugurii zarzărilor era umflați gata să plesnească. Începea un  nou ciclu de vegetație. Încă o dată viața din primăvară învinsese moartea din iarnă. Vântul mângâia fețele oamenilor cu adierea lui blândă.

Dode Zamfir, proaspăt despărțit de Aurora, își găsise un serviciu într-o companie străină. Avea un salariu bun, băutura alcoolică o redusese, bea doar seara la masă un păhărel cu țuică, sau în weekend sâmbăta, niciodată duminica după asfințitul soarelui, nu voia ca la un control cu fiola pe care patronul ar putea să-l facă să se găsească urme de alcool în sângele lui și astfel să-și compromită postul. Patronul avea încredere în el, considera că anii de detenție, suferiți de Dode, ca un mijloc prin care s-a purificat, mai ales că pedeapsa suferită de Zamfir era pentru o faptă efectuată cu  violență, nu una de corupție, sau de altă natură economică.

    Nu era fericit, era singur, dar nu asta îl apăsa, femei putea oricând găsi, era un bărbat de 42 de ani, înalt, lat în spate, cu nasul turtit, dovadă a boxului practicat, ochii negri, mici și neastâmpărați, fruntea înaltă, cu părul ca pana corbului, nins pe la tâmple, făcea din el un bărbat încă plăcut, îl supăra faptul că nu avea fata lângă el. Încercase să o aștepte după terminarea orelor la școală, voia să schimbe câteva cuvinte cu ea, să-i explice că s-a schimbat, că are un serviciu bun și nu mai este prieten cu băutura, însă nu mică i-a fost surpriza când a văzut cum un bărbat îi vine în întâmpinare, iar ea i-a sărit în brațe bucuroasă că îl vede. A plecat cu lacrimi în ochi, în schimb nu a abandonat ideea de a vorbi cu fata lui, va veni a doua zi, probabil a fost  o rudă, pe care el nu o cunoștea.

   A doua zi s-a pus din nou la pândă undeva în apropierea școlii, se așezase în spatele unui castan uriaș, de aici putea să vadă poarta de ieșire din școală fără să fie văzut. Își dorea mult  să vorbească cu Alesia, însă s-a înnegrit la față când a văzut că fata a fost așteptată de același bărbat, ea l-a luat de braț și s-au îndreptat spre mașină. Cu greu s-a abținut să nu-i acosteze. Până la urmă e fiica lui.

Seara a sunat-o pe Aurora la telefon:

-Cine este bărbatul care o ia pe Alesia de la școală în fiecare zi?-Dode încerca să pară calm și detașat, făcuse un pact cu nervii lui, voia să aibă răbdarea de a duce discuția până la capăt, deși inima îi era în gât și bătea gata să-i spargă pieptul.

-Ce îți pasă ție?-Aurora, cu siguranță în glas, avea piper pe limbă.

-Este și fata mea, vreau să pot vorbi cu ea, să știe că îi sunt tată, o iubesc, am fost răvășit când am ieșit din pușcărie, acum mi-am revenit, nu mai beau, am un serviciu bun, este dreptul meu să fiu cu fiica mea.  Dacă nu mă înțeleg cu tine pe cale amiabilă, te acționez în judecată pentru încredințare de minori. Te asigur că voi avea șansele mele, dacă nu să câștig copilul, cel puțin să mă bucur de compania ei în weekend. Vocea lui Dode era ca o scuturare nervoasă a naturii, devenise un bubuit de tunet.

-Lasă-ne în pace să ne facem viața cum putem, nu te mai amesteca în treburile noastre, ai lipsit 15 ani și nu din vina mea, ți-am trimis pachet cu alimente lunar la închisoare, acum ce mai vrei? Fiecare avem, de acum, drumul nostru, tu mergi pe al tău, eu pe al meu, sper ca drumurile noastre să fie paralele, să nu te mai văd vreodată.

-Ăla care o ia pe Alesia de la școală e amantul tău?-Dode simțea că își pierde răbdarea. O iubea pe Aurora, gelozia îi sfredelea inima, un vierme se cuibărise în sufletul lui, îl simțea cum roade din el.

-Nu, e patronul meu. Femeia era calmă, se simțea apărată de lege și de Bogdan.

-Patron pe dracu! E amantul tău curvă! Fir-ați ai dracului să fiți! Veți avea de-a face cu mine!-Dode era furios de-a binelea, țipa și înjura la telefon.Un colț din cer plin cu nori negri se prăbușise în capul lui. 

 Aurora a închis telefonul. Nu voia să-l provoace mai mult, o lacrimă a căzut din ochii ei frumoși, părea picată din cer ca mărturie a iubirii ei pentru Dode. A căzut pe fotoliul din apropiere, capul o durea cumplit, corpul îi tremura, o teamă bine motivată o cuprinsese, s-a târât până la ușă cum a putut, a verificat să vadă dacă este încuiată, apoi a pus lănțicul de siguranță. Puțin mai liniștită s-a întins pe canapea, se gândea la situația ei și la discuția avută, fostul bărbat revenea în forță, avea dreptatea lui. Ea în schimb nu uitase faptul că din cauza prostiei lui, fusese nevoită să-și crească singură copila și lună de lună să rupă din puținii ei bănuți pentru a îi trimite pachet cu alimente și îmbrăcăminte când avea nevoie. Nu uitase nici faptul că de fiecare dată când scrise adresa pe pachet punea și puțin din iubirea ei pentru bărbatul aflat în suferință.

Nu-l ierta nici pentru faptul că atunci când a venit acasă, în loc să-și ceară scuze și să discute cu ea cum o vor scoate la capăt, el a început din nou să bea și să devină violent. Pe de altă parte nici ea nu făcuse nimic să-l apropie de ele, a fost tot timpul ostilă, i-a vorbit în doi peri și îi dădea de înțeles că nu este bine venit. Teama că l-ar putea îndepărta pe Bogdan de ele, o făcea să-și dorească din tot sufletul ca Dode să plece. Pentru ea nu se aștepta la ceva din partea patronului ei, totul era pentru viitorul Alisiei, simțea că Barbu o va ajuta să răzbească în viață, ori venirea acasă a bărbatului îi dădea peste cap toate planurile.

Doamne, ce mult îl așteptase! Încă îl mai iubea, dar realismul situației materiale era mai puternic decât bruma de iubire ce îi mai rămăsese. Își reproșa că nu își apropiase bărbatul când se întorsese, iar lui Bogdan să-i fi spus adevărul, nu s-ar fi supărat, ar fi înțeles. Acum e prea târziu, încă nu știa cum să procedeze. Mâine va căuta să vorbească cu patronul să-i explice ce îl poate aștepta dacă merge să o ia pe Alisia de la școală.

 Dode se așteptase să găsească un cămin cald, o soție și fiică gata pregătite să-l primească cu brațele deschise ca pe un bun de preț pierdut și regăsit. Ar fi vrut ca ele să-l înțeleagă și să-l ierte pentru necazurile pricinuite. Însă situația fusese cu totul alta, bănuia că îi sunt numărate și lingurile de ciorbă pe care le mânca. Pleca în fiecare dimineață să caute serviciu, a lăsat CV-uri la multe firme, toți patronii i-au spus, invariabil, că îl vor căuta. Tăcere peste tot, nimeni nu avea nevoie de un fost criminal care zăcuse 15 ani la ocnă. Ah! Viața asta ce nedreaptă este! Mergea pe o pojghiță subțire de gheață. Își amintea ca acum cum se întâmplase totul în urmă cu 17 ani. A fost dat afară de la serviciu pe motiv de reorganizare, fusese o lovitură cruntă pentru familie. Nu fusese deznădăjduit, era tânăr, avea o diplomă în buzunar și dorință de muncă. De-a doua zi a plecat în căutarea unui loc de muncă, ușile firmelor rămâneau închise pentru el. A renunțat la statutul lui de economist, a căutat orice fel de muncă, doar bani să câștige, nu conta ce presta. Nici așa nu a fost chip să se angajeze. Zilele treceau, ratele în bănci se adunau fără a fi plătite, începuseră să vină somațiile, giranții făceau presiune asupra lui. Era ca un orb care nu nimerește direcția în care trebuia să meargă : „intrase într-o cârciumă ordinară, era obosit, toată ziua bătuse la ușa multor firme să găsească un loc de muncă, ar fi făcut orice, de la gunoier, paznic, șofer, până la meseria lui de economist. Pentru el porțile au rămas închise. Intrase în cârciumă să bea o țuică și să-și pună gândurile în ordine, îi era greu să dea ochii cu nevasta și din nou să dea din umeri că nu a găsit de lucru, greutățile vieții îi încovoiase spinarea și le stricase armonia căsniciei, a luat țuica puturoasă de la bar și cu paharul în mână  a mers la masă să o bea în tihnă. Când s-a așezat pe scaunul din plastic, acesta s-a rupt, barmanul, de parcă ar fi fost cu ochii pe el, imediat s-a ivit și i-a zis arogant:

-”Scoate mă banii și plătește scaunul, fir-ați ai dracu de bețivi, că nu știți decât să stricați!

-Nu i-am făcut nimic, m-am așezat pe el, uită-te și tu, e legat cu sârmă pe la toate colțurile, era rupt, a fost o capcană pentru mine.

-Bă, tu nu auzi că trebuie să-l plătești-Dode s-a uitat în spate să vadă cine-i vorbește așa de răstit, nu mică i-a fost mirarea când a văzut o namilă de om, murdar, zdrențăros, puțind a nespălat, a mahorcă proastă și rachiu.

- Voi nu înțelegeți, am intrat să beau o țuică, m-am așezat pe scaunul ăsta nenorocit, cârpit ca vai de el și a cedat. Vreți ca eu să plătesc o ruptură? Nu v-ați găsit prostul, încercați cu altul.” –Dode începuse să se enerveze, a dat să iasă din local, când a făcut al doilea pas, un picior din spate i-a pus piedică, a căzut cât era de lung, imediat a simțit un șpiț de bocanc în coaste, cineva îl lovise cu toată puterea. S-a rostogolit de mai multe ori până s-a ridicat în picioare, în partea dreaptă îl durea rău, era posibil să aibă vreo coastă ruptă, mai avusese, știa cât de dureroasă este. Trebuia să rezolve repede cu zdrahonii care tăbărâseră pe el, nu-i cunoștea, nu avuse de-a face cu ei, înțelese că trăiau din mila patronului și îi rezolvau treburile murdare. S-a rezemat de zid, să nu poată fi atacat din spate, apoi a așteptat. Înjurându-l tot timpul, cei doi s-au apropiat de el, barmanul care era și patronul locantei ieșise în stradă să țină de „șase„. Primul dintre derbedei care se apropiase de el la o lungime de braț, a încasat un upercut în bărbie, acesta s-a învârtit pe loc, apoi a căzut la pământ, celălalt când a văzut ce a pățit colegul lui, s-a apropiat prudent, Dode s-a lăsat descoperit pentru a-l obliga să greșească, celălalt a lovit în plină figură, Zamfir a eschivat, apoi i-a trimis pumnul în plin ficat, adversarul s-a îndoit, apoi a căzut. A dat să plece, când l-a văzut pe primul golan că s-a ridicat de jos și cu ochii tulburi ca ai unui taur în arenă s-a îndreptat spre el, nu a mai așteptat ca celălalt să atace, a venit în întâmpinare lui cu o morișcă de pumni dați cu toată forța disperării, l-a pus la podea, apoi i-a mai aplicat câteva picioare în coaste, s-a întors spre celălalt tovarăș al celui pus la pământ, l-a prins de piept, l-a pus pe picioare , s-a uitat în ochii lui încețoșați și i-a aplicat un pumn în plină figură, a dat drumul la mână, derbedeul a căzut cu capul de ciment cu o bușitură puternică. Nu a mai privit spre ei și-a potrivit hainele și a dat să iasă din bar. 

La ușă era deja un echipaj de poliție chemat de barman. Nu l-au lăsat să plece, un agent a scos cătușele, i-au dus mâinile la spate și l-au încătușat , după ce au fotografiat locul faptei, au pornit spre secția de poliție.

 Primele declarații date  de Dode Zamfir nu au fost crezute de polițiști și de procurori, a fost reținut în acea noapte în arestul de poliție. Dimineața l-au adus la interogatoriu și acuzat de lovitură cauzatoare de moarte, victima care căzuse cu capul de ciment decedase în urma lovituri primite . După această acuzație a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Trei zile mai târziu a decedat și celălalt agresor, verdictul a fost clar : crimă! Loviturile încasate și coasta ruptă care-i perforase plămânul îi aduseseră sfârșitul. Acuzația împotriva lui era cu atât mai gravă, cu cât patronul cârciumii susținea că el pornise scandalul, că bieții oameni ,niște amărâți, care trăiau pe lângă barul lui, precum câinii pe lângă măcelărie, nu îi ziseseră nimic. Chiar l-a auzit la un moment dat strigând ”:am fost boxer, vă omor pe toți”, atunci el, patronul, a ieșit din local și a sunat la poliție. Din păcate a fost prea târziu pentru cei doi vagabonzi, fuseseră omorâți cu rapiditate, barmanul uita să menționeze că el incitase tot scandalul, iar la poliție sunase când a văzut că oamenii lui luau bătaie.

În susținerea celor afirmate de patron a mai apărut un martor pe care Dode nu a recunoscut că l-a văzut în cârciumă, cu toate acestea a fost admis de instanță, iar asta i-a fost fatal. Nu i s-a reținut în apărare „scuza provocării„ deși așa stătuseră lucrurile. Bani pentru avocat nu avusese, iar avocatul pus din oficiu era vândut procuraturii, doar el ce se putuse apăra. În final a fost condamnat la 17 ani de închisoare. Deși s-a străduit să fie cuminte și să nu își facă viața grea în penitenciar, tot a avut câteva altercații care s-au lăsat cu pedepse, iar mai târziu cu amânare la termenul de eliberare condiționată.

În prima dimineață de după revenirea acasă, a auzit soneria , Aurora a tresărit, a mers la ușă, s-a uitat discret pe vizor, apoi fără să deschidă, s-a întors. La întrebarea lui curioasă, a răspuns că era unul dintre cerșetorii care cer bani pentru diferite cauze umanitare, dar care s-au dovedit în cele mai multe cazuri că sunt niște escroci. Nu a digerat bine explicația ei, dar cum alta nu mai căpătase, lucrurile rămăseseră în coadă de pește.

Va trebui, să aibă o discuție cu bărbatul care o ia pe fiica lui de la școală, ceva îi spunea că și dimineața tot el o duce, iar în dimineața când Aurora nu vrusese să deschidă ușa, el sunase.

Aurora a urmărit când sosește Bogdan, apoi a mers în biroul secretarei să îl anunțe că îl caută și dacă o poate primi. Secretara a băgat capul pe ușă, timidă, a cerut permisiunea de a o primi pe contabilă. Patronul era supărat că scândura din uscătoare nu ajunsese la procentul de umiditate ideal, iar clienții îl pistonau să le dea marfa, era sigur că fochiștii nu își făcuseră treaba, voia să plece urgent în curte să se intereseze de ce s-a ajuns aici, ce nu a mers? A comunicat secretarei să-i spună Aurorei să vină la ora două, atunci o așteaptă, acum este foarte ocupat și îi este imposibil să o primească.

 Aurora a plecat dezolată, fără să insiste să intre în audiență.

La ora la care știa că fata va ieși de la școală, Dode s-a așezat din nou la pândă. Imediat a văzut mașina cu bărbatul venit să o ia pe Alisia, era parcată nu departe de locul în care se afla el la pândă. A ieșit din ascunzătoare, s-a apropiat de Bogdan care tocmai se dăduse jos din mașină.

-Bună ziua!

-Bună ziua!-surprins Barbu s-a uitat să vadă cine îl acostase.- Ce doriți?

-Sunt tatăl Alisiei, vreau să vă întreb cine sunteți și ce legătură aveți cu fiica mea?-Dode era calm, deși fierbea în sinea lui.

-Nu cred că este cazul să vă răspund.

-Este fiica mea, trebuie să știu cine ești, iar tu îmi vei spune, cine ești și ce vrei!-Zamfir devenise fiară, îl prinsese de piept pe Bogdan și tocmai voia să-l lovească, când o mână mică l-a prins de braț și l-a scuturat cu toată forța ei, când s-a întors a văzut-o pe fiica lui care-l privea cu groază. Brațele i-au căzut paralizate, cu un ultim efort a aranjat haina lui Bogdan, apoi cu glas slab a spus:

-Iartă-mă fiica mea, din dragoste pentru tine fac asemenea greșeli!

Fără nicio vorbă Alisia l-a prins de braț pe Bogdan Barbu și împreună au plecat spre mașină.

În urma lor Dode a rămas cu capul plecat, din nou era dezamăgit de comportamentul lui agresiv, nu reușea să fie un bun diplomat. Călcase cu stângul, nu-l cunoștea pe bărbatul care avea grijă de fata lui, nu procedase corect. Doar firea lui impulsivă îi aducea necazuri, trebuie să afle mai multe, nu pare un om de rând și nici un amant de ocazie. A plecat înapoi la serviciu hotărât să nu mai vină niciodată la școală să urmărească fata. Simțea că rupsese orice punte de legătură cu copila lui.

După amiază la ora două Aurora s-a prezentat în anticamera patronului, secretara a anunțat-o patronului.

-Spune-i să intre!

Aurora a trecut pe lângă secretară, aceasta se întunecase la față când a văzut-o, fără să-i ia seama. Era emoționată, nu știa ce se întâmplase când Bogdan luase fata de la școală.

-Ia loc! Ce voiai să-mi spui de dimineață de era așa de urgent?

-Voiam să vă atenționez să nu mergeți să luați pe Alisia de la școală fiindcă vă așteaptă Zamfir. -Aurora își frământa mâinile în poală, era neliniștită, îi era teamă de hotărârea lui Bogdan, era tot timpul imprevizibil.

-Crezi tu că aș fi dezamăgit fata din cauza asta?- Nu mă cunoști, sigur că am fost luat prin surprindere de apariția lui, mai ales că nu îl cunoșteam. Sincer să fiu, dacă nu apărea Alisia, probabil că mă pocnea, nu s-a întâmplat, fata m-a salvat. Trebuie să discutăm cu el. Nu vreau să tragă concluzii greșite, pe de altă parte trebuie să înțelegem că are dreptul să vorbească cu fiica lui. Puteți aranja între voi fără instanță, iar dacă tu nu crezi că e posibil sugerează-i să facă o acțiune în acest sens. Avocații mei îți vor sta la dispoziție, în ce mă privește eu nu voi abdica de la hotărârea luată de a mă ocupa de viitorul acestei fete. Ne-am înțeles? –Vorbise calm, fără patimă sau ură.

-Da, am înțeles și vă mulțumesc!-Aurora a ieșit bucuroasă din biroul patronului, veștile date de el, erau dintre cele mai bune, înțelese o dată în plus, că ea nu făcea parte din planurile lui.