Explicaţi-mi de ce am ajuns cerşetorii Europei şi mă fac liberal

   Sunt născut în timpul comuniştilor, m-am hrănit cu ideologia lor, mai mult decât cu pâinea care era pe cartelă, cel puţin până în 1962, apoi s-a liberalizat.

  Satul românesc în anii 50, atunci când eu am înţeles ce este în jurul meu era ca standard social în feudalism. Nici chiar chiaburii, ţăranii mai înstăriţi cu până la 50 de hectare de pământ, nu aveau prea multe. Casele oamenilor obişnuiţi erau construite din laţi de lemn cu pământ bătut între ei. În loc de tencuială erau lipiţi cu pământ amestecat cu balegă de cal apoi daţi cu var. Casele, în general, erau aşezate în curmezişul curţii, paralele cu drumul cu ferestrele spre sud. Sau perpendicular pe drum în funcţie de soare, ideea era ca soarele să bată cât mai mult timp în ferestre. Din curte se urca câteva trepte din lemn apoi se ajungea pe prispă, un fel de terasă din ziua de azi, prispa era lată cam de 1,5-2 m, de aici, printr-o uşă aflată la jumătatea casei se intra în tindă, un hol, cum am spune astăzi, iar din tindă, prin două uşi opuse, se intra în camera de zi, care pe timp de iarnă era şi bucătărie, iar dormitor tot timpul anului, vara mai dormeau pe prispă şi în fânul din fânărie, cealaltă uşă ducea în camera de „dincolo”, aici îşi ţineau lada de zestre şi celelalte lucruri bune.

  Comuniştii, care, după spusele multora de astăzi şi într-un fel chiar de ei recunoscut, nu erau oameni cu multă carte, sigur erau printre ei şi oameni rasaţi, au început reconstrucţia ţării, să nu uităm că România venea după o dictatură militară şi un război de aproape 4 ani , iar ţara suferise distrugeri însemnate în urma bombardamentelor.

Comuniştii, analfabeţi, răi şi cu "ură" faţă de intelectualii ca Pleşu, Patapievici, Dinescu, Liiceanu („floarea intelectualităţii române”) au reuşit să facă pământul prin cooperative să producă legume şi cereale industrial, să construiască uzine, dar şi blocuri de locuinţe pentru muncitorii care migrau dintr-o zonă în alta a ţării. În 25 de ani de la terminarea războiului în România nu mai exista şomaj, oamenii aveau în totalitate case, iar chiriile şi utilităţile erau modice. Învăţământul era gratuit, la fel şi spitalizarea, reţetele nu erau compensate, dar medicamentele nu erau scumpe.

După perioada de înflorire a urmat o perioadă de regres pentru populaţie, după 1982 s-a hotărât plătirea datoriei externe. Vreau să fac o paranteză. Discuţiile sunt multe pe această temă. Unii spun că FMI-ul ar fi cerut garanţii usturătoare cum ar fi minele de aur, alţii că aşa a dorit Ceauşescu, mi se pare că nu stă în picioare ultima. Cert este că plata datorie externe s-a făcut cu mari sacrificii din partea poporului. Singurele care au rămas neştirbite au fost salariul şi pensia, in rest s-au raţionalizat: alimentele, curentul şi gazele erau pe avarie, TV  aproape era inexistent. Frigul şi foamea guverna România. Nu s-a murit de foame, nici de frig. Eu locuiam la ţară, am simţit mai puţin asemenea lipsuri, dar ele au existat. La blocuri au început să apară sobe încălzite cu lemne, coşurile erau scoase prin geamul de la baie, sau bucătărie. Era tot o alergătură după alimente. Femeile nu mai ţineau cură, toate vorbeau despre nevoia de a face rost de hrană. Aşa a fost atunci. Ţara a plătit datoria externă cu sacrificiul propriu, iar N.Ceauşescu, hotărârea luată, a plătit-o cu propria viaţă. Despre moartea lui Ceauşescu sunt multe de spus, dar nu acum

  A venit revoluţia, nu discut cine a făcut-o, cum a făcut-o etc., ci doar faptul că sau dat speranţe oamenilor, aşa multe speranţe încât unii şi-au pus viaţa în joc şi chiar şi-au pierdut-o pentru ca noi ,supravieţuitorii, să o ducem mai bine.

  Ca fost comunist, vreau să devin liberal, așa cum au făcut majoritatea liberalilor cu acte în regulă, dar nu cu ochii închişi, aşa cum au făcut foarte mulţi, ci înţelegând fenomenul. Nu are sens să punem în spatele PSD-iştilor toate relele, pentru că, guvernarea din 1990 până astăzi a fost jumătate-jumătate cu partidele de dreapta.

Din 1990 şi până în acest an au plecat peste graniţă peste 5 milioane de muncitori, oameni care nu au mai revenit în ţară decât în concedii, acum în câmpul muncii avem în ţară cca 5 milioane de muncitori (cifrele sunt aproximative, dar diferenţele nu sunt mari). Foarte mulţi în şomaj, asistaţi social sau neînregistraţi.

  Aş vrea să înţeleg, cum naiba în condiţiile în care a fost vândută toată industria românească, toate grajdurile, serele legumicole, complexele agro-zootehnice, petrolul, băncile româneşti şi în general toate activele economie, în loc să o ducem bine (pentru că România în 1990 ar fi trebuit să aibă un start bun, noi ne având datorie externă), am ajuns să ne târâim cu un sistem sanitar la pământ, cu o armată redusă, slab înarmată şi dotată tehnic, cu învăţământul în cea mai proastă stare de degradare şi în general cu toate instituţiile la pământ, în afară de una care prosperă şi dictează, Procuratura Generală cu sub ramura DNA, dar cu nişte datorii acumulate externe de peste 100 de miliarde de euro.

  Populaţia ţării o duce mult mai rău decât în perioada comunistă, aici nu înţeleg, cum dracu nişte analfabeţi precum Ceauşescu, Elena, Dincă, etc. au putut face mai mult pentru România, iar doctorii în ştiinţe care ne conduc în ziua de astăzi, au dus ţara de râpă, au vândut-o bucată cu bucată. Suntem cerşetorii Europei, oameni dezrădăcinaţi, cu o ţară ajunsă colonie. Asta vreau să înţeleg, apoi mă fac liberal.